Mesajul a fost trimis. Multumesc!

D.G., Revista22

Recomanda:
233 articole publicate pe Revista22 501 in mar. 2014
Data Articol
31 mar. 2014 Manuel Valls va fi numit prim-ministru al Franţei
31 mar. 2014 Victor Ponta: România avea cel mai mic preţ din UE la carburant, dar acciza asigură finanţare pe termen lung
31 mar. 2014 Victor Ponta: Împlinirea a 10 ani de NATO trebuie aniversată de cei care au avut un merit, NU de Băsescu
31 mar. 2014 Un prim efect al discutiilor Kerry-Lavrov: Rusia și-AR FI REDUS de patru ori trupele concentrate la granița cu Ucraina
31 mar. 2014 Traian Basescu, Ion Iliescu si Emil Constantinescu participa la ceremonia de la Palatul Cotroceni pentru celebrarea a 10 ani de la intrarea in NATO
31 mar. 2014 Victor Ciorbea, avizat pentru ASF: Mă recomandă experienţa gestionării patrimoniului şi cea de procuror
31 mar. 2014 URMĂRIRE PENALĂ în cazul Institutului Cantacuzino, pentru neglijenţă în serviciu
31 mar. 2014 Codruţ Şereş, condamnat la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul Hidroelectrica. Decizia NU este defintva
31 mar. 2014 INSOLVENTA, soluţia pentru TVR. Mărirea taxei tv NU rezolvă problemele - surse
31 mar. 2014 Traian Băsescu îi scrie din nou lui Ponta pentru a-l ruga SA RENUNTE la acciza la combustibil
31 mar. 2014 Premierul rus Dmitri Medvedev, în vizită în Crimeea
31 mar. 2014 DNA: Patru judecători din Bihor, urmăriți penal
31 mar. 2014 Reuniune NATO, la Bruxelles, în vederea CONSOLIDARII prezenţei blocului MILITAR în Europa de Est
31 mar. 2014 Mișu Negrițoiu, AVIZ FAVORABIL pentru șefia ASF din partea comisiilor parlamentare
31 mar. 2014 Victor Ponta: Banca Mondiala va aproba noua strategie de parteneriat cu Romania, pe 4 ani, care presupune acordarea unei LINII DE CREDITARE de 1 miliard de euro anual
31 mar. 2014 Traian Băsescu: Dacă activitățile STS ar fi puse sub controlul Huawei, ar fi inadmisibil
31 mar. 2014 Alegeri Turcia: Premierul Erdogan își anunță victoria, promite să se răzbune pe adversarii săi
31 mar. 2014 Traian Basescu: Daca am merge pe logica lui Ponta, ce cauta la Ziua Unirii, ca nu l-am vazut in suita lui Cuza? Victor Viorel, iti spun de acum: Or sa primeasca Finantele camioane de facturi pentru oameni care nu au alimentat niciodata
31 mar. 2014 INSOLVENTA, soluţia pentru TVR. Mărirea taxei tv NU rezolvă problemele - surse guvernamentale
31 mar. 2014 Victor Ponta: Împlinirea a 10 ani de NATO trebuie aniversată de cei care au avut un merit, NU de Băsescu
31 mar. 2014 Dan Şova: Nu ştiu dacă s-a stabilit exact în acest moment cât se rambursează transportatorilor. Nu avem decât mijloace politice pentru a ne asigura că din banii din acciză vor face drumuri
31 mar. 2014 Un prim efect al discutiilor Kerry-Lavrov: Rusia și-AR FI REDUS de patru ori trupele concentrate la granița cu Ucraina
31 mar. 2014 George Maior (SRI): Vin VREMURI destul de TULBURI în ceea ce privește SECURITATEA regională
31 mar. 2014 Lufthansa ANULEAZA 3.800 de zboruri miercuri, joi şi vineri, din cauza unei greve a piloţilor
31 mar. 2014 Vladimir Putin denunţă BLOCADA impusă Transnistriei
31 mar. 2014 Victor Ponta: De compensarea de 4 cenţi la ACCIZA vor beneficia transportatorii care au peste 7,5 tone
31 mar. 2014 Victor Ponta: Miercuri adoptăm OUG prin care transportatorii recuperează cei 4 cenţi plătiţi la acciză
31 mar. 2014 Procesul în care Adrian Năstase cere contopirea pedepselor, amânat pentru 28 aprilie
31 mar. 2014 George Maior (SRI): Vin VREMURI destul de TULBURI în ceea ce privește SECURITATEA regională
31 mar. 2014 Traian Basescu: Daca am merge pe logica lui Ponta, ce cauta la Ziua Unirii, ca nu l-am vazut in SUITA LUI CUZA? Nu poti sa minti in spatiul public mai ales cind esti premier
31 mar. 2014 Traian Băsescu: Dezangajarea forțelor militare ale Rusiei de la frontiera cu Ucraina - un semn bun
31 mar. 2014 SCHIMB DE FOCURI la frontiera maritimă coreeană: Obuze din Coreea de Nord au căzut în partea noastră. Am replicat deschizând focul
31 mar. 2014 SCUMPIRI DE LA 1 APRILIE pentru benzina, gaze naturale, tigari
31 mar. 2014 Dan Şova: Nu ştiu dacă s-a stabilit exact în acest moment cât se rambursează transportatorilor. Nu avem decât mijloace politice pentru a ne asigura că din banii din acciză vor face drumuri
31 mar. 2014 Monica Macovei: Am făcut în 5 ani de mandat ca raportor al Parlamentului European 40 de legi. Mai mult decât toți cei 16 europarlamentari PSD și PNL la un loc
31 mar. 2014 Germania, pregatita sa inceapa zboruri de patrulare cu avioane AWACS deasupra Poloniei si Romaniei
28 mar. 2014 Traian Băsescu: Încă ne lipseşte O CULTURA A JUSTITIEI. Prea multe instituţii NU aplică hotărârile. Nu poti sa ceri avocatului sa te faca Alba ca Zapada cand esti infractor
28 mar. 2014 Europa nu are alternative la gazele rusești - ministrul german al energiei
28 mar. 2014 Barack Obama: Masarea de trupe rusesti la granita cu Ucraina, semn ca Moscova ar putea avea planuri aditionale
28 mar. 2014 Trupele RUSESTI masate la granita cu Ucraina isi CAMUFLEAZA pozitiile si stabilesc linii de aprovizionare. Pentagonul este ALARMAT de miscarile armatei ruse
28 mar. 2014 Nouă ofiţeri americani, concediaţi în urma scandalului copierii la examene ale Forţelor Nucleare
28 mar. 2014 Vladimir Putin vrea un control mai strict pentru AGENTII STRAINI şi persoanele cu dublă cetăţenie
28 mar. 2014 Traian Basescu A REFUZAT gratierea lui Gigi Becali
28 mar. 2014 Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc: Parlamentul SA ISI ASUME dacă dă un semnal pozitiv sau nu. NU putem spune, ca o evaluare globală, că este blocat actul de justiție
28 mar. 2014 Nicuşor Constantinescu, CERCETAT IN LIBERTATE. Aceeaşi măsură, pentru şeful Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa
28 mar. 2014 Traian Băsescu: Intrarea în vigoare a Codurilor - UN SUCCES, chiar dacă Poliția nu are brățări pentru arestații la domiciliu
28 mar. 2014 Vladimir Putin: Evenimentele din Crimeea au fost un EXAMEN. Ele au demonstrat noile capacități ale forțelor noastre armate și MORALUL puternic al militarilor
28 mar. 2014 Vladimir Putin: Evenimentele din Crimeea au fost un EXAMEN. Ele au demonstrat noile capacități ale forțelor noastre armate și MORALUL puternic al militarilor
28 mar. 2014 Barack Obama efectuează o vizită în Arabia Saudită, pe fondul unor divergențe privind Siria și Iranul
28 mar. 2014 Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, condamnat la şapte ani de închisoare cu executare. Apostol Muşat - cinci ani cu executare
28 mar. 2014 Premierul Republicii Moldova, Iurie Leanca, avertizează cu privire la PROVOCARI din partea Transnistriei: Suntem îngrijoraţi pentru că avem, de 23 de ani, o problemă similară cu republica Transnistria nerecunoscută
28 mar. 2014 Barack Obama: Masarea de trupe rusesti la granita cu Ucraina, semn ca Moscova ar putea avea planuri aditionale. SUA cer Rusiei Rusiei să-și retragă trupele de la granița cu Ucraina
28 mar. 2014 Premierul Republicii Moldova, Iurie Leanca, avertizează cu privire la PROVOCARI din partea Transnistriei: Suntem îngrijoraţi pentru că avem, de 23 de ani, o problemă similară
28 mar. 2014 M.R.Ungureanu: Proporția înfiorătoare de clienți, de MEDIOCRI AROGANTI, rupe bucată cu bucată șansele României ca națiune europeană
28 mar. 2014 Aliații NATO, de acord ca fostul premier norvegian Jens Stoltenberg să fie viitorul secretar general
28 mar. 2014 Moscova, despre rezoluţia ONU privind Crimeea: Este o iniţiativă contraproductivă. Nu face decât să complice soluţionarea crizei din Ucraina
28 mar. 2014 Laszlo Borbely: INSISTAM ca proiectul Statutului minorităţilor naţionale să fie aprobat în Parlament
28 mar. 2014 Georgică Cornu, regele asfaltului din Banat, RETINUT pentru 24 de ore pentru evaziune fiscală
28 mar. 2014 Cetăţean ucrainean, arestat în regiunea Moscova cu armament şi explozivi asupra sa
28 mar. 2014 Traian Băsescu: Încă ne lipseşte O CULTURA A JUSTITIEI. Prea multe instituţii NU aplică hotărârile. Nu poti sa ceri avocatului sa te faca Alba ca Zapada cand esti infractor
28 mar. 2014 Theodor Stolojan despre Elena Băsescu: A interpretat ceea ce am spus eu ca pe un atac la adresa dânsei. Eu nu am făcut decât să răspund la o întrebare pusă de un ziarist
28 mar. 2014 BNR a decis, vineri, menținerea dobânzii de politică monetară la 3,5% pe an
28 mar. 2014 Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc: Parlamentul SA ISI ASUME dacă dă un semnal pozitiv sau nu. NU putem spune, ca o evaluare globală, că este blocat actul de justiție
28 mar. 2014 Viktor Ianukovici îndeamnă la organizarea unui REFERENDUM în fiecare regiune din Ucraina, in locul alegerilor anticipate
27 mar. 2014 Ministrul Apararii, Mircea Duşa: De când suntem în NATO, peste 40.000 de militari români au fost rotiţi în teatre de operaţii
27 mar. 2014 Cristian Preda propune UN PACT DE NEAGRESIUNE între listele care se revendica de la PPE
27 mar. 2014 Ucraina a ajuns la un acord de împrumut în valoare de 14-18 miliarde dolari cu FMI
27 mar. 2014 NATO va consolida PREZENTA MILITARA în Europa de Est ca reacţie la criza din Ucraina
27 mar. 2014 Washington: 24 de morti si 90 de oameni daţi dispăruţi în urma alunecării de teren
27 mar. 2014 Liviu Dragnea a semnat un contract de restaurare a mânăstirii Putna de peste 3 milioane de euro
27 mar. 2014 Comandantul suprem al Forțelor aliate ale NATO în Europa, generalul Philip Breedlove (SACEUR): Contribuțiile României la NATO în ultimii zece ani au fost EXTRAORDINARE
27 mar. 2014 Pasagerii şi turiştii chinezi evită Malaysia, după dispariţia zborului MH370
27 mar. 2014 Greva la Lufthansa: Sute de zboruri anulate, inclusiv in Romania
27 mar. 2014 Vladimir Putin i-a cumpărat fostei sale profesoare de limbă germană un apartament la Tel Aviv
27 mar. 2014 Traian Basescu, la bilantul MApN: Armata romana trebuie sa aiba ca obiectiv cresterea capacitatii de reactie, ceea ce inseamna RESURSE SUPLIMENTARE la rectificarea bugetara
27 mar. 2014 Comandantul suprem al Forțelor aliate ale NATO în Europa, generalul Philip Breedlove (SACEUR): Contribuțiile României la NATO în ultimii zece ani au fost EXTRAORDINARE
27 mar. 2014 Fitch A RETROGRADAT perspectiva ratingurilor pe termen lung a 18 bănci din UE, majoritatea prezentă în România
27 mar. 2014 Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, unul lângă celălalt la bilanţul MApN
27 mar. 2014 Ucraina se va putea aproviziona cu gaze naturale din UE - comisarul european pentru programare financiară și buget
27 mar. 2014 SUA și UE vor liberalizarea regimului de vize pentru toate statele membre cât mai curând posibil
27 mar. 2014 Cristian Preda propune UN PACT DE NEAGRESIUNE între listele care se revendica de la PPE
27 mar. 2014 Emil Boc: Speram ca după Elena Băsescu şi doamnele Ponta sau Vălean să se retragă de pe listele pentru PE
27 mar. 2014 Traian Basescu, la bilantul MApN: Armata romana trebuie sa aiba ca obiectiv cresterea capacitatii de reactie, ceea ce inseamna RESURSE SUPLIMENTARE la rectificarea bugetara
27 mar. 2014 Un raport privind folosirea torturii de către CIA urmează să fie DECLASIFICAT parţial
27 mar. 2014 Emil Boc: Speram ca după Elena Băsescu şi doamnele Ponta sau Vălean să se retragă de pe listele pentru PE
27 mar. 2014 HotNews.ro. Comisia Europeana IL CONTRAZICE pe Dan Sova pe tema autostrazii Pitesti-Sibiu: NU am impus nici o perioada minima pentru studiul de fezabilitate
27 mar. 2014 Traian Băsescu: Impredictibilitatea RUSIEI ne obligă să analizăm posibilităţi de reacţie. Orice om politic şi orice STRATEG militar si îşi pună întrebarea ce şi CINE URMEAZA
27 mar. 2014 PERCHEZIŢII în trei judeţe, într-un caz de evaziune de 61 milioane de lei. Este vizat şi omul de afaceri Georgică Cornu
26 mar. 2014 Traian Basescu: SRI este o marturie a performantelor pe care le poate atinge o institutie daca nu e politizata. Lasati PROFESIONISTII sa lucreze
26 mar. 2014 Drapelul Rusiei, arborat în toate cele 193 de unități militare ucrainene din Crimeea
26 mar. 2014 Vanda Vlasov, audiata la DNA ca martor in dosarul tatalui ei: Jocurile de noroc sunt o indeletnicire a nobilimii. Tata joaca la cazinouri. Ce, violeaza copii?
26 mar. 2014 Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor CRITICA reducerea comisioanelor pentru carduri: Afectează băncile şi recuperarea decalajelor economice
26 mar. 2014 Trei gărzi de corp ale lui Obama, trimise în SUA după o noapte de beţie la Amsterdam
26 mar. 2014 Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, condamnat definitiv la patru ani de INCHISOARE CU EXECUTARE
26 mar. 2014 Manevre MILITARE în Transnistria, efectuate de RUSI - presă
26 mar. 2014 Vanda Vlasov, audiata la DNA ca martor in dosarul tatalui ei: Jocurile de noroc sunt o indeletnicire a nobilimii. Tata joaca la cazinouri. Ce, violeaza copii?
26 mar. 2014 Turcia: Justiția dispune anularea deciziei de blocare a rețelei Twitter
26 mar. 2014 Tiraspolul sustine că a doborât un avion fără pilot care spiona Transnistria
26 mar. 2014 Traian Băsescu: România ar putea fi beneficiara repoziţionării forţelor NATO, ceea ce ar putea atrage intensificarea SPIONAJULUI
26 mar. 2014 Cine este Misu Negritoiu, viitorul sef al Autoritatii de Supraveghere Financiara: O cariera bazata pe comertul exterior inainte de 1989, doctor in economie, sef al ING Romania
26 mar. 2014 Victor Ponta: Schema ratelor reduse se aplică din iulie. Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, a fost greşit înţeleasă...Încearcă şi ea, SARACA, ce să facem...eu sunt traducătorul
26 mar. 2014 Cine este Misu Negritoiu, viitorul sef al Autoritatii de Supraveghere Financiara: O cariera bazata pe comertul exterior inainte de 1989, doctor in economie, sef al ING Romania
26 mar. 2014 Victor Ponta: Schema ratelor reduse se aplică din iulie. Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, a fost greşit înţeleasă...Încearcă şi ea, SARACA, ce să facem...eu sunt traducătorul
26 mar. 2014 Mişu Negriţoiu, PROPUS la sefia ASF. Victor Ponta: Va primi mai puţini bani ca acum
26 mar. 2014 Ucraina: Noua putere de la Kiev l-a schimbat pe directorul televiziunii publice
26 mar. 2014 Ecaterina Andronescu A CASTIGAT DEFINITIV procesul cu ANI privind incompatibilitatea. Poate candida la europarlamentare
26 mar. 2014 Victor Ponta, despre amânarea aplicării accizei la carburanți: Bugetul convenit cu FMI și aprobat de Parlament NU poate fi modificat
25 mar. 2014 Liviu Dragnea: Guvernul CHINEZ a cerut firmelor care lucrează cu România să renunţe la garanţii suverane
25 mar. 2014 Comisia de la Veneţia: Proiectul de revizuire a Constitutiei necesită CLARIFICARI in privinta unei forme de guvernământ şi a competenţelor premierului si presedintelui
25 mar. 2014 Mihail Vlasov, INTERCEPTAT de procurori când cerea MITA: Aveți banii? Merge băiatu' cu dumneavoastră!
25 mar. 2014 Ministrul ucrainean al Apărării A DEMISIONAT. Igor teniuh, înlocuit cu Mihailo Koval
25 mar. 2014 Fostul sef al CSM, Oana Schmidt Haineala a castigat in prima instanta PROCESUL CU ANTENA3., Postul a fost condamnat la plata a 10.000 de euro despagubiri
25 mar. 2014 Alunecare de teren in statul Washington, soldata cu 14 morţi şi 176 de dispăruţi
25 mar. 2014 Traian Basescu la summitul de la Haga: Parteneriatul strategic cu SUA nu imbraca doar securitatea militara, ci si aspectele dezvoltarii economiei.... Numai ca acum cream confuzie, vrem cu China, vrem cu SUA?
25 mar. 2014 Liviu Dragnea: Negocierile cu China pentru termocentrala Rovinari, avansate. Este interes şi pentru Tarniţa
25 mar. 2014 Oficial NATO: Agresiunea militară rusă în Ucraina este o AMENINŢARE la adresa securităţii euroatlantice şi la ordinea mondială
25 mar. 2014 Lider al mişcării ucrainene de extremă dreapta Pravi Sektor, ucis de poliţie la Rivne
25 mar. 2014 Summitul G8 programat în Rusia a fost ANULAT, urmând să fie organizat la Bruxelles. Serghei Lavrov: Excluderea Rusiei din G8 NU ar fi o mare tragedie
25 mar. 2014 Mihail Vlasov, INTERCEPTAT de procurori când cerea MITA: Aveți banii? Merge băiatu' cu dumneavoastră!
25 mar. 2014 Victor Ponta, despre criticile presedintelui cu privire la apropierea de China: Basescu e ca un calculator din 2002-2003, nu poti sa mai pui niciun program nou pe el, ca E DEPASIT
25 mar. 2014 Traian Basescu la summitul de la Haga: Parteneriatul strategic cu SUA nu imbraca doar securitatea militara, ci si aspectele dezvoltarii economiei.... Numai ca acum cream confuzie, vrem cu China, vrem cu SUA?
25 mar. 2014 Traian Băsescu: Fără securitate, din uraniul ars în reactoarele de la Cernavodă s-ar putea face bombe
25 mar. 2014 Comisia de la Veneţia: Proiectul de revizuire a Constitutiei necesită CLARIFICARI in privinta unei forme de guvernământ şi a competenţelor premierului si presedintelui
25 mar. 2014 Seful NATO, Anders Fogh Rasmussen: Suntem FOARTE INGRIJORATI de concentrarea militara ruseasca de-a lungul frontierelor Ucrainei. Suntem pregatiti SA NE APARAM ALIATII
25 mar. 2014 Jumătate dintre tinerii adulți din Europa locuiesc cu părinții lor - studiu
25 mar. 2014 Proiectul care prevede reorganizarea STS ca departament în cadrul MAI, ADOPTAT TACIT de Cameră
25 mar. 2014 Șapte milioane de persoane au murit în 2012 din cauza poluarii aerului - OMS
25 mar. 2014 Serghei Lavrov II PROMITE omologului său ucrainean că Rusia NU VA ATACA estul Ucrainei
25 mar. 2014 Victor Ponta, despre criticile presedintelui cu privire la apropierea de China: Basescu e ca un calculator din 2002-2003, nu poti sa mai pui niciun program nou pe el, ca E DEPASIT
25 mar. 2014 Efectele CRIZEI UCRAINENE asupra economiei Rusiei: Fuga de capitaluri de 65 - 70 mld dolari, crestere aproape de zero, inflatie in urcare
25 mar. 2014 Iulia Timoşenko denunţă MANIPULAREA înregistrării telefonice în care ar spune ca I-AR TRAGE UN GLONT IN CAP LUI PUTIN
25 mar. 2014 Victor Ponta, despre alocările de fonduri europene 2014-2020: Sper să fie ultima dată când suntem nedreptățiți la nivel european
25 mar. 2014 Stelian Tănase, după întâlnirea cu Ponta: Am convenit asupra unui proces de restructurare a TVR. Majorarea taxei TV este pe agendă. Insolvenţa nu poate fi evitată
24 mar. 2014 Guvernul rus NU a discutat despre eventuala alipire a Transnistriei la Rusia
24 mar. 2014 Ministrul Muncii, Rovana Plumb: Circa 234.000 de pensionari vor primi PENSII MAI MARI, până la sfârșitul lui martie
24 mar. 2014 Ministrul Muncii, Rovana Plumb: Circa 234.000 de pensionari vor primi PENSII MAI MARI, până la sfârșitul lui martie
24 mar. 2014 MAFIA din estul si sudul Ucrainei l-a sustinut pe Vladimir Putin sa preia Crimeea - presa americana
24 mar. 2014 Elena Băsescu: Stolojan, în loc să se retragă la pensie, îşi doreşte un loc călduţ în PE
24 mar. 2014 UE nu va putea renunța în perspectivă apropiată la importul de GAZ RUSESC - președintele Eni
24 mar. 2014 Şeful Poliţiei Locale a Capitalei, audiat într-un dosar de proxenetism
24 mar. 2014 Moscova vrea o zonă economică specială în Crimeea şi dezvoltarea turismului în regiune
24 mar. 2014 Victor Ponta: Proiectul cu Huawei continua, bau-baul prezentat de Basescu era pentru presa
24 mar. 2014 Elena Udrea: EBA ar trebui să candideze pe lista Mişcării Populare, ca INDEPENDENTA ne-ar lua din electorat
24 mar. 2014 Jens Stoltenberg ar urma să fie nominalizat în aprilie pentru postul de secretar general NATO
24 mar. 2014 Victoria Nuland, la 10 ani de la aderarea la NATO: SUA sunt alături de România ca prieten şi aliat. In calitate de aliaţi NATO, fiecare şi-a asumat un angajament solemn în faţa celuilalt
24 mar. 2014 Traian Basescu, inaintea summitului Securitatii Nucleare de la Haga: Voi informa cu privire la nevoia de repozitionare a resurselor militare ale NATO ca urmare a activitatii FORTELOR RUSE
24 mar. 2014 Prețul gazelor pentru populație VA CRESTE cu 8% în acest an - ANRE
24 mar. 2014 Stelian Tanase RAMANE la conducerea TVR, dupa ce A BATUT PALMA cu premierul Victor Ponta
24 mar. 2014 Elena Basescu, conferinta de presa comuna luni cu Elena Udrea si seful PMP, Eugen Tomac
24 mar. 2014 Guvernul rus NU a discutat despre eventuala alipire a Transnistriei la Rusia
24 mar. 2014 Elena Băsescu a demisionat din PDL - surse
24 mar. 2014 Paolo Sartori, ataşat la ambasada Italiei şi ofiţer italian de Poliţie, numit consilier al lui Victor Ponta
24 mar. 2014 Theodor Stolojan despre demisia din partid a Elenei Basescu: PDL regretă orice plecare; Elena Băsescu NU a avut niciun raport în PE
24 mar. 2014 Prime ILEGALE la SGG: Zeci de angajati trebuie SA RETURNEZE 1,2 milioane de lei
24 mar. 2014 Victor Ponta despre situația din Crimeea: Cel mai mare pericol de securitate pentru România după 1989
24 mar. 2014 Kievul a decis să-şi transfere trupele din Crimeea în Ucraina
24 mar. 2014 Liviu Dragnea: Tarom reia zborurile pe ruta Bucureşti-Beijing, posibil în iunie sau iulie
24 mar. 2014 Elena Basescu anunta ca NU CANDIDEAZA la europarlamentare
24 mar. 2014 Victoria Nuland, la 10 ani de la aderarea la NATO: SUA sunt alături de România ca prieten şi aliat. In calitate de aliaţi NATO, fiecare şi-a asumat un angajament solemn în faţa celuilalt
24 mar. 2014 Barack Obama: Europa şi SUA, UNITE în a face Rusia să plătească pentru intervenţia în Ucraina
24 mar. 2014 Traian Basescu A DISCUTAT cu Barack Obama, la summitul securitatii nucleare de la Haga
24 mar. 2014 Traian Basescu A DISCUTAT cu Barack Obama, la summitul securitatii nucleare de la Haga
24 mar. 2014 PNL a depus la BEC lista de candidați pentru europarlamentare
24 mar. 2014 Traian Basescu, inaintea summitului Securitatii Nucleare de la Haga: Voi informa cu privire la nevoia de repozitionare a resurselor militare ale NATO ca urmare a activitatii FORTELOR RUSE
24 mar. 2014 Varşovia consideră "absurdă" propunerea lui Vladimir Jirinovski de a imparti Ucraina intre Polonia, Ungaria si Romania
24 mar. 2014 Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines S-A PRĂBUŞIT in Oceanul Indian. NU există supravieţuitori
24 mar. 2014 Elena Udrea: Partidul Miscarea Populara îşi doreşte un PARTENERIAT CU COMUNITATEA ROMA
24 mar. 2014 Angela Merkel i-a cerut lui Vladimir Putin SA NU DESTABILIZEZE Republica Moldova
24 mar. 2014 Elena Basescu s-a inscris in PMP, dar anunta ca NU CANDIDEAZA la europarlamentare
21 mar. 2014 Visa şi MasterCard au oprit serviciile pentru clienţii băncilor ruseşti, în urma sancţiunilor SUA
21 mar. 2014 Google adoptă o conexiune SECURIZATA pentru mesageria Gmail
21 mar. 2014 Răspunsul lui Vladimir Putin la sancțiunile Occidentului: își va deschide cont la banca Rossia vizată de interdicțiile SUA
21 mar. 2014 Ucraina A SEMNAT partea politică a Tratatului de Asociere cu Uniunea Europeana
21 mar. 2014 Traian Băsescu: România nu are o DEPENDENTA ENERGETICA insurmontabilă față de Rusia
21 mar. 2014 Ucraina A SEMNAT partea politică a Tratatului de Asociere cu Uniunea Europeana
21 mar. 2014 Trupe rusesti au efectuat EXERCITII MILITARE în Transnistria
21 mar. 2014 Moldovenii se pot da romani, cumparand un pasaport de la un oficial corupt - Daily Express
21 mar. 2014 Accesul la Twitter a fost BLOCAT în Turcia. Decizia guvernului turc a generat un val de critici
21 mar. 2014 Analisti: Criza din Ucraina evidentiaza slăbiciunea politică a UE, revenirea SUA pe scena europeană și importanța geostrategică a unei Rusii neglijate de mult timp
21 mar. 2014 Rusia își consolidează FORTELE NUCLEARE și convenționale în zona arctică
21 mar. 2014 Vladimir Putin: Rusia se abtine deocamdata de la un raspuns la sanctiunile impuse de SUA
21 mar. 2014 Sanctiunile UE contra Rusiei: 12 nume suplimentare au fost adaugate pe lista
21 mar. 2014 Vicepreședintele ASF Corneliu Moldoveanu, urmărit penal
21 mar. 2014 Ministrul de Externe, Titus Corlățean, interviu pentru Die Welt: Rusia are nevoie de consumatori pentru PETROLUL și gazele sale
21 mar. 2014 Ucraina: INCENDIU la o bază de tancuri, dislocată la Krivoi Rog
21 mar. 2014 Statele Unite pregătesc MANEVRE MILITARE în Polonia, la care ar putea participa și România
21 mar. 2014 Crin Antonescu despre referirile lui Victor Ponta la refacerea USL: Și eu aș vrea ca România să aibă câteva portavioane
18 mar. 2014 Raport al Congresului SUA: Vor exista INTARZIERI la amplasarea SCUTULUI ANTIRACHETA din România şi Polonia
18 mar. 2014 Transnistria SOLICITA ANEXAREA la Rusia
18 mar. 2014 Proteste la Pungeşti: Localnicii AU ARUNCAT CU PIETRE in maşinile Chevron. Jandarmii AU BLOCAT drumul
18 mar. 2014 Transnistria SOLICITA ANEXAREA la Rusia
18 mar. 2014 Presedintele Republicii Moldova se intalneste miercuri, la Bucuresti, cu Traian Basescu
18 mar. 2014 PATRU SCENARII posibile pentru Moscova, după REFERENDUMUL din Crimeea
18 mar. 2014 Raport al Congresului SUA: Vor exista INTARZIERI la amplasarea SCUTULUI ANTIRACHETA din România şi Polonia
18 mar. 2014 Zăcămintele de petrol și gaze din Crimeea, in atentia Gazprom
18 mar. 2014 Jobbik NU ACCEPTA interdicţia impusă de România
18 mar. 2014 Metrorex RETRAGE cardurile comune cu RATB, din cauza DATORIILOR regiei de aproximativ 15 milioane de lei
18 mar. 2014 Sorin Ilieşiu le cere liberalilor SA IL REPRIMEASCA in partid si propune Congres extraordinar pentru refacerea USL
18 mar. 2014 Misterul avionului dispărut: Căutările în Oceanul Indian vor dura CATEVA SAPTAMANI
18 mar. 2014 Rusia IRONIZEAZA SANCTIUNILE Occidentului: TOTI parlamentarii rusi din Duma de Stat cer sa fie PEDEPSITI precum cei de pe listele UE si SUA
18 mar. 2014 Tandemnul Victor Ponta, președinte - Klaus Iohannis, premier, pe primul loc în preferințele românilor - sondaj INSCOP
18 mar. 2014 Adrian Năstase a sesizat Inspecţia Judiciară pentru că judecătorii NU au redactat motivarea în dosarul Zambaccian
18 mar. 2014 Vicepreşedintele Joe Biden a sosit la Varşovia, pentru consultări referitoare la Ucraina
18 mar. 2014 Rudel Obreja, TRIMIS IN JUDECATA pentru trafic de influenţă în favoarea lui Vîntu
18 mar. 2014 Vladimir Putin A SEMNAT Tratatul prin care Crimeea devine parte a Federatiei Ruse
18 mar. 2014 Rusia IRONIZEAZA SANCTIUNILE Occidentului: TOTI parlamentarii rusi din Duma de Stat cer sa fie PEDEPSITI precum cei de pe listele UE si SUA
18 mar. 2014 Moțiunea Sectorul energetic ruinat de mafia PSD-istă, RESPINSA de Camera Deputaților
18 mar. 2014 Parlamentul RUS vrea SA NATIONALIZEZE filmele şi serialele TV produse în epoca sovietică
17 mar. 2014 România, pe locul 26 în UE la percepția asupra INDEPENDENTA JUSTITIEI
17 mar. 2014 Victor Ponta informează Parlamentul că Traian Băsescu nu a cerut elemente de mandat la Consiliul European
17 mar. 2014 Sancțiuni împotriva a 21 de ruși și ucraineni, convenite de ministrii de Externne ai UE
17 mar. 2014 Ucraina: Parlamentul aprobă o MOBILIZARE parțială
17 mar. 2014 Criza CRIMEEA. 96,77% dintre alegatori s-au exprimat in favoarea UNIFICARII cu Rusia. SUA ameninta cu SANCTIUNI. Rusia NU vrea să discute cu Occidentul rezultatele referendumului
17 mar. 2014 Soarta avionului Malaysia Airlines rămâne NECUNOSCUTA, la zece zile de la dispariţie
17 mar. 2014 Traian Băsescu: Antonescu este ca politician mai inteligent decât vrea lumea să creadă
17 mar. 2014 Victor Ponta, cotat cu 38,7% în opțiunile pentru prezidențiale, Crin Antonescu cu 25% - sondaj INSCOP
17 mar. 2014 Ioan Niculae, chemat la DIICOT în dosarul în care Adriean Videanu este acuzat de abuz în serviciu
17 mar. 2014 SUA SANCTIONEAZA şapte oficiali ruşi de rang înalt, printre care si vicepremierul Dmitri Rogozin
17 mar. 2014 Comerțul mondial cu armament a crescut cu 14% în ultimii cinci ani - Raport SIPRI
17 mar. 2014 Președintele Vladimir Putin NU regretă o eventuală excludere a Rusiei din G8 - purtător de cuvânt
17 mar. 2014 Traian Băsescu: NU voi mai insista pe ideea proiectului de unire a României cu Republica Moldova
17 mar. 2014 Rusia NU este dispusă să discute cu Occidentul rezultatele referendumului din Crimeea
17 mar. 2014 Curtea Supremă ar putea decide astăzi dacă premierul Victor Ponta poate fi tras la răspundere pentru PLAGIAT
17 mar. 2014 REZULTATELE DEFINITIVE ale referendumului din Crimeea: Alipirea la Rusia, VOTATA de 96,6 la sută dintre alegători
17 mar. 2014 Mihail Gorbaciov: Referendumul din Crimeea A CORECTAT o eroare istorică
17 mar. 2014 Parlamentul Crimeei a proclamat INDEPENDENŢA peninsulei şi a votat pentru ALIPIREA la Rusia
17 mar. 2014 Victor Ponta SCAPA de un dosar PENAL pentru PLAGIAT
17 mar. 2014 Moscova: Parlamentul va adopta toate legile necesare pentru includerea rapidă a Crimeii în componența Federației Ruse
17 mar. 2014 Mihail Gorbaciov: Referendumul din Crimeea A CORECTAT o eroare istorică
17 mar. 2014 CRIMEEA. Ucraina îşi RECHEAMA ambasadorul din Rusia. UE impune SANCTIUNI pentru 21 de persoane, SUA sanctioneaza 11 persoane
17 mar. 2014 Barack Obama IL AVERTIZEAZA pe Vladimir Putin că Washingtonul este gata să impună SANCTIUNI suplimentare
17 mar. 2014 Traian Băsescu: Putem discuta după europarlamentare despre o posibilă CANDIDATURA A ELENEI UDREA LA PRESEDINTIE; ar fi un opozant necruțător
17 mar. 2014 Traian Băsescu: EXCLUD posibilitatea războiului. În niciun caz românii NU trebuie să se teamă de o agresiune la adresa României. NU VOI voi mai insista pe ideea proiectului de UNIRE a României cu Republica Moldova
17 mar. 2014 Ministrul ucrainean al Apărării: Trupele ucrainene rămân în Crimeea
17 mar. 2014 Traian Băsescu: EXCLUD posibilitatea războiului. În niciun caz românii NU trebuie să se teamă de o agresiune la adresa României
17 mar. 2014 Miliardarul RUS Mikhail Fridman va prelua pentru 5 miliarde de euro divizia de petrol şi gaze a grupului german RWE
17 mar. 2014 Criza CRIMEEA. 96,77% dintre alegatori s-au exprimat in favoarea UNIFICARII cu Rusia. SUA ameninta cu SANCTIUNI. Rusia NU vrea să discute cu Occidentul rezultatele referendumului
17 mar. 2014 Titus Corlățean: Dacă acceptăm ce se întâmplă în Crimeea, frontierele în Europa și în această regiune ar sări în aer
17 mar. 2014 Victor Ponta, cotat cu 38,7% în opțiunile pentru prezidențiale, Crin Antonescu cu 25% - sondaj INSCOP
17 mar. 2014 La Paris s-a instituit circulația alternativă din cauza poluarii
17 mar. 2014 Victor Ponta catre social-democraţilor: Rămâneţi în RELATII BUNE CU LIBERALII, după 25 mai vom fi din nou IMPREUNA
17 mar. 2014 Crimeea adoptă rubla ca monedă oficială
17 mar. 2014 Traian Băsescu: Dacă dreapta dă candidat cât mai repede după euroalegeri, stânga n-are cum să dea preşedinte
17 mar. 2014 Principalul propagandist al Kremlinului, Dmitri Kiselev: Rusia este singura tara din lume care poate reduce SUA la CENUSA RADIOACTIVA
14 mar. 2014 SUA analizeaza posibilitatea acordării unui SPRIJIN MILITAR Ucrainei
14 mar. 2014 Nuclearelectrica a scos la vanzare un PACHET URIAS de energie la PRET redus
14 mar. 2014 Directorul Facebook, Mark Zuckerberg: Guvernul SUA - o AMENINTARE pentru Internet
14 mar. 2014 Avionul Malaysia Airlines dispărut, CAUTAT de 57 de nave și 48 de aeronave
14 mar. 2014 Deutsche Welle: Ale cui sunt AVIOANELE care zboară peste Moldova?
14 mar. 2014 Intalnire Ponta-Leanca la CHISINAU.Victor Ponta: Bucurestiul e mult mai APROAPE decat Bruxelles-ul. Iurie Leanca: PAZIM GRANITA impotriva elementelor subversive
14 mar. 2014 Comunitatea tatarilor din Bucuresti organizeaza mitinguri de protest la Ambasada Rusiei. Liderul minoritatii tatare din Crimeea cere interventia NATO, inaintea unui MASACRU
14 mar. 2014 Intalnire Ponta-Leanca la CHISINAU.Victor Ponta: Bucurestiul e mult MAI APROAPE decat Bruxelles-ul. Iurie Leanca: PAZIM GRANITA impotriva elementelor subversive
14 mar. 2014 Dosarul carnii alterate:19 tone de carne, RETRASE de pe piata, in urma controalelor din magazine. Zece persoane, ARESTATE preventiv in acest caz
14 mar. 2014 Fostul eurodeputat Ernst Strasser, acuzat de CORUPTIE în cazul de lobby în care a fost implicat şi Adrian Severin, a primit o condamnare de trei ani şi jumătate de INCHISOARE
14 mar. 2014 SIMULARE BACALAUREAT 2014: Clasa a XII-a: Promovabilitate de 52,8% la Limba romana, 67,78% la Limba materna, 42,51% la Matematica si Istorie si 53,92% la proba la alegere a profilului
14 mar. 2014 SIMULARE BACALAUREAT 2014: Clasa a XII-a: Promovabilitate de 52,8% la Limba romana, 67,78% la Limba materna, 42,51% la Matematica si Istorie si 53,92% la proba la alegere a profilului
14 mar. 2014 Oligarhii şi politicienii ruşi, INGRIJORATI de impactul unor SANCTIUNI din partea SUA şi UE. Vladimir Putin NU le ascultă temerile
14 mar. 2014 Traian Băsescu A SEMNAT la corturile de campanie ale Partidului Mişcarea Populară PETITIA pentru respingerea ACCIZEI la carburant: Taxa suplimentara va afecta viata cetatenilor
14 mar. 2014 Moscova îşi rezervă dreptul de a-şi proteja COMPATRIOTII din Ucraina - ministerul rus de Externe
14 mar. 2014 MILIARDE DE DOLARI dintr-un eventual ajutor al UE, SUA şi FMI pentru Ucraina ar putea ajunge in RUSIA, ca urmare a unei CLAUZE din acordul de imprumut, semnat de Putin si Ianukovici
14 mar. 2014 Oligarhii şi politicienii ruşi, INGRIJORATI de impactul unor SANCTIUNI din partea SUA şi UE. Vladimir Putin NU le ascultă temerile
14 mar. 2014 Traian Băsescu liderului Jobbik, Vona Gabor: NU PRIMIM LECTII de la POLITICIENII MAGHIARI în ceea ce priveşte minorităţile. Ar putea SA IA EXEMPLU de la noi
14 mar. 2014 Traian Băsescu liderului Jobbik, Vona Gabor: NU PRIMIM LECTII de la POLITICIENII MAGHIARI în ceea ce priveşte minorităţile. Ar putea SA IA EXEMPLU de la noi
14 mar. 2014 Corina Creţu (PSD): Becali NU a făcut rău României în Parlamentul European, mai mult rău a făcut Monica Macovei
14 mar. 2014 Rezultatul referendumului de duminică din Crimeea nu are nicio semnificaţie, susţine Berlinul
14 mar. 2014 Atac cibernetic asupra site-ului Presedintiei RUSE
13 mar. 2014 Klaus Iohannis: Alegerea lui Tăriceanu la Senat - MOMEALA pentru unii membri PNL, o încercare de A INDUCE NESIGURANTA in PNL
13 mar. 2014 Gabriel Resources Ltd ar putea CONCEDIA 80% din angajatii din Romania, daca nu se imbunatatesc perspectivele pentru Rosia Montana
13 mar. 2014 DOSARUL cărnii alterate: ZECE persoane au fost reţinute. Un inspector de la OPC Cluj şi un consilier ANSV, cercetaţi de DIICOT
13 mar. 2014 Un parlamentar rus RECUNOASTE prezenţa forţelor ruse în Crimeea
13 mar. 2014 Rusia trimite AVIOANE DE LUPTA în Belarus
13 mar. 2014 Victor Ponta: Guvernul sprijină intrarea în vigoare a Legii privind certificatele verzi până la 19 martie
13 mar. 2014 Traian Băsescu a invitat directorul CHEVRON Europe SA ANGAJEZE un număr cât mai mare de tineri SPECIALISTI care au absolvit UNIVERSITATI ROMANESTI
13 mar. 2014 Germanii SE OPUN sancţiunilor economice împotriva Rusiei şi cred că responsabil de criză este Kievul - sondaj
13 mar. 2014 Oligarhul ucrainean Dmitri Firtaş, ARESTAT la Viena
13 mar. 2014 Parlamentul European CONDAMNA invadarea CRIMEII si cere RUSIEI să-și retragă FORTELE MILITARE din Ucraina
13 mar. 2014 Klaus Iohannis: Ruperea USL NU înseamnă că nu se poate gândi o coaliţie de guvernare între liberali şi social-democraţi
13 mar. 2014 Victor Ponta efectuează o VIZITA DE DOUA ZILE în Georgia; premierul va merge si la CHISINAU pentru discuții cu Iurie Leancă
13 mar. 2014 Realitatea TV, AMENDATA de CNA cu 20.000 de lei, din cauza emisiunii lui Rareş Bogdan
13 mar. 2014 Victor Ponta s-a întâlnit, la Guvern, cu miniştri pentru discuţii privind Legea certificatelor verzi
13 mar. 2014 Nouă tone de carne din Polonia, EXPIRATA din august 2013, descoperite într-un depozit din Ghimbav, Braşov
13 mar. 2014 Klaus Iohannis: Eu NU candidez la alegerile prezidenţiale
13 mar. 2014 Presedintele PNL Botosani, Florin Turcanu, CONDAMNAT la sase luni de inchisoare cu suspendare
13 mar. 2014 Horațius Dumbravă pune în discuția CSM un posibil CONFLICT între puterea judecătorească și Parlament in cazul lui Daniel Chitoiu
13 mar. 2014 Liderul Jobbik către Băsescu şi Ponta: Ori sunteţi DEZINFORMATI, ori faceţi un joc antimaghiar
13 mar. 2014 Aproape 60% dintre români consideră că UCRAINA este o țară europeană care ar trebui să se INTEGREZE în UE - sondaj INSCOP
13 mar. 2014 Angela Merkel: Dacă Rusia continuă să acționeze în același mod ca în ultimele săptămâni, aceasta va fi O CATASTROFA nu doar pentru Ucraina
13 mar. 2014 Rusia AMENINTA cu aplicarea de măsuri SIMETRICE dacă SUA și UE vor impune sancțiuni
13 mar. 2014 Aproape 60% dintre români consideră că UCRAINA este o țară europeană care ar trebui să se INTEGREZE în UE - sondaj INSCOP
13 mar. 2014 Rusia desfășoară exerciții militare în apropiere de Ucraina
13 mar. 2014 Ucraina: Crearea unei Gărzi Naţionale, APROBATA de Parlament
13 mar. 2014 Horațius Dumbravă pune în discuția CSM un posibil CONFLICT între puterea judecătorească și Parlament in cazul lui Daniel Chitoiu
13 mar. 2014 Klaus Iohannis: Alegerea lui Tăriceanu la Senat - MOMEALA pentru unii membri PNL, o încercare de A INDUCE NESIGURANTA in PNL
13 mar. 2014 Mircea Diaconu, ACHITAT în dosarul în care este acuzat de conflict de interese - Curtea de Apel Bucuresti
13 mar. 2014 CNA: Proiect de decizie pentru eliminarea din grila a emisiunilor gen PAMFLET, REALITY SHOW SI NEWS MAGAZINE
13 mar. 2014 SRI despre cazul MAFIA CARNII: A fost iniţiat de Serviciu la începutul lui 2013. Este o reţea de crimă organizată transfrontalieră specializată în activităţi de fraudă fiscală de mare amploare
13 mar. 2014 Angela Merkel: Dacă Rusia continuă să acționeze în același mod ca în ultimele săptămâni, aceasta va fi O CATASTROFA nu doar pentru Ucraina
13 mar. 2014 BNR A SUSPENDAT dreptul de vot al lui Ilie Carabulea si Corneliu Tanase pentru NEINDEPLINIREA CRITERIULUI DE REPUTATIE si actiuni concertate
13 mar. 2014 Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă: Barack Obama va efectua o vizită la Chișinău pana la finalul mandatului sau
13 mar. 2014 Vietnamul şi Malaysia nu au găsit resturi ale avionului dispărut. Boeingul ar fi zburat timp de patru ore după ultimul contact
13 mar. 2014 Băsescu, Ponta, Oprea şi şefii serviciilor de informaţii discuta la Cotroceni
12 mar. 2014 George Soros: Europa s-ar putea confrunta cu 25 de ani de STAGNARE economică de tip japonez
12 mar. 2014 Au inceput EXERCITIILE MILITARE româno-bulgaro-american din Marea Neagră
12 mar. 2014 PNL nu va semna moţiunea PDL. Ultimatumul PDL seamănă cu cel dat de URSS României -George Scutaru
12 mar. 2014 Constantin Niță: România are un EXCEDENT de energie, iar exportul este esențial
12 mar. 2014 Crimeea: Serviciile speciale ucrainene sustin că AU ARESTAT spioni ai armatei ruse
12 mar. 2014 OSCE consideră ILEGAL referendumul din Crimeea
12 mar. 2014 Congresul american a condamnat oficial AGRESIUNEA rusă în Ucraina
12 mar. 2014 Presedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov: Referendumul din Crimeea este o FARSA decisă în birourile Kremlinului. Kievul nu se va angaja într-o operaţiune militară în Crimeea. Ucraina are nevoie de un ajutor tehnico-militar
12 mar. 2014 Percheziţii în cazul unei grupări care ar fi livrat în magazine produse din CARNE ALTERATĂ. Angajaţi de la Direcţia Vămilor şi Protecţia Consumatorilor, vizati în anchetă
12 mar. 2014 Guvernul pro-rus al Crimeii VA NATIONALIZA întreprinderile de stat ucrainene din peninsulă
12 mar. 2014 Occidentul ar putea ABANDONA Crimeea pe mâna lui Putin, în schimbul apropierii Ucrainei de UE - analisti
12 mar. 2014 Operaţiunile de căutare a avionului Malaysian Airlines au fost extinse în Marea Andaman
12 mar. 2014 Viitorul Romaniei in viziunea lui Alexandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin: Prin integrarea in cadrul Comunitatii Eurasiatice aceasta tara isi va putea rezolva problemele economice si teritoriale
12 mar. 2014 ANI: Mircea Diaconu (PNL) NU poate candida la europarlamentare. Până în 2015 NU poate fi demnitar public
12 mar. 2014 Boc: Dacă dreapta nu se UNESTE, va sta ZECE ANI IN OPOZITIE
12 mar. 2014 Cheltuirea a 4 milioane de euro pe doua proiecte controversate, Tarnita-Lapustesti si cablul submarin Romania-Turcia, APROBATA de actionarii Nuclearelectrica
12 mar. 2014 Viitorul Romaniei in viziunea lui Alexandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin: Prin integrarea in cadrul Comunitatii Eurasiatice aceasta tara isi va putea rezolva problemele economice si teritoriale
12 mar. 2014 Boc: Dacă dreapta nu se UNESTE, va sta ZECE ANI IN OPOZITIE
11 mar. 2014 Parlamentul din CRIMEEA si-a declarat INDEPENDENTA fata de Ucraina
11 mar. 2014 Consiliul Europei va verifica legalitatea referendumului privind autonomia peninsulei Crimeea
11 mar. 2014 Disparitia avionului Malaysia Airlines: Cei doi pasageri care călătoreau cu pașapoarte false erau iranieni
11 mar. 2014 ANI: Deputatul PDL Mircea Man, în incompatibilitate
11 mar. 2014 SCUT IN JURUL LUI Daniel Chiţoiu: Camera Deputaţilor A RESPINS ridicarea IMUNITATII
11 mar. 2014 AUTONOMIA Ținutului Secuiesc ceruta în Parlamentul European de Laszlo Tokes și Csaba Sogor
11 mar. 2014 Avionul Malaysian Airlines, căutat de echipe din 9 ţări: China a mobilizat zece sateliţi pentru localizarea aeronavei
11 mar. 2014 Marii antreprenori nu mai pot încheia contracte cu CNADNR până nu îşi plătesc subcontractori - Senati
11 mar. 2014 Jurnalista Sorina Matei da in judecata Romania TV pentru atacurile suburbane din emisiunea Starea Natiei
11 mar. 2014 Deputatul Vlad Cosma contestă măsura sechestării bunurilor și a conturilor
11 mar. 2014 Crimeea: Miliţiile proruse au preluat controlul aeroportului Simferopol. Toate zborurile sunt INTERZISE, cu excepţia celor DIN sau CATRE Moscova
11 mar. 2014 Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, despre acciza la carburanti care se aplică de la 1 aprilie: A FOST NECESARA. Nu cred că va avea un efect atât de mare cât s-a comentat în presă
11 mar. 2014 Sechestru pe bunurile şi conturile lui Mircea şi Vlad Cosma, în dosarul de corupţie
11 mar. 2014 Comisia juridică: Raport negativ la cererea privind încuviințarea începerii urmăririi penale a deputatului Daniel Chițoiu
11 mar. 2014 Viktor Ianukovici intentioneaza sa se intoarca la Kiev. Mesaj catre SUA: NU aveți niciun drept, în conformitate cu propriile legi, să acordați bani unor BANDITI
11 mar. 2014 ANI a solicitat REVOCAREA din functie a doi parlamentari gasiti incompatibili
11 mar. 2014 Viktor Ianukovici intentioneaza sa se intoarca la Kiev. Mesaj catre SUA: NU aveți niciun drept, în conformitate cu propriile legi, să acordați bani unor BANDITI
11 mar. 2014 Noul ministru de Finanţe: Să vedem DACA putem CRESTE pensiile. Victor Ponta: Se indexează SIGUR!
11 mar. 2014 Criza din Ucraina pune în pericol proiectele petroliere si gazeifere din Marea Neagră ale companiilor Exxon Mobil, Shell sau Eni
11 mar. 2014 Posibilitatea anexării Crimeii la Federația Rusă, discutata in Duma de Stat in 21 martie
11 mar. 2014 Camera Deputaţilor A RESPINS ridicarea IMUNITATII lui Daniel Chiţoiu
11 mar. 2014 Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, despre acciza la carburanți care se aplică de la 1 aprilie: A FOST NECESARA. Nu cred că va avea un efect atât de mare cât s-a comentat în presă
11 mar. 2014 Senatorul Liviu Marian Pop A PIERDUT PROCESUL CU ANI, fiind INCOMPATIBIL
11 mar. 2014 Crin Antonescu: Deputații liberali vor vota PENTRU începerea urmăririi penale în cazul lui Chițoiu
10 mar. 2014 Angela Merkel IL AVERTIZEAZA pe Vladimir Putin: Referendumul din Crimeea este ILEGAL
10 mar. 2014 EuObserver: Europarlamentarele romanesti, o chestiune de NEPOTISM: O ruta prin care rudele, prietenii si partenerii de viata ai elitei politice bucurestene isi asigura o slujba confortabila in Occident
10 mar. 2014 Titus Corlățean negociază la KIEV acorduri bilaterale privind micul trafic de frontiera si deschiderea a doua noi consulate
10 mar. 2014 Codul Etic din Educatie: Fara bani, cadouri si meditatii in scoli. Profesorii NU au voie sa-i bata sau sa-i umileasca pe elevi
10 mar. 2014 Gabriela Ghiță, fost procuror general adjunct, condamnată definitiv la 2 ani închisoare CU EXECUTARE
10 mar. 2014 SE SCUMPESC TIGARILE de la 1 aprilie
10 mar. 2014 Proteste in Creta fata de intentia distrugerii armelor chimice siriene în Mediterana
10 mar. 2014 Guvernul va declanșa procedurile necesare pentru alegeri parlamentare și locale parțiale pe 25 mai
10 mar. 2014 Crin Antonescu: Atitudinea lui Tăriceanu - cea mai rușinoasă a unui fost președinte al PNL, să ajungă la mâna și la ușa PSD
10 mar. 2014 Theodor Stolojan despre documentul pe care Guvernul l-a trimis Parlamentului: Nu e un program, e o glumă la adresa României
10 mar. 2014 Curtea Constitutionala: Actul adoptat de Parlament și cel semnat de premier atestă că a fost schimbată doar structura Executivului, NU și programul
10 mar. 2014 Japonia vrea să repornească reactoarele NUCLEARE
10 mar. 2014 Angela Merkel IL AVERTIZEAZA pe Vladimir Putin: Referendumul din Crimeea este ILEGAL
10 mar. 2014 Crin Antonescu: Atitudinea lui Tăriceanu - cea mai rușinoasă a unui fost președinte al PNL, să ajungă la mâna și la ușa PSD
10 mar. 2014 Ucraina INTENTIONEAZA să semneze un acord cu UE la 17 sau 21 martie
10 mar. 2014 Serghei Lavrov: Rusia a pregătit propuneri pentru SUA în vederea soluționării situației din Ucraina
10 mar. 2014 Calin Popescu Tăriceanu este NOUL presedinte al Senatului
10 mar. 2014 MISTERUL dispariţiei avionului Malaysia Airlines avand 239 de persoane la bord. Nave se îndreaptă spre un obiect care poate fi o barcă de salvare. Numeroase semne de întrebare in privinta unor persoane aflate la bord
10 mar. 2014 Curtea Constitutionala: Actul adoptat de Parlament și cel semnat de premier atestă că a fost schimbată doar structura Executivului, NU și programul
10 mar. 2014 Calin Popescu Tăriceanu este NOUL presedinte al Senatului
10 mar. 2014 Victor Ponta despre situația Portului Constanța: Ori privatizăm măcar o treime, ori dacă nu, nu. Transferul de acţiuni la portul Constanţa către autoritatea locală - susţinut de Antonescu
10 mar. 2014 Crimeea va intra în aria legislativă a Rusiei în doar câteva luni - premierul prorus al peninsulei
10 mar. 2014 Update Crimeea: Trupe rusesti AU DESCHIS FOCUL in timp ce preluau un post militar din Crimeea. Baza de rachete din Cernomorsk S-A PREDAT. Militarii fără însemne continuă ocuparea peninsulei
10 mar. 2014 Update Crimeea: Trupe rusesti AU DESCHIS FOCUL in timp ce preluau un post militar din Crimeea. Baza de rachete din Cernomorsk S-A PREDAT. Militarii fără însemne continuă ocuparea peninsulei
10 mar. 2014 Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură: Producția agricola la nivel mondial trebuie să crească cu 60%, în caz contrar LIPSA ALIMENTELOR va conduce la tulburări sociale si razboaie civile
10 mar. 2014 Ministerul Dezvoltarii a cumpărat 600 microbuze școlare din vânzarea certificatelor verzi. Ponta: Prin achiziționarea de microbuze școlare stricăm afacerile transportatorilor lacomi
10 mar. 2014 Fost deputat PSD, trimis în judecată pentru conflict de interese
10 mar. 2014 Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură: Producția agricola la nivel mondial trebuie să crească cu 60%, în caz contrar LIPSA ALIMENTELOR va conduce la tulburări sociale si razboaie civile
10 mar. 2014 ANI: Fostul președinte al ANOFM Silviu Bian, în incompatibilitate
10 mar. 2014 Echipa Romaniei - PRIMUL LOC pe natiuni la Olimpiada Internationala de MATEMATICA pentru studenti
10 mar. 2014 Rusia VA MAJORA cu 37% preţul gazelor vândute Ucrainei
10 mar. 2014 Numărul refugiaților sirieni din Turcia a ajuns la 900.000 - UNICEF
10 mar. 2014 California: Seism puternic cu magnitudinea de 6,9 grade
10 mar. 2014 Papa Francisc cere un raport despre cauzele căsătoriilor gay, AVERTIZAND asupra efectelor in societate
10 mar. 2014 Vasile Blaga: E mai bine că Gheorghe Ştefan s-a înscris în FMP decât să stea în PDL şi să-l boicoteze
10 mar. 2014 Calin Popescu Tăriceanu: AM ACCEPTAT oferta USD de a candida la şefia Senatului
10 mar. 2014 Crimeea: Un nou ULTIMATUM a fost dat regimentului de rachete ucrainean din vestul peninsulei pentru a preda armele
07 mar. 2014 Victor Ponta propune formarea GRUPULUI DE LA CRAIOVA, după modelul celui de la Vișegrad
07 mar. 2014 Viktor Ianukovici ar fi spitalizat în stare gravă la Moscova - cotidian rus
07 mar. 2014 Șeful parlamentului din Crimeea: Vom face tot posibilul ca INTREAGA UCRAINA să fie alipita Rusiei. Vom apara toti cetatenii de impertinenta presiune a statelor occidentale cu asa-zisele mari valori europene
07 mar. 2014 Parlamentul rus va respecta ALEGEREA ISTORICA a Crimeei la referendumul din 16 martie vizand ALIPIREA peninsulei UCRAINENE la RUSIA
07 mar. 2014 Dan Voiculescu NU S-A PREZENTAT la Curtea de Apel Bucuresti la primul termen al apelului in dosarul ICA. Procesul A FOST AMANAT pana pe 8 aprilie
07 mar. 2014 Contestația PNL împotriva Alianței PSD-UNPR-PC, RESPINSA de instanță
07 mar. 2014 Programul de GUVERNARE al cabinetului Ponta III a fost PUBLICAT. Lărgirea BAZEI de impozitare, IMPOZIT DIFERENTIAT şi CAS şi TVA reduse dacă este posibil - printre prevederi
07 mar. 2014 Șeful parlamentului din Crimeea: Vom face tot posibilul ca INTREAGA UCRAINA să fie alipita Rusiei. Vom apara toti cetatenii de impertinenta presiune a statelor occidentale cu asa-zisele mari valori europene
07 mar. 2014 Rusia AVERTIZEAZA în legătură cu încălcarea drepturilor cetăţenilor RUSI din Transnistria
07 mar. 2014 Traian Basescu, la congresul PPE din Dublin: Avem obligatia sa spunem Moscovei SA LASE FIECARE TARA sa isi decida singura drumul
07 mar. 2014 Dan Voiculescu NU S-A PREZENTAT la Curtea de Apel Bucuresti la primul termen al apelului in dosarul ICA. Procesul A FOST AMANAT pana pe 8 aprilie
07 mar. 2014 Ucraina: Președintele interimar anulează decizia parlamentului din Crimeea privind referendumul pe tema alipirii peninsulei la Rusia
07 mar. 2014 Programul noului Guvern: Crearea unui CADRU LEGAL pentru utilizarea LIMBII MATERNE în structurile administraţiei locale
07 mar. 2014 Cum creste salariul minim in viziunea Guvernului Ponta. Salariul minim va creşte la 1.100 de lei până în 2016. În vechiul program limita maximă era 1.200 lei
07 mar. 2014 Parlamentul rus va respecta ALEGEREA ISTORICA a Crimeei la referendumul din 16 martie vizand ALIPIREA peninsulei UCRAINENE la RUSIA
07 mar. 2014 Revizuirea Constituţiei şi armonizarea legislaţiei electorale NU mai apar în Programul Guvernului
07 mar. 2014 ÎCCJ: Nou termen în dosarul lui Miron Mitrea
07 mar. 2014 Noua discutie telefonica de 60 de minute intre Obama si Putin. SUA cred ca situatia din Ucraina poate fi rezolvata pe cale diplomatica si solicita observatori internationali si RETRAGEREA trupelor ruse in cazarmi
07 mar. 2014 Programul de GUVERNARE al cabinetului Ponta III a fost PUBLICAT. Lărgirea BAZEI de impozitare, IMPOZIT DIFERENTIAT şi CAS şi TVA reduse dacă este posibil - printre prevederi
07 mar. 2014 Fitch confirmă ratingul României la BBB minus. Perspectiva este stabilă
07 mar. 2014 Traian Basescu, la congresul PPE din Dublin: Avem obligatia sa spunem Moscovei SA LASE FIECARE TARA sa isi decida singura drumul
07 mar. 2014 Purtatorul de cuvant al lui Vladimir Putin: Susținerea de catre Occident a 'loviturii de stat' din Ucraina, UN TRIUMF AL STANDARDELOR DUBLE
07 mar. 2014 Valeriu Zgonea: Guvernul NU își angajează răspunderea pe un program de guvernare. Este doar un program
05 mar. 2014 NASA: Cooperarea spațială SUA-Rusia rămâne neschimbată, în pofida crizei din Ucraina
05 mar. 2014 Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov: Rusia NU poate cere trupelor de AUTO APARARE din Crimeea sa se retraga in baze pentru ca ele NU FAC PARTE din fortele rusesti
05 mar. 2014 Cristian Dumitrescu (PSD) preia interimatul la şefia Senatului
05 mar. 2014 Kelemen Hunor: Am decis să aşteptăm decizia Curtii Constitutionale. NU se asumă răspunderea pe program de guvernare
05 mar. 2014 Traian Basescu: Guvernul isi VA ASUMA RASPUNDEREA pe un nou program iar eu VOI VALIDA azi noii ministri
05 mar. 2014 Dan Radu Ruşanu A DEMISIONAT de la conducerea ASF
05 mar. 2014 Forţele ruse controlează parţial o bază de lansare a rachetelor din Crimeea
05 mar. 2014 Dan Radu Ruşanu A DEMISIONAT de la conducerea ASF
05 mar. 2014 Rusia ar putea CONFISCA bunuri ale firmelor occidentale dacă va fi sancţionată cu privire la Ucraina
05 mar. 2014 Traian Basescu: Guvernul isi VA ASUMA RASPUNDEREA pe un nou program iar eu VOI VALIDA azi noii ministrii
05 mar. 2014 Alianţa USD NU POATE FI INFIINTATA. ICCJ a respins contestaţiile la decizia BEC
05 mar. 2014 CCR ar putea discuta vineri sesizarea privind votul de încredere pentru Guvernul Ponta III
05 mar. 2014 Andrei Muraru A DEMISIONAT de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului
05 mar. 2014 Alianţa USD NU POATE FI INFIINTATA. ICCJ a respins contestatiile la decizia BEC
05 mar. 2014 Rusia trimite avioane suplimentare la baza din Armenia
05 mar. 2014 Criza Ucraina. Rusii NU se retrag din bazele ucrainene ocupate in Crimeea. Armata ucraineană a respins un ATAC RUS. Protestele se muta la Donetk. Intalnire Kerry-Lavrov la Paris
05 mar. 2014 ÎCCJ judecă contestațiile PSD și PC la decizia BEC de respingere a înregistrării alianței USD
05 mar. 2014 OSCE ar putea trimite, începând de miercuri, o misiune de observatori în Ucraina
05 mar. 2014 Criza Ucraina. Rusii NU se retrag din bazele ucrainene ocupate in Crimeea. Armata ucraineană a respins un ATAC RUS. Protestele se muta la Donetk. Intalnire Kerry-Lavrov la Paris
04 mar. 2014 Dosarul Transferurilor: CAB a decis confiscarea a importante sume de bani de la cei opt condamnați
04 mar. 2014 Medicii rezidenti ameninta ca dau in judecata Ministerul Sanatatii pentru ca nu au primit BURSA promisa de Guvernul Ponta
04 mar. 2014 Victor Ponta despre demisia lui Crin Antonescu: S-a SINUCIS așa cum i-a cerut Mircea Badea
04 mar. 2014 Rusia a făcut presiuni asupra Republicii Moldova pe fondul provocărilor din Ucraina -John Kerry
04 mar. 2014 Băsescu îi scrie lui Ponta: Cereţi aprobarea Parlamentului pentru un nou program de guvernare
04 mar. 2014 Traian Basescu: Forţarea votului pentru noul Guvern fără modificarea programului riscă atacarea la CCR. Va asigur ca nu e o chichita, e o conditie a legitimitatii noii structuri
04 mar. 2014 Vladimir Putin: Viktor Ianukovici este singurul presedinte LEGITIM al Ucrainei. Exercitiile militare ruse erau planificate. Trupele ruse si cele ucrainene vor fi de aceeasi parte a baricadei
04 mar. 2014 Preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile
04 mar. 2014 Securitatea Romaniei, Poloniei si tarilor baltice va fi AMENINTATA, daca Ucraina e ZDROBITA - Zbigniew Brzezinski
04 mar. 2014 DNA: Constantin Nicolaescu si deputatul Mircea Draghici (PSD), urmariti penal, alaturi de 40 de primari
04 mar. 2014 Declaratie de presa Traian Basescu, ora 14.15
04 mar. 2014 Kremlinul AVERTIZEAZA: Eventuale SANCTIUNI economice impotriva Rusiei vor aduce SFARSITUL DOMINATIEI Statelor Unite în sistemul financiar mondial
04 mar. 2014 Kremlinul AVERTIZEAZA: Eventuale SANCTIUNI economice impotriva Rusiei vor aduce SFARSITUL DOMINATIEI Statelor Unite în sistemul financiar mondial
04 mar. 2014 Dosarul Transferurilor: Copos, CONDAMNAT DEFINITIV la trei ani si opt luni de închisoare CU EXECUTARE. Mihai Stoica - 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare. Cristi Borcea - 6 ani şi 4 luni închisoare
04 mar. 2014 Medicii rezidenti ameninta ca dau in judecata Ministerul Sanatatii pentru ca nu au primit BURSA promisa de Guvernul Ponta
04 mar. 2014 Traian Basescu: Solicit ca inainte de a valida componenta noului guvern, prin asumarea raspunderii, sa treaca prin Parlament cu noul program de guvernare. Va asigur ca nu e o chichita, e o conditie a legitimitatii noii structuri
04 mar. 2014 Ucraina a ratificat un acord de împrumut în valoare de 610 milioane de euro convenit cu UE în 2013
04 mar. 2014 Condamnari în Dosarul Transferurilor: Copos - 3 ani şi 8 luni de închisoare, Mihai Stoica - 3 ani şi 6 luni, Cristi Borcea - 6 ani şi 4 luni, Ioan Becali - 6 ani şi 4 luni, Victor Becali - 4 ani şi 8 luni, Jean Pădureanu - 3
04 mar. 2014 Securitatea Romaniei, Poloniei si tarilor baltice va fi AMENINTATA, daca Ucraina e ZDROBITA - Zbigniew Brzezinski
04 mar. 2014 Preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile
04 mar. 2014 Gazprom: Am anunțat toate companiile petroliere din România că vrem să CUMPARAM benzinării. Zona din VEST este prioritara
04 mar. 2014 Kelemen Hunor: INTERESELE MAGHIARILOR pot fi mai bine reprezentate dacă UDMR e la guvernare
04 mar. 2014 Toti miniștrii Cabinetului Ponta III, avizați FAVORABIL de comisiile parlamentare de specialitate
04 mar. 2014 Ucraina: Nave rusești AU BLOCAT strâmtoarea Kerci
04 mar. 2014 Cei opt oameni din fotbal condamnați la închisoare, obligati la plata a 6 milioane de lei
04 mar. 2014 Gabriel Oprea: NU mi-am dorit sa fiu ministrul Afacerior Interne
04 mar. 2014 Două portavioane americane au ajuns in portul Pireu
04 mar. 2014 Tratatul cu Ucraina permite Rusiei să aibă până 25.000 de militari în Crimeea - oficiali rusi
04 mar. 2014 Moscova lansează proiectul unui pod care leagă Rusia de Crimeea
04 mar. 2014 Gazprom VA ANULA din aprilie TARIFE PREFERENTIALE la gaze pentru Ucraina
04 mar. 2014 Estonia: Premierul A DEMISIONAT
04 mar. 2014 Vladimir Putin: Viktor Ianukovici este singurul presedinte LEGITIM al Ucrainei. Exercitiile militare ruse erau planificate. Trupele ruse si cele ucrainene vor fi de aceeasi parte a baricadei
04 mar. 2014 Ministrul desemnat al Finantelor, Ioana Petrescu: Munca este mult prea fiscalizată. Sprijin reducerea CAS cu 5 puncte din iulie
04 mar. 2014 Viktor Ianukovici a cerut ajutorul militar al Moscovei, sustine ambasadorul rus la ONU
03 mar. 2014 Avioane de vânătoare rusești AU VIOLAT în două rânduri spațiul aerian al Ucrainei
03 mar. 2014 Plagiatul lui Victor Ponta, pe masa judecatorilor Inaltei Curti
03 mar. 2014 Guvernul Ponta III: Ministrul Finantelor - Ioana Petrescu (34 de ani), ministru delegat pentru Energie - Razvan Nicolescu (36 ani), ministrul Tineretului si Sportului - Gabriela Szabo
03 mar. 2014 Flota rusă la Marea Neagră este bună pentru INTIMIDAEA vecinilor, dar nu face faţă NATO - analiza Washington Post
03 mar. 2014 SUA NU vor trimite trupe în Ucraina
03 mar. 2014 Seful interimar de la TVR, ACUZAT de jurnalistul Mihai Radulescu de incompetenta, folosirea abuziva a resurselor si acte ce servesc interese clientelare
03 mar. 2014 Prevederi ale acordului USD-UDMR
03 mar. 2014 Rusia a urcat dobânda cheie cu 1,5 puncte in contextul in care rubla şi bursa de la Moscova scad puternic
03 mar. 2014 Negocierile USD - UDMR în impas, maghiarii vor Ministerul Sănătății - Surse
03 mar. 2014 Nave militare ruse, inclusiv submarine, efectuează exerciţii cu muniţie reală în Marea Baltică
03 mar. 2014 Guvernul Ponta III: Programul politic ramane cel aprobat de parlament in 21 decembrie 2012
03 mar. 2014 Cererea lui Adrian Năstase de CONTOPIRE a pedepselor, AMANATA pentru 31 martie
03 mar. 2014 Angela Merkel, despre Putin: Nu are contact cu realitatea, e in alta lume
03 mar. 2014 Criza CRIMEEA. Occidentul face bloc comun după declaraţia de război a Rusiei faţă de Ucraina. Putin a discutat cu Merkel. Rusia NU vrea război cu Ucraina
03 mar. 2014 Criza CRIMEEA. Occidentul face bloc comun după declaraţia de război a Rusiei faţă de Ucraina. Putin a discutat cu Merkel. Rusia NU vrea război cu Ucraina
03 mar. 2014 Franța NU suspendă livrările de armament către Moscova
03 mar. 2014 Instanța a rămas în pronunțare în dosarul în care Victor Ponta a fost reclamat că a plagiat
03 mar. 2014 Preşedintele Dumei de Stat: DEOCAMDATA, nu este necesară o intervenţie militară rusă în Ucraina
03 mar. 2014 Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, URMARIT PENAL. DNA impune control judiciar în cazul său
03 mar. 2014 Vasile Blaga: USL-ul nu avea cum să reziste. S-a născut din URA a faţă de preşedinte
03 mar. 2014 Şedinţa USD, convocată la 14.30. Se discuta intrarea UDMR la guvernare
03 mar. 2014 SUA cer trimiterea imediată a unor observatori OSCE în Ucraina
03 mar. 2014 Victor Ponta: De la PC voi propune un tânăr tehnocrat, iar de la UNPR un om experimentat
03 mar. 2014 Dosarul Hidroelectrica: DIICOT cere condamnarea lui Şereş pentru complicitate la abuz în serviciu
03 mar. 2014 BEC RESPINGE înregistrarea alianţei electorale USD. Ponta: O să schimbăm denumirea alianţei, dar cu cine este asemănătoare?
03 mar. 2014 Premierul Ponta va anunța componența noului Guvern luni, la ora 16,30, la Parlament - SURSE
03 mar. 2014 Lista PDL pentru europarlamentare, deschisa de Theodor Stolojan, urmat de Monica Macovei, Traian Ungureanu si Marian-Jean Marinescu
03 mar. 2014 Crin Antonescu: PNL va vota IMPOTRIVA noului Guvern
03 mar. 2014 UDMR a votat intrarea la guvernare. Kelemen: Vom avea vicepremier, Cultura, Mediul şi 14 secretari de stat
03 mar. 2014 Crimeea: O bază aeriană ucraineană a trecut, cu tot cu avioane, sub comanda republicii autonome Crimeea
03 mar. 2014 Victor Ponta: Dacă PNL se răzgândeşte şi revine la guvernare, refacem USL fără să dăm afară UDMR
03 mar. 2014 Flota rusă la Marea Neagră este bună pentru INTIMIDAEA vecinilor, dar nu face faţă NATO - analiza Washington Post
03 mar. 2014 Ultima formula de Guvern Ponta III: UDMR primeste ministerul Mediului si cel al Culturii. Nicolae Banicioiu, propus la Sanatate
03 mar. 2014 Anca-Ileana Ilinoiu, din nou în funcţia de consilier prezidenţial
03 mar. 2014 Lista PDL pentru europarlamentare, deschisa de Theodor Stolojan, urmat de Monica Macovei, Traian Ungureanu si Marian-Jean Marinescu
03 mar. 2014 Ucraina: Polițiștii de frontieră raportează o concentrare de vehicule blindate ruse la trecerea cu feribotul din Kerci
03 mar. 2014 Prevederi ale acordului USD-UDMR: Promovarea unei legi prin care autorităţile locale să poată arbora STEAGURI PROPRII
03 mar. 2014 UDMR a votat intrarea la guvernare. Kelemen Hunor: Vom avea vicepremier, Cultura, Mediul şi 14 secretari de stat
03 mar. 2014 PNȚCD propune formarea unui guvern de uniune națională
02 mar. 2014 Rusia a declansat UN RAZBOI MEDIATIC pentru a-și justifica acțiunile din Crimeea - comentariu AFP
02 mar. 2014 Victor Ponta: UDMR va intra LA GUVERNARE şi va avea portofolii de miniştri
02 mar. 2014 Traian Băsescu: Voi face tot ce ţine de mine pentru o instalare CONSTITUTIONALA a Guvernului
02 mar. 2014 Franța și Marea Britanie și-au suspendat participarea la reuniunile pregătitoare ale summitului G8 de la Soci
02 mar. 2014 China face apel la respectarea reglementărilor internaţionale in criza ucraineana
02 mar. 2014 Traian Băsescu: Cerem Rusiei INCETAREA manevrelor militare la adresa Ucrainei. Romania apreciaza ca propria ei SECURITATE poate fi AMENINTATA pe termen mediu si lung