Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Redactia Alba24.ro, Alba24

Recomanda:
2206 articole publicate pe Alba24 240 in iul. 2013
Data Articol
31 iul. 2013 MÂINE: Expoziția de artă plastică „Împreună”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Lucrările vor putea fi văzute timp de două luni
31 iul. 2013 Cele mai sigure societăți de asigurări din România: Vezi companiile cu creșteri spectaculoase la reasigurare și cu cele mai mari rezerve
31 iul. 2013 Tragedie pentru o familie din Alba Iulia: Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața în timp ce se afla în vacanță la mare
31 iul. 2013 TVA-ul va fi redus și la carne, dacă măsura aplicată în industria pâinii se va dovedi benefică
30 iul. 2013 CFR anunţă întârzieri ale trenurilor din cauza caniclulei: Trenurile pot ajunge cu până la 60 de minute mai târziu decât este stabilit în program
30 iul. 2013 Poliţiştii de ordine publică din judeţ şi-au prezentat rezultatele din primul semestru. În mediul rural au fost constatate peste 1.600 de infracţiuni
30 iul. 2013 Ajutoare pentru încălzire cu energie electrică, după anchetă socială: Vezi câți bani ar putea primi cei care nu au nicio sursă de căldură pe timpul iernii
29 iul. 2013 MIERCURI: Şedinţă la Consiliul Local Aiud. Se propune revocarea HCL prin care au fost aprobate noile tarife de salubritate
29 iul. 2013 Prima casă: Guvernul ar putea suplimenta plafonul garanțiilor cu un miliard de lei. Vezi prevederile proiectului de hotărâre
29 iul. 2013 Oferta câştigătoare pentru întreţinerea spaţiilor verzi din Cetatea Alba Carolina trimisă la Primărie pentru reevaluare
29 iul. 2013 (P) Fujikura Automotive România organizează la punctele din Cluj, Dej și Sibiu recrutare și selecție pentru ingineri
29 iul. 2013 Majorări cu 25% pentru accizele la alcool. Urmează să fie introduse taxele pentru mașini de lux și bijuterii
28 iul. 2013 Agricultorii vor putea accesa credite în lei la dobânda medie pe piața interbancară. Vezi plafoanele prevăzute de Ministerul Agriculturii
27 iul. 2013 Atenţionare ANM: Cod galben de caniculă, de duminică până marţi în Alba și alte 25 de județe
26 iul. 2013 Avarie la un hidrant pe strada Octavian Goga din Alba Iulia. Alimentarea cu apă în zonă a fost sistată temporar
26 iul. 2013 Victor Ponta: Legea salarizării va fi modificată în acest an. Salariu minim de 1.000 de lei
26 iul. 2013 Teste de integritate pentru angajaţii Gărzii Financiare care trec în noua structură ANAF. Victor Ponta: “Nu neapărat va fi angajată toată lumea”
26 iul. 2013 LUNI: Manifestări în Piaţa Tricolorului din Alba Iulia cu ocazia Zilei Imnului Naţional
26 iul. 2013 Echipajele ISU Alba înregistrează, în medie, 12 solicitări pe zi. Mai multe sesizări pentru SMURD şi recuperarea muniţiei neexplodate şi mai puţine incendii, în semestrul I 2013
26 iul. 2013 Clujeanul rezident în Marea Britanie, arestat la Alba Iulia pentru furt de tezaur dacic, în greva foamei. ASTĂZI magistraţii decid dacă rămâne după gratii
26 iul. 2013 Modificări la Codul Rutier: Reguli noi pentru șoferi, bicicliști și posesorii de mopede. Schimbările se aplică peste două săptămâni
26 iul. 2013 O minoră de 17 ani a furat un telefon mobil dintr-un magazin din Blaj. Este cercetată de poliţişti
26 iul. 2013 Colecție de mașini și motociclete de epocă, în Cetatea Alba Carolina. Consilierii locali au aprobat PUZ-ul pentru construirea unui muzeu
25 iul. 2013 Amenzi de 46.000 de lei pentru delicte silvice, aplicate de poliţiştii din Sebeş şi IPJ Alba. Şoferul unui camion ce transporta lemn pe Transalpina a fugit în pădure
25 iul. 2013 DE ASTĂZI: Programul “Rabla” pentru persoane juridice şi instituţii publice. Primăria Abrud primeşte tichet de 6.500 lei. Vezi cererile respinse
25 iul. 2013 Procurorii Curţii de Apel Alba Iulia au recuperat din Germania monede şi piese de podoabă din tezaur dacic. Au fost furate din situl Sarmizegetusa Regia
25 iul. 2013 Termen prelungit la depunerea ofertelor pentru “Cupru Min”. Firmele interesate pot prezenta documentaţiile până la 1 septembrie
25 iul. 2013 Factura la curent ar putea fi mai mică cu până la 10%, până la sfârşitul anului. Ce se întâmplă cu ajutorul de stat pentru energiile regenerabile
25 iul. 2013 HARTA SPEOLOGICĂ a județului ALBA: Doar două din cele peste 15 peșteri sunt amenajate turistic. Vezi ce frumuseți subterane zac în Apuseni
25 iul. 2013 Tânăr din Jidvei, condamnat pentru complicitate la furt calificat, transportat de poliţişti în arest
25 iul. 2013 A furat o ţeavă de cupru din incinta firmei la care era angajat ca paznic. Un bărbat de 50 de ani din Aiud este cercetat de poliţişti
25 iul. 2013 METEO de WEEKEND în ALBA: Vreme caniculară în majoritatea localităţilor din judeţ. Temperaturi maxime de 34 de grade, duminică
25 iul. 2013 Disponibilizări la Apele Române, din toamnă. Aproape 400 de angajaţi la nivel naţional vor fi concediaţi. Vezi situaţia în Alba
25 iul. 2013 Cetăţean român rezident în Marea Britanie, arestat la Alba Iulia. Este cercetat pentru furt şi export ilegal de obiecte de tezaur dacic
25 iul. 2013 DUMINICĂ: “Concert în parc”. Spectacol folcloric cu cele mai bune voci de pe Valea Târnavelor, la Blaj
24 iul. 2013 Proiect de HG pentru mutarea staţiei meteo din Sebeş. Terenul este solicitat de “Star Assembly” SRL, pentru extinderea producţiei de cutii de viteză
24 iul. 2013 Două posturi noi la Unitatea de Management a proiectului “Innovative Place Brand Management” – CityLogo implementat de Primăria Alba Iulia
24 iul. 2013 Meniuri zilnice în loc de corn şi lapte pentru elevii din şcoala primară si gimnazială
24 iul. 2013 O singură companie interesată de preluarea producţiei pe 7 ani de la “Cupru Min” Abrud
24 iul. 2013 Doi localnici din Pianu de Jos au rămas fără 22 de stupi de albine. Poliţiştii au demarat cercetările pentru prinderea hoţilor
24 iul. 2013 MÂINE: Termen limită pentru depunerea unor declaraţii fiscale la DGFP Alba. Vezi lista documentelor
24 iul. 2013 Activitatea Finanţelor din Alba, coordonată din două centre regionale: antifraudă la Sibiu şi administrare fiscală la Braşov
24 iul. 2013 Parcul Industrial Cugir cere CJ Alba 200.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a infrastructurii
24 iul. 2013 Accident rutier la Galda de Jos. Două persoane rănite în urma unei coliziuni între două autoturisme
24 iul. 2013 Guvernul decide ASTĂZI înfiinţarea centrelor regionale ANAF şi restructurările din ministere
24 iul. 2013 Contract între CJ Alba, CL şi Inspectoratul Şcolar pentru funcţionarea Şcolii Profesionale Germane la Alba Iulia
24 iul. 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a respins solicitarea primarului Klaus Johannis, de suspendare a raportului de evaluare ANI privind incompatibilitatea sa
24 iul. 2013 FOTO: Poliţişti suedezi, în vizită la IPJ Alba. Schimb de experienţă cu membrii Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor
24 iul. 2013 Cetăţean cubanez depistat cu şedere ilegală în comuna Unirea. A fost amendat cu 600 de lei şi este obligat să părăsească ţara în trei zile
23 iul. 2013 Bărbat de 47 de ani, găsit spânzurat sub podul peste râul Valea Aiudului
23 iul. 2013 Pronunţare în dosarul de corupţie al fostului director DSV Alba: Vasile Bereş, condamnat la un an de închisoare cu suspendare
23 iul. 2013 Patriarhia Română a oficializat slujba pentru sfințirea autovehiculelor și rugăciunea la încheierea anului școlar
23 iul. 2013 REZULTATE DEFINITIVAT 2013: Peste 100 de cadre didactice din Alba au participat la examen
23 iul. 2013 Un tânăr din Alba Iulia a furat componente de calculator din sediul Centrului de Calcul din oraş. Este cercetat de poliţişti
23 iul. 2013 Acord între Primăria Alba Iulia şi UAB pentru promovarea municipiului ca destinaţie de afaceri printr-un portal de business profesionist
23 iul. 2013 Activitatea Poliţiei Municipiului Alba Iulia în primele şase luni ale anului. A crescut numărul furturilor din sediile firmelor
22 iul. 2013 Trei bărbaţi amendaţi de jandarmi pentru pescuit ilegal pe râul Târnava Mare, la Blaj
22 iul. 2013 VINERI: Şedinţă la CL Alba Iulia. Se votează cotizaţia la AIDA-TL, facilităţi pentru elevi şi parteneriat cu UAB pentru atragerea investitorilor
22 iul. 2013 Bătaie în familie, la Stremţ. Ginerele şi-a înjunghiat socrul şi cumnatul, pentru că nu au consimţit căsătoria
22 iul. 2013 Defecţiunile în funcţionarea iluminatului public din Alba Iulia, remediate mai eficient, în 2015. Se aplică sistem de telegestiune
22 iul. 2013 Inspectorii Arhivelor Alba au efectuat 49 de controale la instituţii publice şi operatori privaţi, în primele şase luni ale anului. Vezi deficienţele constatate
22 iul. 2013 Polițiștii locali vor beneficii similare angajaţilor MAI și SRI. Vezi ce salariu primesc acum cei 70 de agenţi din Alba Iulia
22 iul. 2013 Un şofer beat din Mediaş a intrat cu maşina într-un autobuz şi şi-a continuat drumul. A fost urmărit şi prins de un echipaj de poliţie din Aiud
22 iul. 2013 DE JOI: Spectacole cu ansambluri din zece ţări invitate la Festivalul Internaţional de Folclor de la Aiud. Vezi detalii despre eveniment
22 iul. 2013 Scandal într-o intersecţie din Miceşti. Patru bărbaţi sunt cercetaţi pentru ultraj, iar unul dintre ei a ajuns la spital
22 iul. 2013 Bărbatul de 81 de ani din Lopadea Veche, dispărut miercuri de la domiciliu a fost găsit în Cluj-Napoca
21 iul. 2013 Tânăr de 24 de ani, dispărut în apele Târnavei, în zona Valea Lungă – Blaj. Echipe ISU au început căutările
19 iul. 2013 Cesionarii care au primit despăgubiri foarte mari pentru imobile naţionalizate, vizaţi pentru impozitare
19 iul. 2013 Colecţie de artă sacră expusă la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia: Icoane pe sticlă, obiecte religioase şi exemplare de carte românească
19 iul. 2013 Peste 600 de candidaţi înscrişi în prima săptămână de admitere la UAB. Viitorii studenţi mai au timp să prezinte actele până în 25 iulie
19 iul. 2013 Tragedie la Abrud: Şi-a găsit sora spânzurată, în holul locuinţei sale
19 iul. 2013 Cât mai costă o nuntă în Alba: Află ce sume se plătesc pe săli, meniuri, haine, muzică, porumbei și alte fițe
19 iul. 2013 A evitat două filtre de poliţie, în Sibiu şi Sebeş şi a intrat cu maşina în parapeţi. Un tânăr din Călan s-a ales cu dosar penal
19 iul. 2013 O femeie de 35 de ani din Aiud, fără permis de conducere, a intrat cu maşina într-un TIR. Avea 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
19 iul. 2013 Omul de afaceri sirian Omar Hayssam, în arestul Poliţiei Capitalei. Este condamnat la 20 de ani de închisoare pentru terorism
19 iul. 2013 Un bărbat din Alba Iulia a chemat jandarmii să-l apere de o femeie, iar oamenii legii l-au amendat. Vezi de ce
18 iul. 2013 Poliţiştii din Aiud au deschis dosare penale în 141 cazuri de infracţiuni, de la începutul anului. Oamenii legii vor viza în special prevenirea evaziunii fiscale şi a furturilor
18 iul. 2013 Cereri prin e-mail pentru eliberarea unui permis de conducere nou: Proiect de ordin al ministrului Afacerilor Interne
18 iul. 2013 Accident pe strada Ferdinand din Alba Iulia. O persoană a fost rănită şi transportată la spital
18 iul. 2013 Recurs în dosarul evaziunii de 6 milioane de euro prin BCR Asigurări. Cei opt patroni, dintre care doi din Alba, au cerut să fie judecați în liberate
18 iul. 2013 Disponibilizări la Poşta Română în septembrie, când îşi vor pierde locurile de muncă 3.650 de angajaţi la nivel naţional. Vezi situaţia din Alba
18 iul. 2013 SÂMBĂTĂ: Concursul național “Cu mască, fără mască” pentru surdo-muți la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia
18 iul. 2013 Servicii de incluziune socială şi pe piaţa muncii prin întreprinderi sociale, la Blaj. Proiectul Centrului Comunitar Resursă, la final
18 iul. 2013 Investigaţie a Consiliului Concurenţei privind înţelegeri între companiile de pe piaţa laptelui. Firmele riscă amenzi de 10% din cifra de afaceri
18 iul. 2013 Trei bărbaţi din Valea Jiului acuzaţi de cămătărie, arestaţi prin decizie a Tribunalului Alba. Grupul infracţional a fost destructurat de BCCO Alba Iulia
18 iul. 2013 Din 19 iulie: Certificatul energetic al clădirilor, obligatoriu la vânzare sau închiriere. Paşii pe care trebuie să îi urmeze proprietarii
18 iul. 2013 Alba Iulia nu este „favorită” pentru a deveni capitală regională. Vezi razultatele unui SONDAJ realizat de Guvern
17 iul. 2013 Guvernul a avizat nefavorabil eliberarea gratuită pentru persoanele sărace a medicamentelor cu prețul sub 10 lei
17 iul. 2013 Un turist “turmentat” a rupt două indicatoare rutiere, la Cîmpeni. Bărbatul, de 36 de ani, din Bihor, este cercetat pentru distrugere
17 iul. 2013 Românii îşi vor primi cardurile naţionale de sănătate până la sfârşitul anului. Ar trebui să fie înmânate de medicii de familie
17 iul. 2013 Un bărbat din Hunedoara, care muncea ca zilier în satul Cib, a sustras un motoscuter şi o bicicletă. Poliţiştii au găsit bunurile furate
17 iul. 2013 Minor de 16 ani, reţinut pentru furt din locuinţe în construcţie. A sustras sârmă din cupru şi piese de instalaţii sanitare
17 iul. 2013 ADR Centru: Beneficiarii de fonduri nerambursabile, publici și privați, pot face cereri de plată ce vor fi decontate în maxim 15 zile
16 iul. 2013 Un tânăr din Ocna Mureş, cu 2,18 mg/l alcool “la bord” a produs accident şi a fugit de la locul faptei
16 iul. 2013 Structura anului şcolar 2013-2014, publicată în Monitorul Oficial. Când sunt programate vacanţele
16 iul. 2013 Doi şoferi din Alba Iulia, cu dosare penale, pentru conducere sub influenţa alcoolului şi fără permis
16 iul. 2013 După ce a primit ajutor de la asistenţii de la Urgenţe, a ajuns cu duba la Poliţie. Un bărbat beat a făcut scandal la UPU Alba Iulia
16 iul. 2013 Un bărbat din Abrud a sesizat la poliţie că i-au dispărut banii de pe card. A fost deschis dosar pentru tentativă de furt
16 iul. 2013 Corpul băiatului de opt ani înecat în râul Mureş a fost găsit în apropiere de Ocna Mureş
15 iul. 2013 Vacanţe la mare şi la munte pentru copiii din Aşezământul Social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş, cu rezultate bune la şcoală
15 iul. 2013 Un bărbat a căzut în gol 30 de metri de pe o stâncă, la Rimetea. Incidentul s-a petrecut în zona Piatra Secuiului
15 iul. 2013 Cât costă să fii student la Alba Iulia: Vezi la ce sumă ajung cheltuielile pe parcursul unui an universitar
15 iul. 2013 Tribunalul Alba a amânat din nou pronunţarea în dosarul de corupţie al fostului director DSV Alba, Vasile Bereş
15 iul. 2013 Sindicatul „Viitorul Mineritului” salută decizia Guvernului de a include proiectul minier de la Roșia Montană în Planul național de investiții
15 iul. 2013 COD GALBEN de furtună în ALBA până la ora 17.00. Vijelie, averse de ploaie şi grindină în zona Apuseni, Aiud şi Ocna Mureş
15 iul. 2013 ISU ALBA: Scăldatul în râuri şi lacuri poate fi umbrit de tragedii. Opt persoane şi-au pierdut viaţa de la începutul anului
14 iul. 2013 FOTO: Radu Cristian, noul preşedinte al tinerilor liberali din Alba. Vezi componenţa Biroului Permanent Teritorial TNL
14 iul. 2013 Echipe ISU din Alba Iulia caută un bărbat dispărut în apele râului Mureş, la Sântimbru
14 iul. 2013 Tânăr de 22 de ani, înjunghiat în timpul unui scandal la discotecă, în Ciumbrud. A fost transportat în stare gravă la spital
14 iul. 2013 Trei angajaţi BCR Asigurări de Viaţă, arestaţi în dosarul de evaziune fiscală de 6 milioane euro. Administratori din Alba, cercetaţi în libertate
14 iul. 2013 Corpul neînsufleţit al fetei de 10 ani, înecată în râul Mureş, a fost găsit în apropiere de Cistei. Oamenii legii continuă căutările în cazul băiatului
14 iul. 2013 Localităţi din Alba, fără energie electrică din cauza lucrărilor de întreţinere a reţelei. Vezi zonele vizate
14 iul. 2013 Nereguli în atribuirea contractului pentru cardul naţional de sănătate şi pagubă de peste 1,2 milioane euro. Guvernul sesizează DNA
13 iul. 2013 Transport ilegal de lemn de fag, depistat de poliţişti pe DN74, la Şard. Marfa a fost confiscată
13 iul. 2013 Tânăr din Crăciunelu de Jos, cercetat penal. A produs un accident în timp ce conducea un motostivuitor neînmatriculat, fără permis şi cu 1,00 g/l alcool “la bord”
13 iul. 2013 Investiţii în energie “verde” la Alba: Parcuri fotovoltaice şi instalaţii eoliene, între cost şi eficienţă
13 iul. 2013 Accident rutier la Colţeşti. Două persoane rănite după ce au căzut cu motocicleta
12 iul. 2013 CUGIR24: Bărbat de 30 de ani, reținut pentru ultraj. S-a luat la „harță” cu oamenii legii
12 iul. 2013 Negocieri între Guvern şi Gabriel Resources pentru creşterea participaţiei statului la 25% privind proiectul de la Roşia Montană
12 iul. 2013 Nodul rutier de la Decea a fost inclus în proiectul autostrăzii Sebeş-Turda. CJ Alba a primit răspuns de la Departamentul de Proiecte de Infrastructură
12 iul. 2013 ASTĂZI | REZULTATE FINALE LA BACALAUREAT în ALBA, după contestații. Notele vor fi afișate pe site-ul Inspectoratului Școlar
12 iul. 2013 Consiliul Judeţean Alba organizează o nouă ediţie a Concursului de Arhitectură Contemporană în Țara Moților. Premii de peste 10.000 de lei
12 iul. 2013 Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. A demisionat din funcţie
11 iul. 2013 Atracţia verii în Munţii Apuseni: Târgul de fete de la Găina, ediţia 2013. VEZI PROGRAMUL
11 iul. 2013 Cele mai “gălăgioase” zone din Alba Iulia. Peste 400 de sesizări înregistrate la poliţie, în ultimele trei luni, pentru tulburarea liniştii publice
11 iul. 2013 COD GALBEN de furtună în nordul judeţului Alba, până la ora 20.15. Averse de ploaie, grindină şi vânt puternic
11 iul. 2013 Amenzi de peste 30.000 de lei aplicate de poliţişti şi reprezentanţi RAR şi ITM în Alba. Sancţiuni pentru şoferii de taxi şi alţi conducători auto, dar şi pentru firme
11 iul. 2013 22 august: Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare la Cugir: Concurs de tinere talente, jocurile sportive tradiţionale, parada portului popular şi concerte
11 iul. 2013 Viceprimarul Liviu Basaraba de la Blaj renunţă la funcţia din administraţia locală, din motive medicale
11 iul. 2013 CUGIR24: Noii medici chirurgi din Spitalul Orășenesc au primit o locuință ANL. Ieri s-a semnat contractul pentru apartament
11 iul. 2013 Doi copii au fost daţi dispăruţi pe malul Mureşului, la Războieni. Echipe de intervenţie au început căutările
11 iul. 2013 Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu: Trebuie modificată legea, pentru a fi reintrodus examenul de admitere la facultate
11 iul. 2013 Peste 200 cazuri de furt reclamate la Poliţia Alba Iulia, în al doilea trimestru al acestui an. Vezi zonele vizate de hoţi
11 iul. 2013 Informare meteo: Ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic în toată ţara, până sâmbâtâ dimineaţa
11 iul. 2013 ANCHETE.ALBA24: Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Ocna Mureș acuzat de viol asupra unei minore de 11 ani
11 iul. 2013 Hotelurile trebuie să aibă doar personal calificat în restaurante, bucătărie, baruri şi recepţie. Vezi condiţiile pentru agenţiile de turism
10 iul. 2013 Tânăr urmărit internaţional pentru furt calificat în Spania, prins de poliţiştii din Alba, la Blaj
10 iul. 2013 ANCHETE.ALBA24: Tinerii acuzaţi că au omorât o bătrână din Zlatna, trimiși în judecată de procurorii din Alba Iulia
10 iul. 2013 Bărbat de 47 de ani, cercetat de poliţişti după ce a tăiat ilegal 13 arbori de pe terenul unui localnic din Baia de Arieş
10 iul. 2013 Proiect pentru modificarea tarifelor de utilizare a drumurilor naţionale. Vezi ce rovignete ar putea fi mai scumpe şi excepţii de la perceperea acestei taxe
10 iul. 2013 Pentru realizarea cadastrului în zona urbană, Guvernul va desemna, prin licitaţie, o firmă privată
10 iul. 2013 Accident grav pe DN7, în zona Tărtăria. O persoană a murit după ce o autotutilitară a lovit un autoturism. Traficul rutier blocat pe ambele sensuri
10 iul. 2013 În perioada 15-25 iulie se desfăşoară acţiuni de dezinsecţie pe raza municipiului Alba Iulia
10 iul. 2013 Angajaţii ANAF vor trebui să treacă prin testări pentru a fi preluaţi în noua structură, după reorganizare
10 iul. 2013 CL Aiud a aprobat prelungirea termenului de valabilitate pentru PUG-ul municipiului, pentru a evita întârzieri în autorizarea lucrărilor de construcţii
10 iul. 2013 Din 2014: Bugetarii ar putea primi salariu minim de 1.000 lei. Vezi ce modificări se propun la Legea Salarizării
10 iul. 2013 COD GALBEN de furtună în ALBA până la ora 17.15. Averse de ploaie şi grindină în zona Sebeş şi Cugir
09 iul. 2013 Peste 140 de locuri de muncă vacante în Alba. Posturi de recepţioner hotel, economist sau inginer producţie. Vezi oferta
09 iul. 2013 Clujean cercetat de poliţiştii din Poşaga pentru conducerea unui ATV neînregistrat în circulaţie
09 iul. 2013 Percheziţii în Alba şi alte 25 de judeţe pentru destructurarea unui grup infracţional de evaziune fiscală
09 iul. 2013 Accident rutier la Războieni. O persoană a fost rănită în urma unei coliziuni între două autovehicule
09 iul. 2013 ANM: Fenomenele meteo extreme se vor intensifica în următorii ani, la nivel naţional. Vezi cum va fi vremea până la sfârşitul lunii iulie
09 iul. 2013 Ion Dumitrel critică măsurile luate de USL pentru sănătate: „Rezultatul creșterii salariilor este un buget insuficient în spitale”
09 iul. 2013 DISPONIBILIZĂRI în Ministerul Sănătăţii. Vezi declarațiile directorului DSP, Horea Timiș, despre reducerile de personal din Alba
09 iul. 2013 Accident la Unirea II: Mopedist lovit de o maşină al cărei şofer nu s-a asigurat la plecarea de pe loc
09 iul. 2013 Majorarea tarifelor de salubritate la Aiud, în dezbatere publică. Proiectul va fi votat de consilierii locali în şedinţa extraordinară de miercuri
09 iul. 2013 Ministerul Economiei anunţă licitaţia pentru producţia “Cupru Min” Abrud. Preţ minim de 6.900 dolari pe tonă şi contract pe 7 ani
08 iul. 2013 REZULTATE BACALAUREAT 2013 în ALBA: Promovabilitate 62,22 %. Candidații nemulțumiți pot depune contestații până la ora 16,00
08 iul. 2013 Datoriile unei firme aflată în insolvenţă ar putea fi recuperate din averea persoanelor care au contribuit la situaţia acesteia
08 iul. 2013 Accident pe DN75, la Câmpeni. Circulaţie restricţionată pe varianta ocolitoare a oraşului
08 iul. 2013 FOTO: Ansamblul Folcloric ”Doina Aiudului“ a câştigat locul II la Festivalul Internaţional de Folclor din Turcia
08 iul. 2013 IŞJ Alba explică de ce au fost mai bune rezultatele la BAC în 2013 faţă de anii anteriori
08 iul. 2013 MÂINE: Ambasadorul Belgiei, în vizită la Blaj. Discuţii pe teme economice cu primarul Gheorghe Rotar
08 iul. 2013 Înscrieri pentru ADMITEREA la LICEU în Alba. Şedinţe cu părinţii pentru verificarea fişelor completate
07 iul. 2013 Circulaţie blocată pe un sens, pe DN1, la Decea, din cauza unui accident rutier. Trei persoane au fost rănite
07 iul. 2013 COD GALBEN de furtună în nord-vestul judeţului ALBA până la ora 16.30
07 iul. 2013 Patru localităţi din Alba au rămas fără energie electrică, timp de şase ore, după furtuna de sâmbătă
07 iul. 2013 HARTA EMIGRAȚIE din Alba. Aproape 17.000 de locuitori ai județului au plecat în alte țări pentru o viață mai bună
07 iul. 2013 De MIERCURI: Artişti din Portugalia, Bulgaria, Ungaria şi România, prezenţi la Tabăra internaţională de creaţie pentru tineret “Inter-Art” Aiud
07 iul. 2013 ANCHETE.ALBA24: Urmărit internaţional pentru furt de bijuterii în Germania, arestat la Curtea de Apel Alba Iulia
07 iul. 2013 Două maşini implicate în accident rutier pe DN1, la Teiuş. Circulaţia este blocată pe sensul de mers spre Aiud
07 iul. 2013 VREMEA în ALBA: Furtuni în toate zonele judeţului. Temperaturi maxime de 31 de grade
07 iul. 2013 FOTO: Exerciţiu naţional de pregătire a salvatorilor din mediul subteran la Peştera Huda lui Papară din judeţul Alba
07 iul. 2013 O tânără de 24 de ani, internată la Secţia de Psihiatrie, a căzut în gol 10 metri, de pe zidurile Cetăţii din Alba Iulia
07 iul. 2013 ASTĂZI: Compania belgiană VCST inaugurează fabrica de la Alba Iulia. Investiția este de 30 milioane de euro
07 iul. 2013 Localităţi din Alba fără curent electric, din cauza lucrărilor programate de mentenanţă la reţea
06 iul. 2013 Motociclist rănit în accident rutier pe DN75, la Vadu Moţilor. A fost lovit de un autoturism care a intrat pe contrasens
06 iul. 2013 Cercetat pentru părăsirea locului accidentului. Un biciclist din Meteş, rănit după ce a ieşit în faţa unei maşini
06 iul. 2013 HARTA CASTELELOR din Alba: Reședințe de lux sau ruine. Vezi ce a mai rămas din monumentele arhitecturii de altădată
06 iul. 2013 COD GALBEN de furtună în ALBA, până la ora 18.30
05 iul. 2013 ANCHETE ALBA24: Nouă interlopi din gruparea ”Sibișean” din Alba Iulia, condamnați la 43 de ani de închisoare cu executare la Curtea de Apel Pitești
05 iul. 2013 ADMITEREA la LICEU 2013. În Alba, fişele de înscriere se pot completa de LUNI, după afişarea ierarhiei mediilor la Evaluare Naţională
05 iul. 2013 Trei persoane din Alba, reţinute de poliţişti în dosarul de evaziune fiscală instrumentat de IPJ Mehedinţi
05 iul. 2013 BACALUREAT 2013: Proba scrisă la alegere a profilului. Peste 3.000 de candidaţi din Alba s-au înscris la examen
05 iul. 2013 Rezultate RECENSĂMÂNT: Numărul de persoane cu studii superioare din județul Alba s-a dublat în ultimii 10 ani
05 iul. 2013 Un bărbat de 74 de ani din Livezile a fost lovit şi târât 20 de metri de calul său, scăpat de sub control
05 iul. 2013 RECENSĂMÂNT: Peste 90% din cetățenii județului Alba sunt români. Avem mai puțini maghiari dar mai mulți romi decât în urmă cu 10 ani
05 iul. 2013 ADMITERE UAB 2013: Peste 2.300 de locuri aprobate de MEN pentru studii de licenţă şi master. În 15 iulie încep înscrierile
04 iul. 2013 Tânăr din Săsciori, prins de poliţiştii din Cut la volanul unui tractor cu remorcă artizanală, neînmatriculate. S-a ales cu dosar penal
04 iul. 2013 IPJ Alba: Documente necesare pentru prelungirea permisului de port şi folosire a armelor
04 iul. 2013 Pacienţii au dreptul să ceară opinia altui medic şi să obţină detalii despre tratament. Vezi regulamentele din Spitalul Judeţean Alba
04 iul. 2013 ANCHETE.ALBA24: Femeie din Alba, arestată preventiv pentru trafic de minori. Plasa o fată de 14 ani pentru prostituție la șoferi de TIR
04 iul. 2013 MÂINE: Şedinţă extraordinară la Consiliul Local Aiud. Vezi ordinea de zi
04 iul. 2013 Poliţiştii, jandarmii şi lucrătorii silvici din Arieşeni au confiscat peste 170 de kilograme de afine
04 iul. 2013 Unde poți să îți lași copilul pe timpul verii? Vezi cât costă grădinițele cu program special sau bonele, în Alba
04 iul. 2013 Șapte motive să îți petreci timpul liber în județul Alba: „Traseul Cetăților”, de la ruine dacice la fortificații medievale
04 iul. 2013 Rezultate RECENSĂMÂNT: Populaţia judeţului Alba a scăzut cu peste 40.000 de persoane, faţă de evidenţele din 2002
04 iul. 2013 Tânăr din Zlatna, reţinut pentru furt. A sustras borsete cu acte şi bani de la persoane din Alba Iulia, alături de un copil de 12 ani din Blaj
04 iul. 2013 Procurorii DNA Alba Iulia anchetează trei persoane pentru fraudă la BAC, la un liceu din Sibiu
04 iul. 2013 Alba, în topul județelor cu cele mai multe biserici pe cap de locuitor: Câte un lăcaș de cult la fiecare 551 de persoane
04 iul. 2013 Firma de salubrizare din Aiud propune creşterea tarifelor din cauza costurilor de transport la depozitul din Alba Iulia şi a cheltuielilor cu personalul
03 iul. 2013 Un tânăr care avea permis de conducere de câteva zile s-a răsturnat cu maşina la Cetatea de Baltă. Un pasager din autoturism a ajuns la spital
03 iul. 2013 Atelier de creaţie handmade pentru persoanele cu handicap de la Aşezământul “Sfântul Meletie” din Alba Iulia
03 iul. 2013 Medicii rezidenţi ar putea primi salarii mai mari. Propunere pentru dublarea veniturilor şi acord de principiu din partea MS
03 iul. 2013 Investiţie de 30 milioane euro la Alba Iulia. Compania VCST inaugurează LUNI fabrica de roţi dinţate, în prezenţa ambasadorului Belgiei
03 iul. 2013 Pompierii din Alba Iulia au intervenit pentru deblocarea uşii unui apartament. În locuinţă se afla o femeie bolnavă psihic
03 iul. 2013 REZULTATE FINALE LA EVALUAREA NAŢIONALĂ 2013 în ALBA. Vezi notele după contestaţii
03 iul. 2013 Licitaţie pentru reparaţii la drumurile judeţene din Alba, estimate la peste 640.000 lei. Lucrări pentru aducere la cotă a căminelor de canalizare
02 iul. 2013 Activitate întreruptă timp de o lună la Uzina Mecanică Cugir: Angajaţii intră în concediu de odihnă colectiv până în august
02 iul. 2013 Absolvenţi fără loc de muncă în Alba. Peste 1.500 de tineri s-au înscris la şomaj după ce au terminat studiile, de anul trecut
02 iul. 2013 MÂINE: Concurs pentru ocuparea funcţiei de inspector şef adjunct la ITM Alba. Vezi cine este singurul candidat înscris
02 iul. 2013 Accident la ieşirea din Alba Iulia spre Sebeş, la intersecţia cu Oarda. O femeie de 52 de ani din Zalău a suferit leziuni
02 iul. 2013 FOTO: Expoziţie de fotografii la sediul Serviciului Arhivele Naţionale Alba. Imagini din perioada Primului Război Mondial şi cea interbelică
02 iul. 2013 REGULI noi de verificare a autovehiculelor: Vezi care sunt schimbările cerute de Parlamentul European
02 iul. 2013 A furat două televizoare şi un ceas, dintr-un imobil din Baia de Arieş. Un tânăr de 19 ani este cercetat de poliţişti
02 iul. 2013 Accident rutier în Miceşti. Un bărbat care circula cu un moped a fost lovit de o maşină
02 iul. 2013 Propunere MS: Criterii de performanţă pentru personalul medical fără studii superioare
02 iul. 2013 Tinerii pot depune cereri pentru locuinţe sociale la Primăria Ocna Mureş până în 31 iulie. Sunt disponibile 33 de apartamente în blocul ANL din colonia Monchim
02 iul. 2013 JOI: Expoziție internațională de Mail Art cu artiști din 22 de țări, la Muzeul Unirii din Alba Iulia
02 iul. 2013 Tânăr din Ocna Mureş condamnat pentru complicitate la furt calificat, prins de poliţişti. Are de executat 3 ani şi 6 luni de închisoare
02 iul. 2013 Pensionar din Vidra, surprins de poliţişti pe o stradă din comună, în timp ce conducea un moped fără permis
02 iul. 2013 Locuri de muncă disponibile în Alba. Posturi de ofiţer credite, recepţioner hotel sau inginer producţie. Vezi oferta
01 iul. 2013 Achiziţie directă, fără licitaţie, pentru produse până la 30.000 de euro sau lucrări de maximum 100.000 euro. Plafoane majorate pentru instituţiile publice
01 iul. 2013 Cei 10 inculpaţi arestaţi preventiv în “Dosarul fraudelor cu medicamente din Hunedoara”, eliberaţi prin decizie la Curtea de Apel Alba Iulia
01 iul. 2013 Se aplică noul sistem de penalităţi de întârziere la plata impozitelor. Restanţierii achită în plus pentru fiecare zi de depăşire a datei limită
01 iul. 2013 BACALAUREAT 2013: Peste 2600 de candidaţi din județul Alba susţin, luni, prima proba scrisă la Limba română
01 iul. 2013 Tânără din Ucraina, depistată cu şedere ilegală în Aiud. A fost amendată cu 800 de lei
01 iul. 2013 Hoţ de biciclete din Sântimbru, prins de poliţiştii din Alba Iulia. Tânărul de 19 ani s-a ales cu dosar penal
01 iul. 2013 Un bărbat de 69 de ani din Vinţu de Jos s-a sinucis, după ce a suferit o operaţie de amputare a piciorului
01 iul. 2013 Controale în zona târgurilor din Sălciua şi Blaj. Amenzi de 3.000 de lei aplicate de poliţişti
01 iul. 2013 Liviu Dragnea: Ar putea fi organizat referendum în octombrie, care să dureze trei zile
01 iul. 2013 Şantier arheologic la Alba Iulia, cu studenţi americani. Săpături pentru descoperirea unui templului dedicat zeului Mithras
01 iul. 2013 Poliţistul din Alba Iulia care a incendiat maşina fostei iubite a solicitat instanţei să fie pus în libertate
01 iul. 2013 Firmă din Lopadea Nouă, amendată de inspectorii ITM Alba pentru munca “la negru”
01 iul. 2013 Guvernatorul BNR: Scăderea dobânzilor la creditele acordate de bănci se va vedea în această vară
01 iul. 2013 Judecătorii din Alba, Sibiu şi Hunedoara au sărbătorit Ziua Justiţiei şi 20 de ani de la înfiinţarea Curţii de Apel Alba Iulia
01 iul. 2013 Circulaţie blocată pe DJ106, între Sebeş şi Daia. O persoană a fost rănită după ce un autoturism a fost lovit de o autoutilitară
01 iul. 2013 DE ASTĂZI: Se măresc salariul minim brut, amenzile rutiere, preţul la gaz, energie. Roamingul, mai ieftin
01 iul. 2013 Trei tineri din Alba Iulia care împărţeau pixuri cu sigla PNL şi mesajul “Baftă la bac!” au ajuns la poliţie. Vezi de ce
01 iul. 2013 Amenzi de 20.000 de lei aplicate de inspecţia fiscală din Alba. Patru cazuri de evaziune, în atenţia autorităţilor