Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primaria a picat la examen

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 13 octombrie 1997 ·

Asociatia Pro Democratia a realizat un chestionar incitant pe care l-a propus sucevenilor si lucratorilor din Primarie. Rezultatul: doua viziuni, total diferite, despre activitatea administratiei locale. Asociatia Pro Democratia a realizat un chestionar la care au fost invitati sa raspunda, saptamina trecuta, locuitorii municipiului Suceava, intrebarile vizind problemele urbei si activitatea administratiei locale. Aceleasi intrebari au fost adresate si Primariei Municipiului Suceava. Presedintele APD Suceava, Mircea Andreuta, a prezentat, impreuna cu coordonatorul de retea, Cristina Tataru, rezultatele acestui chestionar. Ruptura totala intre cetateni si cei alesi sa le reprezinte interesele Dupa cum reiese din compararea celor doua sondaje, sucevenii chestionati privesc altfel decit Primaria problemele orasului. In viziunea cetatenilor Sucevei, printre problemele cele mai grave ale municipiului se numara criza de locuinte si slaba comunicare cu Primaria. Ei considera ca, in actualul mandat, Primaria s-a ocupat eficient de iluminatul strazilor, in timp ce constructia de locuinte a fost ignorata, nu din cauza incompetentei, ci a dezinteresului lucratorilor din Primarie. Din acest chestionar rezulta cel putin un aspect deosebit de grav, care ar trebui sa puna pe ginduri toti lucratorii din Primarie, de la ultimul functionar, la primar: neconcordanta intre programele pe care si le-a propus Primaria si asteptarile cetatenilor. Sucevenii considera prioritara constructia de locuinte, pe cind, pentru Primarie, demararea unui program de investitii in construirea de locuinte sociale se afla pe locul al treilea in lista de prioritati. Jumatate dintre sucevenii intervievati au sanctionat aceasta ruptura intre ei si cei alesi sa-i reprezinte, apreciind comunicarea cu Primaria ca slaba sau inexistenta. De altfel, chiar viceprimarul Simion Botezatu recunostea, intr-o declaratie fa

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 8 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 10 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 14 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 7 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 13 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

A murit actrița Dame Maggie Smith, cunoscută pentru rolurile sale din Harry Potter și Downton Abbey

Adevarul acum 13 ore
Actrița Maggie Smith, cunoscută pentru filmele Harry Potter și Downton Abbey, a murit vineri, la vârsta de 89 de ani, a anunțat familia sa.

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum 11 ore
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

Alertă alimentară în magazinele Penny. Nectarine din Turcia, cu nivel ridicat de pesticide

Botosani News acum 13 ore
Nectarine aduse din Turcia, cu un nivel ridicat de pesticide, au fost găsite de comisarii ANPC în magazine Penny. Rezultatul analizei înregistra o valoare de 0,128 mg/kilograme produs a substanţei Imidacloprid, în contextul în care valoarea maximă a

Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat în portul Wuhan. Gafa a fost acoperită de Partidul Comunist, dar descoperită de americani

Ziare.com acum 5 ore
Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat într-un port din Wuhan, iar Partidul Comunist a încercat să ascundă gafa luni de zile. Nava din clasa Zhou s-a scufundat în timpul construcției, incidentul fiind descoperit mai întâi

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 9 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°