Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Matei, Ziarul Financiar

Recomanda:
666 articole publicate pe Ziarul Financiar 38 in feb. 2024
Data Articol
29 feb. 2024 Mihai Drăghici, partner, EY România: Pentru susţinerea investiţiilor private trebuie să fim atenţi la modul în care atragem aceste finanţări europene. Avem nevoie de o predictibilitate mai mare şi trebuie să alocăm bugetele către priorităţile strategice: eficienţa energetică şi industria
29 feb. 2024 Horia Necula, prorector, Universitatea Politehnica din Bucureşti: Tranziţia energetică a condus şi la creşterea sărăciei energetice. Trebuie să avem în vedere şi elementele legate de preţ şi de impactul pe care îl au măsurile noastre asupra populaţiei, pentru că până la urmă populaţia este cea care va plăti această tranziţie verde
29 feb. 2024 Marin Constantin, president of the Scientific Council, RATEN: Suntem suficient de pregătiţi pentru prima investiţie mare după o perioadă lungă de timp: modernizarea Unităţii 1 de la Cernavodă, care este un business obligatoriu şi care înseamnă prelungirea timpului de viaţă cu încă 30 de ani
29 feb. 2024 Florina Sora, Head of CO₂ Storage Office, ANRM: În România pornim de la o capacitate de stocare geologică importantă, care în teorie este de 22,6 gigatone. Trebuie să ne valorificăm cunoştinţele, tradiţia, şcoala de petrol şi gaze şi de geologie şi cred că avem o oportunitate de a dezvolta o nouă industrie
28 feb. 2024 Doru Voicu, strategy director, Renovatio: Suntem într-o recesiune economică europeană, dar economia europeană se va relansa la un moment dat, iar atunci se va manifesta iar o creştere a preţului la energie şi în România
28 feb. 2024 Oana Bâra, head of financing programs BCR: Pe zona de corporate avem o rată de finanţare a proiectelor de energie de 80%. Calitatea proiectelor e în creştere, dar mai sunt mulţi paşi de făcut pe partea de educaţie pentru a avea proiecte care să îşi demonstreze durabilitatea
28 feb. 2024 Mirel Jarnea, business development manager SEE, LONGi: Europa nu este pregătită încă pentru producţia de echipamente regenerabile şi nu o văd pregătindu-se pentru următorii ani. Tendinţa echipamentelor din China este tot mai mare. Urmează ani de consolidare pentru toţi producătorii de tehnologie
28 feb. 2024 Andrei Manea, executive director, RPIA: E important să verificăm că cei care au luat fonduri implementează acele proiecte în energie. Aceşti bani mulţi s-ar putea să rămână nefolosiţi şi să se piardă pentru că nu există un mecanism de control
28 feb. 2024 Eugen Butoarcă, chairman of the board, Distribuţie Oltenia: Ne aşteptăm la 15.000-20.000 de proiecte care se vor implementa anul acesta la nivel de prosumatori
28 feb. 2024 Mirela Atanasiu, Head of Unit Operations and Communications, Clean Hydrogen Partnership: Comisia Europeană a recunoscut hidrogenul ca o parte importantă a soluţiilor pentru decarbonizare şi au început să apară la nivel european finanţări în zona de hidrogen. Din partea României vin însă foarte puţine proiecte de cercetare
28 feb. 2024 Rareş Hurghiş, Executive Director FEL România: Strategia de hidrogen a României are nevoie de 4,6 mld. euro pentru a fi implementată. Avem suficiente premise să investim în văi ale hidrogenului şi să le definim mult mai incluziv
28 feb. 2024 ZF Power Summit 2024 - Partea a II-a. România are nevoie de viziune, claritate şi leadership pentru a transforma oportunităţile pe care le are în realităţi economice şi energetice. Trebuie să uităm de termenul predictibilitate, pentru că nu trăim vremuri predictibile
28 feb. 2024 ZF Power Summit 2024 - Partea I. România are nevoie de viziune, claritate şi leadership pentru a transforma oportunităţile pe care le are în realităţi economice şi energetice. Trebuie să uităm de termenul predictibilitate, pentru că nu trăim vremuri predictibile
28 feb. 2024 ZF Power Summit 2024. Companiile din energie avertizează: Trebuie să investim în infrastructura de transport şi stocare. Nu ai cum doar să produci energia şi să speri ca ea să ajungă cumva la consumatori. Să nu facem greşelile din imobiliare, unde în unele zone s-au construit locuinţe fără să existe infrastructura de bază
27 feb. 2024 Nicolas Richard, CEO ENGIE România: Tranziţia energetică va costa şi nu ne permitem să facem greşeli. Avem nevoie de un cadru care ne permite să avem un plan de acţiune, de investiţie, care este potrivit pentru obiectivele pe care le avem în România
27 feb. 2024 Manuela Trisnevschi, head of energy & utilities BCR: Când vorbim de proiecte din zona de energie regenerabilă, ne uităm la structură, la calitatea sponsorilor şi la predictibilitatea pieţei. Ne uităm la proiecte de mici dimensiuni, de autoconsum, dar şi la proiecte foarte mari care necesită o abordare integrată a jucătorilor bancari din piaţă
27 feb. 2024 Manuela Trisnevschi, head of energy & utilities BCR: Când vorbim de proiecte din zona de energie regenerabilă, ne uităm la structură, la calitatea sponsorilor şi la predictibilitatea pieţei. Ne uităm la proiecte de mici dimensiuni, de autoconsum, dar şi la proiecte foarte mari care necesită o abordare integrată a jucătorilor bancari din piaţă
27 feb. 2024 ZF Live. Dan Ştefan, cofondator, Autonom şi Andrei Stancu, CEO, Blue: Serviciul de ride hailing Blue a pornit acum trei luni, dar deja pare că face parte din peisajul urban. Avem 250 de maşini Tesla, dar până la finalul anului probabil că va trebui să dublăm numărul lor
27 feb. 2024 Cosmin Stăvaru, partner, Bondoc şi Asociaţii: Avem nevoie de o claritate în reglementare, care să pornească de la baza piamidei, deci de la strategie, şi apoi să meargă în ordinea normală – legislaţie primară şi secundară
27 feb. 2024 Radu Mustaţă, Energy & Power Leader for Central CEE, Marsh: România nu are nevoie de o strategie de câştig rapid, ci de o strategie mare, care să ne asigure câştigul pe termen lung. Trebuie să ne concentrăm pe proiecte mari şi pentru a face asta România are nevoie de un cadru legal adecvat
27 feb. 2024 Bogdan Belciu, Co-founder and Partner, Valorem Business Advisory: E momentul să facem o strategie foarte clasă şi să punem împreună producţia, transportul, distribuţia, interconectarea şi stocarea, să facem estimări cât mai realiste şi să ne apucăm de treabă
26 feb. 2024 Campanie ZF „Şcoala într-un singur schimb în Bucureşti“. România a avut la dispoziţie fonduri UE de 2,8 mld. lei pentru reabilitarea a 359 de şcoli, dar nici jumătate nu au fost gata la timp
23 feb. 2024 ZF Live. Mircea Cirţ, fondatorul ATP Group: Estimăm că anul acesta vom avea de produs peste 100 de autobuze electrice. În câteva luni vom începe construcţia pentru a doua fabrică, o unitate de 13.000 mp, care va asigura producţia de şasiuri, caroserii şi asamblarea autobuzelor
22 feb. 2024 Studiu Coface: În sectorul construcţiilor, 1.446 de firme au intrat anul trecut în insolvenţă, în timp ce în comerţul cu amănuntul numărul acestora a ajuns la 825 şi în comerţul cu ridicata şi distribuţie la 815
21 feb. 2024 Studiu Coface: Numărul de insolvenţe de anul trecut a rămas la un nivel similar cu cel din 2022, iar podiumul companiilor insolvente s-a păstrat, cele mai multe fiind din construcţii şi comerţ
20 feb. 2024 ZF Live. Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: Am intensificat anul trecut activitatea şi la fel va fi şi anul acesta. Suspiciunile sunt mai mari acum pentru că din pricina inflaţiei e mai uşor să acoperi creşterile de preţ
20 feb. 2024 În Spitalul Clinic Sanador s-au operat 38 de copii cu malformaţii la inimă în 2023. Dr. Doris Andronescu, director general, Sanador: „Acest domeniu este deficitar, sunt mulţi copii cu malformaţii cardiace congenitale care au nevoie de tratamente salvatoare în România”
20 feb. 2024 ZF Live. Matei Lucescu, fondator al Fabricii Griviţa: Anul acesta vrem să consolidăm investiţia de anul trecut în fabrica de bere craft din Popeşti-Leordeni, să ajungem mai aproape de consumatori şi să creştem echipa de la 20 la 30 de oameni.
20 feb. 2024 Medicul Doru Herghelegiu, directorul Spitalului Sanador. Circa 1.000 de copii au nevoie anual de operaţii pentru tratarea malformaţiilor cardiace congenitale, dar în realitate ajung să fie tratate doar câteva sute de cazuri în România, din cauza lipsei de medici pregătiţi pentru astfel de intervenţii
19 feb. 2024 ZF Live. Mişu Negriţoiu, fost bancher: Cred că este un luru bun ca ponderea capitalului românesc în sistmul bancar să crească. Cred că se va ajunge la 50% capital românesc, 50% capital străin
19 feb. 2024 ZF Live. Mişu Negriţoiu, fost bancher: Cred că este un lucru bun ca ponderea capitalului românesc în sistemul bancar să crească. Cred că se va ajunge la 50% capital românesc, 50% capital străin
19 feb. 2024 Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: Există percepţia că unele companii profită de inflaţie pentru a creşte nejustificat preţurile
13 feb. 2024 Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, despre investigaţiile la bănci: Una dintre priorităţile din 2024 este finalizarea investigaţiilor la bănci. O decizie va veni spre finalul anului, iar sancţiunile ar putea fi de zeci sau sute de milioane de euro
13 feb. 2024 Finalizarea investigaţiilor la bănci, o prioritate pentru Consiliul Concurenţei în 2024. Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: „O decizie va veni spre finalul anului, iar sancţiunile ar putea fi de zeci sau sute de milioane de euro“
13 feb. 2024 Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: 2023 a fost un an record: am deschis 24 de investigaţii privind posibile încălcări ale legii concurenţei, cele mai multe din ultimii 12 ani. Peste jumătate dintre investigaţiile de anul trecut au reprezentat înţelegeri tip cartel
13 feb. 2024 Campanie ZF „Şcoala într-un singur schimb în Bucureşti“. Cei peste 1.000 de elevi ai Şcolii Gimnaziale nr. 49 din sectorul 2 merg la ore în trei schimburi pentru că nu au suficiente săli de clasă
07 feb. 2024 FIT - Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un proiect Banca Transilvania. Cum ar suna o altă definiţie a creditului? Creditul înseamnă, dincolo de definiţiile clasice date de bancheri, o promisiune, multă responsabilitate şi nevoia de stabilitate
02 feb. 2024 Ciprian Dascălu, economist şef al BCR: Prognoza de creştere economică pentru acest an este de 3,3%. Consumul redevine anul acesta principalul motor de creştere economică, după ce anul trecut au fost investiţiile