Bătând din uşă în uşă, „şoşonarii“ regimului de la Caracas (activiştii care fac lucrurile murdare într-o campanie electorală) i-au adus lui Nicolas Maduro o victorie „la mustaţă“, obţinută duminică în urma unui scrutin scurt, precedat de o campanie la fel, presărată cu injurii şi acuzaţii de tot felul.
„Şoşonarii“ s-au asigurat că cetăţenii ajung la urne şi fac alegerea potrivită pentru a menţine în viaţă regimul petro-socialist al lui Chavez. Izbânda lor a venit câteva ore mai târziu, când Tibisay Lucena, preşedinta Consiliului Naţional Electoral, a anunţat victoria lui Maduro, cu 50,66% din voturi, faţă de 49,07%, cât a obţinut contracandidatul său Henrique Capriles.
După ce a pierdut şi în octombrie în faţa lui Chavez, liderul Opoziţiei, Henrique Capriles, a cerut renumărarea voturilor. „Perdantul de astăzi sunteţi dumneavoastră şi vă spun acest lucru deschis“, i-a spus Capriles lui Maduro, agitând un document care enumeră 3.200 de incidente descoperite în timpul scrutinului.
În ciuda rezultatelor de duminică, se poate afirma că Nicolas Maduro a risipit imensul capital politic moştenit de la mentorul său, cu o viteză uimitoare, reducând diferenţa dintre putere şi opoziţie de la 11 procente, cât era după alegerile prezidenţiale din octombrie, la unul singur.
Un fost şofer de autobuz în locul lui Chavez
Născut la Caracas, la 23 noiembrie 1962, fiul al unui activist al celei de-a IV-a Republici, Nicolas Maduro a militat de tânăr pentru organizaţii de stânga, lucru care a dus la exmatricularea lui din liceu. Liga Socialistă, organizaţie de orientare marxisto-leninstă, l-a trimis la Havana, unde a studiat timp de un an ştiinţe politice. În 1991 s-a angajat ca şofer de autobuz şi, datorită calităţilor înnăscute de negociator, a ajuns lider sindical. În 1994, a intrat în politică alături de Chavez, iar cinci ani mai târziu a devenit deputat.
