Peste 20 de batrini au fost abandonati la poarta Caminului de la Agafton. Cererile depasesc cu mult posibilitatile de cazare. A muri inseamna a pleca putin. A fi batrin, insa inseamna a-ti face bagajele. De multe ori cea mai obositoare activitate a unei calatorii este pregatitul acesteia. Schimburi de zi si de noapte, gustari reci , prosoape, crema de ghete, periute de dinti, ma rog, o intreaga lista de obsesii stresante. Din acest punct de vedere, batrinii de la Caminul azil de la Agafton sint scutiti. Patrunzind in lumea lor, halucinanta pentru orice pamintean sanatos, constati ca omenirea inca mai are multe de indreptat. Zilnic se respinge cite o cerere Satul acesta, caci un sat este in adevaratul sens al cuvintului, face parte dintr-o alta lume. Aparte. Cu legile ei proprii. Ce e valabil dincolo de intrare nu e valabil aici si viceversa. Bunaoara noi, cei dinafara, spunem "Daca n-ai batrini, sa-i cumperi!" Pentru cei de dincolo zicala aceasta nu are spil. Pe ei i-a cumparat definitiv statul si-i hraneste cu firimituri de buget, ca pe puii de closca. Cu toate astea la Caminul de batrini de la Agafton sosesc zilnic pohtitori de ciorba la sufertas, cu dosarul mototolit sub hainele lor ponosite. Si tot zilnic, din cauza supraaglomerarii, directorul Toader Jacota este nevoit sa respinga cite o cerere. Majoritatea vin insotiti de cite o ruda, un vecin binevoitor care de multe ori, cind afla ca nu mai sint locuri, ii abandoneaza pur si simplu in fata portii si pleaca. Iata asadar ca dupa abandonul copiilor in maternitati, inca un fenomen al vremurilor confuze pe care le traim isi descrie conturul: abandonul batrinilor In putine locuri poate fi atita suferinta Fiecare batrin lasat cindva sprijinit de poarta azilului poarta pe umeri povara unei existente triste si parca fara sfirsit. Ajunsi la penultima statie de pe traseul lor pamintesc, isi povestesc unii altora calator