Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După scandalul „de minimis“, programul se modifică semnificativ: ajutorul scade la 100.000 de euro, contribuţie de 10% a beneficiarului, departajare prin punctaj

Publicat in Adevarul, vineri 27 septembrie 2013 ·

Schema de minimis privind finanţarea nerambursabilă acordat întreprinderilor mici şi mijlocii va fi modificată, în urma eşecului din urmă cu o lună, astfel că sprijinul va fi redus de la 200.000 de euro la 100.000 de euro, beneficiarul va avea o contribuţie de 10% pe proiect, iar aprobarea dosarelor nu se va mai face pe principiul primul venit-primul servit, ci va exista o departajare în funcţie de punctaj.

Toate aceste modificări sunt incluse într-un proiect ce urmează să fie supus dezbaterii publice în perioada următoare.

Una dintre principalele modificări ale schemei este aceea că statul nu va mai acoperi în totalitate costurile proiectului, iar beneficiarul va trebui să aducă un aport financiar de 10%. „Beneficiarii vor trebui să vină cu o contribuţie de 10%“, a declarat astăzi Cosmin Trif, consilier al ministrului delegate pentru IMM-uri, potrivit avocatnet.ro.

Bugetul programului va rămâne neschimbat, respective 125 de milioane de euro, însă sprijinul acordat micilor firme va fi redus de la 200.000 de euro la 100.000 de euro.

Înscrierea în program se va face tot online, însă sesiunea de depunere a proiectelor va fi deschisă timp de 10 zile, urmând ca ulterior să aibă loc evaluarea proiectelor, iar departajarea se va face în funcţie de punctaj. Punctajul maxim este de 100 de puncte, iar pentru ca un proiect sa fie acceptat trebuie să obţină minimum 60 de puncte. Pentru realizarea punctajului, evaluatorii vor lua în calcul mai multe criteria, printer care domaniul de activitate, categoria de IMM, mediul urban sau rural sau numărul de locuri de muncă nou create.

„Dacă în urma evaluării primii zece înscrişi nu sunt eligibili, atunci vor fi luaţi următorii din listă“, a explicat Cosmin Trif, potrivit avocatnet.ro.

De asemena, firmele care sunt declarate eligibile nu vor mai trimite documenta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost reţinut

Mediafax acum 21 minute
Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Stănculescu Cătălin-Liviu, a fost reţinut. Stănculescu e acuzat că ar fi primit 13.000 de euro mită de la un administrator de firmă.

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 40 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 35 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 49 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 29 minute
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Comercianţii de carburanţi din Ungaria au primit termen două săptămâni pentru a reduce preţurile la nivelul mediei regionale

News.ro acum o ora
Guvernul ungar a acordat membrilorcomercianţilor de carburanţi două săptămâni pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile la carburanţi la nivelul mediei regionale, informat joi Ministerul Economiei, de la Budapesta, conform MTI Ministrul a inf

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°