O reţea de neonazişti operează în închisorile germane, au anunţat autorităţile de la Berlin. Deţinuţii au menţinut contactul cu gruparea de extremă dreapta National Socialist Underground (NSU), a cărei membri vor fi judecaţi începând de săptămâna viitoare pentru zece crime săvârşite în perioada 2000-2007.
Reţeaua a fost descoperită miercuri de Minsterul de Justiţie al landului Hessa, care a observat existenţa unor contacte clandestine între activişti neonazişti încarceraţi în diverse închisori de pe întreg teritoriul german. Deţinuţii şi familiile lor erau sprijiniţi economic de către neonazişti, care doreau să înlesnească contactele dintre ei şi difuzarea ideologiei naţional-socialiste.
„Am găsit primele indicii potrivit cărora în închisorile din Tonna şi Gera deţinuţii menţineau contactul, prin scrisori, cu şeful reţelei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de justiţie din landul Turingia.
Neonaziştii comunică prin scrisori şi mesaje încifrate ascunse în reviste care pot fi recunoscute doar de persoanele de extremă dreapta, spun experţii citaţi de agenţia germană DPA. Autorităţile din Hessa spun că au descoperit reţeaua din închisori după ce a analizat timp de câteva săptămâni scrisori şi documente personale ale deţinuţilor. Aceştia comunicau prin anunţuri în reviste obişnuite, folosind cuvinte şi simboluri inocente, scrie „Deutsche Welle”.
Reţeaua are structuri organizatorice ierarhice, ai căror membri sunt greu de identificat de responsabilii închisorilor, deoarece de multe ori operează sub acoperire şi fără a-şi etala ideologia neonazistă.
Pentru a stopa răspândirea fenomenului neonazist în închisorile germane, gardienii sunt învăţaţi să recunoască tatuajele neonaziştilor. Ministrul german de Justiţie, Jörg-Uwe Hahn, a declarat că neonaziştii se dau de gol cu tatuajele lor, însă a recunoscut că gardienii nu le-au dat im