Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionel Stoica, Adevarul

Recomanda:
1482 articole publicate pe Adevarul 148 in sept. 2017
Data Articol
30 sept. 2017 Românul care a câştigat la Londra aproape un milion de lire sterline din prostituţie
29 sept. 2017 Dosarul Microsoft II: Cum l-au înfundat Cocoş şi „Pinalti“ pe ministrul Vreme
29 sept. 2017 Inspecţia Judiciară finalizează vineri verificările la Parchetul General
29 sept. 2017 Cum se duce Toader în inspecţie prin puşcării: „M-am dus cu maşina mea, am tras la poarta penitenciarului şi am sunat. Sigur că i-am surprins”
29 sept. 2017 Inspectorii de la Antifraudă au depistat o reţea evazionistă formată din peste 100 de firme. Prejudiciul adus bugetului ar fi de peste 21 milioane de lei
29 sept. 2017 Drama copilei de 14 ani care a fost vândută de fratele său cu 300 de euro. Traumă emoţională severă după ce a fost obligată să se prostitueze în Turcia
29 sept. 2017 Fiul disidentului Gheorghe Ursu: „Sunt multe dosare-cheie ale fostei Securităţi în custodia SRI. Trebuie predate CNSAS”
29 sept. 2017 Tribunalul decide, din nou, ca medicul Gheorghe Burnei să profeseze în spitale de stat. Măsura poate fi contestată
29 sept. 2017 Secţia pentru judecători din CSM a admis cererea Mihaelei Iorga de a fi judecător
29 sept. 2017 Incendiu la două case din Bucureşti. Opt autospeciale intervin
29 sept. 2017 Mircea Dumitru, fost ministru tehnocrat al Educaţiei, a fost ales preşedinte al Institutului Internaţional de Filosofie
29 sept. 2017 Românul care a câştigat la Londra aproape 1 milion de lire sterline din prostituţie
28 sept. 2017 Cazul „Belina“. Toader a anunţat că o să sesizeze CCR cu privire la ancheta DNA. „Curtea să stabilească dacă procurorii pot să cerceteze emiterea unei HG”
28 sept. 2017 Vasile Blaga scapă definitiv de controlul judiciar
28 sept. 2017 Curtea de Apel Bucureşti cere DNA să spună dacă dosarul Elenei Udrea rămâne în instanţă sau va fi restituit
27 sept. 2017 Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării lui Munaf la 10 ani de închisoare pentru terorism
27 sept. 2017 Gheorghe Benea, fostul director general al Loteriei Române, trimis în judecată de DNA pentru acuzaţia de luare de mită
27 sept. 2017 Cum s-a apărat Augustin Lazăr în faţa Inspecţiei Judiciare în cazul afirmaţiilor privind OUG 13. „Ar fi necesară o monitorizare a politicienilor”
27 sept. 2017 Cum s-a apărat Augustin Lazăr în faţa Inspecţiei Judiciare în cazul afirmaţiilor privind OUG 13. „Ar fi necesară o monitorizare a politicienilor”
27 sept. 2017 Gabriel Sandu, Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Călin Tatomir au fost trimişi în judecată în dosarul „Microsoft III”
27 sept. 2017 Surse: Ministrul Justiţiei a prezentat în şedinţa de Guvern o opinie prin care HG-urile trebuie tratate ca legile şi ordonanţele
27 sept. 2017 Stenogramele manelistului Dani Mocanu, reţinut pentru proxenetism: „Când vii acasă îţi fac o piesă, că de mult mă băteai la cap să îţi fac”
27 sept. 2017 Totul despre înfiinţarea liceului care a stârnit scandalul diplomatic între România şi Ungaria. Cazul inspectorului şcolar care s-a crezut ministru
27 sept. 2017 Totul despre înfiinţarea liceului care a stârnit scandalul diplomatic între România şi Ungaria. Cazul inspectorului şcolar care s-a crezut ministru
26 sept. 2017 Tudorel Toader, prima reacţie după ce s-a cerut revocarea sa: „Coaliţia decide remanierea mea”
26 sept. 2017 Toader, despre ancheta DNA în cazul HG privind insula „Belina”: „Legalitatea unei hotărâri de Guvern o verifică judecătorul, nu procurorul“
26 sept. 2017 Curtea Supremă a admis o excepţie de neconstituţionalitate privind suspendarea din funcţie a magistratului după începerea acţiunii disciplinare
26 sept. 2017 Inspecţia Judiciară: Procurorul General nu a încălcat codul deontologic când a făcut declaraţiile despre Ordonanţa 13
26 sept. 2017 Inspecţia Judiciară a anunţat că a finalizat controlul la DNA
26 sept. 2017 Dosarul Microsoft III: DNA a pus sechestru asigurator pe bunurile lui Claudiu Florică şi Dinu Pescariu
25 sept. 2017 Dosarul „Colectiv”: Tribunalul Bucureşti discută astăzi cererea DNA de introducere în proces a Statului Român, garant pentru plata despăgubirilor
25 sept. 2017 Fostul deputat Marin Anton, audiat la DNA
25 sept. 2017 LIVE VIDEO Procuroarea-şefă  Laura Codruţa Kovesi, interviu din biroul de la DNA
25 sept. 2017 LIVE VIDEO Procuroarea-şefă  Laura Codruţa Kovesi, interviu din biroul de la DNA
25 sept. 2017 Marin Anton revine la acuzaţiile de la nunta la care au participat mai mulţi membri PSD : „Bădălău m-a agresat, mi-a dat jumătate de pumn în gură”
25 sept. 2017 Dosarul CET Govora: Dan Şova, condamnat la 3 ani de închisoare. Suma de 100.000 de euro, care ar fi fost primită ca şpagă de fostul senator, confiscată
25 sept. 2017 26 de studenţi de la Universitatea Agronomică au recunoscut că au dat şpagă unui profesor şi au încheiat acorduri cu procurorii
25 sept. 2017 Inspecţia Judiciară cercetează trei procurori din conducerea DNA. Anunţul a fost făcut după ce Kovesi a declarat că şeful Inspecţiei a fost mason
25 sept. 2017 Inspecţia Judiciară cercetează trei procurori din conducerea DNA. Anunţul a fost făcut după ce Kovesi a declarat că şeful Inspecţiei a fost mason
22 sept. 2017 Vicepremierul Sevil Shhaideh, la DNA
22 sept. 2017 Ministrul Educaţiei, Liviu Pop: „Baronii manualelor au anual, se vehiculează, undeva peste 100 de milioane euro. Numai auxiliare. Bani gri către negru”
22 sept. 2017 Judecătorul care l-a arestat pe fostul şef al CNAS: „Corupţia constituie o ameninţare pentru supremaţia dreptului, pentru democraţie şi drepturile omului”
22 sept. 2017 Oficial MAI: „Propunem să devină infracţiune întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene la adresa poliţiştilor”
22 sept. 2017 Oficial MAI: „Propunem să devină infracţiune întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene la adresa poliţiştilor”
22 sept. 2017 Vicepremierul Sevil Shhaideh, la ieşire din DNA:  „Am calitate de suspect, mai multe nu vă pot declara”
22 sept. 2017 Dosarul „Belina“: Cum explică procurorii DNA acuzaţiile în cazul miniştrilor Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb
22 sept. 2017 Dosarul „Belina“: Cum explică procurorii DNA acuzaţiile în cazul miniştrilor Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb
22 sept. 2017 Curtea Supremă a explicat de ce magistratul Dascălu, care urmează să se pensioneze, a intrat la ultimele termene de judecată din dosarele Şova şi Ghiţă
22 sept. 2017 Gregorian Bivolaru a ajuns pe lista Europol a celor mai căutaţi infractori
22 sept. 2017 „Ciobanu Ghiţă”, cu jalba la DNA: Banii europeni ajung doar la unii fermieri. Am depus o plângere penală
21 sept. 2017 Magistratul Horaţius Dumbravă, despre scandalul înregistrărilor din Inspecţia Judiciară: „Doar borfaşii şi mafioţii se înregistrează pe ascuns”
21 sept. 2017 Monica Macovei solicită CSM să propună soluţii pentru ca pensionarea unor magistraţi să nu mai blocheze judecarea proceselor de mare corupţie
21 sept. 2017 Procurorul general al României:  „Inspectoarea Mihaela Focică a făcut plângere la Parchetul General că ar fi fost şantajată”
21 sept. 2017 CCR a admis o excepţie ridicată de Oana Schmidt-Hăineală: Articolul care reglementează condiţiile detaşării magistraţilor, neconstituţional
21 sept. 2017 Tudorel Toader, despre pragul pentru incriminarea abuzului în serviciu: Cu siguranţă, într-un termen scurt depunem proiectul
21 sept. 2017 Dosarul „Colectiv”: Motivele pentru care un procuror DNA cere instanţei să introducă în proces Statul Român, garant pentru plata despăgubirilor
21 sept. 2017 Dosarul „Colectiv”: Motivele pentru care un procuror DNA cere instanţei să introducă în proces Statul Român, garant pentru plata despăgubirilor
20 sept. 2017 Surse: Fostul ministru al Justiţiei din guvernul Victor Ponta, Robert Cazanciuc, audiat ca martor la DNA
20 sept. 2017 Mircea Geoană, martor la Tribunal: „Marian Vanghelie a venit cu o stare materială bună în PSD, părea că are un nivel de trai peste medie”
20 sept. 2017 Curtea Constituţională: Excluderea concubinilor de la dreptul de a refuza audierea în calitate de martor este neconstituţională
20 sept. 2017 Forumul Judecătorilor: Numeroase adunări generale ale magistraţilor resping modificările de esenţă propuse de MJ privind legile justiţiei
20 sept. 2017 Managerul şi directorul economic de la Spitalului Caritas din Roşiori de Vede, judecaţi pentru achiziţii de materiale sanitare la preţuri supraevaluate
20 sept. 2017 Un mesaj fals despre furtuna din această seară se propagă pe reţelele de socializare. Firea ameninţă: O să fac plângere penală
20 sept. 2017 Un mesaj fals despre furtuna din această seară se propagă pe reţelele de socializare. Firea ameninţă: O să fac plângere penală
19 sept. 2017 Magistratul Ana Maria Dascălu, care anunţase că se pensionează, a rămas să judece dosarele lui Şova şi Ghiţă. Cazul Şova, în pronunţare pe 25 septembrie
19 sept. 2017 Evenimentul „Biblioteca pentru Pop”: mai multe persoane au început să aducă cărţi în Piaţa Victoriei
19 sept. 2017 Florian Coldea, despre declaraţiile lui Daniel Dragomir: „Nu sunt nici dezvăluiri, nici informaţii, ci dezinformări şi minciuni ordinare”
19 sept. 2017 O bucată din acoperişul fostei fabrici de bere Rahova a căzut peste linia de tramvai
19 sept. 2017 Bivolaru a promis magistraţilor că nu va mai discuta niciodată cu persoane sub 18 ani. Liderul MISA primeşte în Suedia o pensie de 7.863 de coroane
19 sept. 2017 Teroristul din Neamţ a tras după el şi o reţea de falsificatori de acte. Cum voiau să înşele firmele de asigurări cu certificate de deces false
19 sept. 2017 Teroristul din Neamţ a tras după el şi o reţea de falsificatori de acte. Cum voiau să înşele firmele de asigurări cu certificate de deces false
18 sept. 2017 Cât de reale sunt scenariile teroriste în România. Costin Georgescu: Terorismul îşi măreşte permanent aria de acţiune deci, nici noi nu suntem în siguranţă
18 sept. 2017 „Dosarul decontărilor fictive”: Curtea Supremă se pronunţă astăzi pe contestaţiile fostului şef al CNAS şi ale altor cinci persoane
18 sept. 2017 O delegaţie a Comisiei începe astăzi misiunea de evaluare a României în cadrul MCV. Pe agenda discuţiilor se află numirile din parchete şi legile Justiţiei
18 sept. 2017 Magistraţii au anulat condamnarea definitivă dată în 2013 în cazul fostului şef Romsilva. Motivul: acuzaţiile au fost dezincriminate de CCR în 2016
18 sept. 2017 Victor Ponta este audiat la DNA
18 sept. 2017 ANI: Fostul şef al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM Aurel Şaramet nu poate justifica un milion de euro
18 sept. 2017 ANI: Fostul şef al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM Aurel Şaramet nu poate justifica un milion de euro
18 sept. 2017 Ludovic Orban, audiat ca martor la DNA
18 sept. 2017 Victor Ponta, după audierea ca martor la DNA: „Am spus normal adevărul despre lucruri la care am participat din funcţia de prim-ministru”
18 sept. 2017 Hoţii care ar fi jefuit-o pe Mioara Roman au fost prinşi şi sunt audiaţi de poliţişti
16 sept. 2017 Sindicatele gardienilor îi cer lui Toader să-i sancţioneze pe şefii de la penitenciarul Poarta Albă, acuzaţi că i-ar fi favorizat pe deţinuţii VIP
16 sept. 2017 Surse: Radu Gheţea, schimbat de la conducerea CEC Bank după 10 ani
16 sept. 2017 Fost şef al Corpului de Control al Guvernului, moarte suspectă la Viena. Poliţia austriacă a deschis o anchetă
16 sept. 2017 Hans Klemm: Atât personal, cât şi în numele SUA transmit condoleanţe familiei caporalului Mădălin Stoica
16 sept. 2017 Prostituată pe Autostrada Soarelui, din dragoste pentru iubit. „Asta e puştoaică, e aşa... are mintea slabă“
16 sept. 2017 De ce pleacă personalul medical din ţară? Alianţa Medicilor: „Este un sistem feudal, care este împărţit pe bisericuţe în care domină anumiţi şefi de trib”
16 sept. 2017 Câteva zeci de persoane protestează în faţa Ambasadei Ucrainei. „Respectaţi drepturile copiilor români!“ LIVE VIDEO
16 sept. 2017 Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc: Autostrada Bucureşti-Braşov se numără printre priorităţile absolute de infrastructură
16 sept. 2017 Petre Daea, noi declaraţii inedite: „Vaca e un miracol extraordinar, care transformă furajul în lapte”
16 sept. 2017 Psihologul Tudorel Butoi, despre românii atraşi de radicalismul islamic: „Aceşti balcanici împrumută imediat Allah Akhabar, Ismail sau Mustafa”
16 sept. 2017 Mureş: Incendiul de la vopsitoria unei fabrici de mobilă din Reghin a fost stins după intervenţia a peste 20 de pompieri militari
16 sept. 2017 Medicii din Capitală, epuizaţi din cauza birocraţiei şi a numărului mare de consultaţii
16 sept. 2017 Mircea Vasilescu: „Mai bine ardem manualele auxiliare în piaţa publică şi, gata, omorâm simbolic cărţile neaprobate!”
16 sept. 2017 Cele şase reguli pe care trebuie să le respecte angajatorul care îşi monitorizează salariaţii. Clarificările CEDO în cazul Bărbulescu vs. România
15 sept. 2017 Teroristul Bîrzu din Neamţ, la 112: „Trimite antitero peste mine ca să sară fulgii din ei“
14 sept. 2017 De ce curg liberările condiţionate în cazul VIP-urilor. Guru MISA şi „Tatăl FNI“ au scăpat de puşcărie după ce procurorii nu au contestat deciziile din prima instanţă
14 sept. 2017 De ce curg liberările condiţionate în cazul VIP-urilor. Guru MISA şi „Tatăl FNI“ au scăpat de puşcărie după ce procurorii nu au contestat deciziile din prima instanţă
13 sept. 2017 Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, va fi eliberat astăzi din închisoare. Decizia de eliberare condiţionată a rămas definitivă după ce procurorii nu au contestat-o
13 sept. 2017 Percheziţii ale procurorilor DIICOT la afaceristul Hirsch Ady, CEO al grupului Alka, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani
13 sept. 2017 Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost eliberat astăzi din închisoare. Decizia de eliberare condiţionată a rămas definitivă după ce procurorii nu au contestat-o
13 sept. 2017 Document desecretizat după 27 de ani: Armata i-a hrănit şi îmbrăcat, în iunie 1990, pe minerii care au „restabilit ordinea“ în Bucureşti
13 sept. 2017 Document desecretizat după 27 de ani: Armata i-a hrănit şi îmbrăcat, în iunie 1990, pe minerii care au „restabilit ordinea“ în Bucureşti
13 sept. 2017 Fostul premier al României Sorin Grindeanu, audiat ca martor la DNA
13 sept. 2017 Kovesi cere Inspecţiei Judiciare să verifice afirmaţiile făcute de fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir: „Au potenţial de a submina autoritatea judecătorească”
13 sept. 2017 DNA: Fostul ministru al Comunicaţiilor  Valerian Vreme, trimis în judecată în dosarul „Microsoft II”
13 sept. 2017 Dezincrimnarea parţială a abuzului în serviciu, pe masa Curţii Supreme
13 sept. 2017 Un român convertit la Islam a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru acte de terorism. Voia să atace cu bombă trupele MAI
12 sept. 2017 Judecătoria Bistriţa a decis eliberarea condiţionată a fondatorului MISA,  Gregorian Bivolaru
12 sept. 2017 Judecătoria Bistriţa a decis eliberarea condiţionată a fondatorului MISA,  Gregorian Bivolaru
12 sept. 2017 Procurorul suspendat Mircea Negulescu este audiat ca martor la Curtea Supremă, în unul dintre dosarele de corupţie ale lui Sebastian Ghiţă
12 sept. 2017 Avocatul torţionarilor inginerului Ursu: „Eu nu cred că disidentul Gheorghe Ursu a luptat pentru ca doi bătrâni pensionari sa nu-şi poată primi astăzi pensia”
12 sept. 2017 De ce a fost liberat din închisoare Nicolae Popa, „tatăl FNI”: A fost stăruitor în muncă, disciplinat şi a dat dovezi temeinice de îndreptare
12 sept. 2017 Surse: Inspector judiciar exclus din echipa care îi cercetează disciplinar pe procurorii DNA. Inspectorul ar fi recomandat clasarea dosarului
12 sept. 2017 Procesul lui Cristian David continuă, chiar dacă unul dintre judecători a ieşit din complet, invers decât în dosarele în care sunt judecaţi Dragnea şi Tăriceanu
12 sept. 2017 De ce s-au retrocedat stadionul Juventus Colentina şi parcul Motodrom
11 sept. 2017 Drama românilor care muncesc ca sclavii în fermele din Italia
11 sept. 2017 Voiculescu, scrisoare deschisă către şefa DNA: „Mă adresez persoanei fizice Kovesi, lupta împotriva corupţiei poate continua şi fără dumneavoastră”
11 sept. 2017 Surse: Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, audiaţi la DNA în dosarul „Microsoft 3”
11 sept. 2017 Casa Regală: Mama principelui Radu Duda, medicul Gabriela Duda, a decedat aseară într-un spital din Iaşi
11 sept. 2017 Judecătoarea Camelia Bogdan, la procesul în care contestă excluderea din magistratură: „Inspecţia Judiciară a lucrat în interesul lui Dan Voiculescu“
11 sept. 2017 Casa Regală: Mama principelui Radu Duda, medicul Gabriela Duda, a decedat aseară într-un spital din Iaşi
10 sept. 2017 Augustin Zegrean, despre posibilitatea reactivării Ordonanţei 13: „Abrogarea legii de abrogare nu readuce în fiinţă legea abrogată. Teoria există“
10 sept. 2017 Augustin Zegrean, despre posibilitatea reactivării Ordonanţei 13: „Abrogarea legii de abrogare nu readuce în fiinţă legea abrogată. Teoria există“
10 sept. 2017 Sindicaliştii din penitenciare îl critică dur pe Tudorel Toader: „Încă un ministru al Justiţiei sare în apararea infractorilor, uitând de victimele acestora”
08 sept. 2017 Toader a anunţat că vrea transformarea a trei unităţi militare din Buzău într-un penitenciar şi face un studiu de fezabilitate pentru o puşcărie în Berceni
08 sept. 2017 Fane Caran, afacere la Rahova din denunţurile „fraierilor“: „Toată lumea se corupe la bani”
08 sept. 2017 Fane Caran, afacere la Rahova din denunţurile „fraierilor“: „Toată lumea se corupe la bani“
08 sept. 2017 Curtea Supremă a sesizat Curtea Constituţională în cazul Ordonanţei 14/2017. Admiterea excepţiei ar reactiva Ordonanţa 13
08 sept. 2017 Tudorel Toader a anunţat că meniul pentru deţinuţi o să fie diversificat şi vor fi eliminate din grăsimi: „Calitatea hranei va creşte”
08 sept. 2017 Monica Macovei, despre cercetarea disciplinară a procurorilor care au anchetat adoptarea OUG 13: „Distrugerea DNA merge înainte sub steagul PSD”
08 sept. 2017 Tudorel Toader, înaintea misiunii MCV: „Preluăm preşedinţia Consiliului UE în 2019, sperăm noi să nu avem preşedinţia şi tutela MCV-ului în acelaşi timp”
08 sept. 2017 Dosarul decontărilor fictive de la CNAS. Cum a fost „spart” Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor Sociale de Sănătate din România
07 sept. 2017 Augustin Lazăr, Laura Codruţa Kovesi şi Mariana Ghena, la Ministerul Justiţiei, într-o şedinţă premergătoare sosirii în România a comisiei de evaluare a MCV
07 sept. 2017 Şeful DIICOT despre dosarul „Black Cube”: „Aştept rezultatul comisiei rogatorii. O soluţie, probabil în toamnă”
07 sept. 2017 CSM va discuta pe 25 octombrie acţiunea disciplinară exercitată de IJ asupra procurorilor din DNA: Bulancea, Dumitriu şi Uncheşelu
07 sept. 2017 Procurorul- şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, despre dosarul arhivei SIPA: „Au fost audieri, vor fi verificări şi se vor mai asculta persoane”
07 sept. 2017 CSM va analiza memoriile şi note transmise de Laura Codruţa Kovesi în acelaşi timp cu discutarea raportului Inspecţiei Judiciare de control la DNA
07 sept. 2017 Raportul preliminar al MCV conţine referiri la modificările legilor Justiţiei. Şefa CSM: Nu pot să apreciez că ar fi o bilă neagră sau albă
06 sept. 2017 Şefa Curţii Supreme, despre pensionarea judecătoarei Dascălu: „Singurul vinovat, între ghilimele, de repatizarea dosarelor este doar calculatorul“
06 sept. 2017 Milionarul Puiu Popoviciu a contestat la Curtea Supremă, într-o cale excepţională de atac, condamnarea definitivă la 7 ani de închisoare
06 sept. 2017 Surse: Inspecţia Judiciară a demarat acţiunea disciplinară împotriva procurorilor DNA care au anchetat modul în care s-a adoptat OUG 13
06 sept. 2017 Surse: Inspecţia Judiciară a demarat acţiunea disciplinară împotriva procurorilor DNA care au anchetat modul în care s-a adoptat OUG 13
06 sept. 2017 Clotilde Armand, la DNA
06 sept. 2017 Clotilde Armand, la DNA
06 sept. 2017 Kovesi: „Avem foarte multe situaţii  în care ministrul Justiţiei a fost un om politic, în acele cazuri Inspecţia potenţial ar fi subordonată unui om politic”
06 sept. 2017 Cum au ajuns dosarele mai multor grei din politică la acelaşi complet de judecată
06 sept. 2017 Mafia decontărilor din CNAS: „Îţi dau la fiecare pacient 100 de lei”