30 sept. 2013 |
Isărescu îi ceartă din nou pe bancheri: „Reducerea dobânzilor la credite este categoric insuficientă. Băncile nu vor avea încotro“ |
30 sept. 2013 |
Scandal în vânzarea Aversa: Vosganian este foarte mulţumit, subordonatul său de la AAAS atacă decizia în instanţă |
30 sept. 2013 |
Neaga, CNADNR: Constructorul autostrăzii Comarnic-Braşov va fi desemnat până la sfârşitul lunii octombrie |
30 sept. 2013 |
Gheorghe Pogea, fostul ministru al Finanţelor, numit director general al producătorului de mezeluri CrisTim |
30 sept. 2013 |
VIDEO Dragoş Tănase, directorul RMGC: „Nu vedem niciun motiv ca proiectul Roşia Montană să nu fie aprobat“ |
27 sept. 2013 |
Mănescu nu vrea autostrada Iaşi-Târgu Mureş: „Suntem oameni serioşi, nu ne jucăm cu autostrăzile“ |
27 sept. 2013 |
După scandalul „de minimis“, programul se modifică semnificativ: ajutorul scade la 100.000 de euro, contribuţie de 10% a beneficiarului, departajare prin punctaj |
27 sept. 2013 |
FOTO Topul celor mai scumpe chirii din Bucureşti. Preţurile ajung până la 27.000 de euro pe lună |
27 sept. 2013 |
Un tribunal din Zagreb a ordonat arestarea directorului general al companiei MOL, suspectat de mituirea unui fost premier croat |
27 sept. 2013 |
Gitenstein, fostul ambasador SUA la Bucureşti: „Poate nu ştiţi, dar România a fost, după SUA, unul dintre cei mai inovativi producători de energie“ |
27 sept. 2013 |
Cât costă un salariat în România |
26 sept. 2013 |
ANAF organizează concurs pentru ocuparea a aproape 1.200 de posturi la Direcţia Antifraudă |
26 sept. 2013 |
Constantin, ministrul Agriculturii: „Fermierii care au între 5 şi 30 de hectare de teren vor primi 175 euro pe hectar“ |
26 sept. 2013 |
ASF nu a identificat probleme în urma verificării deţinerilor de acţiuni ale fondurilor de pensii private |
26 sept. 2013 |
Comisia Europeană a lansat un infringement împotriva României din cauza legislaţiei privind emisiile industriale |
26 sept. 2013 |
Ponta: Exploatarea resurselor energetice din Marea Neagră constituie o alternativă la Nabucco |
25 sept. 2013 |
FOTO Casa în care Steve Jobs a construit primul computer Apple ar putea fi declarată de importanţă istorică |
25 sept. 2013 |
Analiştii se aşteaptă ca Banca Naţională să reducă săptămâna viitoare dobânda-cheie la 4,25% |
25 sept. 2013 |
EXCLUSIV Ce avere are Heinzmann, managerul privat de la Tarom, care va părăsi compania în noiembrie. Pascariu şi Demetriade nu şi-au depus declaraţiile |
25 sept. 2013 |
INFOGRAFIE Ce firme se bat pentru să deszăpezească autostrăzile şi drumurile naţionale în 2013-2015. În zonele cu risc mare de viscol nu s-a îngrămădit nimeni |
25 sept. 2013 |
FOTO Cum arată cea mai scumpă vilă scoasă la vânzare în Bucureşti. Proprietarii cer 46,5 milioane de euro pe imobilul din zona Parcului Carol |
25 sept. 2013 |
Denunţarea clauzelor abuzive din contractele de credit, de la Ana la Caiafa. Guvernul discută astăzi amânarea termenului stabilit pentru octombrie |
25 sept. 2013 |
Niciun operator feroviar nu a participat la licitaţia organizată de CFR pentru închirierea a 15 secţii de cale ferată |
24 sept. 2013 |
Ramona Mănescu nu-i mai dă nicio şansă belgianului de la Tarom: „Mandatul lui Heinzmann se încheie pe 19 noiembrie“ |
24 sept. 2013 |
GFR: Vom continua să ne onorăm toate obligaţiile ce ne revin în urma procedurii de privatizare |
24 sept. 2013 |
Grapini: „Voi presa ca modificările la schema de minimis să fie discutate de Guvern săptămâna viitoare“. Care sunt modificările aduse programului |
24 sept. 2013 |
Deputaţii au votat astăzi reducerea, de la 11 la 9, a numărului de membri ai consiliului ASF |
24 sept. 2013 |
Cum a ajus Lukoil să gestioneze realizarea centrului de date cu informaţii secrete al ANRM, instituţia care administrează toate resursele naturale |
24 sept. 2013 |
Vasilescu, BNR: „La vârful multor bănci este o proastă judecată, dar banca centrală nu e minister, nu poate să spună băncilor să dea credit“ |
24 sept. 2013 |
România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană şi poziţia 42 în lume într-un top al averii financiare a populaţiei |
24 sept. 2013 |
GFR a notificat Consiliul Concurenţei cu privire la achiziţia CFR Marfă |
24 sept. 2013 |
Mănescu: „Dacă privatizarea CFR Marfă nu se finalizează la mijlocul lunii octombrie, procesul se reia“ |
23 sept. 2013 |
Preţul pâinii a scăzut cu 6%, la jumătate din reducerea TVA. Diferenţa ajunge în buzunarul producătorilor şi al retailerilor |
23 sept. 2013 |
VIDEO Mihai Tănăsescu, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii: „Mi s-a propus să fiu prim-ministru“ |
22 sept. 2013 |
Electromagnetica vrea să vândă în acest an becuri cu LED de 6 milioane de euro |
22 sept. 2013 |
Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele BEI, vorbeşte la Adevărul Live despre criza mondială, impactul asupra economiei româneşti şi şansele de relansare |
22 sept. 2013 |
Stop joc în oferta Nuclearelectrica: investitorii s-au îngrămădit să cumpere acţiunile companiei de stat, vânzarea s-a încheiat cu succes |
22 sept. 2013 |
Dusterul cucereşte încă un continent: modelul a început să fie vândut în Indonezia sub marca Renault |
22 sept. 2013 |
Managerii privaţi la stat cad la datorie unul câte unul |
22 sept. 2013 |
Gruia Stoica este aşteptat săptămâna viitoare la Zagreb să semneze contractul de privatizare a HZ Cargo, operatorul de transport feroviar de marfă din Croaţia |
22 sept. 2013 |
Furt cu „buletinul“ pe piaţa de capital. Cum au înşelat opt persoane instituţiile şi au furat acţiuni de 200.000 de euro deţinute de şefa misiunii ICF în România |
22 sept. 2013 |
Cererea slabă pentru B-Max în Europa trimite în şomaj tehnic 2.500 de angajaţi ai uzinei Ford Craiova |
19 sept. 2013 |
Ion Ţiriac vrea să-şi facă benzinării şi o platformă de comerţ online cu produse petroliere |
19 sept. 2013 |
FOTO Atelierele Griviţa a primit primele vagoane de metrou din cele 12 garnituri pe care le va asambla pentru Metrorex |
19 sept. 2013 |
Olteanu, viceguvernator BNR: „Nu există clauze abuzive acceptabile. Orice clauză abuzivă trebuie eliminată, iar cel păgubit trebuie despăgubit“ |
19 sept. 2013 |
Dragnea vrea ca asigurarea locuinţei să nu mai fie obligatorie pentru toţi: „Nu putem să obligăm o familie amărâtă, cu o casă de chirpici, să se mai şi asigure“ |
19 sept. 2013 |
Statul ar putea încasa 165 de milioane de euro din CASS pe chirii. Cu două condiţii: contractele să fie înregistrate la Fisc, iar sumele declarate să fie reale |
19 sept. 2013 |
Cum „muşcă“ evaziunea din economia ţării: România, campioană în Uniunea Europeană la pierderi din TVA necolectată raportate la PIB |
19 sept. 2013 |
Euroins poate emite din nou poliţe RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară a ridicat restricţia impusă la sfârşitul lunii august |
19 sept. 2013 |
Consiliul Concurenţei analizaează preluarea Chevron România de către Prista Oil |
19 sept. 2013 |
Moţiu, Ministerul Justiţiei: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu doreşte să judece procesele colective pe clauze abuzive“ |
19 sept. 2013 |
Beckers, Cosmote: „Este puţin nostim că ANCOM vrea să subvenţioneze Germania cu tarife de interconectare joase“ |
18 sept. 2013 |
Încă un manager privat răpus de sistemul de stat: Sorin Mîndruţescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al CFR |
18 sept. 2013 |
CASS pe veniturile din chirii: taxă pe blana ursului din pădure |
18 sept. 2013 |
Memorandumul dintre statul român şi Rompetrol a trecut din nou de Camera Deputaţilor |
18 sept. 2013 |
„Fătucile care au făcut copii pe bandă rulantă“ i-au adus lui Remus Borza o amendă de 10.000 de lei |
18 sept. 2013 |
Pirelli se pregăteşte să vândă divizia de cord metalic. Grupul italian are o astfel de fabrică şi în România, la Slatina |
18 sept. 2013 |
Boardul FMI va discuta noul acord cu România pe 27 septembrie. Care sunt angajamentele luate Guvern faţă de finanţatorul internaţional |
18 sept. 2013 |
Compania de asigurări Euroins, care nu are voie în prezent să emită poliţe RCA, îşi va majora capitalul pentru reluarea activităţii |
18 sept. 2013 |
Ofensiva mallurilor bucureştene cu o lună înainte de deschiderea Promenada Floreasca: extinderi şi noi chiriaşi |
17 sept. 2013 |
Piaţa auto românească a avut în august cea mai bună creştere din Europa |
17 sept. 2013 |
Inundaţiile de săptămâna trecută au distrus peste 6.836 de hectare cu culturi agricole în judeţul Galaţi |
17 sept. 2013 |
Cel mai bine vândut produs al magazinului de mobilier şi decoraţiuni IKEA din Bucureşti este hot-dogul: 8.400 de bucăţi pe zi |
17 sept. 2013 |
Ponta i-a invitat la Guvern şi pe şefii serviciilor de informaţii, pentru discuţii privind combaterea evaziunii fiscale |
17 sept. 2013 |
Ministerul Transporturilor a aprobat transformarea Aeroportului Tuzla în punct de trecere a frontierei. Mănescu: „Nu văd nicio problemă să avem încă un aeroport internaţional în zonă“ |
17 sept. 2013 |
ASF investighează tranzacţiile încheiate vineri şi luni cu acţiunile SIF Banat-Crişana la la preţuri cu mult peste cotaţiile din piaţă |
17 sept. 2013 |
Remus Borza: „Poate voi pleca de la Hidroelectrica la mai bine, poate voi fi numit ministru“ |
17 sept. 2013 |
MOL a investit 3 milioane de euro în trei noi benzinării din judeţele Cluj, Iaşi şi Argeş |
17 sept. 2013 |
Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în luna august a atins nivelul minim al acestui an |
17 sept. 2013 |
Piaţa asigurărilor a crescut cu 3,2% în primul semestru, la 4,3 miliarde de lei |
17 sept. 2013 |
Mega Image a ajuns la 250 de magazine, cea mai mare reţea de supermarketuri din România |
17 sept. 2013 |
Grampet, SNCF-Franţa şi RZD-Rusia au depus scrisori de intenţie pentru compania feroviară din Grecia |
16 sept. 2013 |
Premierul Victor Ponta: „Remus Borza va pleca de la Hidroelectrica“ |
16 sept. 2013 |
Românii care muncesc în străinătate au ajuns la fundul sacului: au trimis în ţară în primele şapte luni puţin peste 2 miliarde de euro |
16 sept. 2013 |
Remus Borza: „În spatele celor 500 de contracte Hidroelectrica pe care le-am denunţat erau oameni politici, baroni locali, oameni din servicii“ |
16 sept. 2013 |
Gălăţenii inundaţi nu şi-au asigurat casele: doar 12.000 de locuinţe din totalul celor 220.000 din judeţul Galaţi au fost asigurate prin poliţă obligatorie |
16 sept. 2013 |
Acţiunile Fondului Proprietatea au atins un nou maxim istoric |
16 sept. 2013 |
Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură: „Modificarea traseului la Autostrada Comarnic-Braşov nu implică nicio amânare a termenelor stabilite“ |
16 sept. 2013 |
Statul a împrumutat un miliard de lei pe o perioadă de un an, la un cost de 3,88% |
16 sept. 2013 |
Băncile străine şi-au redus expunerea pe România cu 3,3 miliarde de dolari în primul trimestru |
16 sept. 2013 |
Se caută investitor pentru producătorul de plumb Romplumb Baia-Mare |
16 sept. 2013 |
BNR s-a angajat faţă de FMI să nu reducă dobânda-cheie dacă inflaţia nu reintră în intervalul ţintit. Rata inflaţiei a fost în august de 3,67%, BNR ţinteşte 1,5-3,5% |
16 sept. 2013 |
Camera de Comerţ Româno-Americană: Autorităţile trebuie să facă eforturi susţinute pentru creşterea competitivităţii economice |
14 sept. 2013 |
FOTO A început numărătoarea inversă pentru Promenada Floreasca, primul mall din Bucureşti construit exclusiv în criză: 33 de zile până la inaugurare |
14 sept. 2013 |
SONDAJ Aproape trei sferturi dintre români consideră că decizia privind proiectul Roşia Montană trebuie luată în urma unei dezbateri parlamentare |
14 sept. 2013 |
Fitch a confirmat ratingul României la nivelul BBB-, recomandat pentru investiţii |
14 sept. 2013 |
SONDAJ Aproape două treimi dintre români susţin varianta eutanasierii câinilor fără stăpân |
14 sept. 2013 |
SONDAJ Guvernatorul Mugur Isărescu conduce topul încrederii populaţiei în persoane publice, urmat de premierul Victor Ponta şi de Klaus Iohannis |
14 sept. 2013 |
Fiscul din Turda încearcă de un an să vândă un palat ţigănesc evaluat la 400.000 de euro. Preţul de pornire la următoarea licitaţie s-a înjumătăţit |
13 sept. 2013 |
După ce Fenechiu l-a presat să accepte reducerea mandatului la şefia Tarom, Heinzmann îi cere noului ministru al Transporturilor să rezolve problema |
13 sept. 2013 |
Noul ministru al Transporturilor îl dă afară pe secretarul de stat Cristian Ghibu. Acesta a semnat la începutul lunii contractul de privatizare a CFR Marfă |
13 sept. 2013 |
România, ţara celor 5,4 milioane de pensionari. Aproape 15% din ei sunt invalizi. Pensia medie lunară a ajuns la 807 lei la jumătatea anului |
13 sept. 2013 |
Cine sunt cumpărătorii Aversa: Blue Daimond Estate, firmă fără niciun angajat şi pierderi, şi Autoplast, cu un angajat şi profit de 639 de lei |
13 sept. 2013 |
Ludovic Orban le cere premierului Ponta şi ministrului Şova să demisioneze după „toată tărăşenia“ cu Roşia Montană |
13 sept. 2013 |
Cele 20 de hipermarketuri Real vor deveni Auchan în mai puţin de un an |
13 sept. 2013 |
FOTO Romcab trimite peste graniţă cabluri electrice de peste 30 de milioane de euro. Cum arată fabrica de la Acăţari, o investiţie de 14 milioane de euro |
13 sept. 2013 |
Voinea dă asigurări că Guvernul nu va majora taxele şi contribuţiile pentru PFA şi drepturi de autor |
13 sept. 2013 |
Fondul Proprietatea va participa la majorarea de capital de la Nuclearelectrica dacă oferta publică va avea succes |
13 sept. 2013 |
Aviaţia asigură 78.000 de locuri de muncă în România şi are o contribuţie de un miliard de euro în PIB |
13 sept. 2013 |
Statul român a împrumutat 1,5 miliarde de euro de pe pieţele externe |
13 sept. 2013 |
Ce impozit forfetar vor plăti proprietarii de restaurante şi fast-fooduri în funcţie de oraşul şi zona în care acestea sunt amplasate. Taxa poate depăşi 5.000 de euro |
10 sept. 2013 |
Dacia ar putea deschide o nouă fabrică şi să dezvolte un model de clasă mică |
10 sept. 2013 |
FOTO Monetăria Canadiană lanseză şapte monede cu chipul lui Superman |
10 sept. 2013 |
BERD acordă Companiei de Apă Oltenia un împrumut de 57 de milioane de lei pentru cofinanţarea modernizării |
10 sept. 2013 |
Statul acordă 70.000 de euro tinerilor care îşi deschid o afacere în mediul rural |
10 sept. 2013 |
Companiile din industria aeronautică cer Guvernului comasarea într-o singură structură, care să fie ulterior privatizată |
10 sept. 2013 |
Acţiunile Gabriel Resources continuă căderea pe Bursa din Toronto. Au deschis în scădere cu 15%, după colapsul de 54% de ieri |
09 sept. 2013 |
Voinea: „Reducerea CAS cu 3 puncte ar avea un impact negativ asupra bugetului de circa 3 miliarde de lei“ |
09 sept. 2013 |
Discountul de 8% a generat o cerere uriaşă pentru acţiunile Nuclearelectrica în prima zi de listare |
08 sept. 2013 |
FOTO Statul elen scoate la vânzare pe Internet o casă bântuită din Atena |
08 sept. 2013 |
Londra pregăteşte o privatizare istorică: compania naţională de poştă Royal Mail, evaluată la 3,5 miliarde de euro |
08 sept. 2013 |
Tranzacţie-surpriză pe piaţa media: grupul Ringier discută cu Intact preluarea ziarului de sport „Gazeta Sporturilor“ |
08 sept. 2013 |
FOTO Un director al Goldman Sachs şi-a cumpărat cu 14 milioane de dolari o vilă construită la 1909 într-una dintre cele mai exclusiviste zone ale New Yorkului |
08 sept. 2013 |
FOTO Tensiunile din Siria împing preţul petrolului la maximul ultimilor doi ani |
08 sept. 2013 |
FOTO Primele imagini cu interiorul noului Duster. Modelul va fi prezentat peste două zile în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt |
08 sept. 2013 |
FOTO Directorul general al Yahoo şi-a cumpărat cu 35 de milioane de dolari o vilă în San Francisco, pe „aleea miliardarilor“ |
08 sept. 2013 |
Noul Oltchim, curăţat de datorii, gata până în octombrie. Cine sunt investitorii interesaţi de combinatul de la Râmnicu Vâlcea |
08 sept. 2013 |
De la aproape 150 de milioane de pasageri în 1998, CFR Călători a ajuns să transporte doar 50 de milioane de persoane pe an |
05 sept. 2013 |
Statul român vrea să împrumute în acest an cel puţin un miliard de euro de pe pieţele externe |
05 sept. 2013 |
După scandalul „de minimis“, programul de finanţare nerambursabilă a IMM-urilor trece de la Finanţe la agenţiile de dezvoltare regională |
05 sept. 2013 |
Cea mai mare despăgubire plătită de Omniasig în primul semestru pentru o poliţă RCA a fost de 2,2 milioane de lei |
05 sept. 2013 |
Oficial al Ambasadei SUA: „Infrastructura şi birocraţia, problemele investitorilor americani în România“ |
05 sept. 2013 |
SIF-urile vor să formeze un consorţiu pentru a investi la Oltchim după privatizare |
05 sept. 2013 |
Cursul de schimb a atins nivelul maxim al ultimilor 10 săptămâni: 4,4653 lei/euro |
05 sept. 2013 |
INFOGRAFIE România, corigenta lumii. Politicienii corupţi şi drumurile proaste ne-au aruncat în coada clasamentului global al competitivităţii |
04 sept. 2013 |
Institutul de Statistică explică avansul economic de 0,5% în trimestrul al doilea: creşteri în agricultură, industrie, export şi consum al administraţiei publice |
04 sept. 2013 |
FOTO Italienii de la Astaldi vor prelua lucrările începute de Nelu Iordache la pasajul Mihai Bravu-Splaiul Unirii |
04 sept. 2013 |
Ponta: „75-80% dintre producători au redus cu 15% preţul pâinii, dar zece l-au majorat“ |
04 sept. 2013 |
Industria şi agricultura au ţinut economia pe plus în primul semestru. Producţia merge însă la export, nu în consum intern |
04 sept. 2013 |
Zaharescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, numit membru în Consiliul de Administraţie al E.On Gaz Distribuţie |
03 sept. 2013 |
Firma Autovit scoate la vânzare un imobil de locuinţe de lux din Bucureşti cu cel puţin 12 milioane de euro |
03 sept. 2013 |
Pierderile CFR Călători au scăzut cu 30% în primul semestru din 2013, la 31,6 milioane de euro |
03 sept. 2013 |
Peste 10.000 de produse fabricate în oraşul chinez Yi Wu sunt expuse pentru trei zile în centrul comercial Dragonul Roşu |
03 sept. 2013 |
Statul român are de recuperat 3,26 milioane de euro dintr-un litigiu privind lucrări din fonduri europene |
03 sept. 2013 |
Investiţiile în economie au scăzut în primul semestru cu 2,3%. Creşteri s-au înregistrat doar în industrie şi comerţ |
03 sept. 2013 |
Zaremba se întoarce: PCC SE se aliază cu fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital pentru privatizarea Oltchim |
03 sept. 2013 |
Românii au finalizat în fiecare zi construcţia a câte 92 de locuinţe în primul semestru. Cei de la sate construiesc mai mult decât cei de la oraş |
03 sept. 2013 |
Rata inflaţiei în industrie a fost de 1,6% în luna iulie |
03 sept. 2013 |
Veşti bune pentru studenţi: chiriile apartamentelor din Bucureşti s-au redus în august cu până la 4% |
02 sept. 2013 |
Ramona Mănescu nu va semna contractul de privatizare a CFR Marfă. Acesta va fi parafat de un secretar de stat. Reprezentanţii GFR sunt la minister |
02 sept. 2013 |
Contractul de privatizare a CFR Marfă a fost semnat. Gruia Stoica mai are la dispoziţie 45 de zile să plătească cele 202 milioane de euro |
02 sept. 2013 |
BERD pregăteşte un împrumut de 65 de milioane de euro pentru Draexlmaier, destinat şi investiţiilor în România |
02 sept. 2013 |
După crahul Oltchim Râmnicu Vâlcea şi al Uzinei de Produse Sodice Ocna Mureş, sarea românească ia drumul străinătăţii |
02 sept. 2013 |
Taxa pe care trebuie să o plătească vehiculele care tranzitează România creşte de cinci ori, la 1.000 de euro pe cursă |
02 sept. 2013 |
FOTO REPORTAJ Aninoasa, un oraş în insolvenţă care ilustrează prăpastia dintre visul european şi realitate |
02 sept. 2013 |
GFR mai trece astăzi un hop în privatizarea CFR Marfă. Ce paşi mai are de parcurs Gruia Stoica |
02 sept. 2013 |
Ramona Mănescu a semnat cu mâna altcuiva contractul de privatizare a CFR Marfă |