Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2023
2022
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013

Adelina TALPALARIU, Monitorul de Suceava

Recomanda:
2347 articole publicate pe Monitorul de Suceava 74 in iun. 2017
Data Articol
30 iun. 2017 Masa rotundă „Eminescu în limbile lumii”, la Cernăuţi
30 iun. 2017 SkirtBike, parada fetelor cochete pe bicicletă, duminică, la Suceava
30 iun. 2017 Topul şcolilor din municipiul Suceava în funcţie de cele mai mari medii la evaluarea naţională
30 iun. 2017 Bronz pentru fălticeneanca Ana Maria Cotun, la Balcaniada de Geografie din Slovenia
30 iun. 2017 Faza națională a Concursului „Ecotrophelia”, găzduită de Universitatea Suceava
30 iun. 2017 Zilele Humorului, în perioada 6-9 iulie
30 iun. 2017 Absolvenţii claselor a XII-a au susţinut vineri ultima probă din cadrul examenului de bacalaureat
30 iun. 2017 Aproape 300 de note mărite după soluţionarea contestaţiilor de la evaluarea naţională
29 iun. 2017 A fost eliminat din bac după ce i-a sunat telefonul mobil în timpul probei la istorie
29 iun. 2017 Ziua internaţională împotriva consumului şi traficului de droguri, la Suceava
29 iun. 2017 Trei noi proiecte europene la Asociaţia Umanitară FAM din Gura Humorului
29 iun. 2017 Stagiu de formare pentru profesori din nordul Bucovinei (Ucraina), susţinut de cadre ale USV
29 iun. 2017 Care sunt şcolile din municipiul Suceava cu cele mai bune rezultate la evaluarea naţională
29 iun. 2017 Olimpiada Națională a Economiștilor în Formare, la USV
29 iun. 2017 Parada fetelor cochete pe bicicletă, duminică, la Suceava
28 iun. 2017 Peste 400 de contestaţii depuse la evaluarea naţională de viitorii liceeni
28 iun. 2017 Încă un elev cu 10 la evaluarea naţională. Dintr-o eroare de transcriere, acesta figurează cu media 5,50
28 iun. 2017 Doi elevi din Bogdăneşti, la Olimpiada Satelor din România
28 iun. 2017 Premii obţinute de elevii Şcolii „Miron Costin” la un concurs internaţional de poezie din Italia
28 iun. 2017 Elevii merituoşi de la Colegiul de Industrie Alimentară Suceava au fost răsplătiţi
28 iun. 2017 Profesori din Bucovina de Nord (Ucraina), perfecționați cu ajutorul cadrelor USV
28 iun. 2017 Elev eliminat din examenul de bac după ce i-a sunat telefonul mobil în timpul probei la istorie
27 iun. 2017 Opt elevi din județ au 10 pe linie la evaluarea națională
27 iun. 2017 Elevi suceveni eliminaţi pentru tentativă de fraudă din examenul de bacalaureat
27 iun. 2017 Trei sferturi dintre cei care au susţinut evaluarea națională au luat notă de trecere
27 iun. 2017 428 de contestații depuse la evaluarea națională
26 iun. 2017 Opt elevi suceveni au obținut media 10 la evaluarea națională
26 iun. 2017 Ambasadorii mediului de la Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu” din Salcea
26 iun. 2017 ”Pași spre succes”, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava
26 iun. 2017 Doi elevi din județ au fost eliminaţi din examenul de bacalaureat
26 iun. 2017 „Eminescu în limbile lumii”, la Cernăuţi
26 iun. 2017 Rezultatele evaluării naționale în județul Suceava
17 iun. 2017 Două sucevence, printre laureaţii Festivalului Internaţional de Literatură din Gorj
16 iun. 2017 Participare USV la faza națională a Concursului studențesc de mecanică
16 iun. 2017 Premii pentru studenţii suceveni la Colocviul Naţional „Mihai Eminescu”, de la Iaşi
10 iun. 2017 Rezultatele probei orale la limba română din cadrul primei sesiuni a bacalaureatului
10 iun. 2017 Etapa judeţeană a Concursului de proiecte antidrog „Împreună” şi-a desemnat câştigătorii
10 iun. 2017 Spectacol inedit oferit de elevii Cercului de cultură şi civilizaţie japoneză de la Palatul Copiilor
10 iun. 2017 Concursul Interjudeţean de Matematică ”Acolada”, la cea de-a XII-a ediţie
10 iun. 2017 Peste 4.600 de profesori au votat pentru declanşarea grevei, însă aceasta se amână
09 iun. 2017 Festivalul concurs de folk „Juventus”, la prima ediţie
09 iun. 2017 Concurs de interpretare pentru elevi și studenți „Fancy fiesta à la française”, la a VIII-a ediţie
09 iun. 2017 Grădiniţele de stat ar putea funcţiona și pe timpul verii, la cererea părinţilor
09 iun. 2017 Elevii din Cornu Luncii au învăţat despre prevenirea şi stingerea incendiilor şi acordarea primului ajutor
09 iun. 2017 Un violonist sucevean este şef de promoţie al Colegiului de Muzică „George Enescu” Bucureşti
09 iun. 2017 Rezultatele probei orale la limba română din cadrul primei sesiuni a bacalaureatului
09 iun. 2017 Profesorii suceveni încă nu intră în grevă
08 iun. 2017 Circa 7.000 de elevi suceveni sunt în pragul primului examen important
08 iun. 2017 Se fac înscrieri pentru Concursul Judeţean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei”
08 iun. 2017 Concert de muzică gospel cu New Levites, la Suceava
08 iun. 2017 Grădiniţele de stat ar putea funcţiona şi pe timpul verii, la cererea părinţilor
08 iun. 2017 „Fancy fiesta à la française”, la a VIII-a ediţie
07 iun. 2017 Un grup de elevi de la Colegiul „Petru Rareş”, în Franţa, printr-un proiect european
07 iun. 2017 Premii importante pentru Colegiul Silvic "Bucovina" în domeniul proiectelor europene
07 iun. 2017 TelVerde pentru sesizarea neregulilor sau faptelor de corupţie de la examenele naţionale
07 iun. 2017 Donație de carte românească pentru elevii din satul Igeşti, raionul Storojineţ, Ucraina
07 iun. 2017 Peste 8.500 de angajaţi din învăţământul sucevean vor fi consultaţi pentru declanşarea unei greve generale
07 iun. 2017 Sărbătoare cu prilejul celei de-a 54-a aniversări, la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava
07 iun. 2017 Revedere emoţionantă la 60 de ani de la absolvirea promoţiei 1957 de la Colegiul „Ştefan cel Mare”
07 iun. 2017 Concursul de matematică şi limba română pentru clasele a IV-a şi a VIII-a, la Colegiul „Ştefan cel Mare”
07 iun. 2017 „Să fii preventiv, să fii mai bun!”, la Şcoala Gimnazială Vereşti
07 iun. 2017 Vernisaj „Din atelierul nostru”, la Biblioteca Bucovinei
07 iun. 2017 Se fac înscrieri pentru Concursul Judeţean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei”
07 iun. 2017 Muzică latino-americană, cu Orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani
06 iun. 2017 Trofeul „Lira de Aur” a plecat la Iaşi
06 iun. 2017 Oamenii școlii vor fi consultați pentru declanșarea unei greve generale
06 iun. 2017 Donație de carte românească pentru elevii din satul Igeşti, raionul Storojineţ
06 iun. 2017 Concursul Interjudeţean de Matematică ”Acolada”, la cea de-a XII-a ediţie
05 iun. 2017 Concurs de matematică și limba română pentru elevii claselor a IV-a și a VIII-a
04 iun. 2017 O elevă a Colegiului „Octav Băncilă” Iași a câștigat Trofeul „Lira de Aur”
01 iun. 2017 Concursul de matematică al Centrelor de Excelenţă, de la Colegiul „Ştefan cel Mare”, la a XV-a ediţie
01 iun. 2017 Concert cu muzică populară braziliană, joi, la USV
01 iun. 2017 Concurs de creativitate tehnică „Fun Mechanics”, la Universitatea din Suceava
01 iun. 2017 Educaţie parentală pentru 72 de adulţi, la Panaci