Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tabara declara nestatutara tentativa lui Funar de scindare a PUNR

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 24 noiembrie 1997

Presedintele PUNR, Valeriu Tabara, a declarat, duminica, agentiei MEDIAFAX, ca sedinta Consiliului National convocat la Cluj de Gheorghe Funar a fost nestatutara. Tabara a aratat ca la acea intilnire au fost prezenti doar patru sau cinci presedinti de filiale si acestea "de mica importanta" cum ar fi Botosani, Vaslui, Giurgiu, Dolj. El a subliniat ca, in afara de conducerea filialei Cluj a PUNR, nici o filiala din Transilvania nu a fost reprezentata la "asa-zisul Consiliu National". Totodata, din cei 25 de parlamentari ai partidului, doar patru au fost prezenti, dintre care unii s-au retras in semn de protest, a mai aratat Tabara. El a precizat ca printre acestia s-a aflat si deputatul de Cluj, Vasile Miclaus. In plus, dintre membrii Biroului Permanent al PUNR, la sedinta de la Cluj a participat doar senatorul Costica Ciurtin, vicepresedinte. Tabara considera ca PUNR nu se va scinda, intrucit nici macar toti membrii filialei Cluj nu se afla alaturi de Funar. Situatia creata in urma intilnirii de la Cluj va fi analizata, luni seara, de Biroul Permanent al PUNR. Participantii la sedinta Consiliului National, convocata de filiala Cluj, au decis, simbata, suspendarea lui Valeriu Tabara din functia de presedinte al PUNR, precum si suspendarea celor 11 membri ai Biroului Permanent care au votat pentru excluderea lui Gheorghe Funar din partid. La sedinta de la Cluj a fost anulata hotarirea Biroului Permanent prin care Gheorghe Funar si noua membri ai filialei Tirgu Mures au fost exclusi din PUNR. Participantii la intrunirea de la Cluj au convocat Conventia Nationala extraordinara a partidului pentru 29 noiembrie, cind, potrivit lui Gheorghe Funar, va fi aleasa o noua conducere a PUNR. Initiatorii sedintei de la Cluj au sustinut ca la intrunire au fost prezenti 128 de membri, din cei 243 ai Consiliului National, reprezentind 22 de filiale ale partidului. Presedintele PUNR, V

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 17 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Accident la Beach, Please!: Un băiat de 15 ani a ajuns la Terapie Intensivă după ce a fost încurajat de artistul preferat să sară de pe scenă/ Selly: „Nu dorim să mai colaborăm vreodată cu acest artist/ De azi niciun participant nu mai are acces pe scenă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Accident grav la festivalul Beach Please!, transmite Observator News. Un băiat de 15 ani a ajuns la Terapie Intensivă după ce a fost încurajat de artistul preferat să sară de pe scenă în timpul showu

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Report la Loto 6/49 de peste 2,48 milioane euro, la Joker de peste 4,89 milioane euro

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de eu

România este Campioană Europeană la şah la categoria sub 12 ani, după ce lotul naţional a câştigat aurul în Slovenia

Ziarul Financiar acum 23 minute
Echipa României a ocupat primul loc la Campionatul European de Tineret pe Echipe de şah la categoria sub 12 ani, care s-a desfăşurat în Slovenia, potrivit unui anunţ al Federaţiei Române de Şah. Din lotul României au făcut parte Lucas Rusu, Răzvan-G

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 19 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°