Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Contescu, Mediafax

Recomanda:
794 articole publicate pe Mediafax 330 in ian. 2022
Data Articol
31 ian. 2022 Zeci de copii internaţi la Spitalul Fundeni vor beneficia de o secţie nouă şi modernă de nefrologie
30 ian. 2022 Vizita istorică a preşedintelui israelian Herzog în Emiratele Arabe Unite: „Aduc un mesaj de pace cu mine”
30 ian. 2022 Washington a tăiat ajutorul pentru Egipt cu 130 de milioane de dolari
30 ian. 2022 Canada a luat foc: Ottawa, sub asediul camionagiilor şi al anti-vacciniştilor. Premierul Trudeau, escortat într-un loc secret
30 ian. 2022 Nikolai Patruşev: „Moscova nu ameninţă Kievul, nu vrem război”. Dar rezerviştii ucraineni se pregătesc prin păduri
30 ian. 2022 Rafael Nadal a câştigat titlul la Australian Open şi este cel mai titrat jucător de tenis din istorie
30 ian. 2022 Fotografii şocante publicate de iubita lui Greenwood, fotbalistul echipei Manchester United: „Iată ce mi-a făcut”
30 ian. 2022 Alegeri în Portugalia. Ţara este model din Europa pentru managementul Covid, dar oamenii continuă să emigreze
30 ian. 2022 A fost descoperit un „obiect” nemaivăzut până acum în Calea Lactee
30 ian. 2022 50 de ani de la Duminica sângeroasă, o rană care încă doare
30 ian. 2022 VIDEO Pedeapsă de Evul Mediu în India: o tănără a fost violată şi a defilat în public cu o „ghirlandă” din pantofi
30 ian. 2022 Un român este pe primul loc în campionatul Ungariei
30 ian. 2022 Mihăilă, de la Parma la Atalanta. Românul sare din Serie B la o formaţie de Liga Campionilor
30 ian. 2022 UPDATE / Fotbalistul Mason Greenwood a fost arestat. Iubita lui a publicat fotografii despre agresiunile comise asupra sa de fotbalistul echipei Manchester United
30 ian. 2022 Riscul tatuajelor: desenele pot fi îndepărtate de piele, dar nu mereu şi din corp
30 ian. 2022 FCSB a surclasat-o pe Dinamo, în Derby-ul României la fotbal „Câinii” se laudă cu o premieră
29 ian. 2022 Acuzaţii grave la adresa lui Edward Iordănescu. Noului selecţioner i se reproşează că a devalizat clubul Pandurii
29 ian. 2022 Scenariile conflictului Rusia-Ucraina: între anexarea Donbasului şi atacul hibrid asupra Kievului
29 ian. 2022 Scotland Yard cere cenzurarea raportului despre „partygate”-ul lui Boris Johnson
29 ian. 2022 COMENTARIU Lelia Munteanu: „La ce vă trebuie NATO?”
29 ian. 2022 Depresia în timpul sarcinii poate fi prezisă de analizele de sânge
29 ian. 2022 5 motive pentru care ar trebui să mâncăm hummus
29 ian. 2022 Riscurile care decurg din consumul excesiv de ceai verde
29 ian. 2022 Consternare în Franţa, după ce fotograful Renè Robert a căzut pe o stradă din Paris. A murit de hipotermie, după ce nimeni nu l-a ajutat timp de 9 ore
29 ian. 2022 Dat în urmărire internaţională, omul de afaceri Ioan Neculaie a fost prins în Grecia
29 ian. 2022 O femeie care lucra într-o bancă, concediată pentru că făcea filme deocheate. Angajata se consideră discriminată
29 ian. 2022 Cum au procedat „rechinii imobiliari”, ca să poată câştiga licitaţia pentru stadionul „Extensiv”. Filmul evenimentelor
29 ian. 2022 Cum l-a băgat în formă pe Thanasi Kokkinakis, campion la dublu la Australian Open, un turneu românesc
29 ian. 2022 Camerun s-a calificat în semifinalele Cupei Africii pe Naţiuni cu un fost antrenor din Liga 1
29 ian. 2022 GALERIE FOTO New York este sub zăpadă de vineri. O furtună mătură coasta de est a Americii
28 ian. 2022 Xiomara Castro a depus jurământul ca prima-femeie preşedinte a Hondurasului. Ce promisiune le-a făcut supuşilor săi
28 ian. 2022 A murit Melanie Ham, influencera care îi învăţa pe americani să croşeteze. Avea 800.000 de urmăritori pe Youtube
28 ian. 2022 DEZVĂLUIRE Încă o sinucidere din cauza jocurilor de noroc. Complicitatea statului român, care ţine la „saltea” milioane de euro destinate exclusiv pentru prevenţie
28 ian. 2022 Picasso intră în lumea criptoartei
28 ian. 2022 Cercetătorii se străduiesc să afle dacă există o legătură între consumul de carne şi scleroza multiplă
28 ian. 2022 Criza din Ucraina: „Risc ofensiv rusesc la mijlocul lunii februarie”. Ce moment-cheie aşteaptă oamenii lui Putin
28 ian. 2022 Expertul Kupchan a intrat în mintea lui Putin: „Pregăteşte schimbarea regimului de la Kiev”
28 ian. 2022 VIDEO Emoji-ul cu bărbatului „însărcinat” a produs deja primele controverse
28 ian. 2022 A condus maşina timp de 70 de ani, fără a avea permis de conducere
27 ian. 2022 Scandal înainte de Olimpiada de Iarnă: COSR a suspendat finanţarea la Federaţia de Schi
26 ian. 2022 Cancerele sistemului digestiv sunt în creştere în rândul tinerilor. Cifre îngrijorătoare vin din Australia: „Nu cunoaştem cauzele”
26 ian. 2022 Reacţiile ciudate avute de pacienţi, după ce au fost minţiţi că s-au vaccinat cu un ser anti-COVID
26 ian. 2022 VIDEO Rusia face noi exerciţii militare la graniţa cu Ucraina: a adus tancuri în regiunea Rostov
26 ian. 2022 Mandat de arestare pentru Oleg, fratele disidentului rus Alexei Navalny
26 ian. 2022 Cea mai bună clădire nouă din lume este un spital de cărămidă din Bangladesh
26 ian. 2022 Actriţa sărutată de Richard Gere a scăpat de acuzaţiile de obscenităţi
26 ian. 2022 Robert Kennedy Jr a comparat vaccinurile COVID cu Holocaustul
26 ian. 2022 Tim Cook, CEO-ul Apple, urmărit şi ameninţat de o femeie în vârstă de 45 de ani
26 ian. 2022 Mandat de arestare pentru Oleg, fratele disidentului rus Alexei Navalnîi
26 ian. 2022 O altă minciună îl ameninţă pe Boris Johnson: întâmplare cu câini şi cu pisici
26 ian. 2022 O căsătorie în metavers va avea loc în India: mirele - pasionat de criptomonede, mireasa - dezvoltator de software
25 ian. 2022 Istanbul, un oraş paralizat de zăpadă. Măsura extremă luată de Prefectură i-a şocat pe cetăţeni
25 ian. 2022 Poliţia fake news: A apărut prima agenţie de apărare psihologică împotriva dezinformarii Poliţia fake news: A apărut prima agenţie de apărare psihologică împotriva dezinformarii
25 ian. 2022 Cum să-ţi spionezi copilul. Huawei a inventat rucsacul inteligent care urmăreşte mişcările elevilor
25 ian. 2022 VIDEO Trevor Jacob, youtuber investigat pentru o presupusă nebunie: „A prăbuşit un avion doar pentru a obţine mai multe click-uri”
25 ian. 2022 Milionarii de pe YouTube care au obţinut cei mai mulţi bani în 2021
25 ian. 2022 Shapovalov, furios pe Nadal şi pe arbitrul Berbandes: „Primeşte întotdeauna un tratament preferenţial”
25 ian. 2022 Shapovalov, furios pe Nadal şi pe arbitrul Bernandes: „Primeşte întotdeauna un tratament preferenţial”
25 ian. 2022 Ianis Hagi a suferit o accidentare gravă şi va lipsi 6 luni de pe gazon
25 ian. 2022 Scotland Yard l-a luat la ochi pe Boris Johnson şi a deschis anchetă împotriva premierului britanic
25 ian. 2022 VIDEO Edi Iordănescu, prezentat oficial ca noul antrenor al naţionalei de fotbal a României
25 ian. 2022 Curtea Supremă a statului New York a respins obligativitatea purtării măştii în locuri publice: „Guvernatorul nu are autoritatea să o impună”
25 ian. 2022 Echipa feminină de fotbal Maka din Paraguay rupe barierele
25 ian. 2022 Blue Boy: pictura Gainsborough, expusă din nou la Londra după 100 de ani
25 ian. 2022 Macron şi Scholz îl ameninţă pe Putin: „Dacă există o agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, va exista şi un răspuns”
25 ian. 2022 Demisie la CS Universitatea Craiova: „S-a făcut o nedreptate”
24 ian. 2022 LIVE Simona Halep - Alize Cornet, în optimile de finală la Australian Open. Se joacă set decisiv
24 ian. 2022 Un proverb l-a înfuriat teribil pe Erdogan. Oamenii săi s-au dus în miez de noapte şi au ridicat-o pe femeia care l-a recitat
24 ian. 2022 Un proverb despre un bou l-a înfuriat teribil pe Erdogan. Oamenii săi s-au dus în miez de noapte şi au ridicat-o pe femeia care l-a recitat
24 ian. 2022 În Chile, femeile au luat cu asalt posturile cheie din guvern
24 ian. 2022 Simona Halep, eliminată de Alize Cornet în optimile de finală la Australian Open
24 ian. 2022 VIDEO Ce păţeşte miliardarul ceh şi-a făcut de cap pe o autostradă din Germania: a zburat cu 417 km/h cu Bugatti Chiron-ul său de 1500 CP
24 ian. 2022 VIDEO Ce păţeşte miliardarul ceh şi-a făcut de cap pe o autostradă din Germania: a zburat cu 417 km/h cu Bugatti Chiron-ul său de 1500 CP
24 ian. 2022 VIDEO Ce păţeşte miliardarul ceh care şi-a făcut de cap pe o autostradă din Germania: a zburat cu 417 km/h cu Bugatti Chiron-ul său de 1500 CP
24 ian. 2022 Sinead O’Connor a fost internată în spital: „Fiul meu a murit doar din cauza mea. Nu mai merit să trăiesc"
24 ian. 2022 Infecţiile rezistenţe la antibiotice ucid peste 1,2 milioane de oameni pe an
24 ian. 2022 SONDAJ: Ruşii nu vor război cu Ucraina. De ce conflictul este considerat iminent
24 ian. 2022 A murit călugărul vietnamez Thich Nhat Hanh, cel mai popular maestru zen din lume
24 ian. 2022 Simona Halep, probleme mari de sănătate la meciul din „optimi”
24 ian. 2022 Navigatorul francez Jean-Jacques Savin este dat dispărut
24 ian. 2022 Cazul Assange: Marea Britanie îi acordă un nou recurs împotriva extrădării în SUA
21 ian. 2022 Donarea de sânge, oprită de fake news: Sângele vaccinaţilor coagulează
21 ian. 2022 Tensiune în Ucraina: Bursele ruseşti prevăd război
21 ian. 2022 Cântarele din pieţele bucureştene, la control. Administraţia i-a luat la puricat pe comercianţii care vând în unităţile primăriei
21 ian. 2022 Dezastru ecologic în Peru: 6.000 de barili de petrol s-au scurs în mare. Preşedintele ţării a intervenit
21 ian. 2022 RECORD MONDIAL Un pacient a suferit de COVID timp de 300 de zile: „Acum pot să merg pe jos maximum 15 minute”
21 ian. 2022 Jeff Bezos investeşte 3 miliarde de dolari în Altos Labs, startup-ul care „prelungeşte viaţa” cu 50 de ani
21 ian. 2022 Florin Cîţu vorbeşte din nou despre criză economică în România
21 ian. 2022 Pamela Anderson divorţează şi de al 5-lea bărbat. Povestea tuturor mariajelor
21 ian. 2022 Epava navei Montgomery îi sperie pe britanici: este plină cu material exploziv
21 ian. 2022 LIGA 1 Dinamo nu-şi revine nici în 2022. Greşeală de arbitraj contra „câinilor roşii”
21 ian. 2022 LIGA 1 Dinamo nu-şi revine nici în 2022. Greşeală mare de arbitraj contra „câinilor roşii”
20 ian. 2022 Mario Jardel s-a drogat sub nasul lui Laszlo Boloni: „Am consumat cocaină timp de 7 zile”
20 ian. 2022 Pedofilie în arhiepiscopia Münchenului: cel puţin 497 de victime
20 ian. 2022 Numărul morţilor de COVID este mult mai mare decât cel comunicat oficial. Revista „Nature” anunţă cifre înspăimântătoare
20 ian. 2022 Protest inedit în Olanda: Muzeul Van Gogh s-a transformat în salon de coafură
20 ian. 2022 138 de cupluri din Sectorul 6 al Capitalei vor să adopte un copil
20 ian. 2022 Şi englezii se tem de război: o incursiune a Rusiei în Ucraina ar fi un dezastru pentru lume
20 ian. 2022 Un cuplu celebru de la Hollywood s-a despărţit din pricina vaccinului. Ea susţine că serul introdus în corp conţine organisme care produc boli grave
20 ian. 2022 Se solicită convocarea de urgenţă a CSAT pentru conflictul Rusia-Ucraina: mesajele pe Twitter nu ţin loc de analiză de securitate
20 ian. 2022 VIDEO Rusia turează motoarele: Marina a difuzat imagini de la exerciţiile cu rachete Kalibr
20 ian. 2022 Australia n-are milă de nimeni: viza de intrare îi va fi respinsă unui alt nume mare din sport
20 ian. 2022 VIDEO Rusia îşi turează motoarele: Marina a difuzat imagini de la exerciţiile cu rachete Kalibr
19 ian. 2022 Descoperire la Harvard: „efectul nocebo”, de care mulţi pacienţi suferă după vaccinul anti-COVID
19 ian. 2022 Banda „Aspirantul” l-a asasinat pe ambasadorului Italiei în Congo. Scopul era să-l răpească şi să ceară o răscumpărare de un milion de dolari
19 ian. 2022 Expert în relaţii internaţionale: Rusia nu va câştiga războiul cu Ucraina
19 ian. 2022 Scandalul Pegasus : cetăţeni israelieni spionaţi fără mandat
19 ian. 2022 Legendara Brigitte Bardot, 87 de ani, refuză vaccinul. A plecat în Africa folosind un certificat fals
19 ian. 2022 Netflix creşte preţurile în Statele Unite: se vor mări şi în România?
19 ian. 2022 Adio, Marte! În spaţiu, astronauţii pierd prea multe globule roşii, declanşând diverse suferinţe
19 ian. 2022 Mijloacele de transport în comun din Bucureşti, luate cu asalt de controlori şi de poliţişti locali
19 ian. 2022 Novak Djokovic a apărut la o slujbă religioasă, după expulzarea de la Melbourne
19 ian. 2022 Preţul mondial al ţiţeiului a sărit în aer, după explozia conductei de petrol Kirkuk-Ceyhan
19 ian. 2022 Împuşcături pe străzile din Nisa, în timpul unui raid al Poliţiei
19 ian. 2022 Donald Trump, acuzat de „practici frauduloase şi înşelătoare”: şi-ar fi umflat valoarea „din pix”, ca să pară mai bogat
19 ian. 2022 Noi acuzaţii de hărţuire sexuală în imperiul lui Murdoch. „Ar trebui să dormim împreună”
19 ian. 2022 VIDEO Un candidat la Senatul SUA fumează marijuana în reclama sa electorală
19 ian. 2022 România are, în sfârşit, selecţioner: Edward Iordănescu a primit postul refuzat de alţi 4 antrenori înaintea lui
19 ian. 2022 Explozie la TV împotriva antivacciniştilor: idiotule, puneţi masca pe faţă!
19 ian. 2022 Explozie la TV împotriva antivacciniştilor: Idiotule, pune-ţi masca pe faţă!
19 ian. 2022 Recompense în bani şi găsirea sufletului pereche. Partidul Comunist este disperat să crească natalitatea Chinei
19 ian. 2022 Chinezii au scos pe piaţă carasul fără oase
18 ian. 2022 A murit Francisco Gento, legenda clubului de fotbal Real Madrid
18 ian. 2022 STUDIU: Metodă revoluţionară de diagnosticare a celui mai răspândit cancer în rândul bărbaţilor
18 ian. 2022 Din ce trăieşte Adrian Mutu, după ce a rămas fără venituri de 22.000 de euro pe lună
18 ian. 2022 Demenţa, fenomen pe cale să explodeze în lume: până în 2050, numărul cazurilor se va tripla
18 ian. 2022 Cât de sănătoase sunt ţigările electronice. Cu cât creşte riscul de bronşită şi probleme de respiraţie
18 ian. 2022 Cât de sănătoase sunt ţigările electronice. Risc sporit de bronşită şi probleme de respiraţie
18 ian. 2022 Experiment eşuat: Cum a distrus Danemarca vieţile a 22 de copii de eschimoşi
18 ian. 2022 Poliţia Română se plimbă cu maşini electrice. Autonomia asigură patrula pentru două schimburi
18 ian. 2022 A apărut Cobervax, vaccinul „low-cost”. Este destinat doar ţărilor sărace
18 ian. 2022 Marea Britanie a câştigat lupta cu COVID. Potrivit OMS, „se pare că sfârşitul pandemiei nu este prea departe”
18 ian. 2022 Cât de sănătoase sunt ţigările electronice. Reacţia experţilor după apariţia studiului
18 ian. 2022 Cântăreaţa Hanka Horkà s-a infectat voluntar cu COVID şi a murit. Fiul său îi ştie pe vinovaţi
18 ian. 2022 Cântăreaţa Hanka Horkà s-a infectat voluntar cu COVID şi a murit. Fiul său ştie cine sunt vinovaţii
18 ian. 2022 Un înalt oficial OMS taie din entuziasmul englezilor: „Pandemia este departe de a se fi încheiat”
18 ian. 2022 După Lituania, încă altă ţară europeană sfidează China şi se „înfrăţeşte” cu Taiwan
18 ian. 2022 Un star din NBA rămâne ferm pe poziţii: „Nu fac vaccinul”
18 ian. 2022 România nu îi permite schioarei Ana Monica Caill să meargă la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing. Federaţia sfidează TAS
18 ian. 2022 Spania, a treia ţară care îl trece pe Djokovic pe lista neagră
16 ian. 2022 Djokovic a plecat din Australia. Imagini de pe aeroportul din Melbourne
16 ian. 2022 Microsoft dă alarma în Ucraina: „Zeci de computere guvernamentale de la Kiev au fost infectate”
16 ian. 2022 Céline Dion suferă de spasme musculare misterioase. Vedeta şi-a anulat turneul din SUA din cauza problemelor de sănătate
16 ian. 2022 EXCLUSIV Bătaie cu topoare pe pământul lui Gigi Neţoiu de la Cetate
16 ian. 2022 Sorin Cîmpeanu nu susţine vaccinarea obligatorie: „Trebuie să fie un gest voluntar”
16 ian. 2022 GALERIE FOTO Maşină rămasă înţepenită pe plaja din Constanţa. Cât este amenda
16 ian. 2022 EXCLUSIV Bătaie cu topoare pe pământul lui Gigi Neţoiu de la Cetate. Ciobanii i-au atacat pe paznicii domeniului
16 ian. 2022 Ce dietă urmează Sharon Stone de arată excepţional la 64 de ani
16 ian. 2022 Maşina comandată de preşedintele Toyota se produce în doar 500 de exemplare
16 ian. 2022 Cutremur violent lângă Muntele Athos. Şocul seismului a fost resimţit în Atena
16 ian. 2022 Ministrul Sorin Cîmpeanu nu susţine vaccinarea obligatorie: „Trebuie să fie un gest voluntar”
16 ian. 2022 VIDEO Scenă incredibilă la Bruxelles: femeie împinsă pe linia de metrou, trenul s-a oprit la câţiva metri!
16 ian. 2022 Programul de detoxifiere de 7 zile promovat de Gwyneth Paltrow: purifică organismul şi îl reîncarcă cu energie
16 ian. 2022 Incendiu de vegetaţie în Tulcea. Au fost afectat 4 hectare de pământ
16 ian. 2022 Donald Trump a revenit în forţă: a numit-o „nebună şi coruptă” Nancy Pelosi şi a promis că „în 2024, vor fi cele mai importante alegeri din istoria Americii”
16 ian. 2022 Ucraineni prinşi cu teste anti-COVID false la intrarea în România
16 ian. 2022 Ruşii nu cad la pace cu occidentalii. 100.000 de soldaţi aşteaptă semnalul de luptă la graniţa cu Ucraina
16 ian. 2022 Cum va funcţiona vaccinarea obligatorie în Austria. Amenzi de până la 3.000 de euro, dar nu mai mult de 4 ori într-un an
16 ian. 2022 Proteste puternice în Olanda împotriva restricţiilor sanitare. Fermierii au venit cu tractoarele
16 ian. 2022 Un politician francez a cerut şcoli speciale pentru persoanele cu dizabilităţi şi scoatea limbii engleze din programa de învăţământ
16 ian. 2022 ANCHETĂ Tun pe piaţa imobiliară din Craiova: un stadion legendar al României, vândut la un preţ de nimic. Fiica lui Victor Piţurcă, implicată
15 ian. 2022 VIDEO A donat un rinichi mamei iubitei sale, iar ce a urmat a stârnit Internetul
15 ian. 2022 O pagină cu „Spider Man” s-a vândut cu 3,3 milioane
15 ian. 2022 Naştere de urgenţă într-un avion. Copilul s-a născut în timpul zborului: „Un miracol”
15 ian. 2022 O pagină cu „Spider Man” s-a vândut cu 3,3 milioane de dolari
15 ian. 2022 VIDEO Donald Trump, „ucis” pe site-ul oficial al ayatollahului Ali Khamenei
15 ian. 2022 VIDEO Inovaţie la Beijing. Tăiţei chinezeşti sunt serviţi din tavan
15 ian. 2022 Recursul lui Novak Djokovic, judecat la miezul nopţii
15 ian. 2022 Creşte valul anti-Djokovic. După Tsitsipas şi Nadal, o jucătoare importantă s-a luat de sârb
15 ian. 2022 Chirurgul care îşi punea iniţialele cu laser pe organele pe care le transplanta
15 ian. 2022 Antibioticul Zithromax dispare din farmacii, deşi nu este recomandat anti-Covid
15 ian. 2022 VIDEO Manchester City calcă totul în picioare în Anglia: a bătut-o şi pe campioana Europei
15 ian. 2022 Bacterie luată de pacienţi, după o operaţie de cataractă. Reacţie: li s-a inflamat globul ocular
15 ian. 2022 Simptomele Omicron: dureri în gât, febră şi tuse mai frecvente decât la varianta Delta. Datele oficiale
15 ian. 2022 Poliţiştii, pericol public. Încă un agent a provocat accident, apoi a refuzat recoltarea probelor
15 ian. 2022 Chris Evert a făcut un anunţ şocant: „Am cancer ovarian. Fac chimioterapie”
15 ian. 2022 Locul din Los Angeles în care sunt furate mii de pachete pe zi. Pagube de milioane de dolari
15 ian. 2022 Victorie la scor pentru CSM Bucureşti, în Liga Campionilor la handbal
15 ian. 2022 VIDEO Petrecere în faţa Downing Street cu măşti Boris Johnson
15 ian. 2022 Marea Britanie renunţă la certificatul verde de pe 26 ianuarie. Englezii vor avea de respectat o singură obligaţie
15 ian. 2022 Marea Britanie renunţă la certificatul verde din 26 ianuarie. Englezii vor avea de respectat o singură condiţie obligatorie
15 ian. 2022 Un bărbat înarmat a luat ostatici într-o sinagogă din Texas
15 ian. 2022 A murit Nino Ceruti. Celebrul stilist italian a decedat la vârsta de 91 de ani
14 ian. 2022 Atentat împotriva lui Conor McGregor. Cocktailuri Molotov aruncate în pub-ul „The black forge”
14 ian. 2022 Lovitură primită de Joe Biden: Curtea Supremă a SUA respinge decizia privind vaccinarea obligatorie în marile companii
14 ian. 2022 Florin Cîţu, anunţ pentru români în criza energiei: Nu puteţi scăpa fără plata facturilor şi a penalităţilor
14 ian. 2022 Cum apare România pe hartă epidemiologică a Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor
14 ian. 2022 Nicio jucătoare din România n-a trecut de calificări la Australian Open
14 ian. 2022 Mike Pompeo a slăbit peste 40 de kg în 6 luni cu dieta „do it yourself”
14 ian. 2022 Trenul Maya, destinat relansării turismului mexican, reprezintă deja un caz internaţional
14 ian. 2022 Asasinul lui Robert Kennedy rămâne după gratii. Lui Sirhan Sirhan i s-a refuzat eliberarea condiţionată
14 ian. 2022 BREAKING NEWS. Viza lui Novak Djokovic a fost refuzată pentru a doua oară
14 ian. 2022 BREAKING NEWS. Viza lui Novak Djokovic a fost refuzată pentru a doua oară de Australia. Ce se întâmplă cu liderul mondial al tenisului
14 ian. 2022 Renata Voracova, jucătoarea de tenis căreia australienii i-au anulat vizat, face noi acuzaţii: „Am fost tratată ca un criminal, a fost un coşmar”
14 ian. 2022 Novak Djokovic va fi audiat de Oficiul de Imigrare. De ce are şanse mici să evite expulzarea
14 ian. 2022 Cazul Djokovic, în şedinţă de urgenţă la Melbourne. Sârbul ar putea fi audiat mâine de Oficiul de Imigrare
14 ian. 2022 Cazul Djokovic, în şedinţă de urgenţă la Melbourne. De ce are şanse mici să evite expulzarea
14 ian. 2022 Modelul Valentina Boscardin a murit de COVID la vârsta de 18 ani. Făcuse vaccinul şi nu avea afecţiuni anterioare
14 ian. 2022 Cazul Djokovic, în şedinţă de urgenţă. Autorităţile din Australia au decis să nu-l expulzeze, iar sârbul are mâine interviu cu oficialii de la Imigrare
14 ian. 2022 Cazul Djokovic, în şedinţă de urgenţă. Autorităţile din Australia au decis să nu-l expulzeze, iar Curtea Federală îi va decide duminică viitorul
13 ian. 2022 Belgia, aproape de o măsură unică: adio tratament preferenţial pentru pacienţii Covid
13 ian. 2022 Inter Milano a câştigat Supercupa Italiei învingând-o pe Juventus Torino
13 ian. 2022 Real Madrid a învins-o pe Barcelona în primul „El Clasico” pentru antrenorul Xavi
13 ian. 2022 Patrice Evra face dezvăluiri din fotbal: „În fiecare echipă sunt cel puţin doi gay”
13 ian. 2022 Provincia din Canada în care ai nevoie de vaccin, ca să poţi cumpăra alcool sau marijuana
13 ian. 2022 Spania schimbă strategia în pandemie: trataţi virusul ca pe o gripă
13 ian. 2022 Porcul a cărui inimă a fost transplantată la om a fost modificat genetic
13 ian. 2022 Record de căldură pentru oceane: „7 bombe atomice pe secundă”
13 ian. 2022 Protest la guvern declanşat de salariile nemajorate. Se forţează greva în învăţământ
13 ian. 2022 Endemie, epidemie şi pandemie. Care sunt diferenţele dintre aceşti 3 termeni
13 ian. 2022 Novak Djokovic şi-a aflat adversarul din primul tur de la Australian Open
13 ian. 2022 Simona Halep va înfrunta o poloneză, la debutul în turneul de la Australian Open
13 ian. 2022 LIVE Novak Djokovic este în aşteptarea deciziei privind viza de intrare în Australia. Iată scenariile posibile
13 ian. 2022 Jenna Jameson, fostă vedetă a filmelor pentru adulţi, nu mai poate merge: „Am sindromul Guillain-Barré”
13 ian. 2022 Cântăreaţa Ronnie Spector, fondatoarea grupul The Ronettes, a murit de cancer
13 ian. 2022 Teroare pe străzile dintre Belgia şi Olanda: un tânăr evadat din închisoare a fost ucis de gloanţele poliţiei
13 ian. 2022 Tsitsipas îl distruge pe Djokovic: „Şi-a făcut propriile reguli, făcându-ne să părem proşti”
13 ian. 2022 Tsitsipas îl distruge pe Djokovic: „Şi-a făcut propriile reguli, făcându-ne să părem nişte proşti”
11 ian. 2022 A murit preşedintele Parlamentului European. Italianul David Sassoli avea 65 de ani
11 ian. 2022 Turkmenistan vrea să închidă Poarta Iadului, un crater de foc vechi de jumătate de secol
11 ian. 2022 AUSTRALIAN OPEN Româncele au pierdut pe capete în calificări
11 ian. 2022 O soţie de fotbalist şi-a recunoscut public boala: „Îmi ia 10 ore să citesc o pagină”
11 ian. 2022 Influencera MavaChou s-a sinucis, după ce a fost hărţuită pe Internet
11 ian. 2022 AUSTRALIAN OPEN Româncele au pierdut pe capete în calificări. Meci dramatic pentru Irina Fetecău
11 ian. 2022 Preşedintele Mexicului are Covid pentru a doua oară. A ieşit în public fără mască
11 ian. 2022 Ikea ia măsuri îmăptriva angajaţilor nevaccinaţi: „Salariu minim pentru cei aflaţi în izolare”
11 ian. 2022 Ikea ia măsuri împotriva angajaţilor nevaccinaţi: „Salariu minim pentru cei aflaţi în izolare”
11 ian. 2022 Scandal internaţional la MasterChef: au gătit carnea unor animale sălbatice protejate de lege
11 ian. 2022 BMW a depăşit Mercedes şi a recuperat titlul de cel mai bine vândut brand premium din lume
11 ian. 2022 În Arabia Saudită, femeile au primit „dezlegare” să conducă taxiuri
11 ian. 2022 Emma Răducanu, umilită la prima apariţie din 2022
11 ian. 2022 Premierul Boris Johnson, acuzat că a luat parte la o petrecere scandaloasă în pandemie
11 ian. 2022 Pandemia a stricat preţurile. Miliardarul indian Ambani cumpără hotelul Mandarin din New York cu 98 de milioane de dolari
10 ian. 2022 Australian Open, calificări. Duel 100% românesc în turul doi: Bara - Ignatik
10 ian. 2022 Misterul Nazarbayev în Kazahstan: nimeni nu mai ştie unde se află fostul preşedinte
10 ian. 2022 Varianta „Deltacron” din Cipru este „sora” lui Omicron din Danemarca. Ce se ştie despre noile tulpile
10 ian. 2022 Povestea Prinţesei Basma, eliberată din arest, după ce a fost reţinută timp de 3 ani fără motiv
10 ian. 2022 Fenomenul ciudat care are loc Polul Nord: mii de fulgere cad într-un loc neobişnuit
10 ian. 2022 Uniunea Europeană declanşează vineri „revoluţia verde”. Sunt prevăzute amenzi de până la 25.000 de euro
10 ian. 2022 20 de ani de Guantanamo, cruciada Americii împotriva terorismului
10 ian. 2022 Criza Rusia-Ucraina, la punctul de fierbere. NATO: „Trebuie să fim pregătiţi de o ciocnire”
10 ian. 2022 Se demolează sute de garaje în Sectorul 6, pentru a fi făcute noi locuri de parcare
07 ian. 2022 În Peru, COVID-19 a lăsat orfani 100.000 de copii
07 ian. 2022 Jair Bolsonaro se împotriveşte vaccinării celor mici: „Niciun copil nu a murit de COVID. Nu-mi voi vaccina fiica”. Preşedintele Braziliei le-a declarat război celor de la Pfizer
07 ian. 2022 VIDEO Un cântec israelian care îşi bate joc de imigranţii ruşi a produs revoltă, devenind caz politic
07 ian. 2022 Studiu din Marea Britanie: COVID-19 a crescut riscul de a muri cu 40%
07 ian. 2022 Nou termen pentru desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ)
07 ian. 2022 Europa renunţă la producţia de cărbune. Ultima ţară care promite să caute alte surse de energie
07 ian. 2022 Taiwan a cumpărat 20.000 de sticle de rom lituanian. Cui i-a fost adresată „aroganţa”
07 ian. 2022 România şi Bulgaria, la coada Europei. Pe continent, 80% dintre adulţi sunt vaccinaţi cu două doze
07 ian. 2022 ŞTIRI PROASPETE DIN PANDEMIE Un studiu american confirmă zvonurile despre întârzierea ciclului menstrual după vaccinare
07 ian. 2022 Grădina Zoologică din Chile a vaccinat împotriva COVID-19 un urangutan şi 9 pisici mari
07 ian. 2022 Echipa lui Şumudică nu s-a făcut de râs pe terenul liderului din Turcia
07 ian. 2022 VIDEO Protest neobişnuit al apicultorilor: au eliberat roiuri de albine lângă palatul prezidenţial
07 ian. 2022 Revoltă în Kazahstan. Protestatarii au dărâmat statuia fostului preşedinte Nazerbayev
07 ian. 2022 Soldaţii armatei norvegiene poartă chiloţi purtaţi
07 ian. 2022 Soldaţii armatei norvegiene primesc lenjerie intimă purtată
06 ian. 2022 Petiţie pentru retragerea titlului de Sir lui Tony Blair. Fostul premier britanic este acuzat că a minţit pe toată lumea
06 ian. 2022 Începe Cupa Africii pe Naţiuni, prima mare competiţie sportivă din 2022. Spectacol pe continentul negru
06 ian. 2022 Kim Jong-un este de nerecunoscut. Liderul nord-coreean a slăbit drastic
06 ian. 2022 Ministrul Tanczos Barna a anunţat ce se întâmplă cu centralele de apartament. Statul vrea să le interzică
06 ian. 2022 Ai locuit în Sectorul 6 al Capitalei şi ai datorii infime? Primăria ţi-a pregătit o surpriză
06 ian. 2022 O asociaţie a pediatrilor europeni lansează un apel imperativ: „Vaccinaţi copiii sub 13 ani”
06 ian. 2022 Acuzat că este spion, analistul turc Metin Gurcan riscă ani grei de închisoare
06 ian. 2022 Naţionala de fotbal a României, aproape să găsească selecţioner. Ladislau Bölöni a venit în ţară, pentru a negocia contractul cu FRF
06 ian. 2022 Criptomoneda Bitcoin, pusă la pământ de căderea Internetului în Kazahstan
06 ian. 2022 Doliu la Hollywood. A murit Peter Bogdanovish, regizorul filmelor „The Last Picture Show” şi „What's Up, Doc?”
06 ian. 2022 Lista cu toate ţările lumii care au adoptat vaccinarea obligatorie a populaţiei: de la Indonezia la Micronezia. România s-a blocat la certificatul verde
06 ian. 2022 Lista cu toate ţările lumii care au adoptat vaccinarea obligatorie a populaţiei: de la Indonezia la Micronezia. România s-a blocat la certificatul verde
06 ian. 2022 Sfântul Ioan Botezătorul se sărbătoreşte pe 7 ianuarie. Care este semnificaţia numelui
05 ian. 2022 Ţara în care este acceptată o escapadă, fără ca partenera sau partenerul să poată cere divorţul
05 ian. 2022 Semnal de alarmă în Brazilia: dispare „pădurea cu susul în jos”
05 ian. 2022 Ultimul ordin al talibanilor: capete tăiate de manechinele în vitrină. „Sunt idoli interzişi”
05 ian. 2022 Semnal de alarmă din Brazilia: dispare „pădurea cu susul în jos”. Într-un an, s-a tăiat de 10 ori suprafaţa New York-ului
05 ian. 2022 Nouă acuzaţie în presa germană: Papa Benedict al XVI-lea ştia despre abuzul sexual dintr-una din eparhiile sale
05 ian. 2022 Drama fotbaliştilor. Fără privilegiile din timpul carierei, cad în depresie după retragere. Băutura, drogurile şi pariurile i-au distrus familia lui Danny Murphy
05 ian. 2022 Drama fotbaliştilor. Fără privilegiile din timpul carierei, cad în depresie după retragere. Băutura, drogurile şi pariurile i-au distrus familia lui Danny Murphy
05 ian. 2022 Câini împuşcaţi în cap, după ce au fost scoşi din circuitul curselor la pariuri
05 ian. 2022 Oamenii de ştiinţă de la Cambridge argumentează de ce pandemia se va încheia anul acesta
05 ian. 2022 Se întâmplă în Europa: Câini împuşcaţi în cap, după ce au fost scoşi din circuitul curselor la pariuri
05 ian. 2022 Mâncatul rapid dublează riscul de colesterol ridicat. Cât timp ar trebui să stăm la masă
05 ian. 2022 Gemenii Bogdanoff au decedat în decurs de 6 zile. Igor a murit primul de COVID, după fratele său, Grichka
05 ian. 2022 Vedete în Franţa, gemenii Bogdanoff au decedat în decurs de 6 zile. Igor a murit primul de COVID
05 ian. 2022 Dezvăluire: Pictorul misterios ascuns sub pseudonimul „Rhed” este fiul Madonnei
05 ian. 2022 EUROSTAT Europa îmbătrâneşte în ritm accelerat: doar 16% din populaţie are între 15 şi 29 de ani
05 ian. 2022 IMAGINI DIN VIITOR În Silicon Valley, ospătarii bolnavi de COVID au fost înlocuiţi cu roboţi
05 ian. 2022 Povestea răscolitoare a Vioricăi, moldoveanca vorbitoare de 6 limbi străine înmormântată fără preot la Florenţa
03 ian. 2022 Femeia care face milioane de euro din pariuri. A început cu bani împrumutaţi şi nu are remuşcări că ruinează alţi oameni
03 ian. 2022 Mercenarii lui Wagner pun mâna pe Africa. Folosesc metode brutale, precum violul şi jaful
03 ian. 2022 Top 3 cele mai afectate ţări de la începutul pandemiei
03 ian. 2022 Toate remediile ştiinţifice recomandate pentru revenirea din mahmureală. Lista medicului american Robert Swift
03 ian. 2022 Divorţul l-a costat pe Bill Gates locul pe podium în clasamentul bogaţilor. La despărţire, Melinda i-a luat acţiuni Microsoft
03 ian. 2022 Dosarul „Colectiv”: Sentinţa definitivă este aşteptată pentru astăzi
03 ian. 2022 Cum au primit arabii săptămâna de lucru de 4,5 zile şi schimbarea week-endului
03 ian. 2022 Divorţul l-a costat pe Bill Gates locul pe podium în clasamentul bogaţilor lumii. La despărţire, Melinda i-a luat acţiuni Microsoft
03 ian. 2022 Un studiu german despre COVID agită populaţia: varianta Omicron rezistă anticorpilor actuali
03 ian. 2022 Schimbări ale Codului Rutier în 2022: Absolvirea a 10 clase, condiţie penmtru obţinerea permisului
03 ian. 2022 11 vaci au fost furate de la o fermă din Bistriţa-Năsăud. Hoţii au între 36 şi 52 de ani
03 ian. 2022 Schimbări ale Codului Rutier în 2022: Absolvirea a 10 clase, condiţie pentru obţinerea permisului
03 ian. 2022 Dictatură în SUA până în 2030. Predicţia îi aparţine unui savant canadian Dictatură în SUA până în 2030. Predicţia îi aparţine unui savant canadian
03 ian. 2022 MINUNE O româncă din SUA l-a salvat pe antrenorul echipei canadiene de hochei Vancouver Canucks: „Mi-a schimbat viaţa”
02 ian. 2022 RECORD Cea mai în vârstă femeie din lume a împlinit azi 119 ani: a supravieţuit la 3 epidemii, două războaie mondiale şi a învins o tumoare. Care e secretul longevităţii
02 ian. 2022 VIDEO Revoltă în China împotriva Mercedes-Benz. O reclamă „a dat foc” reţelelor sociale
02 ian. 2022 Regina Elisabeta a premiat pentru prima oară un copil
02 ian. 2022 Despăgubiri de peste 280.000 de euro pentru o vioară furată de nazişti
02 ian. 2022 Veste mare transmisă de Yascha Mounk, politolog american expert în ascensiunea populismului: 2022 va aduce sfârşitul pandemiei
02 ian. 2022 Un rugbyst din naţionala Spaniei a căzut dintr-o clădire şi a murit la 32 de ani
02 ian. 2022 Greva foamei de 140 de zile l-a adus într-o stare gravă pe un deţinut
02 ian. 2022 Leo Messi are COVID-19. PSG are 4 jucători infectaţi cu virus
02 ian. 2022 Carnea otrăvită de broască ţestoasă a ucis 4 copii. Pescuitul ţestoaselor, interzis în Zanzibar
02 ian. 2022 Leo Messi are COVID-19. În lotul echipei PSG sunt 4 jucători infectaţi cu virus
02 ian. 2022 Împuşcături în Haiti: s-a tras în direcţia premierului Ariel Henry
02 ian. 2022 Câine închis într-o cuşcă şi aruncat în zăpadă, pentru a muri de frig şi de foame
02 ian. 2022 9 ani de la o copertă celebră. Bono: Internetul şi telefoanele mobile ne vor elibera de dictatori
02 ian. 2022 Omicron a dat năvală şi în Bulgaria. Primele cazuri depistate de vecinii de la sud de Dunăre
02 ian. 2022 A dat lovitura de Anul Nou cu mai puţin de un euro. Suma fabuloasă câştigată de o persoană la „păcănele”
02 ian. 2022 Arabii au însămânţat norii, iar ploile torenţiale inundă deşertul
01 ian. 2022 GALERIE FOTO Face surfing la 92 de ani. Povestea incredibilă a curajoasei Nancy Maherne
01 ian. 2022 Tendinţe de detoxifiere: Pokè, masa centenarilor, este combinaţia hawaiană cea mai căutată. Reţete pentru a scăpa de toxine
01 ian. 2022 O limbă folosită zilnic de 70.000 de oameni a devenit oficială la Bruxelles
01 ian. 2022 GALERIE FOTO Revelion 2022 în spital. Platouri cu „mâncare rece” în vremuri de pandemie
01 ian. 2022 Concertul de Anul Nou de la Viena, boicotat de cancelarul Austriei
01 ian. 2022 Mesajul lui Klaus Iohannis, la 15 ani de la intrarea României în UE. „Românii au cerut la unison libertate”
01 ian. 2022 Perioada de izolare a istovit-o pe Emma Răducanu. Decizia luată de jucătoare, înainte de Australian Open
01 ian. 2022 Doliu în Italia: A murit antreprenorul Calisto Tanzi, cel care a construit imperiul Parmalat
01 ian. 2022 Doliu în Italia: A murit antreprenorul Calisto Tanzi, cel care a construit imperiul Parmalat. Legătura cu Adrian Mutu
01 ian. 2022 Zeci de temerari au înotat în Lacul Baikal la -15°
01 ian. 2022 Franţa a trecut la conducerea Europei pentru următoarele 6 luni
01 ian. 2022 Marea Britanie, schimbare majoră în lupta cu virusul: Nu mai sunt restricţii, trebuie să trăim cu Covid
01 ian. 2022 VIDEO Englezii au început tare din prima zi a anului: dramatism în meciul Arsenal Londra - Manchester City