Aplicarea unei noi politici agrare in 1998 pare de pe acum un obiectiv ratat, din cauza divergentelor dintre politicieni si a problemelor organizatorice. Liderii partidelor din coalitia majoritara se intelesesera, anul trecut, ca la 31 martie 1998 sa finalizeze cea de-a doua faza a modificarii Legii fondului funciar, stabilind ce suprafete suplimentare ar putea reveni fostilor proprietari. Pina la 1 februarie, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei trebuia sa centralizeze cererile de restituire din teritoriu. Dificultatile organizatorice au facut insa ca acest termen sa fie aminat cu doua luni. Ceea ce face practic imposibila adoptarea noii legi pina la 31 martie. Iar daca legea nu va fi adoptata in primavara, aplicarea ei efectiva, in teren, va putea fi realizata abia in prima parte a anului 1999, spre a nu perturba campaniile de vara si toamna din acest an. Problema este ca partidele din coalitia majoritara au politici agrare cu totul si cu totul diferite. PNTCD este principalul sustinator al retrocedarii in limita a 50 ha teren arabil si 10 ha padure (suprafetele maxime pe care le putea detine un proprietar dupa reforma agrara din 1945). UDMR ii sustine pe taranisti pentru ca vede in modificarea legii o posibilitate de restabilire a composesoratelor - forma de proprietate asociativa asupra padurilor din tinuturile secuiesti. In principiu, PNTCD intrevede o agricultura bazata exclusiv pe proprietatea privata asupra terenurilor si inventarului agricol. Actuala farimitare a exploatarii va disparea, cu timpul, sustin reprezentantii PNTCD. Ei cred ca, in timp, taranii se vor asocia sau, folosindu-se de legea circulatiei terenurilor, gospodarii mai harnici vor prelua paminturile celor mai putin priceputi, constituindu-si ferme eficiente. Pentru aceasta, insa, este nevoie in primul rind ca oamenii sa primeasca inapoi ce au detinut cindva, sustin taranistii. Numai ca ace