Posibilul succesor al lui Traian Basescu in functia de ministru al Transporturilor este Radu Berceanu, vicepresedinte al Partidului Democrat - au declarat, ieri, surse din PD. Potrivit surselor citate, Basescu il sustine pe Berceanu, considerindu-l cel mai capabil sa continue programele si proiectele demarate in cursul anului 1997. Aceleasi surse au precizat ca PD il va desemna pe succesorul lui Basescu la conducerea Ministerului Transporturilor, pina miercuri, o decizie finala nefiind luata, nici macar neoficial, in acest sens. Pina la desemnarea noului ministru al Transporturilor, Basescu se ocupa de problemele administrative ale Ministerului, la cererea premierului Victor Ciorbea. Basescu si-a anuntat demisia luni, 29 decembrie, dupa sedinta de guvern in cadrul careia Ciorbea l-a criticat pentru afirmatiile critice la adresa Guvernului, facute intr-un interviu publicat, luni, de cotidianul "Evenimentul Zilei" si i-a cerut ca in maximum zece zile, fie sa demisioneze, fie sa retracteze afirmatiile facute. Premierul a acceptat demisia lui Basescu in seara zilei de 29 decembrie. (Lucian GHEORGHIU) Posibilul succesor al lui Traian Basescu in functia de ministru al Transporturilor este Radu Berceanu, vicepresedinte al Partidului Democrat - au declarat, ieri, surse din PD. Potrivit surselor citate, Basescu il sustine pe Berceanu, considerindu-l cel mai capabil sa continue programele si proiectele demarate in cursul anului 1997. Aceleasi surse au precizat ca PD il va desemna pe succesorul lui Basescu la conducerea Ministerului Transporturilor, pina miercuri, o decizie finala nefiind luata, nici macar neoficial, in acest sens. Pina la desemnarea noului ministru al Transporturilor, Basescu se ocupa de problemele administrative ale Ministerului, la cererea premierului Victor Ciorbea. Basescu si-a anuntat demisia luni, 29 decembrie, dupa sedinta de guvern in cadrul careia Cio