Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012

Daniela MICUŢARIU, Monitorul de Suceava

Recomanda:
3060 articole publicate pe Monitorul de Suceava 246 in mar. 2022
Data Articol
31 mar. 2022 Semestrele vor fi înlocuite cu cinci module de învăţare, iar tezele vor dispărea
31 mar. 2022 Doi profesori suceveni, câștigători în cadrul concursului Digitaliada, ediția a VI-a
31 mar. 2022 Sucevenii pot să doneze sânge în cadrul Campaniei naționale „Azi donezi, mâine salvezi!”
31 mar. 2022 Elevii se pot înscrie la Concursul naţional de creaţie literară „Tinere condeie”
31 mar. 2022 „Uniți pentru pace”, platformă lansată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina
31 mar. 2022 Expoziția „În lumină”, deschisă la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava
31 mar. 2022 4.882 de elevi suceveni au susținut miercuri proba la alegere a profilului și specializării
31 mar. 2022 Pr. lect. univ. dr. Roger Coresciuc va susține azi conferința online „Pace, post și rugăciune în omiliile Sfântului Grigorie Palama”
31 mar. 2022 Singurul candidat care a făcut contestații după proba interviului a căzut examenul
31 mar. 2022 Șase elevi de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, calificați la faza națională a olimpiadelor școlare
31 mar. 2022 Ultimul weekend în care puteți să vizitați „Lumea Dinozaurilor” de la Iulius Mall Suceava
31 mar. 2022 La Biblioteca „I. G. Sbiera” a avut loc joi jurizarea cărților apărute în anul 2020, înscrise în cursa pentru Premiile Societății Scriitorilor Bucovineni
31 mar. 2022 43 de posturi de conducere pentru școlile sucevene au rămas vacante și după a doua sesiune a concursului pentru directori și directori adjuncți
30 mar. 2022 4.942 de elevi suceveni au susținut marți proba la matematică și istorie. Nici un candidat nu a fost eliminat
30 mar. 2022 „Seară de Poezie” și întâlnire cu poeții Andrei Zbîrnea și Amalia Mayer, la Colegiul Național „Petru Rareș”
30 mar. 2022 Elevi de la Școala Gimnazială Bosanci, calificați la fazele naționale ale competițiilor școlare
30 mar. 2022 Recital de poezie cu elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, organizat de Alianța Franceză din Suceava
30 mar. 2022 Concursul european pentru liceeni „Tinerii în pădurile Europei”
30 mar. 2022 Campanie umanitară pentru ajutorarea familiilor necăjite, lansată de preotul Alexandru Lungu din Fălticeni
30 mar. 2022 Proiectul educaţional „Ziua Mondială a Pianului. Lumea în 88 de Sunete”, cu implicarea elevilor și profesorilor din trei licee sucevene
30 mar. 2022 Cerc de lectură în limba engleză, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”
30 mar. 2022 Elevii se pot înscrie la Concursul naţional de creaţie literară „Tinere condeie”
30 mar. 2022 Sucevenii pot să doneze sânge în cadrul Campaniei naționale „Azi donezi, mâine salvezi!”
30 mar. 2022 „Uniți pentru pace”, platformă lansată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina
30 mar. 2022 Doi profesori suceveni, câștigători în cadrul concursului Digitaliada, ediția a VI-a
30 mar. 2022 4.882 de elevi suceveni au susținut miercuri proba la alegere a profilului și specializării
30 mar. 2022 Semestrele vor fi înlocuite cu cinci module de învăţare, alternate cu perioade de repaus. Dispar tezele, care vor fi înlocuite cu evaluări, la începutul şi la sfârşitul anului şcolar
29 mar. 2022 „Seară de Poezie” și întâlnire cu poeții Andrei Zbîrnea și Amalia Mayer, la Colegiul Național „Petru Rareș”
29 mar. 2022 Elevi de la Școala Gimnazială Bosanci, calificați la fazele naționale ale competițiilor școlare
29 mar. 2022 Campanie umanitară pentru ajutorarea familiilor necăjite, lansată de preotul Alexandru Lungu din Fălticeni
29 mar. 2022 Recital de poezie cu elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, organizat de Alianța Franceză din Suceava
29 mar. 2022 Proiectul educaţional „Ziua Mondială a Pianului. Lumea în 88 de Sunete”, cu implicarea elevilor și profesorilor din trei licee sucevene
29 mar. 2022 Concursul european pentru liceeni „Tinerii în pădurile Europei”
29 mar. 2022 4.942 de elevi suceveni au susținut marți proba la matematică și istorie. Nici un candidat nu a fost eliminat
29 mar. 2022 Cerc de lectură în limba engleză, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”
25 mar. 2022 Încă 15 elevi și preșcolari refugiați din Ucraina au fost repartizați în școli din Suceava, Rădăuți, Siret și Bălcăuți
25 mar. 2022 60 de voluntari de la Auchan s-au implicat prin diverse acțiuni în proiectul „Dezvoltare comunitară prin voluntariat”, alături de Fundația FARA
25 mar. 2022 Conferința „Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) sau Despre începuturile înfăptuirii Marii Uniri de la 1918”, la Biblioteca Bucovinei
25 mar. 2022 Elevi și profesori de la Bosanci, într-un schimb de experiență în Italia
25 mar. 2022 „Marșul pentru viață. Împreună pentru viață”, vineri, la Suceava
25 mar. 2022 Expoziție cu dinozauri animatronici de până la 13 metri lungime, la Iulius Mall Suceava
24 mar. 2022 Conferința internaţională „Ferestrele imprevizibilului”, astăzi, la USV
24 mar. 2022 Concursul Național ,,Așteptând Învierea Domnului”, organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava
24 mar. 2022 „Constantin Severin – Două decenii sub semnul expresionismului arhetipal” și lansarea cărții de poeme „Viețile Pictorilor”
24 mar. 2022 Aproape 1.000 de participanți la „Marşul pentru viaţă”, la Vicovu de Sus
24 mar. 2022 Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic: „Firul utilizat la confecționarea veșmintelor bisericești este un fir de brodat metalizat, în diferite nuanțe, ce se poate cumpăra din diferite mercerii”
24 mar. 2022 112 elevi, din 8 județe, vor participa la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII, la Suceava
24 mar. 2022 Rezultate meritorii pentru elevi de la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare”, la olimpiade școlare
24 mar. 2022 Elevi și profesori de la Bosanci, într-un schimb de experiență în Italia
24 mar. 2022 Expoziție cu dinozauri animatronici de până la 12 metri lungime, la Iulius Mall Suceava
24 mar. 2022 „Marșul pentru viață. Împreună pentru viață”, vineri, la Suceava
24 mar. 2022 Proiectul „Dezvoltare comunitară prin voluntariat”, derulat de Fundația FARA și Auchan, a ajuns la final
24 mar. 2022 Încă 15 elevi și preșcolari refugiați din Ucraina au fost repartizați în școli din Suceava, Rădăuți, Siret și Bălcăuți
24 mar. 2022 Conferința „Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) sau Despre începuturile înfăptuirii Marii Uniri de la 1918”, la Biblioteca Bucovinei
24 mar. 2022 Expoziție cu dinozauri animatronici de până la 13 metri lungime, la Iulius Mall Suceava
23 mar. 2022 Expoziția „Fragmente de suflet” semnată de artistul plastic Dana Simion, la Muzeul de Istorie
23 mar. 2022 Mai mulți elevi de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” s-au calificat la olimpiadele naționale
23 mar. 2022 Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Pojorâta au participat la un schimb de experiență în Spania
23 mar. 2022 Expoziția „Fragmente de suflet” semnată de artistul plastic Dana Simion, la Muzeul de Istorie
23 mar. 2022 Zece elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, calificați la olimpiadele naționale
23 mar. 2022 Mobilizare a elevilor în Campania „Voluntar pentru Suceava. Acțiune de Ecologizare!”, ce va avea loc vineri
23 mar. 2022 „Kălimara”, un nou volum semnat de Corneliu Vornicu, taximetristul-poet din Adâncata
23 mar. 2022 Înaltpreasfințitul Părinte Onufrie, Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, i-a trimis o scrisoare de recunoștință Înaltpreasfințitului Părinte Calinic
23 mar. 2022 Lansare de carte: Ion Paranici – „85 de poeme”
23 mar. 2022 Alți opt elevi refugiați din Ucraina au fost repartizați în școli din județ
23 mar. 2022 Premii remarcabile la Olimpiada Județeană de Istorie pentru elevii de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
23 mar. 2022 Elevi de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, premiați peste hotare
23 mar. 2022 Concursul Național ,,Așteptând Învierea Domnului”, organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava
23 mar. 2022 Rezultate meritorii pentru elevi de la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare”, la olimpiade școlare
23 mar. 2022 Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic: „Firul utilizat la confecționarea veșmintelor bisericești este un fir de brodat metalizat, în diferite nuanțe, ce se poate cumpăra din diferite mercerii”
23 mar. 2022 „Constantin Severin – Două decenii sub semnul expresionismului arhetipal” și lansarea cărții de poeme „Viețile Pictorilor”
23 mar. 2022 112 elevi, din 8 județe, vor participa la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII, la Suceava
23 mar. 2022 Aproape 1.000 de participanți la „Marşul pentru viaţă”, la Vicovu de Sus
22 mar. 2022 Proiectul educațional „Fericirea la ea în școală”, desfășurat la Școala Gimnazială Ciocănești
22 mar. 2022 Horațiu Mălăele, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin, pe scena suceveană, într-o comedie savuroasă
22 mar. 2022 Activități culturale organizate, miercuri, de Alianța Franceză din Suceava
22 mar. 2022 Două concursuri cu premii, în luna martie, organizate de Alianța Franceză din Suceava
22 mar. 2022 „Uniţi pentru viaţă - Din inima ASCOR, pentru inima tuturor!”, campanie de donare de sânge
22 mar. 2022 Lansare de carte: Ion Paranici – „85 de poeme”
22 mar. 2022 Expoziția „Fragmente de suflet” semnată de artistului plastic Dana Simion, la Muzeul de Istorie
22 mar. 2022 Mai mulți elevi de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” s-au calificat la olimpiadele naționale
22 mar. 2022 Elevi de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, premiați peste hotare
22 mar. 2022 Premii remarcabile la Olimpiada Județeană de Istorie pentru elevii de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
22 mar. 2022 Înaltpreasfințitul Părinte Onufrie, Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, i-a trimis o scrisoare de recunoștință Înaltpreasfințitului Părinte Calinic
22 mar. 2022 Mobilizare a elevilor în Campania „Voluntar pentru Suceava. Acțiune de Ecologizare!”, ce va avea loc vineri
22 mar. 2022 Opt elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, calificați la olimpiadele naționale
22 mar. 2022 Alți opt elevi refugiați din Ucraina au fost repartizați în școli din județ
22 mar. 2022 Zece elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, calificați la olimpiadele naționale
21 mar. 2022 Seară de poezie, astăzi, la Colegiul Național “Petru Rareș”
21 mar. 2022 Două concursuri cu premii, în luna martie, organizate de Alianța Franceză din Suceava
21 mar. 2022 Horațiu Mălăele, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin, pe scena suceveană, într-o comedie savuroasă
21 mar. 2022 „Uniți pentru viață - Din inima ASCOR, pentru inima tuturor!”, campanie de donare de sânge
21 mar. 2022 Activități culturale organizate, miercuri, de Alianța Franceză din Suceava
21 mar. 2022 Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Pojorâta au participat la un schimb de experiență în Spania
21 mar. 2022 Proiectul educațional „Fericirea la ea în școală”, desfășurat la Școala Gimnazială Ciocănești
19 mar. 2022 A treia zi a interviului: opt promovaţi, o notă de 10, un candidat nu s-a prezentat și un altul s-a retras de la probă
19 mar. 2022 Seminariștii suceveni se implică în acțiunile de sprijinire a refugiaților ucraineni
19 mar. 2022 Schimb de experiență în Turcia pentru mai mulți profesori de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Câmpulung Moldovenesc
18 mar. 2022 Patrimoniul cultural imaterial UNESCO, promovat de elevii și profesorii Colegiului Economic „D. Cantemir” Suceava
18 mar. 2022 Rezultate meritorii pentru elevii Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” la faza judeţeană a olimpiadei de geografie
18 mar. 2022 Preșcolarii de la Grădinița „Istețel” Moldovița au participat la o activitate dedicată Lunii Pădurii
18 mar. 2022 A doua zi a interviului: 24 de candidați au promovat examenul, trei dintre ei au obținut nota 10
18 mar. 2022 Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a lansat Concursul național de comentarii la Canonul cel Mare, pentru mireni, „Canonul remușcărilor”
18 mar. 2022 Seminariștii suceveni se implică în acțiunile de sprijinire a refugiaților ucraineni
18 mar. 2022 Aplauze îndelungi la Suceava pentru maestrul Tudor Gheorghe, dirijorul Marius Hristescu și Orchestra Concertino din Chișinău
18 mar. 2022 Un nou modul de cursuri de limba franceză destinat publicului larg, organizat de Alianţa Franceză din Suceava
18 mar. 2022 Ateliere de creație pentru copii, la Iulius Mall Suceava
18 mar. 2022 Alți nouă elevi refugiați din Ucraina au fost repartizați în școli din județ
18 mar. 2022 Schimb de experiență în Turcia pentru mai mulți profesori de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Câmpulung Moldovenesc
18 mar. 2022 A treia zi a interviului: opt promovaţi, o notă de 10, un candidat nu s-a prezentat și un altul s-a retras de la probă
17 mar. 2022 Asociația Nes Designer Cultural invită cât mai mulți suceveni la Campania „Voluntar pentru Suceava. Acțiune de Ecologizare!”
17 mar. 2022 Formaţia de pop-opera Dimma'S va susține duminică un spectacol la Câmpulung Moldovenesc
17 mar. 2022 Clasări foarte bune ale sportivilor suceveni de la „Bucovina Dance Studio” la o competiție de prestigiu organizată în capitală
17 mar. 2022 Copiii refugiați au fost repartizați în două licee și nouă școli gimnaziale din județ
17 mar. 2022 În prima zi a interviului: 22 de candidați au promovat examenul, un candidat s-a retras și altul nu s-a prezentat la probă
17 mar. 2022 Rezultate meritorii pentru elevii Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” la faza judeţeană a olimpiadei de geografie
17 mar. 2022 Concursul „Stop Bullying în școală!”, la Șcheia
17 mar. 2022 S-a dat start Concursului național pentru elevi pe teme de protecția consumatorilor „Alege! Este dreptul tău!”
17 mar. 2022 Aplauze îndelungi la Suceava pentru maestrul Tudor Gheorghe, dirijorul Marius Hristescu și Orchestra Concertino din Chișinău
17 mar. 2022 Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a lansat Concursul național de comentarii la Canonul cel Mare, pentru mireni, „Canonul remușcărilor”
17 mar. 2022 Ateliere de creație pentru copii, la Iulius Mall Suceava
17 mar. 2022 Alți nouă elevi refugiați din Ucraina au fost repartizați în școli din județ
17 mar. 2022 Preșcolarii de la Grădinița „Istețel” Moldovița au participat la o activitate dedicată Lunii Pădurii
17 mar. 2022 Patrimoniul cultural imaterial UNESCO, promovat de elevii și profesorii Colegiului Economic „D. Cantemir” Suceava
17 mar. 2022 Un nou modul de cursuri de limba franceză destinat publicului larg, organizat de Alianţa Franceză din Suceava
17 mar. 2022 A doua zi a interviului: 24 de candidați au promovat examenul, trei dintre ei au obținut nota 10
16 mar. 2022 Conferință internațională organizată de Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava
16 mar. 2022 Trei zile de interviuri pentru candidații care vor să ocupe o funcție de director sau director adjunct în școlile sucevene
16 mar. 2022 S-a dat start Concursului național pentru elevi pe teme de protecția consumatorilor „Alege! Este dreptul tău!”
16 mar. 2022 Profesorul de limba română Vasile Prelipcean s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani
16 mar. 2022 Elevi de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au marcat Ziua internațională a matematicii și Ziua numărului π
16 mar. 2022 Clasări foarte bune ale sportivilor suceveni de la „Bucovina Dance Studio” la o competiție de prestigiu organizată în capitală
16 mar. 2022 Copiii refugiați au fost repartizați în două licee și nouă școli gimnaziale din județ
16 mar. 2022 Formaţia de pop-opera Dimma'S va susține duminică un spectacol la Câmpulung Moldovenesc
16 mar. 2022 Asociația Nes Designer Cultural invită cât mai mulți suceveni la Campania „Voluntar pentru Suceava. Acțiune de Ecologizare!”
16 mar. 2022 În prima zi a interviului: 22 de candidați au promovat examenul, un candidat s-a retras și altul nu s-a prezentat la probă
15 mar. 2022 Vernisajul expoziției de desene „Zilele Naturii. Zilele Pădurii”, la Muzeul de Științele Naturii
15 mar. 2022 Metode și tehnici pentru a lupta împotriva fenomenului de bullying, prezentate la Colegiul de Artă Suceava
15 mar. 2022 „Istoria scrisă frumos. Să scriem caligrafic despre personalități ale Bucovinei”, proiect de educație muzeală la Muzeul Național al Bucovinei
15 mar. 2022 Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a proclamat anul 2022 ca „An Jubileu” pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
15 mar. 2022 Asociația Teona Ariana Suceava continuă seria taberelor „Respiro” pentru copii aflați în situații vulnerabile
15 mar. 2022 Conferința „Locul individului în sistemul școlar francez: construcția cetățeanului”, organizată de Alianța Franceză din Suceava
15 mar. 2022 Proiectul „Ce faci, te face”, implementat de Colegiul Național „Dragoș Vodă”
15 mar. 2022 Elevi de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au marcat Ziua internațională a matematicii și Ziua numărului π
15 mar. 2022 Șase posturi de educator-puericultor, scoase la concurs în județul Suceava
15 mar. 2022 Trei zile de interviuri pentru candidații care vor să ocupe o funcție de director sau director adjunct în școlile sucevene
15 mar. 2022 Conferință internațională organizată de Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava
15 mar. 2022 Prevenirea segregării în educație prin îmbunătățirea metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2022-2023
15 mar. 2022 Profesorul de limba română Vasile Prelipcean s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani
14 mar. 2022 Metode și tehnici pentru a lupta împotriva fenomenului de bullying, prezentate la Colegiul de Artă Suceava
14 mar. 2022 Astăzi a început autorecenzarea, prima etapă de colectare a datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor
14 mar. 2022 Asociația Teona Ariana Suceava continuă seria taberelor „Respiro” pentru copii aflați în situații vulnerabile
14 mar. 2022 Conferința „Locul individului în sistemul școlar francez: construcția cetățeanului”, organizată de Alianța Franceză din Suceava
14 mar. 2022 Două cadre didactice din județ, finaliste în competiția „Profesorul Anului din mediul rural”
14 mar. 2022 Modificări legislative care vin în sprijinul familiilor care vor să adopte un copil
14 mar. 2022 „Istoria scrisă frumos. Să scriem caligrafic despre personalități ale Bucovinei”, proiect de educație muzeală la Muzeul Național al Bucovinei
14 mar. 2022 Premii importante obținute de profesorul de istorie din Mănăstirea Humorului Constantin Moldovan la prestigioase festivaluri de poezie și epigramă
14 mar. 2022 Peste 200 de tone de alimente, produse de igienă, medicamente și materiale tehnico-sanitare au ajuns sâmbătă în zona Cernăuți
14 mar. 2022 Șase posturi de educator-puericultor, scoase la concurs în județul Suceava
14 mar. 2022 Proiectul „Ce faci, te face”, implementat de Colegiul Național „Dragoș Vodă”
14 mar. 2022 Vernisajul expoziției de desene „Zilele Naturii. Zilele Pădurii”, la Muzeul de Științele Naturii
14 mar. 2022 Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a proclamat anul 2022 ca „An Jubileu” pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
13 mar. 2022 Peste 200 de tone de alimente, produse de igienă, medicamente și materiale tehnico-sanitare au ajuns sâmbătă în zona Cernăuți
12 mar. 2022 Eveniment cultural la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”
12 mar. 2022 ,,Ziua Națională a Meseriilor” a fost marcată la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava
12 mar. 2022 „Dăruiește o masă pentru Ucraina”, acțiune umanitară la restaurantele din Iulius Mall Suceava, Palas și Iulius Mall Iași
12 mar. 2022 Zeci de copii ucraineni din adăpostul pentru refugiați amenajat la Hotelul Mandachi au fost împărtășiți vineri dimineață de preoți suceveni
12 mar. 2022 „Cărțile vechi din Moldova și poveștile lor”, program educațional dedicat liceenilor, la Muzeul de Istorie
12 mar. 2022 Proiectul de educație muzeală „Podoabe si veșminte în Moldova medievală”, începând din această lună, la Muzeul de Istorie
12 mar. 2022 Luni începe autorecenzarea, prima etapă de colectare a datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor
12 mar. 2022 Modificări legislative care vin în sprijinul familiilor care vor să adopte un copil
11 mar. 2022 Elevii cu afecțiuni cronice vor putea beneficia de învățământ hibrid până la finele semestrului doi
11 mar. 2022 Elevii Școlii Gimnaziale „Cristofor Simionescu” Plopeni au organizat un spectacol dedicat mamei
11 mar. 2022 Firma Pro Mobila a organizat o campanie de donații pentru ucrainenii din regiunea Lviv, greu încercați din cauza războiului
11 mar. 2022 Asociația „Euroactiv” Suceava a marcat 15 ani de activitate socială și de voluntariat
11 mar. 2022 Proiectul de educație muzeală „Podoabe si veșminte în Moldova medievală”, începând din această lună, la Muzeul de Istorie
11 mar. 2022 Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap expirate în perioada de alertă trebuie reînnoite în termen de 90 de zile
11 mar. 2022 Expoziția „George Löwendal, scenograf - creator de costume, marionete și decoruri”, la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava
11 mar. 2022 Eveniment cultural la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”
11 mar. 2022 ,,Ziua Națională a Meseriilor” a fost marcată la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava
11 mar. 2022 „Cărțile vechi din Moldova și poveștile lor”, program educațional dedicat liceenilor, la Muzeul de Istorie
11 mar. 2022 „Dăruiește o masă pentru Ucraina”, acțiune umanitară la restaurantele din Iulius Mall Suceava, Palas și Iulius Mall Iași
11 mar. 2022 Zeci de copii ucraineni din adăpostul pentru refugiați amenajat la Hotelul Mandachi au fost împărtășiți vineri dimineață de preoți suceveni
10 mar. 2022 Expoziția „George Löwendal, scenograf - creator de costume, marionete și decoruri”, la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava
10 mar. 2022 Elevii Școlii Gimnaziale „Cristofor Simionescu” Plopeni au organizat un spectacol dedicat mamei
10 mar. 2022 Stavrofora Irina Pântescu, întâia stareță a Mănăstirii Voroneț, condusă pe ultimul drum
10 mar. 2022 Asociația „Euroactiv” Suceava a marcat 15 ani de activitate socială și de voluntariat
10 mar. 2022 Firma Pro Mobila a organizat o campanie de donații pentru ucrainenii din regiunea Lviv, greu încercați din cauza războiului
10 mar. 2022 Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap expirate în perioada de alertă trebuie reînnoite în termen de 90 de zile
10 mar. 2022 Elevii cu afecțiuni cronice vor putea beneficia de învățământ hibrid până la finele semestrului doi
09 mar. 2022 Studenții suceveni din ultimul an pot să se înscrie la „GraduatE.ON – Programul pentru Absolvenți”, în vederea angajării
09 mar. 2022 Proiectul „Clase fără bullying”, implementat în școli sucevene
08 mar. 2022 Proiectul educațional „Să descoperim istoria împreună! Te provoc să citim!”, la Cetatea de Scaun a Sucevei
08 mar. 2022 Două scenete prezentate de liceeni de la Colegiul Economic Suceava, folosind limba franceză
08 mar. 2022 „Meseria - o şansă pentru fiecare”, activitate la Centrul Şcolar Gura Humorului
08 mar. 2022 Întâia stareță a Mănăstirii Voroneț, stavrofora Irina Pântescu, a plecat la Ceruri la vârsta de 89 de ani
08 mar. 2022 IȘJ Suceava trebuie să asigure condițiile necesare și resursa umană pentru elevii ucraineni care vor să învețe limba română
08 mar. 2022 Organizația Salvați Copiii România angajează psihologi, educatori, translatori
08 mar. 2022 Expoziţia Internaţională de Grafică Satirică „Bucovina”, ediţia a XVI-a
08 mar. 2022 Lecția de muzeu Polenizatori înaripați – albine și viespi, la Muzeul de Științele Naturii
08 mar. 2022 Studenții suceveni din ultimul an pot să se înscrie la „GraduatE.ON – Programul pentru Absolvenți”, în vederea angajării
08 mar. 2022 Proiectul „Clase fără bullying”, implementat în școlile sucevene
07 mar. 2022 Prima stareță a Mănăstirii Voroneț, stavrofora Irina Pântescu, a plecat la Ceruri la vârsta de 89 de ani
07 mar. 2022 „Meseria - o şansă pentru fiecare”, activitate la Centrul Şcolar Gura Humorului
07 mar. 2022 Proiectul educațional „Să descoperim istoria împreună! Te provoc să citim!”, la Cetatea de Scaun a Sucevei
07 mar. 2022 Lecția de muzeu – Polenizatori înaripați – albine și viespi, la Muzeul de Științele Naturii
07 mar. 2022 IȘJ Suceava trebuie să asigure condițiile necesare și resursa umană pentru elevii ucraineni care vor să învețe limba română
07 mar. 2022 Expoziţia Internaţională de Grafică Satirică „Bucovina”, ediţia a XVI-a
07 mar. 2022 Organizația Salvați Copiii România angajează psihologi, educatori, translatori
07 mar. 2022 Două scenete prezentate de liceeni de la Colegiul Economic Suceava, folosind limba franceză
04 mar. 2022 Academia Profesorului Digital, program de formare profesională lansat și la Suceava
04 mar. 2022 Școala Primară „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” își deschide porțile pentru 12 copii refugiați, cu vârste cuprinse între 7-12 ani
04 mar. 2022 Puteți face donații pentru refugiații ucraineni în cadrul campaniei umanitare lansate de Salvați Copiii – Filiala Suceava
04 mar. 2022 Întâlnire cu poeta Adelina Pascale, vineri, în Aula Colegiului „Petru Rareș”
04 mar. 2022 Doctorii de la MedClinic oferă servicii de calitate și soluții medicale personalizate pentru toți pacienții
04 mar. 2022 Evenimentul „Femei de succes! Performanță la superlativ!", ediția a XI-a, la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava
04 mar. 2022 Fundația Umanitară Nord 2001 - Sânge pentru România a trimis la Cernăuți 10 camioane, cu 250 de tone de ajutoare pentru cetățenii Ucrainei
04 mar. 2022 Campania „Voluntar pentru Suceava. Acțiune de Ecologizare!”, partea a II-a
04 mar. 2022 Un al treilea transport cu ajutoare umanitare din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a ajuns aseară în Ucraina
03 mar. 2022 Întâlnire cu poeta Adelina Pascale, vineri, în Aula Colegiului Național „Petru Rareș”
03 mar. 2022 Campania „Voluntar pentru Suceava. Acțiune de Ecologizare!”, partea a II-a, la Suceava
03 mar. 2022 Convoiul umanitar trimis de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților la Cernăuți, întâmpinat de ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și Bucovinei
03 mar. 2022 Puteți face donații pentru refugiații ucraineni în cadrul campaniei umanitare lansate de Salvați Copiii – Filiala Suceava
03 mar. 2022 Școala Primară „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” își deschide porțile pentru 12 copii refugiați, cu vârste cuprinse între 7-12 ani
03 mar. 2022 Fundația Umanitară Nord 2001 - Sânge pentru România a trimis la Cernăuți 10 camioane, cu 250 de tone de ajutoare pentru cetățenii Ucrainei
03 mar. 2022 Crucea Roșie Română a trimis primul convoi cu ajutoare umanitare la Cernăuți
03 mar. 2022 Academia Profesorului Digital, program de formare profesională lansat și la Suceava
02 mar. 2022 Crucea Roșie Vatra Dornei a demarat o campanie de sprijin pentru cetățenii ce vor tranzita sau vor rămâne temporar în Țara Dornelor
02 mar. 2022 Crucea Roșie Suceava sprijină refugiații din Ucraina
02 mar. 2022 30 de tone de produse alimentare, de igienă și de strictă necesitate vor ajunge în Ucraina, din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
02 mar. 2022 DGASPC Suceava vine în sprijinul refugiaților, mai ales al copiilor neînsoțiți care solicită sprijin din partea autorităților române
02 mar. 2022 Evenimentul „Femei de succes! Performanță la superlativ!", ediția a XI-a, la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava
02 mar. 2022 Convoiul umanitar trimis de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților la Cernăuți, întâmpinat de ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și Bucovinei
01 mar. 2022 Aproape 4.700 de elevi corigenţi la una sau mai multe materii, în primul semestru şcolar
01 mar. 2022 Echipa Universității „Ștefan cel Mare” Suceava s-a calificat în a doua etapă a competiției E.ON Energy Challenge Academy
01 mar. 2022 Alianța Franceză din Suceava organizează miercuri o nouă sesiune de promovare a cântecului francez și francofon
01 mar. 2022 Crucea Roșie Suceava sprijină refugiații din Ucraina
01 mar. 2022 Campanie umanitară pentru refugiații din Ucraina, inițiată de Asociația ,,Zâmbete în Bucovina”
01 mar. 2022 Grădinița „La Piticul Vesel” Suceava vine în sprijinul copiilor refugiați
01 mar. 2022 Concursul „Stop Bullying în școală!”, la Șcheia
01 mar. 2022 Zeci de voluntari din cadrul Asociației Studenților Creștini-Ortodocși - Filiala Suceava, în sprijinul refugiaților
01 mar. 2022 Proiect european destinat sprijinirii tinerilor părinți, la final
01 mar. 2022 15 tone de ajutoare trimise de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cetățenilor ucraineni afectați de război
01 mar. 2022 DGASPC Suceava vine în sprijinul refugiaților, mai ales al copiilor neînsoțiți care solicită sprijin din partea autorităților române
01 mar. 2022 Crucea Roșie Vatra Dornei a demarat o campanie de sprijin pentru cetățenii ce vor tranzita sau vor rămâne temporar în Țara Dornelor
01 mar. 2022 30 de tone de produse alimentare, de igienă și de strictă necesitate vor ajunge în Ucraina, din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților