Primaria municipiului Suceava si SC Club Bucuresti Bavaria 2000 SRL Suceava au incheiat pe data de 19.06.1997 un contract de asociere in participatiune, avind ca obiect: "desfasurarea activitatii sportive de masa si performanta in municipiul si judetul Suceava, ramura fotbal, odata cu administrarea eficienta a spatiilor comerciale si de prestari servicii, precum si a terenurilor inscrise in anexele 1-3 ale acestui contract". Contractul este semnat, din partea Primariei Suceava, de catre primarul Constantin Sofroni. Prin acest contract, SC Club Bucuresti Bavaria 2000 SRL Suceava primeste in administrare 12 statii de autobuz si 65 de spatii comerciale preluate prin protocol de la RAUCL Suceava, precum si Bazarul municipiului Suceava. Studierea contractului ridica mai multe semne de intrebare. Astfel, conform art.6 din Legea 69/1991, primarul si Consiliul Local sint autoritati administrative autonome, primul fiind organ executiv, iar celalalt deliberativ. In baza acestei legi, primarul nu este membru al Consiliului Local si nici presedintele acestuia. De aceea, nu are dreptul sa participe la luarea hotaririlor in cadrul Consiliului Local, ci doar sa le puna in executare dupa ce au fost aprobate. Din acest motiv, acesta nu avea dreptul sa semneze contractul de asociere aprobat de hotarirea Consiliului Local, contractul trebuind semnat de catre presedintele de sedinta. Din acest motiv, contractul este nul, deoarece incalca dispozitiile imperative ale Legii 69/1991. In acest sens, primarul nu se poate prevala de dispozitiile art.42, al.2 si art. 44, lit.f din aceeasi lege, pentru a semna hotaririle Consiliului Local, asa cum este stipulat in hotarirea redactata pe data de 9 iunie 1997, unde, la articolul 3, se stipuleaza: "Primarul municipiului Suceava, prin Directia Economica si Directia Juridica va aduce la indeplinire dispozitiile prezentei hotariri". Aceste texte ii da