Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mia Lungu, Antena 3

Recomanda:
702 articole publicate pe Antena 3 200 in iul. 2022
Data Articol
29 iul. 2022 "Văduva neagră" devine cea mai masivă stea neutronică observată vreodată, după ce și-a "devorat" partenerul stelar
29 iul. 2022 Persoanele care au consumat substanțe afrodisiace nu au voie în parcurile din Botoșani. Cum vor verifica polițiștii dacă a încălcat cineva regula
29 iul. 2022 Atenție șoferi! Restricții de circulație în București, în weekend | Zone de evitat în 30 și 31 iulie
29 iul. 2022 Lista centrelor de evaluare COVID-19 a fost actualizată. Unele au program și în weekend
29 iul. 2022 Campanie de fake news derulată prin mesaje, privind valabilitatea certificatelor de vaccinare COVID-19. Avertismentul lui Andrei Baciu
29 iul. 2022 Misiune contracronometru de salvare în Constanța: Un mal de pământ s-a surpat peste doi muncitori
29 iul. 2022 Transport gratuit pentru turiștii și locuitorii din mai multe staţiuni de pe litoral, de la 1 august
29 iul. 2022 Antony Blinken, discuţie "sinceră şi directă" cu Serghei Lavrov: "Am cerut ca Preşedinţia Rusiei să accepte oferta importantă făcută de noi"
29 iul. 2022 Furtuna a făcut ravagii în Focșani: Un acoperiș smuls de vijelie a căzut peste două mașini
29 iul. 2022 Liderul regiunii separatiste Transnistria cere recunoașterea independenței: "Nu văd alte opțiuni pentru rezolvarea conflictului"
29 iul. 2022 Un băiețel de 5 ani a murit brusc, după ce a băut un pahar cu apă rece pe caniculă, în Egipt
29 iul. 2022 Ploi torențiale și inundații în Las Vegas. Apa a intrat în cazinourile și hotelurile din orașul aflat în plin deșert
28 iul. 2022 Resursele naturale ale planetei au fost epuizate astăzi. WWF România: "Până la sfârșitul lui 2022, vom fi consumat 1.75 planete"
28 iul. 2022 Averile polițiștilor, controlate de ANI! Fostul șef IPJ Constanța nu poate justifica peste 300.000 de lei
28 iul. 2022 Cunoscut lanț de supermarketuri, amendat cu 2 milioane de euro. A transmis un preț fals la Monitorul Prețurilor pentru uleiul de floarea soarelui
28 iul. 2022 RAR, avertisment amuzant pentru șoferi: "Dacă şi tu ai senzaţia că Germania nu are atât de multe bătrânici care merg cu maşinile la piaţă..."
28 iul. 2022 Ce trebuie să facă liceenii care au împlinit 18 ani dar nu au primit alocația de când a început vacanța, pentru a încasa banii
28 iul. 2022 Șofer din Teleorman, prins beat la volan, de două ori în aceeași noapte. A doua oară provocase un accident, având permisul deja suspendat
28 iul. 2022 Fotografii socotite pierdute, cu Dora, marea iubire a poetului Nichita Stănescu, regăsite și publicate: "Într-un ianuarie, la doar un an și-un pic după plecarea lui la Cer"
28 iul. 2022 A murit fizicianul Sigurd Hofmann. Datorită lui, tabelul lui Mendeleev are şase elemente în plus
28 iul. 2022 Narcisa Suciu, operată de urgență după ce i s-a făcut rău în aeroportul din Cluj: "Lunea trecută, murisem. Am fost în septicemie"
28 iul. 2022 După 9 ani, tânărul care a aruncat, din greșeală, 7500 de Bitcoin, vrea să caute hard-ul cu doi câini robotici. Ar valora acum peste 170 de milioane de dolari
28 iul. 2022 Un cățel continuă să îşi aştepte stăpânul în pragul casei care a ars, deşi acesta a pierit în incendiu: "Băiat îi spunem, e tare deştept"
28 iul. 2022 Șoferii din București s-au trezit cu fluturași în parbriz de la Primăria Capitalei, privind plata parcării începând cu 15 august
27 iul. 2022 Imaginile haosului de pe Aeroportul Otopeni: Curse anulate, vacanțe ratate, pasageri revoltați
27 iul. 2022 Diamant roz de 170 de carate, descoperit în Angola. Se crede că este cel mai mare găsit în lume, în ultimii 300 de ani
27 iul. 2022 UE va măsura progresele înregistrate în ceea ce privește obiectivele în materie de mediu și climă ale Pactului verde
27 iul. 2022 Fermier din Braşov, sancționat după ce a oprit cursul râului Bârsa ca să își salveze culturile. A făcut un baraj și i-a lăsat pe ceilalți fermieri fără apă
27 iul. 2022 Cunoscut avocat din Craiova, mort în vacanță, în Grecia. Ieșise la plimbare cu bicicleta, însoțit de prieteni
27 iul. 2022 Imaginile haosului de pe Aeroportul Otopeni: Curse anulate, bagaje pierdute, pasageri revoltați
27 iul. 2022 A murit creatorul Ipotezei Gaia, climatologul James Lovelock, chiar în ziua în care împlinea 103 ani
27 iul. 2022 MAE, atenționare de călătorie pentru românii care vor să plece în Cehia | Măsuri de evacuare în vigoare
27 iul. 2022 A murit Gabriela Duţescu, antrenor la "Vocea României". Mesaj emoționant transmis de Paula Seling: "Lucrurile nefăcute la timp nu se întorc niciodată"
27 iul. 2022 Recomandări de la Ministerul Sănătăţi pentru utilizarea antiviralelor orale, în cazul persoanelor cu COVID-19
27 iul. 2022 Alexandru Rafila, anunțul momentului despre valul șase COVID-19: "Absolut, nu vom avea un lockdown"
27 iul. 2022 140 de blocuri din București rămân fără apă caldă până în septembrie. Lista transmisă de Termoenergetica
27 iul. 2022 Sportivii de performață înscriși la școlile și liceele din Sectorul 2 vor fi premiați în bani. Ce sume vor primi
26 iul. 2022 În Dunărea secată se văd epavele vapoarelor din Al Doilea Război Mondial
26 iul. 2022 Copil de 8 ani din Brașov, spitalizat 7 zile după ce s-a înecat la cursul de înot. Părinții acuză instructoarea că l-ar fi uitat în bazin
26 iul. 2022 Bărbat din Buzău, amendat cu 12.000 de lei după ce a fost filmat abandonând 7 pui de câine pe stradă, iar imaginile au fost postate pe o rețea socială
26 iul. 2022 Mercedes "bot de cal", restaurat complet, adus la RAR. Inspectorii au publicat fotografii cu mașina retro
26 iul. 2022 Bătaie între șoferi în plină intersecție, pe strada Barbu Văcărescu din București, filmată de un martor
26 iul. 2022 Bătaie între șoferi în plină intersecție, pe strada Barbu Văcărescu din București, filmată de un martor
26 iul. 2022 Cât costă parcarea în Mamaia pe zi, după ce s-a eliminat taxa pe timp de noapte
26 iul. 2022 A fost inaugurat primul traseu pentru biciclete amenajat exclusiv într-o pădure, în București-Ilfov. Cum se face accesul
26 iul. 2022 Salvamont Covasna anunță că a închis mai multe trasee turistice din cauza urşilor
26 iul. 2022 Consilierul pentru climă al președintelui Iohannis, despre încălzirea globală: "Efectele vor fi ireversibile"
26 iul. 2022 Ben Affleck, fotografiat plângând în luna de miere, la Paris, în timp ce se afla la cină cu Jennifer Lopez
26 iul. 2022 Ce șanse are Klaus Iohannis să ocupe o funcție de conducere în NATO. Răspunsul lui Mircea Geoană
26 iul. 2022 Sfidare dusă la extrem de un șofer cu Porsche, beat, după ce a provocat un accident: În așteptarea Poliţiei s-a dus să mai bea o votcă
26 iul. 2022 Ferrari-ul lui Michael Schumacher, scos la vânzare. Cum arată singura maşină care a câştigat toate cursele de Formula 1 la care a participat
26 iul. 2022 Reguli noi de angajare pentru românii care vor să lucreze în Spania. Proceduri simplificate şi uniformizate
26 iul. 2022 Tânăr care își șterge bolidul McLaren cu mopul, după ploaie, în București, viral pe internet: "Asta se întâmplă dacă nu scoți apa"
25 iul. 2022 Prețul benzinei și al motorinei în România, astăzi, 25 iulie 2022 | Costul carburanților continuă să scadă
25 iul. 2022 Modificare la transportul în comun din București: De astăzi, tramvaiul 41 nu mai oprește în toate stațiile
25 iul. 2022 Inspecția Muncii: Reguli pe care trebuie să le respecte angajatorii pe timp de caniculă
25 iul. 2022 Româncă din Italia, forțată să lucreze la o fermă în condiții inumane: Dormea în garaj pe lăzi de cartofi și muncea 19 ore pe zi
25 iul. 2022 Vaccinul Imvanex, autorizat de Comisia Europeană împotriva variolei maimuţei
25 iul. 2022 Rezultate admitere Medicină 2022. Cu ce punctaje s-a intrat la Medicină și la Farmacie în București
25 iul. 2022 Conturile de Revolut ale românilor pot fi poprite, după decizia istorică a unei instanțe. Adrian Cuculis: "Mulți au avut senzația că mitul cu Revolutul o să meargă la infinit"
25 iul. 2022 Un refugiat ucrainean și-a ucis mama în casa unor români care îi găzduiau, din Lehliu Gară. Cum i-a mințit pe vecini și polițiști
25 iul. 2022 Chelneriță din SUA, în stare de șoc după ce a primit 3.000 de dolari bacșiș la o notă de plată de 13 dolari: "A intrat în birou cu lacrimi în ochi și tremurând"
25 iul. 2022 Curs valutar BNR, 25 iulie 2022 | Euro și dolarul american înregistrează o scădere
25 iul. 2022 Fostul șef CNAS, Lucian Duță, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare. A luat mită de 6 milioane de euro pentru implementarea cardului de sănătate
25 iul. 2022 S-a stabilit țara care va găzdui Eurovision 2023, după ce Ucraina a fost nevoită să se retragă din cauza războiului
25 iul. 2022 Marina Almășan își cere scuze după ce i-a luat apărarea lui Buhnici: "Am înțeles cât de inabilă am fost. M-am simțit atât de prost față de femeile acelea"
17 iul. 2022 Razie în București. Amenzi de 51.000 de lei, 17 șoferi au rămas fără permis pentru că erau băuți sau consumaseră substanțe interzise
17 iul. 2022 Sindicaliştii amenință cu blocarea activităţii închisorilor: "Un singur angajat supraveghează o secție de maximă siguranță cu peste 150 de deținuți"
17 iul. 2022 Bilanț COVID-19 din 17 iulie 2022, în România. Peste 2.000 de noi cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore
17 iul. 2022 O șoferiță de 19 ani a distrus patru mașini parcate în Baia Mare. Ce a făcut-o să se sperie și să intre pe contrasens
17 iul. 2022 O nouă garsonieră de închiriat în Cluj, cu WC-ul în bucătărie, a stârnit reacții pe internet. Proprietar: "Accept și animale de companie, dacă acceptă și ele bineînțeles"
17 iul. 2022 Un turist care încerca să îşi facă un selfie la barajul Siriu a căzut în gol zeci de metri
17 iul. 2022 Tom Cruise s-a fotografiat cu un căpitan român și emblema Forțelor Aeriene Române. Mesajul transmis de MApN
17 iul. 2022 O "armată" de rațe păzește o cramă din Africa de Sud. De ce au ales proprietarii să le folosească: "Sunt soldaţii podgoriilor noastre"
17 iul. 2022 Intrările în București, din nou blocate. Ambuteiaje pe A1, Autostrada Sorelui şi DN1
17 iul. 2022 Recensământ 2022. Modificări ale centrelor de recenzare din Sectorul 6: Se închide un punct fix și se deschid alte două
16 iul. 2022 Cod galben de ploi torenţiale și vijelii în sud-estul țării. Care sunt județele vizate de avertizarea ANM
16 iul. 2022 Cutremur în România, resimțit în mai multe orașe. Corespondent Antena 3: "Am crezut că a avut loc o explozie. Ne-am panicat"
16 iul. 2022 Prefectul Capitalei anunță primele măsuri pentru combaterea efectelor caniculei în București
16 iul. 2022 Prețurile de pe litoral cresc cu 20%. Cât vor plăti turiștii pe cazare și mâncare
16 iul. 2022 Aterizare forțată a unui avion, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța, după o defecțiune tehnică
16 iul. 2022 Bilanț COVID-19 din 16 iulie 2022, în România. Scădere ușoară a cazurilor în ultimele 24 de ore, dar cresc decesele
16 iul. 2022 Cutremur în România, resimțit în mai multe orașe. Corespondent Antena 3: "Am crezut că a avut loc o explozie. Ne-am panicat"
16 iul. 2022 Bătrâni sechestrați, agresați și șantajați pentru bani, de angajații a două cămine private din Sectorul 6 al Capitalei
16 iul. 2022 Avertizare ANM cod portocaliu de vijelii puternice, ploaie torențială și grindină, pentru județul Ilfov. Ce localități sunt vizate
16 iul. 2022 Avertizare ANM cod portocaliu, în București și Ilfov, de vijelii puternice, ploaie torențială și grindină
16 iul. 2022 ANAF, controale la peste 4.200 de contribuabili în iunie. Amenzi de 83.63 milioane lei
16 iul. 2022 Un turist străin a murit pe Creasta Bucșoiului, în Bucegi, după ce a fost lovit de fulger
16 iul. 2022 Bloomberg: România se teme de Putin, dar și Putin ar trebui să se teamă de România
16 iul. 2022 Vasluienii își vând voucherele sociale de 250 de lei pentru că nu pot cumpăra băutură. Cer pe ele mai puțin de jumătate din valoare
13 iul. 2022 BOR intervine în scandalul interzicerii avortul. Vasile Bănescu: "Biserica nu poate fi niciodată anti-natalistă, ci doar pro-viață"
13 iul. 2022 România permite ”în mod excepțional” ca navele ucrainene încărcate cu cereale să circule pe canalele Chilia și Bâstroe
13 iul. 2022 A fost găsită arma furată de la unitatea militară din Mamaia Sat în luna martie. Era ascunsă sub o saltea, cu pânză de păianjen pe ea
13 iul. 2022 Cât este dispus să plătească Petre Daea pe o pâine: "Știu că se produce greu"
13 iul. 2022 Gramatica va fi reintrodusă în programa de liceu, anunță ministrul Sorin Cîmpeanu
13 iul. 2022 Piața Unirii din Focşani, ocupată de o nuntă de romi. Primarul spune că a fost un concert ad-hoc: "Nu este ograda nimănui!"
13 iul. 2022 Prefectul Capitalei: "Parcul Cişmigiu este lăsat în paragină. Voi propune sancţiunile care se impun"
13 iul. 2022 Cât costă să închiriezi o cameră de cămin în Cluj-Napoca, pentru UNTOLD 2022. Prețul, mai mare decât chiria lunară pentru un apartament cu 3 camere
13 iul. 2022 Veterinarii, recomandare pentru proprietarii de câini: "Daţi animalele cu cremă de protecţie solară". Ce substanțe trebuie evitate
13 iul. 2022 Trafic feroviar oprit pe ambele sensuri la Vereşti, Suceava, după ce o mașină a rupt un stâlp de electricitate
13 iul. 2022 Un turist român și-a adus bidonul cu vin pe o plajă din Thassos. Val de reacții pe internet: "În seara asta se duce la tavernă cu oală de sarmale după el"
13 iul. 2022 Povestea tristă a unei ursoaice care își caută încontinuu cei trei pui omorâți de tren în 2020, lângă gara din Bușteni: "Suferă și ei, exact ca noi, poate mai mult"
13 iul. 2022 Semnal radio similar bătăilor unei inimi, detectat în spaţiu: "Era ceva neobişnuit - bum, bum, bum"
12 iul. 2022 Mocănița din Apuseni, repusă în funcțiune în acest sezon. Cât costă un drum dus-întors cu trenulețul, între Câmpeni și Cărpiniș
12 iul. 2022 Austostrada Soarelui, blocată pe zeci de kilometri de TIR-urile cu cereale din Ucraina care merg în Portul Constanța
12 iul. 2022 Ministru supărat pe taxa de cearșaf de 200 de lei pe plaja din Mamaia Nord: "În acel caz, tarifele sunt de neacceptat!"
12 iul. 2022 Bărbat lovit puternic și pus la pământ de șezlongurile luate de vânt, într-un parc acvatic din Las Vegas
12 iul. 2022 Cea mai frumoasă maşină din toate timpurile, la RAR: "Zeiţa frumuseţii"
12 iul. 2022 Cât s-a scumpit un coș de cumpărături cu 10 produse de bază, într-un singur an. Experiment Antena 3
12 iul. 2022 Cât s-a scumpit un coș de cumpărături cu 10 produse de bază, într-un singur an. Experiment Antena 3
12 iul. 2022 Prefectul județului Ilfov recomandă cetățenilor să poarte mască de protecție în spațiile aglomerate. Incidența COVID-19 se apropie de 2 la mie în județ
12 iul. 2022 Sistemul solar s-ar putea prăbuși din cauza unei stele trecătoare, atrag atenția oamenii de știință
12 iul. 2022 Momentul în care mascații intervin în forță la înmormântarea unei fetițe de 13 ani, ucisă pe trecerea de pietoni în Târgoviște
12 iul. 2022 Fost ministru al Sănătății, despre valul șase de COVID-19 în România: "Putem ajunge iar la restricții"
12 iul. 2022 Recensământ 2022. Lista cu punctele fixe de recenzare din București și programul de funcționare
11 iul. 2022 Prof dr. Vlad Ciurea, ritualul zilnic prin care se menține optimist și pozitiv: "Este un efort care începe încă de dimineață"
11 iul. 2022 Război în Ucraina, ziua 138 | Volodimir Zelenski a ordonat armatei să recucerească zonele de coastă "vitale pentru economia ţării"
11 iul. 2022 Ninge ca în toiul iernii, în Masivul Bucegi. Imagini surprinse la stația meteo din Vârful Omu
11 iul. 2022 Un bărbat din Suceava a chemat polițiștii să îl apere după ce soacra de 66 de ani l-a luat la bătaie
11 iul. 2022 Cum să câștigi bani și în somn. Un jucător de poker s-a calificat la campionatul mondial în timp ce dormea
11 iul. 2022 Zorro si Bandit, tată și fiu, motanii din Indonezia celebri pe TikTok. Au strâns milioane de aprecieri din toată lumea
11 iul. 2022 Restricții de circulație pe autostrada A1 la kilometrul 21, pe sensul către București
11 iul. 2022 Rusia a întrerupt fluxul de gaze spre Germania, prin Nord Stream 1, invocând lucrări de mentenanţă
11 iul. 2022 Tânăr din Botoșani, devenit viral după ce a căutat să se angajeze ca "BATI-GARD": "Nu am luat bătaie decât de 3 ori până la 22 de ani"
11 iul. 2022 Johnny Depp a compus o melodie despre procesul cu fosta soție, Amber Heard
11 iul. 2022 Copil de 3 ani, rănit după ce lemnele desprinse dintr-o autocamionetă au perforat parbrizul mașinii în care se afla
11 iul. 2022 Povestea emoționantă a unui bunic de 70 de ani care a închiriat o trotineta electrică în Iași: "O voce tremurândă mă roagă să îi dau indicațiile cum să ajungă la sediu"
11 iul. 2022 Un pasager român a amenințat că aruncă în aer un avion în care se aflau peste 170 de persoane. Aeronava tocmai decola de la Roma spre Iași
11 iul. 2022 Electric Castle 2022. În două zile începe festivalul de la Castelul Banffy din Bonțida. Ghidul complet pentru participanți
11 iul. 2022 Un șofer moldovean și-a parcat mașina la o pompă, într-o benzinărie din Austria. Ce amendă i-a venit acasă
11 iul. 2022 Poșta Română cumpără 1.000 de biciclete electrice pentru ca angajații să livreze mai repede
11 iul. 2022 Avertismentul medicilor legat de alimentele vândute pe marginea drumului. Ce spun nutriționiștii despre mierea ținută la soare
11 iul. 2022 Un ucrainean a încercat să intre în România la volanul unui BMW furat
11 iul. 2022 Procurorii români lansează un chestionar adresat celor care au avut de suferit în urma războiului din Ucraina. Ce întrebări cuprinde
11 iul. 2022 Care este beneficiul cafelei pentru creier. Prof. dr. Vlad Ciurea: "Cafeaua stimulează acest chimism, deschide căile"
11 iul. 2022 Prof. dr. Vlad Ciurea arată ce metode putem folosi pentru a ne proteja creierul de emoții negative
10 iul. 2022 Câine lăsat legat în balconul unui apartament, salvat de pompierii din Sibiu după ce a sărit pe geam și a rămas blocat în lesă
10 iul. 2022 Ministrul Agriculturii, maraton de verificare a culturilor din țară: "Duminică, în zi de relaxare, iscusitul fermier a considerat mai importantă verificarea manuală a operațiunii de castrare a plantelor - mamă"
10 iul. 2022 Cum arată o petrecere de fițe pe șantier, între două cluburi din Mamaia. Șampania a fost adusă cu excavatorul
10 iul. 2022 Sucevean flămând, prins în magazinul pe care l-a spart ca să mănânce două iaurturi o pâine și o roșie
10 iul. 2022 Gigi Becali se roagă și cântă pe Calea Victoriei din București, la o procesiune religioasă
10 iul. 2022 Medalie de aur pentru David Popovici în finala de la 100 de metri liber, la Campionatul European de înot pentru juniori
10 iul. 2022 Românca Alexia Tatu, campioană Wimbledon Under-14, după ce a întânit-o în finală pe conaționala sa, Andreea Soare
10 iul. 2022 Ciocnire între un microbuz plin cu pasageri și o mașină, în Giurgiu: 20 de persoane implicate, planul roșu activat, traficul rutier oprit
10 iul. 2022 Vlad Stancu câștigă medalia de argint pentru România, în finala de 400 metri liber, la europenele de înot pentru juniori
10 iul. 2022 Preţul biletelor de avion va creşte, avertizează un şef al industriei aeriene: "Zborul va fi mai scump pentru consumatori"
10 iul. 2022 Grădină cu plante vindecătoare, devenită atracție turistică în Harghita: "Pentru mine, acest loc înseammnă un Paradis"
10 iul. 2022 Polițiștii maghiari au fugărit un cangur pe străzile din Budapesta. Au reușit să îl prindă cu o pătură
10 iul. 2022 Elena Mateescu, ultimele estimări legate de seceta pedologică severă din România: "Acele săptămâni vor fi definitorii pentru ce înseamnă agricultura"
10 iul. 2022 Elena Mateescu, vești alarmante legate de seceta severă din România: "Zile consecutive cu valori de peste 37 de grade"
10 iul. 2022 Directorul Aeroportului din Cluj: "Din păcate, tot anul vor fi întârzieri. Cea mai gravă situație este în această vară"
10 iul. 2022 Hotelierii de pe litoral: "Cu măsuri anti-turism, gen taxa de parcare de 96 Ron/zi în Mamaia, nu vom reuşi să ne păstrăm turiştii, personalul şi nici destinaţia"
10 iul. 2022 Prof. dr. Vlad Ciurea explică ce efect are apa băută dimineață, pe stomacul gol: "Noi avem niște substanțe în corp care trebuie să ajungă în creier"
10 iul. 2022 Război în Ucraina, ziua 138 | SUA, îngrijorate de alinierea Chinei la Rusia | Vicepremierul ucrainean a cerut civililor din Herson să se evacueze de urgență
09 iul. 2022 Reţeta îmbogăţirii, cu Adrian Asoltanie | Lista celor 20 de obiceiuri financiare nesănătoase la români
09 iul. 2022 Funcționarii ANAF răspund online întrebărilor de la contribuabili. Cum poate fi folosit noul serviciu de chat
09 iul. 2022 Ministrul Agriculturii anunță care este cea mai afectată zonă din România din cauza caniculei: "Cultura este pierdută în totalitate"
09 iul. 2022 Ministrul Energiei: "Nu vom înlocui importul de gaze rusești cu importul de cărbune rusesc"
09 iul. 2022 Micutzu, viral pe internet cu un mesaj pentru Nicușor Dan despre toaletarea copacilor. Bucureștenii au reacționat imediat: "Sunt lăsați intenționat ca să te scarpini"
09 iul. 2022 David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 de metri liber la Campionatul European pentru Juniori
09 iul. 2022 Ce alimente consumă Elena Gheorghe pentru a-și menține greutatea: "Ajută la eliminarea metalelor grele. E musai să avem grijă"
09 iul. 2022 MAE, avertizare pentru românii care călătoresc în Grecia. S-a emis o alertă cod roșu de fenomene meteo extreme
09 iul. 2022 L-ați văzut? Pacient bolnav de TBC, dispărut din Sanatoriul Dobrița, în Gorj. Cei care dețin informații sunt rugați să apeleze 112
09 iul. 2022 Pericol de inundații în județul Constanța. Hidrologii au emis o avertizare cod galben pentru mai multe râuri
09 iul. 2022 Medalie de argint pentru România la Campionatul European de înot pentru juniori
09 iul. 2022 Prof. dr. Vlad Ciurea explică importanța tehnologiei în neurochirurgie: "Exact ca într-o căsătorie, suntem mână în mână"
09 iul. 2022 Loc de cearșaf lângă malul mării, "închiriat" cu 200 de lei pe zi, în Mamaia Nord. Ce spune șeful ANPC
09 iul. 2022 Medicul Radu Țincu, despre valul 6 al pandemiei: "Dacă se păstrează varianta Omicron sau subvariantele ei, nu va avea un impact medical atât de important"
09 iul. 2022 Tânăr pescar, electrocutat prin arc electric la balta din Poieni, județul Vâlcea. Elicopterul SMURD chemat să intervină
09 iul. 2022 A murit Haiduc, câinele care a salvat oameni din avalanșe în opt ani de misiuni la Salvamont Argeş: "Era cel mai frumos, jucăuș, deștept"
09 iul. 2022 Premieră în România | Uși antisuicid, montate pe peroanele metroului din București
09 iul. 2022 Volodimir Zelenski a demis ambasadorii ucraineni din șase state, printre care și Germania
09 iul. 2022 Volodimir Zelenski a demis ambasadorii ucraineni din cinci state, printre care și Germania
09 iul. 2022 Medic stomatolog celebru din Iaşi, mort la scurt timp după ce a fost înţepat de o albină: "Moartea ne așteaptă pe fiecare dintre noi, uneori chiar și în vârful de ac al unei creaturi minuscule"
09 iul. 2022 Preşedintele din Sri Lanka va demisiona în 13 iulie, în urma protestelor violente. Premierul este și el dispus să-și depună mandatul
09 iul. 2022 Amenzi de sute de euro pentru turiștii care vor merge în costum pe baie pe străzi, într-o stațiune din Italia: "Prea multă piele goală îi deranjează pe localnici"
09 iul. 2022 Băiat de 14 ani, electrocutat lângă șinele de cale ferată, în Ploiești. A ajuns la spital cu arsuri de gradul 3 și 4 pe 70% din suprafața corpului
09 iul. 2022 Război în Ucraina, ziua 137 | Zelenski a demis ambasadorii ucraineni din cinci țări, în timp ce Rusia adună forţe militare la graniţă pentru o nouă ofensivă
08 iul. 2022 Șeful ANAF: "Peste 71.000 contribuabili, în situaţia de a li se face sesizări penale"
08 iul. 2022 Rabla electrocasnice 2022. Persoanele fizice se pot înscrie, de astăzi, în cea de-a treia etapă a programului. Ce vouchere se acordă
08 iul. 2022 Momentul în care fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, este împușcat, surprins de televiziunea de stat
08 iul. 2022 Brad Pitt spune că suferă de “orbire facială”. Cum se manifestă prosopagnozia, boala din cauza căreia nu își amintește fețele oamenilor
08 iul. 2022 Klaus Iohannis condamnă cu fermitate împuşcarea fostului premier japonez Shinzo Abe. Mesajul transmis de șeful statului
08 iul. 2022 Prima imagine color a Universului, realizată de telescopul James Webb, publicată de NASA ca “teaser”. Când va fi dezvăluită întreaga colecție
08 iul. 2022 Centura Satu Mare a fost deschisă integral circulației, cu un an și jumătate întârziere. Sorin Grindeanu: "Va avea un important impact economic pentru întreaga zonă"
08 iul. 2022 Explozie într-un bloc din Hunedoara | Mamă și fiică, rănite. Fetița de un an și 3 luni are arsuri pe față
08 iul. 2022 O femeie a dat aproape 150 de examene pentru permisul de conducere, teoretice și practice, în Marea Britanie
08 iul. 2022 Marcel Ciolacu, despre asasinarea lui Shinzo Abe, fostul premier al Japoniei: "Sunt profund șocat. A fost un bun prieten al României"
08 iul. 2022 Cazierul judiciar va putea fi obținut fără un drum la Poliție. Ministrul Digitalizării anunță care vor fi primii beneficiari ai serviciului online
08 iul. 2022 Trei amenzi de câte 3.000 de lei pentru ponei exploatați pe plajele din Mamaia Nord. Animalele au ajuns în grija autorităților: "Le-au fost provocate suferinţe fizice şi psihice"
08 iul. 2022 Coadă kilometrică de mașini pe Autostrada Soarelui, după un accident în apropiere de Cernavodă, pe sensul spre București
08 iul. 2022 Cea mai bogată româncă din lume, Jenny Paulson, își dă în judecată soțul magnat pentru că ar ascunde bani în procesul de divorț
08 iul. 2022 Roviniete la prețuri de trei ori mai mari, vândute pe internet. CNAIR atrage atenția: Nu cumpărați de pe aceste site-uri
08 iul. 2022 Șicanare periculoasă pe Valea Oltului, între două TIR-uri, surprinsă pe o cameră de bord. Val de reacții pe internet: "Amândoi în puşcărie, carnetul pe viaţă, amenzi să nu le mai poată plăti"
08 iul. 2022 Fostul director al UNIFARM, Adrian Ionel, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare, pentru o mită de 760.000 de euro în pandemie
01 iul. 2022 Ursul Baloo, mascota stațiunii Straja, surprins în timp ce se bălăcește într-un bazin pentru a scăpa de căldură
01 iul. 2022 Reacțiile șoferilor la postarea RAR care arată o mașină reparată cu colțare gips carton: "Acolo urma gresie și faianță"
01 iul. 2022 Produs retras de la raft, de un cunoscut lanț de supermarketuri, pentru că prezintă risc de electrocutare. Clienții sunt sfătuiți să îl returneze
01 iul. 2022 Turiștii care merg în Veneția vor plăti o taxă de intrare. Cum se calculează prețul biletului
01 iul. 2022 Rușii bombardează Insula Șerpilor cu bombe cu fosfor, după ce s-au retras ca "gest de bunăvoință"