30 apr. 2013 |
Papa emerit Benedict se întoarce joi, la Vatican |
30 apr. 2013 |
CEDO condamnă Ucraina în cazul fostului premier Iulia Timoşenko |
30 apr. 2013 |
FBI a dat de urma lui „Misha“, bărbatul care i-ar fi radicalizat pe fraţii Ţarnaev |
30 apr. 2013 |
Preşedintele Barack Obama a promis că va dubla eforturile pentru închiderea penitenciarului de la Guantanamo |
30 apr. 2013 |
Văduva lui Tamerlan Ţarnaev, în atenţia FBI: anchetatorii i-au prelevat mostre ADN |
30 apr. 2013 |
Şeful Pentagonului susţine că apără insulele Senkaku în baza tratatului semnat între Japonia şi SUA |
30 apr. 2013 |
Putin cumpără Belarusul bucată cu bucată |
30 apr. 2013 |
INFOGRAFIE Willem-Alexander, primul rege al Olandei din ultimii 123 de ani şi cel mai tânăr monarh european |
30 apr. 2013 |
Ministrul polonez al Justiţiei, demis după ce a afirmat că Germania făcea trafic cu embrioni importaţi ilegal din Polonia |
30 apr. 2013 |
Serbia a ieşit din recesiune în primul trimestru din 2013 mulţumită producţiei petroliere şi auto |
30 apr. 2013 |
Obama: Dacă regimul sirian a folosit arme chimice, SUA îşi vor „revizui“ poziţia privind o posibilă intervenţie militară |
29 apr. 2013 |
Regimul lui Al-Assad a ordonat folosirea armelor chimice împotriva rebelilor |
29 apr. 2013 |
Premierul sirian scapă cu viaţă dintr-un atentat cu maşină-capcană din Damasc |
29 apr. 2013 |
Amsterdamul îmbracă haine de sărbătoare: străzile oraşului sunt colorate în portocaliu |
29 apr. 2013 |
VIDEO Explozie puternică în centrul oraşului Praga: cel puţin 12 persoane rănite |
29 apr. 2013 |
Un balon cu aer cald s-a prăbuşit în Oceanul Pacific. Doi bărbaţi sunt daţi dispăruţi |
29 apr. 2013 |
Unul dintre preşedinţii Bosniei-Herţegovina, arestat preventiv într-un caz de corupţie |
29 apr. 2013 |
Coreea de Nord ar putea pregăti un exerciţiu militar de mare amploare |
26 apr. 2013 |
Djohar Ţarnaev, suspectul în atentatul de la Boston, a fost transferat la un spital penitenciar din Massachusetts |
26 apr. 2013 |
Ucrainienii marchează 27 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobîl |
26 apr. 2013 |
Ce vrea Austria în schimbul ridicării parţiale a secretului bancar |
26 apr. 2013 |
Atac armat în sudul Franţei, soldat cu cel puţin trei morţi şi un rănit. Atacatorul susţine că aparţine grupării Al-Qaeda |
26 apr. 2013 |
Fraţii Ţarnaev au folosit telecomenzi de la maşinuţele de jucărie ca să detoneze bombele de la Boston |
26 apr. 2013 |
El ar fi unul dintre cei trei bărbaţi goniţi din Arabia Saudită fiindcă sunt „prea frumoşi“ |
26 apr. 2013 |
Solidaritate între mame: O italiancă a „adoptat“-o pe o româncă şi pe bebeluşul ei, după ce aceştia rămăseseră ai nimănui |
26 apr. 2013 |
Guvernul de la Madrid recunoaşte că nu va putea îmbunătăţi situaţia şomajului până la sfârşitul mandatului, în 2016 |
26 apr. 2013 |
Scandal în Franţa după ce judecătorii parizieni au făcut „Peretele Idioţilor“, loc în care insultau politicienii de dreapta, printre care şi fostul preşedinte Sarkozy |
25 apr. 2013 |
În China, s-au creat aproape 3,5 milioane de noi locuri de muncă, iar şomajul a stagnat la 4,1% |
25 apr. 2013 |
Un indian şi-a vândut nepotul nou-născut pentru o sumă infimă. Ulterior, copilul a fost scos la vânzare pe Facebook |
25 apr. 2013 |
Putin a anunţat că Rusia construieşte două uzine care vor produce sisteme de apărare antiaeriană S-400 |
25 apr. 2013 |
Parisul şi Berlinul au trimis o scrisoare Bruxellesului în care cer ca UE să preia lupta împotriva evaziunii fiscale şi spălării de bani |
25 apr. 2013 |
Trupele PKK încep să se retragă din Turcia în 8 mai, a anunţat şeful militar al grupării kurde |
25 apr. 2013 |
Numărul şomerilor din Spania atinge un nou record: peste şase milioane |
25 apr. 2013 |
NATO se pregăteşte să intre în Siria? Primele semne ale unei posibile intervenţii militare |
25 apr. 2013 |
Jurnaliştii BBC au dat-o în bară: în timpul unei dezbateri despre imigraţie, au încurcat steagul României cu cel bulgar |
25 apr. 2013 |
Tatăl suspecţilor de la Boston: Tamerlan nu avea niciun fel de cetăţenie. Nici rusă, nici americană |
25 apr. 2013 |
Ce i-a scris Boris Berezovski lui Vladimir Putin înainte să fie găsit mort |
25 apr. 2013 |
Nimeni nu vrea să-l îngroape pe Tamerlan Ţarnaev. Trupul lui zace la morga din Boston de o săptămână |
24 apr. 2013 |
Spania anunţă vineri noi măsuri de austeritate |
24 apr. 2013 |
Cine este Enrico Letta, premierul desemnat al Italiei |
24 apr. 2013 |
Autorităţile americane renunţă la acuzaţiile formulate împotriva „sosiei lui Elvis“, acuzat că i-a trimis lui Obama o scrisoare cu ricină |
24 apr. 2013 |
S-a făcut voia lui Berlusconi: Letta şi Napolitano, două soluţii de compromis convenabile pentru „Il Cavaliere“ |
24 apr. 2013 |
Regimul de la Caracas îl ameninţă pe liderul Opoziţiei: „Te vom băga într-o celulă şi vom scoate din cap gândirea aia fascistă“ |
24 apr. 2013 |
Cel puţin cinci morţi într-un atac armat produs în statul american Illinois |
24 apr. 2013 |
Djohar Ţarnaev s-a răzgândit: spune că motivul atacului terorist de la Boston au fost războaiele purtate de SUA în Irak şi Afganistan |
23 apr. 2013 |
VIDEO Orfanii „martirilor” al-Qaeda, instruiţi de talibani să tragă cu mitraliera de la cinci ani |
23 apr. 2013 |
Beppe Grillo, liderul Mişcării Cinci Stele, vrea o „invazie germană“ în Italia |
23 apr. 2013 |
Canada: Poliţiştii au dejucat un atentat terorist. Suspecţii primeau sprijin din partea grupărilor al-Qaeda din Iran |
23 apr. 2013 |
Românul care a fost martor la prinderea lui Djohar Ţarnaev: „În peretele din spatele casei am şapte gloanţe“ |
23 apr. 2013 |
Unul dintre cei mai căutaţi infractori de pe lista FBI, prins în Nicaragua |
23 apr. 2013 |
Relaţiile dintre SUA şi Venezuela devin tot mai tensionate pe tema renumărării voturilor. Venezuela ameninţă cu sancţiuni |
23 apr. 2013 |
Cum îşi „educă“ liderul cecen, Ramzan Kadîrov, miniştrii. L-a făcut KO în ringul de box pe ministrul Sportului |
23 apr. 2013 |
Un afacerist britanic a vândut în Irak detectoare de bombe false în valoare de 55 milioane de lire sterline |
23 apr. 2013 |
Zeci de morţi şi sute de răniţi, în urma ciocnirilor violente dintre poliţie şi sunniţi din nordul Irakului |
23 apr. 2013 |
Tricourile Nike cu inscripţia „Boston Massacre“, retrase de la vânzare |
22 apr. 2013 |
Atac armat într-un oraş din vestul Rusiei, soldat cu cinci morţi |
22 apr. 2013 |
Serbia: Premierul şi vicepremierul, ameninţaţi cu moartea după semnarea acordului istoric cu Kosovo |
22 apr. 2013 |
În Venezuela, începe procesul de renumărare a voturilor |
22 apr. 2013 |
După acord, şi răsplată: Comisia Europeană recomandă deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Serbia |
22 apr. 2013 |
Djohar Ţarnaev a petrecut în nopţile de după atentat şi a mers la şcoală de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic |
22 apr. 2013 |
India: Poliţiştii au reţinut al doilea suspect în cazul fetiţei violate din New Delhi. Protestele violente continuă |
22 apr. 2013 |
Italia, scoasă din impasul politic de Napolitano? Preşedintele reales are două noi „arme“ ca să-şi impună viziunea |
22 apr. 2013 |
Ministrul sud-coreean de Externe şi-a anulat vizita în Japonia, după ce câţiva miniştri de la Tokyo au vizitat un templu controversat |
22 apr. 2013 |
Guvernul sârb dă undă verde semnării acordului istoric cu Kosovo |
22 apr. 2013 |
Unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Paraguay, Horacio Cartes, devine preşedintele ţării |
20 apr. 2013 |
VIDEO Mama suspecţilor în atentatul de la Boston: „Tamerlan era sub supravegherea FBI de trei ani. E o înscenare. Fiii mei sunt nevinovaţi!“ |
20 apr. 2013 |
Egipt: Preşedintele promite o remaniere guvernamentală în următoarele zile |
20 apr. 2013 |
Un tribunal egiptean ordonă eliberarea lui Mubarak, însă fostul preşedinte va rămâne în închisoare |
20 apr. 2013 |
India: sediul poliţiei din New Delhi, luat cu asalt de protestatari. Poliţiştii au arestat un prim suspect în cazul fetiţei violate şi mutilate |
20 apr. 2013 |
Giorgio Napolitano, salvatorul Italiei? A acceptat să candideze pentru al doilea mandat prezidenţial la insistenţele partidelor |
20 apr. 2013 |
Rusia şi SUA vor investiga împreună atentatul terorist de la Boston comis de doi fraţi ceceni |
20 apr. 2013 |
Criza politică fără sfârşit din Italia: parlamentarii nu reuşesc să aleagă un nou preşedinte. Un nou mandat pentru actualul şef de stat? |
19 apr. 2013 |
Cel mai căutat om al momentului, descris drept „tăcut, timid şi sociabil“ de apropiaţi. „Nimeni nu s-ar fi gândit că e în stare de aşa ceva“ |
19 apr. 2013 |
Tatăl suspecţilor în dublul atentat din Boston, despre fiul cel mic, încă în libertate: „E un adevărat înger“ |
19 apr. 2013 |
Naufragiu pe Amazon: cel puţin cinci morţi şi 40 de persoane date dispărute |
19 apr. 2013 |
În Coreea de Sud a fost condamnată o spioană nord-coreeană |
19 apr. 2013 |
Fum negru în Parlamentul Italiei: Coaliţia lui Berlusconi a boicotat votul, în semn de protest faţă de propunerea stângii |
19 apr. 2013 |
Cine este Djohar Ţarnaev, cel mai căutat om al momentului |
19 apr. 2013 |
Franţa: anchetă deschisă în cazul suspiciunilor de finanţare libiană a campaniei lui Sarkozy din 2007 |
19 apr. 2013 |
Premierul polonez Donald Tusk l-a demis pe ministrul Trezoreriei de Stat |
17 apr. 2013 |
Fostul ministru francez Jérôme Cahuzac demisionază din Adunarea Naţională |
17 apr. 2013 |
Atentatul de la Boston: Cea de-a treia victimă care a murit în timpul atacului este o chinezoaică aflată la studii în SUA |
17 apr. 2013 |
Preşedintelui Barack Obama i-a fost trimisă o scrisoare care conţinea o „substanţă suspectă“ |
17 apr. 2013 |
Douăzeci şi doi de români, condamnaţi în Franţa pentru proxenetism |
17 apr. 2013 |
Două rachete au explodat în oraşul israelian Eilat |
17 apr. 2013 |
Noua Zeelandă a legalizat căsătoriile gay |
17 apr. 2013 |
Preşedintele Eurogrupului a minţit în CV. A susţinut că a obţinut un master care nici măcar nu există |
17 apr. 2013 |
Datoria administraţiilor locale chineze „a scăpat de sub control“. Auditorii se aşteaptă la criză financiară mai mare ca în SUA |
16 apr. 2013 |
Cutremur de 7,8 grade în Iran, resimţit în Dubai şi în New Delhi |
16 apr. 2013 |
„Watergate“ bulgăresc: Scandalul interceptărilor ilegale ia amploare în plină campanie electorală |
16 apr. 2013 |
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a emis un decret de amnistie generală |
16 apr. 2013 |
Un elicopter american s-a prăbuşit în apropierea frontierei dintre cele două Corei |
16 apr. 2013 |
Într-o Franţa austeră, un sfert dintre miniştrii socialişti sunt milionari |
15 apr. 2013 |
Deşi se simte bine după ce a fost externat, fiicele lui Mandela deja se bat pe moştenire |
15 apr. 2013 |
Invazie de melci uriaşi africani în Miami. Târâtoarele pot distruge recolte şi sunt purtători de viruşi periculoşi |
15 apr. 2013 |
Prima Doamnă a Venezuelei, conducătorul din umbră al ţării. „E mult mai puternică şi mai deşteaptă decât Maduro“ |
15 apr. 2013 |
Victorie cu şoşonarii: un fost şofer de autobuz conduce Venezuela |
15 apr. 2013 |
Fostul preşedinte american George W. Bush a devenit bunic pentru prima oară |
15 apr. 2013 |
Italia: Parlamentarii şi reprezentanţii regiunilor, convocaţi joi pentru desemnarea preşedintelui |
15 apr. 2013 |
Premierul spaniol va fi primul lider european care se va întâlni cu Papa Francisc |
15 apr. 2013 |
Margaret Thatcher şi-a plănuit funeraliile până în cel mai mic detaliu. Ce instrucţiuni a lăsat „Doamna de Fier“ |
14 apr. 2013 |
Revoltă în Guantanamo: deţinuţii, aflaţi în greva foamei de trei luni, s-au bătut cu gardienii |
14 apr. 2013 |
FOTO VIDEO „Petrecerea vieţii“, plănuită de acum două decenii: britanicii au sărbătorit în inima Londrei moartea lui Thatcher |
14 apr. 2013 |
Un avion al companiei portugheze TAP s-a lovit de un stâlp de iluminat pe aeroportul din Brasilia |
14 apr. 2013 |
Croaţii îşi aleg reprezentanţii în Parlamentul European |
14 apr. 2013 |
VIDEO Evadare ca-n filme: a luat ostatici patru gardieni şi a aruncat în aer cinci uşi ale unei închisori din Lille |
14 apr. 2013 |
Turcia pune în aplicare „planul nebunesc“ al premierului: alternativa la Strâmtoarea Bosfor |
14 apr. 2013 |
Neonazismul înfloreşte în închisorile germane |
14 apr. 2013 |
Regele Juan Carlos a încălcat acordul tacit cu poporul său. E timpul ca Spania să redevină republică? |
13 apr. 2013 |
Christian Wulff, inculpat pentru corupţie: va fi primul fost preşedinte german care se va prezenta în faţa unui tribunal |
13 apr. 2013 |
China şi Statele Unite vor colabora pentru denuclearizarea Peninsulei Coreea „în mod paşnic“ |
13 apr. 2013 |
Iranul a testat cu succes trei noi tipuri de rachetă |
13 apr. 2013 |
Papa Francisc şi-a ales opt „înţelepţi“ care îl vor ajuta să reformeze Curia Romană, „guvernul“ Bisericii Catolice |
13 apr. 2013 |
Bătăie pe moştenirea lui Chavez: Venezuelenii au de ales între un fost şofer de autobuz şi un „fascist“ |
13 apr. 2013 |
Premierul palestinian Salam Fayyad a demisionat |
13 apr. 2013 |
Noul virus aviar se răspândeşte: primul caz confirmat în Beijing |
13 apr. 2013 |
Putin a câştigat în 2012 cu 56% mai mult decât în anul anterior |
10 apr. 2013 |
Ameninţare cu bombă în apropierea Casei Albe |
10 apr. 2013 |
SUA: Coreea de Nord ar putea testa racheta „în orice clipă“ |
10 apr. 2013 |
Peste 1,5 milioane de şerbi în Qatar, ţara în care apa costă mai mult decât benzina. În ce condiţii lucrează imigranţii |
10 apr. 2013 |
Noul virus aviar pune Asia pe jar. Colonel chinez: Este o conspiraţie a SUA |
10 apr. 2013 |
A început exodul firmelor din
China |
10 apr. 2013 |
Preşedintele francez începe lupta pentru eradicarea paradisurilor fiscale |
10 apr. 2013 |
Dezvăluiri din Cetatea Vaticanului: Papa emerit Benedict e grav bolnav, iar noul Papă se plimbă incognito prin Roma |
10 apr. 2013 |
Peste 1,5 milioane de şerbi în Qatar, ţara în care apa costă mai mult decât benzina. În ce condiţii lucrează imigranţii |
10 apr. 2013 |
O mare parte din palatul prezidenţial din Caracas va fi transformat într-un muzeu închinat lui Hugo Chavez |
10 apr. 2013 |
Italia: Bersani şi Berlusconi cad la un consens privind viitorul preşedinte al ţării |
10 apr. 2013 |
Coca-Cola îşi mută toată administraţia pentru Europa în Bulgaria |
10 apr. 2013 |
Prescurtarea „OMG“, veche de când lumea. A fost folosită prima oară într-o scrisoare, în urmă cu aproape 100 de ani |
09 apr. 2013 |
VIDEO Putin, atacat de trei activiste topless la târgul de la Hanovra |
09 apr. 2013 |
Funeraliile baronesei Thatcher vor avea loc miercurea viitoare. Conservatorii vor ca „Doamna de Fier“ să aibă parte de funeralii naţionale |
09 apr. 2013 |
Masacru într-un sat din apropierea Belgradului: 13 morţi, printre care un bebeluş, şi trei răniţi |
09 apr. 2013 |
Phenianul avertizează străinii din Coreea de Sud să ia măsuri de evacuare |
09 apr. 2013 |
VIDEO Prima Doamnă a Franţei o comite din nou: a bruscat un cameraman în timpul unei vizite oficiale |
09 apr. 2013 |
Germania datorează miliarde Greciei. Ce poate face guvernul de la Atena ca să scape de problema datoriilor |
09 apr. 2013 |
Regele Juan Carlos a fost informatorul Casei Albe în timpul regimului dictatorial al lui Francisco Franco |
09 apr. 2013 |
Preşedinta sud-coreeană, despre închiderea complexului Kaesong: Nimeni nu va mai investi în Coreea de Nord |
09 apr. 2013 |
Petreceri macabre în toată Anglia: Britanicii au sărbătorit moartea lui Thatcher. „A murit nenorocita!” |
08 apr. 2013 |
Cum se luptă câinii militari nord-coreeni cu poza ministrului sud-coreean al Apărării. Un nou video de propagandă bizar |
08 apr. 2013 |
Germania: 50 de foşti gardieni de la Auschwitz, puşi sub acuzare pentru complicitate la crimă |
08 apr. 2013 |
Rămăşiţele pământeşti ale poetului Pablo Neruda, exhumate în Chile pentru a stabili cauza morţii |
08 apr. 2013 |
FOTO A murit Margaret Thatcher |
08 apr. 2013 |
„Primăvara
arabă“ aduce prigoana creştinilor |
08 apr. 2013 |
WikiLeaks face publice 1,7 milioane de documente secrete din perioada secretarului de stat american Henry Kissinger |
08 apr. 2013 |
Nelson, satul american unde e interzis să nu deţii o armă |
08 apr. 2013 |
Margaret Thatcher a murit. Principalii lideri mondiali prezintă un ultim omagiu pentru „Doamna de Fier“ |
08 apr. 2013 |
VIDEO Vietnamezii au inaugurat un pod în formă de dragon |
08 apr. 2013 |
Cabinetul de la Paris a anunţat că va face publice până luni declaraţiile de avere ale miniştrilor |
08 apr. 2013 |
Jaf de proporţii pe o autostradă din Italia: 10 bărbaţi înarmaţi cu puşti Kalaşnikov au furat 10 milioane de euro |
05 apr. 2013 |
Cutremur puternic la frontiera dintre Rusia şi Coreea de Nord |
05 apr. 2013 |
Ce impact ar avea războiul din Peninsula Coreeană asupra economiei mondiale |
05 apr. 2013 |
Coreea de Nord cere ţărilor să-şi evacueze ambasadele de la Phenian, anunţând că nu mai poate garanta siguranţa începând cu 10 aprilie |
05 apr. 2013 |
VIDEO Liderul Uruguayului: „Muierea asta e mai rea decât chiorul”. Cuvintele care au iscat scandalul diplomatic între Buenos Aires şi Montevideo |
05 apr. 2013 |
Peninsula coreeană, în prag de război în Anul Şarpelui. Cele mai mari conflicte au avut loc în anii acestei zodii |
05 apr. 2013 |
MAE confirmă că a primit recomandarea guvernului de la Phenian de a evacua Ambasada. „MAE analizează opţiunile valabile în astfel de situaţii“ |
05 apr. 2013 |
Trei zile de rugăciune în Bulgaria, pentru a combate cazurile de sinucideri tot mai frecvente |
05 apr. 2013 |
La Istanbul, s-a inaugurat o nouă bursă. Erdogan: „Istanbul merită să fie centrul financiar“ |
05 apr. 2013 |
Papa începe războiul împotriva preoţilor catolici implicaţi în scandalurile de abuz sexual |
05 apr. 2013 |
Chinezii au început să sacrifice găinile de frica unui nou tip de gripă aviară. Autorităţile au exterminat toate păsările dintr-o piaţă din Shanghai |
05 apr. 2013 |
Coreea de Nord cere Rusiei să analizeze posibilitatea de a-şi evacua ambasada de la Phenian |
04 apr. 2013 |
Turnul de un kilometru, răsărit din ambiţie şi „aur
negru“ |
04 apr. 2013 |
Mii de oameni au ieşit în stradă în Cisiordania, după ce trupele israeliene au omorât doi tineri palestinieni |
04 apr. 2013 |
Poliţia italiană a făcut o captură-record de la un mafiot care spăla bani pentru cel mai căutat infractor din lume |
04 apr. 2013 |
Banca Japoniei şochează pieţele cu noua ţintă pentru baza monetară, adoptată în încercarea de a scăpa ţara de deflaţie |
04 apr. 2013 |
„Să ne amintim de Mandela“. Gafa monumentală pe care a făcut-o o televiziune din Africa de Sud |
04 apr. 2013 |
„Offshore Leaks“: Jurnaliştii internaţionali scot la iveală lista a 140.000 de oameni care îşi ascund bunurile în paradisuri fiscale |
04 apr. 2013 |
Agentul 007, Daniel Craig, şi actriţa Liz Hurley îndrăgesc votca pe bază de lapte |
04 apr. 2013 |
Reuters: Nominalizările lui Ponta ar putea supăra Bruxellesul |
04 apr. 2013 |
Foştii demnitari egipteni au înapoiat statului cadouri în valoare de opt milioane de euro |
03 apr. 2013 |
Rata inflaţiei continuă să scadă, ajungând la 1,7%, în limita ţintei impuse de BCE |
03 apr. 2013 |
FOTO Cum se vede New Yorkul de pe puntea de observaţie a noului World Trade Center, la mai bine de 11 ani de la atacul terorist |
03 apr. 2013 |
Israelul a efectuat primul raid aerian în Fâşia Gaza de la încheierea armistiţiului cu Hamas în noiembrie 2012 |
03 apr. 2013 |
INFOGRAFIE Papa Francisc atacă Banca Vaticanului. Ultimul Suveran Pontif care a mai încercat acest lucru a murit după 33 de zile de pontificat |
03 apr. 2013 |
SUA: Şeful Pentagonului returnează o parte din salariul său în semn de solidaritate cu angajaţii din Departamentul de Apărare |
03 apr. 2013 |
VIDEO Avantajele vecinilor liderului de la Phenian: ce primesc sud-coreenii care trăiesc la o aruncătură de bombă de Coreea de Nord |
03 apr. 2013 |
Papa Francisc începe lupta cu birocraţia: ar putea închide Banca Vaticanului |
03 apr. 2013 |
Cel puţin şapte morţi, după ce un autobuz a căzut de pe o autostradă suspendată din Rio de Janeiro |
02 apr. 2013 |
Povestea unei fetiţe afgane vândută de tatăl ei pentru a plăti o datorie |
02 apr. 2013 |
Papa Francisc, primul Suveran Pontif care vizitează mormântul Sfântului Petru |
02 apr. 2013 |
Ciprul are termen până în 2018, ca să respecte condiţiile impuse de troikă |
02 apr. 2013 |
Spania: Şomajul în luna martie scade pentru prima oară din 2008 |
02 apr. 2013 |
Coreea de Nord repune în funcţiune un reactor nuclear închis în 2007, singurul care ar produce plutoniu pentru programul său militar |
02 apr. 2013 |
ONU a adoptat primul tratat internaţional privind comerţul cu arme |
02 apr. 2013 |
Eurostat: Şomajul în zona euro atinge un nivel record în februarie, de 12% |
02 apr. 2013 |
Arabia Saudită dă undă verde femeilor să circule cu motociclete şi biciclete |
02 apr. 2013 |
Ministrul cipriot de Finanţe Michalis Sarris a demisionat. Locul lui va fi ocupat de Harris Georgiades |
02 apr. 2013 |
Liderul nord-coreean a ordonat armatei sale să nu deschidă prima focul |
02 apr. 2013 |
Bulgaria are printre cele mai ridicate rate de suicid din Europa |
02 apr. 2013 |
În plină criză, Spania a aruncat bani pe proiecte eşuate: aeroporturi-fantomă, tuburi fluorescente şi închisori goale |
01 apr. 2013 |
O sinagogă milenară din Damasc a fost arsă din temelii |
01 apr. 2013 |
CIA, acuzată că ar fi ascultat discuţiile din parlamentul turc |
01 apr. 2013 |
Rezidenţii din Spania, obligaţi să-şi declare bunurile deţinute în străinătate. Altfel, riscă sancţiuni de până la 150% |
01 apr. 2013 |
Angela Merkel şi-a pus Europa în
cap |
01 apr. 2013 |
Chinezii se grăbesc să divorţeze, ca să evite o taxă impusă celor care doresc să-şi vândă una dintre proprietăţi |
01 apr. 2013 |
Doi bărbaţi au fost arestaţi, după ce au violat şi jefuit o turistă |
01 apr. 2013 |
Coreea de Sud va răspunde „repede şi puternic” la atacurile nord-coreene |