Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Departamentul Corespondenti, News.ro

Recomanda:
1666 articole publicate pe News.ro 199 in mai 2023
Data Articol
31 mai 2023 DSP Alba nu a constatat nereguli în funcţionarea Spitalului din Aiud, la controlul făcut de inspectori după moartea unei paciente în urma unei anestezii
31 mai 2023 Tribunalul Vâlcea, punct de vedere negativ cu privire la modalitatea de etapizare a vârstei standard de pensionare a magistraţilor
31 mai 2023 Argeş: Un tren în care se aflau 15 călători a lovit un autoturism / În urma evenimentului nu sunt persoane rănite
31 mai 2023 Ministerul Mediului, obligat şi de Tribunalului Prahova să plătească 100.000 de lei daune morale unui cioban atacat de un urs, la o stână
31 mai 2023 Argeş: Un tren în care se aflau 15 călători a lovit un autoturism / În urma evenimentului nu sunt persoane rănite
31 mai 2023 Curtea de Apel Ploieşti susţine reluarea dezbaterilor în Parlament, cu participarea reprezentanţilor autorităţii judecătoreşti, pe proiectul privind pensiile de serviciu ale magistraţilor
31 mai 2023 Curtea de Apel Ploieşti susţine reluarea dezbaterilor în Parlament, cu participarea reprezentanţilor autorităţii judecătoreşti, pe proiectul referitor la pensiile de serviciu ale magistraţilor
30 mai 2023 Prima zi de înscrieri pentru bacalaureat - În Constanţa şi Iaşi, inspectorii generali şcolari spun că nu sunt probleme, la Timiş, reprezentanţii ISJ declară că nu pot face presiuni, în Prahova şi Vâlcea nu a fost făcută încă o analiză
30 mai 2023 Apă cu spumă, într-o fântână arteziană din centrul Ploieştiului. Şi anul trecut persoane necunoscute au contaminat mai multe arteziene cu substanţe care produc spumă
30 mai 2023 Bihor: Trei bărbaţi, suspectaţi că au înşelat cu aproape un milion de lei zeci de firme de transport, cărora nu le-au plătit serviciile prestate. Unul dintre suspecţi a fost arestat preventiv
30 mai 2023 Liceele din Vâlcea şi Dâmboviţa fac înscrieri pentru examenul de Bacalaureat. În această perioadă se înscriu absolvenţii din seriile anterioare, elevii de clasa a XII-a neavând mediile încheiate
29 mai 2023 Adolescent rănit, după ce un copac a căzut peste el, într-o pădure din Braşov/ A fost solicitat un elicopter SMURD
29 mai 2023 Braşov: Bărbat reţinut după ce a fost prins conducând, fără permis şi sub influenţa alcoolului, un autoturism cu număr fals de înmatriculare
29 mai 2023 UPDATE - Adolescent rănit, după ce un copac a căzut peste el, într-o pădure din Braşov/ A fost solicitat un elicopter SMURD/ El a fost dus la Spitalul de Pediatrie, cu mai multe răni
29 mai 2023 Ilfov: Suspect de 34 de ani, reţinut în cazul bărbatului găsit căzut pe stradă şi cu sânge pe haine, în Bragadiru/ El s-a predat şi a afirmat că a înjunghiat victima fiindcă aceasta îl şicana de mai mult timp
29 mai 2023 Înscrierile pentru bacalaureat - În Constanţa şi Iaşi, inspectorii generali şcolari spun că nu sunt probleme, la Timiş, reprezentanţii ISJ declară că nu pot face presiuni, în Prahova şi Vâlcea nu a fost făcută încă o analiză
29 mai 2023 Argeş: Tânăr de 21 de ani, cercetat după ce a fost prins cerând bani, în parcarea unui magazin, în numele unei fundaţii care în realitate nu există. El adunase sute de lei în câteva ore
29 mai 2023 Satu Mare: Copil de cinci ani, înecat în apa strânsă într-un loc unde a funcţionat o balastieră. Copilul se afla la scăldat şi nu a putut fi resuscitat
29 mai 2023 Autospecială a Poliţiei, implicată într-un accident rutier în Alba Iulia
29 mai 2023 UPDATE - Ilfov: Suspect de 34 de ani, reţinut în cazul bărbatului găsit căzut pe stradă şi cu sânge pe haine, în Bragadiru / El s-a predat şi a afirmat că a înjunghiat victima fiindcă îl şicana de mai mult timp / Suspectul, arestat
28 mai 2023 Braşov: Bărbat cercetat pentru delapidare, suspectat că a sustras o tonă de motorină, în trei luni, din camionul pe care era angajat să îl conducă
28 mai 2023 Cluj: Bărbat cu arsuri pe tot corpul, după ce s-a electrocutat în depoul Dej-Triaj - VIDEO
28 mai 2023 Avertizare hidrologică cod galben, emisă duminică şi valabilă până la miezul nopţii / Scurgeri pe versanţi şi viituri rapide se pot produce pe unele râuri din Bihor, Caraş Severin şi Tulcea
28 mai 2023 Bihor: Tânăr de 21 de ani, rănit după ce motocicleta pe care o conducea s-a izbit de un autoturism / Motociclistul nu are permis de conducere, iar vehiculul nu este înmatriculat
28 mai 2023 Argeş: Bărbat arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecţie care îi interzicea să se apropie de sora sa
28 mai 2023 Giurgiu: Un bărbat şi fiul său de nouă ani au murit, după ce ATV-ul cu care circulau s-a izbit violent de un stâlp / Bărbatul nu avea permis
28 mai 2023 Incendiu cu degajări mari de fum în zona Coresi din municipiul Braşov
28 mai 2023 Tânăr de 19 ani din judeţul Argeş, arestat la domiciliu după ce a tâlhărit un copil căruia i-a luat un telefon în valoare de 8.800 de lei
28 mai 2023 Argeş: Pui de căprioară blocat într-un canal, salvat de către jandarmi, pompieri şi reprezentanţii unei asociaţii a vânătorilor
28 mai 2023 Gorj: Copil de 12 ani, atacat de un câine din rasa Amstaff pe care stăpânul l-a lăsat liber pe stradă, fără botniţă
28 mai 2023 Argeş: Şofer cu permisul suspendat, băut şi fără centura de siguranţă, oprit în trafic de către poliţişti / El a atras atenţia fiindcă nu a semnalizat când a virat la stânga
28 mai 2023 Mureş: Şofer cercetat pentru ultraj, după ce a lovit cu maşina un agent de poliţie care îl oprise în trafic, dar şi autospeciala Ministerului de Interne / Poliţistul a fost rănit uşor
28 mai 2023 Bistriţa-Năsăud: Bărbat înecat într-un lac, adus la mal de pompieri. O persoană care l-a văzut dispărând în apă a încercat să îl ajute, însă nu a reuşit să îl salveze
28 mai 2023 Mureş: Şase răniţi, într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Două dintre victime sunt în stare gravă - FOTO
28 mai 2023 Mobilizare de forţe, în judeţul Dâmboviţa, după ce un bărbat a plecat de acasă şi a lăsat un bilet de adio / El a fost găsit şi preluat de medici
28 mai 2023 Bărbat găsit căzut pe stradă, cu urme de sânge pe haine, în oraşul Bragadiru / Poliţia face verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat
27 mai 2023 Dâmboviţa: Un băiat de 15 ani a intrat cu un autoturism în gardul unei case. Poliţia a deschis anchetă
27 mai 2023 Gorj: Bărbat încarcerat, după ce două autoturisme s-au ciocnit într-o intersecţie. Victima a fost dusă la spital - FOTO
27 mai 2023 Sindicaliştii din sănătate reclamă „nedreptăţi” privind salarizarea asistenţilor medicali: Pentru debutanţi, salarii mai mici decât în educaţie, iar salariul mediu al asistenţilor este sub cel mediu pe economie
27 mai 2023 Hidrologii au emis cod galben pentru cursuri de apă din vestul, centrul ţării şi Dobrogea / Sunt anunţate scurgeri pe versanţi, torente şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale
27 mai 2023 Două intervenţii ale Salvamont, în Prahova, la început de week- end / Un sportiv a fost recuperat după un accident / Un cioban care a făcut stop cardiac nu a putut fi resuscitat
27 mai 2023 Două intervenţii ale Salvamont, în Prahova, la început de week- end / Un sportiv a fost recuperat după un accident / Un cioban care a făcut stop cardiac nu a putut fi resuscitat
27 mai 2023 Suceava: Amenzi de 45.000 de lei, un camion şi 150 de metri cubi de lemn confiscaţi de la un agent economic pentru fraude în activitatea de exploatare şi comercializare a lemnului
27 mai 2023 Medic, unui pacient care a filmat-o jucându-se pe telefon, în gardă, şi i-a reproşat că pacienţii aşteaptă la uşă: Dacă eşti obraznic, să te trimit şi în altă parte! Termină! Vrei să chem poliţia? - VIDEO
27 mai 2023 Medic, unui pacient care a filmat-o jucându-se pe telefon, în gardă, şi i-a reproşat că pacienţii aşteaptă la uşă: Dacă eşti obraznic, să te trimit şi în altă parte! Termină! Vrei să chem poliţia? - VIDEO
27 mai 2023 Un vehicul militar a fost implicat într-un accident rutier, sâmbătă la intersecţia cu A2, în Bucureşti / O persoană rănită, transportată la spital
27 mai 2023 Doi soţi din Feteşti, răniţi după ce au alunecat zeci de metri pe zăpadă, pe Valea Caraimanului din Bucegi / Un elicopter a fost chemat pentru a-i prelua
27 mai 2023 Ploaie cu grindină, sâmbătă după-amiază, în mai multe zone din ţară - VIDEO
27 mai 2023 Tânăr şofer, prins conducând cu aproape 200 de kilometri pe oră într-o localitate din Botoşani
27 mai 2023 Maramureş: Un bărbat a murit şi alţi doi au ajuns la spital, după ce o presă pentru îndoit şi tăiat tabla s-a răsturnat peste ei
27 mai 2023 Maramureş: Un bărbat a murit şi alţi doi au ajuns la spital, după ce o presă pentru îndoit şi tăiat tabla s-a răsturnat peste ei
26 mai 2023 Oradea: Tânăr arestat preventiv după ce, prins la furat într-un magazin, s-a bătut cu agenţii de pază
26 mai 2023 Oradea: Tânăr arestat preventiv după ce, prins la furat într-un magazin, s-a bătut cu agenţii de pază
26 mai 2023 Anchetă a Poliţiei, după ce o femeie de 41 de ani a murit la Spitalul Municipal Aiud, la scurt timp după ce fost dusă de la Ginecologie la Terapie Intensivă. Ea a intrat în stop cardio-respirator în urma anesteziei
26 mai 2023 Gorj: Două autoturisme care aveau acelaşi număr de înmatriculare şi care se tractau unul pe celălalt, oprite pe un drum naţional / Poliţia a deschis dosar penal
26 mai 2023 UPDATE - Anchetă a Poliţiei, după ce o femeie de 41 de ani a murit la Spitalul Municipal Aiud, la scurt timp după ce fost dusă de la Ginecologie la Terapie Intensivă. Ea a intrat în stop cardio-respirator în urma anesteziei / Necropsia, neconcludentă
26 mai 2023 Argeş: Băiat de 13 ani, căutat de Poliţie după ce a plecat de acasă. El a mai avut plecări voluntare
25 mai 2023 Amendă de 100.000 de lei, dată de Garda de Mediu unei firme din Prahova, pentru nerespectarea condiţiilor de stocare a deşeurilor feroase
25 mai 2023 Klaus Iohannis, întâmpinat la Cristian de un grup de copii care au cântat melodia „O lume minunată” / ”Învăţaţi bine, că merită!”, le-a transmis preşedintele - FOTO
25 mai 2023 Doi tineri din Călăraşi au provocat două accidente rutiere, în doar câteva minute, cu autoturismul în care transportau bunuri furate dintr-un şantier/ Şoferul nu avea permis de conducere/ Ambii au fost reţinuţi
25 mai 2023 Doi tineri din Călăraşi au provocat două accidente rutiere, în doar câteva minute, cu autoturismul în care transportau bunuri furate dintr-un şantier/ Şoferul nu avea permis de conducere/ Ambii au fost reţinuţi
24 mai 2023 Argeş: Anchetă a poliţiştilor care vizează o firmă suspectată că a importat 173 de autoturisme second hand şi nu a achitat taxele pentru acestea / Prejudiciul, estimat la 1.300.000 lei
24 mai 2023 Cluj: Cadavrul unei femei dată dispărută miercuri, găsit în apele unui lac de acumulare. Trupul a fost adus la mal de către pompieri
24 mai 2023 Autorităţile din Argeş anunţă că lucrările la lotul 5 al autostrăzii Piteşti-Sibiu au ajuns la un stadiu fizic de 33%
24 mai 2023 Mureş: Bărbat arestat preventiv sub acuzaţiile de înşelăciune şi fals, după ce timp de mai mulţi ani a falsificat permise de conducere şi atestate profesionale, pe care le vindea cu 1500 de euro
24 mai 2023 Intervenţie a pompierilor în parcarea unui mall din Cluj Napoca, unde mai multe maşini au rămas blocate în urma unei ploi torenţiale
24 mai 2023 UPDATE - Intervenţie a pompierilor în parcarea unui mall din Cluj Napoca, unde mai multe maşini au rămas blocate în urma unei ploi torenţiale / 26 de adulîi şi 6 copii se aflau în vehiculele blocate
24 mai 2023 Dolj: Verificări ale Poliţiei, după ce asistenţii sociali au constatat că o fetită dată prin hotărâre judecătorească în îngrijirea tatălui are urme de violenţă pe corp
24 mai 2023 Dolj: Verificări ale Poliţiei, după ce asistenţii sociali au constatat că o fetită dată prin hotărâre judecătorească în îngrijirea tatălui are urme de violenţă pe corp
24 mai 2023 Argeş: Băiat de 12 ani, plecat de acasă în urmă cu zece zile, căutat de poliţişti
24 mai 2023 Cetăţuia Braşovului, trecută în proprietatea autorităţilor locale
24 mai 2023 UPDATE - Argeş: Băiat de 12 ani, plecat de acasă în urmă cu zece zile, căutat de poliţişti/ Copilul a fost găsit în comuna Bascov/ DGASPC face verificări
23 mai 2023 Alba: Ambulanţă implicată într-un accident rutier. Maşina se ducea către un service. O persoană, rănită uşor în urma evenimentului - FOTO / VIDEO
23 mai 2023 Trei mesaje RO-Alert, în doar şase ore, pentru a anunţa prezenţa urşilor în localităţi din Harghita / În ultima perioadă, astfel de mesaje sunt trimise zilnic
23 mai 2023 Două şatre de romi, scoase din Alba Iulia cu escortă de la Poliţia Locală, Poliţie şi Jandarmerie - FOTO
22 mai 2023 Dâmboviţa: Incendiu la locomotiva unui tren de marfă. Primele date arată că nu sunt victime
22 mai 2023 Trafic blocat pe DN 1 A – centura de est a Ploieştiului în urma unui accident în care un om a murit
22 mai 2023 UPDATE - Trafic blocat pe DN 1 A – centura de est a Ploieştiului în urma unui accident în care un om a murit / Traficul a fost reluat - FOTO
22 mai 2023 Braşov: Amenzi de 28.000 de lei, date de jandarmi unor turişti care au intrat cu ATV-uri în zone interzise - FOTO
22 mai 2023 UPDATE - Dâmboviţa: Incendiu la locomotiva unui tren de marfă. Primele date arată că nu sunt victime / Precizările CFR Infrastructură
22 mai 2023 Dâmboviţa: Bărbat în stare gravă, după ce a fost prins într-o presă hidraulica în incinta unei firme din Petreşti
22 mai 2023 Cluj-Napoca: Patru persoane rănite şi cinci autoturisme avariate, din cauza unui şofer care nu s-a asigurat când a schimbat banda de mers
22 mai 2023 Gorj: Poliţia face apel la populaţie pentru identificarea unui bărbat care a abandonat în faţa unei case trei pui de câine - FOTO
21 mai 2023 Craiova: Cinci minori, cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani, cercetaţi pentru furturi, după ce au spart zeci de autoturisme. Unul dintre e a fost arestat preventiv
21 mai 2023 Suceava: Şofer care nu a oprit la semnalele Poliţiei, prins după o urmărire în trafic. Era atât de beat încât l-au scos poliţiştii din autoturism
21 mai 2023 Alba: Intervenţie a salvatorilor, după ce o femeie s-a rănit în timpul unei aterizări cu parapanta
21 mai 2023 UPDATE - Alba: Intervenţie a salvatorilor, după ce o femeie s-a rănit în timpul unei aterizări cu parapanta
21 mai 2023 Giurgiu: Capră care a căzut într-o fântână adâncă de şapte metri, salvată de către pompieri
21 mai 2023 Vâlcea: Trei răniţi, între care un copil, în urma unui accident produs pe DN 7 - FOTO
21 mai 2023 Cluj: Un Şofer de 19 ani a intrat cu un autoturism într-un restaurant - FOTO
21 mai 2023 Giurgiu: Capră care a căzut într-o fântână adâncă de şapte metri, salvată de către pompieri - FOTO
21 mai 2023 Cluj: Un Şofer de 19 ani a intrat cu autoturismul într-un restaurant - FOTO
21 mai 2023 Urs filmat în apropierea unui local din comuna argeşeană Arefu. Animalul, la un pas de a ataca un om - VIDEO
21 mai 2023 Trei răniţi, după ce un autoturism a ieşit în decor, pe autostrada A 3, între Turda şi Gilău. Printre victime se află şi un copil
21 mai 2023 Prahova: Autorităţile din oraşul Comarnic anunţă că o şcoală din oraş va fi păzită de către Poliţia locală, de luni, după un urs şi-a făcut în repetate rânduri apariţia în acea zonă
21 mai 2023 Prahova: Autorităţile din oraşul Comarnic anunţă că o şcoală din oraş va fi păzită de către Poliţia locală, de luni, după ce un urs şi-a făcut în repetate rânduri apariţia în zonă
21 mai 2023 Circulaţia rutieră pe autostrada A 3 Bucureşti-Ploieşti, afectată de o ploaie torenţială duminică după amiază
21 mai 2023 Dosar penal în urma exploziei de la staţia de alimentare cu gaz comprimat din Ilfov. Poliţişti fac ancheta după ce un angajat al staţiei a murit
21 mai 2023 Copac prăbuşit pe liniile ferate, între staţiile CFR Buftea şi Periş
21 mai 2023 Shaorma gigant, cu lungime de 125 de metri, preparată duminică, la Zilele oraşului Ploieşti
21 mai 2023 Cluj Napoca: Femeie rănită la cap, după ce şoferul troleibuzului în care se afla a făcut o manevră pentru a evita un copac înclinat spre şosea
21 mai 2023 UPDATE - Copac prăbuşit pe liniile ferate, între staţiile CFR Buftea şi Periş / Trenul şi-a reluat circulaţia, tractat cu locomotivă Diesel
21 mai 2023 Cluj: Un şofer băut a intrat cu o autoutilitară în gardul unei case. El a distrus gardul şi un stâlp
21 mai 2023 Prahova: Nouă mesaje Ro-Alert, emise săptămâna, pentru a anunţa prezenţa urşilor în localităţi
21 mai 2023 Prahova: Nouă mesaje Ro-Alert, emise săptămâna aceasta, pentru a anunţa prezenţa urşilor în localităţi
20 mai 2023 Braşov: Restricţii de circulaţie pe Drumul Naţional 73F, care traversează Moieciu de Sus / În zonă se desfăşoară o competiţie sportivă
20 mai 2023 Deţinutul evadat vineri după amiază de la Penitenciarul Ploieşti a fost prins - FOTO
20 mai 2023 Mesaje Ro-Alert în trei judeţe, sâmbătă, ca urmare a apariţiei unor urşi în zone locuite
20 mai 2023 Un bărbat a uitat într-un autobuz din Piteşti o borsetă în care avea 6.500 de euro, 5.000 de lire sterline, 10.000 de lei şi zeci de grame de bijuterii din aur
20 mai 2023 Argeş: Bărbat şi femeie, scoşi cu forţa de către poliţişti dintr-un local, după ce au făcut scandal. Cei doi au fost violenţi inclusiv în prezenţa poliţiştilor
20 mai 2023 DN 1, blocat sâmbătă după amiază pe serpentinele de la Predeal, din cauza unui accident rutier
20 mai 2023 Argeş: Bărbat şi femeie, scoşi cu forţa de către poliţişti dintr-un local, după ce au făcut scandal. Cei doi au fost violenţi inclusiv în prezenţa poliţiştilor
20 mai 2023 Amenzi record de 12.000 de lei, date unui bărbat din Cluj Napoca, pentru încălcarea prevederilor Codului rutier
20 mai 2023 Accident grav pe autostrada A1, în judeţul Dâmboviţa. Trei persoane sunt rănite, una fiind în stop cardio-respirator
20 mai 2023 Cluj: Un bărbat şi doi adolescenţi, suspectaţi de tâlhărie. Adultul este arestat preventiv, iar cei doi tineri au fost plasaţi sub control judiciar
20 mai 2023 UPDATE - Accident grav pe autostrada A1, în judeţul Dâmboviţa. Trei persoane sunt rănite, una fiind în stop cardio-respirator
20 mai 2023 Suceava: Şofer băut şi drogat, oprit de poliţişti în timp ce transporta trei copii în maşină. Doi sunt copiii lui, al treilea e al surorii sale
20 mai 2023 Ilfov: Şofer prins cu 101 kilometri peste viteza legală, în cadrul unei ample acţiuni a Poliţiei rutiere
20 mai 2023 Sute de persoane au mers să facă teste pentru hepatita C în cadrul unei campanii organizate în Piteşti. Sâmbătă, testările au demarat mai devreme pentru că oamenii s-au adunat înaintea orei programate - FOTO
20 mai 2023 Acţiune a Salvamont în sprijinul a patru turişti care au urcat la Vârful Omu neechipaţi corespunzător. Printre ei, o proaspătă mămică, epuizată şi aproape de hipotermie
19 mai 2023 Proiect de HG prin care Cetatea Braşovului, recuperată de la Aro Palace după şapte ani de procese, ar urma să treacă în proprietatea municipiului Braşov, pus în dezbatere publică
19 mai 2023 Prefectura Prahova cere Consiliului Local Ploieşti reanalizarea unor hotărâri prin care cel mai mare parc din Ploieşti trece la Consiliul Judeţean Prahova, Primarul Ploieştiului: Trecerea parcului, un moft al şefului CJ
19 mai 2023 Prefectura Prahova cere Consiliului Local Ploieşti reanalizarea unor hotărâri prin care cel mai mare parc din Ploieşti trece la Consiliul Judeţean Prahova, Primarul Ploieştiului: Trecerea parcului, un moft al şefului CJ
19 mai 2023 Dâmboviţa: Înşelăciune pe internet în comerţul cu peleţi. Un bărbat care posta anunţuri pe reţele de socializare trimitea facturi false prin care cerea avans de mii de lei. Suspectul a fost reţinut
19 mai 2023 Prahova: Patru răniţi într-un accident produs pe DN1 - FOTO
19 mai 2023 Coliziune între două tramvaie la Oradea - FOTO
19 mai 2023 Deţinut evadat de la Penitenciarul Ploieşti / Bărbatul este condamnat la 12 ani pentru tâlhărie şi a escaladat un gard
19 mai 2023 UPDATE - Deţinut evadat de la Penitenciarul Ploieşti / Bărbatul este condamnat la 12 ani pentru tâlhărie şi a escaladat un gard / Efectivele de căutare, suplimentate
18 mai 2023 Gorj: Adolescent de 14 ani, implicat într-un accident rutier între două motociclete. Copilul nu are permis de conducere. Niciunul dintre vehicule nu era înmatriculat
18 mai 2023 Gorj: Bărbat cercetat pentru mai multe infracţiuni, între care uzurpare de calităţi oficiale, după ce a pretins că e poliţist pentru a-şi determina fosta concubină să îi dea înapoi cadourile primite
18 mai 2023 Braşov: Şofer reţinut de către poliţişti, după ce a fost prins conducând beat de două ori, în mai puţin de o săptămână. Prima dată avea peste 3 la mie alcoolemie în sânge. A doua oară a refuzat testarea
18 mai 2023 Obiecte produse în Bulgaria, vândute ca ceramică de Horezu de către comercianţii din zonă. Sute de farfurii, oale şi ceasuri au fost ridicate. Poliţia a deschis şapte dosare penale - FOTO
17 mai 2023 Părinţii care şi-au opărit intenţionat copilul şi l-au lăsat să moară după câteva ore de agonie au fost trimişi în judecată pentru omor calificat. Şi bunica paternă a fost inculpată în dosar
17 mai 2023 Intervenţie a pompierilor într-un cimitir din Giurgiu, unde un loc de veci a ars violent după ce coroanele s-au aprins de la o candelă - FOTO
17 mai 2023 Bihor: Un adolescent de 14 ani a fost bătut şi încuiat într-o toaletă dezafectată pentru că a refuzat să muncească în curtea unui bărbat. Agresorul a fost arestat preventiv. Alţi doi tineri sunt cercetaţi în acelaşi dosar
17 mai 2023 Braşov: Trei răniţi, în urma unui accident produs pe DN 1, la Predeal/ Traficul rutier este blocat
17 mai 2023 Argeş: Bărbat cercetat pentru evaziune fiscală cu prejudiciu de aproape 1,5 milioane de lei din tranzacţii cu maşini second hand şi transport auto. Poliţiştii propun trimiterea în judecată a acestuia
16 mai 2023 Amendă de 30.000 de lei pentru o femeie prinsă în timp ce abandona deşeuri pe un câmp din judeţul Dâmboviţa
16 mai 2023 Alba: Tânără de 17 ani, lovită mortal de tren
16 mai 2023 Dâmboviţa: Bărbat arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecţie care îi interzicea să se apropie de fosta soţie. El a fost prins în curtea femeii, pe care o ameninţa că îi incendiază locuinţa
16 mai 2023 Braşov: Bătrân cercetat penal, după ce a prezentat un permis de conducere fals, susţinând că l-a obţinut în Italia. Anterior, permisul de conducere eliberat de autorităţile române îi fusese anulat
16 mai 2023 Braşov: Copil de doi ani, rănit grav după ce o poartă a căzut peste el
16 mai 2023 UPDATE - Braşov: Copil de doi ani, rănit grav după ce o poartă a căzut peste el/ Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat
16 mai 2023 Alba: Şofer filmat în timp ce face o depăşire prin dreapta, pe trotuar, în oraşul Cugir. El a primit amendă de 870 de lei şi are permisul reţinut - VIDEO
16 mai 2023 Argeş: Cetăţean nepalez care lucra legal în România, găsit mort într-o cameră a pensiunii unde era angajat. Primele date indică ipoteza unei sinucideri
16 mai 2023 Bucată de tencuială, desprinsă dintr-un tavan la Colegiul Naţional ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Incidentul, în timpul unei expertize făcute la podul clădirii, afectate de cutremurele din acest an
16 mai 2023 Mureş: Un elev de clasa a XII-a a mers la şcoală cu un pistol. Un profesor a găsit arma, aceasta fiind confiscată
16 mai 2023 Mureş: Bărbat arestat preventiv după ce a fost prins transportând un colet cu peste cinci kilograme de cannabis şi seminţe pentru înfiinţarea de culturi. Pachetul fusese primit din Spania
15 mai 2023 Copilul ajuns malnutrit şi deshidratat la Spitalul de Pediatrie Ploieşti este în continuare în stare gravă. El respiră cu ajutorul aparatelor şi mănâncă printr-o sondă introdusă în stomac
11 mai 2023 O bancă a fost furată din curtea unui liceu din Câmpulung / A fost găsită la poarta unor localnici, care, la vederea jandarmilor, au plecat, refuzând să dea explicaţii
11 mai 2023 O bancă a fost furată din curtea unui liceu din Câmpulung / A fost găsită la poarta unor localnici, care, la vederea jandarmilor, au plecat, refuzând să dea explicaţii
11 mai 2023 Bihor: Mandat de arestare în lipsă pe numele unui bărbat acuzat de tentativă de omor / Împreună cu un complice, el a atacat cu un cuţit un om al străzii / Al doilea suspect este deja arestat
08 mai 2023 Suceava: Bărbat amendat şi cu permisul suspendat, după ce a blocat traficul şi a făcut scandal în stradă pe motiv că a fost claxonat fiindcă a oprit neregulamentar - VIDEO
08 mai 2023 Autorităţile din Braşov investesc 30 de milioane de lei, fonduri europene, într-un sistem de monitorizare şi optimizare a traficului rutier / Proiectul include zeci de noi semafoare şi sute de senzori şi camere video
08 mai 2023 Mureş: Bărbatul care s-a filmat în timp ce loveşte cu piciorul în cap o pisică şi a postat clipul pe TikTok a fost identificat / Este un tânăr de 17 ani din localitatea Hodac / A fost deschis dosar penal
08 mai 2023 Mureş: Bărbatul care s-a filmat în timp ce loveşte cu piciorul în cap o pisică şi a postat clipul pe TikTok a fost identificat / Este un tânăr de 17 ani din localitatea Hodac / A fost deschis dosar penal
08 mai 2023 Amendă de 8.000 de lei pentru două persoane care si-au abandonat câinele într-o comună din Bacău
07 mai 2023 Argeş: Ordin de protecţie şi amendă contravenţională pentru un bărbat care s-a filmat alături de fiul său de şase ani, în timp ce îşi ameninţă fosta soţie. Femeia nu a depus plângere
07 mai 2023 Argeş: Ordin de protecţie şi amendă contravenţională pentru un bărbat care s-a filmat alături de fiul său de şase ani, în timp ce îşi ameninţă fosta soţie. Femeia nu a depus plângere
07 mai 2023 Cluj: Un mort şi un rănit, după ce o maşină a intrat pe contrasens într-o curbă deosebit de periculoasă. Ambele victime sunt din maşina care circula regulamentar - FOTO
07 mai 2023 O ambulanţă care transporta o gravidă la spital, răsturnată după ce a fost lovită de un autoturism într-o intersecţie din Bucureşti
07 mai 2023 O ambulanţă care transporta o gravidă la spital, răsturnată după ce a fost lovită de un autoturism într-o intersecţie din Bucureşti - FOTO
07 mai 2023 Trei răniţi, în urma unui accident rutier produs în localitatea Blejoi din judeţul Prahova - FOTO
07 mai 2023 Trei răniţi, în urma unui accident rutier produs în localitatea Blejoi din judeţul Prahova - FOTO
07 mai 2023 Un cetăţean pakistanez care a chemat într-un apartament din Piteşti o femeie pentru servicii sexuale, a fost jefuit de 10.000 de euro / Trei persoane au intrat peste el şi i-au dat cu spray lacrimogen
07 mai 2023 Dâmboviţa: Intervenţie a salvatorilor după ce o persoană a căzut într-un bazin al unei staţii de epurare
06 mai 2023 Teleorman: Trei persoane rănite în urma unui accident rutier produs pe drumul european 70 - FOTO
06 mai 2023 Teleorman: Trei persoane rănite în urma unui accident rutier produs pe drumul european 70 - FOTO
06 mai 2023 Bărbatul care s-a baricadat în casă cu fiica sa, alungând-o pe mama copilei, a fost reţinut / El este acuzat de lipsire de libertate, ameninţare şi violenţă în familie
06 mai 2023 Bărbatul care s-a baricadat în casă cu fiica sa, alungând-o pe mama copilei, a fost reţinut / El este acuzat de lipsire de libertate, ameninţare şi violenţă în familie
06 mai 2023 Vâlcea: Explozie într-o locuinţă din Călimăneşti / În urma deflagraţiei casa nu mai poate fi locuită - FOTO
06 mai 2023 Accident spectaculos în judeţul Braşov / Trei persoane au fost rănite după ce o maşină s-a răsturnat în afara şoselei
06 mai 2023 Patru tineri din Bistriţa Năsăud cercetaţi pentru tentativă de tâlhărie. Ei foloseau un pistol neletal şi o armă albă pentru a-şi intimida victimele, pe care le atacau pe stradă
06 mai 2023 Patru tineri din Bistriţa Năsăud cercetaţi pentru tentativă de tâlhărie. Ei foloseau un pistol neletal şi o armă albă pentru a-şi intimida victimele, pe care le atacau pe stradă
05 mai 2023 Municipiul Ploieşti a câştigat definitiv, în instanţă, dreptul de proprietate asupra Parcului Bucov, revendicat de o comună vecină. Procesele au durat aproape cinci ani
05 mai 2023 Anchetă a Poliţiei Mureş, după ce un bărbat a postat pe TikTok un film în care loveşte în cap o pisică. Lovitura este atât de puternică încât animalul îşi pierde direcţia de mers
05 mai 2023 Dâmboviţa: Bărbat reţinut sub acuzaţia de act sexual cu un minor, după ce a acostat, într-un parc, două fete instituţionalizate şi le-a dus la el acasă
05 mai 2023 Prahova: Patru bărbaţi suspectaţi că anul trecut au comis două jafuri cu pagube de aproape un milion de euro, arestaţi preventiv
05 mai 2023 USR cere prefectului de Braşov să atace în instanţă o Hotărâre a CJ care limitează la cinci minute timpul în care consilierii judeţeni pot adresa interpelări conducerii instituţiei. Consilierii USR îl acuză de abuz pe şeful CJ Braşov, Adrian Veştea
05 mai 2023 Mureş: Incendiul puternic la o firmă din Sângeorgiu de Mureş / Din cauza degajării mari de fum, autorităţile au emis mesaj RO-Alert
05 mai 2023 USR cere prefectului de Braşov să atace în instanţă o Hotărâre a CJ care limitează la cinci minute timpul în care consilierii judeţeni pot adresa interpelări conducerii instituţiei. Consilierii USR îl acuză de abuz pe şeful CJ Braşov, Adrian Veştea
03 mai 2023 Cluj: Adolescenta care s-a înecat cu un jeleu, la şcoală, a murit la spital
03 mai 2023 Cluj: Adolescenta care s-a înecat cu un jeleu, la şcoală, a murit la spital
03 mai 2023 UPDATE - Cluj: Adolescenta care s-a înecat cu un jeleu, la şcoală, a murit la spital/ Poliţia a deschis un dosar pentru ucidere din culpă
03 mai 2023 Muncitorul rănit grav în incendiul produs la rafinăria Petrobrazi a murit. Poliţia extinde cercetările pentru infracţiunea de ucidere din culpă
03 mai 2023 Gorj: Bărbat reţinut, după ce a fost prins conducând beat. Testul a indicat peste unu la mie alcool pur în aerul respirat
03 mai 2023 Adolescent de 14 ani din Gorj, cercetat penal după ce a furat autoturismul tatălui său şi a făcut accident, răsturnându-se cu el
02 mai 2023 Prahova: Bărbat reţinut după ce, beat fiind, a spart sediul Primăriei din comuna Bucov
02 mai 2023 Dâmboviţa: Adolescentă instituţionalizată, dată dispărută. Fata a plecat de la şcoală şi nu a mai ajuns în centrul în care locuia
02 mai 2023 Mureş: Patru răniţi, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, pe DN 15/ Două victime, între care un copil de 12 ani, sunt în stare gravă - FOTO
02 mai 2023 Scandalul de la IPJ Gorj - Sindicatul Europol reclamă că poliţista agresată de doi colegi a fost privată ilegal de libertate timp de câteva ore. Care este poziţia oficială a conducerii Inspectoratului
01 mai 2023 Gorj: Bărbat reţinut după ce şi-a bătut soţia până a băgat-o în spital, deşi avea interdicţie de a se apropia de ea
01 mai 2023 Argeş: Tânăr de 23 de ani, găsit spânzurat într-un cămin studenţesc. El era sub tratament cu antidepresive
01 mai 2023 Incendiu în incinta rafinăriei OMV Petrom Brazi, din judeţul Prahova/ Trei persoane sunt rănite/ Una dintre ele are arsuri pe 70% din corp
01 mai 2023 Gorj: Anchetă a Poliţiei, după ce o poliţistă a fost agresată de către doi colegi, chiar în sediul unei secţii a instituţiei. Miza scandalului ar fi nişte filmări cu un şef din IPJ care face scandal. Poliţia Gorj refuză să dea amănunte despre situaţie
01 mai 2023 UPDATE - Incendiu în incinta rafinăriei OMV Petrom Brazi, din judeţul Prahova/ Trei persoane sunt rănite/ Una dintre ele are arsuri pe 70% din corp
01 mai 2023 Suceava: Cinci răniţi, între care patru copii, în urma unui accident rutier
01 mai 2023 UPDATE - Incendiu în incinta rafinăriei OMV Petrom Brazi, din judeţul Prahova/ Trei persoane sunt rănite/ Una dintre ele are arsuri pe 70% din corp/ Poliţia a deschis o anchetă
01 mai 2023 Suceava: Cinci răniţi, între care patru copii, în urma unui accident rutier