Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luminiţa Turcu, News.ro

Recomanda:
1964 articole publicate pe News.ro 309 in ian. 2019
Data Articol
30 ian. 2019 AC Milan, în semifinalele Cupei Italiei după 2-0 cu Napoli; Golurile au fost marcate de Piatek
30 ian. 2019 Guingamp, calificată pentru prima oară în finala Cupei Ligii Franţei, după ce a trecut la lovituri de departajare de AS Monaco
30 ian. 2019 Rodrigo a marcat de trei ori şi a trimis Valencia în semifinalele Cupei Spaniei
30 ian. 2019 Numele lui Emiliano Sala, trecut de Cardiff City pe foaia de joc la meciul cu Arsenal
30 ian. 2019 Iranienii au aspiraţii mari: Vor selecţioner pe Zinedine Zidane sau Jose Mourinho
30 ian. 2019 Sol Bamba spune că jucătorii de la Cardiff City se tem să mai meargă cu avionul
30 ian. 2019 Deşi negocia cu Arsenal, Miguel Almiron va merge la Newcastle
30 ian. 2019 Irina Begu, eliminată în turul doi la Thailand Open
30 ian. 2019 Halep, Buzărnescu, Begu, Bogdan şi Niculescu, în echipa României pentru întâlnirea cu Cehia din Cupa Federaţiei
30 ian. 2019 Echipa Under 19 a României, două meciuri amicale cu Grecia
30 ian. 2019 Neymar va fi indisponibil zece săptămâni, anunţă PSG
30 ian. 2019 Cristian Melinte revine la UTA Arad
30 ian. 2019 Rafael Nadal se însoară în octombrie cu Mery Perelló
29 ian. 2019 Nicolae Stanciu va juca la Al-Ahli
29 ian. 2019 Genoa, cu Ionuţ Andrei Radu integralist, a învins Empoli, scor 3-1, în Serie A
29 ian. 2019 Sinisa Mihajlovici este noul antrenor al echipei Bologna
29 ian. 2019 Benatia (Juventus) la Al Duhail pentru 10 milioane de euro
29 ian. 2019 Petiţie la FIFA pentru eliberarea jucătorului Hakeem al-Araibi, deţinut în Thailanda şi care riscă extrădarea în Bahrain
29 ian. 2019 Un tehnician din a treia ligă italiană, suspendat cinci luni după ce l-a lovit cu capul în gură pe un antrenor advers - VIDEO-
29 ian. 2019 Irina Begu şi Monica Niculescu, calificate în sferturi la dublu Thailand Open
29 ian. 2019 Meciul FCSB - Universitatea Craiova, din etapa a 25-a a Ligii I, se va disputa la 24 februarie
29 ian. 2019 FC Voluntari a achiziţionat un internaţional kosovar
29 ian. 2019 Simona Halep va participa la Sports Festival, la Cluj, alături de Marius Copil, Flavia Pennetta şi Fabio Fognini
29 ian. 2019 Leandro Paredes a semnat cu PSG pentru 47 de milioane de euro
29 ian. 2019 Preparatorul fizic de la Atletico Madrid, reţinut luni seară pentru violenţă domestică
29 ian. 2019 Simona Halep va participa la Sports Festival, la Cluj, alături de Marius Copil, Flavia Pennetta şi Fabio Fognini
28 ian. 2019 Bonucci (Juventus) a suferit o entorsă la glezna dreaptă şi va fi indisponibil o lună
28 ian. 2019 Tătăruşanu, accidentat la spate, incert pentru meciurile echipei FC Nantes din această săptămână
28 ian. 2019 Un tribunal din Zagreb a respins acuzaţiile de mărturie mincinoasă în cazul lui Dejan Lovren
28 ian. 2019 Monica Niculescu, în optimi la Thailand Open, după ce a eliminat-o pe Su-Wei Hsieh, locul 31 WTA
28 ian. 2019 Roy Keane, antrenor secund la Nottingham Forest, unde joacă şi Pantilimon
28 ian. 2019 Alvaro Morata, împrumutat de Chelsea la Atletico Madrid
28 ian. 2019 Japonia a învins Iran, scor 3-0, şi s-a calificat în finala Cupei Asiei pe Naţiuni pentru a cincea oară
28 ian. 2019 FRF are Cod de Etică: Se stabileşte un plafon maxim de 250 de euro pentru orice cadou pe care îl poate primi un oficial
28 ian. 2019 Primă de 200.000 de euro pentru naţionala Under-21 calificată la Campionatul European
28 ian. 2019 Stanciu a părăsit cantonamentul echipei Sparta Praga din Spania pentru un transfer la o echipă arabă
28 ian. 2019 Antrenorul echipei Cardiff a vrut să demisioneze şi spune că a avut o "săptămână traumatizantă" după dispariţia lui Sala
28 ian. 2019 Carlos Queiroz părăseşte postul de selecţioner al naţionalei Iranului
28 ian. 2019 Neymar ar putea fi indisponibil până la finalul lunii martie
26 ian. 2019 OSC Lille a învins Olympique Marseille în deplasare, scor 2-1, într-un meci întrerupt 38 de minute din cauza incidentelor
26 ian. 2019 Mircea Axente a semnat cu Universitatea Cluj
26 ian. 2019 Italianul Lorenzo Musetti a câştigat turneul Australian Open la juniori
26 ian. 2019 Peste 100.000 de euro s-au strâns într-o colectă online pentru reluarea căutărilor lui Emiliano Sala
26 ian. 2019 Juventus a ajuns la un acord cu Lazio pentru Martin Caceres
26 ian. 2019 Demis de la AS Monaco, Thierry Henry a primit o ofertă de a fi antrenor secund la o echipă de amatori din Franţa
26 ian. 2019 Peste 100.000 de euro s-au strâns într-o colectă online pentru reluarea căutărilor lui Emiliano Sala
26 ian. 2019 Naomi Osaka a câştigat Australian Open după ce a învins-o pe Petra Kvitova; Japoneza va fi noul număr 1 mondial
26 ian. 2019 Laura-Ioana Andrei a câştigat turneul de la Stuttgart
26 ian. 2019 Petra Kvitova: Nu îmi vine să cred că am jucat o finală de Grand Slam din nou
26 ian. 2019 Căutările pentru găsirea avionului care îl transporta pe Emiliano Sala au fost reluate
26 ian. 2019 Programul etapei a XXIII-a a Ligii I
26 ian. 2019 Javier Fernandez, campion european a şaptea oară la patinaj artistic
25 ian. 2019 Laura-Ioana Andrei, calificată şi în finala de dublu la Stuttgart
25 ian. 2019 Sven-Goran Eriksson nu mai este selecţioner al naţionalei statului Filipine
25 ian. 2019 CFR Cluj, victorie cu AS Trencin, scor 4-2, în ultimul amical din stagiul din Turcia
25 ian. 2019 Un fond de investiţii de la Hong Kong a achiziţionat 31.05 la sută din acţiunile clubului Inter Milano
25 ian. 2019 Universitatea Craiova a remizat cu Ferencvaros, scor 1-1, şi în al doilea meci din Antalya
25 ian. 2019 Julia Sauter, locul 14 la CE de patinaj artistic; Sofia Samodurova este noua campioană europeană
25 ian. 2019 Autorităţile argentiniene cer britanicilor şi francezilor să continue căutările avionului în care se afla Emiliano Sala
25 ian. 2019 Leonardo Jardim revine la AS Monaco (oficial)
25 ian. 2019 Remiză între echipele lui Boloni şi Răzvan Marian în campionatul Belgiei
25 ian. 2019 Manchester United a învins Arsenal, scor 3-1, şi s-a calificat în optimile Cupei Angliei; Al optulea succes consecutiv pentru Solskjaer
25 ian. 2019 La câteva ore după ce a anunţat că Robert Glinţă s-a calificat la JO, Potec a revenit şi spune că FINA ia în calcul baremul doar de la 1 martie
23 ian. 2019 România, în grupa C la Campionatul European de volei feminin alături de Ungaria, Olanda, Croaţia, Azerbaidjan şi Estonia
23 ian. 2019 David Beckham, acţionar la clubul de ligă a cincea Salford City
23 ian. 2019 Julia Sauter, locul 14 în proba feminină la programul scurt de la Campionatul European de patinaj artistic
23 ian. 2019 FC Petrolul l-a achiziţionat pe Cristian Nicuşor Puşcaş
23 ian. 2019 Dinamo încheie cu un eşec cantonamentul din Turcia, scor 0-2 cu Dinamo Moscova
23 ian. 2019 Mario Balotelli a semnat cu Olympique Marseille
23 ian. 2019 Linas Klimavicius şi Damien Dussaut au semnat cu Dinamo
23 ian. 2019 Remiză pentru FCSB în cantonamentul din Spania, scor 1-1, cu Dinamo Kiev
23 ian. 2019 Căutările avionului dispărut deasupra Canalului Mânecii, suspendate miercuri; Joi se va lua o decizie privind reluarea căutărilor
23 ian. 2019 Frenkie de Jong va juca la FC Barcelona din vară
23 ian. 2019 Antrenamentul echipei FC Nantes de joi va fi deschis publicului
23 ian. 2019 Higuain a fost împrumutat la Chelsea pentru şase luni
23 ian. 2019 AC Milan l-a achiziţionat pe Krzysztof Piatek pentru 35 de milioane de euro
22 ian. 2019 Cristiano Ronaldo revine la Madrid, dar pentru procesul în care este judecat de evaziune fiscală
22 ian. 2019 Stefanos Tsitsipas s-a calificat în semifinale la Australian Open; Grecul este pentru prima oară într-o semifinală de Grand Slam
22 ian. 2019 Juan Antonio Pizzi nu mai este selecţioner al Arabiei Saudite
22 ian. 2019 Florin Jianu, în sferturi la dublu juniori la Australian Open
22 ian. 2019 Danielle Collins, în semifinale la AusOpen; Americanca este pentru prima oară în semifinale la un Grand Slam
22 ian. 2019 FC Viitorul i-a reziliat contractul lui Mihai Voduţ
22 ian. 2019 Nicholas David Ionel, eliminat în optimi la dublu juniori la Australian Open
22 ian. 2019 Avionul privat în care se afla fotbalistul Emiliano Sala a fost dat dispărut; Căutările au început în zona Alderney
22 ian. 2019 Petra Kvitova în semifinale la Australian Open; Simona Halep pierde locul I în clasamentul WTA ce va fi publicat luni
22 ian. 2019 Cristiano Ronaldo a sosit la Madrid pentru procesul de evaziune fiscală: El a venit însoţit de iubita lui, Georgina Rodriguez
22 ian. 2019 Petra Kvitova în semifinale la Australian Open; Simona Halep pierde locul I în clasamentul WTA ce va fi publicat luni
22 ian. 2019 Preşedintele Cardiff City: Suntem foarte îngrijoraţi pentru Emiliano Sala
22 ian. 2019 Cristiano Ronaldo, condamnat la 23 de luni de închisoare şi amendat cu 18,8 milioane de euro pentru fraudă fiscală; El nu va fi încarcerat
22 ian. 2019 FC Nantes, meci amânat în Cupa Franţei după dispariţia avionului în care se afla Emiliano Sala
22 ian. 2019 Rafael Nadal s-a calificat în semifinale la Australian Open
22 ian. 2019 Bellerin (Arsenal) nu va mai juca în acest sezon
21 ian. 2019 Vremea perturbă programul echipelor româneşti din Antalya: Şi FC Botoşani şi Poli Iaşi şi-au anulat meciuri amicale luni
21 ian. 2019 Novak Djokovici şi Kei Nishikori, adversari în sferturi la Australian Open
21 ian. 2019 Genoa, cu portarul Ionuţ Radu integralist, învinsă de AC Milan, scor 2-0, în Serie A
21 ian. 2019 Gaz Metan Mediaş, victorie cu Daejeon Citizen, scor 3-1, în cantonamentul din Turcia
21 ian. 2019 Fostul internaţional englez Glen Johnson se retrage din activitate
21 ian. 2019 FC Dinamo anunţă transferul lui Gomelt la Crotone
21 ian. 2019 Ashley Cole a semnat cu Derby County; El va fi antrenat de Frank Lampard, fostul său coechipier de la Chelsea
21 ian. 2019 Kevin Prince Boateng anunţă că va merge la FC Barcelona
21 ian. 2019 Juventus Torino, victorie cu echipa Chievo Verona, scor 3-0, în Serie A
21 ian. 2019 Kevin-Prince Boateng la FC Barcelona (oficial)
20 ian. 2019 Australian Open: Bara şi Niculescu, eliminate la dublu feminin; Begu şi Tecău, învinşi la dubu mixt
20 ian. 2019 Simona Halep - Serena Williams, luni, de la ora 10.00, în optimi la Australian Open
20 ian. 2019 Kerber, eliminare şoc în optimi la Australian Open; Germana a fost învinsă în 56 de minute de americanca Danielle Collins
20 ian. 2019 Inter Milano şi Sassuolo, remiză, scor 0-0, în Serie A
20 ian. 2019 Valencia, victorie cu Celta Vigo, scor 2-1, în LaLiga
20 ian. 2019 Mihaela Buzărnescu şi Oliver Marach au abandonat în meciul din runda inaugurală de la dublu mixt la Australian Open
20 ian. 2019 Manny Pacquiao şi-a păstrat titlul WBA la categoria semimijlocie
20 ian. 2019 Nadal, în sferturi la Australian Open, după o victorie în trei seturi cu Berdych; Dimitrov, eliminat de Tiafoe
20 ian. 2019 Chelsea, pregătită să ofere 100 de milioane de lire sterline pentru Philippe Coutinho
20 ian. 2019 Paul Scholes va fi manager la Oldham Athletic
20 ian. 2019 Marin Cilici, finalistul de anul trecut, eliminat în optimi la Australian Open
20 ian. 2019 Ioan Hora va juca la FCSB
20 ian. 2019 Marin Cilici, finalistul de anul trecut, eliminat în optimi la Australian Open
20 ian. 2019 Roger Federer, eliminat de Stefanos Tsitsipas în optimi la Australian Open
18 ian. 2019 Elina Svitolina a anunţat că formează un cuplu cu Gael Monfils
17 ian. 2019 Naţionala feminină a României, învinsă de Coreea de Sud, scor 3-0, la Turneul celor 4 Naţiuni din China
17 ian. 2019 Ucigaşii patinatorului Denis Ten, condamnaţi la 18 ani de închisoare
17 ian. 2019 Elina Svitolina a anunţat că formează un cuplu cu Gael Monfils
17 ian. 2019 Simona Halep, nominalizată la premiul Laureus pentru cea mai bună sportivă a anului 2018
17 ian. 2019 Doi hocheişti, un rus şi un ceh, au primit cetăţenia română
17 ian. 2019 Garbine Muguruza, în turul trei la AusOpen, după un meci de aproape trei ore
17 ian. 2019 Poli Iaşi a achiziţionat un portar format la academia Barcelonei
17 ian. 2019 FCSB, remiză cu FC Lucerna, scor 0-0, în stagiul de pregătire din Spania
17 ian. 2019 Nasser al-Attiyah a câştigat Raliul Dakar pentru a treia oară
17 ian. 2019 Nasser al-Attiyah a câştigat Raliul Dakar pentru a treia oară
17 ian. 2019 Rivaldo, consilier tehnic la o echipă din a treia ligă marocană
17 ian. 2019 Astra i-a achiziţionat pe Constantin Dima şi Romario Pires
17 ian. 2019 Andy Robertson şi-a prelungit contractul cu Liverpool
17 ian. 2019 FC Viitorul a pierdut al doilea amical al zilei de la Belek, scor 0-5, cu Aalen
17 ian. 2019 Betis Sevilla şi Espanol Barcelona, calificate în sferturile de finală ale Cupei Spaniei
16 ian. 2019 Ernesto Valverde rămâne antrenor la FC Barcelona şi în sezonul viitor
16 ian. 2019 Irina Begu şi Horia Tecău fac pereche la dublu mixt, la AusOpen; Şi Mihaela Buzărnescu va evolua la dublu mixt
16 ian. 2019 Maria Şarapova, în turul trei la Australian Open, unde o va întâlni pe Caroline Wozniacki
16 ian. 2019 FC Hermannstadt, victorie în primul meci amical din Antalya
16 ian. 2019 Dinamo, al doilea eşec în stagiul din Turcia, scor 0-3, cu FC Sion
16 ian. 2019 CFR Cluj, remiză cu Vorskla Poltava, în meci de pregătire
16 ian. 2019 Echipele româneşti în meciuri de pregătire: Sepsi, victorie cu Aktobe, Dunărea Călăraşi, remiză cu Diosgyori
16 ian. 2019 Echipele româneşti în meciuri de pregătire: Sepsi, victorie cu Aktobe, Dunărea Călăraşi, remiză cu Diosgyori
16 ian. 2019 Urko Vera şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj
16 ian. 2019 Juventus Torino a câştigat Supercupa Italiei, după 1-0 cu AC Milan; Cristiano Ronaldo a marcat golul victoriei
16 ian. 2019 FC Nantes, cu portarul Ciprian Tătăruşanu integralist, înfrângere cu Nîmes, scor 1-0, în Ligue 1
16 ian. 2019 Atletico Madrid, remiză cu Girona, scor 3-3, dar eliminată în optimile Cupei Spaniei
15 ian. 2019 Petr Cech se retrage din activitate la finalul sezonului
15 ian. 2019 Martin O'Neill este noul manager la Nottingham Forest, echipă la care evoluează şi Costel Pantilimon
15 ian. 2019 Irina Begu va evolua, miercuri, cu Petra Kvitova, în turul doi la Australian Open
15 ian. 2019 Rivaldinho va juca la FC Viitorul
15 ian. 2019 Turcia cere mandat de arestare internaţional pe numele lui Enes Kanter
15 ian. 2019 Jose Mourinho, analist pentru beIN Sports pentru 60.000 de lire sterline pe meci
15 ian. 2019 Gaz Metan Mediaş, remiză cu Ferencvaros, scor 0-0, în cantonamentul din Turcia
15 ian. 2019 Astra Giurgiu a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul cu Young Boys Berna, din stagiul din Antalya
15 ian. 2019 Harry Kane, accidentat la meciul cu Manchester United, va reveni la începutul lunii martie
15 ian. 2019 FC Botoşani a câştigat, scor 3-1, meciul amical cu Ludogoreţ Razgrad
15 ian. 2019 Adrian Stoian a semnat cu FCSB
15 ian. 2019 Ryan Babel va juca la Fulham
14 ian. 2019 Petra Kvitova, în turul doi la Australian Open, unde va juca împotriva Irinei Begu
14 ian. 2019 El Clasico dintre Real Madrid şi FC Barcelona se va disputa la 2 martie
14 ian. 2019 Neymar are o nouă iubită; Leticia Bufoni este vicecampioană mondială la Skate Street
14 ian. 2019 Cosmin Contra a fost prezent, luni, la antrenamentul echipei CFR Cluj din Antalya
14 ian. 2019 Italianul Russo a fost transferat de FC Voluntari
14 ian. 2019 FR Rugby: Marius Tincu, antrenor interimar al naţionalei României, Lynn Howells - consultant tehnic din partea World Rugby
14 ian. 2019 Borussia Dortmund l-a achiziţionat pe internaţionalul argentinian de tineret Leonardo Balerdi
14 ian. 2019 FC Viitorul a învins Ferencvaros, scor 2-1, în primul meci amical din Antalya
14 ian. 2019 César Luis Menotti, director tehnic naţional în Argentina
14 ian. 2019 Atalanta, în sferturile Cupei Italiei după 2-0 cu echipa Cagliari
14 ian. 2019 Becali anunţă şi venirea lui Fortes la FCSB
14 ian. 2019 Emanuel Gyenes, locul 51 în etapa a şaptea la Raliul Dakar
14 ian. 2019 AS Roma a învins Virtus Entella, scor 4-0, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Italiei
14 ian. 2019 Manchester City, victorie cu Wolverhampton, scor 3-0, în Premier League
12 ian. 2019 Sofia Kenin a câştigat turneul de la Hobart şi a obţinut primul titlu WTA din carieră
12 ian. 2019 Canada: Trei persoane au murit şi alte 23 au fost rănite într-un accident de autobuz la Ottawa
12 ian. 2019 Halep: Mi-am asumat un risc stând acasă puţin mai mult. Acum trebuie să las capul în pământ şi să muncesc
12 ian. 2019 Siria anunţă că Israelul a lansat rachete în zona Damascului, un depozit din incinta aeroportului a fost lovit
12 ian. 2019 FC Viitorul l-a transferat pe jucătorul olandez Bas Kuipers
12 ian. 2019 "Shutdown-ul" care afectează o parte a administraţiei federale a devenit cel mai lung din istoria SUA
12 ian. 2019 Tennys Sandgren a câştigat turneul de la Auckland şi a obţinut primul său titlu ATP
12 ian. 2019 "Shutdown-ul" care afectează o parte a administraţiei federale a devenit cel mai lung din istoria SUA
12 ian. 2019 Petra Kvitova a învins-o pe Ashleigh Barty şi a câştigat turneul de la Sydney
12 ian. 2019 FC Barcelona anunţă transferul lui Munir la FC Sevilla
12 ian. 2019 Explozie puternică la o brutărie din Paris; cel puţin 20 de persoane au fost rănite
12 ian. 2019 Becali: Camora mi-a fost propus, dar nu mă interesează
12 ian. 2019 Simona Halep va evolua în primul tur la Australian Open cu estona Kaia Kanepi, marţi, la ora 10.00
12 ian. 2019 La 52 de ani, Kazuyoshi Miura şi-a prelungit contractul cu Yokohama FC
12 ian. 2019 Noul rege al Malaysiei va fi sultanul Tengku Abdullah Shah, preşedinte al federaţiei asiatice de hochei
12 ian. 2019 Campanie în Cehia contra lui Andrej Babis: "Mi-e ruşine cu premierul meu"
12 ian. 2019 Simona Halep şi alte jucătoare din circuitul WTA îl omagiază pe Andy Murray - VIDEO
12 ian. 2019 UPDATE - Explozie puternică la o brutărie din Paris; cel puţin 20 de persoane au fost rănite
12 ian. 2019 FC Voluntari, cinci meciuri amicale în stagiul din Antalya
12 ian. 2019 Explozia de la Paris: Patru persoane au murit, alte 30 sunt rănite
12 ian. 2019 Explozia de la Paris: Patru persoane au murit, alte 30 sunt rănite
12 ian. 2019 Alex de Minaur a câştigat la Sydney primul său titlu ATP din carieră
11 ian. 2019 FC Voluntari s-a despărţit de 9 jucători
11 ian. 2019 Mijlocaşul belgian Reda Jaadi a semnat cu Dinamo
11 ian. 2019 Petra Kvitova s-a calificat în finala turneului de la Sydney
11 ian. 2019 Trei campioni mondiali francezi şi Luka Modrici, în echipa anului anunţată de UEFA
11 ian. 2019 Djokovici, şocat după ce Andy Murray a anunţat că Australian Open ar putea fi ultimul său turneu
11 ian. 2019 Budescu, două goluri în victoria echipei lui Şumudică, Al Shabab, scor 4-1, cu Al Feiha, în Arabia Saudită - VIDEO
11 ian. 2019 Tatăl lui Neymar despre faptul că fiul său ar vrea să revină la Barca: Fake News!
11 ian. 2019 Internaţionalul Under-21 Mihai Alexandru Dobre a fost împrumutat la Yeovil Town Football Club
11 ian. 2019 Tatăl lui Neymar despre faptul că fiul său ar vrea să revină la Barca: Fake News!
11 ian. 2019 Carlos Fortes se desparte de Gaz Metan Mediaş
11 ian. 2019 Astra Giurgiu, victorie în primul meci amical din 2019, scor 2-0, cu Gaziantep
11 ian. 2019 Gyenes, locul 45 în etapa a cincea la Raliul Dakar
10 ian. 2019 Gyenes, locul 51 în etapa a treia la Raliul Dakar
09 ian. 2019 Cristian Ganea a fost împrumutat la Numancia
09 ian. 2019 Sloane Stephens, eliminată în turul doi la Sydney
09 ian. 2019 Poli Iaşi se desparte de şase jucători
09 ian. 2019 Sloane Stephens, eliminată în turul doi la Sydney
09 ian. 2019 Perioada transferurilor de iarnă în Liga I va fi între 29 ianuarie şi 25 februarie
09 ian. 2019 La 6 zile după ce a fost demis de la Benfica, Rui Vitoria a preluat echipa Al-Nasr
09 ian. 2019 Bălaşa şi Roman, suspendaţi câte un joc după meciul cu CFR Cluj
09 ian. 2019 Cristian Tănase a semnat cu echipa turcă Girensunspor
09 ian. 2019 Incidente la manifestaţiile de aniversare ale clubului Lazio: Opt poliţişti au fost răniţi
09 ian. 2019 Carlos Queiroz va prelua naţionala Columbiei, anunţă presa de la Bogota
09 ian. 2019 Autorul atentatului asupra autocarului echipei Borussia Dortmund, condamnat la 14 ani de închisoare, renunţă la apel
09 ian. 2019 Mardy Fish, căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a SUA
09 ian. 2019 Gyenes, locul 51 în etapa a treia la Raliul Dakar
09 ian. 2019 Manchester City, victorie cu 9-0 în turul semifinalelor Cupei Ligii Angliei cu Burton Albion
08 ian. 2019 Ashleigh Barty, adversara Simonei Halep în turul doi la Sydney
08 ian. 2019 Mihaela Buzărnescu, eliminată în primul tur la Hobart
08 ian. 2019 Liverpool, eliminată de Wolverhampton în 32-imile Cupei Angliei
08 ian. 2019 Gyenes, locul 67 în prima etapă la Raliul Dakar
08 ian. 2019 Athletic Bilbao, fără Cristian Ganea, victorie cu Celta Vigo, scor 2-1, în LaLiga
08 ian. 2019 Monica Niculescu şi Raluca Olaru, adversare în sferturile probei de dublu de la Hobart
08 ian. 2019 Ashleigh Barty, adversara Simonei Halep în turul doi la Sydney
08 ian. 2019 Şi perechea Mihaela Buzărnescu/Irina Begu s-a calificat în sferturi la Hobart
08 ian. 2019 Simona Halep va juca împotriva australiencei Ashleigh Barty, miercuri, în jurul orei 06.00, în turul doi la Sydney
08 ian. 2019 FCSB a anunţat oficial numirea lui Mihai Teja, deşi antrenorul a fost prezentat de Gigi Becali încă de la finalul anului trecut
08 ian. 2019 FC Botoşani, cinci partide de verificare în cantonamentul din Turcia
08 ian. 2019 Internazionale Milano, în continuare interesată de Luka Modrici
08 ian. 2019 "Coaching on court", aprobat de Comitetul Director al FRT pentru unele turnee din România
08 ian. 2019 Egiptul va găzdui Cupa Africii pe Naţiuni din acest an
07 ian. 2019 Gerard Pique vrea să-l convingă pe Lionel Messi să devină acţionar la FC Andorra
07 ian. 2019 Simona Halep, într-un material pentru The Guardian: Tot ce am făcut în viaţă până acum a fost pentru tenis; Peste 10 ani aş vrea să am trei copii şi să ştiu că am dat totul pentru tenis
07 ian. 2019 Vicente Iborra la Villarreal până în 2023
07 ian. 2019 Corentin Tolisso (Bayern Munchen) nu va reveni pe teren mai devreme de luna martie
07 ian. 2019 Dorinel Munteanu nu mai este antrenor la Concordia Chiajna
07 ian. 2019 Conor McGregor vrea să lupte cu japonezul Tenshin Nasukawa, pe care Floyd Mayweather Jr. l-a învins în 140 de secunde
07 ian. 2019 Gerardo Martino este noul selecţioner al Mexicului
07 ian. 2019 Gerardo Martino este noul selecţioner al Mexicului
07 ian. 2019 Gyenes, locul 67 în prima etapă la Raliul Dakar
04 ian. 2019 Real Madrid, remiză cu Villarreal, scor 2-2, în primul meci al anului 2019 din LaLiga
04 ian. 2019 Real Madrid, remiză cu Villarreal, scor 2-2, în primul meci al anului 2019 din LaLiga
04 ian. 2019 Sorana Cîrstea a fost eliminată în sferturi la Shenzhen Open
04 ian. 2019 Femeile neînsoţite nu vor putea asista la Supercupa Italiei de la Jeddah, din Arabia Saudită
04 ian. 2019 Maria Şarapova a abandonat în meciul cu Sabalenka din sferturi de la Shenzhen
04 ian. 2019 Gigi Becali anunţă că Florentin Matei semnează cu FCSB
04 ian. 2019 Tehnicianul Rui Vitoria părăseşte Benfica Lisabona
04 ian. 2019 După ce a eliminat-o pe Caroline Wozniacki, Bianca Andreescu a învins-o şi pe Venus Williams la turneul de la Auckland
04 ian. 2019 Monica Niculescu a fost eliminată în sferturi de finală la Shenzhen Open
04 ian. 2019 Toby Alderweireld şi-a prelungit contractul cu Tottenham
04 ian. 2019 Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan şi Irina Begu şi-au aflat adversarele din primul tur de la Hobart
04 ian. 2019 Florentin Matei la FCSB (oficial)
04 ian. 2019 Astra se reuneşte duminică şi va pleca în cantonament în Antalya, unde va juca şi un amical cu Young Boys Berna
04 ian. 2019 Suporter al echipei Chelsea, interdicţie pe stadioane trei ani din cauza insultelor homofobe
04 ian. 2019 Echipa Germaniei s-a calificat în finala Cupei Hopman
04 ian. 2019 Maradona rămâne la Dorados de Sinaloa şi sezonul viitor
04 ian. 2019 Internaţionalul marocan Mbark Boussoufa a semnat cu Al Shabab, echipa lui Şumudică
03 ian. 2019 Premier League: Victorie pentru Manchester United; Brighton, cu Andone în teren din minutul 82, remiză cu West Ham
03 ian. 2019 Michael Schumacher împlineşte, joi, 50 de ani, iar familia a dat asigurări că face tot ce se poate pentru sănătatea lui
03 ian. 2019 Kobe Bryant va fi tată pentru a patra oară; El va avea încă o fetiţă
03 ian. 2019 Guillermo Barros Schelotto, fost antrenor la Boca Juniors, va pregăti LA Galaxy
03 ian. 2019 Părinţii plătesc 800 de euro pentru a-şi vedea copiii însoţind jucători la meciuri din Premier League - BBC
03 ian. 2019 Neymar: 2018 a fost un an greu pentru mine
03 ian. 2019 Naţionala de fotbal feminin a României va participa la Turneul celor 4 Naţiuni, găzduit de China
03 ian. 2019 Meciurile Soranei Cîrstea şi Monicăi Niculescu din sferturi de la Shenzhen, amânate pentru vineri din cauza vremii
03 ian. 2019 Părinţii plătesc 800 de euro pentru a-şi vedea copiii însoţind jucători la meciuri din Premier League - BBC
03 ian. 2019 Neymar: 2018 a fost un an greu pentru mine
03 ian. 2019 Bianca Andreescu, victorie de senzaţie la Auckland, scor 6-4, 6-4, cu daneza Caroline Wozniacki
03 ian. 2019 Bianca Andreescu, victorie de senzaţie la Auckland, scor 6-4, 6-4, cu daneza Caroline Wozniacki
03 ian. 2019 Maurizio Sarri a aflat în ultimul moment de transferul lui Pulisic la Chelsea
03 ian. 2019 Olandeza Paulien van Deutekom, fostă campioană mondială la patinaj viteză, a murit la 37 din cauza unui cancer
03 ian. 2019 Ferrari îl omagiază pe Michael Schumacher în ziua în care fostul pilot împlineşte 50 de ani
03 ian. 2019 Keylor Navas rămâne la Real Madrid
03 ian. 2019 Echipa Elveţiei s-a calificat în finala Cupei Hopman
03 ian. 2019 AS Monaco l-a achiziţionat pe brazilianul Naldo de la Schalke 04
03 ian. 2019 Leonardo Jardim va antrena în China pentru 10 milioane de euro pe sezon
03 ian. 2019 Edi Iordănescu va fi noul manager general de la Gaz Metan Mediaş
03 ian. 2019 Cristiano Ronaldo a câştigat trofeul Globe Soccer Awards pentru cel mai bun fotbalist al anului 2018
03 ian. 2019 Liverpool, prima înfrângere în actualul sezon din Premier League, scor 2-1 cu Manchester City
02 ian. 2019 WADA: Rusia a depăşit termenul limită pentru a transmite datele de la laboratorul său antidoping
02 ian. 2019 Atacantul columbian Luis Muriel a semnat cu Fiorentina
02 ian. 2019 Irina Bara şi Oksana Kalaşnikova, eliminate în sferturile probei de dublu la Shenzhen
02 ian. 2019 Eduardo Salvio şi-a prelungit contractul cu Benfica până în 2020
02 ian. 2019 Familia lui Michael Schumacher anunţă că va celebra, joi, "victoriile şi recordurile" pilotului
02 ian. 2019 Monica Niculescu s-a calificat în sferturi la Shenzhen Open
02 ian. 2019 Rafael Nadal, accidentat, s-a retras de la turneul de la Brisbane
02 ian. 2019 Cesc Fabregas, aproape de un transfer la AS Monaco
02 ian. 2019 Ianis Hagi şi Ionuţ Radu, în topul celor mai promiţători 50 de tineri fotbalişti realizat de UEFA
02 ian. 2019 Infantino vrea Cupa Mondială cu 48 de echipe încă din 2022
02 ian. 2019 Algeria: 62 de persoane rănite în urma incidentelor produse la un meci de fotbal
02 ian. 2019 Tudor Simionov, canotor dinamovist, a fost ucis în noaptea de Revelion la Londra; El şi-a apărat colegii, fiind considerat erou de presa engleză
02 ian. 2019 FCSB va juca un meci amical cu Dinamo Kiev în cantonamentul din Spania
01 ian. 2019 Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Shenzhen Open
01 ian. 2019 Raluca Olaru, eliminată în primul tur la dublu, la turneul de la Auckland
01 ian. 2019 Mihaela Buzărnescu, învinsă şi la dublu la turneul de la Brisbane
01 ian. 2019 Samir Nasri a semnat cu West Ham United
01 ian. 2019 Monica Niculescu, în optimi la Shenzhen Open, după 6-0, 6-2, cu Ostapenko
01 ian. 2019 Unai Emery, amendat cu 8900 de euro după ce a lovit cu o sticlă un fan al formaţiei Brighton
01 ian. 2019 Calendarul principalelor evenimente sportive din 2019
01 ian. 2019 Halep a plecat în Australia: Obiectivul meu este să fiu sănătoasă şi să dau tot ce pot pe teren, să intru în ritm pentru că nu este uşor după o pauză atât de mare
01 ian. 2019 Sir Alex Ferguson a asistat la antrenamentul echipei Manchester United pentru prima oară după accidentul cerebral din mai
01 ian. 2019 Campionii mondiali francezi, decoraţi cu Legiunea de Onoare
01 ian. 2019 Salah, Sane şi Aubameyang, finaliştii pentru titlul de cel mai bun jucător african al anului
01 ian. 2019 Leicester, victorie cu Everton, scor 1-0, în Premier League
01 ian. 2019 Federer a câştigat duelul cu Serena Williams din meciul de dublu de la Cupa Hopman
01 ian. 2019 Marius Copil, eliminat în primul tur la Doha
01 ian. 2019 Premier League: Victorii pentru Arsenal şi Tottenham