Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Dumitrescu, News.ro

Recomanda:
2445 articole publicate pe News.ro 234 in oct. 2021
Data Articol
31 oct. 2021 J&J a ajuns la un acord pentru închiderea majorităţii proceselor legate de medicamentul antipsihotic Risperdal, cu costuri de 800 de milioane de dolari
31 oct. 2021 Grupul OMV lucrează la planuri de divizare a sa într-o companie energetică şi una de produse chimice, potrivit publicaţiei Kurier
31 oct. 2021 Foşti şi actuali membri ai conducerii Tesla au vândut acţiuni ale companiei de sute de milioane de dolari
31 oct. 2021 Amazon deţine o participaţie semnificativă, de 20%, la startupul Rivian, care produce vehicule electrice
31 oct. 2021 Apple a afirmat oficial, pentru prima oară, că produsele sale concurează cu PlayStation, Xbox şi Nintendo
31 oct. 2021 Statele Unite şi Uniunea Europeană au pus capăt, duminică, disputei privind tarifele din comerţul cu oţel şi aluminiu, criticând China
31 oct. 2021 Biden a discutat cu Erdogan despre avioanele F-16 şi respectarea drepturilor omului în Turcia
31 oct. 2021 Erdogan: Turcia, Franţa şi Italia vor face ”paşi pozitivi” în privinţa sistemului de apărare cu rachete sol-aer SAMP-T
31 oct. 2021 Blinken: SUA discută cu aliaţii săi despre determinarea Iranului să revină în acordul nuclear
31 oct. 2021 Două trenuri s-au ciocnit în Marea Britanie, în apropiere de Salisbury; mai mulţi pasageri au fost răniţi
31 oct. 2021 Două trenuri s-au ciocnit în Marea Britanie, în apropiere de Salisbury; mai mulţi pasageri au fost răniţi
30 oct. 2021 Guvernul taliban din Afganistan face presiuni pentru deblocarea fondurilor băncii centrale
30 oct. 2021 Cupoane în loc de bani şi creşterea de lebede pentru carne: Coreea de Nord recurge la astfel de inovaţii din cauza crizei alimentare şi economice
30 oct. 2021 Reuters: Imperiul imobiliar al lui Donald Trump plăteşte preţul politicii sale otrăvite
30 oct. 2021 Pentagonul a testat cu succes un motor de rachetă pentru o armă hipersonică
29 oct. 2021 Studiu britanic: Varianta Delta a coronavirusului se poate transmite cu uşurinţă de la persoane vaccinate la persoanele de contact din locuinţa lor
29 oct. 2021 Zeci de milioane de vaccinuri pentru Covid-19 al J&J aşteaptă să fie aprobate în depozitul fabricii Emergent BioSolutions din Baltimore
29 oct. 2021 Şeful Rosneft: Criza gazelor din Europa a demonstrat riscurile de a renunţa prea rapid la sursele tradiţionale de energie
29 oct. 2021 Herz ar putea extinde livrările de automobile Tesla către Uber până la 150.000 de unităţi
29 oct. 2021 SUA: FDA a aprobat vineri utilizarea vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech la copii cu vârste de 5-11 ani
29 oct. 2021 Microsoft a devenit cea mai valoroasă companie tranzacţionată public din lume, detronând Apple
28 oct. 2021 Banca Mondială a oprit operaţiunile din Sudan, dând o lovitură liderilor puciului militar
28 oct. 2021 Preşedintele şefilor de stat major din SUA confirmă testul”foarte îngrijorător” de arme hipersonice efectuat de China
28 oct. 2021 Erdogan va discuta cu Biden despre programul avionului de luptă F-35 la summitul de la Glasgow
28 oct. 2021 Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată referitoare la oferta de 54 de miliarde de dolari a Nvidia de preluare a ARM
28 oct. 2021 Stellantis: Patru platforme electrice vor susţine fiecare producţia a 2 milioane de vehicule pe an
28 oct. 2021 Uber a încheiat un parteneriat cu compania de închirieri de maşini Herz pentru 50.000 de automobile Tesla destinate şoferilor săi
28 oct. 2021 Moscova a intrat joi în cele mai stricte restricţii legate de Covid-19 din mai mult de un an
28 oct. 2021 Compania Facebook şi-a schimbat numele în Meta, mizând pe viitorul realităţii virtuale
28 oct. 2021 Compania Facebook şi-a schimbat numele în Meta, mizând pe viitorul realităţii virtuale
27 oct. 2021 Firma de infrastructură a internetului RightForge va găzdui platforma de socializare a lui Donald Trump
27 oct. 2021 Banca Mondială a respins o solicitare a şefei FMI Kristalina Georgieva pentru o întâlnire în care să se apere în scandalul referitor la modificarea datelor despre China - surse
27 oct. 2021 Declin al acţiunilor Digital World Acquisition, companie care vrea să listeze noul proiect media a lui Donald Trump, după o creştere de 800%
27 oct. 2021 Declin al acţiunilor Digital World Acquisition, companie care vrea să listeze noul proiect media al lui Donald Trump, după o creştere de 800%
27 oct. 2021 Companiile de tehnologie implicate în combaterea schimbărilor climatice au atras în acest an finanţări cumulate record de 32 de miliarde de dolari
27 oct. 2021 Cuba îşi deschide graniţele pentru turişti, relaxând condiţiile de intrare în ţară, după vaccinarea populaţiei pentru Covid-19 cu vaccinuri proprii
27 oct. 2021 Un startup japonez vrea să atragă cumpărătorii superbogaţi cu o motocicletă zburătoare de aproape 700.000 de dolari
27 oct. 2021 Maia Sandu: Republica Moldova a primit un grant de 60 de milioane de euro din partea Comisiei Europene ca sprijin în criza energetică
27 oct. 2021 Novavax a depus cerere pentru autorizarea vaccinului său pentru Covid-19 în Marea Britanie
26 oct. 2021 Preţurile petrolului au urcat luni la noi maxime multianuale, din cauza ofertei limitate şi a cererii mari
26 oct. 2021 Lira turcească a scăzut luni la un minim record în urma anunţului preşedintelui Erdogan privind expulzarea a 10 ambasadori
26 oct. 2021 Marea Britanie va obliga probabil personalul din sectorul sănătăţii să se vaccineze complet împotriva Covid-19, potrivit ministrului Sănătăţii
26 oct. 2021 Mastercard va anunţa în curând că orice bancă sau comerciant din reţeaua sa va putea oferi servicii cripto
26 oct. 2021 Haugen în Parlamentul britanic: Facebook va facilita alte episoade violente în lume, deoarece algoritmii săi sunt proiectaţi să promoveze conţinutul diviziv
26 oct. 2021 Volvo Cars a stabilit preţul ofertei sale publice la nivelul inferior al intervalului anunţat iniţial, evaluând compania la puţin peste 18 miliarde de dolari
26 oct. 2021 Haugen în Parlamentul britanic: Facebook va facilita alte episoade violente în lume, deoarece algoritmii săi sunt proiectaţi să promoveze conţinutul care generează divizări
26 oct. 2021 Un director al aplicaţiei de socializare TikTok afirmă în Congresul SUA că firma nu a oferit informaţii guvernului chinez
25 oct. 2021 SUA: Testele cu rachete balistice efectuate recent de Coreea de Nord sunt îngrijorătoare
25 oct. 2021 Rusia condamnă o decizie a SUA de a-i include pe ruşii care solicită vize pe o listă de persoane ”homeless”
25 oct. 2021 Yellen: Statele Unite nu pierd controlul asupra inflaţiei, care ar urma să revină la normal în a doua jumătate a anului 2022
25 oct. 2021 Tesla a mărit preţurile automobilelor Model X Long Range şi Model S Long Range cu câte 5.000 de dolari
25 oct. 2021 Gigantul imobiliar chinez Evergrande a reluat activităţile la peste 10 proiecte, după ce a evitat intrarea în default săptămâna trecută
25 oct. 2021 Israelul a lansat licitaţie pentru construirea a circa 1.300 de locuinţe în Cisoirdania ocupată
25 oct. 2021 Israelul a lansat licitaţie pentru construirea a circa 1.300 de locuinţe în Cisiordania ocupată
25 oct. 2021 Egiptul permite hotelurilor să funcţioneze la capacitate maximă, cu respectarea unor măsuri stricte anticovid
25 oct. 2021 Tesla a depăşit luni o capitalizare de 1.000 de miliarde de dolari, după o comandă record de 100.000 de automobile din partea Hertz
25 oct. 2021 Oficial SUA: Preşedintele rus Vladimir Putin se apropie de utilizarea gazelor naturale ca armă politică în criza energetică a Europei
24 oct. 2021 Nave de război ruse şi chineze au participat la primele lor patrule mixte în vestul Pacificului
24 oct. 2021 Guvernul Austriei a depus un proiect de lege pentru legalizarea sinuciderii asistate a adulţilor care suferă de boli foarte grave
24 oct. 2021 Jack Dorsey, co-fondator Twitter: Inflaţia va escalada în SUA şi se va răspândi în restul lumii
24 oct. 2021 Roma lucrează la o ofertă pentru a convinge Intel să investească miliarde de dolari într-o fabrică de semiconductori în Italia
23 oct. 2021 Ucraina oferă Rusiei un discount de 50% aplicat tarifului de tranzit al gazelor naturale către Europa, pentru livrări suplimentare
23 oct. 2021 Preţurile petrolului au închis vineri aproape de maxime multianuale şi au urcat pe ansamblul săptămânii
23 oct. 2021 Norvegia opreşte vaccinarea copiiilor de 12-15 ani cu a doua doză de vaccin împotriva Covid-19 până la apariţia mai multor informaţii privind siguranţa acestora
23 oct. 2021 ACEA: Aproape unul din cinci vehicule vândute în UE în trimestrul al treilea a fost un model electric
23 oct. 2021 Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA ar putea modifica definiţia vaccinării complete împotriva Covid-19
23 oct. 2021 Ministrul rus al Apărării acuză NATO că adună treptat forţe în apropierea graniţelor Rusiei
23 oct. 2021 Facebook, ţinta a numeroase ştiri bazate pe documente furnizate unor companii de presă de către fosta angajată Frances Haugen
22 oct. 2021 Reacţia unor ţări la riscul de inflamaţie cardiacă în cazul adolescenţilor şi tinerilor vaccinaţi cu vacinuri ARNm
22 oct. 2021 Acord al SUA cu state europene referitor la o tranziţie de la taxele naţionale pe servicii digitale contestate de Washington la noul acord global de taxare a corporaţiilor
22 oct. 2021 Silvio Berlusconi, achitat de acuzaţia că ar fi mituit un martor într-un proces privind relaţii sexuale cu o minoră
22 oct. 2021 Numărul americanilor care au solicitat indemnizaţii pentru şomaj a scăzut săptămâna trecută la minimul ultimelor 19 luni
22 oct. 2021 Rezerva Federală a Statelor Unite interzice directorilor de la vârful băncii centrale să facă achiziţii de acţiuni şi alte investiţii
21 oct. 2021 Preţurile cărbunelui au scăzut puternic în China, miercuri, provocând un declin generalizat al cotaţiilor mărfurilor la nivel global
21 oct. 2021 Putin: Criza europeană a gazelor poate afecta Rusia, dacă preţurile mari vor alimenta inflaţia
21 oct. 2021 Administraţia Biden a prezentat un plan de vaccinare a milioane de copii cu vârste de 5-11 ani
21 oct. 2021 Renault va produce în 2021 cu cel puţin 300.000 de vehicule mai puţin faţă de anul trecut, din cauza deficitului global de semiconductori
21 oct. 2021 Preşedintele Bundesbank, un critic al politicilor BCE, se va retrage din funcţie cu cinci ani mai devreme
21 oct. 2021 Producţia celei mai mari fabrici a grupului Volkswagen, din Wolfsburg, a scăzut în acest an la cel mai redus nivel din 1958
21 oct. 2021 PayPal a făcut o ofertă de preluare a site-ului de fotografii Pinterest, în valoare de 45 de miliarde de dolari - surse
21 oct. 2021 Miniştrii Apărării din cadrul NATO au convenit joi un nou master plan de apărare faţă de posibile atacuri din partea Rusiei, pe multiple fronturi
21 oct. 2021 Putin: Rusia poate începe livrările de gaze prin conducta Nord Stream 2 imediat după ce va primi aprobarea Germaniei
21 oct. 2021 Putin: Sprijinul militar occidental acordat Ucrainei este un pericol serios pentru Rusia
20 oct. 2021 Acţiunile europene au închis marţi în creştere, susţinute de rezultatele pozitive raportate de companii, care au compensat pierderile Ericsson şi Danone
20 oct. 2021 UE: Turcia face regrese în continuare în privinţa reformelor, iar şansele sale de aderare sunt negative
20 oct. 2021 Un grup de 10 nave militare din China şi Rusia au navigat prin strâmtoarea Japoniei
20 oct. 2021 Coreea de Sud a inaugurat cea mai mare expoziţie de tehnică militară şi aerospaţială din istoria sa
20 oct. 2021 Trezoreria SUA nu vede o situaţie în care talibanii să aibă acces la rezervele băncii centrale a Afganistanului
20 oct. 2021 Xiaomi va începe producţia de automobile de serie în prima jumătate a anului 2024
19 oct. 2021 Gazprom a contractat pentru noiembrie o treime din capacitatea suplimentară de tranzit al gazelor prin conducta Yamal-Europa via Polonia şi niciun volum via Ucraina
19 oct. 2021 EMA a început evaluarea administrării vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech copiilor cu vârste de 5-11 ani
19 oct. 2021 UE ar urma să impună noi sancţiuni statului Belarus, pe care îl acuză că trimite migranţi peste graniţă
19 oct. 2021 Unele state membre ale OPEC+ nu au reuşit să crească livrările de petrol conform angajamentelor asumate
19 oct. 2021 Volvo Cars: Oferta publică iniţială va evalua producătorul auto până la 23 de miliarde de dolari
19 oct. 2021 Amazon intenţionează să angajeze 150.000 de lucrători sezonieri în Statele Unite pentru perioada sărbătorilor
19 oct. 2021 Maserati amână lansarea SUV-ului Grecale până în primăvara anului 2022, din cauza deficitului mondial de cipuri
19 oct. 2021 NBC News: FBI a efectuat o percheziţie la locuinţa magnatului rus Oleg Deripaska din Washington
18 oct. 2021 Erdogan: SUA au propus vânzarea de avioane F-16 Turciei, în schimbul investiţiei în programul F-35
18 oct. 2021 Financial Times: Criza energetică din China riscă să perturbe pe termen lung lanţurile de aprovizionare
18 oct. 2021 Oficial ONU: Acord între guvernul şi opoziţia din Siria pentru redactarea unei noi constituţii
18 oct. 2021 Partidele de opoziţie din Cehia care vor să formeze guvernul au în vedere un deficit bugetar mai mic în 2022
18 oct. 2021 Producţia de automobile a Cehiei va fi în acest an cu un sfert de milion de unităţi mai mică decât estimările, din cauza deficitului global de semiconductori
18 oct. 2021 Acord al Verzilor din Germania pentru participarea la negocieri cu SPD şi Partidul Liber Democrat pentru formarea guvernului
18 oct. 2021 Apple a lansat luni două modele noi de MacBook Pro şi o nouă generaţie de căşti wireless AirPods
17 oct. 2021 Vicepremierul Alexandr Novak: Consumul de gaze din Rusia se află la un nivel record, dar Moscova este gata să crească livrările în Europa, dacă i se va solicita
17 oct. 2021 Elon Musk s-a adresat unei adunări de 200 de directori ai Volkswagen, printr-un apel video
17 oct. 2021 Macron denunţă masacrul din 1961 împotriva algerienilor care demonstrau la Paris ca fiind ”o crimă de neiertat”
17 oct. 2021 Un super tanc petrolier iranian a plecat din Venezuela încărcat cu 2 milioane de barili de petrol greu
17 oct. 2021 Popularitatea Partidului Popular Austriac a scăzut puternic în urma demisiei cancelarului Kurz din cauza acuzaţiilor de corupţie
16 oct. 2021 Înmatriculările de autoturisme noi în UE au scăzut cu 23,1% în septembrie, oferta fiind limitată de lipsa cipurilor; în România declinul a fost de 17,8%
16 oct. 2021 Criza energiei din China se agravează, preţurile cărbunelui atingând niveluri record; în Europa, liderii vor decide măsuri de protejare a populaţiei săptămâna viitoare
16 oct. 2021 Administraţia Biden se pregăteşte să reia în noiembrie programul pentru imigraţie ”Remain în Mexico” al lui Donald Trump
16 oct. 2021 Preţul petrolului Brent a închis vineri la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, de peste 85 de dolari pe baril
16 oct. 2021 Camera Reprezentanţilor din Texas a votat un proiect de lege care interzice fetelor transgender să participe la activităţi sportive şcolare
16 oct. 2021 ”Regele puilor” din Marea Britanie: Epoca alimentelor ieftine din ultimii 20 de ani s-a încheiat
15 oct. 2021 Indicele american S&P 500 a înregistrat joi cea mai mare creştere după luna martie, susţinută de rezultatele companiilor
15 oct. 2021 O comisie de experţi a FDA recomandă în unanimitate administrarea de rapeluri ale vaccinului pentru Covid-19 al Moderna la persoane de peste 65 de ani
15 oct. 2021 Microsoft va închide LinkedIn în China şi o va înlocui cu o platformă restrânsă, care se va concentra doar pe locuri de muncă
15 oct. 2021 Alitalia, un simbol al Italiei, a efectuat joi ultimul său zbor, după 75 de ani de la înfiinţare
15 oct. 2021 Oficial al Băncii Angliei: Criptomonedele pot provoca o criză financiară globală de amploarea celei din 2008
15 oct. 2021 Boeing a descoperit un nou defect la aeronavele 787 Dreamliner
15 oct. 2021 Alitalia, un simbol al Italiei, a efectuat ultimul său zbor, după 75 de ani de la înfiinţare
15 oct. 2021 Consultanţii externi ai FDA recomandă administrarea unei a doua doze de vaccin pentru Covid-19 al J&J
14 oct. 2021 Miniştrii de Finanţe din G20 susţin impozitul minim pentru corporaţii convenit de OCDE, se angajează să sprijine redresarea şi să supravegheze inflaţia
14 oct. 2021 Putin: Rusia nu foloseşte gazele ca o armă şi este gata să ajute Europa să atenueze criza energetică
14 oct. 2021 Uniunea Europeană a oferit Marii Britanii un pachet de măsuri pentru a facilita tranzitul mărfurilor în Irlanda de Nord
14 oct. 2021 OMS cere cooperarea Chinei: Am putea avea o ultimă şansă să aflăm originea coronavirusului
14 oct. 2021 Casa Albă cere ajutorul companiilor de petrol şi gaze pentru reducerea costurilor carburanţilor – surse
14 oct. 2021 Europa sporeşte presiunile asupra Iranului în legătură cu negocierile pentru relansarea acordului nuclear
14 oct. 2021 Facebook schimbă regulile legate de atacarea persoanelor publice pe platformele sale
14 oct. 2021 Mii de oameni au demonstrat în Georgia pentru eliberarea din închisoare a fostului preşedinte pro-occidental Mihail Saakaşvili
13 oct. 2021 Specialişti FDA: Vaccinul pentru Covid-19 al Moderna nu îndeplineşte toate criteriile pentru aprobarea unui rapel
13 oct. 2021 Borell: UE va da ”un răspuns ferm” deciziei curţii constituţionale poloneze care a negat prevalenţa legislaţiei europene faţă de cea naţională
13 oct. 2021 Oficial rus: Gazprom a început să se folosească de stocuri pentru a mări livrările de gaze şi a stabiliza preţurile
13 oct. 2021 Fondatorul Alibaba Jack Ma a reapărut în public la Hong Kong, după o lungă absenţă – surse
13 oct. 2021 UE ar putea lua în considerare un acord de aprovizionare cu medicamentul experimental al Merck pentru Covid-19 după ce compania îi va cere aprobarea acestuia
13 oct. 2021 SEC investighează modul în care băncile de pe Wall Street urmăresc comunicaţiile digitale ale angajaţilor lor – surse
13 oct. 2021 Republica Moldova declară stare de urgenţă în sectorul energiei din cauza lipsei gazelor
13 oct. 2021 Republica Moldova declară stare de urgenţă în sectorul energiei din cauza lipsei gazelor
12 oct. 2021 Creşterea puternică a acţiunilor miniere a inversat declinul acţiunilor europene, iar indicii au închis luni în creştere uşoară
12 oct. 2021 Cocktailul cu anticorpi pentru Covid-19 al AstraZeneca este eficace în tratarea simptomelor în prima săptămână de boală
12 oct. 2021 Jourova: UE ”va începe să se prăbuşească” dacă nu va ataca decizia curţii constituţionale din Polonia privind prevalenţa legislaţiei naţionale
12 oct. 2021 Alexei Navalnîi a anunţat că închisoarea l-a desemnat ca fiind extremist şi terorist
12 oct. 2021 Noul cancelar austriac Alexander Schallenberg s-a angajat să colaboreze îndeaproape cu predecesorul său Sebastian Kurz, spre nemulţumirea opoziţiei
12 oct. 2021 Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia au convenit să aibă o întâlnire la nivel ministerial pe tema încheierii conflictului ucrainean
12 oct. 2021 Volkswagen va decide în primul semestru din 2022 unde va deschide o fabrică de celule pentru baterii în Europa de Est
12 oct. 2021 Guvernatorul băncii centrale din Slovacia şi membru în conducerea BCE, Peter Kazimir, acuzat oficial de implicare într-un caz de mită
11 oct. 2021 Marea Britanie lucrează la modalităţi de sprijinire a industriilor mari consumatoare de energie care sunt afectate de creşterea preţurilor gazelor naturale
11 oct. 2021 Preţul bumbacului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, iar retailerii transferă majorările cumpărătorilor
11 oct. 2021 India dă asigurări că are rezerve ample de cărbune pentru a satisface cererea din sectorul energetic
11 oct. 2021 Blue Origin a amânat lansarea vehiculului spaţial New Shepard pentru miercuri, din cauza vântului puternic
11 oct. 2021 SUA şi Rusia au ridicat unele sancţiuni ţintite pentru a permite vizita subsecretarului de stat american Victoria Nuland, la Moscova
10 oct. 2021 Boardul executiv al FMI se întâlneşte duminică pentru a discuta despre viitorul directorului general Kristalina Georgieva - surse
10 oct. 2021 Carrefour renunţă la discuţiile cu Auchan pentru o posibilă fuziune, considerând că ar fi prea complicată
10 oct. 2021 Musk: Tesla speră să livreze primele vehicule produse la fabrica de la Berlin cel mai devreme în noiembrie
10 oct. 2021 Ministrul şef al zonei Delhi avertizează în privinţa riscului producerii unei crize a energiei din cauza lipsei cărbunelui
10 oct. 2021 Poliţia italiană a arestat lideri ai partidului de extremă-dreapta Noua Forţă, după violenţele de la demonstraţiile de sâmbătă
10 oct. 2021 Libanul a reluat duminică furnizarea de energie electrică, anunţând un credit de 100 de milioane de dolari pentru a importa carburanţi
10 oct. 2021 Zeci de mii de polonezi au demonstrat duminică pentru a sprijini apartenenţa la Uniunea Europeană a Poloniei
10 oct. 2021 SUA şi Rusia au ridicat unele sancţiuni ţintite pentru a permite vizita secretarului de Stat Victoria Nuland la Moscova
09 oct. 2021 Casa Albă a blocat o încercare a lui Donald Trump de a nu permite accesul Congresului la documente legate de atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului
09 oct. 2021 SpaceX a devenit a doua cea mai valoroasă companie privată din lume, de peste 100 de miliarde de dolari, în urma unei vânzări de acţiuni către investitorii existenţi
09 oct. 2021 Hotelul lui Donald Trump din Washington a pierdut milioane de dolari în timpul mandatului său de preşedinte
09 oct. 2021 Preţurile petrolului au închis vineri în urcare, iar pe ansamblul săptămânii au avansat cu 4%
09 oct. 2021 Sindicat: Lipsa cipurilor afectează producţia de vehicule din Italia a grupului Stellantis mai mult decât pandemia de Covid-19
09 oct. 2021 Preşedintele chinez Xi Jinping a promis sâmbătă ”o reunificare paşnică” cu Taiwanul
09 oct. 2021 Libanul a rămas sâmbătă fără energie electrică la nivel naţional din cauza lipsei de carburanţi şi nu se ştie când va fi reluată furnizarea
09 oct. 2021 Opoziţia din Cehia l-a învins pe premierul Babis şi vrea să formeze guvernul
09 oct. 2021 Poliţia italiană a folosit sâmbătă tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a risipi sute de protestatari care contestau impunerea certificatului verde pentru Covid-19
08 oct. 2021 Acţiunile europene au înregistrat joi cea mai bună evoluţie după luna iulie, în urma unei scăderi a preţurilor petrolului şi gazelor
08 oct. 2021 Preţurile petrolului au închis joi în creştere, recuperând pierderile din timpul tranzacţiilor
08 oct. 2021 Naţiunile Unite au închis joi o investigaţie referitoare la crimele de război din Yemen, dând o lovitură statelor occidentale
08 oct. 2021 IBM îşi obligă toţi angajaţii din SUA să se vaccineze împotriva Covid-19 până pe 8 decembrie, iar în caz contrar îi va suspenda fără plată
08 oct. 2021 Jake Sullivan după o întâlnire cu un diplomat chinez de rang înalt: SUA şi China trebuie să îşi gestioneze concurenţa intensă
08 oct. 2021 JPMorgan: Evergrande şi alte companii imobiliare chineze au datorii de miliarde de dolari în afara bilanţului contabil
08 oct. 2021 Salonul auto de la Geneva a fost amânat pentru 2023 din cauza pandemiei
08 oct. 2021 OCDE: Acord global pentru un impozit minim de 15% aplicat marilor corporaţii
08 oct. 2021 Reacţii ale unor lideri politici şi de afaceri la acordul privind impozitul minim de 15% destinat multinaţionalelor
08 oct. 2021 UPDATE - OCDE: Acord global pentru un impozit minim de 15% aplicat marilor corporaţii / Reacţii ale unor lideri politici şi de afaceri
07 oct. 2021 Ministru taiwanez: Tensiunile militare cu China se află la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani
07 oct. 2021 Consilier al Curţii Europene de Justiţie: Nord Stream 2 poate contesta reglementarea UE care cere ca producătorii de gaze să fie separaţi de operatorii conductelor
07 oct. 2021 Şeicul Mohammed al Dubaiului a ordonat piratarea telefoanelor fostei sale soţii şi avocaţilor ei în timpul procesului de custodie a copiilor
07 oct. 2021 IATA anticipează o scădere puternică a pierderilor companiilor aeriene anul viitor, dar a revizuit în creştere impactul financiar al pandemiei de Covid-19 din 2020 şi 2021
07 oct. 2021 O emisiune de drepturi de preemţiune a Lufthansa, de 2,14 miliarde de dolari, a atras un sprijin puternic din partea investitorilor
07 oct. 2021 UE va acuza Apple de comportament anticoncurenţial în legătură cu tehnologia de cipuri NFC – surse
07 oct. 2021 Google va investi 1 miliard de euro în Africa în următorii cinci ani, pentru un acces rapid şi ieftin la internet
06 oct. 2021 Preţurile petrolului au atins marţi maxime multianuale după decizia OPEC+ de a nu mări ritmul de creştere a livrărilor
06 oct. 2021 Contractele pentru gaze naturale au atins marţi noi maxime în Europa
06 oct. 2021 Yellen: Economia SUA va intra în recesiune dacă Congresul nu va mări limita de îndatorare a ţării înainte de a intra în incapacitate de plată
06 oct. 2021 Produsele Facebook sunt dăunătoare copiilor şi provoacă diviziuni, a afirmat o fostă directoare din companie în Congresul SUA
06 oct. 2021 Produsele Facebook sunt dăunătoare copiilor şi provoacă divizări, a afirmat o fostă directoare din companie în Congresul SUA
06 oct. 2021 Produsele Facebook sunt dăunătoare copiilor, provoacă divizări şi slăbesc democraţia, a afirmat o fostă directoare din companie în Congresul SUA
06 oct. 2021 Georgieva: FMI se aşteaptă ca economia globală să înregistreze în 2021 o creştere sub ritmul de 6% prognozat de instituţie în iulie
06 oct. 2021 Volvo Cars recheamă 460.769 de maşini din cauza airbagurilor care pot deveni mortale în cazul unui accident
06 oct. 2021 PepsiCo va mări probabil din nou preţurile, la începutul anului 2022
05 oct. 2021 Wall Street a scăzut luni, trasă în jos de titlurile companiilor de tehnologie
05 oct. 2021 OPEC+ menţine pactul care prevede creşterea treptată a producţiei de petrol; preţurile petrolului au atins maxime ale ultimilor trei ani
05 oct. 2021 Franţa şi Germania cer o reacţie coordonată a Europei la creşterea preţurilor energiei la nivel global
05 oct. 2021 Nord Stream 2 a început să încarce cu gaze naturale una dintre cele două conducte ale sale, pentru teste
05 oct. 2021 Reprezentanta pentru Comerţ a SUA promite să elimine unele tarife impuse de Trump Chinei, dar presează Beijingul să discute ”sincer” despre promisiunile nerespectate
05 oct. 2021 General Motors şi Ford Motor au ajuns la un acord de închidere a conflictului legat de utilizarea numelui "BlueCruise" pentru tehnologia de conducere hands-free
05 oct. 2021 Qualcomm şi SSW Partners au ajuns la un acord definitiv de preluare a producătorului de tehnologie auto Veoneer, pentru 4,5 miliarde dolari
04 oct. 2021 Statele Unite cer Chinei să oprească activităţile militare ”provocatoare” din apropierea Taiwanului
04 oct. 2021 OPEC şi aliaţii săi se reunesc luni pentru a discuta cu cât să crească producţia pentru a reduce tensiunile din piaţă
04 oct. 2021 Boris Johnson: Marea Britanie nu se va întoarce la imigraţia necontrolată pentru a rezolva crizele carburanţilor şi alimentelor
04 oct. 2021 Regele Abdullah al Iordaniei a discutat telefonic cu preşedintele Bashar al-Assad al Siriei pentru prima oară de la izbucnirea războiului sirian acum 10 ani
04 oct. 2021 Angela Merkel, emoţionată, a cerut duminică germanilor să susţină un viitor comun, fără discriminare
04 oct. 2021 Premierul Sanches: Spania va ajuta la recontruirea La Palma după oprirea erupţiei vulcanice
04 oct. 2021 Regele Abdullah al Iordaniei a discutat telefonic cu preşedintele Bashar al-Assad al Siriei pentru prima oară de la izbucnirea războiului sirian acum 10 ani
04 oct. 2021 Partidul Liber Democrat şi social-democraţii din Germania au avut duminică o întâlnire exploratorie ”constructivă”
04 oct. 2021 Premierul Sanches: Spania va ajuta la reconstruirea La Palma după oprirea erupţiei vulcanice
04 oct. 2021 Pandora Papers: Averile şi afacerile secrete ale liderilor mondiali dezvăluite în noi documente; între aceştia se numără şi în jur de 100 de români
04 oct. 2021 Pandora Papers: Averile şi afacerile secrete ale liderilor mondiali dezvăluite în noi documente; între aceştia se numără şi în jur de 100 de român, printre care un fost parlamentar şi un oficial în funcţie
04 oct. 2021 Pandora Papers: Averile şi afacerile secrete ale liderilor mondiali dezvăluite în noi documente; între aceştia se numără şi în jur de 100 de români, printre care un fost parlamentar şi un oficial în funcţie
03 oct. 2021 Statele Unite urmăresc date privind personalul militar israelian referitoare la siguranţa rapelului vaccinului Pfizer/BioNTech pentru Covid-19
03 oct. 2021 Benzinăriile din Londra şi sud-estul Angliei continuă să fie afectate de lipsa carburanţilor; situaţie mai bună în nord şi Scoţia
03 oct. 2021 Primele alegeri legislative din Qatar au atras o participare de 44%
03 oct. 2021 Tesla a livrat un număr record de 241.300 de automobile electrice în trimestrul trei, depăşind aşteptările analiştilor
03 oct. 2021 Spania a amendat opt companii, între care Siemens, Nokia şi ACS, cu o sumă totală de 127,3 milioane de euro, pentru formarea unui cartel anticoncurenţial
03 oct. 2021 Casa Albă presează companiile aeriene majore din SUA să impună vaccinarea angajaţilor până la un termen limită de 8 decembrie
02 oct. 2021 Preţurile petrolului au închis vineri aproape de cele mai ridicate niveluri din ultimii trei ani
02 oct. 2021 Cheltuielile de consum din SUA au crescut în august, dar inflaţia erodează puterea de cumpărare
02 oct. 2021 Casa Albă plănuieşte o reuniune online cu oficiali din 30 de ţări pentru combaterea criminalităţii cibernetice
02 oct. 2021 Spania va negocia cu compania chineză Great Wall Motor preluarea unei fabrici Nissan din Barcelona care va fi închisă
02 oct. 2021 Ucraina a cerut SUA şi Germaniei să sancţioneze Gazprom, sub acuzaţia că privează Kievul de gaze printr-un acord de tranzit cu Ungaria
01 oct. 2021 Wall Street a închis joi în scădere puternică; S&P 500 a consemnat cea mai slabă evoluţie lunară de la declanşarea pandemiei
01 oct. 2021 Un grup de operatori aerieni europeni au convenit joi să returneze contravaloarea biletelor pasagerilor zborurilor anulate în timpul pandemiei de Covid-19
01 oct. 2021 Miniştrii de Finanţe din zona euro vor discuta luni despre creşterea preţurilor energiei care riscă să încetinească redresarea economică
01 oct. 2021 China a organizat un spectacol extravagant de prezentare a tehnologiei sale militare la cel mai mare salon aviatic al ţării
01 oct. 2021 UE ar trebui să investească 200 de milioane de euro pe an pentru creşterea producţiei de magneţi de pământuri rare
01 oct. 2021 Analişti: Preţurile mari ale gazelor, deficitul de personal şi lipsa navelor comerciale alimentează creşterea peste aşteptări a preţurilor la nivel global
01 oct. 2021 Un grup de bănci centrale au conturat joi un posibil manual de utilizare a banilor digitali
01 oct. 2021 Un grup de operatori aerieni europeni returnează contravaloarea biletelor pasagerilor zborurilor anulate în timpul pandemiei de Covid-19
01 oct. 2021 Studiu: Un medicament antiviral experimental al companiei Merck reduce la jumătate riscul de spitalizare sau deces al persoanelor infectate cu noul coronavirus