Puţină, foarte puţină lume la Învierea de anul acesta. La Biserica lui Pitar Moşu, unde merg de când eram mică, de când acasă ştiam că rămâne totdeauna cineva să aştepte lumină, strada, în anii care au trecut, părea neîncăpătoare: oameni de toate vârstele, copii cu părinţi şi bunici, lumânări de toate mărimile în aşteptarea unei secunde care să aducă vindecare. Şi, an după an, acelaşi scenariu, repetându-se, cu excepţia pandemiei când, îmi aduc aminte perfect, am stat închişi în case,