Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ana Maria Anitoiu, News.ro

Recomanda:
272 articole publicate pe News.ro 295 in mar. 2018
Data Articol
29 mar. 2018 O fostă vedetă Disney se alătură biroului de presă al lui Donald Trump
29 mar. 2018 Reed Morano, cunoscută pentru serialul „The Handmaid's Tale”, în negocieri pentru a regiza o dramă despre jurnalul lui Anne Frank
29 mar. 2018 Un actor din „Game of Thrones” şi „Outlander” îl va înlocui pe Matt Smith în rolul prinţului Philip, în serialul „The Crown”
29 mar. 2018 Reed Morano, cunoscută pentru serialul „The Handmaid's Tale”, în negocieri pentru a regiza o dramă despre jurnalul lui Anne Frank
29 mar. 2018 CNA recomandă radiodifuzorilor să sprijine campaniile de interes public ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă
29 mar. 2018 Raport CNA pe 2017: Consiliul s-a întrunit în 62 de şedinţe şi a aplicat 57 de amenzi, de 1.576.500 de lei
29 mar. 2018 CNA susţine o iniţiativă legislativă pentru subtitrarea în limba română a filmelor şi producţiilor TV, în sprijinul persoanelor cu deficienţe auditive
29 mar. 2018 Emisiunea „Exatlon”, difuzată de Kanal D, a fost lider absolut de audienţă, miercuri, cu peste două milioane de telespectatori la nivel naţional
29 mar. 2018 CNA: Pro TV îşi retrage cele 12 licenţe audiovizuale locale
29 mar. 2018 Televiziunea B1 TV, amendată cu 10.000 de lei de CNA, pentru o ediţie a emisiunii „Lumea lui Banciu” în care a fost atacată minoritatea maghiară
29 mar. 2018 Serialul „Detaliul”, în care protagoniste sunt trei femei din Departamentul de omucideri al Poliţiei Metropolitane, va fi difuzat în premieră de DIVA
28 mar. 2018 „Trust”, despre moştenitorul averii lui Getty, şi comedia neagră „Barry”, noi seriale disponibile în exclusivitate pe HBO GO
27 mar. 2018 Procesul Oliviei de Havilland împotriva producătorilor serialului „Feud” a fost anulat
27 mar. 2018 Un serial documentar despre Serena Williams, pregătit de HBO şi IMG
27 mar. 2018 Steven Spielberg: Filmele Netflix nu ar trebui să se califice pentru nominalizări la premiile Oscar
27 mar. 2018 Emisiunea în care Stormy Daniels a vorbit despre Trump a înregistrat cea mai mare audienţă a sa din ultimul deceniu, cu 22 de milioane de spectatori
27 mar. 2018 Două noi televiziuni, CineEst şi ComedyEst, cu filme din Europa de Est, au fost licenţiate de CNA
27 mar. 2018 Cel de-al doilea sezon al serialului „Dovezile pierdute”, cu imagini din cel de-Al Doilea Război Mondial, va avea premiera pe 3 aprilie la History
27 mar. 2018 O aplicaţie mobilă de poveşti pentru copii, PovesTIC, va fi lansată de Teatrul „Ion Creangă”
27 mar. 2018 Prima statuie din lume dedicată lui David Bowie, vandalizată la mai puţin de două zile după ce a fost dezvelită
27 mar. 2018 Actriţa Stéphane Audran, cunoscută din filmul de Oscar „Festinul Babettei”, a murit la vârsta de 85 de ani
27 mar. 2018 Raport toxicologic: Prince a avut o concentraţie „extrem de mare” de fentanil în organism la momentul decesului său
27 mar. 2018 Pro TV, somată de CNA, pentru neacordarea dreptului la replică lui Sevil Shhaideh, după ce a difuzat o ştire despre dosarul „Belina”
27 mar. 2018 Mircea Badea, schimb de replici cu un membru CNA, după referiri la George Bucurică, acuzat de hărţuire sexuală. Rusu: Nu transformaţi vizita aici într-o emisiune
26 mar. 2018 Box office nord-american: „Pacific Rim Uprising” a debutat pe primul loc, detronând filmul „Black Panther"
26 mar. 2018 Juno Awards: Gord Downie, Arcade Fire şi Shawn Mendes, între câştigători
26 mar. 2018 Andy Lewis, scenarist nominalizat la Oscar pentru filmul „Klute”, cu Jane Fonda, a murit la vârsta de 92 de ani
26 mar. 2018 Prima statuie din lume dedicată lui David Bowie a fost dezvelită în oraşul în care artistul şi-a lansat personajul Ziggy Stardust
26 mar. 2018 Prima statuie din lume dedicată lui David Bowie a fost dezvelită în oraşul în care artistul şi-a lansat personajul Ziggy Stardust
26 mar. 2018 Televiziunea Netflix, criticată de activişti anti-tutun, pentru numărul mare de scene cu personaje care fumează
26 mar. 2018 Claire Foy, despre controversa diferenţei salariale pentru „The Crown”: Nu mă surprinde că spectatorii sunt interesaţi
26 mar. 2018 Quentin Tarantino, celebrat de televiziunea Paramount Channel, printr-un maraton de şase filme
26 mar. 2018 Premiile Muzicale Radio România 2018: Andra, Smiley şi Irina Rimes au cele mai multe nominalizări. Dida Drăgan va primi premiul de excelenţă
26 mar. 2018 Echipe de elevi din Bucureşti, Alba Iulia şi Târgu Jiu vor participa la finala Campionatului Mondial de Robotică „FIRST Tech Challenge” din SUA
25 mar. 2018 Romanul „Forma apei”, a cărui ecranizare a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, a apărut la editura Polirom
25 mar. 2018 Prima câştigătoare din istoria concursului Eurovision a murit la vârsta de 94 de ani
25 mar. 2018 „Ora Pământului” 2018, celebrată în lume. Opera din Sydney şi Turnul Eiffel, între obiectivele turistice rămase în întuneric
25 mar. 2018 „Ora Pământului” 2018, celebrată în lume. Opera din Sydney şi Turnul Eiffel, între obiectivele turistice rămase în întuneric
25 mar. 2018 Fotografii nemaivăzute cu trupa The Beatles au fost vândute la o licitaţie, pentru peste 250.000 de lire sterline
25 mar. 2018 Cinci mesageri din regiunile UNESCO, de Ziua Mondială a Teatrului: Ne oferă posibilitatea de a imagina împreună o nouă ordine a lumii
25 mar. 2018 Jennifer Hudson şi alţi artişti au cântat la „March for Our Lives”. George Clooney, Cher şi alte vedete au fost printre protestatari - FOTO
25 mar. 2018 Papa Francisc a îndemnat tinerii să se facă auziţi, în slujba de Florii: Aveţi capacitatea de a striga
25 mar. 2018 Preşedintele Academiei Americane de Film respinge acuzaţiile de hărţuire sexuală care i-au fost aduse
25 mar. 2018 Jimmy Iovine, directorul Apple Music: Serviciile de streaming sunt prea similare
25 mar. 2018 Documentarul „Cealaltă parte a tuturor lucrurilor”, desemnat câştigătorul al festivalului One World Romania 2018
25 mar. 2018 Spectacolele „Moftul român”, susţinut de Lari Giorgescu, şi „Două loturi”, prezentate de TNB la Chişinău
25 mar. 2018 Gala Kids’ Choice Awards 2018, marcată de March for Our Lives. Millie Bobbie Brown şi-a dedicat premiul victimelor din Parkland
25 mar. 2018 Jennifer Hudson şi alţi artişti au cântat la „March for Our Lives”. George Clooney, Cher şi alte vedete au fost printre protestatari - FOTO
24 mar. 2018 „Ora Pământului” 2018: Traseu pe biciclete sau joacă în zăpadă, între activităţi. Luminile interioare şi exterioare ale Palatul Parlamentului vor fi stinse
24 mar. 2018 Elevi pasionaţi de robotică vor fi desemnaţi să reprezinte România în SUA, după finala competiţiei „BRD FIRST Tech Challenge Romania”
24 mar. 2018 Un pamflet realizat de un youtuber, „Istoria cu Virgil”, va fi difuzat de TVR 1
24 mar. 2018 Russell Simmons, dat din nou în judecată pentru viol. Reclamanta îi cere plata unor daune de 10 milioane de dolari
24 mar. 2018 Părinţii actorului Anton Yelchin, decedat în urma unui accident de automobil, au ajuns la un acord cu grupul Fiat Chrysler
24 mar. 2018 Guvernul se alătură acţiunii „Ora Pământului”
24 mar. 2018 Un pompier a murit pe un platou de filmare al unui lungmetraj în care joacă Edward Norton, Bruce Willis, Willem Dafoe şi Alec Baldwin
24 mar. 2018 Emisiunea „Românii au talent”, difuzată de Pro TV, a fost lider absolut de audienţă, cu peste 3,1 milioane de telespectatori la nivel naţional
24 mar. 2018 O categorie de bilete la concertul lui Goran Bregović de la Sala Palatului este sold out
24 mar. 2018 Expoziţia temporară „Basarabia – 100 de ani de la Unirea cu România” va fi vernisată, joi, la MNIR
24 mar. 2018 O carte biografică dedicată rapperului Kendrick Lamar se află în pregătire
24 mar. 2018 Netflix şi Formula 1 vor colabora pentru un serial documentar
24 mar. 2018 O actriţă din serialele TV „Chicago Fire” şi „Prison Break” a murit la vârsta de 49 de ani
24 mar. 2018 „Ora Pământului” a fost marcată la Sydney, prin stingerea luminilor la Operă şi Harbour Bridge
23 mar. 2018 Sean Penn a spus că nu mai este îndrăgostit de actorie
23 mar. 2018 Supravieţuitori ai atacului armat de la liceul din Parkland, pe coperta revistei Time, înainte de „March For Our Lives”
23 mar. 2018 Radio România va lansa campania „Moştenitorii României”, dedicată Centenarului Marii Uniri
23 mar. 2018 Demers „MeToo” în media din Rusia: Mai multe instituţii de presă şi-au retras reporterii acreditaţi la Duma de Stat, în semn de protest faţă de hărţuirea sexuală
23 mar. 2018 Recomandări pentru weekend în Bucureşti: Premiera cinematografică a filmului „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” şi spectacole de teatru
23 mar. 2018 O secţiune online dedicată patrimoniului cultural naţional, lansată de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Cuturală
23 mar. 2018 Centenarul Unirii Basarabiei cu România, celebrat de TVR prin documentare, concerte şi ediţii speciale
23 mar. 2018 Emisiunea „Ferma vedetelor”, difuzată de Pro TV, a fost lider de audienţă, joi seară, pe toate categoriile de public
23 mar. 2018 Spice Girls pregătesc o animaţie în care vor fi eroine
23 mar. 2018 Emisiunea „Câştigă România!”, difuzată de TVR 2, concurează cu show-uri ale BBC şi NBC, în finala International Format Awards
23 mar. 2018 O secţiune online dedicată patrimoniului cultural naţional, lansată de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală
23 mar. 2018 Cate Blanchett, despre Woody Allen: „La momentul colaborării cu el, nu ştiam nimic despre acuzaţiile la adresa lui”
22 mar. 2018 Momente care au culminat în evenimente precum dezastrul de la Cernobîl şi capturarea lui Saddam Hussein, într-un serial documentar la TVR 1
22 mar. 2018 Grupul Massive Attack şi-a închis pagina de Facebook, în contextul scandalului generat de Cambridge Analytica
22 mar. 2018 YouTube a cumpărat o dramă intitulată „Vulture Club”, cu Susan Sarandon, plănuind să se afirme la gala Oscar
22 mar. 2018 Târgul de Florii va avea loc în perioada 30 martie - 1 aprilie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
22 mar. 2018 Coordonarea HotNews va fi realizată de un consiliu editorial format din jurnalişti din interiorul redacţiei, după plecarea lui Pantazi şi a lui Tăpălagă
22 mar. 2018 Reality show-ul „Exatlon”, difuzat de Kanal D, a fost lider de audienţă, miercuri seară, pe toate categoriile de public
22 mar. 2018 YouTube ar plănui să îşi „frustreze” utilizatorii, pentru a genera abonamente la serviciul său dedicat muzicii
22 mar. 2018 Daytime Emmy Awards: Serialul „General Hospital”, difuzat de televiziunea ABC, a primit cele mai multe nominalizări
22 mar. 2018 Jackie Chan a lansat o asociaţie care va promova talentele din Hong Kong pentru producţiile TV şi de cinema din China
22 mar. 2018 Formula 1 va avea propria televiziune, cu o amânare a lansării stabilite iniţial
22 mar. 2018 Un nou sezon al emisiunii „Garantat 100%” va avea premiera duminică, cu o ediţie dedicată istoricului Neagu Djuvara
22 mar. 2018 Invitaţiile la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle au fost trimise – FOTO
22 mar. 2018 Invitaţiile la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle au fost trimise – FOTO
22 mar. 2018 Formula 1 va avea propria televiziune, cu o amânare a lansării stabilite iniţial
21 mar. 2018 Studioul MGM îl va înlocui pe directorul executiv Gary Barber, după ce i-a reînnoit recent contractul
21 mar. 2018 James Comey ar putea vinde drepturile pentru o adaptare hollywoodiană a unei cărţi de memorii pe care o va lansa în aprilie
21 mar. 2018 Studioul MGM îl va înlocui pe directorul executiv Gary Barber, după ce i-a reînnoit recent contractul
21 mar. 2018 George Clooney va nara un documentar despre viaţa fostului preşedinte israelian Shimon Peres
21 mar. 2018 Avocaţii Oliviei De Havilland şi ai companiei FX Networks, în conflict pentru o injurie care i-ar afecta reputaţia actriţei centenare
21 mar. 2018 Ziua Mondială a Teatrului, marcată prin premiera unui spectacol despre limbajul semnelor la Teatrul „Gong” din Sibiu
21 mar. 2018 Serialul „Las Fierbinţi”, difuzat de Pro TV, a condus topurile audienţelor, marţi seară, pe toate categoriile de public
21 mar. 2018 Documentarul „Procesul”, nominalizat la Gopo, va rula din 13 iulie în cinematografele din România - VIDEO
21 mar. 2018 „Circul Matteo”, cel mai recent film al Casei de Producţie TVR, cu George Ivaşcu în distribuţie, va avea premiera la Televiziunea Română
21 mar. 2018 Angus Young lucrează cu Axl Rose la un nou album AC/DC
21 mar. 2018 Mario Vargas Llosa a generat controverse în Mexic, spunând că asasinarea a peste 100 de jurnalişti a fost cauzată de libertatea presei
21 mar. 2018 Melodii şi albume lansate de Tony Bennett, The Temptations, Kenny Loggins şi Gloria Estefan, incluse în National Recording Registry
21 mar. 2018 Un grup susţinător al lui Erdogan va cumpăra ziarul Hurriyet şi postul de televiziune CNN Turk
21 mar. 2018 Un grup susţinător al lui Erdogan va cumpăra ziarul Hurriyet şi postul de televiziune CNN Turk
21 mar. 2018 Avocaţii Oliviei De Havilland şi ai companiei FX Networks, în conflict pentru o injurie care i-ar afecta reputaţia actriţei centenare
20 mar. 2018 Echinocţiul de primăvară 2018. Primăvara astronomică începe marţi, 20 martie, la ora 18.15
20 mar. 2018 Box office românesc: „Tomb Raider” a debutat pe primul loc. Alte două premiere, în top 10
20 mar. 2018 Documentarul „Licu, o poveste românească” va avea premiera naţională la festivalul One World România
20 mar. 2018 Sean Penn îşi va lansa romanul de debut în aprilie, cu referiri la Trump şi la mişcarea „MeToo”
20 mar. 2018 Guvernatorul New York-ului a cerut procuraturii să analizeze o decizie din cazul Weinstein
20 mar. 2018 Emisiunea „Exatlon”, difuzată de Kanal D, a fost lider de audienţă, luni seară, pe toate categoriile de public
20 mar. 2018 Văduva lui Chester Bennington a atras atenţia asupra simptomelor suferinţei emoţionale, cu ocazia zilei de naştere a artistului
20 mar. 2018 Un jurnal al unui sublocotenent care a luptat în Primul Război Mondial, exponatul lunii martie la MNIR
20 mar. 2018 Ringo Starr a devenit cavaler al Coroanei Britanice
20 mar. 2018 Tortul de la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle va fi creat de un cofetar din California şi va avea „aromele intense ale primăverii”
20 mar. 2018 Televiziunea Naşul TV, amendată cu 50.000 de lei de CNA, pentru o emisiune în care au fost prezentate vindecări miraculoase, prin rugăciune
20 mar. 2018 O fostă prezentatoare a Eurovision Song Contest a murit la vârsta de 91 de ani
20 mar. 2018 Văduva lui Chester Bennington a atras atenţia asupra simptomelor suferinţei emoţionale, cu ocazia zilei de naştere a artistului
20 mar. 2018 Sean Penn îşi va lansa romanul de debut în aprilie, cu referiri la Trump şi la mişcarea „MeToo”
20 mar. 2018 Tortul de la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle va fi creat de un cofetar din California şi va avea „aromele intense ale primăverii”
19 mar. 2018 Pro TV va lansa o nouă emisiune, „Inspiraţia de weekend”, pe care o va difuza duminica
19 mar. 2018 O revistă dedicată industriei teatrale, VedeTeatru, va fi lansată de Nottara. Ţepuş: Vrem să trezească curiozitatea spectatorilor
19 mar. 2018 Emisiunea „Exatlon”, difuzată de Kanal D, a fost lider de audienţă, sâmbătă şi duminică, pe toate categoriile de public
19 mar. 2018 Radio România Muzical va celebra 21 de ani de existenţă, sâmbătă, cu un concert al violonistului Alexandru Tomescu
19 mar. 2018 Grupul Time's Up îi cere guvernatorului New York-ului să ancheteze un procuror în cazul Weinstein
19 mar. 2018 Cristian Pantazi şi Dan Tapalagă au lansat, luni, noul proiect editorial online, G4Media.ro
19 mar. 2018 Audierea Doinei Gradea în comisia de Cultură, după ce TVR a difuzat interviul cu Sebastian Ghiţă, a fost amânată
19 mar. 2018 Gigel Ştirbu: PNL depune moţiune simplă la adresa ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale
19 mar. 2018 Custodele Coroanei şi Principele Radu au vizitat Televiziunea Română şi au intrat în rolul de prezentator de ştiri
19 mar. 2018 Un ceas din aur care i-a aparţinut unui rege egiptean, cu o valoare estimată între 400.000 şi 800.000 de dolari, licitat în Dubai
19 mar. 2018 Un ceas din aur care i-a aparţinut unui rege egiptean, cu o valoare estimată între 400.000 şi 800.000 de dolari, licitat în Dubai
16 mar. 2018 Dirijorul concediat de Metropolitan Opera după acuzaţii de hărţuire sexuală a intentat un proces de 4 milioane de dolari împotriva instituţiei
16 mar. 2018 Ivaşcu s-a declarat „paralizat” de unele proiecte dedicate Centenarului, precum o carte despre boli şi un turneu de fotbal
16 mar. 2018 Serialul „Narcos”, despre baronul drogurilor Pablo Escobar, va inspira un joc video
16 mar. 2018 Jennifer Lopez a dezvăluit că a fost hărţuită sexual la începutul carierei sale în film: Am fost îngrozită după ce m-am apărat
16 mar. 2018 Emisiunea „The Four – Cei 4” va avea premiera pe 31 martie, la Antena 1
16 mar. 2018 Rihanna şi-a îndemnat fanii să renunţe la Snapchat, după publicarea unei reclame care ironiza abuzul lui Chris Brown
16 mar. 2018 Soţia lui Donald Trump Jr. a depus actele de divorţ, după 12 ani de căsnicie – presă
16 mar. 2018 Pro TV a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public, joi seară, cu serialul „Las Fierbinţi” şi emisiunea „Ferma vedetelor”
16 mar. 2018 BBC a lansat un joc cu scopul de a învăţa tinerii să recunoască ştirile false
16 mar. 2018 Netflix va difuza un documentar despre Robert F. Kennedy
16 mar. 2018 Rămăşiţele lui Salvador Dali au fost reînhumate, după efectuarea testului de paternitate
16 mar. 2018 Rămăşiţele lui Salvador Dali au fost reînhumate, după efectuarea testului de paternitate
16 mar. 2018 Soţia lui Donald Trump Jr. a depus actele de divorţ, după 12 ani de căsnicie – presă
15 mar. 2018 Casa de modă Versace va înceta să mai folosească blană în produsele sale
15 mar. 2018 Casa de modă Versace va înceta să mai folosească blană în produsele sale
15 mar. 2018 Reprezentanţii scriitoarei Harper Lee au intentat un proces pentru o adaptare a romanului „Să ucizi o pasăre cântătoare”, după un scenariu scris de Aaron Sorkin
15 mar. 2018 Compania care deţine iHeartRadio a declarat falimentul
15 mar. 2018 Scriitorul Norman Manea va reprezenta România la două evenimente din cadrul Târgului de carte de la Leipzig
15 mar. 2018 Un membru CNA s-a sesizat după ce interviul cu Sebastian Ghiţă a fost difuzat simultan de patru posturi TV: Este o operaţiune de manipulare
15 mar. 2018 Fondatorul grupului Corupţia ucide, nominalizat de Euronews alături de Emma Watson şi alte nume pentru titlul de „Personalitatea europeană a anului"
15 mar. 2018 NBC News plănuieşte să lanseze un serviciu de streaming pentru a atrage un public mai tânăr
15 mar. 2018 Un nou sezon al emisiunii „Profesioniştii” va avea premiera sâmbătă, la TVR 1. Regizorul Andrei Şerban va fi invitatul primei ediţii
15 mar. 2018 Antena 3, amendată cu 10.000 de lei de CNA, pentru că a prezentat drept reale imagini dintr-un moment artistic, atacându-l pe Mihai Goţiu
15 mar. 2018 Regizorul artistic Vasile Manta, care şi-a dedicat viaţa teatrului radiofonic, a murit la vârsta de 68 de ani
14 mar. 2018 Robert De Niro l-a criticat pe Donald Trump la un eveniment caritabil: Lumea lui este lipsită de onestitate şi marcată de lăcomie
14 mar. 2018 Fox News, dată în judecată pentru „exploatarea” morţii unui fost angajat al Comitetului Naţional Democrat
14 mar. 2018 Gala Premiilor Muzicale Radio România 2018 va avea loc pe 16 aprilie
14 mar. 2018 „Exatlon” a fost lider absolut de audienţă, marţi seară, cu peste două milioane de telespectatori din toată ţara
14 mar. 2018 Vice Media are un nou director executiv. Shane Smith trece la o altă funcţie
14 mar. 2018 Robert De Niro l-a criticat pe Donald Trump la un eveniment caritabil: Lumea lui este lipsită de onestitate şi marcată de lăcomie
14 mar. 2018 Vice Media are un nou director executiv. Shane Smith trece la o altă funcţie
14 mar. 2018 Primul trailer al filmului „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald” a fost lansat, cu scene care au loc la Hogwarts – VIDEO
14 mar. 2018 Gigi Hadid şi Zayn Malik au anunţat că se despart, după aproximativ doi ani de relaţie
14 mar. 2018 Nicolas Cage îl va interpreta pe Superman într-un film animat
13 mar. 2018 Cea de-a doua ediţie a campaniei „Daţi o carte, faceţi parte!” va fi organizată între 15 martie şi 15 aprilie de TES
13 mar. 2018 Romanul „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, recompensat cu Booker Prize, va fi adaptat într-un serial de televiziune
13 mar. 2018 Macanache va prezenta emisiunea „The Four – Cei 4”, la Antena 1
13 mar. 2018 China plănuieşte să elimine autoritatea de reglementare a mass media, pentru ca guvernul să obţină mai mult control asupra industriei
13 mar. 2018 Cristian Pantazi şi Dan Tăpălagă încheie colaborarea cu HotNews şi vor lucra împreună la un alt proiect editorial
13 mar. 2018 Cristian Pantazi şi Dan Tăpălagă încheie colaborarea cu HotNews şi vor lucra împreună la un alt proiect editorial
13 mar. 2018 Cristian Pantazi şi Dan Tăpălagă încheie colaborarea cu HotNews şi vor lucra împreună la un alt proiect editorial. Tăpălagă, despre noul proiect: Sperăm să îl lansăm săptămâna viitoare, în online
13 mar. 2018 Dan Tapalagă despre proiectul pe care îl pregăteşte alături de Pantazi: Sperăm să îl lansăm săptămâna viitoare, în online
13 mar. 2018 Televiziunea B1 TV, amendată cu 30.000 de lei de CNA, după ce Radu Banciu a făcut afirmaţii defăimătoare la adresa comunităţii maghiare
13 mar. 2018 Serialul „Little Fires Everywhere”, cu Reese Witherspoon în distribuţie, va fi difuzat de Hulu
13 mar. 2018 Eurovision 2018: Salvador Sobral şi interpretele de fado Ana Moura şi Mariza vor cânta pe scena din Lisabona
13 mar. 2018 Taylor Swift, acuzată că a plagiat o reclamă pentru cel mai recent videoclip al ei - VIDEO
13 mar. 2018 Kanal D, amendată din nou cu 200.000 de lei de CNA, pentru depăşiri ale duratei de publicitate permise de lege
13 mar. 2018 CNA: Antena 1, amendată cu 15.000 de lei, pentru derapaje în emisiunea „iUmor”
13 mar. 2018 Directorul TVR 1 şi Christel Ţopescu, între nominalizaţii pentru CA al SRTv. PSD şi Guvernul mai au două săptămâni pentru a face propuneri
13 mar. 2018 Taylor Swift, acuzată că a plagiat o reclamă pentru cel mai recent videoclip al ei - VIDEO
13 mar. 2018 China plănuieşte să elimine autoritatea de reglementare a mass media, pentru ca guvernul să obţină mai mult control asupra industriei
13 mar. 2018 Eurovision 2018: Salvador Sobral şi interpretele de fado Ana Moura şi Mariza vor cânta pe scena din Lisabona
12 mar. 2018 TVR 2 şi TVR 3 lansează grilele de primăvară. Serialul sud-coreean „Regele îndrăgostit” şi emisiuni dedicate Centenarului, între noutăţi
12 mar. 2018 Biserica scientologică îşi lansează o televiziune
12 mar. 2018 Elon Musk: Baze spaţiale pe lună şi pe Marte ar putea conserva civilizaţia umană într-un al treilea război mondial
12 mar. 2018 Elon Musk: Baze spaţiale pe lună şi pe Marte ar putea conserva civilizaţia umană într-un al treilea război mondial
12 mar. 2018 Prinţul Harry o învaţă pe logodnica lui, Meghan Markle, să conducă în Regatul Unit
12 mar. 2018 Documentarul „Ascensiunea şi declinul celui de-al Treilea Reich” va fi difuzat în exclusivitate de History
12 mar. 2018 Artiştii Antonia, Feli, Carla’s Dreams şi Cheloo vor fi juraţii unui nou show de divertisment, „The Four – Cei 4”, la Antena 1
12 mar. 2018 Tudorel Toader, despre Secţia de procurori a CSM, care a avizat negativ cererea de revocare a lui Kovesi: Tot românul îşi cunoaşte atribuţiile de serviciu pe care le are şi tot românul îşi îndeplineşte corect, loial şi la timp respectivele atribuţiuni
12 mar. 2018 Tudorel Toader, despre statutul grefierilor: Este aproape gata. Sunt pentru preluarea lor la Ministerul Justiţiei
12 mar. 2018 Prinţul Harry o învaţă pe logodnica lui, Meghan Markle, să conducă în Regatul Unit
08 mar. 2018 Televiziunea NBC a fost dată în judecată pentru ucidere din culpă
08 mar. 2018 Lionel Richie, celebrat la Hollywood, printr-o ceremonie în care artistul şi-a lăsat amprentele palmelor şi tălpilor în ciment
08 mar. 2018 Gradea, la CNA: Vom redenumi canalele TVR şi le vom face HD. „Cerbul de Aur”, în planul de Centenar
08 mar. 2018 Pro FM a primit aprobare de la CNA pentru modificarea licenţei naţionale în mai multe licenţe locale, marcând o premieră
08 mar. 2018 Vlad Mixich va colabora cu postul de radio Digi FM
08 mar. 2018 Emisiunea „Exatlon”, lider absolut de audienţă, luni seară, cu aproape două milioane de telespectatori din toată ţara
08 mar. 2018 Grila de primăvară a postului TVR 1 va fi lansată pe 12 martie. „1 Matinal” va începe mai devreme, iar seara se va încheia cu un nou Telejurnal
08 mar. 2018 Germania: O lege referitoare la discursul instigator la ură în reţelele de socializare va fi revizuită, după ce a fost criticată
08 mar. 2018 Antena 1, amendată cu 5.000 de lei de CNA, pentru emisiuni în care o cântăreaţă este acuzată de infidelitate de fostul ei partener
07 mar. 2018 Weinstein Co., din nou în pragul falimentului. Consorţiul de investitori condus de Contreras-Sweet a renunţat la achiziţionarea companiei
07 mar. 2018 Weinstein Co., din nou în pragul falimentului. Consorţiul de investitori condus de Contreras-Sweet a renunţat la achiziţionarea companiei
07 mar. 2018 Producătorii filmului „The Wolf of Wall Street” vor plăti 60 de milioane de dolari guvernului SUA
07 mar. 2018 Una dintre liderele mişcării „Time's Up” va conduce o echipă a Recording Academy dedicată reprezentării femeilor la Grammy
07 mar. 2018 Producătorii filmului „The Wolf of Wall Street” vor plăti 60 de milioane de dolari guvernului SUA
07 mar. 2018 Casa de modă Chanel, criticată după ce a tăiat copaci seculari pentru o prezentare din Paris - FOTO
07 mar. 2018 Casa de modă Chanel, criticată după ce a tăiat copaci seculari pentru o prezentare din Paris - FOTO
07 mar. 2018 Fiul lui Gary Oldman a publicat o scrisoare deschisă prin care îi ia apărarea actorului în faţa acuzaţiilor pe care i le adresează mama lui
07 mar. 2018 Fiul lui Gary Oldman a publicat o scrisoare deschisă prin care îi ia apărarea actorului în faţa acuzaţiilor făcute de mama lui
07 mar. 2018 Casa de modă Chanel, criticată după ce a tăiat copaci seculari pentru o prezentare din Paris - FOTO
07 mar. 2018 Documentare regizate de femei, cu teme precum sărăcie şi rasism, de 8 martie pe Netflix
07 mar. 2018 Cartel ALFA ameninţă cu proteste şi îi cere prim-ministrului să intervină pentru stabilirea sporului de condiţii de lucru în Cultură şi Mass Media
07 mar. 2018 Serialul sud-coreean „Regele îndrăgostit” va fi difuzat de TVR 2
07 mar. 2018 Cartel ALFA ameninţă cu proteste şi îi cere prim-ministrului să intervină pentru stabilirea sporului de condiţii de lucru în Cultură şi Mass Media
07 mar. 2018 NME renunţă la ediţia print gratuită şi se dezvoltă în mediul digital
06 mar. 2018 Gala Oscar 2018 a avut cea mai slabă audienţă din istoria evenimentului în Statele Unite ale Americii
06 mar. 2018 Filmul „Call Me By Your Name” va avea o continuare. Armie Hammer şi Timothée Chalamet îşi vor relua rolurile
06 mar. 2018 Donald Trump va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai industriei jocurilor video, pentru a discuta pe tema violenţei cu arme de foc
06 mar. 2018 Puburile din Regatul Unit se vor închide mai târziu cu ocazia nunţii prinţului Harry cu Meghan Markle
06 mar. 2018 WhatsApp va modifica funcţia prin care utilizatorii aplicaţiei pot retrage mesajele pe care le-au trimis
06 mar. 2018 Spectacolul „20 de minute cu îngerul”, după Aleksandr Vampilov, va avea premiera la Teatrul de Comedie din Bucureşti
06 mar. 2018 Reality show-ul „Exatlon” a fost lider de audienţă, luni seară, pe toate categoriile de public
06 mar. 2018 Televiziunea Română lansează campania „Generaţia Unirii”, un proiect al TVR Moldova
06 mar. 2018 Televiziunea Pro TV, obligată de CNA să îi ofere un drept la replică lui Sevil Shhaideh, după ce a difuzat o ştire despre dosarul „Belina”
06 mar. 2018 CNA cere intrarea în legalitate a spotului publicitar pentru promovarea suplimentului alimentar Fortifikat Forte
05 mar. 2018 Acordarea unui premiu Oscar lui Kobe Bryant, criticată de spectatori ai galei: Acuzaţiile de viol la adresa lui nu l-au afectat
05 mar. 2018 Acordarea unui premiu Oscar lui Kobe Bryant, criticată de spectatori ai galei: Acuzaţiile de viol la adresa lui nu l-au afectat
05 mar. 2018 Gala premiilor Oscar - Jimmy Kimmel a premiat cu un skijet câştigătorul care a avut cel mai scurt discurs
05 mar. 2018 Box office nord-american: „Black Panther” s-a menţinut pe primul loc. „Red Sparrow” şi „Death Wish” au debutat în top 10
05 mar. 2018 Primul teaser al ultimului sezon „House of Cards”, fără Kevin Spacey, a fost prezentat de Netflix – VIDEO
05 mar. 2018 Gala premiilor Oscar - Jimmy Kimmel a premiat cu un skijet câştigătorul care a avut cel mai scurt discurs
05 mar. 2018 Pink, Katy Perry, Lady Gaga şi alte celebrităţi au comentat pe internet despre gala Oscar: Suntem norocoşi că avem artă în această lume
05 mar. 2018 Emisiunea „Exatlon” a fost urmărită, duminică seară, de peste 2,1 milioane de telespectatori la nivel naţional
05 mar. 2018 Cineastul Guillermo del Toro, celebrat cu muzică mariachi şi o paradă organizată de fani în Mexic, după gala Oscar
05 mar. 2018 Cineastul Guillermo del Toro, celebrat cu mariachi şi o paradă organizată de fani în Mexic, după gala Oscar
05 mar. 2018 Festivalul Naţional de Teatru 2018 va avea loc în perioada 19 – 28 octombrie şi va fi dedicat regizoarei Cătălina Buzoianu
04 mar. 2018 Actriţa Reese Witherspoon va juca într-un nou serial bazat pe un bestseller
04 mar. 2018 Actriţa Reese Witherspoon va juca într-un nou serial bazat pe un bestseller
04 mar. 2018 „Get Out” a fost desemnat cel mai bun film la gala Independent Spirit Awards
04 mar. 2018 Un dirijor român va lansa o orchestră de muzică barocă, marţi, cu un concert la Ateneul Român, marcând astfel o premieră
04 mar. 2018 Oscar 2018: „Three Billboards outside Ebbing, Missouri” şi Guillermo del Toro, între favoriţii caselor de pariuri
04 mar. 2018 Oscar 2018: „Three Billboards outside Ebbing, Missouri” şi Guillermo del Toro, între favoriţii caselor de pariuri
04 mar. 2018 Reality show-ul „Exatlon” a fost lider de audienţă, sâmbătă, pe toate segmentele de public
04 mar. 2018 Muzeul Academiei Americane de Film, construit cu un buget de 388 de milioane de dolari, ar putea fi inaugurat în 2019
04 mar. 2018 Puburile din Regatul Unit se vor închide mai târziu cu ocazia nunţii prinţului Harry cu Meghan Markle
04 mar. 2018 Liceul catolic la care a învăţat Greta Gerwig va organiza o petrecere dedicată galei Oscar, pentu a celebra nominalizările filmului „Lady Bird”
04 mar. 2018 Gala Oscar, parodiată în emisiunea „SNL”, în contextul scandalurilor sexuale de la Hollywood, cu premii acordate „celor mai buni hărţuitori”
04 mar. 2018 Oscar 2018: Celebrităţile vor purta insigne împotriva violenţelor cu arme de foc - presă
04 mar. 2018 Oscar 2018: Celebrităţile vor purta insigne împotriva violenţelor cu arme de foc - presă
04 mar. 2018 Muzeul Academiei Americane de Film, construit cu un buget de 388 de milioane de dolari, ar putea fi inaugurat în 2019
04 mar. 2018 Gala Oscar, parodiată în emisiunea „SNL”, în contextul scandalurilor sexuale de la Hollywood, cu premii acordate „celor mai buni hărţuitori”
03 mar. 2018 Poezii scrise de Lou Reed vor fi publicate pentru prima dată
03 mar. 2018 Studioul 20th Century Fox pregăteşte un remake pentru „era #MeToo” al comediei „9 To 5”, cu Dolly Parton şi Jane Fonda
03 mar. 2018 Oscar 2018: Actorii Faye Dunaway şi Warren Beatty vor prezenta premiul pentru cel mai bun film, în ciuda gafei de la ediţia precedentă
03 mar. 2018 O colonie de 1,5 milioane de pinguini Adélie, descoperită în Antarctica
03 mar. 2018 Oscar 2018: Actorii Faye Dunaway şi Warren Beatty vor prezenta premiul pentru cel mai bun film, în ciuda gafei de la ediţia precedentă
03 mar. 2018 Poezii scrise de Lou Reed vor fi publicate pentru prima dată
03 mar. 2018 Emisiunea „Românii au talent” a fost lider de audienţă, vineri seară, pe toate categoriile de public
03 mar. 2018 Sabin Orcan şi jurnalişti care au demisionat de la România Liberă vor lansa o ediţie a revistei americane Newsweek în România
03 mar. 2018 Producătorul J. Miles Dale respinge acuzaţia că ideea filmului „The Shape of Water” a fost furată: Demonstrează oportunism
03 mar. 2018 Zmeura de Aur 2018: Filmul „The Emoji Movie” a fost desemnat „marele câştigător”
03 mar. 2018 Zmeura de Aur 2018: Filmul „The Emoji Movie” a fost desemnat „marele câştigător”
03 mar. 2018 Avocatul lui Harvey Weinstein: Întreţinerea unor relaţii sexuale pentru a avansa în carieră nu se încadrează la viol
03 mar. 2018 Avocatul lui Harvey Weinstein: Întreţinerea unor relaţii sexuale pentru a avansa în carieră nu se încadrează la viol
03 mar. 2018 Elton John a părăsit scena în timpul unui spectacol, după ce a fost înfuriat de un fan - VIDEO
03 mar. 2018 Elton John a părăsit scena în timpul unui spectacol, după ce a fost înfuriat de un fan - VIDEO
03 mar. 2018 Jessica Alba va juca un rol principal într-un spinoff al francizei „Bad Boys”, pregătit de NBC
03 mar. 2018 Jennifer Lawrence şi Jodie Foster vor prezenta trofeul Oscar pentru cea mai bună actriţă, în locul lui Casey Affleck
03 mar. 2018 Jennifer Lawrence şi Jodie Foster vor prezenta trofeul Oscar pentru cea mai bună actriţă, în locul lui Casey Affleck
02 mar. 2018 Fiica actorului Alec Baldwin a pozat nud pentru PETA, urmând exemplul mamei sale - FOTO
02 mar. 2018 Concernul de asigurări Chubb refuză să plătească pentru apărarea în instanţă a producătorului Harvey Weinstein
02 mar. 2018 Fiica actorului Alec Baldwin a pozat nud pentru PETA, urmând exemplul mamei sale, Kim Basinger - FOTO
02 mar. 2018 Naomi Campbell şi Skepta au pozat topless pentru coperta revistei GQ din Regatul Unit
02 mar. 2018 Concernul de asigurări Chubb refuză să plătească pentru apărarea în instanţă a producătorului Harvey Weinstein
02 mar. 2018 Recomandări pentru weekend: Evenimente dedicate Mărţişorului şi premiera de cinema a filmului „You Were Never Really Here”, dublu premiat la Cannes
02 mar. 2018 Prinţul Harry şi Meghan Markle au invitat 2.640 de britanici la nunta lor
02 mar. 2018 iHeartRadio ar putea declara falimentul, din cauza unei datorii de 20 de miliarde de dolari - presă
02 mar. 2018 Serialul „Las Fierbinţi” a fost lider de audienţă, joi seară, pe toate categoriile de public
02 mar. 2018 Actriţele Viola Davis şi Lupita Nyong'o vor fi mamă şi fiică în filmul „The Woman King”
02 mar. 2018 Donald Trump l-a criticat pe Alec Baldwin, numindu-l „mediocru” şi sugerând înlocuirea lui în emisiunea de satiră „SNL”
02 mar. 2018 Un adolescent a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a plănuit un atac terorist la un concert al lui Justin Bieber
02 mar. 2018 Actriţele Viola Davis şi Lupita Nyong'o vor fi mamă şi fiică în filmul „The Woman King”
02 mar. 2018 Prinţul Harry şi Meghan Markle au invitat 2.640 de britanici la nunta lor
02 mar. 2018 Premiile César 2018: „120 Battements par minute”, de Robin Campillo, a fost desemnat cel mai bun film
01 mar. 2018 Actriţa Evan Rachel Wood a vorbit în Congresul Statelor Unite ale Americii despre abuzul sexual
01 mar. 2018 Mărţişorul, simbol al despărţirii de iarnă şi vestitor al înnoirii. Legende şi tradiţii
01 mar. 2018 Scandalul sexual de la Hollywood, amintit prin panouri publicitare în Los Angeles, înainte de gala Oscar: Ştiam toţi şi încă nu s-au făcut arestări
01 mar. 2018 Un tablou pictat de Pablo Picasso a fost vândut cu 57 de milioane de euro la o licitaţie din Londra, stabilind un record
01 mar. 2018 Google lansează un proiect pilot pentru a educa tinerii în privinţa fenomenelor negative din mediul online
01 mar. 2018 INTERVIU - Haluk Kurçer, preşedintele Kanal D, la împlinirea a 11 ani de la înfiinţarea televiziunii: Publicul doreşte conţinut de calitate, cât mai divers
01 mar. 2018 Ed Sheeran intenţionează să construiască o capelă pe proprietatea sa din comitatul englez Suffolk
01 mar. 2018 Alexandrina Halic, Nicu Alifantis, Marian Râlea şi Emilia Popescu, ambasadori ai campaniei UNITER „Artiştii pentru artişti” 2018
01 mar. 2018 INTERVIU - Haluk Kurçer, preşedintele Kanal D, la împlinirea a 11 ani de la înfiinţarea televiziunii: Publicul doreşte conţinut de calitate, cât mai divers
01 mar. 2018 Naomi Campbell şi Skepta au pozat topless pentru coperta revistei GQ din Regatul Unit
01 mar. 2018 Ed Sheeran intenţionează să construiască o capelă pe proprietatea sa din comitatul englez Suffolk