Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012

Daniela MICUŢARIU, Monitorul de Suceava

Recomanda:
3060 articole publicate pe Monitorul de Suceava 123 in mai 2020
Data Articol
31 mai 2020 O familie săracă cu șase copii, ajutată cu alimente de Fundația Umanitară Nord 2001/ Sânge pentru România
31 mai 2020 Crucea Roșie Suceava a donat 660 de combinezoane de protecție pentru personalul medical din cadrul Secției de Boli Infecțioase
31 mai 2020 Festivalul Național Concurs „Regina Sânzienelor”, ediția a VI-a, se mută în mediul online
29 mai 2020 Fundația Umanitară Nord 2001/ Sânge pentru România, prima care a întins o mână de ajutor familiei din Râșca, cu 10 copii, care și-a pierdut toate bunurile într-un incendiu
29 mai 2020 Familia cu 10 copii din Râșca a primit alimente, haine, jucării și jocuri educative, farfurii și o plapumă de lână din partea Centrului Social Maria Ward
29 mai 2020 Interpreta de muzică populară Ancuța Corlățan a scos o piesă nouă chiar de ziua ei, piesă pe care o dăruiește cu drag publicului iubitor de folclor
29 mai 2020 Cercetaşii suceveni organizează Festivalul Luminii în mediul online
27 mai 2020 „Jobul perfect – iluzie cu sens unic”, o campanie de informare asupra riscurilor și implicațiilor fenomenului traficului de persoane
27 mai 2020 Fundația Umanitară Nord 2001/ Sânge pentru România, prima care a întins o mână de ajutor familiei din Râșca, cu 10 copii, care și-a pierdut toate bunurile într-un incendiu
27 mai 2020 Anexele unei gospodării din Râșca, unde o familie cu 10 copii își ținea toată agoniseala, s-au făcut scrum în urma unui incendiu
27 mai 2020 Familia cu 10 copii din Râșca a primit alimente, haine, jucării și jocuri educative, farfurii și o plapumă de lână din partea Centrului Social Maria Ward
27 mai 2020 Facilități de învățare pentru elevii cu dizabilități, printr-un proiect european
27 mai 2020 Cercetaşii suceveni organizează Festivalul Luminii în mediul online
26 mai 2020 Anexele unei gospodării din Râșca, unde o familie cu 10 copii își ținea toata agoniseala, s-au făcut scrum în urma unui incendiu
26 mai 2020 „Hristos a înviat” și „Tatăl nostru”, două piese înregistrate de la distanță, online, de Grupul Vocal „Sing”
26 mai 2020 Voluntari ai Fundației Umanitare Nord 2001/ Sânge pentru România au împărțit pachete cu dezinfectanți, mănuși, măști persoanelor vulnerabile din Siret
26 mai 2020 Facilități de învățare pentru elevii cu dizabilități, printr-un proiect european
26 mai 2020 „Jobul perfect – iluzie cu sens unic”, o campanie de informare asupra riscurilor și implicațiilor fenomenului traficului de persoane
25 mai 2020 „Hristos a înviat” și „Tatăl nostru”, două piese înregistrate de la distanță, online, de Grupul Vocal „Sing”
25 mai 2020 Voluntari ai Fundației Umanitare Nord 2001/ Sânge pentru România au împărțit pachete cu dezinfectați, mănuși, măști persoanelor vulnerabile din Siret
25 mai 2020 Voluntari ai Fundației Umanitare Nord 2001/ Sânge pentru România au împărțit pachete cu dezinfectanți, mănuși, măști persoanelor vulnerabile din Siret
23 mai 2020 Cinci dintre obiectivele Muzeului Național al Bucovinei se redeschid începând de marți
22 mai 2020 Prințul Nicolae al României: „Îi datorez ÎPS Pimen întâlnirea mea de acum 28 de ani, de Sfintele Paști, cu poporul român și cu Regele Mihai, bunicul meu”
22 mai 2020 Președintele României: „ÎPS Pimen s-a dăruit cu generozitate Bisericii și semenilor, și-a consacrat eforturile misionare păstrării identității românești”
22 mai 2020 ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „ÎPS Pimen a fost o lumină vie! Nu numai pentru Bucovina, ci și pentru întregul neam românesc”
22 mai 2020 Slujba înmormântării Părintelui Arhiepiscop Pimen este oficiată de Mitropolitul Teofan, ÎPS Teodosie și PS Damaschin Dorneanul, împreună cu un sobor de preoți
22 mai 2020 Cinci dintre obiectivele Muzeului Național al Bucovinei se redeschid începând de marți
21 mai 2020 Compania de distribuție a gazelor naturale și a energiei electrice își păstrează activitățile de relații cu publicul exclusiv online și telefonic
21 mai 2020 Președintele României: „ÎPS Pimen s-a dăruit cu generozitate Bisericii și semenilor, și-a consacrat eforturile misionare păstrării identității românești”
21 mai 2020 „ÎPS Pimen va rămâne în sufletele tuturor ca un adevărat păstor cu inimă de părinte, iubitor de Dumnezeu, de Biserica Sa cea sfântă”
21 mai 2020 ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „ÎPS Pimen a fost o lumină vie! Nu numai pentru Bucovina, ci și pentru întregul neam românesc”
21 mai 2020 Prințul Nicolae al României: „Îi datorez ÎPS Pimen întâlnirea mea de acum 28 de ani, de Sfintele Paști, cu poporul român și cu Regele Mihai, bunicul meu”
20 mai 2020 Câini legați și înecați într-un iaz din Pătrăuți
20 mai 2020 Directorul medical al Spitalului Județean Suceava în perioada militarizată, premiat de Mitropolitul Andrei, la Dej
20 mai 2020 Compania de distribuție a gazelor naturale și a energiei electrice își păstrează activitățile de relații cu publicul exclusiv online și telefonic
20 mai 2020 Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei
20 mai 2020 Bărbatul din Mihoveni care trăiește într-o sărăcie lucie a primit alimente și 270 de lei din partea unui grup de taximetriști suceveni
20 mai 2020 „ÎPS Pimen va rămâne în sufletele tuturor ca un adevărat păstor cu inimă de părinte, iubitor de Dumnezeu, de Biserica Sa cea sfântă”
20 mai 2020 Mesajul de condoleanțe al Patriarhului Daniel transmis Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuților
19 mai 2020 550 de persoane în vârstă, bolnave, aflate în dificultate, ajutate de voluntarii ATOS
19 mai 2020 Patriarhia Română a donat 20.000 de euro pentru dotarea spitalelor sucevene, în cadrul campaniei „Alături la greu”, inițiată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
19 mai 2020 Directorul medical al Spitalului Județean Suceava în perioada militarizată, premiat de Mitropolitul Andrei, la Dej
19 mai 2020 Câini legați și înecați într-un iaz din Pătrăuți
18 mai 2020 Clinica Oftalmologică Novaoptic și-a reluat activitatea în toate centrele din Suceava și Botoșani
18 mai 2020 Fundația Umanitară Nord 2001 a donat produse de igienă Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică din Costâna
18 mai 2020 Ansamblul „Megieșii” din Cornu Luncii, apreciat de juriul de la „Românii au talent” pentru autenticitate
18 mai 2020 550 de persoane în vârstă, bolnave, aflate în dificultate, ajutate de voluntarii ATOS
18 mai 2020 Patriarhia Română a donat 20.000 de euro pentru dotarea spitalelor sucevene, în cadrul campaniei „Alături la greu”, inițiată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
17 mai 2020 Ansamblul „Megieșii” din Cornu Luncii, apreciat de juriul de la „Românii au talent” pentru autenticitate
17 mai 2020 Bărbatul din Mihoveni care trăiește într-o sărăcie lucie a primit alimente și 270 de lei din partea unui grup de taximetriști suceveni
16 mai 2020 Compania de distribuție a energiei electrice avertizează sucevenii să nu le dea bani falșilor încasatori
16 mai 2020 Îndrumări bisericești cu privire la accesul credincioșilor ortodocși în lăcașurile de cult, în cimitire, și participarea acestora la sfintele slujbe, în starea de alertă
16 mai 2020 Asociația „Beard Brothers” sprijină personalul medical din prima linie, prin campania „We Stand Together”
16 mai 2020 57 de copii care provin din familii sărace, dezorganizate, au ajuns în grija statului
16 mai 2020 Fundația Umanitară Nord 2001 a donat recent produse de igienă Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică din Costâna
16 mai 2020 Încă un sucevean cu COVID-19 a murit
15 mai 2020 Trei angajați ai DGASPC Suceava care lucrează la Gura Humorului au ieșit pozitiv după testul de Covid-19
15 mai 2020 Magazinele „La Strada” din municipiul Suceava se deschid începând de astăzi
15 mai 2020 Compania de distribuție a energiei electrice avertizează sucevenii să nu le dea bani falșilor încasatori
15 mai 2020 Asociația „Beard Brothers” sprijină personalul medical din prima linie, prin campania „We Stand Together”
15 mai 2020 Îndrumări bisericești cu privire la accesul credincioșilor ortodocși în lăcașurile de cult, în cimitire, și participarea acestora la sfintele slujbe, în starea de alertă
14 mai 2020 O fetiță de doar șase ani, care trăiește în mari lipsuri, ajutată cu alimente și jucării de Fundația Umanitară Nord 2001/ Sânge pentru România
14 mai 2020 Un bărbat din Mihoveni trăiește într-o sărăcie lucie, cu un venit lunar de 142 de lei
14 mai 2020 Trei angajați ai DGASPC Suceava care lucrează la Gura Humorului au ieșit pozitiv după testul de Covid-19
13 mai 2020 Asociația „Licuricii fericiți” a ajutat peste 250 de persoane vârstnice și 200 de copii din familii vulnerabile
13 mai 2020 O fetiță de doar șase ani, care trăiește în mari lipsuri, ajutată cu alimente și jucării de Fundația Umanitară Nord 2001/ Sânge pentru România
13 mai 2020 Un bărbat din Mihoveni trăiește într-o sărăcie lucie, cu un venit lunar de 142 de lei
12 mai 2020 Expoziție online de pictură și grafică realizată de elevi ai Școlii „Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc
12 mai 2020 Peste 100 de cărți au ajuns la elevi din Moldovița, din partea Fundației Autonom
12 mai 2020 18 instrumentiști și 6 soliști vocali au înregistrat online o piesă folclorică din repertoriul regretatului Alexandru Dumbravă
12 mai 2020 36 de elevi nevoiași din zona Panaci au primit tablete din partea preotului Petru Balabasciuc
12 mai 2020 100 de pachete cu alimente au ajuns la familiile sărace din cătunul Tâmpoceni, satul Capu Codrului
12 mai 2020 Măsuri de prevenire a contaminării cu noul coronavirus, la Mănăstirea Putna
12 mai 2020 Asociația „Licuricii fericiți” a ajutat peste 250 de persoane vârstnice și 200 de copii din familii vulnerabile
11 mai 2020 36 de elevi nevoiași din zona Panaci au primit tablete din partea preotului Petru Balabasciuc
11 mai 2020 Peste 100 de cărți au ajuns la elevi din Moldovița, din partea Fundației Autonom
11 mai 2020 Ziua Europei, sărbătorită online de elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Morariu” Pătrăuți
11 mai 2020 ÎPS Pimen a primit un tratament revoluționar pentru COVID-19: filtrarea sângelui împotriva furtunii de citokine
11 mai 2020 18 instrumentiști și 6 soliști vocali au înregistrat online o piesă folclorică din repertoriul regretatului Alexandru Dumbravă
10 mai 2020 ÎPS Pimen a primit un tratament revoluționar pentru COVID-19: filtrarea sângelui împotriva furtunii de citokine
09 mai 2020 Activitatea la Palatul Copiilor Suceava continuă în mediul online
09 mai 2020 22 de artiști instrumentiști ai Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Suceava au înregistrat online o piesă muzicală cunoscută
09 mai 2020 100 de pachete cu alimente au ajuns la familiile sărace din cătunul Tâmpoceni, satul Capu Codrului
09 mai 2020 Ziua Europei, sărbătorită online de elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Morariu” Pătrăuți
09 mai 2020 Expoziție online de pictură și grafică realizată de elevi ai Școlii „Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc
08 mai 2020 Fundația Umanitară Nord 2001 a donat produse de igienă și materiale de protecție cabinetelor medicale din Salcea
08 mai 2020 Campanie umanitară inițiată de un fălticenean, pentru Centrul de bătrâni de la Mănăstirea Bogdănești
08 mai 2020 Slujbele religioase ar putea să aibă loc în afara bisericilor, în aer liber
08 mai 2020 „Marșul pentru viață” în acest an se mută online
08 mai 2020 22 de artiști instrumentiști ai Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Suceava au înregistrat online o piesă muzicală cunoscută
08 mai 2020 71 de angajați de la centrele de recuperare Sasca Mică și Costâna, infectați cu noul coronavirus, în continuare spitalizați
08 mai 2020 Astăzi este Ziua Mondială a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie
08 mai 2020 Activitatea la Palatul Copiilor Suceava continuă în mediul online
07 mai 2020 Campanie umanitară inițiată de un fălticenean, pentru Centrul de bătrâni de la Mănăstirea Bogdănești
07 mai 2020 Scriitorul Norman Manea: „Acum, atât Suceava cât și New York sunt asaltate de această urgie invizibilă pe care nu știm cum să o înfruntăm încă și căreia îi cad victimă în fiecare zi sute și chiar mii de oameni”
07 mai 2020 „Marșul pentru viață” în acest an se mută online
07 mai 2020 Fundația Umanitară Nord 2001 a donat produse de igienă și materiale de protecție cabinetelor medicale din Salcea
07 mai 2020 71 de angajați de la centrele de recuperare Sasca Mică și Costâna, infectați cu noul coronavirus, în continuare spitalizați
07 mai 2020 Slujbele religioase ar putea să aibă loc în afara bisericilor, în aer liber
06 mai 2020 Două mame minore, 15 mame majore și 29 de copii au primit ajutor, anul trecut, în Centrul Maternal Suceava
06 mai 2020 Aparatură medicală în valoare de 57.000 de euro, achiziționată pentru Spitalul de Urgență Suceava și Spitalul Câmpulung Moldovenesc
05 mai 2020 Aparatură medicală în valoare de 57.000 de euro, donată Spitalului de Urgență Suceava și Spitalului din Câmpulung Moldovenesc
05 mai 2020 Donații pentru achiziționarea de tablete pentru elevii de clasa a VIII-a, în cadrul campaniei „Fii aproape de departe”
05 mai 2020 13 persoane, din cele 68 internate la Centrul de la Zvoriștea, confirmate cu COVID-19
05 mai 2020 120 de familii nevoiașe din județ au primit alimente și produse de igienă din partea Fundației FARA
05 mai 2020 Concurs național de artă plastică și fotografie, cu premii totale în valoare de 7.000 de lei, pentru amatori și profesioniști
05 mai 2020 Noi coordonatori de centre la Sasca Mică și Costâna, pentru 14 zile
05 mai 2020 Scriitorul Norman Manea: „Acum, atât Suceava cât și New York sunt asaltate de această urgie invizibilă pe care nu știm cum să o înfruntăm încă și căreia îi cad victimă în fiecare zi sute și chiar mii de oameni”
04 mai 2020 120 de familii nevoiașe din județ au primit alimente și produse de igienă din partea Fundației FARA
04 mai 2020 La aproape 89 de ani, profesorul Ilie Ibănescu – Anemone a mai publicat un volum de poezie
04 mai 2020 Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Bruxelles a donat 20.000 de euro în cadrul campaniei „Alături la greu”
04 mai 2020 Noi coordonatori de centre la Sasca Mică și Costâna, pentru 14 zile
04 mai 2020 13 persoane, din cele 68 internate la Centrul de la Zvoriștea, confirmate cu COVID-19
04 mai 2020 Donații pentru achiziționarea de tablete pentru elevii de clasa a VIII-a, în cadrul campaniei „Fii aproape de departe”
04 mai 2020 Concurs național de artă plastică și fotografie, cu premii totale în valoare de 7.000 de lei, pentru amatori și profesioniști
03 mai 2020 La aproape 89 de ani, profesorul Ilie Ibănescu – Anemone a mai publicat un volum de poezie
02 mai 2020 15 dintre cei 59 de angajați ai Centrului de Recuperare Sasca Mică diagnosticați cu COVID-19 s-au vindecat
02 mai 2020 Fundația Umanitară Nord 2001 - Sânge pentru România a donat materiale de protecție și dezinfectanți cabinetelor medicale din Todirești
02 mai 2020 Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Bruxelles a donat 20.000 de euro în cadrul campaniei „Alături la greu”
01 mai 2020 Fundația FARA își va dota sălile de kinetoterapie cu bani de la TELUS International România
01 mai 2020 Toate cele 73 de persoane internate la Centrul de Abilitare și Reabilitare Zvoriștea vor fi testate pentru COVID-19
01 mai 2020 15 dintre cei 59 de angajați ai Centrului de Recuperare Sasca Mică diagnosticați cu COVID-19 s-au vindecat
01 mai 2020 Fundația Umanitară Nord 2001 - Sânge pentru România a donat materiale de protecție și dezinfectanți cabinetelor medicale din Todirești