Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Djohar Ţarnaev a petrecut în nopţile de după atentat şi a mers la şcoală de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic

Publicat in Adevarul, luni 22 aprilie 2013 ·

Djohar Ţarnaev, unul dintre suspecţii în dublul atentat de lunea trecută de la Boston prins de poliţie vineri seară, a continuat să meargă la universitate după atac şi s-a comportat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, relatează „Boston Globe” în ediţia electronică, citând colegi de-ai cecenului.

În timp ce anchetatorii căutau cu disperare autorii atentatului de la Boston, în urma căruia au murit trei persoane şi alte 180 au fost rănite, Ţarnaev mergea nestingherit la cursuri. Comportamentul tânărului nu era diferit, iar într-una dintre serile de după atac a fost chiar la o petrecere. „Era foarte entuziasmat”, a declarat o colegă de-a lui pentru cotidianul din Boston.

Ţarnaev a dormit până joi în căminul universităţii în care locuia. Vineri, când poliţiştii porniseră „vânătoarea de vrăjitoare”, a închis campusul temporar, anunţul fiind făcut prin intermediul unei postări pe Twitter. Campusul a fost redeschis duminică.

Citeşte toate articolele despre atentatul terorist de la Boston

Djohar Ţarnaev şi-a revenit şi răspunde în scris la întrebări

Suspectul în viaţă al atentatului de la Boston s-a trezit şi răspunde în scris la întrebările anchetatorilor, au informat mai multe mass-media americane duminică seara.

Au fost prinşi fraţii Ţarnaev din cauza unei greşeli stupide?

Dintre acţiunile fraţilor Djohar şi Tamerlan Ţarnaev pentru care anchetatorii nu au încă explicaţii satisfăcătoare, una rămâne un mister: de ce aceştia l-au eliberat pe bărbatul pe care îl ţineau ostatic.

Cunoscuţii lui Djohar Ţarnaev se îndoiesc că el ar fi fost autorul atacurilor din Boston: „Nu ştiu dacă a avut un motiv sau a fost forţat să facă asta“

Persoanele care îl cunosc pe Djohar Ţarnaev încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat cu adolescentul ambiţios care acum este principalul suspect în cazul atentatelor de la maratonul din Boston @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°