Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Ghetau, News.ro

Recomanda:
1462 articole publicate pe News.ro 53 in sept. 2020
Data Articol
30 sept. 2020 Directorul Aeroportului Iaşi, confirmat cu COVID-19/ El ar fi aflat rezultatul testului în timp ce era la o şedinţă a PSD Iaşi
30 sept. 2020 Şefii USR-PLUS Iaşi resping oferta PNL privind formarea de majorităţi în Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, motivând că este ca şi cum ar face alianţă cu PSD
30 sept. 2020 Chirica, mesaj către Cosette Chichirău care a respins ideea unei majorităţi cu PNL în Consiliul Local: Proiectele Iaşiului au nevoie de o abordare constructivă, nu de atitudini viscerale. Şi nici de acuzaţii mincinoase
29 sept. 2020 Liberalii ieşeni invită USR-PLUS şi PMP la negocieri pentru formarea unor majorităţi "largi" în Consiliul Local şi Consiliul Judeţean
29 sept. 2020 Fostul primar din Iaşi Gheorghe Nichita, condamnat la cinci ani şi două luni de închisoare în dosarul în care a fost acuzat că şi-a spionat amanta
27 sept. 2020 ALEGERI LOCALE 2020 – Mihai Chirica: Am votat pentru ieşeni, pentru o viaţă mai bună, ceea ce cred că merităm cu adevărat/ Costel Alexe: Putem dezvolta judeţul, astfel încât să recuperăm decalajul dintre Moldova şi vestul ţării
27 sept. 2020 ALEGERI LOCALE 2020 - Cosette Chichirău, candidatul USR-PLUS la Primăria Iaşi: Ştim că valorile noastre au câştigat/ Marius Bodea, candidatul USR-PLUS la şefia CJ: Am votat pentru schimbare pe linie
27 sept. 2020 ALEGERI LOCALE 2020 - Iaşi: 80 de pacienţi internaţi în spital cu COVID-19 au votat, fiind utilizată urna mobilă
26 sept. 2020 Scandal cu o zi înainte de alegeri, la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi: Liberalii îl acuză pe edilul localităţii că oferă bani oamenilor pentru a-l vota - VIDEO
25 sept. 2020 ALEGERI LOCALE 2020 - Cine vrea să-l detroneze pe Mihai Chirica din postul de primar al Iaşiului şi care sunt temerile partidelor ieşene înaintea votului
24 sept. 2020 Şeful PSD Marcel Ciolacu solicită intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis pentru deschiderea spitalului mobil de la Iaşi: E o batjocură la adresa moldovenilor
23 sept. 2020 Iaşi: Pelerinajul religios de Sfânta Parascheva nu va fi anulat, organizatorii urmâd a lua măsuri speciale pentru distanţarea credincioşilor/ Racla va rămâne pentru închinare o săptămână
23 sept. 2020 Iaşi: Pelerinajul religios de Sfânta Parascheva nu va fi anulat, organizatorii urmâd a lua măsuri speciale pentru distanţarea credincioşilor/ Racla va rămâne pentru închinare o săptămână
23 sept. 2020 Dacian Cioloş: PNL a trădat la Iaşi încrederea oamenilor, pentru că a luat primari PSD-işti cu traista
23 sept. 2020 Cioloş, la Iaşi: Nu intrăm în cursa procentelor. Targetul nostru este să avem primari şi consilieri în cât mai multe localităţi
22 sept. 2020 Şeful CJ Iaşi anunţă că va depune plângere penală împotriva miniştrilor Nelu Tătaru şi Costel Alexe, pe motiv că ar bloca funcţionarea spitalului mobil de la Leţcani
21 sept. 2020 Şeful CJ Iaşi: Am fost anunţat că ministrul Sănătăţii va trimite un alt control, Inspecţia Sanitară de Stat, la spitalul mobil de la Leţcani. Cel mai probabil pentru a întârzia din nou bunul mers al lucrurilor
20 sept. 2020 Orban, la Iaşi: În Moldova bate un vânt de schimbare. Cei mai mulţi baroni roşii nu vor mai rămâne la butoane
20 sept. 2020 Nelu Tătaru anunţă locuri mai multe la Rezidenţiat pentru ”specialităţile deficitare”
20 sept. 2020 Iaşi: Ludovic Orban a băut o cafea pe terasa unui centru comercial şi s-a plimbat pe pietonalul Ştefan cel Mare/ Premierul a stat la semafor şi a primit un steguleţ din partea unei femei care i-a urat succes
19 sept. 2020 Iaşi: Focar de coronavirus la o firmă de construcţii, 21 de angajaţi fiind confirmaţi
19 sept. 2020 Iaşi: Focar de coronavirus la o firmă de construcţii, 21 de angajaţi fiind confirmaţi
18 sept. 2020 Suceava: Oraşul Siret a intrat în scenariul roşu: şcolile sunt închise, restaurantele - fără activitate în interior
18 sept. 2020 Dan Barna: Iaşiul este cel mai bun exemplu în care vedem un nou USL regonflat, reşapat, reîmbrăcat în care fostul primar PSD este candidatul PNL nou şi proaspăt
18 sept. 2020 Timiş: Doi elevi şi trei profesori infectaţi cu COVID-19 sunt spitalizaţi, după prima săptămână de şcoală/ 62 de cadre didactice se află în carantină sau izolare
18 sept. 2020 PNL Iaşi acuză USR PLUS că are ”aproape 60 de traseişti” pe listele din judeţ
17 sept. 2020 Mihaela Popa, numită secretar de stat la Ministerul Educaţiei: Este un moment zero pentru educaţie în atragerea fondurilor europene de către şcoli/ E nevoie de echipe de experţi şi manageri creativi care să nu stea cu mâna întinsă doar la bugetul statului
17 sept. 2020 Pictură de 150 de metri pătraţi, pe zidurile din faţa Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, artistul dorind să transmit un mesaj de solidaritate cu cadrele medicale
16 sept. 2020 Pagină falsă de Facebook creată în numele candidatului USR-PLUS la şefia CJ Iaşi, ştearsă după ce acesta s-a adresat instanţei
14 sept. 2020 Liderul PSD Iaşi acuză alocarea discreţionară a banilor la rectificarea bugetară: Liberalii sunt datori să explice ieşenilor care a fost motivul pentru care un municipiu ca Paşcaniul a primit mai puţini bani decât o comună PNL
12 sept. 2020 Rareş Bogdan: Toate oraşele mari vor fi ale PNL, În Moldova, PNL va câştiga peste tot, cu excepţia Vasluiului, unde ar putea fi surprize neplăcute. Craiova, singurul oraş mare unde e un pic complicat
11 sept. 2020 Liderul TSD cere demisia ministrului Educaţiei, acuzând că anul şcolar se deschide ”într-o debandadă totală”
11 sept. 2020 Liderul TSD cere demisia ministrului Educaţiei, acuzând că anul şcolar se deschide ”într-o debandadă totală”
11 sept. 2020 Ionuţ Stroe anunţă că se lucrează la scenariul revenirii suporterilor pe stadioane: Sunt zone cu risc epidemiologic ridicat pentru că vorbim de mii de oameni adunaţi în acelaşi timp pe un stadion
11 sept. 2020 Şeful CJ Iaşi susţine că reprezentanţii PNL sabotează funcţionarea spitalului mobil de la Leţcani/ Liderul consilierilor judeţeni liberali: PSD a produs cea mai mare farsă din istoria medicală a Iaşiului
10 sept. 2020 Costel Alexe: Festivalul Afterhills de la Iaşi, inclus în schema de ajutor financiar pregătită de Guvern pentru evenimentele mari
10 sept. 2020 Costel Alexe: Festivalul Afterhills de la Iaşi, inclus în schema de ajutor financiar pregătită de Guvern pentru evenimentele mari
08 sept. 2020 Ponta: Vreau să spargem blaturile care cred că reprezintă un blestem pentru România; nu mai ştii care e ciuma roşie, care e ciuma galbenă, ce culoare mai au, pentru că un pesedist candidează la PNL, iar un penelist la PSD
08 sept. 2020 Ponta susţine că nu se fac prea multe teste pentru coronavirus pentru a nu fi depistate multe cazuri, astfel încât să poată fi organizate alegerile
08 sept. 2020 Cîţu prezintă un document în care Eugen Teodorovici vorbea, în 2019, despre riscul majorării pensiilor cu 40% şi cerea Guvernului PSD ”să evite cheltuieli suplimentare” dar şi ”reanalizarea calendarului” de implementare a Legii pensiilor - DOCUMENT
08 sept. 2020 Costel Alexe: 20% din noxele unui oraş sunt emise de mijloacele de transport în comun, mai ales pentru că parcurile auto sunt învechite/ Programul privind investiţii în mijloace de transport public electrice, în consultare publică
08 sept. 2020 Cîţu: În trimestrul trei, cel mai mare risc vine de la agricultură/ Îmi menţin opinia că în acest an vom evita recesiunea tehnică, ceea ce înseamnă că nu vom avea două trimestre consecutive negative. Dar vom vedea ce se întâmplă cu agricultura
07 sept. 2020 Iaşi: Spitalul COVID 19 de la Leţcani a fost finalizat; unitatea are 250 de paturi, 100 dintre ele la Terapie Intensivă, şi va putea fi folosită după primirea avizelor de la Ministerul Sănătăţii
07 sept. 2020 Raluca Turcan, la Iaşi: Este încurajator că în judeţ există doar o singură localitate unde elevii vor învăţa exclusiv online
07 sept. 2020 Turcan: Şcoala nu este facultativă/ Părinţii au obligaţia, pe de o parte, să îi verifice pe copii să nu se prezinte bolnavi la şcoală şi în acelaşi timp să îi îndemne să meargă la ore
07 sept. 2020 Turcan, la Iaşi: Dacă achiziţiile s-au făcut legal, atunci ar putea foarte uşor să beneficieze de finanţare pentru acest spital mobil/ Prefectul afirmă că a cerut instituţiilor să sprijine CJ: Mi-au dat răspunsuri hilare - "Nu avem nicio cerere"
06 sept. 2020 Ciolacu: Eu sunt în opoziţie, sunt preşedintele Camerei Deputaţilor şi ofer doar soluţii legislative. Soluţii trebuie să le găsească guvernul, el este îndreptăţit să organizeze deschiderea şcolilor
05 sept. 2020 Ministrul Culturii: Sunt optimist în privinţa a ceea ce va urma legat de reluarea spectacolelor în săli. Publicul consumator de produse culturale este un public extrem de echilibrat, civilizat şi de respectuos cu tot ce înseamnă normele sanitare
05 sept. 2020 Ministrul Culturii: Sunt optimist în privinţa a ceea ce va urma legat de reluarea spectacolelor în săli. Publicul consumator de produse culturale este un public extrem de echilibrat, civilizat şi de respectuos cu tot ce înseamnă normele sanitare
04 sept. 2020 Tomac: O alianţă înseamnă liste comune, cum a fost în 2004 cu Alianţa DA sau cu USL-ul. Acum sunt nişte improvizaţii. Într-un judeţ PNL cu USR se înjură, în alt judeţ se pupă de zici că sunt fraţi. Nu poţi păcăli electoratul
04 sept. 2020 Consilierii judeţeni ai PNL Iaşi au depus plângere penală la DNA împotriva şefului CJ, Maricel Popa, pentru că spitalul modular pentru pacienţii cu COVID-19 încă nu e funcţional
04 sept. 2020 Cosette Chichirău îi cere lui Mihai Chirica să participle la o dezbatere televizată
04 sept. 2020 Cosette Chichirău îi cere lui Mihai Chirica să participle la o dezbatere televizată