Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Ilie, News.ro

Recomanda:
73 articole publicate pe News.ro 99 in mai 2017
Data Articol
31 mai 2017 Comisia de anchetă a prezidenţialelor din 2009 continuă audierile cu Teodor Baconschi, Anghel Iordănescu şi Neculai Onţanu
31 mai 2017 Persoanele fizice şi juridice vor putea cere despăgubiri companiilor care au încălcat legislaţia în domeniul concurenţei
31 mai 2017 Eduard-Andrei Popică a fost numit prefect al judeţului Vaslui
31 mai 2017 Avocatul Cătălin-Radu Dancu a fost numit consul general al României la New York
31 mai 2017 Guvernul a aprobat Strategia de dezvoltare teritorială a României pentru următorii 20 de ani
30 mai 2017 Ghinea: Nicuşor Dan a ameninţat cu demisia dacă USR se poziţionează împotriva modificării Constituţiei. Nicuşor Dan: Ar fi o eroare ca USR să se poziţioneze pe tema familiei creştine
30 mai 2017 Preşedintele Iohannis a invitat 75 de copii cu nevoi speciale la Palatul Cotroceni
30 mai 2017 PMP va propune înfinţarea unei comisii parlamentare permanente pentru relaţia cu societatea civilă
30 mai 2017 Turcan: Statul nu mai poate asigura venituri celor care preferă să primească ajutoare sociale decât să muncească
29 mai 2017 Iohannis, despre adoptarea tacită a Legii graţierii: Dacă senatorii s-au ascuns după deget, este treaba lor
29 mai 2017 Ghinea: Nicuşor Dan a ameninţat cu demisia dacă USR se poziţionează împotriva modificării Constituţiei
29 mai 2017 Ghinea: Nicuşor Dan a ameninţat cu demisia dacă USR se poziţionează împotriva modificării Constituţiei
29 mai 2017 Turcan: Cred că aş fi fost o variantă sănătoasă pentru conducerea PNL, dar risca să separe nişte energii
27 mai 2017 Ministerul Justiţiei îşi afirmă sprijinul pentru angajaţii săi privind salariile grefierilor şi IT-iştilor
26 mai 2017 MAE condamnă atacul terorist din Egipt: Ne exprimăm profundul regret şi solidaritatea faţă de creştinii copţi
26 mai 2017 Ministerul Justiţiei îşi afirmă sprijinul pentru angajaţii săi privind salariile grefierilor şi IT-iştilor
25 mai 2017 Statul român nu va mai suporta cheltuielile pentru paza pădurilor retrocedate în perioada de după restituire
25 mai 2017 Executivul a aprobat proiectul de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare
25 mai 2017 Compania Naţională a Uraniului va primi ajutor de stat pentru restructurare
25 mai 2017 Executivul a aprobat proiectul de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare
25 mai 2017 Macovei: Nu am primit nicio informaţie din arhiva DGPA/SIPA; sunt ţinta unei manipulări grosolane a adevărului
25 mai 2017 Macovei: Nu am primit nicio informaţie din arhiva DGPA/SIPA; sunt ţinta unei manipulări grosolane a adevărului
25 mai 2017 Daniel Constantin: Luni vom avea evenimentul de lansare al noului partid. Numele de Pro România este una din variante
24 mai 2017 Parlamentul se reuneşte pentru a desemna preşedintele AEP, un viceguvernator BNR şi un vicepreşedinte ASF
24 mai 2017 Premierul Grindeanu se întâlneşte, miercuri, cu ambasadorii statelor UE acreditaţi la Bucureşti
24 mai 2017 AEP: 75 de români au cerut adeverinţele necesare pentru a candida la alegerile locale din Italia
24 mai 2017 Turcan, la aniversarea a 142 de la înfiinţarea PNL: La greu, liberalii au avut puterea de a se ridica şi a merge mai departe
24 mai 2017 Preşedintele Iohannis şi premierul eston au discutat despre consolidarea flancului estic al NATO
24 mai 2017 USR îi cere preşedintelui să nu promulge legea prin care secretarii UAT răspund de legalitatea documentelor semnate
24 mai 2017 USR îi cere preşedintelui să nu promulge legea prin care răspunderea pentru legalitatea documentelor trece de la primari şi preşedinţi de CJ la secretari
23 mai 2017 Comisia de anchetă a prezidenţialelor din 2009 continuă audierile. Sunt aşteptaţi Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc
23 mai 2017 USR: PSD a măcelărit reforma în sănătate prin Legea de aprobare a OUG 79/2016
23 mai 2017 Senatorii PNL au contestat la Curtea Constituţională noua procedură de numire a şefului DGPI
22 mai 2017 PSD: Creşterea salariilor este absolut necesară pentru a stopa plecarea tinerilor din ţară
22 mai 2017 Andronache (PNL) le cere senatorilor PNL să nu susţină definiţia familiei, în forma adoptată de către Camera Deputaţilor
22 mai 2017 Andronache (PNL) le cere senatorilor liberali să nu susţină definiţia familiei, în forma adoptată de către Camera Deputaţilor
22 mai 2017 Vasilescu: Administraţiile locale se vor întinde cât le e plapuma; se vor gândi dacă le trebuie acelaşi număr de oameni
17 mai 2017 Iohannis l-a decorat pe ambasadorul Franţei, François Saint-Paul, cu Ordinul ”Steaua României” în rang de Comandor
17 mai 2017 PNL către Avocatului Poporului: Ordonanţa ANCOM nu-şi justifică urgenţa şi a fost adoptată fără avizul Consiliului Legislativ
17 mai 2017 PNL către Avocatului Poporului: Ordonanţa ANCOM nu-şi justifică urgenţa şi a fost adoptată fără avizul Consiliului Legislativ
16 mai 2017 Dragnea: Introducerea noului sistem de impozitare ar putea fi amânată cu un an dacă nu vor fi suficienţi consultanţi fiscali
16 mai 2017 USR şi PNL au contestat la Curtea Constituţională proiectul Legii executării pedepselor
16 mai 2017 Trei apropiaţi ai lui Daniel Constantin au fost demişi din funcţiile de secretar de stat ocupate
16 mai 2017 Băsescu despre Legea DGPI: Dragnea vrea un serviciu la propria-i butonieră; să vedem ce părere va avea CCR
16 mai 2017 Fostul senator Teiu Păunescu a fost numit secretar de stat în Ministerul Muncii
15 mai 2017 Iohannis a înaintat în grad 10 veterani de război, printre care Mircea Ionescu-Quintus şi Neagu Djuvara
15 mai 2017 Cioloş s-a întâlnit cu prinţul de Wales pentru a discuta despre susţinerea fermierilor români şi păstrarea patrimoniului
15 mai 2017 Moţiune Buşoi: PNL trebuie să-şi asume liberalismul civic, iar România să devină cel mai pro-european stat de la graniţa UE
15 mai 2017 Liviu Dragnea: Săptămâna viitoare voi discuta cu Grindeanu şi Tăriceanu dacă este nevoie de o remaniere
15 mai 2017 Dragnea: Introducerea noului sistem de impozitare ar putea fi amânată cu un an dacă nu vor fi suficienţi consultanţi fiscali
14 mai 2017 Dragnea s-a îmbrăcat în costum popular pentru a contribui la intrarea Năsăudului în Cartea Recordurilor FOTO
14 mai 2017 România a devenit membru al Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură
14 mai 2017 Dragnea: Următorul pas în colaborarea cu UDMR este în administraţia locală; dacă ne vom gândi la intrarea la guvernare, eu voi fi foarte pozitiv
14 mai 2017 Dragnea: Cred că Iohannis gândeşte româneşte; dacă ar fi comunicativ şi mai deschis, ar fi un preşedinte mult mai bun
13 mai 2017 Peste 800 de delegaţi şi 200 de invitaţi, aşteptaţi la Congresul UDMR de la Zalău, convocat pentru a modifica statutul Uniunii
13 mai 2017 Mesajul lui Iohannis către UDMR: Mi-aş dori să relansaţi cursa pentru cine serveşte mai bine interesul public
13 mai 2017 Kelemen Hunor, la Congresul UDMR: Românii şi maghiarii nu pot fi duşmani
13 mai 2017 Mesajul lui Iohannis către UDMR: Mi-aş dori să relansaţi cursa pentru cine serveşte mai bine interesul public
13 mai 2017 Liviu Dragnea, la Congresul UDMR: Poate reuşim să vă convingem să votaţi candidatul PSD la prezidenţialele din 2019
12 mai 2017 Premierul Grindeanu participă la prezentarea celui mai mare zăcământ onshore de gaze descoperit în ultimii 30 de ani
11 mai 2017 Jean-Claude Juncker, în prima sa vizită în România în calitate de preşedinte al CE, pentru a vorbi despre viitorul Europei. El se va adresa plenului reunit al Parlamentului
11 mai 2017 Parlamentul se reuneşte, joi, în şedinţă comună pentru numirea şefului ANCOM şi constituirea comisiei de anchetă
11 mai 2017 Parlamentul se reuneşte, joi, pentru numirea şefului ANCOM, constituirea comisiei de anchetă privind alegerile alegerile prezidenţiale din 2009 şi pentru revocarea lui Negriţoiu de la ASF
11 mai 2017 Jean-Claude Juncker, în prima sa vizită în România în calitate de preşedinte al CE, pentru a vorbi despre viitorul Europei. El se va adresa plenului reunit al Parlamentului
11 mai 2017 Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a sosit la Parlament, urmând să susţină un discurs în plenul reunit
11 mai 2017 UPDATE - Jean-Claude Juncker, în prima sa vizită în România în calitate de preşedinte al CE. El a ajuns la Parlament şi se va adresa plenului reunit. VIDEO
11 mai 2017 UPDATE - Jean-Claude Juncker, în prima sa vizită în România în calitate de preşedinte al CE. Năstase, Ciorbea, Băsescu, Ponta, la discursul susţinut de Juncker în Parlament. Preşedintele CE l-a pupat pe frunte pe Traian Băsescu LIVE VIDEO
11 mai 2017 Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a sosit la Parlament, urmând să susţină un discurs în plenul reunit
11 mai 2017 UPDATE - Jean-Claude Juncker, în Parlament: Voi milita pe lângă autorităţile de la Bucureşti pentru a garanta ireversibilitatea progreselor privind MCV. Tinerii ataşaţi de valorile democratice şi statul de drept sunt atuul dumneavoastră cel mai de preţ. LIVE VIDEO
11 mai 2017 UPDATE - Juncker, în Parlament: Voi milita pe lângă autorităţi pentru a garanta ireversibilitatea progreselor privind MCV. Fac legământ că, rămânând unită, Europa va putea realiza lucruri extraordinare
11 mai 2017 Tăriceanu: UE a fost întruchiparea politică a unor speranţe pe care raţionalitatea pragmatică le-ar socoti amăgitoare
11 mai 2017 UPDATE - Juncker, în Parlament: Voi milita pe lângă autorităţi pentru a garanta ireversibilitatea progreselor privind MCV. Tinerii ataşaţi de valorile democratice şi statul de drept sunt atuul dumneavoastră cel mai de preţ, FOTO, VIDEO
11 mai 2017 Replici între Băsescu şi Tăriceanu. Tăriceanu: Aţi depăşit timpul! Băsescu: Da, dar spun lucruri mai interesante decât dv.
11 mai 2017 Replici între Băsescu şi Tăriceanu. Tăriceanu: Aţi depăşit timpul! Băsescu: Da, dar spun lucruri mai interesante decât dumneavoastră
11 mai 2017 Tăriceanu: Europa a înghiţit comunităţile, iar directivele înlocuiesc deliberarea
11 mai 2017 Parlamentul a aprobat constituirea comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009
11 mai 2017 Traian Băsescu: Statele Unite ale Europei sunt soluţia viitorului pentru cetăţenii Uniunii Europene
11 mai 2017 Parlamentul a aprobat constituirea comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009. Componenţa nominală a comisiei
11 mai 2017 Plenul Parlamentului l-a numit pe Adrian Diţă în funcţia de preşedinte al ANCOM
11 mai 2017 Turcan: În România principalul clivaj este între cei care susţin lupta anticorupţie şi cei care i se opun din răsputeri
10 mai 2017 Costin (BNS): Mi-e teamă de comportamente abuzive în ce priveşte salarizarea în administraţia locală
10 mai 2017 Comisiile juridice au adoptat noul proiect de hotărâre de înfiinţare a comisiei de anchetă a prezidenţialelor din 2009
10 mai 2017 Cătălin Predoiu: Sper că poziţia lui Dragnea despre graţiere nu este ocazionată de vizita lui Juncker
10 mai 2017 Dehelean (USR): Singurul scop al Legii graţierii era să scape corupţii; sper să le vină mintea la cap şi să o retragă
10 mai 2017 Grindeanu: Eu înclin să nu facem plafonarea indemnizaţiilor pentru mame; aştept rezultatul analizei pe care am cerut-o
09 mai 2017 Parlamentul se pronunţă asupra înfiinţării comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009
09 mai 2017 Premierul Sorin Grindeanu se întâlneşte, marţi, la Viena, cu cancelarul Austriei, Christian Kern
09 mai 2017 Candidatura lui Buşoi, susţinută de şefii organizaţiilor PNL de sector, cu excepţia Ancăi Boagiu, preşedinta PNL Sector 2
09 mai 2017 Numirea noului preşedinte al ANCOM, revocarea lui Mişu Negriţoiu de la conducerea ASF, amânate pentru plenul reunit de joi
09 mai 2017 Meleşcanu a discutat cu secretarul de stat american, Rex Tillerson, despre relaţiile bilaterale şi situaţia regională
09 mai 2017 Ponta: O să merg la Juncker să vorbească cu Iohannis care să vorbească cu Grindeanu să repare scara rulantă de la Otopeni
09 mai 2017 Săftoiu (PNL): Cât timp Bacalbaşa mai poate sta în băncile Parlamentului nicio şedinţă nu mai poate să aibă loc
08 mai 2017 USR: Desfiinţarea noţiunii de conflict de interese pentru funcţionarii publici încalcă principiul egalităţii cetăţenilor
08 mai 2017 Premierul Sorin Grindeanu l-a demis din funcţie pe vicepreşedintele ANAF Dorel Fronea
02 mai 2017 Senatul a adoptat legea care stimulează firmele să angajeze absolvenţi de facultate şi să specializeze muncitori necalificaţi
01 mai 2017 PSD a strâns în 2016 15 mil. lei din cotizaţii; 30 de parlamentari şi 10 europarlamentari au plătit cotizaţii mai mari de 10 salarii minime brute; 19 membri de partid au donat în total peste 500.000 de lei
01 mai 2017 MAI: De la 1 mai, viza pentru Canada este înlocuită, în unele cazuri, de o autorizaţie electronică de călătorie
01 mai 2017 MAE: De la 1 mai, viza pentru Canada este înlocuită, în unele cazuri, de o autorizaţie electronică de călătorie
01 mai 2017 Robert Cazanciuc propune folosirea deţinuţilor la întreţinerea monumentelor eroilor; Tudorel Toader: Frumoasă iniţiativă!