Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Campeanu, membru in Biroul director al Ligii Profesioniste de Box

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 13 februarie 1998 ·

Arbitrul international iesean AIBA dezleaga misterul scoaterii din functia de vicepresedinte al Ligii a lui Dumitru Ciubotaru. Simbata, la Bucuresti, la Casa oamenilor de stiinta, Adunarea generala a Ligii Profesioniste de Box din Romania a decis scoaterea din toate functiile detinute in cadrul Ligii a secretarului general Dumitru Ciubotaru. Principala acuza adusa acestuia se refera la tratativele pe care le-a purtat in particular cu membri ai Federatiei Romane de Box, privind includerea Ligii Profesioniste in cadrul organismului ce tuteleaza sportul amator. Tot in cadrul Adunarii generale s-a hotarit includerea in Biroului Director, ca membru cu puteri depline, a arbitrului international iesean Constantin Campeanu. Pentru cititorii "Monitorului", amanunte de culise despre furtunoasa sedinta din Capitala am aflat chiar de la arbitrul iesean C. Campeanu. - Care a fost ordinea de zi? - La inceput s-a prezentat activitatea Ligii in 1997, apoi problemele financiare, dupa care s-a luat pozitie fata de declaratiile Federatiei Romane de Box in mass-media, referitoare la o posibila afiliere si subordonare a Ligii in cadrul FRB. - Care este punctul de vedere al Ligii? - Membrii Biroului director si presedintele Ligii Profesioniste de Box, Spiru Mazare, au dezavuat in corpore demersurile FRB privitor la tentativa de afiliere a Ligii. Departe de a se constitui intr-un act ostil la adresa FRB, membrii Biroului director au fost de acord cu stabilirea unor relatii de colaborare cu diriguitorii boxului amator. S-a respins insa orice intentie menita sa subordoneze Liga, nefiind posibila includerea unei organizatii de drept privat intr-o institutie bugetara, lucru care ar duce la indepartarea sponsorilor, si implicit la disparitia boxului profesionist in Romania. - In ce consta colaborarea dintre FRB si Liga? - La galele de box profesionist sint invitati si pugilisti amatori. De exem

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 44 minute
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 44 minute
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Vreme de primăvară după „gerul Bobotezei”. Cea mai caldă zonă din țară, unde temperaturile vor urca până la 18 grade săptămâna viitoare

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii anunţă pentru săptămâna care începe cu sărbătoarea Botezului Domnului, numită în popor Boboteaza, o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 14 grade Celsius. Potrivit ANM, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima de

Elon Musk se întoarce împotriva lui Nigel Farage şi cere un nou lider al Reform UK

News.ro acum 2 ore
Elon Musk a afirmat că partidul britanic de extremă dreapta Reform UK trebuie să îşi schimbe liderul, Nigel Farage, pe care l-a susţinut până acum. „Partidul Reform are nevoie de un nou lider. Farage nu are ceea ce trebuie”, a scris Elon Musk pe reţ

Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România, ucis de ucraineni în Kursk

Ziare.com acum 2 ore
Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România pentru că acesta spiona pentru Rusia, a murit în luptele din Kursk, anunță surse din Rusia. Informația nu a fost confirmată oficial, dar a fost preluată de numeroase canale de Teleg

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 5 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°