Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul ar putea încasa 165 de milioane de euro din CASS pe chirii. Cu două condiţii: contractele să fie înregistrate la Fisc, iar sumele declarate să fie reale

Publicat in Adevarul, joi 19 septembrie 2013 ·

Statul ar putea încasa anual din impunerea de contribuţii de asigurări de sănătate (CASS) pe veniturile din chirii aproximativ 165 de milioane de euro. Asta, însă, în anumite condiţii: toate contractele de închiriere să fie înregistrate la Administraţia Fiscală, iar sumele încasate declarate să fie reale, şi nu mai mici.

Guvernul vrea ca începând cu 2014 persoanele care obţin venituri din chirii să plătească contribuţii de asigurări de sănătate (5,5% din venituri), în limita a cinci salarii brute, respectiv cel mult 611 lei pe lună în acest an.

„Dacă toate contractele de închiriere ar fi declarate la Administraţia Fiscală, statul ar putea încasa prin introducerea CAS-ului pentru proprietari sume substanţiale având în vedere că doar în Capitală sunt închiriate circa 80.000 de locuinţe“, a declarat Alina Petrescu, marketing manager imobiliare.net.

Consultanţii imobiliari au declarat, pentru „Adevărul“, că Guvernul ar fi trebuit să încurajeze proprietarii de imobile să-şi înregistreze contractele la Fisc, să stabilească o grilă, o bază de impozitare, exact ca în cazul vânzărilor, şi abia apoi să aplice CASS pe veniturile din chirii. Contribuţii de asigurări pe veniturile din chirii sunt percepute şi în alte state din UE, însă acolo nu există închirieri la negru. La noi, mai mult de jumătate din contacte nu sunt fiscalizate, susţin specialiştii.

Potrivit unei analize realizate de imobiliare.net pe bază tuturor ofertelor imobiliare publicate în presă şi pe internet, din 800.000 de unităţi locative din Bucureşti, conform Recensământului întocmit de Institutul Naţional de Statistică în 2011, aproximativ 10% sunt închiriate.

Luând în calcul o chirie medie lunară de 300 de euro pentru o locuinţă, am putea spune că proprietarii din Bucureşti încasează aproximativ 300 de milioane de euro într-un an. Dacă de anul viitor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 44 minute
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 15 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 14 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 29 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°