Andrei CORNEA
1. Nu vad nimic derizoriu in caducitate, in provizorat, asa cum nici permanentul, durabilul nu au, in sine, vreo demnitate speciala. De vreme ce stelele insele se sting pina la urma, durata lor - vesnicie pentru faptura noastra - nu e decit un provizorat cu scadenta aminata. Iar splendoarea vie a unui fluture care nu traieste decit citeva zile rascumpara pe deplin virsta geologica a bolovanului inform si inert peste care el palpita in zbor.
Este, in schimb, derizoriu, suparator, monstruos ori, dupa caz, teribil atunci cind provizoriul si permanentul, caducul si durata isi confunda teritoriile, isi invertesc posibilitatile, vor sa se ascunda fiecare sub infatisarea celuilalt: cind durata apeleaza la strategiile efemerului, cind ceea ce este destinat permanentei flirteaza cu ieftinatatea clipei, ori cind, invers, soapta de moment vrea nemurirea, precum o Catalina amorezata tinjeste la eternitatea stelei.
Sa spunem ca modelul primei confuzii este bijuteria falsa, iar modelul celei de-a doua este floarea artificiala.
Astfel, o bijuterie nu este pur si simplu un obiect frumos, ci este, prin natura cvasi-imperisabila a metalului si a pietrelor sale, un fragment de eternitate, ce supravietuieste generatiilor si intemperiilor si coboara fara alterari panta timpului. Transpusa insa in metal calp, bijuteria isi iroseste destinul si se prostitueaza cu rugina vremurilor. Bijuteria falsa - care se pateaza, se innegreste, se altereaza, se maninca - e asemenea unui inger ale carui aripi au fost roase de molii si a unui zeu olimpian cu dintii cariati.
Dimpotriva, menirea florii nu e dainuirea, ci efemeritatea. Frumusetea ei este prag ingust, stavila subtire, limita pret de o clipita, intre doua vesnicii, dar pe care astfel le ingenuncheaza si le transforma, prin prezenta-i, in doua neanturi. Dar o floare care nu se deschide