Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sighetu Marmației - Ştiri locale

Ambulanțierii din toată țara anunță un mare protest, după ce un șofer de ambulanță a fost atacat cu un cuțit

Botosani News acum o zi
Conducerea Federației Naționale Sindicale a Ambulanței din România (FNSAR) anunță un protest național al personalului operativ, după ce un șofer de ambulanță a fost înjunghiat de un pacient preluat de la un hotel din Baia Mare. Conducerea Federației Naționale Sindicale a Ambulanței din România (FNSAR) a emis un apel public, subliniind că răbdarea personalului operativ care salvează vieți a ajuns la limită, după acest tragic incident. FNSAR atrage atenția asupra necesității unei protec

Omagierea eroului Ioan Buteanu la Sighetu Marmației

Gazeta de Maramures acum o zi
Dr. Ion Petrovai Motto: „După a noastră părere, poporul acela care nici originea sa nu o știe, ci vede că numai viează în jurul altor popoare, adăpat cu cel mai înjosit servilism însupt în sângele lui, e aproape de a sa totală periciune.” (Ioan Buteanu, 29 martie 1848) Acest crez a îndemnat Asociația Tradițional Progresistă „Tisa”, președinte jurist Gheorghe Botiș, să dea viață unui proiect prin care să fie omagiat Ioan Buteanu, care a locuit la Sighetu Marmației și Șomcuta Mare, împr

Sindicatele amenință cu PROTESTE masive, după ce un ambulanțier a fost înjunghiat de un pacient: „Răbdarea personalului a ajuns la limita maximă”

Gandul acum 2 zile
Un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a fost înjunghiat de către un pacient pe care îl transporta din Baia Mare la secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighet, în seara de 28 spre 29 septembrie. Federația Națională Sindicală Ambulanța din România (FNSAR) a amenințat cu proteste, în urma incidentului. Incidentul a avut loc aproape de miezul nopții, pe raza municipiului Sighetu Marmației. Cu doar câțiva kilometri înainte de a ajunge la destinație, Spitalul Mun

Sindicatele amenință cu PROTESTE masive, după ce un ambulanțier a fost înjunghiat de un pacient: „Răbdarea personalului a ajuns la limita maximă”

Gandul acum 2 zile
Un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a fost înjunghiat de către un pacient pe care îl transporta din Baia Mare la secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighet, în seara de 28 spre 29 septembrie. Federația Națională Sindicală Ambulanța din România (FNSAR) a amenințat cu proteste, în urma incidentului. Incidentul a avut loc aproape de miezul nopții, pe raza municipiului Sighetu Marmației. Cu doar câțiva kilometri înainte de a ajunge la destinație, Spitalul Mun

Angajat pe Ambulanță, ÎNJUNGHIAT de pacientul pe care-l transporta la Psihiatrie. Sindicatele amenință cu proteste masive

Gandul acum 2 zile
Un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a fost înjunghiat de către un pacient pe care îl transporta din Baia Mare la secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighet, în seara de 28 spre 29 septembrie. Federația Națională Sindicală Ambulanța din România (FNSAR) a amenințat cu proteste, în urma incidentului. Incidentul a avut loc aproape de miezul nopții, pe raza municipiului Sighetu Marmației. Cu doar câțiva kilometri înainte de a ajunge la destinație, Spitalul Mun

Federația Ambulanța, după atacul asupra unui șofer: Se pregătește cel mai mare protest

Mediafax acum 2 zile
Potrivit unui comunicat al FNSAR, personalul operativ de intervenție din serviciile publice de ambulanță din toată țara a întrat în alertă în urma unui nou caz de agresiune fizică prin înjunghiere de către un pacient asupra unui membru din echipajul medical. Conducerea FNSAR anunță că răbdarea personalului din serviciile de ambulanță care salvează vieți a ajuns la limita maximă în urma tragicului eveniment care s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni în raza orașului Sighetu Ma

Un bărbat care a provocat scandal într-un hotel a atacat cu un cuțit șoferul ambulanței care l-a preluat. Ambulanțierii amenință cu proteste

Adevarul acum 2 zile
Un scandal la un hotel din Baia Mare, provocat de un client, cel mai probabil cu probleme psihice, s-a încheiat cu preluarea acestuia de un echipaj medical și a fost urmat de un altul. Pe drum, bărbatul l-a atacat pe şoferul ambulanţei, potrivit News.ro. O anchetă urmează să stabilească dacă poliţiştii au procedat corect când l-au lăsat pe bărbat în ambulanţă fără a-l imobiliza.

Un client care, cel mai probabil, suferă de afecţiuni psihice a provocat scandal într-un hotel din Baia Mare/ Bărbatul, preluat de o ambulanţă, l-a atacat pe şofer/ Anchetă internă în Poliţie, pentru a se stabili dacă s-a acţionat conform procedurilor

News.ro acum 2 zile
Un bărbat care, aparent, suferă de boli psihice şi care a făcut scandal la un hotel din Baia Mare a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei pentru a fi transportat, însoţit de un echipaj al Poliţiei, la un spital de psihiatrie din Sighetu Marmaţiei. Pe drum, pacientul l-a atacat cu un cuţit pe şoferul ambulanţei. Poliţia Maramureş anunţă că a fost deschisă anchetă internă pentru a se stabili dacă poliţiştii au procedat corespunzător când l-au lăsat pe bărbat în ambulanţă fără a fi im

Atac șocant în Maramureș. Un medic pe ambulanță, ÎNJUNGHIAT de un pacient cu probleme psihice în timpul transportului la spital

Gandul acum 2 zile
Un ambulanțier din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a fost atacat cu un cuțit de vânătoare de un pacient cu afecțiuni psihice, pe care îl transporta din Baia Mare la secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației. Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la doar câțiva kilometri de spital. Potrivit primelor informații, pacientul – care urma să fie supus unei expertize medicale – s-a dezlegat pe drum și și-a aprins o țigară în ambulanță.

Atac șocant în Maramureș. Un medic pe ambulanță, ÎNJUNGHIAT de un pacient cu probleme psihice în timpul transportului la spital

Gandul acum 2 zile
Un ambulanțier din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a fost atacat cu un cuțit de vânătoare de un pacient cu afecțiuni psihice, pe care îl transporta din Baia Mare la secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației. Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la doar câțiva kilometri de spital. Potrivit primelor informații, pacientul – care urma să fie supus unei expertize medicale – s-a dezlegat pe drum și și-a aprins o țigară în ambulanță.

Incident grav în drum spre spital: Ambulanțier înjunghiat de un pacient cu probleme psihice care își aprinsese o țigară în autospecială

Adevarul acum 2 zile
Incident grav în noaptea de duminică spre luni, în Sighetu Marmației. Un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Maramureș a fost înjunghiat cu un cuțit de vânătoare de un pacient pe care îl transporta din Baia Mare la secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighet.

20 de ani de pasiune pentru știință: Noaptea Cercetătorilor Europeni 2025 la Cluj-Napoca

NapocaNews acum 5 zile
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ia parte și în acest an la organizarea evenimentului „Noaptea Cercetătorilor Europeni”. Astfel, vineri, 26 septembrie 2025, între orele 13:00 – 24:00, pe platoul din fața Sălii Sporturilor Horia Demian din Cluj-Napoca, va avea loc evenimentul în aer liber „Noaptea Cercetătorilor Europeni2025”. Cluj-Napoca, alături de Iași, Bistrița, Sighetu Marmației, Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi, Pașcani și Hârlău, se alătură și în acest an celor pest

Vechiul pod rutier peste Tisa de la Sighetu Marmaţiei, dintre România şi Ucraina, va intra în reparaţie

G4Media acum o saptamana
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Podul vechi care traversează râul Tisa, asigurând legătura dintre România şi Ucraina, situat în vecinătatea municipiului Sighetu Marmaţiei, va intra în reparaţie, a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Gabriel Zetea, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - „Podul e una dintre cele mai vechi construcţii din judeţ ce permite accesul sp

Ce resurse minerale avem și ce lăsăm generațiilor viitoare? Bogăția și varietatea de resurse minerale ale României ,,Grădina Maicii Domnului”

Gazeta de Maramures acum o saptamana
Ing. Lazăr-Aurel Pantea, Baia Mare Teritoriul României, cu o suprafață de 237.500 kmp, are o structură geologică deosebit de complexă. Majoritatea teritoriului face parte din zona orogenului alpin, cu vulcanism terțiar și actual, alcătuit din munți tineri, dealuri, podișuri și câmpii intercalate în depresiuni tectonice. Subsolul României, pământ strămoșesc, binecuvântat de Dumnezeu și hărăzit de natură cu bogate și variate resurse naturale, conține zăcăminte de minereuri de metale pr

Ucrainean aflat de şapte zile de drumuri, găsit în stare gravă în zona montană a judeţului Maramureş / Avea zgărieturi pe tot corpul, acuza dureri de cap şi pierderea parţială a vederii / Alarma, dată de 2 culegători de cupierci

News.ro acum o saptamana
Un ucrainean de 29 de ani, care a povestit că era de şapte zile pe drumuri, iar de două zile nu mâncase nimic, a fost găsit în stare gravă în zona montană a judeţului Maramureş. El fusese zărit de doi culegători de ciuperci care au sunat la 112. A fost preluat de Ambulanţă dezhidratat, cu zgărieturi pe tot corpul, dureri de cap şi pierderea parţială a vederii. ”O operaţiune de căutare şi salvare a fost desfăşurată salvatorii montani ai Salvamont Maramureş, structura profesionista de s

Una dintre cele mai moderne școli din Maramureș, Școala Gimnazială „Ioan Buteanu” din Sighetu Marmației

NapocaNews acum 2 saptamani
După finalizarea unui amplu proces de reabilitare și modernizare, astăzi am avut bucuria de a redeschide și preda copiilor și cadrelor didactice, una dintre cele mai moderne școli din Maramureș, Școala Gimnazială „Ioan Buteanu” Sighetu Marmației. Renovarea clădirii s-a realizat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, printr-o investiție europeană de 6.805.244,49 lei, destinată eficientizării energetice a școlii. La această sumă s-au adăugat 950.000 lei din bugetul loca

Operațiune de salvare în Maramureș: Trei tineri ucraineni au fost salvați de pe munte după ce au trecut granița în România

Adevarul acum 2 saptamani
Trei tineri ucraineni care au traversat ilegal granița în România au fost salvați de echipele Salvamont Maramureș și preluați de autorități, după ce nu au respectat indicațiile salvatorilor și s-au rătăcit pe versantul Budescu, la aproximativ 1.700 de metri altitudine.

Peste 26.000 de ucraineni au intrat ilegal în România de la începutul anului. Câțiva au fost „călăuze” prin Munții Maramureșului

Adevarul acum 2 saptamani
Peste 26.000 de cetățeni au intrat ilegal în România dinspre Ucraina de la declanșarea războiului, în 2022, cei mai mulți prin zona montană a Maramureşului, a anunţat șeful Inspectoratului Teritorial al Poliţei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, chestor Florin Coman.

„Trei cazuri deosebite”: Ucraineni care primiseră protecția statului român, arestați după ce s-au apucat să ajute alți conaționali

HotNews acum 2 saptamani
Din momentul începerii războiului în Ucraina, peste 26.000 de cetăţeni au trecut ilegal graniţa în România, majoritatea prin zona montană a Maramureşului, dar au fost şi cazuri de ucraineni care s-au întors acasă ca apoi să devină călăuze pentru alţi conaţionali, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, chestor, Florin Coman. „În cele opt luni de activitate (din anul 2025, n.red.) am avut parte şi de trei

Trei refugiați ucraineni au devenit călăuze pentru conaționali care voiau să intre ilegal în România

G4Media acum 2 saptamani
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Din momentul începerii războiului în Ucraina, peste 26.000 de cetăţeni au trecut ilegal graniţa în România, majoritatea prin zona montană a Maramureşului, dar au fost şi cazuri de ucraineni care s-au întors acasă ca apoi să devină călăuze pentru alţi conaţionali, a declarat sâmbătă pentru Agerpres şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, chestorul Florin Coman. Urmărește cele mai noi producții

Doi tineri ucraineni, recuperaţi din Munții Maramureșului, în condiţii meteo dificile / Veneau din zona Harkov

G4Media acum 2 saptamani
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, venind din zona Harkov, au fost recuperaţi din munte în urma unei operaţiuni complexe desfăşurate în condiţii meteo dificile de ploaie şi ceaţă, a informat, vineri, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - „Puţin înainte de

Misiune de salvare a doi tineri ucraineni care au cerut ajutor după ce au trecut în România, prin Munţii Maramureşului

Adevarul acum 2 saptamani
Doi ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au solicitat ajutor la 112, joi seara, după ce și-au dat seama că s-au rătăcit la 1.700 de metri altitudine.

Doi tineri ucraineni au cerut ajutorul autorităţilor române pentru a fi recuperaţi din zona montană

G4Media acum 2 saptamani
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au cerut, joi seara, ajutorul autorităţilor române pentru a fi recuperaţi, a informat directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - „Echipa noastră, împreună cu Poliţia de Frontieră din localitatea Valea Vişeului – structură din cadrul ITPF Sighetu

Agenția Sighetu Marmației - Lucrări de modernizare a rețelei de apă potabilă în cartierul Bogdan Vodă

Gazeta de Maramures acum 3 saptamani
VITAL S.A. - Agenția Sighetu Marmației anunță că în data data de 01.09.2025 în intervalul orar 09.00 – 16.00 se va sista furnizarea apei pentru consumatorii din municipiul Sighetu Marmației, strada Bogdan Vodă bloc A2, A3, A5, A6 și A10, Piața 1 Decembrie B1, B2, B3, B4 și B9, iar în întreg municipiu Sighetu Marmației presiunea la apă va fi scăzută. Aceste restricționări ale serviciului de furnizare a apei se datorează unor lucrări de modernizare a rețelei de apă în cartierul Bogdan V

Investiții în infrastructură pentru viitorul Maramureșului

Gazeta de Maramures acum 3 saptamani
Săptămâna trecută, Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș, a avut o întâlnire importantă cu ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, și cu directorul CNAIR, Cristian Pistol. Discuțiile au fost aplicate și orientate spre rezultate concrete pentru Maramureș. „Am insistat pentru continuarea investițiilor prin PNRR, în special pentru finalizarea pasajelor aflate deja în implementare: Pasajul Italsofa, unde lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 70% și care trebuie dus la

Lista lui Bolojan

Gazeta de Maramures acum 3 saptamani
Concedierile din aparatul administrativ, numite în termeni guvernamentali „reformă”, a fost subiectul fierbinte al acestor zile atât în coaliția de guvernare, cât mai ales în teritoriu. Asta cu atât mai mult cu cât Guvernul a prezentat o simulare a reducerii de posturi. Conform acestei liste negre, în Maramureș s-ar reduce 381 de posturi ocupate și ar fi afectate mai mult de o treime din UAT-uri. 2025 va rămâne în istorie, cu siguranță, ca fiind „anul negru al bugetarilor”. În aștept

Podul peste Tisa de la Sighet, tot mai aproape de finalizare

Gazeta de Maramures acum 3 saptamani
Lucrările la Podul peste Tisa din zona Topliței, Sighetu Marmației, au ajuns la un progres fizic de 82,7% și un progres financiar de 75% Ce s-a realizat până acum: • Structura metalică a podului a fost 100% montată, la fel și dalele prefabricate; • Terasamentele de acces atât pe malul românesc, cât și pe cel ucrainean sunt finalizate; • Infrastructura podului (culee și pile) este gata; • Clădirile administrative și halele de control au trecut de faza de structură, instalații și finis

Mijlocașul Emmanuel Mensah, împrumutat de CFR 1907 Cluj la Gloria Bistrița, în Liga 2

Mediafax acum 3 saptamani
Fotbal Club CFR 1907 Cluj și Gloria Bistrița au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocașului Emmanuel Mensah (21 ani) pentru un sezon competițional. Atacantul ghanez evoluase în prima parte a anului la FC Argeș, tot sub formă de împrumut. Clubul clujean l-a transferat pe Emmanuel Mensah în martie 2023, fiind adus de la echipa ghaneză Young Apostles. După venirea în România, Emmanuel a jucat la satelitul clujenilor. În sezonul 2023/24 a mers împrumut la CSM Sighetu Marmației, form

30 AUGUST, calendarul zilei: Warren Buffett împlinește 95 de ani/ Cutremur de 7,1 grade în Vrancea

Gandul acum o luna
Gândul vă prezintă calendarul zilei de sâmbătă, 30 august. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Warren Buffett este unul dintre cei mai cunoscuți și respectați investitori din lume, adesea supranumit “Oracolul din Omaha”. Născut pe 30 august 1930, în Omaha, Nebraska, Buffett și-a dezvoltat interesul pentru afaceri și investiții de la o vârstă fragedă. A studiat economia la Columbia Business School, unde a fost influențat de Ben

30 AUGUST, calendarul zilei: Warren Buffett împlinește 95 de ani/ Cutremur de 7,1 grade în Vrancea

Gandul acum o luna
Gândul vă prezintă calendarul zilei de sâmbătă, 30 august. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Warren Buffett este unul dintre cei mai cunoscuți și respectați investitori din lume, adesea supranumit “Oracolul din Omaha”. Născut pe 30 august 1930, în Omaha, Nebraska, Buffett și-a dezvoltat interesul pentru afaceri și investiții de la o vârstă fragedă. A studiat economia la Columbia Business School, unde a fost influențat de Ben