Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentina Postelnicu, News.ro

Recomanda:
699 articole publicate pe News.ro 313 in feb. 2022
Data Articol
28 feb. 2022 Parlamentul se reuneşte luni pentru a adopta declaraţia de susţinere a Ucrainei, după ce iniţial şedinţa comună fusese programtă pentru marţi, 1 martie
28 feb. 2022 Ciolacu, despre Declaraţia Parlamentului pe tema Ucraina: Vom veni şi cu elemente din sancţiunile decise la nivelul UE / Trebuie să existe un blocaj total pe teritoriul României a oricăror firme ruseşti
28 feb. 2022 Parlamentul se reuneşte luni pentru a adopta declaraţia de susţinere a Ucrainei, după ce iniţial şedinţa comună fusese programată pentru marţi, 1 martie
28 feb. 2022 Florin Cîţu: România are rezerve de gaze, pentru a trece peste această perioadă, nu există o problemă / Criza cu care ne confruntăm este rezultatul lipsei investiţiilor în energie, în ultimii ani, nu numai în România ci şi în Europa
28 feb. 2022 Florin Cîţu, despre modul în care autorităţile s-au organizat la frontiere, pentru primirea refugiaţilor: Sper să nu fie, ca de obicei, un exemplu de birocraţie autohtonă, pentru că, dacă există aşa ceva, cineva trebuie să plătească
28 feb. 2022 Florin Cîţu, despre modul în care autorităţile s-au organizat la frontiere, pentru primirea refugiaţilor: Sper să nu fie, ca de obicei, un exemplu de birocraţie autohtonă, pentru că, dacă există aşa ceva, cineva trebuie să plătească / Mâine în coaliţie voi ridica această problemă
28 feb. 2022 Florin Cîţu, despre sancţiunile la adresa Federaţiei Ruse: Aici este dezamăgirea mea, o gestionare mai bună a situaţiei ne-ar fi făcut să fim mai siguri / Nu ne putem permite să fim singura ţară din UE care spune că nu poate să implementeze sancţiuni
28 feb. 2022 Guvernul anunţă că cel de-al doilea transport de ajutoare umanitare colectate pe Platforma Guvernului României – „Ucraina, împreună ajutăm mai mult” a plecat din Bucureşti, spre Siret
28 feb. 2022 MAE recomandă cetăţenilor români să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse cât mai curând
28 feb. 2022 Cătălin Drulă: Aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în procedură de urgenţă, ar reprezenta un demers legitim şi un răspuns adecvat către Vladimir Putin
28 feb. 2022 PSD: Uniunea Europeană trebuie să manifeste solidaritate faţă de toate statele membre care sunt afectate de sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse şi în mod special faţă de ţările aflate la graniţa cu Ucraina, implicate în gestionarea refugiaţilor
28 feb. 2022 Ciolacu, după ce a discutat la telefon cu preşedintele Consiliului Naţional al Republicii Austria: Am solicitat un mecanism special al UE pentru a ajuta statele membre care se învecinează cu Ucraina
28 feb. 2022 PSD: Uniunea Europeană trebuie să manifeste solidaritate faţă de toate statele membre care sunt afectate de sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse şi în mod special faţă de ţările aflate la graniţa cu Ucraina, implicate în gestionarea refugiaţilor
28 feb. 2022 Nicolae Ciucă, convorbire cu premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa: Au fost discutate teme legate evoluţia fluxului de cetăţeni ucraineni la graniţa dintre România şi Republica Moldova şi măsurile de fluidizare a traficului la frontieră
28 feb. 2022 Declaraţia Parlamentului cu privire la situaţia din Ucraina: Legislativul reafirmă sprijinul ferm pentru aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei / Federatia Rusă doreşte rescrierea istoriei şi reimpărţirea lumii în sfere de influenţă
28 feb. 2022 Declaraţia Parlamentului cu privire la situaţia din Ucraina: Legislativul reafirmă sprijinul ferm pentru aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei / Federatia Rusă doreşte rescrierea istoriei şi reimpărţirea lumii în sfere de influenţă
28 feb. 2022 USR a depus un pachet de legi pe situaţia din Ucraina, situaţia umanitară şi refugiaţi: Angajaţii, cu acordul angajatorilor, vor putea să se ducă să facă activităţi de voluntariat
28 feb. 2022 USR a depus un pachet de legi pe situaţia din Ucraina, situaţia umanitară şi refugiaţi: Angajaţii, cu acordul angajatorilor, vor putea să se ducă să facă activităţi de voluntariat
28 feb. 2022 Senatul a adoptat proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ / USR anunţă că va sesiza Curtea Constituţională
28 feb. 2022 Alexandru Grumaz (analist): În Ucraina se intră în faza unui război de gherilă, un război urban, ceea ce este foarte dificil de purtat / Problema principală a ruşilor a fost logistica
25 feb. 2022 Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa CSAT, marţi, 1 martie, pe tema agresiunii din Ucraina şi implicaţiile asupra României / Se va discuta şi despre măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiaţi
25 feb. 2022 Ambasada României în Statele Unite ale Americii a iniţiat şi încurajează o strângere de fonduri pentru ajutorarea refugiaţilor din Ucraina
25 feb. 2022 Florin Cîţu, despre refugiaţii din Ucraina: Am avut o discuţie şi în interiorul partidului, cu preşedinţii de CJ şi primarii liberali, le-am spus că trebuie să fie pregătiţi, să ofere toate condiţiile celor care vin în România
25 feb. 2022 Florin Cîţu, despre refugiaţii din Ucraina: Am avut o discuţie şi în interiorul partidului, cu preşedinţii de CJ şi primarii liberali, le-am spus că trebuie să fie pregătiţi, să ofere toate condiţiile celor care vin în România
25 feb. 2022 Klaus Iohannis, convorbire telefonică cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu: I-am reconfirmat sprijinul deplin al României pentru Republica Moldova şi cetăţenii săi, în acest context dramatic în care se află regiunea noastră
25 feb. 2022 Rafila: Cetăţenii ucraineni beneficiază de prevederile unui acord mai vechi, dar perfect valabil, care le oferă dreptul de a accesa toate tipurile de servicii medicale pe teritoriul României, la fel şi solicitanţii de azil
25 feb. 2022 Cărbunaru: Nu există o înregistrare de creştere a nivelului de radiaţii pe teritoriul României
25 feb. 2022 Rafila, despre ridicarea obligativităţii purtării măştii de protecţie în şcoli: Atâta timp cât avem transmitere comunitară, cred că este o măsură grăbită
25 feb. 2022 Alexandru Rafila, despre ridicarea restricţiilor: Aşteptăm să scădem sub 50% grad de ocupare, la terapie intensivă, asta înseamnă sub 900 de paturi ocupate şi cred că atunci putem vorbi de ridicarea primelor restricţii
25 feb. 2022 UPDATE - Iohannis, convorbire telefonică cu Maia Sandu: I-am reconfirmat sprijinul deplin al României în acest context dramatic în care se află regiunea / Maia Sandu a mulţumit pentru pentru susţinere şi solidaritate
25 feb. 2022 Ministrul de Externe Bogdan Aurescu participă, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe/CAE / Adoptarea unui pachet substanţial, robust şi cuprinzător de sancţiuni la adresa Rusiei, pe agenda discuţiilor
25 feb. 2022 UPDATE - Cărbunaru: Nu există o înregistrare de creştere a nivelului de radiaţii pe teritoriul României / Precizările Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului
25 feb. 2022 Maia Sandu: În ultimele 24 de ore, au intrat în Moldova peste 16.000 de cetăţeni ucraineni, care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara pentru a scăpa de urgia războiului / Chiar dacă fluxul de oameni va creşte, îi vom primi pe toţi
25 feb. 2022 Europarlamentarii USR cer liderilor Uniunii Europene excluderea Rusiei din sistemul internaţional de plăţi bancare SWIFT
25 feb. 2022 Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9): Am cerut îmbunătăţirea coerentă şi unitară a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră
25 feb. 2022 Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9): Am cerut îmbunătăţirea coerentă şi unitară a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră
25 feb. 2022 Românii, solidari cu ucrainenii: Peste 4000 de oferte de cazare gratuită peste tot în ţară şi chiar în diaspora / 50.000 de persoane s-au înscris pe grupul UNIŢI PENTRU UCRAINA
25 feb. 2022 Gabriela Firea: Luăm măsuri pentru a proteja copii refugiaţi în România din cauza bombardamentelor din Ucraina / Au fost identificate spaţiile unde ar putea fi cazaţi copiii refugiaţi care vin neînsoţiţi
25 feb. 2022 UPDATE - Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9): Am cerut îmbunătăţirea coerentă şi unitară a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră
24 feb. 2022 Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, cere activarea Articolului 4 din Tratatul de la Washington, după agresiunea Federaţiei Ruse la adresa Ucrainei
24 feb. 2022 Preşedintele Klaus Iohannis, întâlnire de urgenţă cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, la ora 13.00, în contextul situaţiei generate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei
24 feb. 2022 Florin Cîţu cere Ministerului de Finanţe o analiză în detaliu a tuturor companiilor cu acţionariat rus din România, dacă aceste companii primesc ajutor de stat şi o analiză privind prezenţa ţării noastre în câteva bănci internaţionale ruseşti
24 feb. 2022 MApN: Armata României a activat punctele militare de comandă cu atribuţii în monitorizarea situaţiei şi coordonarea forţelor şi mijloacelor destinate situaţiilor concrete care pot apărea
24 feb. 2022 Florin Cîţu, despre întâlnirea cu preşedintele României, după şedinţa CSAT: Parlamentul trebuie să fie pregătit, dacă este nevoie, pentru orice / Despre starea de urgenţă: Dacă se va lua această decizie, o va anunţa preşedintele României imediat
24 feb. 2022 Mircea Geoană: Tocmai am vorbit cu premierul Ucrainei, Denys Sjmyhal / Situaţia este extrem de gravă, Federaţia Rusă atacă pe toate fronturile şi pune în pericol viaţa a milioane de civili
24 feb. 2022 Însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în România, Paun Rohovei: Ucraina este sub un atac masiv / Au fost doborâte 6 avioane de luptă ruseşti, un număr mare de elicoptere / Victime, sunt de ordinea sutelor, civili
24 feb. 2022 Premierul Nicolae Ciucă a vorbit cu omologul din Ucraina: Ne ajutăm vecinii care au nevoie şi sprijinim independenţa şi suveranitatea Ucrainei
24 feb. 2022 Marcel Ciolacu, după discuţia cu reprezentantul Ucrainei la Bucureşti: Este pregătit un transport de medicamente consistent pentru Ucraina / Declaraţie comună a liderilor coaliţiei şi a Parlamentului / Nici eu nu văd să se decreteze starea de urgenţă
24 feb. 2022 Sorin Grindeanu spune că s-a întâlnit miercuri cu preşedintele Iohannis: Lucrez la schimbarea cadrului legal pe achiziţii publice, voi prezenta proiectul în coaliţie, săptămâna viitoare / Suma de revendicări la CNAIR este de 1 miliard de euro
24 feb. 2022 Grindeanu, despre declaraţia comună a coaliţiei, pe tema Ucraina: Este un semnal important că, dincolo de bătăliile politice, pe problemele majore nu există divergenţe / Arată o unitate şi un punct de vedere comun
24 feb. 2022 Grindeanu: Eu am anumite semne de întrebare pe reducerea accizei / De fiecare dată când am făcut aceste chestiuni, a fost o ieftinire pe perioadă foarte scurtă şi după aceea preţul a revenit / Nu ştiu dacă asta e cea mai bună soluţie
23 feb. 2022 Premierul Nicolae Ciucă, despre situaţia pandemiei: Am intrat în linie descendentă / Urmează să avem o analiză cât se poate de concretă şi să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situaţiei concrete
23 feb. 2022 Nicolae Ciucă anunţă o nouă întâlnire pe măsurile din energie, joi: Suntem aproape de finalizarea pachetului de măsuri, pentru a continua măsurile de protecţie a populaţiei şi a economiei, faţă de evoluţia preţurilor la energie şi gaze
23 feb. 2022 Nicolae Ciucă anunţă o nouă întâlnire pe măsurile din energie, joi: Suntem aproape de finalizarea pachetului de măsuri, pentru a continua măsurile de protecţie a populaţiei şi a economiei, faţă de evoluţia preţurilor la energie şi gaze
23 feb. 2022 USR anunţă că va depune săptămâna viitoare moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pe proiectul desfiinţării SIIJ / Moşteanu: Astăzi am aflat pe surse că mâine va avea loc în Parlament o întâlnire cu Comisia de la Veneţia
23 feb. 2022 USR strânge semnături pentru demiterea primarului din Iaşi / Moşteanu: Mihai Chirică este cu un picior în puşcărie, are şapte dosare penale
23 feb. 2022 USR anunţă că va depune săptămâna viitoare moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pe proiectul desfiinţării SIIJ / Moşteanu: Am aflat pe surse că mâine va avea loc în Parlament o întâlnire cu Comisia de la Veneţia
23 feb. 2022 Nicuşor Dan: Am semnat în numele municipalităţii un protocol pentru 2 ani de zile cu Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională / Primăria Generală se angajează să promoveze donarea de sânge şi componente sanguine în Bucureşti
23 feb. 2022 Implementarea proiectului privind brăţara electronică pentru agresori, amânată până în luna octombrie / Termenul iniţial era 1 martie / Guvern: E nevoie de o perioadă mai mare de timp pentru pregătirea Sistemului informatic de monitorizare electronic
23 feb. 2022 Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis: Am subliniat obiectivul României de a contribui mai departe la consolidarea UE, prin participarea sa ca membru deplin al Spaţiului Schengen
23 feb. 2022 Premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, despre situaţia din Ucraina: Sunt acţiuni care încalcă dreptul internaţional / Sunt expresie a revizionismului care pun în pericol siguranţa şi stabilitatea la nivel mondial
23 feb. 2022 Ion Lungu (AFEER): Procesul de recalculare a facturilor s-a încheiat / Noi am avut câteva propuneri pentru continuarea procesului de susţinere a consumatorilor, vouchere pentru cei vulnerabili sau o sumă de 50 de lei pentru toţi consumatorii
23 feb. 2022 Robert Sighiartău (PNL), despre reducerea accizei la carburanţi: Eu cred că trebuie susţinută măsura, chiar dacă am înţeles că domnul Cîţu a spus că s-a minţit / Problema apare că unii factori din partid sau unele persoane cred că pot face politică
22 feb. 2022 Scandal în Parlament, după schimbarea lui Dumitru Coarnă din comisia de apărare. George Simion: Scoateţi profesioniştii din comisie şi lăsaţi caricaturile / Pavel Popescu: Este inacceptabil că un preşedinte de partid se comportă ca un separatist
22 feb. 2022 Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu directorul Agenţiei Europene pentru Cooperarea Reglementatorilor din domeniul Energiei: Vom investi masiv, folosind resurse din bugetul naţional şi din fondurile UE, în diversificarea resurselor de energie
22 feb. 2022 Acord de principiu, în coaliţie, pe reducerea la jumătate a accizei la carburanţi / Posibilă prelungire a plafonării preţurilor la energie - surse
22 feb. 2022 Acord de principiu, în coaliţie, pe reducerea la jumătate a accizei la carburanţi / Posibilă prelungire a plafonării preţurilor la energie - surse
22 feb. 2022 Acord de principiu, în coaliţie, pe reducerea la jumătate a accizei la carburanţi / Posibilă prelungire a plafonării preţurilor la energie cu încă o lună - surse
22 feb. 2022 UPDATE Câciu: Am propus liderilor coaliţiei soluţia scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsura care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu / Propunerea, validată în coaliţie
22 feb. 2022 Florin Cîţu, despre reducerea accizei la combustibili, propusă de PSD în coaliţie: Ca principiu suntem de acord, problema este că, dacă nu scade preţul la pompă, cineva trebuie să răspundă pentru asta
22 feb. 2022 Florin Cîţu, despre măsurile din energie: Dacă nu sunt gata, cea mai bună variantă este ca preţurile să rămână aşa cum sunt acum, să le prelungim o lună de zile / Despre trecerea la piaţa reglementată: Niciodată!
22 feb. 2022 Florin Cîţu, despre propunerea sa de reducere a TVA şi a CAS: Până la urmă, decizia este la Guvern / Eu garantez că impactul va fi bun pentru economie şi garantez cu orice
22 feb. 2022 Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună, pe 1 martie, pentru adoptarea unei declaraţii politice de susţinere a integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei
22 feb. 2022 Cristina Prună (USR): Statul român a încasat 1,5 miliarde de lei, în plus din TVA pe energie şi gaze în această perioadă cât a explodat preţul, din luna noiembrie / Marele câştigător al acestor creşteri de preţuri este statul român
21 feb. 2022 Nicolae Ciucă, despre măsurile pe energie: În seara aceasta avem întâlnire cu toţi miniştrii de resort, pentru a finaliza propunerea, este foarte greu să ieşim cu o Ordonanţă până miercuri / Putem discuta de reglementarea costurilor, nu a preţurilor
21 feb. 2022 Nicolae Ciucă, despre criza din Ucraina: Există pregătite măsuri astfel încât să putem să asigurăm sprijinul necesar unui flux de refugiaţi, inclusiv partea de repatriere / Până în acest moment nu avem nicio solicitare
21 feb. 2022 Nicolae Ciucă, despre măsurile pe energie: În seara aceasta avem întâlnire cu toţi miniştrii de resort, pentru a finaliza propunerea, este foarte greu să ieşim cu o Ordonanţă până miercuri / Putem discuta de reglementarea costurilor, nu a preţurilor
21 feb. 2022 Virgil Popescu: Avem mai multe scenarii, dar nu vrem să rezolvăm o problemă de două, trei luni, vrem o soluţie pe termen mai lung / Este un pachet mult mai mare, pentru că România aduce 20% gaze din import
21 feb. 2022 Ionuţ Stroe, după şedinţa conducerii PNL: S-a subliniat ideea unui mod de lucru cât mai coerent şi sincronizat în cadrul coaliţiei / E destul de incomod ca, în cadrul unei coaliţii, să existe schimburi de replici prin intermediul presei
21 feb. 2022 Ionuţ Stroe: Preşedintele partidului a făcut o evaluare privind numirea liberalilor în funcţiile de secretari de stat / 80%-90% dintre numirile PNL au fost validate, urmează ca şi restul să fie numiţi în viitorul apropiat
21 feb. 2022 Ionuţ Stroe, după şedinţa conducerii PNL: S-a subliniat ideea unui mod de lucru cât mai coerent şi sincronizat în cadrul coaliţiei / E destul de incomod ca, în cadrul unei coaliţii, să existe schimburi de replici prin intermediul presei
21 feb. 2022 Ionuţ Stroe: Premierul Nicolae Ciucă a prezentat în şedinţa PNL stadiul discuţiilor şi analizele Guvernului privind creşterea preţurilor la energie / În această săptămână se vor organiza şedinţe succesive ale premierului cu principalele ministere
21 feb. 2022 Senatorii USR protestează în Parlament faţă de lipsa de reacţie a Ministerului Mediului faţă de poluarea masivă a aerului din ultimele săptămâni din Bucureşti
21 feb. 2022 Ciolacu: Cred că starea de alertă nu mai trebuie prelungită pe teritoriul României / Poate ar fi fost oportun, în cazul în care nu am fi găsit o soluţie în zona de energie, să avem o stare de urgenţă pe energie
21 feb. 2022 Ciolacu, despre faptul că Ciucă le ia apărarea miniştrilor PSD: Mi se pare că domnul Nicolae Ciucă îşi face treaba de prim-ministru / Să mă ierte Dumnezeu, sunt mai performanţi miniştrii PSD, asta este
21 feb. 2022 Ciolacu: Am cerut ministrului de Finanţe o simulare despre ce înseamnă acciza la carburant şi cât este componentă din preţ / Cred că o intervenţie, pe o perioadă limitată, de înjumătăţire a accizei, ar avea un efect benefic asupra inflaţiei
21 feb. 2022 Ministrul Marius Budăi anunţă că astăzi s-au făcut deja primele nouă plăţi către furnizorii care au plafonat şi compensat preţurilor la energie
21 feb. 2022 Budăi: Se lucrează în acest moment, cu Banca Mondială, să semneze acel acord asumat prin PNRR, pentru consultanţă în vederea elaborării unei noi legi a pensiilor / Noi am spus clar că nu ne asumăm o schimbare ci o îmbunătăţire a actualei legi
21 feb. 2022 Mircea Geoană, despre sancţiunile la adresa Federaţiei Ruse: Sunt pregătite şi în cazul în care va interveni militar împotriva Ucrainei, vor fi activate neîntârziat şi vor fi cuprinzătoare, masive
21 feb. 2022 Mircea Geoană: Informaţiile pe care le avem indică riscul unei acţuni militrare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei / Nu ştiu încă dacă ordinul a fost dat sau nu, sperăm că nu a fost dat, pentru că asta ar reprezenta într-adevăr o criză severă
21 feb. 2022 Mircea Geoană, despre sancţiunile la adresa Federaţiei Ruse: Sunt pregătite şi în cazul în care va interveni militar împotriva Ucrainei, vor fi activate neîntârziat şi vor fi cuprinzătoare, masive
21 feb. 2022 Florin Jianu: 98,5% dintre întreprinzătorii intervievaţi de noi sunt afectaţi în acest moment de scumpirea preţurilor la carburant, gaze sau energie / 3 din 10 se gândesc la reducerea personalului şi 1 din 10 se gândeşte să îşi închidă firma
21 feb. 2022 Florin Jianu: 98,5% dintre întreprinzătorii intervievaţi de noi sunt afectaţi în acest moment de scumpirea preţurilor la carburant, gaze sau energie / 3 din 10 se gândesc la reducerea personalului şi 1 din 10 se gândeşte să îşi închidă firma
21 feb. 2022 Mircea Geoană: Informaţiile pe care le avem indică riscul unei acţuni militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei / Nu ştiu încă dacă ordinul a fost dat sau nu, sperăm că nu a fost dat, pentru că asta ar reprezenta într-adevăr o criză severă
18 feb. 2022 Bogdan Aurescu, după bombardamentele din estul Ucrainei: Într-adevăr, pare pregătirea sau construirea unui pretext pentru un atac, pentru o invazie / România a fost implicată în pregătirea documentului SUA cu propunerile către Federaţia Rusă
18 feb. 2022 Primăria Sectorului 2: Aproximativ 60.000 de locuitori vor plăti mai mult pentru ridicare, transport, depozitare deşeuri municipale, pentru că nu au încheiat contract cu operatorul de salubrizare
18 feb. 2022 Comisia juridică, vot de admitere pe proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie / USR: Ne-am întors în epoca Dragnea cu justiţia! Judecătorii CCR nu mai pot fi anchetaţi de DNA, dacă sunt suspectaţi de corupţie
18 feb. 2022 Stelian Ion, despre votul din comisia juridică pe proiectul desfiinţării SIIJ: Astăzi, în comisia juridică s-a dat o nouă lovitură luptei împotriva corupţiei / Guvernul actual se preface să desfiinţează SIIJ şi că rezolvă problema, dar păstrează toate mizeriile din spatele ei
18 feb. 2022 Stelian Ion, despre votul din comisia juridică pe proiectul desfiinţării SIIJ: Astăzi, în comisia juridică s-a dat o nouă lovitură luptei împotriva corupţiei / Guvernul se preface că rezolvă problema, dar păstrează toate mizeriile din spatele ei
18 feb. 2022 Stelian Ion, despre votul din comisia juridică pe proiectul desfiinţării SIIJ: Astăzi, în comisia juridică, s-a dat o nouă lovitură luptei împotriva corupţiei / DNA-ului i se dă o mare lovitură, i se preia o parte importantă a competenţei
18 feb. 2022 Virgil Popescu: Am depus noi proiecte de investiţii cu finanţare din Fondul pentru Modernizare / Valoarea totală este de peste 670 milioane de euro / Suntem pregătiţi să investim masiv în sistemul energetic din România!
18 feb. 2022 Ministrul Finanţelor, anunţ despre poliţele RCA: Am decis promovarea unei hotărâri de guvern pentru stabilirea de tarife de primă maxime, plafonate pentru o perioadă de 6 luni
18 feb. 2022 Ministrul Finanţelor, anunţ despre poliţele RCA: Am decis promovarea unei hotărâri de guvern pentru stabilirea de tarife de primă maxime, plafonate pentru o perioadă de 6 luni
18 feb. 2022 UPDATE - Ministrul Finanţelor, anunţ despre poliţele RCA: Am decis promovarea unei hotărâri de guvern pentru stabilirea de tarife de primă maxime, plafonate pentru 6 luni / Precizările Ministerului de Finanţe / Documentul, pus în dezbatere
18 feb. 2022 UPDATE - Ministrul Finanţelor, anunţ despre poliţele RCA: Am decis promovarea unei HG pentru stabilirea de tarife de primă maxime, plafonate pentru 6 luni / Precizările Ministerului de Finanţe / Documentul, pus în dezbatere / Reacţia asiguratorilor
17 feb. 2022 Sorin Grindeanu: De astăzi se poate călători cu un singur bilet sau abonament pe toate mijloacele de transport disponibile în zona Bucureşti-Ilfov: tren, metrou, autobuz, tramvai şi troilebuz
17 feb. 2022 Klaus Iohannis, la reuniunea informală privind situaţia de securitate din Sahel, de la Paris / Şeful statului a subliniat necesitatea menţinerii unităţii şi coordonării, inclusiv cu partenerii regionali, pentru asigurarea păcii
17 feb. 2022 Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu: Desfiinţarea SIIJ are putea avea un impact în procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen / Problemele justiţiei din România sunt comune şi altor sisteme din statele membre UE
17 feb. 2022 Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu: Desfiinţarea SIIJ are putea avea un impact în procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen / Problemele justiţiei din România sunt comune şi altor sisteme din statele membre UE
17 feb. 2022 Stelian Ion (USR), despre desfiinţarea SIIJ: Ne interesează, în principal, să asigurăm independenţa justiţiei, a judecătorilor şi procurorilor, să nu creăm mecanisme prin care să poată fi anchetaţi în mod discreţionar unii magistraţi
17 feb. 2022 Florin Cîţu, despre faptul că premierul Ciucă l-a apostrofat pe ministrul Vîlceanu în şedinţa de Guvern, după ce i-a criticat pe ministrii PSD: Eu nu cred că există aşa ceva, nu cred că s-a întâmplat aşa ceva
17 feb. 2022 Florin Cîţu, despre propunerea unui TVA de 5% pentru energie: Nu cred că este o soluţie, soluţia este un TVA scăzut generalizat / Despre prelungirea actualelor măsuri: Costă, nu e gratuit! - VIDEO
17 feb. 2022 Cîţu, despre afirmaţia lui Marcel Ciolacu privind continuarea coaliţiei şi după 2024: Şi noi avem obiectivele noastre, în primul rând să fim cel mai mare partid politic din România şi apoi să fim la guvernare opt ani de zile
17 feb. 2022 Florin Cîţu, despre propunerea unui TVA de 5% pentru energie: Nu cred că este o soluţie, soluţia este un TVA scăzut generalizat / Despre prelungirea actualelor măsuri: Costă, nu e gratuit! - VIDEO
17 feb. 2022 Florin Cîţu, despre faptul că premierul Ciucă l-a apostrofat pe ministrul Vîlceanu în şedinţa de Guvern, pentru că i-a criticat pe ministrii PSD: Eu nu cred că există aşa ceva, nu cred că s-a întâmplat aşa ceva
17 feb. 2022 Marcel Ciolacu: Zeci de milioane de euro din împrumuturile luate prin PNRR au fost ”alocate” de userişti pentru servicii de consultanţă / Fără transparenţă, fără niciun criteriu, fără nicio fundamentare!
17 feb. 2022 Cătălin Drulă: Eu cred că această coaliţie are zilele numărate, suntem pregătiţi să ne întoarcem la guvernare / Dacă nu intrăm până în 2024, intrăm după alegeri, din poziţie de prim partid
17 feb. 2022 Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, despre propunerile lui Florin Cîţu: Când stai pe margine, e foarte uşor să dai lecţii / Noi am intrat la guvernare pentru că avem soluţii pe care le-am elaborat din timp
16 feb. 2022 Claudiu Năsui (USR): Reducerea CAS cu 5% este echivalentă cu Zero Taxe pe primii 800 de lei pentru fiecare român / În sfârşit PSD şi PNL au început să-şi dea seama că impozitarea în România este foarte mare
16 feb. 2022 Florin Cîţu: Atâta timp cât PNL va fi la guvernare, nu va exista un acord cu FMI
16 feb. 2022 Florin Cîţu, despre acceptarea de către PSD a propunerii sale privind reducerea contribuţiei CAS cu 2% şi a TVA cu 5%: Sunt discuţii, dar nu văd de ce nu / Sunt 14 miliarde de euro, granturi din PNRR, care aşteaptă să îi luăm
16 feb. 2022 Florin Cîţu: Atâta timp cât PNL va fi la guvernare, nu va exista un acord cu FMI
16 feb. 2022 Florin Cîţu, despre acceptarea de către PSD a propunerii sale privind reducerea contribuţiei CAS cu 2% şi a TVA cu 5%: Sunt discuţii, dar nu văd de ce nu / Sunt 14 miliarde de euro, granturi din PNRR, care aşteaptă să îi luăm
16 feb. 2022 Premierul Nicolae Ciucă: Deciziile CCR se vor executa / Formal, prevederile sunt în vigoare, fac apel la populaţie pentru a ne proteja în continuare de tot ceea ce înseamnă pericolul infectării
16 feb. 2022 Ciucă: Vom adopta o serie de decizii pentru sprijinirea mediului de afaceri din România / Vom implementa scheme de ajutor de stat pentru investiţii noi şi garanţii pentru credite / Start-Up Nation şi programul de sprijin în turism vor continua
16 feb. 2022 Florin Cîţu, despre discuţiile pe energie: Propunerea PNL este ca, într-o perioadă de criză, companiile de stat să nu vândă toată producţia pe Piaţa Forward / Din păcate, anul acesta producţia de energie a fost vândută, în mare parte, pentru 2022
16 feb. 2022 Florin Cîţu, despre acceptarea de către PSD a propunerii sale privind reducerea contribuţiei CAS şi a TVA: Sunt discuţii, dar nu văd de ce nu / Sunt 14 miliarde de euro, granturi din PNRR, care aşteaptă să îi luăm
16 feb. 2022 Alexandru Rafila răspunde la atacurile venite din partea lui Cristian Ghinea: Limbajul a lăsat de dorit / M-am gândit la chestiunea cu cei şapte ani de-acasă
16 feb. 2022 Florin Cîţu, după întâlnirea cu producătorii români: Am vrut să înţeleg cum va impacta propunerea de plafonare a preţurilor / Mi-au spus oamenii că deja preţurile sunt foarte mici şi dacă mai venim să plafonăm preţurile îi băgăm cu totul în faliment
16 feb. 2022 Florin Cîţu, după întâlnirea cu producătorii români: Am vrut să înţeleg cum va impacta propunerea de plafonare a preţurilor / Mi-au spus oamenii că deja preţurile sunt foarte mici şi dacă mai venim să plafonăm preţurile îi băgăm cu totul în faliment
16 feb. 2022 Ionuţ Simionca (PMP): Tribunalul Bucureşti a respins cererea formulată de domnul Diaconescu prin care acesta dorea să blocheze Congresul din 19 februarie
16 feb. 2022 Ionuţ Simionca (PMP): Tribunalul Bucureşti a respins cererea formulată de domnul Diaconescu prin care acesta dorea să blocheze Congresul din 19 februarie
16 feb. 2022 Cristian Oancea, despre decizia CCR: Măsura vine prea repede, mai trebuia să rămână / Cumva, trebuie să învăţăm să trăim cu acest virus, sperăm că e ultimul val / Mai avem locuri în ATI, 95% din cei internaţi cu forme medii şi severe sunt nevaccinaţi
16 feb. 2022 Dan Barna: Prin atitudine, este avident că premierul Ciucă este la celălalt capăt faţă de fostul premier Cîţu, are o guvernare complicată cu această coaliţie a năucilor / Intuiesc că am fi avut o colaborare mult mai bună
16 feb. 2022 Dan Barna: Prin atitudine, este evident că premierul Ciucă este la celălalt capăt faţă de fostul premier Cîţu, are o guvernare complicată cu această coaliţie a năucilor / Intuiesc că am fi avut o colaborare mult mai bună
15 feb. 2022 Liderii coaliţiei se reunesc în şedinţă / Acord de principiu pe scăderea TVA la 5% şi eliminarea certificatelor verzi, în energie / Presiune pe Virgil Popescu să vină cu pachetul de măsuri privind scăderea facturilor - surse
15 feb. 2022 Florin Cîţu, despre datele prezentate de INS: Eu vă spun că sunt parţiale şi estimările mele arată o creştere spre 6%, în 2021 / Ca să nu continue această scădere, sunt măsuri pe care le-am propus ca economist, dacă cineva vrea să le ia în calcul
15 feb. 2022 Cîţu, despre un termen în care Virgil Popescu trebuie să vină cu măsurile pe energie: Înţelegerea a fost ca, atunci când Guvernul are soluţiile pregătite, vine şi le prezintă, nu a fost niciun deadline / Reglementarea şi plafonarea nu rezolvă nimic
15 feb. 2022 Florin Cîţu: Deja economia a încetinit în trimestrul patru, deja suntem într-un tăvălug / Despre riscul unei recesiuni: Dacă nu se iau măsuri acum, de a stimula economia, există un risc
15 feb. 2022 Florin Cîţu, despre un acord în coaliţie privind TVA redus la 5%, în energie: Nu s-a discutat aşa ceva, fake news total / Singurul lucru pe care l-am spus a fost despre un TVA generalizat
15 feb. 2022 Stelian Ion (USR), despre proiectul desfiinţării SIIJ: Vom depune amendamente care să redea DNA şi parchetelor competenţa de a ancheta eventuale cazuri de corupţie, Predoiu nu are urechi să audă / USR aşteaptă opinia Comisiei de la Veneţia
15 feb. 2022 Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, audiat miercuri în Parlament, pe evoluţiile de securitate din bazinul Mării Negre
15 feb. 2022 Octavian Jurma, despre decizia CCR privind neconstituţionalitatea măştii de protecţie: Avem nevoie în continuare de ajutorul statului în sensul autorităţii / Faptul că s-a anunţat inclusiv renunţarea la starea de alertă este cuiul din coşciug
15 feb. 2022 Ministrul Cadariu, despre măsurile din energie: Cea mai simplă măsură ar fi să continuăm aceste măsuri în vigoare, pentru o perioadă tranzitorie, până vom constata dacă se calmează preţurile / Nu luăm nicio măsură, mediul de afaceri intră în colaps
14 feb. 2022 Purtătorul de cuvânt al Guvernului, reacţie la informaţiile privind demiterea lui Virgil Popescu: Schimbarea unui ministru este şi rămâne responsabilitatea prim-ministrului, nefiind pus în discuţie un astfel de subiect
14 feb. 2022 Purtătorul de cuvânt al Guvernului, reacţie la informaţiile privind demiterea lui Virgil Popescu: Schimbarea unui ministru este şi rămâne responsabilitatea prim-ministrului, nefiind pus în discuţie un astfel de subiect
14 feb. 2022 Florin Cîţu: Am dat soluţii, ca economist. Cine ignoră lecţiile crizei din 2008 o să fie responsabil pentru o criză majoră / Când am construit bugetul deja aveam simulare ca să reducem contribuţiile începând cu acest an, până în 2024
14 feb. 2022 Cîţu spune că nu simte presiune privind remanierea lui Virgil Popescu: Nici noi nu punem presiune pe cei care sunt responsabili cu peste 100 de decese pe zi sau cu inflaţie de peste 10 % şi dobânzi mari
14 feb. 2022 Florin Cîţu: O să punem întrebarea cu optimizarea pe PNRR şi vedem ce va spune Comisia Europeană / Despre majorarea pensiilor: Dacă se poate face şi sunt resurse, din punctul nostru de vedere, susţinem cu cea mai mare tărie
14 feb. 2022 UPDATE - Florin Cîţu: PSD să se ducă cu optimizarea pe PNRR şi vedem ce va spune Comisia Europeană / Despre majorarea pensiilor: Dacă se poate face şi sunt resurse, din punctul nostru de vedere, susţinem cu cea mai mare tărie
14 feb. 2022 Alina Gorghiu: Înfiinţarea comisiei de anchetă pentru investigarea cazurilor de abuzuri din centrele de plasament, amânată în Biroul Permanent al Senatului, la solicitarea PSD / Încercăm să scoatem la suprafaţă mizeria de sub preş
14 feb. 2022 Alina Gorghiu: Înfiinţarea comisiei de anchetă pentru investigarea cazurilor de abuzuri din centrele de plasament, amânată în Biroul Permanent al Senatului, la solicitarea PSD / Încercăm să scoatem la suprafaţă mizeria de sub preş
14 feb. 2022 Marcel Ciolacu spune că nu a văzut măsurile propuse de Virgil Popescu privind preţurile la energie: Eu le-am văzut pe cele ale PSD, lucrate cu colegii mei şi puse la dispoziţie premierului / În continuare va trebui să se vină cu un preţ reglementat
14 feb. 2022 Marcel Ciolacu spune că nu a văzut măsurile propuse de Virgil Popescu privind preţurile la energie: Eu le-am văzut pe cele ale PSD, lucrate cu colegii mei şi puse la dispoziţia premierului / În continuare va trebui să se vină cu un preţ reglementat
14 feb. 2022 Ciolacu: Este posibil să avem o majorare la toate veniturile, ţinând cont de impactul inflaţiei/ Când spun toate veniturile, înseamnă şi bugetari şi privaţi şi pensionari şi toată lumea
14 feb. 2022 Marcel Ciolacu: Anul acesta, eu nu susţin nicio majorare de taxe, nici anul viitor / În Programul de guvernare şi în PNRR-ul asumat de către domnul Ghinea şi foştii colegi de coaliţie de dreapta sunt trecute toate aceste măsuri
14 feb. 2022 Proiectul privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), pe agenda şedinţei de Guvern de luni / Şedinţa, care va fi online, a fost convocată în cursul dimineţii
14 feb. 2022 Nicolae Ciucă, despre proiectul privind desfiinţarea SIIJ: Este un obiectiv din programul de guvernare, cât şi un obiectiv în cadrul MCV
14 feb. 2022 UPDATE Guvernul a adoptat legea privind desfiinţarea SIIJ / Nicolae Ciucă: Este un obiectiv din programul de guvernare, cât şi un obiectiv în cadrul MCV - DOCUMENT
14 feb. 2022 Victor Negrescu (PSD): Ministrul Energiei s-a angajat să vină cu un set de măsuri, în faţa coaliţiei, cu un termen asumat / Cred că premierul va fi foarte atent la acele propuneri şi va evalua dacă e bine să continue cu acest ministru sau cu altul
13 feb. 2022 Gabriela Firea îi răspunde lui Cîţu: Noi când am propus scăderea TVA-ului la energie, partenerii noştri nu au fost de acord / Când am propus scăderea CAS pentru construcţii, ni s-a spus că afectează Pilonul II
12 feb. 2022 Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina / Personalul diplomatic şi consular neesenţial a fost retras şi au fost luate toate măsurile privind repatrierea pe bază voluntară a membrilor de familie
12 feb. 2022 Mircea Geoană: În clipa de faţă, mobilizarea, organizarea, logistica şi susţinerea forţelor ruseşti în Ucraina ar putea permite, în eventualitatea unui ordin din partea Kremlinului, o intervenţie militară, practic, în orice moment
12 feb. 2022 Traian Băsescu spune că Federaţia Rusă nu va invada Ucraina: Preşedintele Putin nu poate câştiga!
12 feb. 2022 Bogdan Aurescu, convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe canadian Melanie Joly / Cei doi au evaluat situaţia îngrijorătoare de securitate din proximitatea Ucrainei, generată de consolidarea militară rusă fără precedent
11 feb. 2022 Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu: Criza energetică actuală se profilează a fi mult mai nocivă pentru economie decât pandemia şi măsurile restrictive aferente acestora
11 feb. 2022 Directia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov anunţă că au fost găsite persoanele suspecte că au furat semnalizarea luminoasă de pe DN1
11 feb. 2022 Premierul Nicolae Ciucă, la Chişinău: Traversăm în prezent un moment regional complicat, o desfăşurare masivă de forţe militare şi echipamente ruseşti, ceea ce reprezintă cea mai mare desfăşurare după încheierea Războiului Rece
11 feb. 2022 Premierul Nicolae Ciucă, la Chişinău: Traversăm în prezent un moment regional complicat, o desfăşurare masivă de forţe militare şi echipamente ruseşti, ceea ce reprezintă cea mai mare desfăşurare după încheierea Războiului Rece
11 feb. 2022 Natalia Gavriliţă, în declaraţia comună cu Nicolae Ciucă: Prin construcţia podului de la Ungheni, Iaşul se apropie de Chişinău, iar Chişinăul se conectează direct cu reţeaua de autostrăzi europene
11 feb. 2022 Nicolae Ciucă, în declaraţia comună cu Natalia Gavriliţă: Am transmis un mesaj ferm şi sincer de susţinere pentru parcursul european al R. Moldova / Vreau ca ritmul accelerat în care am început să lucrăm împreună să devină o viteză de croazieră
11 feb. 2022 Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, şi omologul său din Republica Moldova au semnat un Protocol privind colaborarea în domeniul învăţământului militar / Dîncu: În parcursul către integrarea europeană, puteţi conta pe întreg sprijinul României
11 feb. 2022 Virgil Popescu: România susţine armonizarea legislaţiei interne a Republicii Moldova cu legislaţia europeană în domeniul energiei, cu scopul atingerii unui grad sporit de integrare a pieţei regionale
11 feb. 2022 Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, şi omologul său din Republica Moldova au semnat un Protocol privind colaborarea în domeniul învăţământului militar / Dîncu: În parcursul către integrarea europeană, puteţi conta pe întreg sprijinul României
10 feb. 2022 Ministrul Educaţiei: Am decis ca pe 15 februarie, de Ziua Naţională a Lecturii, în toate şcolile, programul să se modifice pentru activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii
10 feb. 2022 Deputatul PNL Cristian Băcanu se declară ”siderat” de măsurile de modificare a Codului Fiscal propuse de ”marele ministru de Finanţe, dl. Câciu”: Zici că suntem ori pe vremea comunismului, ori la începutul anilor 1990
10 feb. 2022 Guvernul a adoptat Proiectul de lege care transpune Directiva Europeană în domeniul restructurării preventive şi a insolvenţei: Este o oportunitate pentru însănătoşirea mediului de afaceri românesc
10 feb. 2022 Cioloş: George Simion este cel mai bun prieten al PSD şi PNL / Virgil Popescu a devenit victima extremiştilor şi scapă temporar de criticile îndreptăţite, premierul Ciucă nu are nicio bătaie de cap cu demiterea unui ministru incompetent
10 feb. 2022 15 ONG-uri cer senatorilor să respingă proiectul de lege care transpune în legislaţia românească Directiva UE de instituire a Codului european al comunicaţiilor electronice: Lărgirea interceptării comunicaţiilor NU trebuie făcută prin Codul Comunicaţiilor
10 feb. 2022 15 ONG-uri cer senatorilor să respingă proiectul de lege care transpune în legislaţia românească Directiva UE de instituire a Codului european al comunicaţiilor electronice: Lărgirea interceptării comunicaţiilor NU trebuie făcută prin Codul Comunicaţiilor
10 feb. 2022 Guvernul a aprobat două scheme de ajutor de stat în domeniul energiei, care însumează 82 de milioane de euro şi a prelungit, prin Memorandum, schema de ajutor pentru marii consumatori de energie, precum ALRO şi Azomureş
10 feb. 2022 Cărbunaru: Guvernul a alocat 66,8 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară pentru Programul ”Masă caldă în şcoli”, în 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat
10 feb. 2022 Guvernul a aprobat două scheme de ajutor de stat în domeniul energiei, care însumează 82 de milioane de euro şi a prelungit, prin Memorandum, schema de ajutor pentru marii consumatori de energie, precum ALRO şi Azomureş
10 feb. 2022 Victor Negrescu: Agitaţia referitoare la modificarea Codului Fiscal şi atacurile la adresa Ministrului Finanţelor nu îşi au rostul / PNRR promovat de fostul guvern prevede o reformă pe fiscalitate şi alinierea inclusiv a impozitului pe proprietate
10 feb. 2022 Victor Negrescu: Agitaţia referitoare la modificarea Codului Fiscal şi atacurile la adresa Ministrului Finanţelor nu îşi au rostul / PNRR promovat de fostul guvern prevede o reformă pe fiscalitate şi alinierea inclusiv a impozitului pe proprietate
10 feb. 2022 Guvernul a numit noi prefecţi în judeţele Botoşani, Caraş-Severin, Teleorman şi Vâlcea
10 feb. 2022 Guvernele României şi Republicii Moldova vor avea, vineri, prima şedinţă comună, la Chişinău / Premierul Nicolae Ciucă se va întâlni cu Maia Sandu şi cu prim-ministru Natalia Gavriliţa
10 feb. 2022 Szabo Odon (UDMR), despre propunerile ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, privind impozitarea proprietăţii: Nu ajută nicio discuţie care nu e una asumată de partidele din coaliţie, precum nu ajută nici să dăm lectii, pe tonul ridicat, unii altora
10 feb. 2022 Daniel Suciu (PSD) îi ia apărarea ministrului Finanţelor: Există inclusiv în Bucureşti oameni care nu îşi fac firme dar îşi ascund prin sute de apartamente şi plătesc un impozit extrem de mic / Tot evaziune fiscală se numeşte
09 feb. 2022 Deputaţii dezbat în plen modificările la Regulamentul Camerei: Sunt interzise gesturile agresive şi violenţa verbală, injuriile şi calomnia / Sancţiunile merg până evacuarea din sală, diminuarea indemnizaţiei cu până la 50% pentru cel mult 6 luni
09 feb. 2022 Deputaţii dezbat în plen modificările la Regulamentul Camerei: Sunt interzise gesturile agresive şi violenţa verbală, injuriile şi calomnia / Sancţiunile merg până la evacuarea din sală, diminuarea indemnizaţiei cu până la 50% pentru cel mult 6 luni
09 feb. 2022 Modificările la Regulamentul Camerei Deputaţilor, votate de comisie / Un nou scandal în timpul şedinţei, între George Simion şi un deputat USR: De ce mă calci? / Bă, aţi văzut toată lumea cum m-a împins? / Pleacă cu figurile astea de cartier! - VIDEO
09 feb. 2022 Modificările la Regulamentul Camerei Deputaţilor, votate de comisie / Un nou scandal în timpul şedinţei, între Simion şi colegi: De ce mă calci? / Pleacă cu figurile astea de cartier! / Am auzit cuvinte precum maimuţă şi nazişti - VIDEO
09 feb. 2022 Deputatul Ovidiu Ganţ (minorităţi): Deputatul Ciprian Titi Stoica m-a numit nazist, voi sesiza Parchetul
09 feb. 2022 Deputatul Ovidiu Ganţ (FDGR): Deputatul Ciprian Titi Stoica m-a numit nazist, voi sesiza Parchetul / Simion: A spus-o în sensul de ”fascişti, o formă de totalitarism, similară cu comunismul”
09 feb. 2022 Deputatul Ciprian Titi Stoica (AUR), după ce l-a făcut pe Ovidiu Ganţ nazist: Forumul Democrat German este continuatorul de drept al grupului etnic german care a fost condamnat de Tribunalul de la Nurenberg şi considerat nazist
09 feb. 2022 UPDATE - Deputatul Ovidiu Ganţ (FDGR): Deputatul Ciprian Titi Stoica m-a numit nazist, voi sesiza Parchetul / Simion: A spus-o în sensul de ”fascişti, o formă de totalitarism, similară cu comunismul” / Declaraţia deputatului AUR acuzat
09 feb. 2022 UPDATE - Certuri şi jigniri, la dezbaterea Regulamentului Camerei Deputaţilor / Simion: Interziceţi filmările ca să nu vadă tot românul cum se uită unii colegi pe site-uri porno / Regulamentul a fost adoptat
09 feb. 2022 UPDATE - Certuri şi jigniri, la dezbaterea Regulamentului Camerei Deputaţilor / Simion: Interziceţi filmările ca să nu vadă tot românul cum se uită unii colegi pe site-uri porno / Regulamentul a fost adoptat / USR şi AUR vor ataca la CCR documentul
09 feb. 2022 Ionuţ Stroe (PNL), după modificarea Regulamentului Camerei: Există în acest moment un risc enorm la adresa democraţiei, nu numai parlamentare ci şi în ansamblul ei / Agresivitatea şi violenţa nu trebuie să devină norme de conduită în Parlament
09 feb. 2022 Coaliţia de guvernare se reuneşte în şedinţă la Palatul Victoria / PNL şi PSD nu se înţeleg pe măsurile ce vor fi luate în privinţa creşterii preţurilor
09 feb. 2022 Cătălin Predoiu, în cadrul întâlnirii cu ambasadorul Germaniei: Desfiinţarea SIIJ a monopolizat discuţia despre justiţie, dar sistemul are nevoie de foarte multe lucruri şi, în special, de încredere în capacitatea sa de a performa
09 feb. 2022 Trei deputaţi PSD au votat, alături de Opoziţie, în favoarea moţiunii simple care l-a vizat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu
09 feb. 2022 Sebastian Burduja (PNL), despre afirmaţia ministrului Finanţelor privind taxarea proprietăţilor: Socialism împins spre marxism-leninism / Astfel de măsuri anunţate depăşesc o linie roşie şi nu vor fi adoptate atâta vreme cât PNL se află la guvernare
08 feb. 2022 Primăria Sectorului 1 anunţă că va cumpăra sediul Liceului de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" de pe strada Berthelot
08 feb. 2022 Kelemen Hunor: George Simion trebuie să suporte consecinţele acţiunilor sale, iar noi toţi ceilalţi trebuie să luptăm uniţi împotriva ascensiunii continue a fenomenului de populism şi extremism
08 feb. 2022 Ministrul Virgil Popescu cere conducerii Parlamentului să îi pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentelor petrecute luni, la dezbaterea moţiunii simple, când a fost agresat de George Simion
08 feb. 2022 Ministrul Apărării: În acest moment, americanii au sosit / Au venit deja, pentru pregătiri, peste 100 de soldaţi americani
08 feb. 2022 Vasile Dîncu, despre verificarea adăposturilor de război din ţara noastră: Această inspecţie se face anual, cele mai multe aparţin de MAI / Suntem pregătiţi pentru orice situaţie
08 feb. 2022 Vasile Dîncu, despre riscul unui război tradiţional în Europa: Trebuie să fim mereu pregătiţi, sigur că este o situaţie gravă, însă nu putem să vorbim despre iminenţa unui război, cel puţin din perspectivă militară
08 feb. 2022 Vasile Dîncu spune că lucrează la o Strategie pentru ca MApN să dezvolte un sistem propriu de energie electrică
08 feb. 2022 Florin Cîţu: PNL susţine majorările salariale în învăţământ, în sănătate, în sectorul public, în toate sectoarele, atâta timp cât există spaţiu fiscal / Ministerul Finanţelor a spus că există şapte miliarde de lei în plus la buget
08 feb. 2022 Dacian Cioloş: Eu cred că un Congres cât mai repede ar fi binevenit, în care să clarificăm nişte lucruri, legat de organizarea internă / După perioada de fuziune, în intern, lucrurile nu s-au aşezat
08 feb. 2022 MedLife: Din 400 de probe secvenţiate de la începutul valului 5, procentul probelor cu noua tulpină Omicron a urcat la 100% / Sunt şanse ca România să fi atins imunitatea de turmă, iar valul 5 să se încheie în această primăvară
08 feb. 2022 Dan Barna: Nu, nu voi candida acum la preşedinţia partidului / Nu se pune problema ca eu să revin în perioada imediat următoare / Cătălin Drulă este în momentul de faţă preşedinte interimar, am toată încrederea în el
08 feb. 2022 Marcel Ciolacu anunţă modificarea Regulamentului Camerei, după agresiunea liderului AUR George Simion la adresa ministrului Virgil Popescu: Este inadmisibil, când se adresează cineva la microfon, să fie bruscat
08 feb. 2022 Marcel Ciolacu îi dă replica lui Cîţu, pe plafonarea preţurilor: Am văzut anumiţi oameni politică, că aoleo, ce nenorocire s-a întâmplat, îi omorâm pe producători / Nu i-a trecut nimănui prin cap aşa ceva / Şedinţa coaliţiei, amânată
08 feb. 2022 Ciolacu anunţă modificarea Regulamentului Camerei, după agresiunea lui George Simion la adresa ministrului Popescu: E inadmisibil, când se adresează cineva la microfon, să fie bruscat - DOCUMENT
08 feb. 2022 Marcel Ciolacu îi dă replica lui Cîţu, pe plafonarea preţurilor: Am văzut anumiţi oameni politici, că aoleo, ce nenorocire s-a întâmplat, îi omorâm pe producători / Nu i-a trecut nimănui prin cap aşa ceva / Şedinţa coaliţiei, amânată
08 feb. 2022 UPDATE Ciolacu anunţă modificarea Regulamentului Camerei, după agresiunea lui George Simion la adresa ministrului Popescu: E inadmisibil, când se adresează cineva la microfon, să fie bruscat - DOCUMENT
08 feb. 2022 Dacian Cioloş recunoaşte că a primit mesaje de la colegi să refacă PLUS: Dacă până în decembrie 2022 încă rămâne falia asta PLUS-USR partidul nu va arăta bine / Cred că se mai poate salva / Dacă Drulă crede că preşedintele face opoziţie, se înşeală
08 feb. 2022 Virgil Popescu: De ieri, de când s-a finalizat incidentul, curg injurii pe pagina personală, inclusiv la pozele cu copiii sunt tot felul de ameninţări, le-am trimis la avocaţi / Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă eram lovit
08 feb. 2022 Dacian Cioloş recunoaşte că a primit mesaje de la colegi să refacă PLUS: Dacă până în decembrie 2022 încă rămâne falia asta PLUS-USR partidul nu va arăta bine / Cred că se mai poate salva / Dacă Drulă crede că preşedintele face opoziţie, se înşală
08 feb. 2022 Ministrul Virgil Popescu: Şi eu las luminile aprinse în camera din care ies şi apoi îmi aduc aminte şi tot nu mă duc să le sting / Cred că ar trebui să ne schimbăm uşor, uşor comportamentul, pentru că este spre binele nostru
07 feb. 2022 Eugen Tomac, mesaj către membrii PMP: Noi nu organizăm un Congres împotriva cuiva, însă este firesc să punem capăt unor practici care nu au nimic în comun cu democraţia
07 feb. 2022 Cîţu, despre cererea de demisie a lui Marius Budăi: Nu s-a discutat. Îmi exprim opiniile în coaliţie / Cred că este important să stăm mai puţin la televizor, să muncim mai mult, pentru a avea mai mult randament
07 feb. 2022 Şedinţă la USR, după scandalul intern declanşat de liderul partidului, care a anunţat că îşi depune mandatul în cazul în care nu i se aprobă programul: Dacian Cioloş cere vot în Biroul Executiv pe planul său de măsuri
07 feb. 2022 Ministrul Virgil Popescu, despre moţiunea care îl vizează: Chiar nu am nicio emoţie / Suntem într-o coaliţie şi cred că într-o coaliţie ne respectăm
07 feb. 2022 Cîţu, despre cererea privind demisia lui Marius Budăi: Nu s-a discutat. Îmi exprim opiniile în coaliţie / Cred că este important să stăm mai puţin la televizor, să muncim mai mult, pentru a avea mai mult randament
07 feb. 2022 PNL solicită audierea şefului ASF, în Parlament, în cazul scumpirii poliţelor RCA
07 feb. 2022 PNL solicită audierea şefului ASF, în Parlament, în cazul scumpirii poliţelor RCA
07 feb. 2022 PNL solicită Ministerului Energiei şi Ministerului Dezvoltării urgentarea semnării ordinului comun privind finanţarea de 1,7 miliarde de euro pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie de gaze
07 feb. 2022 Liberalii vor o evaluare a stadiului pregătirii reformelor asumate prin PNRR. Ionuţ Stroe: Prioritar în acest moment, pentru noi, este acţiunea fermă în direcţia implementării Planului, nicidecum discuţii care ar putea crea blocaje
07 feb. 2022 Ionuţ Stroe, despre nemulţumirile liderului PNL Florin Cîţu privind atacurile la adresa sa, din partea PSD: De data aceasta preferăm să discutăm în coaliţie, mâine va fi o şedinţă
07 feb. 2022 Cîţu, despre stadiul implementării PNRR: Pe mine mă interesează să văd cum sunt cheltuiţi banii / Aş vrea să văd acel ministru care vine în faţa românilor şi le spune că a stat mai mult la televizor, nu a avut timp să se ocupe şi nu vom primi banii
07 feb. 2022 Programul propus de Dacian Cioloş conducerii partidului a picat la vot / Acesta va anunţa în cursul zilei ce decizie ia în privinţa şefiei partidului - surse
07 feb. 2022 Programul propus de Dacian Cioloş conducerii USR a picat la vot / Acesta va anunţa în cursul zilei ce decizie ia în privinţa şefiei partidului - surse
07 feb. 2022 Grindeanu: Prima secţiune din tronsonul autostrăzii care va traversa Carpaţii intră în linie dreaptă / CNAIR a semnat astăzi contractul în valoare de aproape 1 miliard de euro pentru Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti
07 feb. 2022 Grindeanu: Prima secţiune din tronsonul autostrăzii care va traversa Carpaţii intră în linie dreaptă / CNAIR a semnat astăzi contractul în valoare de aproape 1 miliard de euro pentru Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti
07 feb. 2022 Scandal în Parlament, la dezbaterea moţiunii pe Energie: George Simion l-a luat de gât pe ministrul Virgil Popescu, la tribună / Şedinţa a fost suspendată de urgenţă / Suciu: E pentru prima oară când un ministru e agresat fizic
07 feb. 2022 Scandal în Parlament, la dezbaterea moţiunii pe Energie: George Simion l-a luat de gât pe ministrul Virgil Popescu, la tribună / Şedinţa a fost suspendată de urgenţă / Suciu: E pentru prima oară când un ministru e agresat fizic - VIDEO
07 feb. 2022 Bodog (PSD), despre atacurile din partid la adresa liderului PNL Florin Cîţu: Există de ambele părţi oameni care sunt nemulţumiţi de această alianţă şi începem să îi identificăm pe cei catre bagă băţul prin gard
07 feb. 2022 Lucian Romaşcanu: Am o promisiune, am discutat-o informal în şedinţa de Guvern, ca deschiderea instituţiillor de spectacole să se întâmple mai rapid, să nu aşteptăm 3 la mie / Sper ca sfârşitul lui martie să ne găsească fără restricţii
07 feb. 2022 Lucian Romaşcanu, după acuzaţiile lui Florin Cîţu la adresa PSD: Eu mi-aş dori ca, în ceea ce priveşte Guvernul, să vorbească mai mult premierul Ciucă / Are resentimente, dar nu trebuie să pui în pericol nimic, din cauza unor trăiri personale
07 feb. 2022 Lucian Romaşcanu, după acuzaţiile lui Florin Cîţu la adresa PSD: Eu mi-aş dori ca, în ceea ce priveşte Guvernul, să vorbească mai mult premierul Ciucă / Are resentimente, dar nu trebuie să pui în pericol nimic, din cauza unor trăiri personale
04 feb. 2022 Consilierii USR Craiova propun transformarea clădirii istorice care găzduieşte prima Staţie de Pompare a Apei din Craiova într-un muzeu industrial
04 feb. 2022 Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USR: Şedinţa Biroului Naţional de ieri a fost una tensionată care a generat discuţii în partid / Am speranţa că până luni se va găsi, ca de fiecare dată, o cale să trecem peste această criză internă
04 feb. 2022 Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USR: Şedinţa Biroului Naţional de ieri a fost una tensionată care a generat discuţii în partid / Am speranţa că până luni se va găsi, ca de fiecare dată, o cale să trecem peste această criză internă
04 feb. 2022 Preşedintele Klaus Iohannis a rechemat mai mulţi ambasadori, printre care cei din Republica Moldova şi Ucraina, Ion Jinga, ambasadorul la ONU şi Adrian Cosmin Vieriţa, şeful Misiunii României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva
04 feb. 2022 MAE propune 12 numiri în funcţia de ambasador / Alexandru Victor Micula, secretar de stat în MAE, propus în Ucraina iar Cristian-Leon Ţurcanu, în Republica Moldova / Cornel Feruţă, la ONU, iar Ion Jinga, la Strasbourg
04 feb. 2022 Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini: Suntem angajaţi în atingerea aceluiaşi scop, dezvoltarea si îmbunătăţirea mediului de afaceri din România
04 feb. 2022 Preşedintele Iohannis a rechemat mai mulţi ambasadori, printre care cei din R. Moldova şi Ucraina, Ion Jinga, ambasadorul la ONU şi Adrian Cosmin Vieriţa, şeful Misiunii României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva / Noi numiri anunţate de MAE
04 feb. 2022 Virgil Popescu, la Reuniunea Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de gaze: România reiterează propunerea de a include infrastructura dată de Interconectorul dintre România-Bulgaria şi gazoductul BRUA în planul de extindere a Coridorului Sudic
04 feb. 2022 Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini: Suntem angajaţi în atingerea aceluiaşi scop, dezvoltarea şi îmbunătăţirea mediului de afaceri din România
04 feb. 2022 Virgil Popescu, la Reuniunea Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de gaze: România reiterează propunerea de a include infrastructura dată de Interconectorul dintre România-Bulgaria şi gazoductul BRUA în planul de extindere a Coridorului Sudic
04 feb. 2022 Dacian Cioloş îi cere lui Dan Barna să facă un pas în spate şi să nu încerce o aventură prin care să rupă partidul: Declaraţiile şi acţiunile lui, o stângăcie şi o forţare a ordinii / Utilizarea bazei de date în scopuri personale, gest descalificant
03 feb. 2022 Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, s-a infectat cu COVID-19 pentru a doua oară: Nici de data aceasta nu m-a impresionat, sper, aşadar, că aceasta va fi ultima noastră întâlnire
03 feb. 2022 Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, s-a îmbolnăvit de COVID-19 pentru a doua oară: Nici de data aceasta nu m-a impresionat, sper, aşadar, că aceasta va fi ultima noastră întâlnire
03 feb. 2022 Primarul Nicuşor Dan anunţă demolarea a 10 construcţii provizorii de lemn, amplasate abuziv pe chiar în faţa fostei case a lui Tache Ionescu din centrul Bucureştiului, zonă protejată
03 feb. 2022 Florin Cîţu a depus la Senat o propunere legislativă a TNL, de recunoaştere a sportului electronic în România: Industria de E-Sports din România avea nevoie de o recunoaştere formală pentru a se dezvolta
03 feb. 2022 Cristian Ghinea ironizează PSD: Hai cu PNRR-ul agricol la Bruxelles, mototoilor! Comisarul European pentru Agricultură a trimis o altă scrisoare României să întrebe când trimitem Planul Naţional Strategic / Marcele, ne mişcăm şi noi mai cu talent?
03 feb. 2022 UPDATE - Proiectul depus de Florin Cîţu la Senat, de recunoaştere a sportului electronic în România, a fost retras
03 feb. 2022 AUR spune că votul reprezentantului său din comisia de muncă, în favoarea pensiilor speciale ale aleşilor locali, a fost înregistrat greşit / George Simion: NU am votat pentru pensiile speciale. NU mă dă nimeni afară din AUR, poate îi dau eu pe ei
03 feb. 2022 Proiectul de lege prin care bolnavii de cancer şi aparţinătorii acestora vor putea beneficia de consultaţii psihologice gratuite a primit vot final la Camera Deputaţilor/ Pauliuc: Aparţinătorii bolnavilor de cancer vor primi concediu şi indemnizaţie
03 feb. 2022 Gabriela Firea: Nu acceptăm sub nicio formă creşterea vârstei de pensionare / Interzicerea cumulului pensiei cu salariul trebuie aplicată celor care abuzează de sistem, care se pensionează anticipat şi continuă să lucreze la stat
03 feb. 2022 AUR spune că votul reprezentantului său din comisia de muncă, în favoarea pensiilor speciale ale aleşilor locali, a fost înregistrat greşit / George Simion: NU am votat pentru pensiile speciale. NU mă dă nimeni afară din AUR, poate îi dau eu pe ei
03 feb. 2022 Raluca Turcan, atac la PSD: Este de o iresponsabilitate criminală să spui, fiind la guvernare, că sunt bani pentru creşterea pensiilor, dar că e cineva care nu vrea să îi dea / Sunteţi la guvernare! Veniţi cu măsura! Parlamentul aşteaptă!
03 feb. 2022 Grindeanu, după ce CFR a lansat în licitaţie un contract pentru întreţinerea a 1.461 de km de infrastructură feroviară: Ani de zile infrastructura feroviară a fost ignorată, iar această abordare greşită trebuie să înceteze!
03 feb. 2022 Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu investitorii francezi: Suntem în permanenţă preocupaţi de crearea unui climat investiţional şi de afaceri cât mai atrăgător în România
03 feb. 2022 Bogdan Aurescu, despre situaţia de la graniţa Ucrainei: Tot ceea ce NATO a făcut a fost o reacţie la acţiunile agresive ale Federaţiei Ruse / În ultimii ani, am constatat o militarizare a zonei Mării Negre, o creştere a prezenţei militare ruse
03 feb. 2022 Bogdan Aurescu, despre situaţia de la graniţa Ucrainei: Tot ceea ce NATO a făcut a fost o reacţie la acţiunile agresive ale Federaţiei Ruse / În ultimii ani, am constatat o militarizare a zonei Mării Negre, o creştere a prezenţei militare ruse
03 feb. 2022 Ministrul de Externe, despre securitatea energetică, în contextul tensiunilor din regiune: Este important să fie găsite formule de compensare a eventualelor lipse de furnizare de hidrocarburi sau energie din partea Federaţiei Ruse
02 feb. 2022 Purtătorul de cuvânt al PSD explică de ce nu poate creşte vârsta de pensionare în România: Anul trecut, speranţa de viaţă a scăzut cu 1,4 ani / În România, un bărbat ajuns la pensie mai trăieşte sănătos 6 ani şi jumătate
02 feb. 2022 Purtătorul de cuvânt al PSD explică de ce nu poate creşte vârsta de pensionare în România: Anul trecut, speranţa de viaţă a scăzut cu 1,4 ani / În România, un bărbat ajuns la pensie mai trăieşte sănătos 6 ani şi jumătate
02 feb. 2022 Secretar de stat în Ministerul Energiei: Peste 450.000 de facturi greşite la energie electrică, identificate săptămâna trecută în urma controalelor realizate la furnizorii de energie / Virgil Popescu se întâlneşte cu furnizorii săptămâna viitoare
02 feb. 2022 Secretar de stat în Ministerul Energiei: Peste 450.000 de facturi greşite la energie electrică, identificate săptămâna trecută în urma controalelor realizate la furnizorii de energie / Virgil Popescu se întâlneşte cu furnizorii săptămâna viitoare
02 feb. 2022 Ministrul Finanţelor: În luna ianuarie avem încasări mai mari cu 31% faţă de luna ianuarie 2021, un plus în sumă netă de 7 miliarde de lei / În bugetul de stat avem un plus de 45% / Ciucă: Nu vreau să ne entuziasmăm foarte tare!
02 feb. 2022 Marcel Boloş anunţă că cel mai important proiect al Ministerului Digitalizării este cloud-ul guvernamental / În şedinţele viitoare va fi prezentat un plan de acţiune şi măsurile privind guvernanţa corporativă
02 feb. 2022 Ministrul Antreprenoriatului, Constantin Daniel Cadariu: Astăzi s-a închis şi schema de ajutor HORECA, în total, s-au achitat aproape 2,2 miliarde de lei / Este vorba de o infuzie de capital în activitatea turistică de peste 400 de milioane de euro
02 feb. 2022 Ministrul Educaţiei anunţă că, astăzi, au fost repartizate către inspectoratele şcolare 18,5 milioane de teste / Din 3.000 de cazuri pozitive, depistate cu teste de salivă, 2.000 au fost confirmate cu test PCR, iar 1.000 au fost infirmate
02 feb. 2022 Cîmpeanu, despre cazurile de COVID din şcoli: Cei care se îmbolnăvesc, din păcate, trebuie să stea în izolare, ceilalţi merg la şcoală / Sistemul de învăţământ din România, copiii au plătit prea mult aceste perioade de suspendare a activităţii
02 feb. 2022 Siegfried Mureşan, scrisoare deschisă către liderii instituţiilor europene: Uniunea Europeană trebuie să reacţioneze la acapararea militară a Belarusului de către Federaţia Rusă
02 feb. 2022 Marcel Ciolacu anunţă un grup de lucru, la nivelul coaliţie, pentru stabilirea măsurilor privind preţurile din energie, pe termen mediu şi lung
02 feb. 2022 Ciolacu, despre plafonarea preţului la alimente: Astfel de măsuri nu pot fi decât limitate într-o perioadă de timp, pentru că, altfel, intervenim într-o piaţă liberă pe care ne-am dorit-o cu toţii / Eu unul nu îmi doresc să mă întorc în comunism
02 feb. 2022 Marcel Ciolacu, despre cumulul pensie-salariu şi vârsta de pensionare: Plecăm de la drepturile fundamentale şi un drept fundamental este dreptul de a munci şi de a avea pensie / Am înţeles că nu este o obligaţie a creşterii vârstei de pensionare
02 feb. 2022 Ciolacu, despre plafonarea preţului la alimente: Astfel de măsuri nu pot fi decât limitate într-o perioadă de timp, pentru că, altfel, intervenim într-o piaţă liberă pe care ne-am dorit-o cu toţii / Eu unul nu îmi doresc să mă întorc în comunism
02 feb. 2022 Ciolacu: Aseară am discutat principiile care stau la baza atât a legii pensiilor cât şi a legii salarizării / Avem în continuare, până în 2000 de lei, cam 65% dintre pensionarii din România, suntem încă într-o limită foarte scăzută
02 feb. 2022 Marcel Ciolacu, despre cumulul pensie-salariu şi vârsta de pensionare: Haideţi să vedem cum ai ajuns pensionar, te-ai pensionat anticipat, ai speculat legea / Nu sunt de acord cu excepţia pentru demnitari
02 feb. 2022 Marcel Ciolacu anunţă un grup de lucru, la nivelul coaliţiei, pentru stabilirea măsurilor privind preţurile din energie, pe termen mediu şi lung
02 feb. 2022 Cîmpeanu, despre cazurile de COVID din şcoli: Cei care se îmbolnăvesc, din păcate, trebuie să stea în izolare, ceilalţi merg la şcoală / Sistemul de învăţământ din România, copiii au plătit prea mult aceste perioade de suspendare a activităţii
02 feb. 2022 Ciolacu: Aseară am discutat principiile care stau la baza atât a legii pensiilor cât şi a legii salarizării / Avem în continuare, până în 2.000 de lei, cam 65% dintre pensionarii din România, suntem încă într-o limită foarte scăzută
02 feb. 2022 Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a respins proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale ale aleşilor locali / PSD, UDMR şi AUR au votat împotrivă, PNL s-a abţinut la vot
02 feb. 2022 Vasile Dîncu: Partenerul nostru privilegiat este evident domnul Nicolae Ciucă / Am văzut şi atacuri ale echipei de comunicare de la PNL asupra miniştrilor noştri, cred că şansa PNL este o bună coabitare cu PSD, pentru a-şi putea îmbunătăţi poziţia
02 feb. 2022 Vasile Dîncu: Suntem în mijlocul unui proces de creştere a capacităţii operaţionale a Armatei române, avem scenarii pentru toate situaţiile / Despre stagiul voluntar: Sunt mulţi tineri care vor să facă pregătire militară, în condiţii moderne
02 feb. 2022 Alina Gorghiu: Nu a fost dorinţa vieţii noastre, cei din PNL, să intrăm la guvernare cu PSD / În acest moment, date fiind aceste mesaje relativ contondente, din ambele părţi, găsesc că este oportun să lăsăm cu toţii tonul mai jos
01 feb. 2022 Începe o nouă sesiune parlamentară: Coaliţia de guvernare caută soluţii în criza energetică şi se ceartă pe certificatul verde / Forţa Dreptei îşi înfiinţează grup, iar USR vrea desfiinţarea pensiilor speciale şi legislaţie anti-plagiat
01 feb. 2022 Premierul Ciucă admite că în cadrul discuţiilor cu preşedintele Klaus Iohannis s-a discutat şi despre renegocierea PNRR: Nu s-a pus problema de acord / Despre majorarea pensiilor, din toamnă: Nu a fost un astfel de subiect în analiză
01 feb. 2022 Ministrul Muncii: Creşterea pensiilor este o necesitate, a fost o discuţie la Cotroceni la începutul anului în care am susţinut exact acest lucru, inclusiv din perspectiva renegocierii procentului din PIB / Iohannis s-a interesat de acest lucru
01 feb. 2022 UPDATE - Ciucă admite că în discuţiile cu preşedintele Iohannis a fost abordată şi renegocierea PNRR: Nu s-a pus problema de acord / Despre majorarea pensiilor, din toamnă: Nu a fost un astfel de subiect în analiză / Precizările ministrului Muncii
01 feb. 2022 Cristian Diaconescu: Într-o şedinţă paralelă a Colegiului Director al PMP s-au făcut modificări la Statut, pentru ca partidul să devină un adăpost pentru penali, solicit demisia tuturor celor care au votat / Eugen Tomac să explice derapajul odios
01 feb. 2022 Liberalii au discutat despre interzicerea cumulului pensie-salariu şi majorarea vârstei de pensionare la 70 de ani / Propunerile vor fi prezentate în coaliţie - surse
01 feb. 2022 Ionuţ Stroe: În acest moment, PNRR nu poate fi modificat şi nici nu există vreun motiv pentru a face acest lucru, este împotriva intereselor noastre ca şi stat / Există bani, în acest moment, pentru o eventuală mărire a pensiilor
01 feb. 2022 Priorităţile legislative ale PNL, în noua sesiune parlamentară: Reforma pensiilor şi a salarizării publice, angajament din PNRR, desfiinţarea SIIJ şi modificarea legilor justiţiei, certificatul verde şi listarea companiilor de stat la Bursă
01 feb. 2022 Cioloş anunţă că USR va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, la începutul acestei sesiuni parlamentare / Priorităţile legislative vor ţine cont de implementarea PNRR
01 feb. 2022 Cioloş anunţă că USR va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, la începutul acestei sesiune / Priorităţi legislative: eliminarea sau taxarea pensiilor speciale, interzicerea cumulului pensie-salariu, legile justiţiei
01 feb. 2022 Cioloş anunţă că USR va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, la începutul acestei sesiuni / Priorităţi legislative: eliminarea sau taxarea pensiilor speciale, interzicerea cumulului pensie-salariu, legile justiţiei
01 feb. 2022 Ciolacu, despre interdicţia cumulului pensie-salariu: Haideţi să vedem impactul, să nu mai dăm legi şi să luăm decizii fără să cunoaştem întregul context
01 feb. 2022 Marcel Ciolacu, despre certificatul verde cu trei doze, introdus şi la nivel naţional: Am vorbit cu domnul Cercel şi dânsul mi-a spus că nu crede că este necesară o astfel de măsură
01 feb. 2022 Plenul Camerei Deputaţilor a votat noua componenţă a Biroului Permanent
01 feb. 2022 Violeta Alexandru a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor înfiinţarea grupului deputaţilor independenţi de dreapta / Solicitarea a fost trimisă la comisia juridică / Andronache (PNL): Îi stimez pe colegii mei neafliliaţi, dar vor rămâne neafiliaţi
01 feb. 2022 Dragoş Benea (PSD), atac la Cîţu: E cu degetele încrucişate pe sub masă, vis-a-vis de succesul guvernării, lipsă de fair-play, combinată cu băşcălia domnului Superman / Cred că subiectul pensiilor poate fi o piatră de încercare pentru coaliţie
01 feb. 2022 Dragoş Benea (PSD), atac la Cîţu: E cu degetele încrucişate pe sub masă, vis-a-vis de succesul guvernării, lipsă de fair-play, combinată cu băşcălia domnului Superman / Cred că subiectul pensiilor poate fi o piatră de încercare pentru coaliţie
01 feb. 2022 Daniel Fenechiu, despre majorarea pensiilor anul acesta, dorită de PSD: Dacă domnul Câciu şi cu domnul ministru al Muncii găsesc resursele, eu votez să le mărim cu 50% / Aceste declaraţii sunt iresponsabile, inclusiv prin repetarea lor