Roma Caput mundi, cartea de preumblări, dialoguri şi imagini alcătuită de Horia Bernea şi Teodor Baconsky (Humanitas, 2000) împacă genuri de discurs pe care, ca să fie respectabile, ne-am obişnuit să le disjungem. Ea împacă întrebările şi tematica profesionistului cu delectarea şi eseul, cercetarea de teren cu participarea entuziastă, observaţia "tehnică" cu intuiţii referitoare la adîncimea şi aventurile tradiţiei. Un pictor, pentru care privirea - îndelung cultivată din punct de vedere plastic şi spiritual - e mijlocul esenţial de percepţie, de judecată, de cunoaştere, şi un antropolog al religiosului parcurg împreună Roma sacră. Roma sacră nu înseamnă aici doar Oraşul creştin, cu vîrstele istoriei şi artei sale religioase. Roma sacră înseamnă, pentru cei doi, unul dintre acele spaţii centrale ale Europei (dacă nu chiar spaţiul ei emblematic de configurare), unde moduri de întrupare a Spiritului (pre-creştine şi creştine, afirmat religioase ori nu) au izbutit să comunice, să preia experienţa antecesorului şi s-o dezvolte ori, dimpotrivă, să rateze spectaculos această întrupare într-o proliferare de forme explicite, însă vide. Sigur că discuţia lor porneşte şi revine mereu la tematica creştină, sigur că perspectiva creştină e cea care conduce comuna lor interogaţie, dar, tocmai pentru că e o perspectivă spirituală autentică, ea e mereu în stare să recupereze performanţele celor vechi ori ale celor străini, să descopere afinităţile lor de profunzime cu creştinismul. Horia Bernea: "Trebuie să fi fost ceva în raportul (latinilor) cu sacrul, în sistemul lor «teologic», să spunem, care avea o forţă copleşitoare şi care i-a făcut capabili să creeze legi, ierarhii, ordine. Ceea ce mă interesează în acest exemplu nu e atît problema forţei lor de cucerire şi de organizare, cît problema creativităţii şi ritmul ei. Egiptul este, în această privinţă, la fel de uimitor...