Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aura Marinescu, News.ro

Recomanda:
1955 articole publicate pe News.ro 244 in iun. 2018
Data Articol
30 iun. 2018 Discul cu piese inedite ale lui John Coltrane a fost lansat - AUDIO
30 iun. 2018 Inagalităţi salariale la BBC: O jurnalistă a fost plătită retroactiv
30 iun. 2018 Centrul Pompidou din Paris va proteja operele stradale ale lui Banksy - FOTO
30 iun. 2018 Producătorul muzical american Quincy Jones a fost distins cu o medalie de onoare la Montreux Jazz Festival
30 iun. 2018 Curse de galop cu participare internaţională, în premieră la Hipodromul din Ploieşti
30 iun. 2018 Situri din Kenya, Oman şi Arabia Saudită, înscrise în lista patrimoniului mondial al UNESCO
30 iun. 2018 Clădirile Art Deco din Mumbai şi 12 situri creştine japoneze, incluse în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO
30 iun. 2018 Clădirile Art Deco din Mumbai şi 12 situri creştine japoneze, incluse în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO
30 iun. 2018 O scrisoare semnată de Albert Einstein în ziua în care a renunţat la paşaportul german, adjudecată cu 25.000 de dolari
30 iun. 2018 O scrisoare semnată de Albert Einstein în ziua în care a renunţat la paşaportul german, adjudecată cu 25.000 de dolari
29 iun. 2018 Premiera spectacolului "1916" de la Teatrul Evreiesc de Stat, dedicată Centenarului Marii Uniri
29 iun. 2018 Spectacolul de stand-up comedy "Stricăm o generaţie - Badea, Bordea şi Micutzu", vânzări record de bilete în 24 de ore
29 iun. 2018 "Convoiul mieilor", un roman de Lucia Dărămuş despre deportarea evreilor din Transilvania în 1944, va fi lansat la Alba Iulia
29 iun. 2018 Lacul Turkana din Kenya, inclus în lista patrimoniului mondial în pericol a UNESCO
29 iun. 2018 Mihai Şora se recuperează bine după operaţie. Medic: Urmează să fie transferat în salon
28 iun. 2018 Presa franceză îl numeşte pe Mihai Şora "portavocea mobilizării societăţii civile" împotriva "abaterilor" guvernării din România
28 iun. 2018 Lucrări de Corneliu Baba, Ion Grigorescu, Dan Perjovschi sau Geta Brătescu, scoase la licitaţie pe 10 iulie
27 iun. 2018 Recording Academy extinde numărul nominalizărilor la principalele categorii ale premiilor Grammy
27 iun. 2018 FEST(in) pe Bulevard va avea loc în perioada 12 - 21 octombrie, la Teatrul Nottara din Bucureşti
27 iun. 2018 Documentarul "Scandal sexual la Hollywood: Cazul lui Harvey Weinstein", difuzat de Crime + Investigation
27 iun. 2018 Grupul rock britanic The Kinks ar putea să se reunească
27 iun. 2018 Jeremy Irons va fi interpretul principal în serialul "Watchmen", produs de HBO
27 iun. 2018 David Lynch revine asupra afirmaţiilor despre Trump: Provoci suferinţă
27 iun. 2018 Barry Gibb, membru al trupei Bee Gees, a primit titlul de cavaler al Ordinului Imperiului Britanic
27 iun. 2018 Dragoş Pătraru: Am respectat toate clauzele contractului cu SRTv şi le voi explica. "Starea naţiei" se va vedea din 6 august pe micile ecrane şi online
27 iun. 2018 Dragoş Pătraru: Am respectat toate clauzele contractului cu SRTv şi le voi explica. "Starea naţiei" se va vedea din 6 august pe micile ecrane şi online
27 iun. 2018 Muzeul Luvru din Abu Dhabi expune lucrarea lui Leonardo da Vinci "Salvator Mundi" din 18 septembrie
27 iun. 2018 Actorul britanic Robert Pattison, recompensat cu premiul preşedintelui la Karlovy Vary IFF
27 iun. 2018 Albumele lui Prince vor fi distribuite de Sony Music Entertainment
27 iun. 2018 Mini-seria "A Very English Scandal", de Stephen Frears, difuzată de vineri pe Amazon - VIDEO
27 iun. 2018 Leonardo Di Caprio a publicat prima imagine alături de Brad Pitt de pe platourile de filmare de la "Once Upon a Time in Hollywood"
27 iun. 2018 Leonardo Di Caprio a publicat prima imagine alături de Brad Pitt de pe platourile de filmare de la "Once Upon a Time in Hollywood"
26 iun. 2018 Regizorul David Lynch: Donald Trump ar putea fi unul dintre cei mai mari preşedinţi americani
26 iun. 2018 Gărâna Jazz Festival, ediţia XXII - Patru zile, trei scene, 25 de concerte
26 iun. 2018 George Clooney şi Kristen Dunst, vedetele unui serial de comedie pe YouTube
26 iun. 2018 "Un pas în urma serafimilor", în regia lui Daniel Sandu, proiectat la Cinemateca Românească din Londra
26 iun. 2018 Richard Harrison, cunoscut telespectatorilor ca "Bătrânul" din show-ul "Aşii amanetului" de la History, a murit la vârsta de 77 de ani
26 iun. 2018 Sculptura de secol XVI a Sfântului Jorge din capela oraşului Estrella, restaurată "nefericit" de o profesoară de lucru manual
26 iun. 2018 Sharon Stone: Criza imigranţilor este ridicolă, brutală şi oribilă
26 iun. 2018 Russell Crowe îl va interpreta pe fondatorul Fox News în primul său rol important pentru televiziune
26 iun. 2018 Prinţesa Ayako a Japoniei se căsătoreşte cu un angajat al unei companii navale şi renunţă la statutul ei regal
26 iun. 2018 "Picasso şi dansul" - 130 de lucrări şi documente rare expuse la Opera Garnier din Paris
26 iun. 2018 Prinţesa Ayako a Japoniei se căsătoreşte cu un angajat al unei companii navale şi renunţă la statutul ei regal
26 iun. 2018 Richard Harrison, cunoscut telespectatorilor ca "Bătrânul" din show-ul "Aşii amanetului" de la History, a murit la vârsta de 77 de ani
25 iun. 2018 Bulevardul Champs-Élysées din Paris se transformă pe 1 iulie în cinematograf în aer liber
25 iun. 2018 Okura din Tokyo, hotelul preşedinţilor americani, al suveranilor şi vedetelor, va fi redeschis în 2019
25 iun. 2018 David Goldblatt, una dintre marile figuri ale fotografiei sud-africane, a murit la vârsta de 87 de ani
25 iun. 2018 B-Fit in the Street! - Peste 400 de artişti internaţionali, parade, instalaţii interactive, prezenţi la Bucureşti între 13 iulie şi 5 august
25 iun. 2018 O operă atribuită lui Banksy, descoperită în spatele sălii Bataclan
22 iun. 2018 Treizeci de situri culturale şi naturale candidează pentru un loc în lista patrimoniului universal
22 iun. 2018 Postul ABC anunţă un spin-off după celebrul serial "Roseanne", însă fără controversata actriţă
22 iun. 2018 Directorul Amnesty International Turcia, menţinut în detenţie
22 iun. 2018 John Oliver a fost interzis pe platforma Weibo după ce a făcut glume pe seama preşedintelui Chinei Xi Jinping
22 iun. 2018 John Oliver a fost interzis pe platforma Weibo după ce a făcut glume pe seama preşedintelui Chinei Xi Jinping
22 iun. 2018 O acuarelă realizată de regina Maria a României, vândută la Artmark pentru 7.000 de euro - FOTO
22 iun. 2018 Fostul ministru francez al Culturii Frédéric Mitterrand nu a obţinut suficiente voturi pentru a ocupa un fotoliu în Academie
22 iun. 2018 Premiile Societăţii Timişoara: Koveşi - "Speranţa". Dragnea şi Tăriceanu - "Secera şi ciocanul"
22 iun. 2018 Premiile Societăţii Timişoara: Kovesi - "Speranţa". Dragnea şi Tăriceanu - "Secera şi ciocanul"
21 iun. 2018 Paul McCartney va lansa cel de-al 17-lea album al său la începutul toamnei - VIDEO
21 iun. 2018 Paul McCartney va lansa cel de-al 17-lea album al său la începutul toamnei - VIDEO
21 iun. 2018 Atelierul parizian al sculptorului Alberto Giacometti va fi deschis publicului
21 iun. 2018 Conversaţii la Muzeul Cotroceni: Artistul Ştefan Câlţia, despre "Dansul puterii"
21 iun. 2018 Primul draft al unei arii compuse de Mozart pentru "Nunta lui Figaro" nu şi-a cumpărător la licitaţia de la Paris
21 iun. 2018 Un film despre turneul mondial "Drones" al trupei britanice Muse va fi proiectat la Grand Cinema & More
21 iun. 2018 Un film despre turneul mondial "Drones" al trupei britanice Muse va fi proiectat la Grand Cinema & More
21 iun. 2018 Primul draft al unei arii compuse de Mozart pentru "Nunta lui Figaro" nu şi-a găsit cumpărător la licitaţia de la Paris
20 iun. 2018 Un musical despre viaţa lui Michael Jackson va avea premiera în 2020 pe Broadway
20 iun. 2018 Osteria Francescana a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume
20 iun. 2018 Tabloul "Gălbenele şi ulcior", de Ştefan Luchian, a fost adjudecat la Artmark contra sumei de 130.000 de euro
20 iun. 2018 Vintilă Mihăilescu lansează volumul "Etnogeneză şi ţuică" la Clubul Ţăranului din Bucureşti
20 iun. 2018 Un musical despre viaţa lui Michael Jackson va avea premiera în 2020 pe Broadway
20 iun. 2018 Adolescentul James Bond, subiectul unui serial de bandă desenată
20 iun. 2018 Adolescentul James Bond, subiectul unui serial de bandă desenată
20 iun. 2018 Costume, recuzită, ceasuri şi arme de foc din moştenirea lui Jerry Lewis, scoase la licitaţie în Las Vegas
20 iun. 2018 Cupa Mondială: Un prezentator al BBC, acuzat de rasism după ce a publicat pe Twitter ironii la adresa fotbaliştilor senegalezi
20 iun. 2018 Osteria Francescana a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume
19 iun. 2018 "Rezidenţi în casa visurilor", al zecelea roman al lui Radu Aldulescu, lansat la Hyperliteratura
19 iun. 2018 Un bicorn atribuit împăratului Napoleon, găsit la Waterloo, a fost vândut la licitaţie contra sumei de 350.000 de euro
19 iun. 2018 Marele Picnic ShortsUP 2018 va avea loc în perioada 27-29 iulie, în Grădina Botanică Bucureşti
19 iun. 2018 Publicaţia Los Angeles Times a fost cumpărată de miliardarul Patrick Soon-Shiong
19 iun. 2018 "Black Panther", marele câştigător la gala MTV Movie & TV Awards
19 iun. 2018 Preselecţia pentru Gala Tânărului Actor HOP 2018 va avea loc în perioada 12-14 iulie la TNB
19 iun. 2018 "Black Panther", marele câştigător la gala MTV Movie & TV Awards
19 iun. 2018 Actorul Tim Robbins, distins cu Crystal Globe la Festivalul de la Karlovy Vary
19 iun. 2018 Actorul Tim Robbins, distins cu Crystal Globe la Festivalul de la Karlovy Vary
18 iun. 2018 Un oficial rus spune că ucraineanul Sentsov, aflat în detenţie în nordul Rusiei, nu este un regizor adevărat
18 iun. 2018 Un oficial rus spune că ucraineanul Sentsov, aflat în detenţie în nordul Rusiei, nu este un regizor adevărat
18 iun. 2018 Peste 1.000 de sticle de vin ale viticultorului Henri Jayer, vândute la licitaţie pentru aproape 30 de milioane de euro
18 iun. 2018 Jurnalistul David Dimbleby renunţă la prezentarea emisiunii "Question Time" de la BBC pentru a se întoarce la transmisiuni din teren
18 iun. 2018 Prima versiune a unei cunoscute arii din "Nunta lui Figaro", de Mozart, scoasă la licitaţie la Paris
18 iun. 2018 Charles Aznavour anulează cinci date de concert din această vară
18 iun. 2018 Aproape jumătate dintre femeile cu vârsta sub 40 de ani care au participat la festivalurile de muzică au fost agresate sexual - studiu
18 iun. 2018 Aproape jumătate dintre femeile cu vârsta sub 40 de ani care au participat la festivalurile de muzică au fost agresate sexual - studiu
15 iun. 2018 Jurnalistul sârb Stefan Cvetkovic a fost declarat dispărut în Voivodina
14 iun. 2018 Street Delivery se deschide vineri, pe covorul roşu din faţa Cinema Patria
14 iun. 2018 MCIN: Proiectul României "Mnemonics", apreciat de presa internaţională la Biennale di Venezia
14 iun. 2018 Victoria & Albert Museum din Londra expune de sâmbătă picturi, haine şi obiecte ale artistei mexicane Frida Khalo
14 iun. 2018 Ewan McGregor va juca în adaptarea după Stephen King, "Doctor Sleep"
14 iun. 2018 Sarajevo Film Festival a anunţat juriul competiţiei celei de-a 24-a ediţii
14 iun. 2018 Bijuterii rafinate care au aparţinut reginei franceze Maria Antoaneta, scoase la licitaţie
14 iun. 2018 Festivalul "Amintiri din copilărie" se desfăşoară între 15 şi 17 iunie, în Parcul Tineretului
14 iun. 2018 Presa americană: Veniturile din publicitate şi numărul de cititori, în scădere în 2017 - studiu
14 iun. 2018 Festivalul "Amintiri din copilărie" se desfăşoară între 15 şi 17 iunie, în Parcul Tineretului
14 iun. 2018 Ewan McGregor va juca în adaptarea după Stephen King, "Doctor Sleep"
14 iun. 2018 Procurorii din Los Angeles iau în calcul redeschiderea unui dosar de acuzaţie de viol împotriva lui Sylvester Stallone
14 iun. 2018 Mobilier crestat, pristolnice, publicaţii socio-etnografice din Interbelic, la Târgul de Antichităţi de la MNTR
14 iun. 2018 Un ordin de protecţie a fost emis în numele magnatului imperiului Marvel Stan Lee
14 iun. 2018 Spectacolul "Furtuna", de William Shakespeare, invitat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Beijing
14 iun. 2018 Vocea lui Stephen Hawking se va auzi în spaţiu până la cea mai apropiată gaură neagră de Terra
14 iun. 2018 Ben Affleck îşi vinde domeniul de 35 de hectare din Georgia pentru 9 milioane de dolari
14 iun. 2018 Jurnalistul sârb Stefan Cvetkovic a fost declarat dispărut în Voivodina
14 iun. 2018 Procurorii din Los Angeles iau în calcul redeschiderea unui dosar de acuzaţie de viol împotriva lui Sylvester Stallone
13 iun. 2018 Robert de Niro le-a cerut scuze canadienilor pentru "comportamentul idiot" al lui Donald Trump de la G7: Este o ruşine
13 iun. 2018 Trump i-a răspuns lui Robert de Niro: "O persoană cu un IQ foarte mic"
13 iun. 2018 Paul Marciano, co-fondator al companiei Guess, a demisionat în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală
13 iun. 2018 "Elefanţi, cuci, cai şi EU", expoziţie interactivă românească cu jucării la Pisek, în Republica Cehă
13 iun. 2018 Tabloul "Cântecul ciobănaşului", de Nicolae Grigorescu, va fi repatriat din Franţa pe 19 iunie
13 iun. 2018 Romanul "Singura poveste", de Julian Barnes, "o analiză a suferinţei din iubire", va fi lansat la Librăria Humanitas Kretzulescu
13 iun. 2018 Paul McCartney şi James Corden, surprinşi filmând pentru "Carpool Karaoke" pe străzile din Liverpool
13 iun. 2018 Paul McCartney şi James Corden, surprinşi filmând pentru "Carpool Karaoke" pe străzile din Liverpool
13 iun. 2018 Programul Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2021: MCIN promite investiţii în infrastructura culturală a oraşului de pe Bega
13 iun. 2018 Robbie Williams, Aida Garifullina şi Ronaldo, în deschiderea oficială a Cupei Mondiale Rusia 2018
13 iun. 2018 Uniunea Europeană confirmă exclusivitatea tălpilor roşii ale pantofilor creaţi de designerul francez Christian Louboutin
13 iun. 2018 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene confirmă exclusivitatea tălpilor roşii ale pantofilor creaţi de designerul francez Christian Louboutin
13 iun. 2018 O partitură de Mozart şi o scrisoare de la Vincent Van Gogh, între sute de manuscrise licitate la Paris
13 iun. 2018 Kevin Spacey revine pe marele ecran în "Billionaire Boys Club" în ciuda acuzaţiilor de hărţuire sexuală
13 iun. 2018 Cate Blanchett debutează pe scena National Theatre din Londra într-o nouă piesă de Martin Crimp
13 iun. 2018 Autorul romanului "Sapiens", filosoful cult Yuval Noah Harari, lansează "21 Lessons for the 21st Century" pe 30 august
13 iun. 2018 O scrisoare manuscris a lui Cristofor Columb, restituită Vaticanului de SUA
13 iun. 2018 Kevin Spacey revine pe marele ecran în "Billionaire Boys Club" în ciuda acuzaţiilor de hărţuire sexuală
13 iun. 2018 Trump i-a răspuns lui Robert de Niro: "O persoană cu un IQ foarte mic"
12 iun. 2018 Jimmy Page, Robert Plant şi John Paul Jones s-au reunit pentru a lansa un album foto care să marcheze 50 de ani de Led Zeppelin
12 iun. 2018 Fosta soţie a lui Anthony Bourdain: Sper că ai o călătorie grozavă, oriunde te-ai afla
12 iun. 2018 DJ Avicii a fost înmormântat în cadru privat la Stockholm
12 iun. 2018 Un vas chinezesc de secol XVIII a fost vândut la licitaţie pentru 16,2 milioane de euro
12 iun. 2018 Un vas chinezesc de secol XVIII a fost vândut la licitaţie pentru 16,2 milioane de euro
12 iun. 2018 Expoziţia "Românii în Marele Război", vernisată la Muzeul Naţional al Armatei din Chelsea
12 iun. 2018 Premiul Nobel, implicat în campania "#MeToo": Un francez trimis în judecată pentru viol
12 iun. 2018 Paul Brummel: România mi-a fost casă timp de patru ani. Lupta anticorupţie trebuie să continue în România şi în Marea Britanie
11 iun. 2018 Un vas chinezesc de tip tărtăcuţă de secol XVIII, vândut la licitaţie pentru 4 milioane de euro
11 iun. 2018 Cineastul ucrainean Oleg Sentsov, aflat în greva foamei, este pregătit să moară într-o închisoare din Rusia
11 iun. 2018 Guvernul britanic va acorda 10 burse de cercetare în onoarea astrofizicianului Stephen Hawking
11 iun. 2018 Sala "Eugenio Barba", inaugurată la FITS, odată cu premiera spectacolului "Povestea prinţesei deocheate", de Silviu Purcărete
11 iun. 2018 Expoziţia "Vedute veneţiene din colecţia Intesa Sanpaolo", în premieră la Muzeul Naţional de Artă al României
11 iun. 2018 Lectură publică la Bucureşti din romanul "Spulberatic", de Anca Vieru, o carte despre urmele pe care le lasă iubirea
11 iun. 2018 Concursul "Enescu": Peste 500 de tineri au participat la atelierele "Ce auzim când ascultăm muzică?"
11 iun. 2018 "Oamenii epocii fanariote. Chipuri din bisericile Ţării Româneşti şi Moldovei", de Tudor Dinu, lansat la Humanitas
11 iun. 2018 Jimmy Page, Robert Plant şi John Paul Jones s-au reunit pentru a lansa un album foto care să marcheze 50 de ani de Led Zeppelin
10 iun. 2018 HBO a comandat primul episod al unei noi serii derivate din saga fantastică de succes "Game of Thrones"
10 iun. 2018 Un tabel cronologic şi genealogic al regilor Franţei din 1520, scos la licitaţie
10 iun. 2018 Bill Gates oferă o carte fiecărui absolvent de facultate american în 2018
10 iun. 2018 HBO a comandat primul episod al unei noi serii derivate din saga fantastică de succes "Game of Thrones"
10 iun. 2018 Salma Hayek nu a vorbit despre abuzurile lui Weinstein pentru a-l proteja pe Antonio Banderas
10 iun. 2018 Putin este pregătit pentru o întâlnire cu Donald Trump imediat ce Washingtonul îşi dă acordul
10 iun. 2018 Tururi ghidate gratuite la Palatul Mogoşoaia între 16 iunie şi 29 iulie
10 iun. 2018 Sindicatul actorilor americani şi canalele de televiziune ABC, CBS, NBS şi Fox pun capăt audiţiilor în camere de hotel
10 iun. 2018 Consilier de la Casa Albă: Canada ne-a înjunghiat în spate
10 iun. 2018 Consilier de la Casa Albă: Canada ne-a înjunghiat în spate
10 iun. 2018 Un tablou al fraţilor Le Nain a fost vândut la o licitaţie în apropiere de Tours contra sumei de 3,6 milioane de euro
10 iun. 2018 Sindicatul actorilor americani şi canalele de televiziune ABC, CBS, NBS şi Fox pun capăt audiţiilor în camere de hotel
10 iun. 2018 Putin este pregătit pentru o întâlnire cu Donald Trump imediat ce Washingtonul îşi dă acordul
09 iun. 2018 Harţuire sexuală: John Lasseter, directorul de creaţie al Pixar şi Disney Animation, renunţă la funcţie
09 iun. 2018 Misiunea Cazino Constanţa: Experţi financiari încearcă reactivarea monumentului de la Marea Neagră

09 iun. 2018 Prima reprezentaţie a spectacolului "Improvizaţie la Alma", de Eugène Ionesco, va avea loc la Sala Mică a TNB
09 iun. 2018 Macron: Lucrurile avansează la acest G7
09 iun. 2018 Regina Elisabeta a II-a le-a decorat pe actriţele Emma Thompson şi Keira Knightley
09 iun. 2018 Grecia a fost acţionată în justiţie de casa de licitaţie Sotheby's cu privire la provenienţa unei statui antice
09 iun. 2018 Proiect: Primăria Capitalei vrea să reabiliteze clădirile monument istoric publice sau private
09 iun. 2018 Istoricul Ioan Aurel Pop va primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei
09 iun. 2018 Un tabel cronologic şi genealogic al regilor Franţei din 1520, scos la licitaţie
09 iun. 2018 Porochenko îi cere lui Putin eliberarea "prizonierilor politici" ucraineni
09 iun. 2018 Poroşenko îi cere lui Putin eliberarea "prizonierilor politici" ucraineni
09 iun. 2018 Un album inedit al muzicianului de jazz John Coltrane va fi lansat pe 29 iunie - VIDEO
09 iun. 2018 Bill Gates oferă o carte fiecărui absolvent de facultate american în 2018
09 iun. 2018 Merkel: Statele din G7 vor adopta o poziţie comună în privinţa comerţului
06 iun. 2018 Mihai Constantinescu, desemnat coordonator general al agendei culturale pentru preşedinţia română a Consiliului European
06 iun. 2018 Al şaselea exemplar al discului "The Black Album", semnat Prince, a apărut în Canada
06 iun. 2018 Al şaselea exemplar al vinilului "The Black Album", semnat Prince, a apărut în Canada
06 iun. 2018 O expoziţie bazată pe Arhiva de Fotografie de Presă Minerva debutează la Eastwards Prospectus cu un performance live
06 iun. 2018 Redactorul-şef al Wall Street Journal, înlocuit şi criticat pentru că l-ar fi protejat pe Donald Trump
06 iun. 2018 O pagină dintr-un cotidian francez a fost descoperită sub stratul de vopsea al unei pânze de Pablo Picasso, în Japonia
06 iun. 2018 Amnisty International a afişat în Paris portrete ale preşedintelui organizaţiei, încarcerat de un an în Turcia
06 iun. 2018 Fiica actriţei Romy Schneider s-a arătat "scandalizată" de un film despre mama sa
06 iun. 2018 Amnesty International a afişat în Paris portrete ale preşedintelui organizaţiei, încarcerat de un an în Turcia
06 iun. 2018 Fiica actriţei Romy Schneider s-a arătat "scandalizată" de un film despre mama sa
05 iun. 2018 Un tablou de tinereţe semnat Van Gogh a fost vândut la casa de licitaţie Artcurial cu mai mult de 7 milioane de euro
05 iun. 2018 Tururi ghidate de arhitectură, conferinţă şi expoziţie de fotografie, de Ziua Mondială Art Nouveau la Constanţa, Târgu Mureş şi Timişoara
05 iun. 2018 Un tablou de tinereţe semnat Van Gogh a fost vândut la casa de licitaţie Artcurial cu mai mult de 7 milioane de euro
05 iun. 2018 Peste 100 de sculpturi monumentale vor fi expuse la Castelul Cantacuzino, într-o expoziţie dedicată Centenarului
05 iun. 2018 Un tablou de tinereţe semnat Van Gogh a fost vândut la casa de licitaţii Artcurial pentru mai mult de 7 milioane de euro
05 iun. 2018 Sala Unirii de la Alba Iulia este temporar închisă pentru restaurare
05 iun. 2018 Artista Victoria Zidaru expune la MNTR obiecte şi instalaţii din fân, in, cânepă, plante uscate
05 iun. 2018 Artista Victoria Zidaru expune la MNTR obiecte şi instalaţii din fân, in, cânepă, plante uscate
05 iun. 2018 Cupa Mondială 1998: Michel Drucker a comentat finala Franţa-Brazilia "în direct din patul său"
05 iun. 2018 Cupa Mondială 1998: Michel Drucker a comentat finala Franţa-Brazilia "în direct din patul său"
05 iun. 2018 Expoziţie de stampe japoneze şi teatru Noh, la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti
05 iun. 2018 Conferinţele FITS: Regizorul Cristian Mungiu în dialog cu actriţa Isabelle Huppert
05 iun. 2018 Conferinţele FITS: Regizorul Cristian Mungiu în dialog cu actriţa Isabelle Huppert
04 iun. 2018 Scriitoarea britanică Claire Barker va citi copiilor la atelierele de lectură smArtkid organizate de Asociaţia 7 ARTE
04 iun. 2018 Record de participare pentru a 30-a ediţie a evenimentului "Cina în alb" de la Paris
04 iun. 2018 Bill Clinton a publicat primul său roman: "The President is missing"
04 iun. 2018 Kyle Minogue şi Nick Cave au cântat pe scena unui festival din Londra celebrul lor duet "Where The Wild Roses Grow" - VIDEO
04 iun. 2018 Kyle Minogue şi Nick Cave au cântat pe scena unui festival din Londra celebrul lor duet "Where The Wild Roses Grow" - VIDEO
04 iun. 2018 Firma de marochinărie franceză Lancel, care a creat modele special pentru Brigitte Bardot, a fost vândută grupului italian Piquadro
04 iun. 2018 Gala HOP 2018: UNITER organizează preselecţia între 11 şi 13 iulie la TNB
03 iun. 2018 Andrei Şerban montează "Pescăruşul", de Anton Pavlovici Cehov, la unteatru
03 iun. 2018 Filmările la miniseria thriller "Hackerville", produsă de Cristian Mungiu, au început în Transilvania
03 iun. 2018 "Capra cu trei iezi" într-o abordare contemporană, în premieră, la Teatrul "Gong" din Sibiu
03 iun. 2018 O balenă a murit după ce a înghiţit 80 de pungi de plastic în apele Thailandei
03 iun. 2018 O balenă a murit după ce a înghiţit 80 de pungi de plastic în apele Thailandei
03 iun. 2018 Anthony Hopkins îl interpretează pe Papa Benedict, într-o nouă producţie Netflix
03 iun. 2018 Justiţia redeschide ancheta în privinţa sinuciderii fostei soţii a cântăreţului francez Bertrand Cantat
03 iun. 2018 Două desene rare cu aventurile lui Tintin, semnate de Hergé, au fost adjudecate la peste 400.000 de dolari
03 iun. 2018 Anthony Hopkins îl interpretează pe Papa Benedict, într-o nouă producţie Netflix
03 iun. 2018 Topul vânzărilor Bookfest 2018: Yuval Noah Harari, Radu Paraschivescu, Julian Barnes, Éric Vuillard, Elena Ferrante, cei mai cumpăraţi autori
03 iun. 2018 Topul vânzărilor Bookfest 2018: Yuval Noah Harari, Radu Paraschivescu, Julian Barnes, Éric Vuillard, Elena Ferrante, cei mai cumpăraţi autori
02 iun. 2018 Săptămâna Europeană a Patrimoniului Privat: Cula de la Curtişoara, Hanul lui Manuc sau Casa Breb 333 se deschid publicului
02 iun. 2018 National Gallery din Londra va dedica, după un secol, o expoziţie "maestrului spaniol al luminii" Joaquín Sorolla - FOTO
02 iun. 2018 Regizorul american Brian De Palma scrie un scenariu pentru un film horror bazat pe scandalul Weinstein
02 iun. 2018 Regizorul american Brian De Palma scrie un scenariu pentru un film horror bazat pe scandalul Weinstein
02 iun. 2018 Săptămâna Europeană a Patrimoniului Privat: Cula de la Curtişoara, Hanul lui Manuc sau Casa Breb 333 se deschid publicului. FOTO
02 iun. 2018 O expoziţie de manuale, atlase şi caiete vechi de geografie şi sesiune de Catan, la Muzeul Hărţilor în iunie
02 iun. 2018 Lucian Boia, la Bookfest: Tot timpul am făcut istoria mea, m-am comportat într-un fel rebel faţă de imperativele sociale, politice, ideologice
02 iun. 2018 Mircea Cărtărescu, la Bookfest: Jurnalul este alcoolul meu personal
02 iun. 2018 Mircea Cărtărescu, la Bookfest: Jurnalul este alcoolul meu personal
02 iun. 2018 Actorul Jeff Goldblum va primi o stea pe bulevardul celebrităţilor de la Hollywood
02 iun. 2018 Actorul britanic Benedict Cumberbatch a salvat un biciclist care era tâlhărit în Londra
02 iun. 2018 Actorul britanic Benedict Cumberbatch a salvat un biciclist care era tâlhărit în Londra
01 iun. 2018 1Iunie la Bookfest: Lectură-atelier, tombolă, lansări, vânătoare de comori
01 iun. 2018 1 Iunie la Bookfest: Lectură-atelier, tombolă, lansări, vânătoare de comori
01 iun. 2018 Courtney Love, acuzată că a complotat la uciderea fostului ei ginere pentru a recupera chitara lui Kurt Cobain
01 iun. 2018 Teatrul Odeon îşi deschide porţile pentru copiii de toate vârstele: instalaţii interactive şi labirint din totemuri luminoase
01 iun. 2018 Premiera spectacolului "La ordin, Führer!”, în regia lui Mihai Măniuţiu, la Teatrul Evreiesc de Stat
01 iun. 2018 Trump către CEO Disney, după anularea serialului "Roseanne": Unde sunt scuzele pentru mine?
01 iun. 2018 Tabloul "Gălbenele şi ulcior", pictat de Ştefan Luchian, a fost estimat de Artmark la 180.000 de euro şi va fi licitat pe 19 iunie
01 iun. 2018 Tabloul "Gălbenele şi ulcior", pictat de Ştefan Luchian, a fost estimat de Artmark la 180.000 de euro şi va fi licitat pe 19 iunie
01 iun. 2018 Courtney Love, acuzată că a complotat să-l ucidă pe fostul ei ginere pentru a recupera chitara lui Kurt Cobain
01 iun. 2018 O expoziţie amplă dedicată scriitorului J.R.R Tolkien va fi inaugurată la Oxford
01 iun. 2018 Ed Sheeran şi Stormzy, printre laureaţii premiilor muzicale britanice Ivor Novello
01 iun. 2018 Cea mai mare perlă naturală de apă dulce din lume, vândută la licitaţie contra sumei de 320.000 de euro
01 iun. 2018 O lucrare de Max Beckmann a stabilit un preţ record pentru o licitaţie de artă în Germania
01 iun. 2018 Courtney Love, acuzată că a complotat să-l ucidă pe fostul ei ginere pentru a recupera chitara lui Kurt Cobain