Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2024
2023
2022
2021
2020
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
2007
2006
2005

Roxana Petrescu, Ziarul Financiar

Recomanda:
3128 articole publicate pe Ziarul Financiar 73 in ian. 2014
Data Articol
30 ian. 2014 Hidroelectrica nu reuşeşte să vândă nici hidrocentrale, nici energie
30 ian. 2014 Ciurel, CE Oltenia: Nici eu, nici altcineva din conducerea companiei nu am avut vreun contact cu Gruia Stoica sau Doru Boştină
30 ian. 2014 CE Oltenia demarează un proiect de 220 de milioane de euro, cât fabricile Lufkin şi Bosch la un loc. Care vor fi efectele
30 ian. 2014 CE Oltenia a luat 193 mil. euro de la BERD şi bănci comerciale: acest credit ne permite să funcţionăm încă 30 de ani
30 ian. 2014 Petrom şi Exxon îşi măresc influenţa în Marea Neagră
30 ian. 2014 Ciurel, CE Oltenia, despre cazul Gruia Stoica: Ofertele pentru licitaţia de 471 mil. lei au fost ridicate de Poliţie. Probabil vom prelungi contractul cu CFR Marfă pentru moment
30 ian. 2014 Hidroelectrica a vândut numai 3 hidrocentrale cu 2,5 mil. euro din cele 14 unităţi de 10,4 mil. euro scoase la licitaţie
30 ian. 2014 Ciurel, CE Oltenia: Nici eu, nici altcineva din conducerea companiei nu a avut vreun contact cu Gruia Stoica sau Doru Boştină
30 ian. 2014 Departamentul pentru Energie: Toată lumea are suficiente rezerve, nu sunt probleme în alimentarea cu gaz
29 ian. 2014 Care sunt noutăţile din documentul care încheie oficial disputa de 516 de milioane de euro dintre stat şi Rompetrol?
29 ian. 2014 Petrom şi Exxon îşi măresc influenţa în Marea Neagră
29 ian. 2014 „Oricine vine cu un preţ mai mare decât kazahii la Rompetrol câştigă“
29 ian. 2014 Romgaz dă asigurări că alimentarea cu gaze se desfăşoară normal. Producţia şi extracţia din depozite sunt peste valorile programate
29 ian. 2014 Francezii de la Schneider Electric numesc pentru prima dată în ultimii 17 ani o femeie la conducere
29 ian. 2014 Energia nucleară, domeniu prioritar sau blocaj strategic? Răspunsul, la ZF Power Summit
29 ian. 2014 Romgaz dă asigurări că alimentarea cu gaze se desfăşoară normal. Producţia şi extracţia din depozite sunt insa peste valorile programate
28 ian. 2014 TOP 10 proiecte solare în 2013: Cine a pariat cei mai mulţi bani pe cel mai fierbinte segment al energiei verzi?
28 ian. 2014 „Nu vindem preferenţial acţiunile de la Rompetrol, ci competitiv. Oricine vine cu un preţ mai mare câştigă, dar nu cred că e cazul“
28 ian. 2014 „Oricine vine cu un preţ mai mare decât kazahii la Rompetrol câştigă“
28 ian. 2014 Cel mai tânăr CEO din industria petrolieră, la ZF Power Summit 2014
27 ian. 2014 MOL a bătut palma cu Prospecţiuni pentru a începe căutarea de petrol şi gaze la Curtici
27 ian. 2014 Nici codul roşu nu a putut să ridice consumul de curent. În weekend, România a avut la bursă cea mai ieftină energie din Europa datorită eolienelor
27 ian. 2014 ZF Power Summit 2014, arena de discuţie a celor mai fierbinţi subiecte din energie. Marea Neagră şi reorganizarea sistemului de producţie, din nou sub lupă
27 ian. 2014 TOP 10 proiecte eoliene: Care sunt cele mai mari "păduri" de turbine plantate în 2013?
27 ian. 2014 ZF Power Summit 2014, arena de discuţie a celor mai fierbinţi subiecte din energie. Marea Neagră şi reorganizarea sistemului de producţie, din nou sub lupă
27 ian. 2014 MOL a bătut palma cu Prospecţiuni pentru a începe căutarea de petrol şi gaze la Curtici
26 ian. 2014 Hidroelectrica şi Nuclearelectrica se revoltă împotriva ANRE din cauza preţurilor mici cu care trebuie să-şi vândă energia
26 ian. 2014 Turcia şi România ar putea căuta împreună gaze în Marea Neagră
25 ian. 2014 Termocentrala cu cel mai mic cost de producţie, care se poate bate cu hidrocentralele din România
23 ian. 2014 Valoarea proiectelor eoliene si solare (2009-2014)
23 ian. 2014 Kazahii de la Rompetrol: Reluăm programul de investiţii şi suntem gata să transferăm 200 mil. $ către stat în contul acţiunilor Petromidia
23 ian. 2014 Cele mai mari 10 proiecte eoliene şi solare din 2013, anul de graţie al energiei verzi în care s-au făcut investiţii de 3 miliarde de euro
22 ian. 2014 Factura pentru gazele ruseşti a fost de aproape 500 mil. $ anul trecut
22 ian. 2014 Şeful Enel: Este o piaţă grea pentru producătorii de energie, dar companiile integrate, ca noi, au avut un an bun
22 ian. 2014 Factura către Gazprom s-a redus cu peste 460 mil. dolari anul trecut. România a avut a doua cea mai puternică scădere a importurilor de la ruşi
21 ian. 2014 Enel: Va fi un nou an complicat pentru producătorii de energie
21 ian. 2014 Şeful Enel: Este o piaţă grea pentru producătorii de energie, dar companiile integrate, ca noi, au avut un an bun
21 ian. 2014 Locul care aprinde România: „Cu o mână de cărbuni luminezi o casă. Asigurăm 200.000 de locuri de muncă pe orizontală şi pentru noi nu există o altă modalitate de a supravieţui decât mixul de energie“
20 ian. 2014 CE Oltenia: Împărţirea hidro/cărbune/nuclear, un nonsens energetic
20 ian. 2014 CE Oltenia: Împărţirea hidro/cărbune/nuclear, un nonsens energetic
20 ian. 2014 Locul care aprinde România: „Cu o mână de cărbuni luminezi o casă. Asigurăm 200.000 de locuri de muncă pe orizontală şi pentru noi nu există o altă modalitate de a supravieţui decât mixul de energie“
19 ian. 2014 SOCAR a ajuns la o reţea de 22 de benzinării şi se pregăteşte să deschidă prima staţie din Capitală
19 ian. 2014 MOL intră în clubul miliardarilor în euro cu un CEO de 33 de ani
19 ian. 2014 Kinga Daradics, MOL România: Ne continuăm strategia de extindere, chiar dacă piaţa va stagna anul acesta
19 ian. 2014 MOL România continuă extinderea şi ajunge la 143 de benzinării
18 ian. 2014 De la “zero” la câteva miliarde: Valoarea proiectelor eoliene şi solare din ultimii cinci ani
17 ian. 2014 Azerii de la SOCAR au cea mai nouă benzinărie din Bucureşti. Cum arată?
16 ian. 2014 Azerii de la SOCAR au cea mai nouă benzinărie din Bucureşti
16 ian. 2014 SOCAR, gata să umple rezervoarele bucureştenilor. Cum arată prima benzinărie a azerilor din Capitală?
16 ian. 2014 Comparaţie între harta benzinăriilor din Bucureşti în 1962 şi 2014
15 ian. 2014 Marii producatori de energie si Romgaz dau bani pentru Tarnita, hidrocentrala de peste 1 mld. euro de care au nevoie eolienele
15 ian. 2014 Ciurel, CE Oltenia: Suntem extrem de expusi la un blackout. În decembrie sistemul energetic aproape a picat
15 ian. 2014 CE Oltenia: De când avem energie verde, poluăm mai mult
15 ian. 2014 Cum s-a scumpit energia cu 36% din 2007? Producătorii de regenerabile şi distribuitorii au avut cea mai mare influenţă
15 ian. 2014 Sistemul energetic este extrem de expus la un blackout. Tarniţa-Lăpuşteşti devine o investiţie obligatorie
15 ian. 2014 Ciurel, CE Oltenia: Suntem extrem de expusi la un blackout. În decembrie sistemul energetic aproape a picat
14 ian. 2014 CE Oltenia: De când avem energie verde, poluăm mai mult
13 ian. 2014 Investitorii în energie verde vor arunca încă 3 mld. euro peste România în 2014
13 ian. 2014 Petrom şi Romgaz au plătit redevenţe de 113 mil. € în S1 din 2013 şi se pregătesc pentru un nou regim de calcul
12 ian. 2014 Investitorii în energie verde vor arunca încă 3 mld. euro peste România în 2014
09 ian. 2014 CEZ nu primeşte de două luni certificate verzi pentru jumătate din parcul eolian de 1,1 mld. €
08 ian. 2014 Egger a investit 35 mil. € într-o centrală care transformă rumeguşul în căldură şi energie
08 ian. 2014 Egger Rădăuţi face cu 35 milioane de euro energie din rumeguş
08 ian. 2014 Haos total în schema de sprijin care a atras investiţii de 5 mld. euro în regenerabile
08 ian. 2014 Nuclearelectrica ar putea câştiga 6 milioane de euro dintr-un foc pentru că dă mai puţină energie pentru populaţie
07 ian. 2014 Exclusiv ZF: ANRE a dat înainte de Revelion 110 licenţe pentru energie verde
07 ian. 2014 Nuclearelectrica şi-a asigurat clienţii pentru 60% din producţia estimată în 2014
05 ian. 2014 Am putea deveni exportatori de tehnologie şi inovaţie, nu doar de creiere
05 ian. 2014 Top 3 parcuri solare în 2013
05 ian. 2014 Top 3 parcuri solare în 2013
04 ian. 2014 Aţi auzit de Ciuperceni şi Izvoarele? Aici s-au pus în funcţiune cele mai mari proiecte solare din România după investiţii de 165 mil. euro
02 ian. 2014 Oglinda serviciului de alimentare cu energie: care sunt cele mai reclamate companii şi în cât timp primesc clienţii un răspuns
02 ian. 2014 De la inginerie spaţială la finanţele energiei: CFO-ul Enel România: Criza nu s-a terminat. Trebuie să ne dezvoltăm pe propriile picioare pentru că aliaţii de astăzi ne pot uita repede în vremuri de restrişte