Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alice Draghici, News.ro

Recomanda:
98 articole publicate pe News.ro 110 in mai 2017
Data Articol
25 mai 2017 Grindeanu, către constructorii de drumuri: Să le intre bine în cap că ceea ce s-au angajat prin contracte trebuie să respecte; vor fi atent supravegheate lucrările
25 mai 2017 Grindeanu: Modificarea Legii achiziţiilor publice este finalizată în proporţie de 96%
25 mai 2017 Grindeanu: Asumarea Legii salarizării în Parlament, decizie politică luată în urmă cu o lună şi ceva la CEx al PSD şi urmare a unei şedinţe ALDE; ştie şi Tăriceanu
25 mai 2017 Vasilescu: Cei care s-au mutat pentru un loc de muncă la peste 50 de km de unde au domiciliul pot cere retroactiv decontarea chiriei
25 mai 2017 Grindeanu: În domeniul absorbţiei fondurilor europene s-a făcut în două luni mai mult decât au făcut alţii într-un an
25 mai 2017 Guvern: Vehiculele vor primi certificat ITP dacă au defecţiuni minore, iar la defecţiuni majore sau periculoase vor face o nouă inspecţie în maxim 30 de zile
25 mai 2017 Alina Petrescu: Guvernul a aprobat normele de aplicare a programului "Prima chirie"
25 mai 2017 Guvernul începe demersurile pentru elaborarea Legii internshipului în consultare cu instituţiile publice şi private, cu instituţii de învăţământ şi cu ONG-uri
25 mai 2017 Ioan Mihaiu a fost numit prefect al judeţului Bihor
25 mai 2017 Alina Petrescu: Guvernul a aprobat normele de aplicare a programului "Prima chirie"
24 mai 2017 Grindeanu l-a primit pe premierul din Estonia, temele de discuţie vizând viitorul UE şi cooperarea în domeniul IT
24 mai 2017 Grindeanu l-a primit pe premierul din Estonia, temele de discuţie vizând viitorul UE şi cooperarea în domeniul IT
23 mai 2017 Grindeanu: Am discutat cu ambasadorul României în M. Britanie; până acum nu există informaţii că sunt şi români victime
23 mai 2017 Grindeanu, despre avertismentul CE: Anul trecut, linişte; nu am auzit nici eu, nici românii temeri privind depăşiri şi uite că s-au depăşit
23 mai 2017 Grindeanu: Preşedinţii de Consilii Judeţene ar trebui să fie aleşi direct de cetăţeni, să nu fie captivii unui vot politic
23 mai 2017 Oprişan: Corect ar fi ca un preşedinte de CJ sau un primar de muncipiu reşedinţă de judeţ să câştige 15.000 de lei net pe lună
23 mai 2017 Olguţa Vasilescu: Sindicatul cu 2.000 de membri care spune că scoate 100.000 de oameni să aibă mai multă consecvenţă
23 mai 2017 Olguţa Vasilescu: Sindicatul cu 2.000 de membri care spune că scoate 100.000 de oameni să aibă mai multă consecvenţă
23 mai 2017 Grindeanu, despre avertismentul CE: Anul trecut, linişte; nu am auzit nici eu, nici românii temeri privind depăşiri şi uite că s-au depăşit
23 mai 2017 Cioloş: Neputinţa lui Dragnea de a explica fenomene economice se va traduce prin pierderi ce se vor simţi în buzunarul romanilor; Nu am ce să-i explic eu lui Juncker
22 mai 2017 Grindeanu: A venit timpul ca pe lângă biserici, primării şi şcoli să existe măcar un bancomat în fiecare sat sau comună
22 mai 2017 Grindeanu: A venit timpul ca pe lângă biserici, primării şi şcoli să existe măcar un bancomat în fiecare sat sau comună
22 mai 2017 Tăriceanu: Proiectul Legii salarizării, pe ordinea de zi; am hotărât ca programul de lucru să fie prelungit dacă va fi nevoie
22 mai 2017 Tăriceanu, despre proiectul Legii graţierii: Nu are cum să intre în plen fără raport de la Comisia juridică
22 mai 2017 Ministrul Muncii: Impactul Legii salarizării este de 32 de miliarde de lei până în 2020 şi 43 miliarde până în 2022
22 mai 2017 Cîţu (PNL): Dragnea nu este informat, Comisia Europeană foloseşte aceeaşi măsură pentru toată lumea
20 mai 2017 Peste 300 de persoane la "Marşul Diversităţii": Au plecat pe ploaie spre Piaţa Victoriei, susţinuţi de ambasadorul SUA, Hans Klemm. FOTO. VIDEO
20 mai 2017 Peste 500 de persoane la "Marşul Diversităţii": Au plecat pe ploaie spre Piaţa Victoriei, susţinuţi de ambasadorul SUA, Hans Klemm. FOTO. VIDEO
20 mai 2017 "Marşul Diversităţii" s-a încheiat în Parcul Kiseleff, după o oră şi jumătate. Au participat circa 1.000 de persoane: "Un, doi, trei, homofobii, jos cu ei!". VIDEO
20 mai 2017 "Marşul Diversităţii" s-a încheiat în Parcul Kiseleff, după o oră şi jumătate. Au participat circa 1.000 de persoane: "Un, doi, trei, homofobii, jos cu ei!". VIDEO
20 mai 2017 REPORTAJ: Marşul Diversităţii - 1.000 de persoane au ridicat steguleţe în culorile curcubeului peste ploaia torenţială. FOTO. VIDEO
18 mai 2017 Grindeanu: Eu susţin desecretizarea arhivei SIPA şi o spun cât se poate de direct
18 mai 2017 Grindeanu: Specialiştii din MJ au făcut punctul de vedere pe care Guvernul l-a înaintat CCR la excepţia Bombonicăi Prodana
18 mai 2017 Grindeanu: Specialiştii din MJ au formulat punctul de vedere pe care Guvernul l-a înaintat CCR la excepţia Bombonicăi Prodana
18 mai 2017 Grindeanu: Aprobăm în şedinţă înfiinţarea unui comitet de urgenţă pentru programul de vaccinare şi a unităţii de management a vaccinului
18 mai 2017 Grindeanu: Aprobăm în şedinţă înfiinţarea unui comitet de urgenţă pentru programul de vaccinare şi a unităţii de management a vaccinului
18 mai 2017 Grindeanu: Înainte de a lua decizii de excludere a copiilor care nu sunt vaccinaţi trebuie să fim în stare să asigurăm stocul de vaccinuri
18 mai 2017 Bodog: Se ia în calcul reintroducerea vaccinării în şcoli, însă acest lucru este destul de sensibil
18 mai 2017 Udrea: Procurorii DNA au determinat cel puţin un martor să dea o declaraţie într-un anume fel în aşa fel încât să fie acuzatoare la adresa mea. Am făcut pângere la Parchet
18 mai 2017 Udrea: Procurorii DNA au determinat cel puţin un martor să dea o declaraţie într-un anume fel în aşa fel încât să fie acuzatoare la adresa mea. Am făcut pângere la Parchet
18 mai 2017 Guvernul a declarat ziua de 2 iunie ca zi liberă, pentru minivacanţa de Rusalii. Bugetarii vor recupera ziua pe 10 iunie
18 mai 2017 Guvernul a declarat ziua de 2 iunie ca zi liberă, pentru minivacanţa de Rusalii. Bugetarii vor recupera ziua pe 10 iunie
18 mai 2017 Ministrul Tineretului şi Sportului: Am reglementat finanţarea cluburilor sportive de către administraţia publică locală
18 mai 2017 Proiectul Legii prevenţiei a fost adoptat de Guvern
18 mai 2017 Guvern: ANPC va avea 320 de posturi noi, în acord cu noile atribuţii în materie de insolvenţă a persoanelor fizice
17 mai 2017 Şeful ANAF: Dacă nu este o soluţie pentru majorarea salariilor angajaţilor din unităţile Fiscului, am propus să rămână la limita actuală
17 mai 2017 Şeful ANAF: Dacă nu este o soluţie pentru majorarea salariilor angajaţilor din unităţile Fiscului, am propus să rămână la limita actuală
17 mai 2017 Încasările ANAF în aprilie 2017, mai mari cu 1,17 miliarde de lei faţă de aceeaşi lună a anului trecut
17 mai 2017 Bugetarii vor avea o minivacanţă de 5 zile, în perioada 1 - 5 iunie - surse
17 mai 2017 Executivul cere CCR să respingă excepţia ridicată de fosta soţie a lui Liviu Dragnea în dosarul ei de abuz în serviciu
17 mai 2017 Executivul cere CCR să respingă excepţia ridicată de fosta soţie a lui Liviu Dragnea în dosarul ei de abuz în serviciu
16 mai 2017 Cataramă, la depunerea candidaturii: Dacă voi fi ales, PNL va fi de acord cu căsătoriile homosexuale. Eu sunt un mic Trump al PNL
15 mai 2017 Şeful Centrului Cyberint: Orice instituţie care nu are sistemele actualizate şi software licenţiat poate fi ţinta unui atac
15 mai 2017 Cristian Buşoi şi-a depus candidatura pentru şefia PNL. Dănăilă: Sunt sigur aproape că se va ridica la nivelul Brătienilor
12 mai 2017 Bodog: S-a semnat contractul pentru 109.000 de doze de vaccin ROR
12 mai 2017 Ministrul Sănătăţii: S-a semnat contractul pentru achiziţionarea a 109.000 de doze de vaccin ROR
12 mai 2017 Premierul a cerut constituirea rapidă a unui grup operativ pentru criza vaccinurilor. Grindeanu: Nu este admisibil să moară copii din cauza unor boli care pot fi prevenite
11 mai 2017 Jean Claude Juncker a fost primit la Palatul Victoria de către premierul Grindeanu în scandările unor protestatari din Piaţa Victoriei
11 mai 2017 Olguţa Vasilescu: Urmează să propunem Guvernului o variantă de plafonare a indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor
11 mai 2017 Olguţa Vasilescu: Urmează să propunem Guvernului o variantă de plafonare a indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor
11 mai 2017 Legea prevenţiei, în primă lectură la Guvern; proiectul vizează aproximativ 290 de contravenţii
10 mai 2017 Ghinea: Propunem o comisie de anchetă cu privire la sistemele IT pe care statul le foloseşte; strângem semnături de la deputaţi
10 mai 2017 Năsui (USR): Am depus un pachet de trei măsuri pentru debirocratizarea şi uşurarea înfiinţării de întreprinderi în România
10 mai 2017 Băsescu: Mulţumesc lui Dumnezeu că Dragnea s-a dezis de problema graţierii. România are nevoie de o graţiere largă
10 mai 2017 Tomac: În mod sigur, Corneliu Bichineţ va fi mult mai atent în ceea ce priveşte terminologia pe care o foloseşte
10 mai 2017 Grindeanu: Doamna Turcan să vină în faţa românilor şi să spună că liberalii nu sunt de acord cu măririle salariilor, pentru că altfel este o ipocrizie din care îi îndemn să iasă
09 mai 2017 Camera Deputaţilor a aprobat înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului
09 mai 2017 Toader: Săptămâna viitoare prezint proiectul de modificare a codurilor în Guvern şi îl trimitem la Parlament spre dezbatere
09 mai 2017 Toader, despre Legea graţierii: Fiecare are limite de competenţă pe care trebuie să le exercite în baza loialităţii faţă de valorile constituţionale

09 mai 2017 Hagiu: Am obţinut angajamentul Guvernului că joia viitoare vom avea raportul final şi până în 18 mai Legea RCA va ieşi din Parlament
09 mai 2017 Grindeanu s-a întâlnit cu cancelarul Austriei. Temele discutate au fost investiţiile austriece şi preşedinţia Consiliului UE
09 mai 2017 Sorin Grindeanu: Nu există pericolul de explozie a preţurilor RCA în perioada următoare
09 mai 2017 Grindeanu: Nu este luată decizia privind indemnizaţiile de creştere a copilului; posibilitatea plafonării e analizată
08 mai 2017 Ludovic Orban: Eu nu aş fi folosit în niciun moment al campaniei mele un lucru care să fie discutabil, interpretabil
08 mai 2017 Turcan: S-a decis în unanimitate ca atunci când colegi lipsesc de la voturi importante să recurgem la sancţiuni; nu mă refer punctual la Alina Gorghiu, ci la un principiu
08 mai 2017 Turcan: PNL solicită demisia în alb a lui Dragnea şi a lui Grindeanu. Astfel ei pot să demonstreze că nu sunt personaje într-un joc ipocrit privind legea graţierii
08 mai 2017 Turcan: PSD să rescrie Legea salarizării unitare. Varianta PSD este o mare păcăleală, un proiect cu grave carenţe, nesustenabil
05 mai 2017 Guvernul ia în calcul prelungirea îngheţării tarifelor RCA cu încă trei luni - surse
05 mai 2017 Guvernul urmează să dea, vineri, un punct de vedere la proiectul legii salarizării, pentru că acesta apare ca iniţiativă parlamentară
05 mai 2017 Guvernul urmează să dea, vineri, un punct de vedere la proiectul legii salarizării, pentru că acesta apare ca iniţiativă parlamentară
05 mai 2017 Olguţa Vasilescu, în Guvern: S-au depus observaţii şi de la Ministerul Muncii pentru proiectul Legii salarizării unitare
05 mai 2017 Ministrul Turismului vrea înfiinţarea unui corp al ataşaţilor din turism cu grad diplomatic, coordonat de MAE
05 mai 2017 Alina Petrescu, despre RCA: Sunt studiate toate posibilităţile; au loc discuţii şi se va hotărî care va fi soluţia
05 mai 2017 Guvern: Persoanele care au lucrat în condiţii speciale şi deosebite, pensionate înainte de 2011, beneficiază de majorări
05 mai 2017 Alina Petrescu: Observaţiile făcute la proiectul legii salarizării sunt nişte ajustări de fineţe
05 mai 2017 Guvern: Persoanele care au lucrat în condiţii speciale şi deosebite, pensionate înainte de 2011, beneficiază de majorări
04 mai 2017 Nicuşor Dan: Preşedintele Iohannis să declanşeze referendumul pe justiţie ca să ne lămurim pentru totdeauna ce vor românii
04 mai 2017 Daniel Constantin, Mircea Banias şi Eugen Durbacă, excluşi din ALDE
04 mai 2017 Gerea (ALDE): Nu poate exista un control mai bun pentru ANCOM ca cel al Parlamentului
04 mai 2017 Nicolai (ALDE), despre graţiere: O lege dacă nu este acceptată şi dezbătută în societate riscă să producă efecte perverse
04 mai 2017 Grindeanu: Amendamentele la Legea graţierii privind corupţia au fost respinse, ceea ce e un lucru foarte bun
03 mai 2017 Tăriceanu: Viitorul UE trebuie să găsească toţi membrii pe acelaşi nivel de importanţă decizională; ideea Europei cu mai multe viteze să dispară
03 mai 2017 Meleşcanu, despre preşedinţia Consiliului UE: Nu avem sediu şi sunt şi alte probleme importante de ordin logistic şi protocolar
03 mai 2017 Ponta: Nu suntem pregătiţi pentru preşedinţia Consiliului UE
03 mai 2017 Grindeanu: România va avea şansa de a aduce în UE un suflu nou, dinamic, care să contribuie la renaşterea entuziasmului
03 mai 2017 Petrescu: Premierul a suferit o intervenţie chirugicală minoră, de îndepărtare a unor nevi pigmentari
03 mai 2017 Grindeanu: Amendamentele Comisiei juridice privind graţierea faptelor de corupţie nu au susţinerea Executivului
03 mai 2017 Grindeanu: Amendamentele Comisiei juridice privind graţierea faptelor de corupţie nu au susţinerea Executivului
02 mai 2017 Senatorii jurişti dezbat proiectul prin care preşedintele este exclus din procedura de numire a procurorilor-şefi
02 mai 2017 Ministrul pentru Românii de Pretutindeni: Anul trecut, pentru prima dată, s-au născut mai mulţi copii în diaspora decât în ţară
02 mai 2017 Ministrul pentru Românii de Pretutindeni: Anul trecut, pentru prima dată, s-au născut mai mulţi copii în diaspora decât în ţară
02 mai 2017 Senatorii vor dezbate în regim de urgenţă Legea salarizării unitare
02 mai 2017 Băsescu: Mircea Oprean este un om urât care trăieşte din minciună; a rămas cu năravurile socrilor săi
02 mai 2017 Băsescu: Voi încerca în plenul Senatului să atrag atenţia că trebuie să găsim o soluţie pentru toate mamele condamnate
02 mai 2017 Băsescu: Mircea Oprean este un om urât care trăieşte din minciună; a rămas cu năravurile socrilor săi
02 mai 2017 Băsescu, despre modificare regulamentului comisiilor de anchetă: În principiu, cred că e foarte bine
02 mai 2017 Băsescu, despre modificarea regulamentului comisiilor de anchetă: În principiu, cred că e foarte bine
01 mai 2017 Robert Cazanciuc propune folosirea deţinuţilor la întreţinerea monumentelor eroilor; Tudorel Toader: Frumoasă iniţiativă!