Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sebastian Rotaru, News.ro

Recomanda:
182 articole publicate pe News.ro 131 in sept. 2018
Data Articol
14 sept. 2018 Firea, un nou atac la adresa lui Dragnea: În loc să creeze cadrul unei dezbateri deschise şi principiale în partid, a găsit de cuviinţă să-i convoace pe liderii de organizaţii, să încerce să-i intimideze sau, după caz, să-i fidelizeze
13 sept. 2018 Eduard Hellvig, audiat timp de peste opt ore în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI: Am speranţa că am fost extrem de coerent şi concis, astfel încât colegii parlamentari să fi înţeles ce am comunicat
13 sept. 2018 Manda, după audierea lui Hellvig în Comisia SRI: Serviciul spune că a transmis mai multe note MAI şi Jandarmeriei legate de manifestaţia din 10 august, inclusiv informaţii că exista pericolul ca protestul să escaladeze
13 sept. 2018 UPDATE Manda, după audierea lui Hellvig în Comisia SRI: Serviciul spune că a transmis mai multe note MAI şi Jandarmeriei legate de manifestaţia din 10 august, inclusiv informaţii că exista pericolul ca protestul să escaladeze
13 sept. 2018 Manda: Din 1990, SRI a semnat 565 de protocoale sau acorduri, dintre care 137 sunt active. 18 au fost cu instituţiile din justiţie şi mai sunt în vigoare două
13 sept. 2018 Manda: Din 1990, SRI a semnat 565 de protocoale sau acorduri, dintre care 137 sunt active. 18 au fost cu instituţiile din justiţie şi mai sunt în vigoare două
13 sept. 2018 Manda, după audierea lui Hellvig în Comisia SRI: Rămâne să vedem dacă bugetul actual al SRI asigură resursele necesare pentru cheltuielile de salarii şi pensii. Dacă nu, e obligaţia Guvernului să asigure aceşti bani
13 sept. 2018 Niculae Bădălău, ales preşedinte al organizaţiei judeţene Giurgiu a PSD; el a fost singurul candidat
12 sept. 2018 Moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului de Interne, respinsă de Camera Deputaţior
12 sept. 2018 Ambasadorul George Maior, audiat în Comisia de politică externă a Senatului. Tăriceanu: performanţa pe care aţi avut-o în calitate de ambasador este foarte slabă. Misiunea dumneavoastră nu poate să continue în condiţiile prezente
12 sept. 2018 Ambasadorul George Maior, audiat în Comisia de politică externă a Senatului. Tăriceanu: performanţa pe care aţi avut-o în calitate de ambasador este foarte slabă. Misiunea dumneavoastră nu poate să continue în condiţiile prezente
12 sept. 2018 George Maior: MAE nu mi-a comunicat vreo decizie în ceea ce priveşte demararea unei proceduri de revocare
12 sept. 2018 UPDATE - Audieri în Comisia de politică externă a Senatului. Tăriceanu, lui Maior: Performanţa pe care aţi avut-o ca ambasador, foarte slabă. Misiunea dumneavoastră nu poate să continue în condiţiile prezente/ Replica lui George Maior
12 sept. 2018 George Maior: MAE nu mi-a comunicat vreo decizie în ceea ce priveşte demararea unei proceduri de revocare. Nu am fost convocat la Departamentul de Stat după declaraţiile pfivind scrisoarea lui Giuliani
12 sept. 2018 UPDATE - Audieri în Comisia de politică externă a Senatului. Tăriceanu, lui Maior: Performanţa pe care aţi avut-o ca ambasador, foarte slabă. Misiunea dumneavoastră nu poate să continue în condiţiile prezente/ Replica lui George Maior
12 sept. 2018 Maior: Dacă există un interes politic pentru rechemarea mea, trebuie să fie explicat. Ar fi o greşeală politică în ceea ce priveşte relaţia româno-americană. Tăriceanu: A ratat ocazia de ”a tace” când trebuie să o facă
12 sept. 2018 Iniţiativa legislativă privind revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, va fi discutată de CCR în 17 septembrie
11 sept. 2018 Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, la votul final din Senat
11 sept. 2018 Dragnea, după întâlnirea cu ministrul de Externe turc: Este necesar să valorificăm în continuare Parteneriatul Strategic. Nivelul ridicat al balanţei comerciale şi cooperarea economică intensă demonstrează forţa relaţiei noastre bilaterale
11 sept. 2018 Iniţiativa cetăţenească "Oameni noi în politică", lansată, printre alţii, de USR şi RO+, îşi propune să adune 100.000 de semnături pentru modificarea legislaţiei electorale - FOTO
11 sept. 2018 PSD solicită instituţiilor statului să investigheze de urgenţă informaţiile cu privire la finanţarea externă a protestelor de stradă şi "premeditarea acţiunilor violente de la mitingul din 10 august"
11 sept. 2018 Victor Ponta a prezentat o nouă poză în care Liviu Dragnea apare alături de Gabriel Oprea şi Vasile Dâncu. Ponta: Mi-a aduc aminte cât de mult s-a luptat să vină la ziua lui George Maior - FOTO
11 sept. 2018 Manda: Directorul SRI şi colegii acestuia vor fi audiaţi joi în Comisia de control despre protocoale, pesta porcină şi protestul din 10 august
11 sept. 2018 Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, adoptată de Senat. PSD, PNL, ALDE şi UDMR au susţinut modificările; USR: Este inadmisibil să divizăm acum societatea românească
11 sept. 2018 Victor Ponta a prezentat o nouă poză în care Liviu Dragnea apare alături de Gabriel Oprea şi Vasile Dâncu. Ponta: Mi-aduc aminte cât de mult s-a luptat să vină la ziua lui George Maior - FOTO
11 sept. 2018 UPDATE Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, adoptată de Senat. PSD, PNL, ALDE şi UDMR au susţinut modificările; USR: E inadmisibil să divizăm societatea românească
11 sept. 2018 Legea de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, adoptată de Senat. PSD, PNL, ALDE şi UDMR au susţinut modificările; USR: E inadmisibil să divizăm societatea. Dragnea: Referendumul din 7 octombrie, un moment crucial
11 sept. 2018 Legea de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, adoptată de Senat. PSD, PNL, ALDE şi UDMR au susţinut modificările; USR: E inadmisibil să divizăm societatea. Dragnea: Referendumul din 7 octombrie, un moment crucial
10 sept. 2018 Tomac, după ce Ponta a publicat o poză în care Liviu Dragnea apare alături de George Maior: Nu ştiu dacă fotograful este Soros sau nu, dar cert este că am aflat şi noi cine este, de fapt, şeful statului paralel
10 sept. 2018 Iohannis, la deschiderea anului şcolar: În ultimii ani, reformele au stat sub deviza "un pas înainte şi doi înapoi"; avem meteahna "reformitri". A fi dascăl, responsabilitate uriaşă, deşi autorităţile nu apreciază la adevărata valoare această profesie
10 sept. 2018 Scandal între europarlamentarul Cristian Preda şi Gigi Becali în Aeroportul Otopeni - Preda l-a făcut puşcăriaş Becali/Becali: Dacă nu te băga Băsescu pe liste, mureai de foame
10 sept. 2018 Scandal între europarlamentarul Cristian Preda şi Gigi Becali în Aeroportul Otopeni - Preda l-a făcut puşcăriaş pe Becali/Becali: Dacă nu te băga Băsescu pe liste, mureai de foame
10 sept. 2018 Dragnea: Cunoştinţele acumulate în timpul şcolii contribuie esenţial la dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii. Şcoala formează adulţii de mâine, cei care vor construi viitorul României
10 sept. 2018 Daniel Funeriu: Domnule preşedinte, mă simt jignit de discursul prin care bagaţi toate schimbările din educaţie sub umbrela bolii pe care o numiţi "reformită". A existat o modernizare de mare calitate, dar a fost masacrată de PSD
10 sept. 2018 Iohannis, la deschiderea anului şcolar: În ultimii ani, reformele au stat sub deviza "un pas înainte şi doi înapoi"; avem meteahna "reformita". A fi dascăl, responsabilitate uriaşă, deşi autorităţile nu apreciază la adevărata valoare această profesie
10 sept. 2018 Daniel Funeriu: Domnule preşedinte, mă simt jignit de discursul prin care bagaţi toate schimbările din educaţie sub umbrela bolii pe care o numiţi "reformită". A existat o modernizare de mare calitate, dar a fost masacrată de PSD
10 sept. 2018 Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi marţi pe premierul Republicii Slovace, Peter Pellegrini
10 sept. 2018 Dragnea, despre poza în care apare alături de Maior: Habar nu am dacă este reală sau nu. Faptul că eu am poze stând de vorbe cu unul şi cu altul nu mă compromite pe mine, ci pe ei, pentru că arată încă o dată cât de securişti sunt
10 sept. 2018 Dragnea, despre poza în care apare alături de Maior: Habar nu am dacă este reală sau nu. Faptul că eu am poze stând de vorbe cu unul şi cu altul nu mă compromite pe mine, ci pe ei, pentru că arată încă o dată cât de securişti sunt
10 sept. 2018 Dragnea, despre poza în care apare alături de Maior: Habar nu am dacă este reală sau nu. Faptul că eu am poze stând de vorbe cu unul şi cu altul nu mă compromite pe mine, ci pe ei, pentru că arată încă o dată cât de securişti sunt
10 sept. 2018 Tăriceanu: George Maior va fi audiat miercuri în Comisia de politică externă a Senatului, pentru a da explicaţii cu privire la activitatea sa de ambasador
10 sept. 2018 Dragnea, întrebat dacă atacurile la adresa sa îl vor doborî: Eu cred că nu. Sunt disperaţi pentru că se gândesc foarte serios că vor pierde tot dacă eu scap din capcanele lor
10 sept. 2018 Dragnea: Intenţionăm să începem strângerea de semnături pentru modificarea Constituţiei "în zona reformei justiţiei"
10 sept. 2018 Liviu Dragnea anunţă că "cel tărziu săptămâna viitoare", Ordonanţa Guvernului Cioloş privind mandatele de supraveghere tehnică "va fi picată" în Camera Deputaţilor
10 sept. 2018 Tăriceanu: Avem în vedere adoptarea OUG privind revizuirea sentinţelor date în baza protocoalelor cu SRI, însă nu e suficient. Am vorbit şi despre necesitatea constituirii unei comisii de experţi juridici români şi străini
10 sept. 2018 Liviu Dragnea anunţă că "cel târziu săptămâna viitoare", Ordonanţa Guvernului Cioloş privind mandatele de supraveghere tehnică "va fi picată" în Camera Deputaţilor
09 sept. 2018 Mihai Şora, despre incendiul de la un bloc din Capitală: În România, corupţia ucide, nenoroceşte vieţi, calcă în picioare oamenii. Nu uitaţi ce s-a întâmplat la Colectiv
09 sept. 2018 Ambasadorul George Maior, chemat să dea lovitura de start a meciului de baseball dintre Washington Nationals şi Chicago Cubs
09 sept. 2018 Ambasadorul George Maior, chemat să dea lovitura de start a meciului de baseball dintre Washington Nationals şi Chicago Cubs - FOTO
09 sept. 2018 Marilen Pirtea (PNL): Din cele 6.200 de unităţi de învăţământ care au nevoie de autorizaţie de securitate la incendiu, peste 3.800 nu o deţin, iar în jur de 4.000 clădiri nu au autorizaţie sanitară
09 sept. 2018 Dragnea, de Anul Nou Evreiesc: Aceste zile sunt un prilej deosebit pentru a medita la faptele trecute, la schimbarea celor rele în bine. Este o ocazie de a reafirma respectul şi solidaritatea mea, consideraţia pe care o acord comunităţii evreieşti
09 sept. 2018 Dragnea: Să vedem de ce sunt nervoşi şi care sunt cei nervoşi că PSD rămâne la guvernare - Conducerea SRI nu o să mai aibă puterea şi nici posibilitatea să facă sau să fărâme guverne, partide să influenţeze decizii, să trimită sentinţe în plic
09 sept. 2018 Dragnea: Să vedem de ce sunt nervoşi şi care sunt cei nervoşi că PSD rămâne la guvernare - Conducerea SRI nu o să mai aibă puterea şi nici posibilitatea să facă sau să fărâme guverne, partide să influenţeze decizii, să trimită sentinţe în plic
09 sept. 2018 Liviu Dragnea, despre evenimentele din 10 august: Sunt suficiente elemente ca să vorbim de o tentativă de lovitură de stat. Au fost proteste finanţate, se pare că şi din extern. Săptămâna viitoare vor apărea dovezile
09 sept. 2018 Dragnea, despre şedinţa CSAT privind rectificarea: Nu putea să pună şedinţa a doua zi, a treia zi de când a primit solicitare, a pus pe 4 septembrie. L-a interesat să depăşească august, doar-doar se mai pierd nişte acţiuni sau se mai cheltuie nişte bani
09 sept. 2018 Dragnea: Cred cu tărie că trebuie să fie un candidat comun PSD-ALDE la alegerile prezidenţiale. Sunt absolut convins că Iohannis nu va mai fi preşedintele României începând cu 2019
09 sept. 2018 Victor Ponta a publicat o poză în care Liviu Dragnea apare alături de George Maior şi le cere celor din CEx să îl întrebe pe liderul PSD cât de tare lupta el cu Maior în anii trecuţi - FOTO
09 sept. 2018 Firea: Dragnea vrea să o apere până în pânzele albe pe Carmen Dan, ca o recunoaştere că ceea ce s-a întâmplat la 10 august nu a fost în totalitate conform cu standardele pe care chiar Jandarmeria şi le-a impus
08 sept. 2018 Orban: Prea s-a sădit în mintea multor români acest sentiment de atotputernicie al PSD. Este fals! Ar trebui să le dăm o mamă de bătaie la alegerile europarlamentare să le iasă politica din cap
08 sept. 2018 Orban: Firea pentru Bucureşti este cam ce e Dragnea pentru România. Nu pot să uit că nu a făcut nimic de doi ani de zile, că a încercat să înfiinţeze nişte societăţi care să distrugă complet orice competiţie şi cum ne ameninţa consilierii
08 sept. 2018 Locatarii blocului din Capitală cuprins de flăcări spun că imobilul nu avea autorizaţie de construire, că nu deţineau acte de proprietate şi că nu au nici contracte pentru furnizarea energiei electrice
08 sept. 2018 Băsescu: Moţiune de cenzură acum! Cu sau fără succes, moţiunea de cenzură este un gest politic obligatoriu. Opoziţia are nevoie acută de o reacţie instituţională de delimitare faţă de dezastrul Dragnea- Dăncilă-Tăriceanu
08 sept. 2018 Câteva sute de persoane participă la un protest în Piaţa Victoriei, la o lună de la intervenţia în forţă a Jandarmeriei. La manifestaţie este prezent şi pianistul Davide Martello, care susţine un recital - VIDEO
08 sept. 2018 Câteva sute de persoane participă la un protest în Piaţa Victoriei, la o lună de la intervenţia în forţă a Jandarmeriei. La manifestaţie este prezent şi pianistul Davide Martello, care susţine un recital - FOTO/VIDEO
08 sept. 2018 Câteva sute de persoane participă la un protest inedit în Piaţa Victoriei, la o lună de la intervenţia în forţă a Jandarmeriei. La manifestaţie este prezent şi pianistul Davide Martello, care susţine un recital - FOTO/VIDEO
08 sept. 2018 Câteva sute de persoane, la un protest inedit în Piaţa Victoriei, la o lună de la intervenţia în forţă a Jandarmeriei. La manifestaţie este prezent şi pianistul Davide Martello, care susţine un recital - FOTO/VIDEO
07 sept. 2018 Băsescu: Privind la ţară, parcă e o navă în derivă. Toate instituţiile se bat cu toate instituţiile, iar blocajul între Preşedinţie şi Guvern este extrem de dăunător; din exterior, vă pot asigura că se vede groaznic
07 sept. 2018 Premierul Dăncilă anunţă că a trimis Corpul de control pentru a face verificări privind lucrările la Autostrada Sibiu-Piteşti
07 sept. 2018 Dăncilă, după ce preşedintele a afirmat că Summitul "Iniţiativa celor Trei Mări" va fi organizat pe datorie: Teodorovici a spus că nu vor fi sincope. Dacă vor fi necesare cheltuieli suplimentare, cu siguranţă Guvernul va găsi soluţii
07 sept. 2018 Firea, într-o scrisoare către PSD: Nu sunt o dizidentă, nu urmăresc scindarea partidului. Am ajuns într-un punct în care nu se mai poate. Modul în care conducerea PSD s-a concentrat în mâinile unui singur om nu ne poate duce decât într-o fundătură
06 sept. 2018 PNL şi PMP solicită înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă cu privire la posibilele interceptări ilegale la care a făcut referire Gabriela Firea
06 sept. 2018 Deputat USR: În cazul mamelor care vor naşte în martie 2019, niciun leu din drepturi de proprietate intelectuală nu va fi luat în calcul la stabilirea indemnizaţiei de creştere a copilului
06 sept. 2018 O şedinţă a Coaliţiei PSD-ALDE este programată astăzi, la ora 15.00, în Parlament
06 sept. 2018 Situaţia din România ar urma să fie dezbătută în Parlamentul European
05 sept. 2018 Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi propune ca baza militară de la Deveselu să poarte, în mod onorific, numele fostului senator american John McCain
05 sept. 2018 Cătălin Rădulescu (PSD): Nu o susţine nimeni în partid pe Gabriela Firea. Noi o înţelegem că nu a făcut nimic pentru Bucureşti, însă nu e de vină partidul. Să vedem dacă conducerea partidului este de acord să îi ridicăm sprijinul politic
05 sept. 2018 Cătălin Rădulescu, despre proteste: Noi suntem în presiune de mitinguri din ianuarie 2017. Am stat şi noi în opoziţie atâţia ani de zile, noi nu am făcut mitinguri
05 sept. 2018 Proiectul pentru modificarea regulamentului deputaţilor, adoptat de Cameră: Preşedintele de şedinţă poate chema la ordine deputaţii care tulbură dezbaterile sau creează dezordine; bannerele şi pancartele, interzise în plen
05 sept. 2018 Proiectul de Hotărâre pentru înfiinţarea unei Comisii de anchetă privind pesta porcină, respins de Camera Deputaţilor
05 sept. 2018 Cătălin Rădulescu, despre proteste: Noi suntem în presiune de mitinguri din ianuarie 2017. Am stat şi noi în opoziţie atâţia ani de zile, noi nu am făcut mitinguri
05 sept. 2018 Constituirea unei comisii de anchetă privind reprimarea protestului din 10 august, respinsă de Camera Deputaţilor
05 sept. 2018 UPDATE - Proiectele opoziţiei pentru înfiinţarea unor comisii de anchetă privind pesta porcină şi reprimarea protestului din 10 august, respinse de Camera Deputaţilor
05 sept. 2018 Deputatul PNL Dan Vîlceanu a depus o plângere penală pe numele lui Liviu Dragnea, pentru abuz în serviciu
05 sept. 2018 Turcan: Am redepus din nou o solicitare de o audia pe doamna Dăncilă în Parlament, dar pe teme economice
05 sept. 2018 Ministrul de Interne şi coordonatorul acţiunii jandarmilor de la protestul din 10 august vor fi audiaţi pe 18 septembrie în Comisia pentru drepturile omului a Camerei
05 sept. 2018 Turcan: Am redepus o solicitare de o audia pe doamna Dăncilă în Parlament, dar pe teme economice
05 sept. 2018 PNL a depus o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, aceasta urmând să fie citită marţi în plenul Camerei Deputaţilor, iar miercuri să primească votul final
05 sept. 2018 Ponta: Aştept să aflu de Gabriela Firea dacă e securistă, omul Statului Paralel sau plătită de Soros. Această propagandă bolşevică îl va distruge în final pe Dragnea, dar va distruge şi PSD, şi Guvernul şi Parlamentul
05 sept. 2018 Fostul premier Mihai Tudose a anunţat că va candida pentru şefia PSD Brăila
05 sept. 2018 Firea: În seara alegerilor locale am apărut doar eu cu Dragnea în declaraţia pentru presă, pentru că aşa a decis domnia sa. Spunea că are un merit, deşi nu era aşa
05 sept. 2018 Firea, despre legea achiziţiilor publice: Nu e posibil să permiţi ca o firmă care nici măcar nu participă la licitaţie să o conteste. În continuare se întâmplă acest lucru, toţi suntem blocaţi, am fost nemulţumiţi de cum a ieşit textul
05 sept. 2018 Firea: Dragnea nu a dat OUG pentru aministie şi graţiere pentru că a vrut să aibă această monedă de schimb cu lume importantă. O va da, dacă va avea nevoie, pentru că altfel rămâne fără acest mic obiect de şantaj
04 sept. 2018 Maior, întrebat dacă îşi menţine afirmaţia privind scrisoarea lui Giuliani: Binînţeles! E concordantă cu ceea ce a declarat şi Guvernul SUA. Consider că am lucrat în interesul naţional. Există un interes politic de a pleca din funcţie
04 sept. 2018 USR a depus plângeri împotriva lui Darius Vâlcov la ANSPDCP şi CNCD, după ce acesta a postat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar
04 sept. 2018 Audierile pe tema violenţelor din 10 august, din Piaţa Victoriei, scoase de pe ordinea de zi a Comisiei de apărare din Senat; erau aşteptaţi Speranţa Cliseru, Laurenţiu Cazan şi Carmen Dan
04 sept. 2018 Speranţa Cliseru: Nu prefectul conduce operaţiunile, nu pregăteşte acţiunea în apărarea instituţiilor, e prea multă discuţie despre prefect. Nu mă simt victimă, nu ma simt oropsită, îmi văd de treabă. Nu am făcut nimic ilegal
04 sept. 2018 UPDATE - Cliseru: Nu prefectul conduce operaţiunile, nu pregăteşte acţiunea în apărarea instituţiilor, e prea multă discuţie despre prefect. Nu mă simt victimă, nu ma simt oropsită, îmi văd de treabă. Nu am făcut nimic ilegal
04 sept. 2018 Audierile pe tema violenţelor din 10 august, din Piaţa Victoriei, scoase de pe ordinea de zi a Comisiei de apărare din Senat; erau aşteptaţi Speranţa Cliseru, Laurenţiu Cazan şi Carmen Dan / Ce spune preşedintele comisiei
04 sept. 2018 USR: PSD şi ALDE au făcut din nou scut în jurul ministrului de Interne, Carmen Dan, care se teme probabil de confruntarea cu prefectul Capitalei
04 sept. 2018 OFSD respinge cu fermitate orice agresiune manifestată la nivel fizic, verbal sau psihologic împotriva oricărei femei, indiferent de funcţia sau statutul social al acesteia
04 sept. 2018 Ambasadorul George Maior a cerut Comisiei de control SRI audierea lui Liviu Dragnea şi a lui Victor Ponta
04 sept. 2018 Comisia SRI îl va audia pe Blejnar pentru lămuriri privind relaţia dintre George Maior şi Horia Georgescu
04 sept. 2018 Manda: George Maior a spus că există ofiţeri acoperiţi în presă. Este clar că avea ofiţeri acoperiţi în diferite zone de activitate. A spus că aceştia sunt folosiţi şi pentru contrapropagandă
04 sept. 2018 Dragnea, Tăriceanu şi Dăncilă au discutat despre rectificarea bugetară - surse
04 sept. 2018 Dragnea, Tăriceanu şi Dăncilă au discutat despre rectificarea bugetară - surse
04 sept. 2018 UPDATE - Dragnea, Tăriceanu şi Dăncilă, discuţii telefonice despre rectificarea bugetară; ulterior, Liviu Dragnea a mers la Palatul Victoria pentru o întâlnire cu premierul
04 sept. 2018 Manda, după audierea lui Blejnar: A fost o întrebare dacă au existat protocoale SRI - ANAF şi a spus că nu, dar că au existat solicitări în acest sens din partea SRI, care intenţiona să aibă acces direct la toată baza de date ANAF
04 sept. 2018 UPDATE - Dragnea, Tăriceanu şi Dăncilă, discuţii telefonice despre rectificarea bugetară; ulterior, Dragnea a mers la Palatul Victoria pentru o întâlnire cu premierul. Guvernul anunţă oficial că se întruneşte în şedinţă miercuri
04 sept. 2018 UPDATE - Dragnea a mers la Palatul Victoria pentru o întâlnire cu premierul. Guvernul anunţă oficial că se întruneşte în şedinţă miercuri. Olguţa Vasilescu: Nu există aşa ceva, să facem o nouă rectificare bugetară
04 sept. 2018 Firea: Dragnea zâmbeşte şi ocoleşte adevărul foarte frumos, niciodată nu ne confruntă direct, ci totul este lapte şi miere în întâlniri şi în şedinţe, dar în subterane şi în întâlnirile cu doar câţiva apropiaţi, deciziile sunt cu totul altele
04 sept. 2018 Firea: Dragnea se consultă cu câţiva apropiaţi, mai mult din afara partidului şi câţiva, din ce în ce mai puţini, din partid. Ar fi fost mult mai înţelept să discute anterior cu membrii BPN şi CEx despre propunerile legislative sau guvernamentale
04 sept. 2018 UPDATE Firea: Dragnea zâmbeşte şi ocoleşte adevărul foarte frumos, niciodată nu ne confruntă direct, ci totul este lapte şi miere în şedinţe, dar în subterane şi în întâlnirile cu doar câţiva apropiaţi, deciziile sunt altele
04 sept. 2018 Firea, întrebată de ce nu a participat la nunta fiului lui Dragnea: A fi mers la nuntă ar fi însemnat să îmi fie ruşine de mine. Decizia a fost luată în familie, în primul rând pentru a nu fi ipocriţi şi să mergem de dragul aparanţelor
04 sept. 2018 Firea: Din punctul meu de vedere, Liviu Dragnea ar trebui să se retragă. Dacă nu schimbă total modul de lucru, cred că o retragere ar fi benefică pentru partid şi pentru ţară
04 sept. 2018 UPDATE Firea: Liviu Dragnea ar trebui să se retragă, o retragere ar fi benefică pentru partid şi pentru ţară. Liderul PSD se consultă în deciziile sale cu câţiva apropiaţi, cei mai mulţi din afara partidului
04 sept. 2018 Firea, întrebată de ce nu a participat la nunta fiului lui Dragnea: A fi mers la nuntă ar fi însemnat să îmi fie ruşine de mine. Decizia a fost luată în familie, în primul rând pentru a nu fi ipocriţi şi să mergem de dragul aparenţelor
03 sept. 2018 Noua sesiune parlamentară începe luni. Legea lobby-ului, legea offshore, rediscutarea Codurilor penale, constituirea unei Autorităţi Naţionale de Interceptări, înfiinţarea de noi comisii de anchetă, printre priorităţile PSD-ALDE
03 sept. 2018 Măsuri restrictive pentru jurnalişti la Camera Deputaţilor. Zona în care au acces operatorii şi reporterii este mult mai restrânsă, decizia fiind una "administrativă"
03 sept. 2018 Tăriceanu, despre candidat unic PSD-ALDE la prezidenţiale: Cred că e mult prea devreme pentru a lua o decizie privitoare la un candidat comun sau nu şi cine va fi candidatul
03 sept. 2018 Tăriceanu, despre demersurile pentru rechemarea de la post a lui Maior: În contextul în care se implică în jocuri politice pe scena politică americană, face o mare greşeală şi acest lucru este inadmisibil pentru un ambasador
03 sept. 2018 Tăriceanu, după ce Vâlcov a publicat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar: În virtutea necesităţii apărării şi protejării drepturilor individuale, indiferent cine face un asemenea lucru, nu este ceva normal
03 sept. 2018 PNL anunţă că depune a doua solicitare pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă cu privire la protestul din 10 august
03 sept. 2018 Kelemen Hunor, despre referendumul pentru familie: Nu ştiu dacă va fi în octombrie sau nu va fi. Mi-e greu să cred
03 sept. 2018 Deputaţii USR au intrat în plen purtând măşti medicale, în semn de protest faţă de folosirea gazelor lacrimogene de către jandarmi la manifestaţia din 10 august - FOTO/VIDEO
03 sept. 2018 Plenul Camerei Deputaţilor a ales noua componenţă a Biroului permanent. Deputaţii PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea, printre vicepreşedinţi
03 sept. 2018 Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea PNL de a o chema pe Viorica Dăncilă la "Ora Guvernului", pentru a da explicaţii cu privire la protestul din 10 august
03 sept. 2018 Dragnea, după ce Firea a spus că o parte din "statul paralel" e în PSD: Sunt afirmaţii foarte grave. Cred că ar trebui să facă deja plângeri, să aducă dovezi
03 sept. 2018 Dragnea, după ce Vâlcov a publicat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar: Cred că a fost o acţiune nefericită. Nu am văzut inflamări în toţi anii ăştia în care erau date publicităţii rechizitorii care arătau informaţii din dosare
03 sept. 2018 Dragnea, după ce Toader a cerut admiterea în Uniunea Notarilor: Ca mulţi alţi colegi şi eu sunt supărat pentru că tocmai se pot pune sub semnul întrebării nişte anchete importante care sunt în derulare
03 sept. 2018 Dragnea, după ce Firea a spus că a discutat cu Corina Creţu despre îngrijorările de la Bruxelles: Dumneaei a spus că îi pare rău că a avut această discuţie cu Gabriela Firea şi că a sunat-o
01 sept. 2018 Şedinţa Comitetului Executiv al PSD este programată astăzi, la Neptun. Pe agendă se află evaluarea miniştrilor, o posibilă suspendare a preşedintelui şi strategia pentru noua sesiune parlamentară