Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alina Oprea, News.ro

Recomanda:
1816 articole publicate pe News.ro 139 in iul. 2022
Data Articol
30 iul. 2022 Corina Martin: În jur de 120.000 turişti sunt pe litoralul românesc în această perioadă. Nu sunt turiştii "de vină" pentru scăderea rezervărilor în România, nici preţul şezlongurilor, ci lipsa bugetelor de promovare
29 iul. 2022 ANALIZĂ: În 2030, în Europa vor fi instalate 4 milioane de pompe de căldură anual. Eficienţa energetică revine ca temă cheie, atunci când preţul energiei atinge vârfuri record
29 iul. 2022 Renault Group a avut pierderi de 1,357 miliarde euro în primul semestru al acestui an
29 iul. 2022 Electromontaj preia 82,68% din acţiunile Electrotehnica Echipamente Electrice, cel mai vechi producător român de echipamente electrice, transformatoare şi bobine
29 iul. 2022 Touroperatorul IRI Travel anunţă record de rezervări pentru litoralurile din România, Bulgaria, Grecia şi Turcia / În România, majoritatea hotelurilor se vor închide după 10 septembrie; în Bulgaria, unităţi de cazare, deschise până pe 10 octombrie
29 iul. 2022 Vola.ro: În iulie, scădere cu 77% a numărului de plecări afectate de întârzieri sau modificări, faţă de iunie / Cele mai mari probleme au fost în principalele hub-uri aviatice din Europa
29 iul. 2022 Ministerul Energiei solicită celor interesaţi transmiterea de expresii de interes pentru proiecte de investiţii pentru centrale electrice cu ciclu combinat cu turbine pe gaz, prin Fondul pentru Modernizare
29 iul. 2022 EDPR achiziţionează o platformă de dezvoltare a proiectelor fotovoltaice din Germania
29 iul. 2022 ANAT: În prezent nu există renunţări din partea turiştilor pentru ţările afectate de incendii. Suma cheltuită de români pe vacanţe în străinătate ar putea ajunge la 6 miliarde de euro până la final de an
28 iul. 2022 Universitatea din Osaka este interesată de proiectul centrului pentru optică de mare putere care se va construi la Măgurele. Okamoto Optics, producător japonez de componente optice de mari dimensiuni pentru lasere, unul dintre potenţialii colaboratori
28 iul. 2022 Profitul net al OMV Petrom a crescut în primul semestru de aproape cinci ori, la 4,64 miliarde de lei
28 iul. 2022 OMV Petrom estimează pentru acest an vânzări totale de gaze naturale mai mici faţă de 2021 şi preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi de peste 100 dolari pe baril
28 iul. 2022 Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei: Valoarea totală solicitată de furnizorii de energie pentru decontare de la Ministerul Energiei este de 1,349 miliarde de lei
28 iul. 2022 Orange România a realizat în primul semestru din acest an o cifră de afaceri de 766 de milioane de euro, în creştere cu 44% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
28 iul. 2022 Travelminit.ro: Pe litoralul românesc, preţul pentru o cameră dublă/ noapte este, în medie, de 284 de lei, în creştere cu 15% faţă de 2020. Un şezlong costă de la 25 de lei/zi în sudul litoralului şi în Constanţa şi 50-100 de lei în Mamaia
28 iul. 2022 Retailerul Mega Image, amendat cu 2 milioane de euro de Consiliul Concurenţei pentru furnizarea de informaţii inexacte privind anumite preţuri
28 iul. 2022 ASF, despre prăbuşirea criptomonedelor: Piaţa de criptomonede a fost zdruncinată de un val de scăderi în primul trimestru din 2022. Principalele criptomonede au avut o evoluţie similară unei bule speculative
28 iul. 2022 RAPORT: În România, publicitatea va creşte în următorii ani, până la 1,18 miliarde euro în 2026
27 iul. 2022 SONDAJ: Scumpirea certificatelor de emisii de carbon în Europa va fi mai lentă în anii următori şi preţul ar putea să ajungă la circa 100 de euro până în 2030
27 iul. 2022 Ministerul Agriculturii: Suprafaţă totală afectată de secetă este de 150.565 hectare, din 20 de judeţe
27 iul. 2022 One United Properties achiziţionează un nou teren în Bucureşti pentru o dezvoltare rezidenţială, tranzacţie de 60 de milioane de euro
27 iul. 2022 Ministrul Economiei: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, în valoare de 300 de milioane de euro, pentru retehnologizare şi noi linii de producţie nepoluante
27 iul. 2022 Ministrul Economiei, despre listarea Salrom: Vom colabora cu acţionarul minoritar, Fondul Proprietatea, pentru ca listarea la bursă să se realizeze cu succes
27 iul. 2022 Toureperatorul Paradis Vacanţe de Vis estimează că va aduce 145.000 de turişti pe litoralul românesc în acest an, cu 5% mai mult decât în 2021. Valoarea medie a unui sejur este în acest moment de 530 de euro/cameră
27 iul. 2022 Lanţul internaţional de magazine de bijuterii de lux Teilor deschide primul magazin din Cehia. Compania a bugetat în acest an investiţii în valoare de 27 de milioane de lei în expansiunea internaţională
27 iul. 2022 Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacţia prin care producătorul de ciment Romcim preia compania Simbeton
27 iul. 2022 EDPR atinge un profit de 265 de milioane de euro în prima jumătate a anului, cu 87% mai mult ca anul trecut
27 iul. 2022 ANALIZĂ XTB Polonia: Recesiunea, deşi încă timidă, începe să bată din ce în ce mai tare la porţile Wall Street-ului
26 iul. 2022 Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut la 32,9 puncte. Analiştii financiari consideră că preţurile proprietăţilor rezidenţiale din principalele oraşe sunt supraevaluate
26 iul. 2022 STUDIU: Românii încep să investească în jurul vârstei de 30 de ani. Suma medie lunară adăugată pentru investiţii este de 500 de lei
26 iul. 2022 ANALIZĂ: România ar putea atrage un volum de investiţii de cel puţin 2 miliarde euro până la finalul anului, ca urmare a contextului geopolitic
26 iul. 2022 Delgaz Grid a modernizat staţiile de transformare Stănileşti şi Murgeni din judeţul Vaslui, parte dintr-un proiect investiţional de 31 milioane lei
26 iul. 2022 SONDAJ CEC Bank: Vacanţe cu bugete low-cost: 37% dintre români au mai puţini bani de vacanţă decât anul trecut
26 iul. 2022 Cushman & Wakefield Echinox: În primul semestru au fost închiriate spaţii logistice şi industriale de 542.000 metri pătraţi, plus 50%
26 iul. 2022 ANALIZĂ: Peste 3.500 de companii au intrat în insolvenţă în primul semestru din acest an, industria prelucrătoare şi construcţiile fiind domeniile cele mai afectate
26 iul. 2022 SONDAJ: Mai mult de jumătate dintre angajaţii români consideră că interacţiunea cu colegii în afara biroului creşte coeziunea echipei şi productivitatea pe termen lung
26 iul. 2022 Autoritatea din Comunicaţii: Piaţa serviciilor de comunicaţii electronice de calitate superioară este concurenţială, nefiind necesară reglementarea pieţei de gros corespunzătoare
25 iul. 2022 ANALIZĂ: 8 din 10 deşeuri aruncate la întâmplare de turişti pe litoral sunt din plastic
25 iul. 2022 Fondul de Garantare a Asiguraţilor: Poliţele de garanţii emise de City Insurance au încetat de drept, creditorii de asigurare pot depune la Fond cereri de restituire a primelor de asigurare
25 iul. 2022 BNR: Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna iunie 2022 cu 0,01% faţă de luna anterioară, până la 481,12 miliarde lei
25 iul. 2022 Elcen anunţă că îşi pregăteşte CET-urile pentru sezonul rece. CET Bucureşti Sud se află în oprire totală, iar CET Grozăveşti se află în rezervă
25 iul. 2022 Dezvoltatorul Element Industrial a atras o finanţare de 23 de milioane de euro de la Alpha Bank România
25 iul. 2022 BestJobs: Peste 3.300 de anunţuri de recrutare în judeţul Mureş. 1 din 5 oferă posibilitatea de a lucra de acasă
25 iul. 2022 Electrica Furnizare instalează aproape 10.000 de module fotovoltaice pentru Romaqua Group Borsec
24 iul. 2022 Croazieră pe Dunăre cu nava românească fluvială MS Diana: Numărul turiştilor pentru anul acesta, estimat la 2.000
23 iul. 2022 Daea spune că a respectat, respectă şi va respecta legea: Lucrez, muncesc, trăiesc în respect faţă de oameni şi faţă de lege. Misiunea grea de a fi ministru nu-mi îngăduie nici un moment să fac altceva decât ce trebuie pentru a rezolva problemele ţării
22 iul. 2022 Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile: Investiţiile în regenerabile pot fi finalizate în termenul indicat doar dacă se găsesc soluţii legale pentru urgentarea avizelor pentru investiţiile in capacităţi de producţie
22 iul. 2022 Autoritatea din Comunicaţii: De la începutul anului au fost portate peste 614.000 de numere de telefon, iar de la lansarea portabilităţii în 2008 şi până în prezent, peste 9 milioane de numere de telefon şi-au schimbat operatorul
22 iul. 2022 Bento, companie specializată în dezvoltarea şi implementarea de soluţii software, semnează un contract de 25 milioane lei din fonduri europene, pentru dezvoltarea unei platforme menite să automatizeze şi optimizeze procesele din cadrul organizaţiilor
22 iul. 2022 Poşta Română a lansat primele cutii poştale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere, care urmează a fi instalate în ţară
22 iul. 2022 STUDIU: 2 candidaţi români din 3 aplică online când vor un job nou. Înainte de a merge la interviu pentru un nou job, aplicanţii se interesează dacă nivelul salarial este în acord cu piaţa şi unde este locaţia biroului
22 iul. 2022 Activele nete ale celor 233 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut de la începutul anului au scăzut cu 6,4%, la 50,2 miliarde lei
22 iul. 2022 Fermierii vor putea obţine de trei ori subvenţia anuală APIA pentru cultivarea suprafeţelor, în baza adeverinţei APIA aferentă primului an şi cu garanţia Fondului de Garantare a Creditului Rural
21 iul. 2022 Chimcomplex inaugurează la Râmnicu Vâlcea cea mai nouă instalaţie de producţie polioli speciali din Europa, investiţie de 40 milioane de euro
21 iul. 2022 Touroperatorul Eturia înregistrează o creştere de 35% a cererilor de vacanţe faţă de anul trecut. Destinaţiile vedetă sunt: Republica Dominicană, Mauritius, Kenya, Islanda, Madeira şi Grecia
21 iul. 2022 Ministrul Mediului a cerut instituţiilor subordonate să facă o listă cu zonele vulnerabile din ţară, care pot fi afectate de temperaturile crescute. Valul de căldură în Bucureşti va persista şi se va intensifica treptat
21 iul. 2022 Aproximativ 500 de angajaţi, din cei 750, urmează să fie disponibilizaţi de la 1 august la Alum Tulcea, singura rafinărie de alumină calcinată din România
21 iul. 2022 Pe Aeroportul Otopeni, 768 de zboruri au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, în ultima săptămână
21 iul. 2022 Workspace Studio a înregistrat în primele şase luni o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut. Birourile sunt gândite astăzi pentru un număr chiar şi cu 50% mai mic de angajaţi prezenţi la birou
21 iul. 2022 ANALIZĂ: România a fost pe locul 1 în Europa la exporturile de porumb în sezonul trecut, cu 4,3 milioane de tone, însă anul acesta s-ar putea ajunge la interdicţii de export
20 iul. 2022 Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar: În prima jumătate a anului, numărul de negocieri dintre consumatori şi bănci a crescut cu aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
20 iul. 2022 OTP Group anunţă finalizarea achiziţiei filialei albaneze Alpha Bank. OTP Bank Albania ar putea deveni al treilea jucător de pe piaţă, cu o cotă de 16,3%
20 iul. 2022 Autoritatea din Comunicaţii: Problemele de alimentare cu energie electrică au generat cele mai multe incidente de securitate în sectorul telecom
20 iul. 2022 Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Pavăl Holding intră în acţionariatul companiei Farmacia Tei
20 iul. 2022 Ministerul Agriculturii: 16.000 hectare cu grâu sunt afectate de secetă, în judeţele Brăila, Galaţi, Ialomiţa şi Teleorman
20 iul. 2022 ANALIZĂ XTB: Va fi mai frig în această iarnă. Preţurile gazelor la bursa din Amsterdam ar putea urca în intervalul 200-250 şi chiar 300 de euro/MWh
20 iul. 2022 20 Iulie este ultima zi în care creditorii de asigurări ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance SA mai pot depune cereri de plată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor
20 iul. 2022 Una dintre cele mai scunoscute clădiri din lume, Taipei 101, a semnat un acord cu Enel X pentru a sprijini tranziţia energetică a Taiwanului
20 iul. 2022 Una dintre cele mai cunoscute clădiri din lume, Taipei 101, a semnat un acord cu Enel X pentru a sprijini tranziţia energetică a Taiwanului
19 iul. 2022 CITR: Legea privind procedurile de restructurare a intrat în vigoare. Mii de companii din România pot beneficia de restructurare prin această lege, pentru salvarea afacerii şi a locurilor de muncă
19 iul. 2022 ANRE a amendat 24 de jucători de pe piaţa angro de energie cu peste 11 milioane lei
19 iul. 2022 Israelul anunţă că a depăşit pragul de 1 milion de turişti după reluarea turismului post-pandemic. Peste 4.000 de turişti români au vizitat Israelul in luna iunie
19 iul. 2022 SONDAJ: Majoritatea contribuabililor se confruntă cu întârzieri în obţinerea rambursării sumelor de TVA ce li se cuvin, iar 82% dintre ei nu au solicitat niciodată dobânzi
18 iul. 2022 Grup Şerban Holding achiziţionează patru noi baze de depozitare a cerealelor în judeţul Bacău, tranzacţie de 17,7 milioane de lei
18 iul. 2022 EDP începe producţia de energie electrică la cea mai mare centrală solară plutitoare, aflată pe apa unui lac de acumulare
18 iul. 2022 Consiliul Concurenţei: Infrastructura feroviară degradată şi lipsa investiţiilor în Portul Constanţa afectează traficul de mărfuri. Dezvoltarea unui terminal de GNL ar fi o investiţie de importanţă strategică pentru România
18 iul. 2022 Touroperatorul Hello Holidays anunţă că programele “Senior Holidays” pentru Italia şi Spania sunt destinate tuturor categoriilor de vârstă, pe fondul unei cereri ridicate pentru circuite. Preţurile pornesc de la 266 de euro/persoană
18 iul. 2022 BNR: Prelungirea războiului din Ucraina şi extinderea sancţiunilor impuse Rusiei generează incertitudini şi riscuri considerabile la adresa perspectivei activităţii economice
16 iul. 2022 Ministerul Agriculturii alocă 1,5 miliarde de euro pentru infrastructura de irigaţii, desecare şi drenaj
15 iul. 2022 MedLife a preluat 99,76% din acţiunile celui mai mare spital privat din judeţul Argeş, Muntenia Hospital. Tranzacţia urmează să fie analizată de către Consiliului Concurenţei
15 iul. 2022 Holdingul African Industries Group a preluat reţeaua de fitness World Class România
15 iul. 2022 Nordis Group, dezvoltator de ansambluri hoteliere şi rezidenţiale de 5 stele, a început livrarea unităţilor din ansamblul Nordis Mamaia
15 iul. 2022 ASF: Piaţa de capital din România a reacţionat la şocul războiului din Ucraina, totuşi, impactul a fost unul mai mic decât criza generată de apariţia pandemiei de COVID 19
15 iul. 2022 RAPORT: Industria de media şi divertisment din România va creşte cu 10% în acest an, la 3,4 miliarde euro
15 iul. 2022 Enel şi Intesa Sanpaolo au finalizat achiziţia a 50% şi respectiv 20% din capitalul social Mooney Group de la Schumann Investments
14 iul. 2022 Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Invest Unternehmensbeteiligungs Aktiengesellschaft din Austria preia Lorencic GmbH Nfg & Co KG şi Lorencic Bauservice
14 iul. 2022 BNR: Datoria externă totală a României a crescut cu 2,668 miliarde euro, de la începutul anului, la 137,28 miliarde euro
14 iul. 2022 Mihai Daraban, Camera de Comerţ şi Industrie a României: Cifra de afaceri totală a companiilor româneşti nu va depăşi 350 de miliarde de euro în următorii cinci ani
13 iul. 2022 Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va avea un reprezentant în Consiliul de Administraţie al Euroins Insurance Group
13 iul. 2022 Ministrul Antreprenoriatului şi turismului: Vrem să înfiinţăm în cel mai scurt timp posibil, Camera de comerţ România-Ungaria, un instrument esenţial pentru a stimula investiţiile reciproce
13 iul. 2022 Aproximativ 80 de magazine de proximitate MyAuchan vor fi deschise în acest an în benzinăriile Petrom. Companiile investesc 50 de milioane de euro pentru a deschide magazine MyAuchan în cele 400 de benzinării Petrom
13 iul. 2022 Compania românească de construcţii Masterbuild inaugurează o nouă subsidiară în Kosovo, care va prelua operaţional cererile de proiecte în zona Balcanilor
13 iul. 2022 Compania românească ROCA Investments lansează holdingul de agricultură ROCA Agri RDF şi estimează afaceri de până la 700 milioane lei, în 2022, din agricultură
13 iul. 2022 Litoralulromanesc.ro: Mamaia pierde aproximativ 20 de procente din turiştii care se cazau în staţiune în 2019, iar Eforie Nord conduce, în acest sezon, topul staţiunilor preferate de români
13 iul. 2022 ANALIZĂ: Euro a ajuns marţi la egalitate cu dolarul, pentru prima dată după 2002. Am putea vedea un dolar chiar mai puternic decât euro în lunile următoare
13 iul. 2022 Travelminit.ro: Acordarea voucherelor de vacanţă a dus la o creştere uriaşă a rezervărilor în România. În luna iunie, numărul rezervărilor a crescut cu 140% în comparaţie cu anul trecut
13 iul. 2022 Oraşul Vişeu de Sus din judeţul Maramureş devine staţiune de interes naţional, iar alte 17 localităţi au fost atestate ca staţiuni de interes local
13 iul. 2022 ANRE a aprobat înfiinţarea de noi capacităţi energetice cu putere totală instalată de peste 167 MW
12 iul. 2022 A treia ediţie a programului Start-Up Nation se lansează în 19 iulie, la ora 10.00, pe platforma granturi.imm.gov.ro. Bugetul pentru acest an al programului va fi de 520 milioane lei
12 iul. 2022 A treia ediţie a programului Start-Up Nation se lansează în 19 iulie, la ora 10.00, pe platforma granturi.imm.gov.ro. Termenul de încheiere a înscrierilor, 1 septembrie, ora 20.00 / Bugetul pentru acest an al programului va fi de 520 milioane lei
12 iul. 2022 Euroins România anunţă că a plătit daune de 411 milioane lei în primul trimestru. Cea mai mare despăgubire plătită pentru o asigurare RCA a fost de 3,1 milioane de lei pentru un accident în care 4 pasageri au murit şi alţi 5 au fost răniţi
12 iul. 2022 Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului despre administratorul de plajă care cere 200 de lei pentru amplasarea cearşafurilor: Strict personal, nu mi se pare firesc. Ministerul nu are măsuri legale cu privire la preţuri, nu avem competenţe
12 iul. 2022 Wizz Air angajează în România 100 de însoţitori de zbor şi face recrutări în mai multe oraşe.19% din tot personalul companiei a fost concediat în perioada pandemică, la nivel international / Ce condiţii trebuie să îndeplinească cei care vor să se angajeze
12 iul. 2022 Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a aprobat plăţi de 27,3 milioane de euro pentru proiecte de investiţii şi pentru măsurile de mediu şi climă, beneficiarilor PNDR
12 iul. 2022 Dezvoltator şi furnizor de soluţii software pentru business: IMM-urile din România nu mai speră la fondurile nerambursabile pentru digitalizare şi investesc din surse proprii în soluţii software pentru a evita pierderi
11 iul. 2022 Bergenbier a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 716 milioane lei, în creştere cu aproximativ 10% faţă de anul 2020
11 iul. 2022 BVB: Piaţa de capital din România a recuperat integral la finalul primului semestru scăderile cauzate de războiul din Ucraina, însă celelalte riscuri externe pot influenţa semnificativ activitatea din pieţele de capital
11 iul. 2022 STUDIU: Românii vor să aloce în medie un buget de 586 euro pentru întreaga vacanţă, dar suma este subestimată cu aproximativ 30%
09 iul. 2022 Ocean Winds a primit din partea Guvernului Regatului Unit un contract de livrare a energiei offshore cu o capacitate de 294 MW
08 iul. 2022 Holcim România achiziţionează producătorul de betoane General Beton România
08 iul. 2022 Ministerul Turismului a lansat două proceduri de prospecţie de piaţă pentru a demara ulterior o achiziţie publică privind crearea portalului Romania.travel şi derularea unor campanii de promovare TV-online în Marea Britanie şi Germania
08 iul. 2022 Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice (ACCPT) Vrancea a înaintat un memoriu către autorităţi privind necesitatea declarării judeţului zonă calamitată de secetă. Fermierii au pierderi în unele cazuri şi de peste 1.000 lei la hectar
08 iul. 2022 Euro Vial Residence, dezvoltatori pe piaţa imobiliară din Constanţa, achiziţionează domeniul Clos des Colombes din 23 August - Olimp într-o tranzacţie de 1,5 milioane de euro
07 iul. 2022 One United Properties va investi 70 de milioane de euro în următorii doi ani pentru regenerarea urbană a monumentelor istorice abandonate
07 iul. 2022 STUDIU: Impactul economic al sistemului bancar din România este estimat la 2.247 miliarde lei în perioada 1990-2020
07 iul. 2022 One United Properties afirmă că va investi 70 de milioane de euro în următorii doi ani pentru regenerarea urbană a monumentelor istorice abandonate
07 iul. 2022 Simultec Măgurele va livra simulatoare de zbor pentru o ţară din Asia-Pacific
07 iul. 2022 Simultec Măgurele va livra simulatoare de zbor pentru o ţară din regiunea Asia-Pacific
07 iul. 2022 ANALIZĂ: Piaţa totală de media va ajunge la 640 de milioane de euro în acest an, în creştere de 6% faţă de 2021
07 iul. 2022 ANALIZĂ XTB: Dacă vor continua performanţele slabe din partea acţiunilor tehnologice şi se va menţine o apreciere a aurului, Bitcoin şi restul activelor digitale ar putea avea de suferit
07 iul. 2022 O nouă companie aeriană românească, AirConnect, va opera curse interne şi zboruri tip charter în România. Prima aeronavă a ajuns joi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa, iar flota companiei va avea patru aeronave. Din toamnă, AirConnect va lansa zborurile interne
06 iul. 2022 STUDIU: Volumul total al investiţiilor de pe piaţa imobiliară din România a fost de 566,9 milioane de euro în prima jumătate a anului, de peste două ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
06 iul. 2022 DAL Travel: Asia şi-a redeschis porţile către turişti, după o pauză de doi ani. Cele mai solicitate destinaţii de vacanţă de către români sunt Thailanda, Indonezia, Vietnam, Coreea de Sud. Pachetele de vacanţă pornesc de la 1.300 euro
06 iul. 2022 Revolut a ajuns la 2 milioane de clienţi în România, a doua sa piaţă pe segmentul retail, după patru ani, perioadă în care românii au realizat 520 de milioane de tranzacţii. Aplicaţia are peste 18 milioane de clienţi la nivel global
06 iul. 2022 Compania SmartBill a atins, în 2021, o cifră de afaceri de peste 23 de milioane de lei, în creştere cu aproximativ 35% faţă de 2020
06 iul. 2022 BNR a decis majorarea ratei dobânzii de politică monetară la 4,75% pe an, de la 3,75% pe an, începând din 7 iulie
06 iul. 2022 Daikin Europe a încheiat anul fiscal 2021 cu vânzări record de 4,3 miliarde de euro şi vrea ca în anii următori să îşi tripleze producţia europeană de sisteme de încălzire
06 iul. 2022 BNR a decis majorarea ratei dobânzii de politică monetară la 4,75% pe an, de la 3,75% pe an, începând din 7 iulie / Declaraţiile guvernatorului BNR - VIDEO
06 iul. 2022 BNR: Rata anuală a inflaţiei va continua să crească până la mijlocul trimestrului III. Determinante pentru înrăutăţirea perspectivei apropiate a inflaţiei sunt preţurile combustibililor, gazelor naturale şi energiei electrice
06 iul. 2022 Mugur Isărescu: Cel mai mare risc este stagflaţia. Ştiu ce s-a întâmplat în anii ’70 şi a durat aproape 10 ani ca lumea să iasă din acea situaţie
06 iul. 2022 STUDIU: Mai puţin de 800.000 de companii au depus situaţiile financiare aferente anului 2021, până pe 30 iunie, cel mai mic număr din ultimii patru ani. O parte dintre firmele mici şi mijlocii nu au reuşit să depăşească provocările
06 iul. 2022 ANALIZĂ XTB: Situaţia pieţei de energie la iarnă ar putea fi una dintre cele mai grele din ultimii ani. „Speranţa” ar putea veni de la încetarea ostilităţilor din Ucraina sau dintr-o severă încetinire a economiei globale
05 iul. 2022 STUDIU: Un român din cinci a folosit servicii online pentru asigurări
05 iul. 2022 RAPORT: 56% dintre companii consideră că incertitudinea macro-economică i-a determinat să extindă termenele de plată către furnizori. 65% anticipează un risc crescut de neplată sau întârziere la plată, în următorul an
05 iul. 2022 Globalworth a contractat o finanţare de 85 milioane euro de la IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale pentru proiectele verzi din România
05 iul. 2022 ASF: Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar (SAL-Fin) a finalizat anul trecut circa 1.300 de cereri transmise de consumatori. Peste 220.000 de lei, cea mai mare sumă obţinută, în acest an, de un consumator
05 iul. 2022 K.M.Trust Group şi Marco Polo CEE semnează o alianţă şi vizează în acest an o creştere de 20% pe segmentul marilor clienţi corporate şi de 30% pe segmentul antreprenorial şi un volum total de business de 2 milioane de euro în primul an
05 iul. 2022 BestJobs: 1 angajat român din 2 pleacă anul acesta în concediu, în prima vacanţă fără restricţii după pandemie, cu un buget mai mic sau cel mult egal cu cel de anul trecut
05 iul. 2022 Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România: Proiectul de ordonanţă propus de Ministerul de Finanţe va avea un impact sever asupra industriei ospitalităţii din România