Mircea Iorgulescu
Pe la inceputul lunii octombrie, dl Ion Cristoiu mi-a adresat, in editorialul "Evenimentului zilei", o scrisoare deschisa. Era de fapt o reactie polemica la unul dintre textele difuzate la rubrica mea zilnica Stop-cadru, existenta intr-una dintre emisiunile de seara ale "Europei Libere". Inca mai exact, era vorba de comentariul intitulat Delir funerar, de vineri, 28 septembrie. Remarcasem, acolo, ca moartea lui Nicu Ceausescu a stirnit in buna parte din presa romaneasca un veritabil "delir funerar", in nici un fel justificat de personalitatea defunctului, singura lui eventuala calitate fiind una asa-zicind naturala, cea de fiu rasfatat al fostului dictator comunist al Romaniei. In ce si prin ce s-a ilustrat Nicu Ceausescu, in afara de excese alcoolice si de indoielnice aventuri amoroase?! In ciuda unor tare psihologice si intelectuale evidente, perceptibile fie si numai printr-o sumara comparatie cu ceilalti doi copii ai cuplului Ceausescu, el era totusi pregatit si fusese chiar tacit desemnat pentru a succede parintelui sau, ceea ce ar fi facut inca si mai mult din Romania o Coree de Nord a Europei, prin instituirea monarhiei de drept comunist. "Cariera" lui politica fusese construita prin implinirea punct cu punct a standardelor inventate de serviciul de cadre al partidului, serviciu pe care il dirija propria-i mama: membru in CC al UTC, apoi prim secretar al UTC, pe urma prim secretar de judet si membru in instantele superioare ale partidului - o scara de functii destinata sa-l duca, foarte probabil, la cea suprema. Rasturnarea din decembrie 1989 a facut insa imposibil visul dinastic al familiei Ceausescu.
Excesiva, chiar indecenta, importanta data in Romania mortii lui Nicu Ceausescu a fost comod si rapid explicata de presa straina ca fiind o expresie a "nostalgiei dupa epoca Ceausescu". Saptaminalul francez L'evenement du J