Dan C. MIHAILESCU In retorica scepticilor lui Sextus Empiricus exista un tip de intrebare nascatoare de abis: interogatia ephektica. Spre deosebire de cea zetetica (intrebarea simplu iscoditoare, energie a cunoasterii) si de cea aporetica (mama confuziei, pulverizarea oricarei determinari), tipul ephektic ramine suspendat intre contrarii, spinzurat in gol. Ma rog, am vorbit mult despre asta in urma cu niste ani, intr-o carte despre intrebarile poeziei. Ce vreau acum sa spun e ca nu exista intrebare mai chinuitoare decit intrebarea ephektica: "dar daca totul e invers?". Iata suspendarea eterna, imposibil de depasit, cea care te tintuieste pe ecranul neputintei, te sectioneaza dintr-o data in jumatate si te epuizeaza apoi in numele non-optiunii. "Sau invers", spune Ilie Moromete si spulbera asistenta in perplexitate. Cu alte cuvinte: si daca victima e vinovatul? Daca hotul e faptasul? Daca tot ce credem de milenii e fals? Sau, cu un teribil vers eminescian: "Stim de nu traim pe-o lume ce pe nesimtite cade?" Chiar asa. Acuma, sa ne gindim si la Lefter Popescu. Nu, zau, putina lume accepta sa ia absolut in serios situatia din Doua loturi. Or, chit c-o fi de ris toata chestia cu numerele, cu demisia, jacheta, farfuriile, tigancile si prunele-n ochi, vorba e ca tragicul absurd al norocului-nenoroc adus de negrul hohot al Destinului intrupat in groaznica pecete... ephektica a lui VICEVERSA sfideaza orice impuls ludic si ne livreaza irepresibil dementei. Mai rar cruzime precum cea caragialiana! Adica de ce viceversa? Adica de ce sa NU fie totul invers? Si uite-asa am ajuns la dilema de azi: omul ca suma a prejudecatilor sale, cum ar veni. Ca subiect al propriei plapumi. Ei bine, vreau sa va spun ca, in ce ma priveste, am incercat nu o data cosmarul acestui "dar daca?...", nu cumva?... Blestemat sucitor de sens. Rotisor de convingeri. Malaxor de referinte, credinte si t