Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alina Oprea, News.ro

Recomanda:
1816 articole publicate pe News.ro 162 in mai 2019
Data Articol
31 mai 2019 CITR, desemnat administrator judiciar provizoriu la Electrocentrale Constanţa: Reorganizarea şi modernizarea companiei sunt prioritare la startul procedurii de insolvenţă
31 mai 2019 ANALIZĂ: Piaţa băuturilor răcoritoare ar putea atinge 6,5 miliarde lei în acest an, pe fondul scumpirilor, a extinderii gamei de produse şi creşterii apetitului pentru consum al românilor
31 mai 2019 În fiecare zi aeroporturile din România înregistrează până la 7 zboruri întârziate sau anulate. Peste 1.000 de români primesc lunar până la 600 euro de la companiile aeriene
30 mai 2019 Conpet îşi majorează capitalul social de aproape patru ori, la 130,33 milioane lei
30 mai 2019 Tudor, IT Teams: Inteligenţa artificială este una dintre tehnologiile cu cea mai rapidă creştere, va fi motorul spre progres al anilor viitori
30 mai 2019 SONDAJ: De Ziua Copilului, doar un sfert dintre companiile din România vor da beneficii suplimentare angajaţilor care au copii. Bugetul alocat, între 50 şi 25 lei de copil
30 mai 2019 SONDAJ: Trotinetele electrice sunt tot mai căutate, din cauza traficului aglomerat din marile oraşe. Un român din cinci vor să îşi cumpere una, preţul depăşeşte 2.000 de lei
30 mai 2019 Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea a două magazine din Brăila de către lanţul Profi
30 mai 2019 STUDIU: Utilizatorii de ţigări electronice au cu 95% mai multe şanse de succes să se lase de fumat decât cei care nu utilizează astfel de dispozitive
30 mai 2019 Guvernul a aprobat un sprijin guvernamental pentru modernizarea staţiunilor balneare, bugetul anual maxim al schemei de minimis fiind de 130 milioane de euro
29 mai 2019 Co-fondatorul SpaceX şi creatorul brandului Angry Birds vin în premieră în România
29 mai 2019 ANALIZĂ: Angajaţii folosesc bugetele de beneficii de la angajatori pentru vacanţe, turismul intern fiind categoria de beneficii extrasalariale cu cele mai mari creşteri
29 mai 2019 Grupul City Grill estimează o cifră de afaceri de 42 milioane euro şi 5 milioane de clienţi în acest an. Piaţa restaurantelor a ajuns la 3 miliarde euro
29 mai 2019 Agenţie de turism: Circuitele turistice sunt noua modă în materie de vacanţe, cererile au crescut cu 15% în 2019. Un circuit în India, Rusia sau Maroc costă aproximativ 1.600 de euro
29 mai 2019 ANALIZĂ: Piaţa jucăriilor se extinde puternic în România şi ar putea depăşi 1,2 miliarde lei
29 mai 2019 ECTAA, din care face parte şi ANAT, a depus plângere împotriva IATA, pe care o acuză de abuz de poziţie dominantă
29 mai 2019 Coaliţia pentru Dezvoltarea României cere schimbarea Legii Turismului, considerând că nu aduce nicio soluţie relevantă pentru viitorul turismului românesc
28 mai 2019 MedLife poartă discuţii cu alţi operatori pentru a se extinde în ţările învecinate
28 mai 2019 Burcea, Paralela 45: România nu are un plan naţional pentru incoming, ceea ce e un mare handicap în turism. Voucherele de vacanţă nu sunt o soluţie, sunt bune doar pe termen scurt
28 mai 2019 Compania Naţională a Uraniului estimează în acest an un profit net de 21,13 milioane lei
28 mai 2019 Tranzacţia prin care Zentiva a preluat companiile Solacium Pharma şi Be Well Pharma, autorizată de Consiliul Concurenţei
28 mai 2019 Volumele de tranzacţionare de la Bursa de Valori Bucureşti au depăşit 20 milioane euro, dublu faţă de media obişnuită
27 mai 2019 Tarom pune iar în vânzare bilete de la 99 de euro
27 mai 2019 Martin Schulz va prelua funcţia de director general al Mercedes-Benz România
27 mai 2019 Daniela Shah, Eturia: Turismul capătă nuanţe în fiecare an, turiştii caută mereu să schimbe registrul călătoriilor şi îşi îndreaptă atenţia către zone mai putin vizitate, precum Canada, Mexic, Brazilia, Mauritius şi Africa de Sud
27 mai 2019 Daniela Shah, Eturia: Turismul capătă nuanţe în fiecare an, turiştii caută mereu să schimbe registrul călătoriilor şi îşi îndreaptă atenţia către zone precum Canada, Mexic, Brazilia, Mauritius şi Africa de Sud
27 mai 2019 Enel construieşte un parc eolian de 140 MW în Africa de Sud, investiţie de 180 milioane euro
27 mai 2019 Reţeaua de sănătate Regina Maria preia Spitalul Première din Timişoara
27 mai 2019 Farmaceutica Remedia are un nou director general
26 mai 2019 Felix Pătrăşcanu, FAN Courier: Hub-ul din Cluj va fi gata în maximum un an de zile, investiţia se ridică la 5 milioane euro
25 mai 2019 Electrocentrale Grup are de încasat creanţe restante de 234,5 milioane lei
25 mai 2019 Judeţul Bistriţa-Năsăud, afectat de inundaţii, ar putea primi peste 100 milioane lei din fondul de intervenţie
25 mai 2019 Daea: Sectorul apicol din România a cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimii ani, suntem pe primul loc la producţia de miere în UE
24 mai 2019 SONDAJ: Postările pe Facebook ale candidaţilor, criteriu în decizia de recrutare pentru patru din zece angajatori
24 mai 2019 Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti estimează un profit net 318,53 milioane lei în acest an
24 mai 2019 Lime se lansează în România şi aduce peste 1.000 de trotinete electrice în Bucureşti
24 mai 2019 În Târgovişte au demarat lucrările la primul centru comercial modern al oraşului, Dâmboviţa Mall, investiţie de 50 milioane de euro
24 mai 2019 Ministrul Transporturilor: Secţiunea 3C3 Biharia-Borş, din Autostrada Transilvania, va fi finalizată până la sfârşitul anului
23 mai 2019 Ministerul Apelor şi Pădurilor anunţă investiţii de peste de 53 de milioane de lei în judeţul Suceava, în acest an
23 mai 2019 ANALIZĂ: Numărul firmelor radiate, la un nivel record în ultimii zece ani. Cele mai afectate domenii - comerţ, agricultură, silvicultură, pescuit şi construcţii
23 mai 2019 Vânzările nete ale Bosch în România au urcat cu 29% anul trecut, la 5,6 miliarde de lei. Compania investeşte 25 milioane euro în cercetare/dezvoltare la unitatea din Cluj
23 mai 2019 OMV Petrom a semnat un contract de 5 milioane euro cu GSP Offshore pentru dezafectarea platformei de foraj marin Gloria
23 mai 2019 ANALIZĂ: Sectorul transporturilor rutiere de mărfuri rămâne unul vulnerabil, companiile au risc mare de insolvenţă. Trei sferturi din maşini au peste zece ani vechime
23 mai 2019 Transportul public din Capitală va fi modernizat cu 233 milioane euro. Vor fi cumpărate 100 de autobuze electrice şi 80 de tramvaie
22 mai 2019 Paralela 45 anunţă că va continua campania "Mergi la vot, mergi în vacanţă", în pofida controlului declanşat de Autoritatea Electorală Permanentă
22 mai 2019 Ministerul Apelor şi Pădurilor: 25,8 milioane de tone de deşeuri din plastic sunt generate de Europa în fiecare an
22 mai 2019 Marii consumatori de energie spun că cele mai recente decizii ale Guvernului duc la pierderea competitivităţii industriei româneşti şi la dezindustrializarea României
22 mai 2019 Tranzacţia prin care CRH preia active de la compania Pomponio, analizată de Consiliul Concurenţei
22 mai 2019 Salrom a inaugurat o investiţie de 1 milion de euro la Salina Praid, într-o nouă instalaţie de preparare a sării în subteran
22 mai 2019 Ministerul Economiei: La Mangalia se vor construi vase de lux pentru croaziere, ambarcaţiuni de mare capacitate pentru exploataţii petroliere şi nave de transport maritim
22 mai 2019 Transelectrica a încheiat şase noi contracte de investiţii, cu o valoare totală de 195 milioane lei
21 mai 2019 De'Longhi România a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de 1,22 miliarde de lei, cu 30% mai mare. Compania pregăteşte investiţii de 9 milioane euro în acest an
21 mai 2019 Crescătorii de ovine vor primi anul acesta un ajutor de minimis de 2 lei/kg pentru comercializarea lânii
21 mai 2019 Hidroelectrica estimează pentru acest an un profit net de aproape 824 milioane lei. Compania şi-a planificat investiţii de 532 milioane lei
21 mai 2019 Massimo Paronitti, De'Longhi: Angajăm 220 de oameni la fabrica de la Jucu. Găsim foarte greu oameni
21 mai 2019 OMV Petrom a finalizat modernizarea depozitului de carburanţi de la Arad, investiţie de aproximativ 19 milioane de euro
20 mai 2019 Marfin Bank devine Vista Bank. Banca are 30 de sucursale în România şi vrea să deschidă mai multe unităţi în oraşe-cheie
20 mai 2019 ANALIZĂ: România are nevoie de 1 milion de muncitori şi 10.000 de roboţi industriali
20 mai 2019 Proiectul autostrăzii Bucureşti – Braşov primeşte o finanţare de 202,23 milioane lei pentru sectorul Predeal – Cristian
20 mai 2019 Consiliul Concurenţei: Contractele pentru iluminat public, atribuite prin încredinţare directă, ar trebui limitate la cinci ani
20 mai 2019 McDonald’s a închis restaurantul din pasajul staţiei de metrou Unirii, după 20 de ani de funcţionare. Metrorex va scoate spaţiul la licitaţie
19 mai 2019 BAT a investit peste 2,5 miliarde dolari la nivel global în dezvoltarea şi comercializarea produselor cu potenţial de risc redus
19 mai 2019 Ministrul Transporturilor: Centura Bacău este realizată în proporţie de 20%, va fi finalizată înainte de termen
19 mai 2019 Complexul Energetic Hunedoara estimează pierderi de peste 397 milioane lei în 2019, fiind al şaptelea an cu rezultate negative
19 mai 2019 Burcea, Paralela 45: Cele mai căutate destinaţii de vacanţă rămân Grecia, Turcia, Spania, dar prind teren Egiptul, Tunisia şi locurile exotice
18 mai 2019 Comercianţii de legume şi fructe, amendaţi cu peste 1 milion de lei de ANPC
18 mai 2019 Enel a pus în funcţiune un sistem de stocare a energiei de 22 MW în Germania, investiţie de 17 milioane euro
17 mai 2019 Ministerul Apelor şi Pădurilor anunţă investiţii de 52,84 milioane lei în judeţul Bihor
17 mai 2019 Compania turcă Martur măreşte capacitatea de producţie a fabricii din Argeş, investiţie de circa 83 milioane lei
17 mai 2019 O fabrică specializată în producţia de aparate de iluminat a fost inaugurată la Brăila, în urma unei investiţii de 17 milioane de euro
17 mai 2019 ANALIZĂ: 7 din 10 companii îşi plătesc cu greu facturile. Vin noi semnale îngrijorătoare din economia reală
17 mai 2019 Ministerul de Finanţe: Aruba, Barbados şi Bermuda au fost eliminate de pe lista UE a jurisdicţiilor necooperante
17 mai 2019 Alin Burcea, Paralela 45: Demersul nostru a fost unul pur civic, nu are nicidecum un caracter politic. Noi nu condiţionăm pe nimeni şi suntem deschişi să răspundem la întrebările organelor de control
16 mai 2019 Grupul Digi Communications a raportat pierderi de 17,6 milioane euro primul trimestru al acestui an
16 mai 2019 Patria Bank a raportat pierderi de 2,29 milioane lei în primul trimestru
16 mai 2019 STUDIU: Pasagerii români îşi doresc autocare moderne, dar şi mai multe opţiuni de operatori
16 mai 2019 EY: Efectele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană sunt greu de anticipat. Brexit poate genera oportunităţi de deducere a TVA
16 mai 2019 Clever: Continuăm activitatea în România. Suntem în discuţii constante cu Guvernul
15 mai 2019 Grupul Electrica a raportat pierderi de aproape 41 milioane lei în primul trimestru
15 mai 2019 Profitul Grupului Romgaz a crescut cu circa 16% în primul trimestru, la 541,9 milioane lei. Investiţiile din programul anual, realizate în proporţie de numai 14,5%
15 mai 2019 Profitul Transelectrica a scăzut cu 44% în primul trimestru, la 38 milioane lei
15 mai 2019 STUDIU: Două treimi dintre experţii digitali ar munci peste graniţe, cele mai căutate destinaţii fiind SUA şi Germania
15 mai 2019 Reacţia transportatorilor la amenda ANAF: O sfidare grosolană lipsită atât de legalitate, logică, cât şi de moralitate. FORT solicită de urgenţă intervenţia premierului
15 mai 2019 Enel a ajuns la un număr de 2 millioane de clienţi rezidenţiali pe piaţa concurenţială de electricitate şi îşi consolidează poziţia de lider pe piaţă
15 mai 2019 Planul de reorganizare al InterAgro, aprobat de creditori. Strategia include păstrarea business-ului principal şi restructurarea celorlalte companii din grup
14 mai 2019 Nuclearelectrica, profit net mai mare cu aproape 24% în primul trimestru, de peste 219 milioane lei
14 mai 2019 Nuclearelectrica şi-a planificat investiţii de 256,54 milioane lei în acest an
14 mai 2019 Profitul net al Transgaz a scăzut cu 19% în primul trimestru, la 191,38 milioane lei
14 mai 2019 Combinatul Alro din Slatina a raportat pierderi de 26,14 milioane lei în primul trimestru
14 mai 2019 Paradis - Vacanţe de Vis intră pe piaţa hotelieră şi anunţă că investeşte într-un hotel de patru stele din Constanţa, pe care îl redeschide pe 21 iunie
14 mai 2019 Sigfox, reţea globală dedicată Internet of Things, se lansează în România: Estimăm că toate obiectele care conţin cel puţin un circuit electronic vor fi conectate la internet
14 mai 2019 Pierderile Rompetrol Rafinare au crescut de aproape patru ori în primul trimestru, la 14,04 milioane dolari
13 mai 2019 Ministrul Transporturilor, dezamăgit de stadiul lucrărilor la podul peste Râul Argeş: Dacă lucrările nu sunt gata în 30 de zile, reziliem contractul
13 mai 2019 Oil Terminal Constanţa a raportat în primul trimestru un profit net de 536.000 lei, la afaceri de 36,56 milioane lei
13 mai 2019 Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor: O treime din consumatori cer băncilor comerciale şi IFN-urilor să găsească o soluţie pentru nemulţumirile lor
13 mai 2019 Consiliul pentru IMM-uri respinge introducerea obligativităţii încheierii anuale de către firme a asigurării de răspundere profesională
13 mai 2019 Jianu, CNIPMMR: O criză a forţei de muncă în România este echivalentul unei crize economice
13 mai 2019 Jianu, IMM-uri: O criză a forţei de muncă în România este echivalentul unei crize economice
13 mai 2019 Dragoş Anastasiu: Legea Turismului nu aduce soluţii. Avem un deficit de 150.000 de oameni în turism
13 mai 2019 Autoritatea din Comunicaţii: În 2018, traficul mediu de internet mobil s-a dublat, la 2,6 GB/lună/locuitor
13 mai 2019 Ministerul Turismului a semnat un contract de finanţare de peste 5 milioane lei pentru construcţia unui parc de aventură în Borsec
12 mai 2019 Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia estimează venituri în creştere cu 6%, la 55,5 milioane lei, în acest an
12 mai 2019 Gara de Est din Budapesta se închide timp de două săptămâni
11 mai 2019 Enel X a câştigat resurse de echilibrare a reţelei prin managementul consumului de 218 MW şi rămâne lider în Irlanda pe piaţa de echilibrare
11 mai 2019 Teraplast plăteşte 5,1 milioane euro pentru încă 32% din Depaco-Wetterbest
11 mai 2019 Ministerul Transporturilor: Trei porţiuni din autostrada Transilvania au termen de depunere a ofertelor în a doua jumătate a lunii mai
10 mai 2019 Veniturile companiilor Enel în România au urcat cu 20%, la 357 milioane euro, EBITDA a scăzut la jumătate, la 22 milioane euro
10 mai 2019 Metrorex a avut anul trecut pierderi de aproape 194 milioane lei. Pierderile ar putea ajunge în acest an la 304,7 milioane lei
10 mai 2019 CFR Marfă rămâne pe pierderi şi în acest an, din cauza scăderii volumului de transport, dar îşi creşte veniturile cu 7%, la 811,2 milioane lei
10 mai 2019 Ministerul Transporturilor a publicat proiectul pentru studiul de fezabilitate al drumului expres Ovidiu – Tulcea
10 mai 2019 KLM anunţă că în ultimii 10 ani a redus cu 50% consumul de dioxid de carbon pe fiecare pasager
09 mai 2019 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat amenzi de 1,295 milioane lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor
09 mai 2019 Electroaparataj opreşte livrările. Acţionarii companiei, convocaţi să voteze dizolvarea voluntară a societăţii
09 mai 2019 Acţiune de ecologizare pe lacul de acumulare Piteşti. Autorităţile au scos 12 metri cubi de pet-uri
09 mai 2019 Reţeaua Regina Maria achiziţionează centrul medical Pozimed din Constanţa
09 mai 2019 Profitul net al Grupului Enel a crescut în primul trimestru cu 11,3%, la 1,16 miliarde euro
09 mai 2019 WWF: Cetăţenii UE consumă 20% din resursele naturale ale planetei, deşi reprezintă doar 7% din populaţia lumii
09 mai 2019 Combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea a intrat în faliment
08 mai 2019 Imobiliare.ro: Apartamentele s-au ieftinit în aprilie. Cea mai mare scădere a preţului mediu s-a înregistrat în Iaşi
08 mai 2019 Peste 10.000 de turişti sunt aşteptaţi săptămâna viitoare la Tel Aviv, de Eurovision. O cameră costă de la 150 euro/noapte
08 mai 2019 Ministerul Agriculturii: Fermierii au la dispoziţie 42,8 milioane euro fonduri europene ca să îşi asigure culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile
08 mai 2019 Grupul Edenred deschide un centru internaţional de inovaţie digitală în România, unde vrea să angajeze 200 de specialişti în doi ani
08 mai 2019 Ministrul pentru Mediul de Afaceri: 1,4 milioane de locuri de muncă din România sunt susţinute prin comerţul internaţional
08 mai 2019 Complexul Energetic Oltenia: Noul depozit de cărbune de la Cariera Roşia va fi gata în august
08 mai 2019 Florin Cîţu despre pierderile CFR Călători: "Unde se duc banii? O mare parte direct la Dragnea şi infractorii lui"
08 mai 2019 Blackstone, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, devine acţionar minoritar al Superbet cu o investiţie de 175 milioane euro
08 mai 2019 Sindicatul Aeroportului din Cluj va picheta timp de o oră în faţa Prefecturii Cluj pe 9 şi 10 mai
08 mai 2019 Sindicatul Aeroportului din Cluj va picheta timp de o oră Prefectura Cluj pe 9 şi 10 mai
07 mai 2019 CFR Călători estimează pierderi de peste 431 milioane lei în acest an. Compania va aloca peste 860 milioane lei pentru reparaţiile vagoanelor şi locomotivelor
07 mai 2019 CFR SA estimează pierderi de 32,78 milioane lei în acest an. Compania are de recuperat 1,37 miliarde lei
07 mai 2019 Consiliul Concurenţei suspectează comportamente anticoncurenţiale pe piaţa deşeurilor medicale şi ar putea declanşa investigaţii
07 mai 2019 Hidroelectrica anunţă un record de producţie al anului. Compania a asigurat jumătate din necesarul de electricitate al României
07 mai 2019 RE/MAX România: Piaţa de consultanţă imobiliară s-ar putea dubla în cinci ani, la 160 milioane euro
07 mai 2019 Transgaz şi Black Sea Oil & Gas au semnat un memorandum pentru dezvoltarea reţelei de transport pentru Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia
07 mai 2019 Şeful RE/MAX România: Instabilitatea financiară, cea mai mare provocare a pieţei imobiliare. Ceauşescu a construit cât nu vom construi nici în 100 de ani
07 mai 2019 Fosta gimnastă Corina Ungureanu s-a înscris în Pro România
07 mai 2019 Dezvoltatorul CTP construieşte un nou parc lângă Sibiu, o investiţie de 23 milioane euro
07 mai 2019 Fosta gimnastă Corina Ungureanu s-a înscris în Pro România
06 mai 2019 Oana Petrescu, numită director general al Blue Air
06 mai 2019 Consiliul Concurenţei acuză posibile practici anticoncurenţiale pe piaţa cimentului. Firmele vizate sunt Holcim România, CRH România şi HeidelbergCement România
06 mai 2019 Traficul aerian pe cele două aeroporturi ale Capitalei a atins aproape 3 milioane pasageri în primul trimestru
06 mai 2019 MOL construieşte o nouă fabrică de bitum-cauciuc în Ungaria, investiţie de 10,3 milioane dolari
06 mai 2019 Apicultorii europeni demonstrează marţi în faţa Ministerelor Agriculturii. Aceştia cer aplicarea de standarde europene de protejare a albinelor împotriva pesticidelor
05 mai 2019 Ministerul Agriculturii anunţă că au fost lansate 123 de rachete pentru combaterea căderilor de grindină
05 mai 2019 Ministrul Comunicaţiilor: Semnalul de alarmă pe care l-am tras privind practicile comerciale incorecte s-a dovedit justificat. Am lansat ipoteza unei scumpiri anticipative
05 mai 2019 Florin Cîţu: Am cerut ASF o investigaţie pentru a vedea dacă oameni din anturajul lui Dragnea/Vâlcov/Teodorovici au beneficiat de pe urma mişcărilor pe piaţa de capital. Voi intra în posesia unor dovezi
04 mai 2019 Ministrul Economiei: Peste 85% din noile locuri de muncă în UE au fost create în ultimii cinci ani de IMM-uri
04 mai 2019 ANPC obligă un operator de telefonie mobilă pe care îl amendase cu 70.000 lei să înceteze practicile comerciale incorecte faţă de consumatori
04 mai 2019 Ministrul Transporturilor: Voi mai veni neanunţat în controale pe şantiere în perioada următoare
03 mai 2019 OMV Petrom, profit net de 1,15 miliarde lei în primul trimestru, în creştere cu 35%
03 mai 2019 Reactorul 2 de la Cernavodă se opreşte pentru 32 de zile
03 mai 2019 OMV Petrom vrea să foreze 100 de sonde noi şi anunţă că centrala electrică Brazi se opreşte planificat în al doilea trimestru al anului
03 mai 2019 MOL anunţă că vânzările de motorină în România, pe segmentul retail, au crescut cu 2,5% în primele trei luni, iar vânzările de benzină au scăzut în volum
03 mai 2019 Transgaz a obţinut dreptul de începere a lucrărilor la conducta care va prelua gazele din Marea Neagră şi le va conecta la BRUA, proiect estimat la peste 360 milioane euro
03 mai 2019 Electrica a fost dată în judecată de o filială a sa, Electrica Furnizare, care o obligă la plata a 6,2 milioane lei
02 mai 2019 Ministerul Economiei cere 57,84 milioane lei din Fondul pentru mediu pentru lucrările de închidere a iazurilor de decantare din sectorul minier
02 mai 2019 Oil Terminal Constanţa, contract de 30,5 milioane lei cu Oscar Downstream pentru descărcarea motorinei din nave maritime
02 mai 2019 Ministerul Agriculturii: Au fost acordate credite de 1,4 milioane euro, în baza acordului de finanţare cu FEI
02 mai 2019 Ministrul Comunicaţiilor anunţă lansarea numărului unic 1911, la care vor putea fi raportate incidentele de securitate cibernetică
01 mai 2019 Idea Bank şi-a planificat pentru acest an un profit net în scădere cu aproape 7%, de 7,8 milioane lei
01 mai 2019 RAPORT: Piaţa farmaceutică din România a crescut anul trecut cu peste 13%, la aproape 3,4 miliarde euro
01 mai 2019 Zentiva pregăteşte investiţii de 5,39 milioane euro în creşterea capacităţii de producţie