Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eugenia Foarfeca, News.ro

Recomanda:
315 articole publicate pe News.ro 10 in feb. 2023
Data Articol
20 feb. 2023 Coriu (Colegiului Medicilor), despre dosarul dispozitivelor medicale de la cadavre: Dacă e adevărat, nu există scuză. Sunt curios cum a fost dat consimţământul pacientului/ Colegiile judeţene se vor autosesiza / Riscul în cazul dispozitivelor reutilizate
20 feb. 2023 Coriu (Colegiul Medicilor), despre dosarul dispozitivelor medicale de la cadavre: Dacă e adevărat, nu există scuză. Sunt curios cum a fost dat consimţământul pacientului/ Colegiile judeţene se vor autosesiza / Riscul în cazul dispozitivelor reutilizate
13 feb. 2023 Mărturiile salvatorilor care au scos doi copii din apa unui lac îngheţat din Olt - Într-un minut de când am lansat barca, am ajuns lângă copii, doar atunci ne-am calmat/ Şi noi avem copii, după terminarea intervenţiei ne-am gândit la ei - FOTO, VIDEO
13 feb. 2023 Mărturiile salvatorilor care au scos doi copii din apa unui lac îngheţat din Vâlcea - Într-un minut de când am lansat barca, am ajuns lângă copii, doar atunci ne-am calmat/ Şi noi avem copii, după terminarea intervenţiei ne-am gândit la ei - FOTO, VIDEO
12 feb. 2023 Povestea „bărbatului cu casca roşie”. Aşa a fost supranumit lt Bogdan Toma de fratele unui bărbat scos de sub ruine. Toma: „Am fost primul care i-a ieşit în cale, m-a îmbrăţişat, i-a rămas culoarea întipărită în minte, „casca roşie” este întreaga echipă
12 feb. 2023 Povestea „bărbatului cu casca roşie”. Aşa a fost supranumit lt Bogdan Toma de fratele unui bărbat scos de sub ruine. Toma: „Am fost primul care i-a ieşit în cale, m-a îmbrăţişat, i-a rămas culoarea întipărită în minte, „casca roşie” este întreaga echipă
12 feb. 2023 Rafila: Peste 500 de medici şi asistenţi, înscrişi ca voluntari pentru Turcia / Nu pot fi trimise echipele medicale în Turcia decât când va fi solicitat acest ajutor/ Locurile din spitalele de urgenţă, inventariate pentru a putea primi răniţi din Turcia
07 feb. 2023 Mărturiile medicului Ionuţ Olaru, din echipa aflată acum în Turcia: Am văzut focuri aprinse în faţa unor clădiri care erau în picioare, de teama de a mai intra în clădiri. Au fost unde de şoc şi astăzi
07 feb. 2023 Mărturiile medicului Ionuţ Olaru, din echipa aflată acum în Turcia: Am văzut focuri aprinse în faţa unor clădiri care erau în picioare, însă oamenii nu mai intrau de teamă. Au fost unde de şoc şi astăzi
06 feb. 2023 O echipă de la Spitalul Floreasca formată din doi medici experţi în protecţie civilă şi doi asistenţi, trimisă în Turcia pentru a ajuta victime ale cutremurului major. Unul dintre doctori a ajutat şi în cazul altui cutremur puternic, în Albania