31 oct. 2013 |
Halloween cu ofertă „de groază“ la Cinema City. Cumperi un bilet de film şi îl primeşti cadou pe al doilea |
31 oct. 2013 |
Marea Neagră, vedeta zilei de 31 octombrie. Ce specii marine au reapărut |
31 oct. 2013 |
Poveste adevărată de Ziua Mării Negre. A fost odată ca niciodată un băieţel pe nume Ocean şi o fetiţă Infinity |
30 oct. 2013 |
Moş Vâlcu, despre amplasarea Petromidiei la mare: „Va aduce bani cât nu o va face litoralul“ |
29 oct. 2013 |
„Elena Ceauşescu a aprobat construirea bisericii noastre“. Mărturii despre ridicarea singurei biserici din anii `70 din oraşul Constanţa |
29 oct. 2013 |
Se împart formularele pentru ajutoarele de încălzire. Cum se obţin şi care sunt condiţiile în care se acordă subvenţia |
29 oct. 2013 |
Educatoarea acuzată că a închis copilul închis în beci a fost sancţionată pe alt motiv |
29 oct. 2013 |
Statistică: 400.000 români au psoriazis şi tot atâţia sunt nediagnosticaţi |
28 oct. 2013 |
EXCLUSIV Mihai Gîrţu: „Universitatea Ovidius este prizoniera unui grup
de interese. Declinul continuă. Soluţia nu trebuie aşteptată din afara
universităţii“ |
28 oct. 2013 |
Darul Mariei. O fată de 14 ani şi-a donat părul unei fundaţii pentru copiii bolnavi de cancer |
28 oct. 2013 |
Vladimir Tismăneanu ţine o prelegere la Constanţa. Politologul este invitatul Uniunii Scriitorilor din Dobrogea. Universitatea Ovidius este gazdă |
27 oct. 2013 |
VIDEO Primul film aromân, succes de casă la Constanţa. Regizorul Toma Enache: „Aici e inima aromânilor“ |
27 oct. 2013 |
FOTO Protestul de la Constanţa: „Plecăm în marş. Şi spunem: «Marş la voi acasă!»“ |
25 oct. 2013 |
Constanţa, weekend extraordinar cu spectacole, evenimente şi festivaluri internaţeionale |
25 oct. 2013 |
Weekend la munte sau la mare? Vremea prea caldă pentru această perioadă dublează variantele de petrecere a timpului liber |
24 oct. 2013 |
Protest Roşia Montana în faţa sediului UNESCO din Bruxelles |
24 oct. 2013 |
Copiii de excepţie ai Constanţei. Mihai, matematicianul cu gândul la Fizica solară. Vlad, biologul care vrea să ajute omenirea |
23 oct. 2013 |
Iubirile lui Jeni Acterian, mărturisite în „Jurnalul unei fete greu de mulţumit“ |
23 oct. 2013 |
Vizionare de gală. Primul film aromân, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“, lansat la Constanţa |
23 oct. 2013 |
De vineri, 25 octombrie, avem căldură în apartamente |
23 oct. 2013 |
FOTO Disputa pe „Adevărata Biserică a lui Hristos“. Bisericile para-ortodoxe din România |
22 oct. 2013 |
Cercuri de excelenţă pentru elevii pasionaţi de Matematică. Se caută viitorii olimpici ai Constanţei |
22 oct. 2013 |
Activistul care umblă cu apa otrăvită. Cum a transformat un protestatar de meserie inundaţiile de la Izvoarele în otrava care ameninţă Pungeştiul |
22 oct. 2013 |
Numărătoare inversă. Săptămâna aceasta începe Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului, pe scena Teatrului Oleg Danovski |
21 oct. 2013 |
„Piticul de sticlă“, adus în România de doi tineri cineaşti din Constanţa |
21 oct. 2013 |
VIDEO Marele trofeu Crizantema de Aur 2013, adus la Constanţa. Alexandru Chiriac, cel mai bun solist de romanţe |
21 oct. 2013 |
ANTIŞISTUL Cum se infiltrează Biserica, pe şest, la protestele anti-şist |
21 oct. 2013 |
Salonul Internaţional al Benzii Desenate din România - în weekend, la Constanţa |
20 oct. 2013 |
Mangalia a ieşit în stradă. Protest la adresa exploatării gazelor de şist |
20 oct. 2013 |
FOTO Constanţa, proteste de la Nord la Sud. După marşul din Tomis Nord, duminica viitoare se pleacă din zona Gării |
20 oct. 2013 |
FOTO A doua debarcare a americanilor la Mihail Kogălniceanu. Trupele SUA au descălecat în februarie 2003 |
18 oct. 2013 |
VIDEO Accidentul mortal de la Năvodari, surprins de camerele video. Fetiţa de 3 ani îşi ţinea mama de mână |
18 oct. 2013 |
Trei traficanţi de cocaină au fost prinşi în flagrant în Constanţa |
18 oct. 2013 |
RADET face în weekend probe la cald pentru furnizarea energiei termice |
18 oct. 2013 |
Duminica protestelor. Constanţa iese la miting, se pregăteşte Mangalia |
18 oct. 2013 |
Sărbătoarea muzicii şi dansului, la Constanţa. O lună de spectacole extraordinare la Festivalul Internaţional de la Teatrul Oleg Danovski |
18 oct. 2013 |
Dănuţ Epure şi-a angajat un avocat faimos. Marian Nazat încearcă să-l scape pe fostul rector de puşcărie |
17 oct. 2013 |
O fetiţă de 3 ani, omorâtă pe trecerea de pietoni la Năvodari |
17 oct. 2013 |
Cum se negocia şpaga în biroul rectorului Dănuţ Epure de la Universitatea Ovidius |
16 oct. 2013 |
Constanţa găzduieşte în premieră RIUF – Târgul Universităţilor din Europa de Est |
16 oct. 2013 |
Universitatea Ovidius, în zbateri şi dezbateri. Joi încep deliberările publice pentru alegerea rectorului |
16 oct. 2013 |
Lacunele noului Cod Rutier, reclamate de victimele accidentelor de circulaţie. „Pentru fiecare victimă suferă 70 persoane din jur“ |
15 oct. 2013 |
Spectacolul care poate salva viaţa unui copil. Veniţi pentru Andrei în seara de 15 noiembrie, la Casa de Cultură! |
15 oct. 2013 |
Sirieni prinşi la graniţa cu Bulgaria. Le erau călăuze un român şi un bulgar |
14 oct. 2013 |
Lumânări pentru îngeri. Marţi seara sunt comemoraţi copiii dispăruţi |
14 oct. 2013 |
Activiştii reacţionează la evacuarea romilor: „Pregătim plângerea penală pentru primarul şi viceprimarul din Eforie“ |
14 oct. 2013 |
Primăria Eforie răspunde acuzaţiilor de rasism: „Să vină ONG-urile să ne ajute la construirea caselor pentru toţi nevoiaşii" |
14 oct. 2013 |
Mare sărbătoare pentru musulmani. Marţi începe Kurban Bayramul şi ţine patru zile |
13 oct. 2013 |
Provocările unui stagiar român într-o companie britanică de top. Sfaturi pentru o carieră în străinătate |
13 oct. 2013 |
FOTO Marş de protest la Constanţa: „Dacă staţi la pervaz, o să beţi apă cu gaz“ |
11 oct. 2013 |
Festivalul Luminii, la City Park - vineri seara, cu Cercetaşii Marini |
11 oct. 2013 |
Vreţi căldură în apartamente? Ce au răspuns constănţenii la sondajul RADET |
11 oct. 2013 |
Cursă de galop, în weekend, la Herghelia Mangalia. Participarea la „Cupa de Toamnă 2013“ este internaţională |
11 oct. 2013 |
Ministrul Transporturilor s-a întâlnit cu operatorii portuari. Ramona Mănescu i-a lăsat să aştepte câteva ore |
09 oct. 2013 |
Cele trei religii monoteiste, dezbătute în Congresul internaţional de la Constanţa |
09 oct. 2013 |
Clădiri propuse spre expertizare seismică. Cele mai multe, la Constanţa |
09 oct. 2013 |
Victoria „Calculatorului“. Paul Andreescu este primul deţinut politic despăgubit pe Codul Civil |
08 oct. 2013 |
Referendum la Universitatea Ovidius. Tema: alegerea rectorului |
08 oct. 2013 |
VIDEO Invitaţie inedită la Doors. Dacă vă place filmul Alinei, puteţi lăsa bani pentru un litru de benzină |
08 oct. 2013 |
Vagoane suplimentare pentru pelerinii care merg la moaştele Sfintei Parascheva |
08 oct. 2013 |
Chevron a început prospecţiunile pentru gaze de şist la Constanţa |
07 oct. 2013 |
Gabara pentru traversarea Canalului Dunăre-Marea Neagră, aşteptată la Constanţa. Pontoanele de sub Podul Agigea sunt încă în lucru |
07 oct. 2013 |
Părintele Eugen Tănăsescu, duhovnicul telespectatorilor Neptun TV |
07 oct. 2013 |
Probele RADET durează până la finele săptămânii. Când începe furnizarea căldurii în apartamente? |
06 oct. 2013 |
VIDEO Sport pe Cod portocaliu. Cum se vâsleşte la Vama Veche, în plină furtună, pe valuri de 3 metri |
06 oct. 2013 |
Cutremurul de la Constanţa, sub 3 grade pe scara Richter. Cum s-a resimţit cel mai puternic seism al ultimilor ani |
04 oct. 2013 |
Cod portocaliu la ENEL. A plouat cu reclamaţii: cu 1.700% mai multe decât de obicei |
04 oct. 2013 |
VIDEO Începe Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară „Dan Spătaru“. Sărbătoarea muzicii debutează vineri la Medgidia |
03 oct. 2013 |
Gest şocant. Căţeluşă violată pe un teren viran din Constanţa |
03 oct. 2013 |
FOTO Radu Mazăre a lămurit misterul frondei aduse lui Crin Antonescu |
03 oct. 2013 |
Oficial. Avem 10.000 maidanezi pe străzile Constanţei. Atâţia au fost cuprinşi în statistica primăriei |
03 oct. 2013 |
Noutatea sezonului turistic 2014: Mamaia va avea patrule ecvestre. După poliţişti, caii ar putea fi detaşaţi pe litoral |
03 oct. 2013 |
Cosmosul, mai aproape. Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic, serbată la Planetariul din Constanţa |
03 oct. 2013 |
Cartier de case din Năvodari, de 3 zile în frig şi întuneric |
03 oct. 2013 |
Premieră naţională la Constanţa. Stagiunea teatrală 2013 - 2014 se anunţă cu mari surprize |
03 oct. 2013 |
„Pelerini către Lumină“: Cum a devenit unul dintre primii bancheri ai ţării, din omul banilor, omul lui Dumnezeu |
02 oct. 2013 |
Gigacaloria rămâne la preţul de 358,54 lei. Plafoanele de acordare a ajutoarelor de încălzire sunt neschimbate |
02 oct. 2013 |
Debranşări în lanţ de la RADET. Jumătate dintre ele sunt ilegale |
02 oct. 2013 |
RADET începe încărcarea instalaţiilor de încălzire. Urmează probele la rece |
01 oct. 2013 |
Dovada că minunile există. Premiera unui documentar impresionant, la Neptun TV. „Pelerini către Lumină“ - joi, ora 21.30 |
01 oct. 2013 |
Toamna aduce modificări în Mersul trenurilor. CFR preia traficul rutier suspendat de pe Podul de la Agigea |
01 oct. 2013 |
Protestul de duminică la Constanţa. „Nu“ pentru exploatările industriale, „Nu“ pentru eutanasiere |
01 oct. 2013 |
Bilanţ de Cod portocaliu. Ravagiile făcute în judeţul Constanţa |
01 oct. 2013 |
Două spectacole de balet în unul, la Teatrul Oleg Danovski |
01 oct. 2013 |
Teatrul de Stat Constanţa deschide stagiunea 2013-2014 cu o nouă comedie |
01 oct. 2013 |
Constanţa, copleşită de Codul portocaliu |