Elena STEFOI

In majoritatea tarilor din fostul bloc comunist reforma a inceput cu mult inainte de caderea Cortinei de Fier. La noi, startul luat cu intirziere se repeta anual si se dovedeste de fiecare data gresit. Contrapusa chestiunii nationale sau folosita ca arma cu doua taisuri in luptele dintre grupuri cu interese opuse din cabinetul Vacaroiu, privatizarea a fost si a ramas un cliseu propagandistic la moda . Dupa alegeri, primii care au dat faliment au fost chiar micii investitori, desi la nivelul discursului toate taberele majoritatii doresc consolidarea unei clase de mijloc. Liderii noii majoritati parlamentare declara ori de cite ori au ocazia ca in Romania exista vointa politica pentru restructurare economica si initiative legislative care sa atraga investitii straine. Nici vointa si nici initiativele n-au facut insa minuni.

Cind era in opozitie, PNTCD ( alias Conventia Democrata) considera ca responsabilitatea aminarii procesului de reforma si prezentarea lui ca un inventar de cifre trebuie imputate in primul rind partidului majoritar. Aliatii politici ai lui Ion Iliescu si Nicolae Vacaroiu n-ar fi reusit sa-si valorifice obsesiile de tip ceausist daca presedintele tarii, prim-ministrul, principalul partid de guvernamint si, bineinteles, serviciile secrete, ar fi avut o alta viziune asupra prezentului si viitorului Romaniei. Din pricina optiunii antireforma a virfurilor institutionale n-a pierdut un singur partid. Costurile traseului aberant din primul ciclu de tranzitie sint platite acum de intregul electorat dar si de intreaga clasa politica. Alternanta risca sa intre in lungul sir al sanselor risipite, acolo unde se plaseaza de citiva ani buni si ruptura de comunism.

Cit timp tara a fost condusa de Ion Iliescu si de PDSR, nici un membru al opozitiei nu se indoia ca vina proastei administratii, a blocajelor si a diversiuni