George Gramada, viceprimarul municipiului Falticeni, a incetat din viata, duminica - 23 noiembrie, la Iasi. In virsta de 60 de ani, George Gramada fusese supus, in urma cu o luna de zile, unei interventii chirurgicale, la Suceava, ulterior fiind transferat la Clinica I Chirurgie din Iasi. George Gramada s-a nascut la data de 24 aprilie 1937, in satul Vulpesti - Basarabia. A absolvit cu succes cursurile Facultatii de Horticultura din Iasi, dupa care a fost repartizat, ca inginer sef, la CAP-ul din comuna Forasti. Desi a fost nevoit sa lucreze in conditii foarte grele, dind dovada de talent si pricepere in meserie, George Gramada a obtinut rezultate foarte bune, fiind distins, in patru ani, cu Ordinul Muncii in domeniul agricol. Si-a continuat cariera profesionala ca inginer sef la CLF Falticeni, iar apoi ca director la AEIP Falticeni. Dupa revolutie, George Gramada s-a implicat activ in viata politica, fiind unul dintre membrii marcanti ai Partidului Democrat. Incepind din anul 1992, timp de 4 ani, el a fost seful executivului falticenean, pe toata aceasta perioada dind dovada de multa initiativa, de raspundere in actiunile pe care le-a intreprins. A fost desemnat ca vicepresedinte al Federatiei Municipiilor si, in Falticeni, a ocupat functia de presedinte al Consortiului Local PAEM. Odata cu alegerile din iunie 1996, George Gramada a fost desemnat viceprimar al municipiului Falticeni, functie pe care o indeplinea si in momentul tragicei sale disparitii. Familist convins, George Gramada, impreuna cu sotia, au avut, totusi, bucuria de a-si vedea singurul baiat - Vlad, in virsta de 28 de ani, casatorit, nunta lui avind loc in toamna acestui an. Un ultim omagiu viceprimarului George Gramada "Am pierdut un om de omenie. Un om care, prin felul sau de a fi, a adus un plus de vigoare Primariei si Consiliului Local si a reprezentat, intotdeauna, un echilibru intre executiv si