Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florentina Niţu, Ziarul Financiar

Recomanda:
942 articole publicate pe Ziarul Financiar 59 in ian. 2021
Data Articol
28 ian. 2021 Analiză ZF. Cine sunt şefii de universităţi din România care sunt investitori la Bursă: de la rectorul ASE la rectorul Universităţii din Oradea, dar şi la cel al Universităţii de Muzică din Bucureşti. În România sunt 48 de universităţi publice, iar cele mai mari zece venituri salariale anuale trec de 300.000 de lei
28 ian. 2021 Narcis Ranghiuc, fost angajat într-o multinaţională din agricultură, „a importat“ un concept de depozitare a cerealelor din Argentina şi în 2020 a vândut silobaguri de 1 milion de euro. Silobagurile sunt nişte saci uriaşi, pe care fermierii le folosesc în principal pentru a depozita rapiţă, grâu şi porumb
28 ian. 2021 Trei tineri au deschis în Timişoara o sală de boxing fitness în care au investit 200.000 euro
28 ian. 2021 Eutron, companie deţinută de Dan Ţone, pune pe piaţă o soluţie pentru eliminarea deşeurilor alimentare – composterul, în contextul în care peste 80% din români aruncă mâncarea
27 ian. 2021 Abatorul Periş a ajuns din pragul falimentului la afaceri de 70 de milioane de euro în cinci ani
27 ian. 2021 Narcis Ranghiuc, fost angajat într-o multinaţională din agricultură, „a importat“ un concept de depozitare a cerealelor din Argentina şi în 2020 a vândut silobaguri de 1 milion de euro
27 ian. 2021 România, printre ţările cu cea mai mică suprafaţă ecologică din Europa: din peste 9 milioane de hectare, doar 2,9% sunt cultivate ecologic, o rată de trei ori mai mică decât media europeană
24 ian. 2021 Start pentru ZF Agropower. Cine vine la videoconferinţa ZF BT Agropower „Agricultura în 2020 şi premise pentru 2021“?
22 ian. 2021 Agrobusiness. Liderul exportatorilor de cereale, Cofco, îşi extinde tentaculele cu un siloz de 25.000 de tone la Calafat, în judeţul Dolj. „Silozul va creşte fluxurile de la sud-vest la terminalul nostru de export din Marea Neagră.“
21 ian. 2021 Urmează videoconferinţa ZF Agropower, luni 25 ianuarie. Soldul creditelor acordate agriculturii s-a majorat cu peste 50% în cinci ani şi a trecut de 21 mld. lei. Creditarea pentru agricultură a înregistrat în primul semestru din 2020 cel mai mare avans
21 ian. 2021 Agrobusiness. Liderul exportatorilor de cereale, Cofco, îşi extinde tentaculele cu un siloz de 25.000 de tone la Calafat, în judeţul Dolj
21 ian. 2021 Urmează videoconferinţa ZF Agropower, luni 25 ianuarie. Numărul cooperativelor nou înfiinţate în 2020 a fost numai 170, sub nivelul ultimilor doi ani. „Stimularea asocierii nu există“
19 ian. 2021 Numărul companiilor agricole certificate ecologic a scăzut în 2020 cu peste 35%, până la 6.615: „Micii producători nu-şi permit costurile pentru certificare“
19 ian. 2021 Numărul companiilor agricole certificate ecologic a scăzut în 2020 cu peste 35%, până la 6.615: „Micii producători nu-şi permit costurile pentru certificare“. Ziarul Financiar începe o serie de videoconferinţe dedicate agrobusinessului, ZF Agropower, evenimente susţinute de Banca Transilvania
18 ian. 2021 Producătorul de pâine La Lorraine: Am observat o revenire a pieţei, datorată creşterii frecvenţei cu care consumatorii merg la magazine pentru cumpărături. În câteva luni vom ajunge, din punctul de vedere al consumului, la nivelul anului 2019
18 ian. 2021 Producătorul de pâine congelata La Lorraine: Am observat o revenire a pieţei, datorată creşterii frecvenţei cu care consumatorii merg la magazine pentru cumpărături. În câteva luni vom ajunge, din punctul de vedere al consumului, la nivelul anului 2019
18 ian. 2021 Rodbun Grup, una dintre cele mai mari afaceri româneşti din agricultură: „Ne dorim să creştem vânzările de produse şi servicii cu 20%. Estimăm că vom depăşi 600 mil. lei în 2021“
18 ian. 2021 Laura Lazăr, CEO al Apemin Zizin: Vedem o creştere a cifrei de afaceri în anul 2021. În primul scenariu, vizăm o sporire de 5% faţă de 2020. În scenariul optimist, majorarea va atinge 10%
18 ian. 2021 Urmează ZF Agropower, luni, 25 ianuarie 2021. Comisia Europeană: România, în top 3 producători de cereale din UE, ar putea pierde poziţia de lider la porumb şi floarea-soarelui din cauza secetei. Cum va arăta 2021?
17 ian. 2021 ZF începe o serie de videoconferinţe, săptămânale, dedicată agrobusinessului: luni, 25 ianuarie, are loc prima ediţie a emisiunii ZF Agropower
14 ian. 2021 Albrau, producător independent de bere de pe plan local: „În 2020 am avut o creştere a cifrei de afaceri de 19%. Am diversificat gama şi ne-am adaptat la cerinţele pieţei“
14 ian. 2021 Instituţiile statului au publicat în primele două săptămâni din 2021 peste 2.800 de anunţuri de achiziţii publice. Cele mai multe sunt pe domeniile construcţii, auto şi IT
12 ian. 2021 România consumă anual circa jumătate de milion de tone de şrot de soia pentru hrana păsărilor şi a porcinelor, dar produce de 4-5 ori mai puţin
12 ian. 2021 Cremeria Gioelia: Înainte de pandemie aveam în plan să deschidem noi unităţi, însă acum ne concentrăm atenţia să le ţinem pe linia de plutire pe cele 10 pe care le avem. Încasările din ultima perioadă sunt încurajatoare, astfel că fondatorii sunt încrezători în ceea ce priveşte 2021
11 ian. 2021 Dragoş Constantinescu, Ursus Breweries este optimist: Eu cred că România poate să iasă mai puternică din această pandemie. Am locuit 21 de ani în străinătate şi am observat că în România avem capabilitate, avem dorinţă de muncă, dar avem nevoie de pozitivism
11 ian. 2021 Ofelia Nalbant, una dintre cele mai puternice femei din agrobusiness conduce afacerile din România şi Republica Moldova al producătorului de îngrăşăminte Borealis LAT
11 ian. 2021 Zeelandia, producător de ingrediente alimentare, cu afaceri de 53 mil. lei: Investim 3-5% din profit în dezvoltarea de produse noi şi accelerarea vânzărilor pe online. „Situaţia de criză ne-a ajutat să creştem.“
11 ian. 2021 Transylvania Invest, trader de cereale cu un terminal intermodal în Arad, împreună cu operatorul feroviar Express Forwarding au pus în mişcare primul tren combo care face legătura între vestul ţării şi Portul Constanţa
11 ian. 2021 Ioan Popa, Transavia, cel mai mare producător de carne dea pasăre: Investim 15-20 mil. euro în dezvoltarea capacităţii de producţie şi atingerea bornei de peste 100.000 tone carne anual
10 ian. 2021 Consiliul Concurenţei a amendat cu 127 milioane lei nouă comercianţi de maşini şi utilaje agricole
10 ian. 2021 Suedezii de la Medicover: Radu Gorduza Lupu pleacă de la conducere după doar un an. Florinela Cîrstina, medic chirurg, este noul CEO
10 ian. 2021 Dorin Cojocaru, Patronatul Industriei Laptelui: Companiile ar trebui să facă investiţii în creşterea competitivităţii, prin care să-şi crească cota de piaţă
08 ian. 2021 Consiliul Concurenţei a amendat cu 26,5 mil. euro nouă comercianţi de maşini şi utilaje agricole pentru că au fixat preţul de vânzare al unor produse
08 ian. 2021 Surprinzător: Radu Gorduza Lupu pleacă de la conducerea Medicover după doar un an: „Mă orientez către alte planuri, în acelaşi domeniu, dar în afara ţării”
08 ian. 2021 Frustrarea lui Vasile Pleşca, cel care deţine Avastar Paşcani, o companie de 143 mil. lei: Noi pregătim salariaţi pentru firmele din afară. În fiecare an cresc bugetul pentru salarii cu 10-20%, am un salariu mediu brut de 1.000 de euro, însă în continuare îmi pleacă oameni, în special măcelari şi şoferi
07 ian. 2021 Alexandru Şcheul, un colecţionar de motociclete din Suceava ce face 90 mil. lei din mezeluri: Sper ca anul 2021 să fie măcar la fel de bun ca anul trecut, dar ne dorim o creştere. eri am avut prima comandă din 2021 pentru Anglia
07 ian. 2021 Avastar, un abator din Paşcani, investeşte 4 mil. euro în dezvoltarea producţiei
07 ian. 2021 Paul Bălşan, director general al producătorului de mezeluri Agra’s din Alba, cu afaceri de 100 mil. lei: Sunt rezervat să fac previziuni financiare pentru 2021, luăm lucrurile gradual
07 ian. 2021 Microcomputer Service, care vinde concentratoare de oxigen, construieşte o fabrică de oxigen lichid în Podari (Dolj) în locul unei foste rafinării de ulei. „Se estimează că după obţinerea avizelor necesare şi a autorizaţiei de construire, montarea şi instalarea fabricii de oxigen lichid se va derula în 12 luni“
07 ian. 2021 Microcomputer Service, comerciant de concentratoare de oxigen şi aparate de aerosoli, construieşte o fabrică de oxigen lichid în localitatea Podari din Dolj
07 ian. 2021 Producătorul de carne Avastar din Paşcani, controlat de familia Pleşca, investeşte 4 mil. euro în producţie. Anul 2020 a fost dificil, am scăzut cu 5-6%, dar am învăţat să merg mai departe şi să găsesc soluţii
06 ian. 2021 Moara Zuf Product, un mic producător de făină din Arad a luat 1 milion de lei de la UE să-şi modernizeze unitatea de producţie
06 ian. 2021 Cum arată relaţia dintre traderi şi fermieri la început de 2021, după un an extrem de secetos: „Toată lumea este mai reticentă. Vor fi semnate mai puţine contracte forward, mai aproape de recoltă, cu condiţii mai stricte“
06 ian. 2021 Safir din Vaslui, producător de carne de pasăre, îşi măreşte de peste 2,5 ori capacitatea de producţie a fabricii de făinuri proteice, până la 240 t/zi. Proiectul de extindere a fabricii de făinuri proteice constă în mărirea capacităţii de producţie de la 90,7 tone/zi la 240 tone/zi materii prime
06 ian. 2021 Bibiana Stanciulov, producătorul magiunului de Topoloveni: Scenariul de buget pentru 2021 are o creştere de minim 20%, peste 1,2 mil. euro
06 ian. 2021 Antreprenori locali. Alexandru Şcheul, proprietarul producătorului de mezeluri Killer: Exportăm 30% din producţie în Europa
06 ian. 2021 Alexandru Şcheul, un colecţionar de motociclete din Suceava ce face 90 mil. lei din mezeluri: Sper ca anul 2021 să fie măcar la fel de bun ca anul trecut, dar ne dorim o creştere
05 ian. 2021 Patrick Simek, un antreprenor slovac, a accesat fonduri europene de 2,4 mil. lei să construiască o cramă-boutique în Dobrogea, Alira
05 ian. 2021 2020 vs. 2015. Cum a influenţat seceta din cei doi ani agricoli vânzările de terenuri mari: în 2020 s-au vândut circa 400 ha, pe când în 2015 s-au vândut cu 1.000 ha mai mult
05 ian. 2021 Wag Nut, o companie deţinută de acţionari din Republica Molova, vrea să înfiinţeze un lanţ integrat de procesare a nucilor în judeţul Vaslui
05 ian. 2021 Cine sunt antreprenorii care au construit cele mai mari fabrici de produse alimentare şi băuturi din România: Primii zece au 10% din industria alimentară locală
05 ian. 2021 Sorin Minea, Romalimenta: Avem capacitatea să hrănim România şi jumătate din Europa, dar noi facem doar 30% din carnea de porc de consum pentru România
03 ian. 2021 Florin Panfile, Toneli Holding: Vom investi în ferme bio, vom scoate pe piaţă pentru prima dată o producţie de 8 milioane de ouă bio
03 ian. 2021 Fabrici de la zero în agrobusiness: investiţii de 35 milioane lei în nouă fabrici care produc hrană pentru animale
03 ian. 2021 Producătorul de mezeluri Fox, cu afaceri de 584 mil. lei, controlat de familia Vulpe, a rămas fără director de marketing după plecarea lui Sorin Ichim
03 ian. 2021 Cum va fi 2021: Agricultură
03 ian. 2021 Cum va fi 2021: Industria alimentară
01 ian. 2021 REPORTAJ. Ce profesii au oamenii din spatele şoferilor de servicii de ride-sharing: sportiv de performanţă, inginer, economist, regizor sau actor
01 ian. 2021 Top zece cele mai mari companii antreprenoriale din industria alimentară şi a băuturilor: Nicio afacere cu capital româneasc nu „a spart” pragul de 1 miliard de lei