Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2023
2022
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013

Adelina TALPALARIU, Monitorul de Suceava

Recomanda:
2347 articole publicate pe Monitorul de Suceava 78 in dec. 2018
Data Articol
29 dec. 2018 S-a stins din viaţă acad. Constantin Corduneanu, rector al USV între 1966 şi 1968
29 dec. 2018 Patru unităţi şcolare sunt propuse spre desfiinţare din cauza numărului scăzut de elevi
28 dec. 2018 Universitar sucevean, distins cu premiul „George Bariţiu” al Academiei Române
28 dec. 2018 Suceava, peste media naţională la rata mortalităţii infantile
22 dec. 2018 Gest de recunoştinţă pentru foștii profesori ai Colegiului Tehnic ”Al.I. Cuza”
22 dec. 2018 „Poveste de iarnă”, spectacolul claselor primare de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”
22 dec. 2018 Încă o tânără din judeţ, finalistă la Gala pentru Excelenţă Academică în Străinătate
21 dec. 2018 Nouă olimpici internaţionali din judeţ au fost premiaţi ieri de Ministerul Educaţiei
20 dec. 2018 Un student al Universităţii din Suceava, câştigător în cadrul unui program de burse iniţiat de Telekom
20 dec. 2018 Elevii Şcolii Gimnaziale Mitocu Dragomirnei ne-au adus vestea Naşterii Domnului
20 dec. 2018 Proiectul caritabil ”Dăruim zâmbete”, vineri, la şcoala din Ipoteşti
20 dec. 2018 Horia Brenciu concertează, sâmbătă, la Suceava
20 dec. 2018 Concert de Crăciun al formațiilor corale de la Colegiul de Artă Suceava
19 dec. 2018 Liceenii şi-au dat concursul în dezbateri academice, la Gura Humorului
19 dec. 2018 Doi tineri suceveni sunt în finala Galei pentru Excelenţă Academică în Străinătate
19 dec. 2018 Elevii Şcolii Gimnaziale Mitocu Dragomirnei ne-au adus vestea Naşterii Domnului
19 dec. 2018 Brandul de mezeluri “Fabrica Veche” deschide primul magazin, miercuri, în cartierul George Enescu
18 dec. 2018 Expoziţia de fotografii „Oameni şi case din Bucovina”, vernisată la USV
18 dec. 2018 Brandul de mezeluri “Fabrica Veche” deschide primul magazin, miercuri, în cartierul George Enescu
18 dec. 2018 Cele mai bune lucrări ale Salonului de Artă Fotografică „Bucovina - Mileniul III”, vernisate la Muzeul de Istorie
18 dec. 2018 Activităţi specifice sărbătorilor de iarnă, la Biroul francez
18 dec. 2018 Aproape 6.000 de lei, strânşi de elevii Colegiului „Spiru Haret” în cadrul unui spectacol caritabil
18 dec. 2018 Grupul ”Străjerii Obcinilor” a colindat redacţia "Monitorul de Suceava"
18 dec. 2018 Spectacol de datini și obiceiuri de Crăciun, al Ansamblului „Arcanul USV”, pe scena Universității
17 dec. 2018 Edi Pădurariu, performanţă pe „frontul” de 64 de pătrăţele
17 dec. 2018 Expoziţia de fotografii „Oameni şi case din Bucovina”
17 dec. 2018 Activităţi specifice sărbătorilor de iarnă, la Biroul francez
15 dec. 2018 Povești englezești, traduse de studenţii USV, pentru elevii de la Dumbrăveni
14 dec. 2018 Controale ample ale comisarilor de la Protecţia Consumatorilor în prejma sărbătorilor de iarnă
14 dec. 2018 Angajatorii suceveni vor elevi pregătiţi în mecanică, turism şi alimentaţie, industrie textilă şi pielărie
14 dec. 2018 Ultima săptămână de înscrieri pentru cursurile de limbi străine, de la Universitatea din Suceava
14 dec. 2018 Spectacolul „Cosmic” se joacă marți, la Planetariul din Suceava
14 dec. 2018 Povești englezești, traduse de studenţii USV, pentru elevii de la Dumbrăveni
13 dec. 2018 Spectacol caritabil „Narnia: Dincolo de ușile de stejar”, pus în scenă de elevii Colegiului „Petru Rareș”
13 dec. 2018 Ansamblul de percuție „Alternances”, în recital la USV, vineri
12 dec. 2018 Bal de caritate organizat joi, de elevii Colegiului Național „Ștefan cel Mare”
12 dec. 2018 Luca Ciubotaru, iniţiatorul grupului „Rădăuţiul civic”, tânărul care înclină balanţa puterii către cetăţeni
12 dec. 2018 Ultima săptămână de înscrieri pentru cursurile de limbi străine, de la Universitatea din Suceava
12 dec. 2018 Spectacol caritabil „Narnia: Dincolo de ușile de stejar”, pus în scenă de elevii Colegiului Naţional „Petru Rareș”
11 dec. 2018 Horia Brenciu concertează, săptămâna viitoare, la Suceava
11 dec. 2018 „Târg de Crăciun” în scop caritabil, la Biroul Francez
11 dec. 2018 Concursul de Matematică şi Informatică Memorial „Ştefan Dîrţu”, de la Vatra Dornei, la a XX-a ediţie
11 dec. 2018 Bal de caritate organizat joi, de elevii Colegiului Național „Ștefan cel Mare
10 dec. 2018 Cursanţi ai Lectoratului de română de la Cernăuţi, în aplicaţie practică în România
10 dec. 2018 Horia Brenciu concertează la Suceava
08 dec. 2018 Târg de Crăciun caritabil, organizat de studenți ai USV
08 dec. 2018 Magdalena Iurescu, tânăra nevăzătoare din Bilca, a cucerit Marele Premiu al emisiunii „Câștigă România”
07 dec. 2018 Reuniune managerială, la Școala „Teodor Balan” Gura Humorului
07 dec. 2018 Târg de Crăciun caritabil pentru copiii din centrele de plasament din județ
07 dec. 2018 Evenimentele istorice din urmă cu o sută de ani, sărbătorite la Şcoala Postliceală Sanitară de Stat
07 dec. 2018 Acţiuni de igienizare şi refacere a marcajelor, desfăşurate de studenţii USV în Parcul Naţional Călimani
07 dec. 2018 Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”, la ceasul sărbătorii Marii Uniri
07 dec. 2018 Spectacol de datini și obiceiuri de Crăciun, al Ansamblului „Arcanul USV”, pe scena Universității
07 dec. 2018 Săptămâna viitoare Ansamblul de percuție „Alternances”, recital la USV
07 dec. 2018 Activităţi dedicate Centenarului, la Grădiniţa ,,Aşchiuţă”
07 dec. 2018 Avocatul Vasile Tudor este invitatul Serii de Poezie 4 a elevilor de la „Petru Rareș”
07 dec. 2018 Magdalena Iurescu, tânăra nevăzătoare din Bilca, a cucerit Marele Premiu al emisiunii „Câștigă România”
06 dec. 2018 Doi elevi din județ s-au clasat pe primele două poziții ale unui concurs național de creație literară
06 dec. 2018 Două proiecte sucevene, finaliste în Gala Națională a Voluntarilor
06 dec. 2018 Târg de Crăciun caritabil, pentru copiii din centrele de plasament
06 dec. 2018 Ansamblul de percuție „Alternances”, recital la USV
06 dec. 2018 Avocatul Vasile Tudor este invitatul Serii de poezie 4 a elevilor de la „Petru Rareș”
05 dec. 2018 Elevii de la Dumbrăveni au donat fructe şi legume unui centru de bătrâni şi spitalului din comună
05 dec. 2018 25 de elevi din Bosanci au luat locul adulților pentru o zi și au încercat profesia la care doar visau
05 dec. 2018 Profesor al Colegiului Militar din Câmpulung, decorat de președintele Klaus Iohannis
05 dec. 2018 Evenimentele istorice din urmă cu 100 de ani, sărbătorite la Școala Postliceală Sanitară de Stat Suceava
04 dec. 2018 Studenţii de la Calculatoare şi-au adjudecat premii la Timişoara
04 dec. 2018 Donații din partea elevilor de la Moara pentru vârstnicii de la Căminul de bătrâni "Sf. Ioan cel Nou"
04 dec. 2018 Participare în premieră pentru elevii Colegiului Militar, la parada militară de la Bucureşti
04 dec. 2018 Premii pentru gimnastele sucevene, la Concursul Internaţional Happy Dance Competition
04 dec. 2018 Spectacol caritabil, organizat de elevii Colegiului „Spiru Haret”
04 dec. 2018 Premiul I şi trofeul competiţiei pentru un student al Universităţii sucevene, la Ploieşti
03 dec. 2018 România Centenară, sărbătorită la Şcoala Gimnazială Poieni, comuna Udești
03 dec. 2018 Ziua Naţională a României, marcată la şcoala din Zvoriştea
03 dec. 2018 „România în sărbătoare”, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”
03 dec. 2018 Spectacol caritabil, organizat de elevii Colegiului „Spiru Haret”
03 dec. 2018 Săptămâna Europeană a roboticii, la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung
01 dec. 2018 Balul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare", sub semnul Centenarului Marii Uniri