Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2024
2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2011
2010
2009

Daniel Guţă, Adevarul

Recomanda:
4545 articole publicate pe Adevarul 132 in nov. 2017
Data Articol
30 nov. 2017 Explicaţiile celor mai bizare inscripţii antice care i-au fascinat pe români. Ipoteze controversate despre modul în care comunicau strămoşii noştri
30 nov. 2017 Accident rutier cumplit produs de un tânăr. Doi oameni au murit în impactul frontal dintre două maşini
30 nov. 2017 Staţiunea unde turiştii pot schia de Ziua României doar dacă poartă tricolorul. Teleschiul este gratuit, dar „cine nu are tricolor, nu schiază”
30 nov. 2017 Ce sentinţă a primit consilierul local care şi-a pus angajaţii să voteze ilegal în mai multe secţii. A recunoscut faptele, dar a contestat pedeapsa
30 nov. 2017 Un tricolor de patru etaje a fost arborat la balconul unei familii din Valea Jiului, de Ziua României
30 nov. 2017 Ziua Naţională a României: ce cuprinde programul evenimentelor organizate în Deva şi Hunedoara
29 nov. 2017 Avertisment pentru turiştii din Sarmizegetusa Regia. Drumul spre cetatea dacică a fost îngropat în nămeţi, iar circulaţia este dificilă
29 nov. 2017 Opt hectare din fostul combinat siderurgic sunt scoase la licitaţie. O companie germană vrea să construiască o fabrică, pe terenul de 1,2 milioane lei
29 nov. 2017 Sărbătoare la primărie. Florin Oancea a depus jurământul şi a devenit, oficial, primarul Devei
29 nov. 2017 Tunelul impresionant de 800 de metri construit în vremea austro-ungarilor. Locul ascuns a rămas neschimbat la peste un secol de la inaugurare
29 nov. 2017 Tragedie la o vânătoare de mistreţi. Un poliţist chemat să alunge animalul sălbatic a împuşcat mortal un bărbat
29 nov. 2017 Scene cumplite într-un bar din municipiu. Doi bărbaţi înarmaţi cu topoare şi cuţite au devastat localul şi au terorizat un client
29 nov. 2017 Val de distrugeri în municipiu: containerele noi au fost incendiate, băncile din parc rupte şi coşurile de gunoi devastate
28 nov. 2017 Româncele care le-au sucit minţile turcilor: „Sunt atâtea fete frumoase că nu pot fi descrise. Fecioare cu obrazul ca bujorul şi cu buzele ca cireaşa”
28 nov. 2017 VIDEO Aproape 10.000 de pelerini la mormântul lui Arsenie Boca. Măicuţele i-au primit cu sarmale şi colaci, la comemorarea călugărului de la Prislop
28 nov. 2017 VIDEO Aproape 10.000 de pelerini la mormântul lui Arsenie Boca. Măicuţele i-au primit cu sarmale şi colaci, la comemorarea călugărului de la Prislop
28 nov. 2017 Ce preţ are Sarmizegetusa Regia. Autorităţile vor cheltui peste 46.000 de lei pentru evaluarea contabilă a fostei capitale a dacilor
28 nov. 2017 Femeie înşelată de un necunoscut care i s-a prezentat drept ginere. Victima a pierdut toţi banii din casă
28 nov. 2017 Centrul cultural din municipiu va fi redeschis  publicului după doi ani. Au fost reparate instalaţiile pentru care clădirea a rămas fără autorizaţii ISU
28 nov. 2017 Investiţie de cinci milioane de euro la Castelul Corvinilor. Ce condiţii a impus primăria pentru restaurarea monumentului istoric
27 nov. 2017 Staţiunea Straja are un nou telescaun. Investiţia va fi inaugurată de Ziua Naţională a României
27 nov. 2017 Mii de pelerini vin la mormântul lui Arsenie Boca. Au trecut 28 de ani de la moartea călugărului care a profeţit: „Va lua ţara foc de la Prislop”
27 nov. 2017 Accident grav pe şoseaua Deva – Lugoj, provocat de un tânăr şofer, intrat în depăşirea unui camion
27 nov. 2017 Şoselele de pe Valea Mureşului vor fi modernizate. Contractul de finanţare a investiţiei de 160 de milioane de lei va fi semnat cu ADR Vest
26 nov. 2017 Povestea maiorului Imre Hatvani, duşmanul de moarte al lui Avram Iancu. De ce a fost diabolizat de români după măcelul din 1849
26 nov. 2017 Un cerşetor care se prefăcea invalid în scaun cu rotile a furat o bicicletă. Poliţia locală l-a alergat pe străzile oraşului
26 nov. 2017 VIDEO Românul din munţi care trăieşte ca un vraci dac. Şi-a învăţat cele opt fiice să cunoască secretele plantelor vindecătoare ale strămoşilor
25 nov. 2017 Ce s-a ales de cel mai mare centru comercial din Deva anilor 2000. Mall-ul şi terenurile abandonate de mai mulţi ani au fost scoase la licitaţie
25 nov. 2017 Deliciile culinare din Transilvania medievală, într-o expoziţie la Castelul Corvinilor. Ce mâncăruri preparau strămoşii noştri
25 nov. 2017 FOTO Sarmizegetusa Regia şi-a schimbat înfăţişarea după prima ninsoare. Imaginile spectaculoase din vechea capitală a Daciei
25 nov. 2017 Mărturii din iadul lagărelor sovietice în care au ajuns etnicii germani, după război. Tragediile deportaţilor obligaţi la reconstrucţia URSS
24 nov. 2017 Snoavele cu preoţi care au făcut deliciul românilor de odinioară. Popa Cioric şi povestea pornografică a lui Ion Creangă
24 nov. 2017 Primăria cheltuie peste 100.000 de euro pe închirierea beculeţelor de sărbători. A început montarea podoabelor alb-albastre
24 nov. 2017 Două tinere de 20 de ani au fost sechestrate şi puse să se prostitueze într-un apartament. Proxeneţii au fost reţinuţi de Poliţie
24 nov. 2017 Compania germană alungată de consilieri este întoarsă din drum. Vânzarea terenului de pe ruinele combinatului va fi votată din nou
24 nov. 2017 Cursă de viteză prin localitate: un şofer a fost prins circulând cu 137 de kilometri pe oră
23 nov. 2017 VIDEO Peste 400 de pui de găină au ars de vii în incendiul care a cuprins o gospodărie
23 nov. 2017 Soarta fostului primar Mircia Muntean va fi decisă înainte de sărbători. De ce a cerut încetarea sentinţei de şase ani de închisoare
23 nov. 2017 VIDEO Noul patinoar a fost amenajat în faţa stadionului Michael Klein. Va fi deschis la începutul lunii decembrie
22 nov. 2017 Mărturii din viaţa bizară a principilor din Transilvania medievală. Cine a fost domnitorul diabolizat pentru cruzimea sa
22 nov. 2017 Copilă supusă perversiunilor de prietenii mai mari la jocul „Adevăr sau provocare”. Scenele au fost flmate cu telefonul mobil
22 nov. 2017 Mărturii din viaţa bizară a principilor din Transilvania medievală. Cine a fost domnitorul diabolizat pentru cruzimea sa
22 nov. 2017 Accident rutier grav pe DN 7: un autocar, un camion şi un autoturism s-au ciocnit. Doi oameni au fost răniţi, iar traficul este blocat
22 nov. 2017 Metodele de tortură ale jefuitorilor români din Germania: „au intrat noaptea în casa victimei, au legat-o şi au adus-o în şoc psihic, pentru a spune codul PIN al cardului”
22 nov. 2017 Monica Iacob Ridzi a fost pusă în libertate. Fostul ministru a executat doi ani şi opt luni din cei cinci ani de închisoare primiţi în dosarul DNA
22 nov. 2017 Paradă pe drumul spre mormântul lui Arsenie Boca. Lucrările sunt gata de o lună, dar noua şosea va fi inaugurată înaintea sărbătorii de la Prislop
22 nov. 2017 Cererea unui asasin faimos al anilor 1990, după 19 ani de închisoare. Bărbatul a ucis un afacerist, în faţa fiicei sale, cu nouă gloanţe
22 nov. 2017 Cornel Resmeriţă nu se poate prezenta la proces. Dosarul de corupţie al fostului primar a fost suspendat pe motiv de boală
21 nov. 2017 VIDEO Cascada Săritoarea, „minunea” ascunsă în Munţii Apuseni. Locul din ţinutul aurului în imagini de poveste
21 nov. 2017 Zi decisivă pentru Monica Iacob Ridzi. Tribunalul decide asupra cererii de eliberare
20 nov. 2017 Lemne furate din pădure cu camioneta: bărbaţii prinşi pe drumul forestier au rămas fără marfă
20 nov. 2017 Traficul rutier s-a redeschis pe Podul Şoimuş, la intrarea pe Autostrada Deva – Sibiu. Reparaţiile au durat o săptămână
20 nov. 2017 Zi decisivă pentru „mafia fierului vechi”. După un deceniu, magistraţii pronunţă sentinţa în celebrul proces
20 nov. 2017 FOTO Accident rutier pe DN 66. Un micobuz s-a ciocnit frontal cu maşina scăpată de sub control de un tânăr
20 nov. 2017 Colecţionarul lăsat de magistraţi fără artefactele antice preţioase, primite de la jefuitorii cetăţilor din Munţii Orăştiei
19 nov. 2017 VIDEO Patimile ultimilor 100 de săteni din Bătrâna. Comuna cea mai mică din ţară a rămas ruptă de restul lumii
19 nov. 2017 Biserica veche de trei secole restaurată din temelii pe fonduri UE. Lucrările de 250.000 de euro au fost scoase la licitaţie
19 nov. 2017 Răscoala lui Horea, în scrisorile unui german. Mărturii despre iadul dezlănţuit de iobagi asupra familiilor grofilor
17 nov. 2017 Explicaţiile celor mai bizare picturi din biserici: scenele explicite din Iad şi mesajele apocaliptice ale lui Arsenie Boca
17 nov. 2017 Compania germană care a vrut să ridice o fabrică pe ruinele fostului combinat a fost alungată. Consilierii au refuzat investiţia
17 nov. 2017 Doi jandarmi au fost eroii unei femei, jefuită şi bătută în faţa casei. L-au prins în flagrant pe tânărul care a agresat-o
17 nov. 2017 O femeie a fost oprită de Poliţie după ce a ieşit la plimbare cu arma de vânătoare
17 nov. 2017 FOTO Imagini unice cu frescele misterioase din Castelul Corvinilor. Cum arătau acum un secol picturile care spun povestea Huniazilor
16 nov. 2017 Topul atrocităţilor de neînchipuit la care au fost condamnaţi românii. Cum erau batjocorite tinerele acuzate de adulter
16 nov. 2017 O companie germană din industria auto va construi o fabrică în municipiu pe un teren de 80.000 de metri pătraţi
16 nov. 2017 VIDEO Cum s-a lucrat la Autostrada Lugoj - Deva. Construcţia pasajelor de pe Lotul IV a ajuns la final
16 nov. 2017 Momente cumplite pentru un vârstnic de 95 de ani. Un tâlhar i-a spart uşa casei în toiul nopţii, pentru a-l jefui
16 nov. 2017 Mărturii despre Hunedoara din urmă cu jumătate de secol. Cum a devenit „marea cetate a oţelului românesc”
16 nov. 2017 VIDEO Construcţia blocului ANL cu 80 de apartamente a ajuns la final. Investiţia din 2006 a fost blocată mai mulţi ani
15 nov. 2017 Cum şi-au bătut joc românii de zestrea cea mai preţioasă a satelor. Bisericile vechi de lemn stricate prin restaurare
15 nov. 2017 O funcţionară APIA judecată pentru falsuri a fost condamnată la închisoare şi la plata a peste 400.000 de lei
15 nov. 2017 Se anunţă noi scumpiri. Preţul curselor de taxi creşte cu un leu pe kilometru
14 nov. 2017 Folclorul pornografic din trecut. Topul snoavelor deocheate care le făceau pe românce să roşească de ruşine
14 nov. 2017 Tragedie în municipiu. Un bărbat a fost găsit spânzurat în scara blocului
14 nov. 2017 Nouă ani de la marea tragedie din Mina Petrila. Exploziile care au ucis 13 mineri şi salvatori au grăbit închiderea minei
14 nov. 2017 O adolescentă de 17 ani a fugit de acasă din cauza absenţelor la şcoală. Familia a dat-o în urmărire naţională
14 nov. 2017 Târgul de Iarnă 2017 îşi deschide porţile în centru istoric al municipiului
13 nov. 2017 Cele mai extravagante maşini inventate de români: automobilul cu două roţi care atinge 300 de kilometri pe oră
13 nov. 2017 Drumul Castelului Corvinilor spre UNESCO. Şansele cetăţii medievale să fie între cele mai valoroase situri din lume
13 nov. 2017 Traian Berbeceanu, ţinta ameninţărilor înfiorătoare: „Te voi ucide cu sânge rece, îţi voi străpunge inima cu pumnalul”
13 nov. 2017 Soarta şoselei prin munţi care străbate două parcuri naţionale. Primăriile strâng semnături pentru continuarea investiţiei
13 nov. 2017 Cum s-a luptat ucigaşul a cinci oameni să scape de 66 de zile de temniţă. Cu patru zile înainte de crime, Beniamin Laichici fusese amendat de ruda unei victime
13 nov. 2017 Reacţia lui Traian Berbeceanu: „Voi, ăştia de o ardeţi toată ziua cu Legile Justiţiei, ia reglementaţi şi asta. Dă-vă...”
11 nov. 2017 Sarmizegetusa Regia, Roşia Montană şi Costeşti vor fi scanate cu tehnologie de ultimă generaţie. Detaliile proiectului din cele mai misterioase locuri antice
10 nov. 2017 Locurile din România pe care dezastrele le-au făcut faimoase: minele morţii, iadul radioactiv sau mica Siberie
10 nov. 2017 Circulaţia pe Podul Şoimuş, la intrarea pe autostradă, va fi închisă o săptămână. Au loc lucrări de modernizare a DN 76
10 nov. 2017 Ultimatumul lui Horea va fi expus în Piaţa Cetăţii: au trecut 233 de ani de la momentul de vârf al Răscoalei din 1784
10 nov. 2017 Primăria pune la bătaie 2.000 de porţii de iahnie cu cârnaţi, de Ziua Naţională. Cât va costa ospăţul de 1 Decembrie
10 nov. 2017 Secrete bisericii medievale Densuş. Cum a devenit templul „păgân”, ridicat din ruinele Sarmizegetusei, un lăcaş creştin
09 nov. 2017 Şoseaua spre Mănăstirea Prislop a ajuns sufocată de gunoaie. Poliţiştii locali sunt trimişi la pândă pentru a opri făptaşii
09 nov. 2017 Procesul afaceristului Marian Muntean poate începe. Fostul consilier local este judecat pentru conflict de interese
09 nov. 2017 Povestea grofului Pogany, torturat de 47 de tâlhari: „cu o cruzime neauzită i-au deschis trupul până la inimă”. Bandiţii prinşi au sfârşit în chinuri cumplite
09 nov. 2017 Tragedie în fabrica de reparat vagoane: un muncitor a murit strivit între utilaje
08 nov. 2017 Un nou sens giratoriu va fi amenajat în municipiu. Investiţia se ridică la valoarea de 250.000 de lei
08 nov. 2017 Un escroc de 63 de ani a făcut pagube de peste 88.000 de lei. A înşelat mai mulţi vârstnici şi a spart o locuinţă
08 nov. 2017 VIDEO Cerşetorul celebru în lume după ce românii i-au ridicat statuie. Cum arată monumentul fostului boier care a sfârşit în mizerie, dar cu onoarea nepătată
08 nov. 2017 Cum vor fi despăgubite rudele victimelor exploziei din Mina Uricani. Guvernul a aprobat ajutoarele de urgenţă
08 nov. 2017 Primăria care nu are bani pentru centură cheltuie sute de mii de lei de sărbători: Revelion cu 1.200 de pensionari şi sute de porţii de iahnie de 1 Decembrie
07 nov. 2017 Teoria controversată a originii poporului român. Savantul care a susţinut că ţara a rămas pustie secole în şir în Evul Mediu
07 nov. 2017 Uricani, oraşul-muzeu din Valea Jiului încremenit acum jumătate de secol: a rămas fără minerii pentru care a fost construit. Soarta ultimilor ortaci
07 nov. 2017 Adolescent de 17 ani reţinut pentru înşelăciuni prin „Metoda Accidentul”. Se pretindea drept nepotul victimelor
07 nov. 2017 Fântâni arteziene de cinci milioane de lei în centrul municipiului. Investiţia a fost scoasă la licitaţie publică
07 nov. 2017 Cum va fi împodobit oraşul de sărbători. Primăria pregăteşte 500.000 de lei pentru decoraţiuni
07 nov. 2017 Distrugeri mari în Sarmizegetusa Regia. Zidul dacic a fost devastat din senin, iar zeci de blocuri sunt prăbuşite
07 nov. 2017 Braconierul care a ascuns o brăţară dacică preţioasă a fost condamnat după 10 ani. Va plăti peste 110.000 de euro
06 nov. 2017 Originea celor mai celebre cuvinte din „limba dacilor“. De unde provin, de fapt, termeni ca barză, brânză, mânz, viezure
06 nov. 2017 Cine este Florin Oancea, noul primar al Devei. Candidatul PNL a primit de două ori mai multe voturi ca rivalul din PSD
06 nov. 2017 FOTO Accidentul cumplit în care un tânăr a murit şi alţi cinci au fost răniţi a fost produs de un şofer băut şi teribilist
06 nov. 2017 Noul primar al Devei, celebru după un scandal bizar. Florin Oancea şi-a pus şoferul să susţină un examen în locul lui
06 nov. 2017 Site-ul Spitalului de Urgenţă din Deva a fost închis, din cauza datoriilor
06 nov. 2017 Sentinţă pentru funcţionarul APIA acuzat de fapte de corupţie. Este judecat pentru o şpagă de 50.000 de lei
05 nov. 2017 VIDEO Locul blestemat de la poalele cetăţii dacice. Legătura dintre marile tragedii petrecute în 2017 pe calea ferată
05 nov. 2017 Rezultate alegeri locale în Deva. Cine va fi noul primar. 22.000 de localnici au votat între cei nouă candidaţi
05 nov. 2017 FOTO Accident cumplit pe DN 66: cinci victime în impactul dintre două maşini. Unul dintre pasageri a murit
04 nov. 2017 Tragedie lângă Peştera Bolii. Trei muncitori, posibil decedaţi, după ce au fost prinşi de un mal de pământ surpat
04 nov. 2017 VIDEO Cele mai riscante tronsoane de drum naţional sunt dotate cu parapeţi de beton, pentru a opri tragediile rutiere
04 nov. 2017 Falcă de crocodil preistoric descoperită în Ţara Haţegului. Fosila de Theriosuchus a fost expusă la muzeu
04 nov. 2017 Alegeri locale parţiale în Deva. Locuitorii municipiului îşi votează viitorul primar dintre cei nouă candidaţi
03 nov. 2017 Practicile bizare cu care preoţii din trecut îi cucereau pe români: „Poporul devenise robul acestor stăpâni spirituali“
03 nov. 2017 Inspectoratul de Poliţie are un nou şef. Comisarul şef Gabriel Bîrlea îl va înlocui în funcţie pe Liviu Dumitru
02 nov. 2017 VIDEO Medicii de familie au protestat în faţa Prefecturii. S-au plâns de birocraţie şi de slaba finanţare a sistemului sanitar
02 nov. 2017 Cum a fost umilit un autostopist estonian luat „la ocazie“ de români: l-au jefuit de camera video şi l-au aruncat din maşină
02 nov. 2017 Un transport ilegal de lemne a fost oprit pe centura municipiului: aproape 60 de metri cubi au fost confiscaţi
02 nov. 2017 Cum a decurs cel mai cumplit măcel din Retezat: ciobanul vasluian înarmat cu o măciucă s-a oprit din lovituri doar când a văzut că victima nu mai mişca
02 nov. 2017 VIDEO Oraşul îndoliat la înmormântarea minerului Aurel Anghel, ucis în explozia din Mina Uricani
01 nov. 2017 Legenda tunelurile megalitice dacice. Cât adevăr este în teoria civilizaţiilor avansate pe care le-ar fi moştenit românii
01 nov. 2017 Liviu Dumitru a plecat de la conducerea Inspectoratului de Poliţie, după aproape un deceniu. Va fi şef la Şcoala de Agenţi
01 nov. 2017 Motivarea eliberării fostului ministru Monica Iacob Ridzi: „Munceşte 10 ore pe zi. Doar Dumnezeu ştie ce-i în sufletul ei”
01 nov. 2017 Bărbat căutat ore în şir de salvamontişti în Masivul Vâlcan. A fost salvat după ce şi-a petrecut noaptea într-o baracă
01 nov. 2017 Un tânăr a furat 51.000 de lei din seiful unei săli de jocuri. A fost prins înainte de a apuca să se bucure de pradă
01 nov. 2017 VIDEO Ziua când cimitirele devin locuri de întâlnire pentru familiile celor morţi
01 nov. 2017 FOTO Accident rutier grav în Lupeni: două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar o victimă a rămas încarcerată