Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2012
2011
2010
2009
2008

Costel Crângan, Adevarul

Recomanda:
2121 articole publicate pe Adevarul 92 in iul. 2018
Data Articol
31 iul. 2018 Fostul deputat Mihai Boldea, condamnat la şapte ani de închisoare într-un dosar privind multiple fraude imobiliare
31 iul. 2018 Şcoală din Galaţi reabilitată termic cu fonduri europene. Lucrările vor costa aproape 2,8 milioane de lei
31 iul. 2018 Cum au de gând olandezii să salveze de la dezastru şantierul naval din Mangalia
31 iul. 2018 Parada biciclistelor a ajuns la a treia ediţie organizată la Galaţi. Detalii despre desfăşurarea evenimentului
31 iul. 2018 CFR Călători: 11 trenuri care circulă pe raza Regionalei Galaţi vor avea întârzieri în primele zile din august
30 iul. 2018 Bărbat din Galaţi găsit mort, cu capul zdrobit, sub o maşină parcată. Concluzia bizară la care au ajuns anchetatorii
30 iul. 2018 Satul în care statul a interzis construcţiile. Clădiri publice aproape noi trebui abandonate, iar 1.000 de oameni trebuie să-şi părăsească definitiv casele
30 iul. 2018 Socoteală edilitară de Galaţi: de trei ori mai mulţi bani pentru clubul sportiv al Primăriei decât pentru reparaţii străzi
30 iul. 2018 Judeţul Vrancea se va afla sub cod galben de furtună şi ploaie torenţială până miercuri dimineaţă
30 iul. 2018 Noi sensuri unice în Galaţi, de la 1 august. Sunt vizate străzile Universităţii şi Nicolae Gamulea
21 iul. 2018 Despre toleranţă, lemn, spaţii mici şi alte prostii la modă VIDEO
21 iul. 2018 VIDEO „Este raiul pe pământ aici!“. Imagini ale colecţiei impresionante de trandafiri din Rosariumul de la Galaţi
20 iul. 2018 Cum a reuşit o bibliotecă din România să aibă mai multe filiale peste hotare decât în ţară: „Era bătaie pe cărţile româneşti“
20 iul. 2018 Două cămine de bătrâni din Galaţi vor fi reabilitate cu 10,5 milioane de lei. Banii provin în mare parte de la UE
20 iul. 2018 Despre toleranţă, lemn, spaţii mici şi alte prostii la modă VIDEO
19 iul. 2018 Cei mai mari peşti capturaţi în România. Recordul este deţinut de un „monstru“ care cântărea 900 de kilograme
19 iul. 2018 Aproape 1.500 de gălăţeni au solicitat în 2018 subvenţie pentru a-şi monta sisteme independente de încălzire
19 iul. 2018 Decizie controversată a Agenţiei Naţionale de Integritate. Un politician ameninţă cu procese: „Sunt denigrat pe baza unor informaţii false“
19 iul. 2018 Nici jumătate dintre profesorii gălăţeni care au susţinut examenul de titularizare nu au luat notă de trecere
18 iul. 2018 Spitalul de Copii din Galaţi va fi extins. Noul corp de clădire va costa 14,3 milioane de lei cu tot cu dotări
18 iul. 2018 VIDEO Sute de oameni au protestat în centrul Bacăului după ce întreg oraşul a rămas, de patru zile, fără apă potabilă
18 iul. 2018 În tabără, la mănăstire. Cum îi învaţă Biserica pe tineri să se comporte responsabil şi civilizat în societate
17 iul. 2018 Bolile de care sfârşeau românii acum un secol. 45% dintre morţi aveau sub 15 ani
17 iul. 2018 Operaţiune amplă de dezinsecţie la Galaţi. Se va acţiona atât în aer, cât şi la sol, etapizat, în toate zonele din oraş
17 iul. 2018 Motocicletă de lux furată din Italia, găsită la un cetăţean ucrainean care voia să o scoată din România, pe la Galaţi
17 iul. 2018 Cum au reuşit unele localităţi din România să reducă la jumătate factura pentru iluminatul public
17 iul. 2018 Şocul inundaţiilor a ajuns şi la Galaţi. O viitură de gunoaie s-a strâns la malul Dunării, iar zona duhneşte a hoit FOTO
17 iul. 2018 Consiliul Local Galaţi a decis: doar aproximativ 6.000 de apartamente îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de centrale termice de cartier
16 iul. 2018 „Test drive” la viaţa de student. Elevi din toată ţara află pe pielea lor cum e să înveţi la Universitatea Dunărea de Jos
16 iul. 2018 Toţi locuitorii municipiului Tecuci rămân fără apă potabilă din cauza unor lucrări la reţeaua publică
16 iul. 2018 Nava ultramodernă construită în România pentru un gigant mondial din industria construcţiilor. Vasul va revoluţiona „mineritul subacvatic“
16 iul. 2018 „Căsuţa cu poveşti”, un nou prilej de lecturi publice la Galaţi. Evenimentul va fi găzduit de Grădina Publică
16 iul. 2018 Investiţie de 26 de milioane de euro pentru modernizarea reţelelor de apă şi de canalizare din Galaţi şi Smârdan
16 iul. 2018 O viaţă cât un Centenar. Încă două gălăţence de-o vârstă cu Unirea vor fi sărbătorite de autorităţile României
16 iul. 2018 Accident aviatic la Bacău. Un avion militar tip IAR 99 Şoim s-a prăbuşit. A fost activat codul roşu de intervenţie
16 iul. 2018 UPDATE Un avion militar IAR 99 Şoim s-a prăbuşit în judeţul Bacău. A fost activat codul roşu de intervenţie
16 iul. 2018 Cine sunt piloţii avionul militar prăbuşit la Bacău. Ambii au o sute de ore de zbor cu avioane de tip IAR 99 Şoimul
14 iul. 2018 INTERVIU Constantin Frosin, scriitor, traducător, profesor universitar: „Noi, românii, avem o problemă cu recunoaşterea meritelor cuiva“
13 iul. 2018 Povestea rucsacului. Cine l-a inventat şi cum a evoluat nelipsitul accesoriu de-a lungul istoriei
13 iul. 2018 Culmea urbanisticii. Un sexy-club din Galaţi va fi mascat de edili cu un imens panou cu imagini vechi din oraş
13 iul. 2018 VIDEO Isteriile internetului. Profesoară pensionară umilită pentru un presupus furt de flori dintr-un loc public
13 iul. 2018 Contabilele de la două şcoli din Galaţi au furat 620.000 de lei folosind facturi pentru lucrări fictive
13 iul. 2018 Valabilitatea paşapoartelor a crescut de la cinci la zece ani. Măsura se aplică în cazul celor cu vârsta peste 18 ani
13 iul. 2018 Festivalul Internaţional al Aforismului, de la Tecuci, reflectat într-un volum tipărit în şase limbi, în Liban
13 iul. 2018 Combinatul siderurgic ArcelorMittal donează din nou aparatură medicală Spitalului de Urgenţă din Galaţi
12 iul. 2018 VIDEO Octogenar cu talent de cocalar. A blocat cu maşina, minute în şir, un sens giratoriu din Galaţi pentru a-şi face poze
12 iul. 2018 VIDEO Octogenar cu talent de cocalar. A blocat cu maşina, minute în şir, un sens giratoriu din Galaţi pentru a-şi face poze
12 iul. 2018 În ce zone din Galaţi vor fi înfiinţate centrale termice de cvartal. Cei arondaţi nu primesc subvenţia de 3.000 de lei
12 iul. 2018 Tehnologie performantă, la gunoi. Un punct de colectare a deşeurilor din Galaţi anunţă la dispecerat cât este de plin şi dacă au venit hoţii la el FOTO
11 iul. 2018 Autostrada de 7.140 de kilometri lungime care va înconjura Marea Neagră. Rusia a anunţat că va fi gata în 2020
11 iul. 2018 Autostrada de 7.140 de kilometri lungime care va înconjura Marea Neagră. Rusia a anunţat că va fi gata în 2020
11 iul. 2018 Oficial european despre soarta combinatul siderurgic de la Galaţi: „Nu e deloc bine dacă o uzină se închide!”
11 iul. 2018 Cum îşi promovează trupa „Taxi” concertul „Necenzurat”: „O să vorbim foarte urât! O să spunem spre exemplu PSD. Şi alte cuvinte la fel de vulgare”
11 iul. 2018 România încă mai are meseriaşi: sudorii de la şantierul naval din Galaţi au câştigat aurul la campionatul mondial din China
11 iul. 2018 Au cheltuit 1,1 milioane de lei pe o piaţă care nu funcţionează pentru că n-are decât gard, trei alei şi o troiţă
11 iul. 2018 Un medic rezident din Galaţi a făcut o declaraţie notarială prin care este de acord să-i fie prelevate organele în caz de moarte cerebrală
10 iul. 2018 Bărbat de 46 de ani, din Galaţi, omorât de o maşină în timp ce traversa strada prin loc nepermis
10 iul. 2018 Primarul din Tecuci a inaugurat o scară de incendiu cu pâine, sare şi tăiere de panglică. Scene penibile la eveniment
10 iul. 2018 O şcoală din Galaţi, la care învaţă peste 1.000 de elevi, va fi  modernizată cu 2,9 milioane de euro de la UE
10 iul. 2018 Primarul din Tecuci a inaugurat o scară de incendiu cu pâine, sare şi tăiere de panglică. Scene penibile la eveniment
09 iul. 2018 Şapte mituri toxice despre donarea de sânge. Prejudecăţile care fac din români indolenţii absoluţi ai Europei
09 iul. 2018 Zeci de lucrări corectate aiurea la Galaţi: note cu peste trei puncte mai mari după rezolvarea constataţiilor la Bacalaureat
08 iul. 2018 Bolid de lux incendiat în Galaţi, în apropiere de o benzinărie. Pompierii spun că a fost folosit un cocteil Molotov
08 iul. 2018 Concert de muzică românească veche, duminică seară, la Galaţi. Accesul publicului este liber
08 iul. 2018 FOTO Cum se îngroapă Delta Dunării în gunoaie: 5.000 de tone de deşeuri se scurg anual prin aria protejată
08 iul. 2018 Avertizare de fenomene meteo extreme, de duminică până marţi seară: ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice
08 iul. 2018 Cod galben de fenomene meteo extreme la Brăila. De duminică până marţi seară sunt ploi torenţiale şi furtuni
08 iul. 2018 Accident rutier soldat cu cinci răniţi, dintre care trei copii, pe DN24D, în apropiere de Gârboavele
06 iul. 2018 Mărturia scriitoarei care a fost agresată în incidentul „ambulanţa neagră“. „L-am întrebat cum îşi permite să mă filmeze în timp ce mă schimb de haine“
06 iul. 2018 Bărbat „crucificat” la intrarea în Palatul de Justiţie din Galaţi: „Sunt exterminat de mafia peceristă din justiţie!”
06 iul. 2018 Alerta de pestă porcină africană pune pe jar România: autorităţile pot decide uciderea în masă a animalelor
06 iul. 2018 Citiţi! Nu doare! În plus, vă poate scăpa de necazurile cu „ambulanţa neagră“
06 iul. 2018 Bărbat omorât de o ambulanţă pe trecerea de pietoni. Maşina nu avea semnalele de avertizare pornite, deci ar fi trebuit să dea prioritate pietonului
06 iul. 2018 Citiţi! Nu doare! În plus, vă poate scăpa de necazurile cu „ambulanţa neagră“
05 iul. 2018 Adăposturi de apărare civilă de tip Ghiţă Pristanda la Galaţi. Calculul birocratic absurd prin care 5,7% a devenit 88%
05 iul. 2018 Vacanţa altfel. Mii de copii îşi vor petrece vara la cluburile organizate de Biblioteca „V.A. Urechia” din Galaţi
04 iul. 2018 Galaţi. Rezultate Bacalaureat 2018 pe edu.ro. Notele la BAC 2018 pentru judeţul tău
04 iul. 2018 BRĂILA. Rezultate Bacalaureat 2018 pe edu.ro. Notele la BAC 2018 pentru judeţul tău
04 iul. 2018 BOTOŞANI. Rezultate Bacalaureat 2018 pe edu.ro. Notele la BAC 2018 pentru judeţul tău
04 iul. 2018 Ofertă de peste 300 de locuri de muncă pentru Germania. Se dau salarii între 2.000 şi 3.500 de euro pe lună
04 iul. 2018 Singura elevă din Galaţi cu media 10 la Bacalaureat: „România e o ţară coruptă, dar nu vreau să plec. Prefer lupta“
03 iul. 2018 Un şeic arab controlează Insula Mare a Brăilei, cea mai mare fermă din România. Suma plătită: 200 de milioane de euro
03 iul. 2018 Povestea dramatică a lui „Casanova de România“. Cine a fost Leonard Nae, tenorul care a frânt inimile a mii de femei
03 iul. 2018 O nouă expoziţie la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi: 32 de lucrări semnate de graficieni renumiţi
03 iul. 2018 Joc cu moartea în clădirile teatrelor din Galaţi: au fost găsite nereguli grave, ce pot duce la tragedii de tipul „Colectiv”
03 iul. 2018 Gălăţean găsit mort la volan pe un drum judeţean din apropiere de oraşul Brăila
03 iul. 2018 Primăria Galaţi organizează o campanie de colectare de ajutoare pentru sinistraţii inundaţiilor din Moldova
02 iul. 2018 Autorităţile sunt în stare de alertă la Galaţi. Sunt aşteptate creşteri de debit pe Siret. Primele efecte şi măsurile luate
02 iul. 2018 Cât mai merge şpaga pentru un permis auto. Gălăţean prins când încerca să mituiască un poliţist
02 iul. 2018 Au început lucrările de modernizare în zona LMK. Ce va construi acolo Primăria cu suma de 1,1 milioane de euro
02 iul. 2018 Cum a ajuns apa potabilă a 300.000 de români să depindă de tranzacţiile internaţionale din industria oţelului
02 iul. 2018 Un şeic arab controlează Insula Mare a Brăilei, cea mai mare fermă din România. Suma plătită: 200 de milioane de euro